Lucian Turcescu, profesorul de oricine română care mi-a oferit un text excelent despre Europa cu ceva timp în urmă, dă un interviu extrem de dens şi interesant pentru Paginile Româneşti, un interviu care a trecut cu totul neobservat, avînd în vedere setul de probleme pe care îl atacă.
Tragedia din Japonia ne-a îndreptat atenţia dincolo de problemele româneşti. Facebook-ul a vuit de status-uri de genul „Rugaţi-vă pentru Japonia”, „Pray for Japan”, însă nimeni nu preciza vreo pricină clară sau vreun motiv de rugăciune. Tragediile trebuie luate cu bucata la rugăciune şi nu la tacla şi şezătoare.
Japonezii se vor ridica dintre valuri aşa cum s-au ridicat din cenuşa celui de-al doilea război mondial. În limba engleză există un cuvînt greu de tradus în limba română: resilience, cuvînt care semnifică acea capacitate de reîntoarcere, revenire nici măcar la aceeaşi stare, ci la o stare mai bună.
Să ne întoarcem puţin la problematica românească. Mă tem că nici în generaţia noastră nu vom putea găsi o traducere corectă pentru ceea ce este semnificat de multă vreme în cultura japoneză, ideea de resilience.
Iată cîteva fragmente din acest excelent interviu:
Relaţia dintre cultele religioase şi regimul comunist este una complexă, aşa cum a fost cea dintre creştinism şi imperiul roman în timpul diverselor persecuţii de dinainte de anul 313, când Edictul de la Milan a legalizat creştinismul ca religie. Cred că ceea ce voi spune în continuare referitor la această relaţie se aplică tuturor cultelor religioase din România, cu excepţia greco-catolicilor care au fost interzişi încă din 1948, dar care au continuat să reziste persecuţiei impuse de regimul comunist şi poliţia lui politică, Securitatea. Unii membri ai fiecărui cult s-au opus comunismului şi au fost persecutaţi; dintre aceştia, atât ierarhi cât şi laici, unii au murit în închisorile communiste sau în afara lor în urma persecuţiei, iar alţii au supravieţuit şi nu au făcut compromisuri. Cei omorâţi sunt martirii pe care trebuie să-i admirăm şi să-i cinstim.
….
Cu siguranţă, nu puteai deveni patriarh sau trimis la misiune în străinătate fără să fi câştigat în prealabil încrederea comuniştilor. Poziţiile acestea erau mult prea importante pentru a fi lăsate la voia întâmplării de către comunişti. În recent publicatele memorii personale, Anania e foarte atent să se prezinte pe sine ca o victimă a comunismului, datorită faptului, recunoscut într-un mod dezinvolt încă de pe prima pagină, de a fi fost legionar. Ce îşi aminteşte el în memorii însă e foarte selectiv sau contrazis de mărturiile altora şi de documente de arhivă: de exemplu, nu menţionează nimic despre desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice de către comunişti în 1948, deşi acesta a fost un eveniment zguduitor pentru biserica în cauză şi o oportunitate extraordinară pentru Biserica Ortodoxă care primeşte lăcaşurile de cult şi pe mulţi dintre credincioşii acelei biserici desfiinţate.
…..
În perioada post-comunistă s-a început construcţia unui număr enorm de biserici şi multe dintre ele nu sunt încă terminate. Am calculat odată şi am descoperit cu stupefacţie că până prin 2005 s-a început construcţia unei biserici ortodoxe la 3 zile o dată. Explicaţia cea mai plauzibilă este că mulţi preoţi doresc să aibă bisericile lor. Dar totodată România şi Polonia sunt recunoscute ca ţările postcomuniste cu cel mai înalt nivel de religiozitate din Europa, cu populaţii care raportează că merg la biserică săptămânal şi cred în Dumnezeu în proporţie de circa 80%. Aşadar, românii par să fie foarte religioşi, deşi religiozitatea lor se poate manifesta doar ca intrarea într-o biserică duminica şi aprinderea unor lumânări şi nu neapărat prin apartenenţa la o parohie, cu plata unei membrii anuale. E o religiozitate populară care co-există cu diverse superstiţii (uneori chiar şi cu magie), şi nu una informată teologic.
citeşte tot interviul AICI
Marius Cruceru 
Nu stiu daca romanii sunt in asa procent religiosi, sau is numai fatarnici. Ca de ar fi in Romania un asa grad de religiozitate, precum spun sociologii, n-ar fi atata coruptie in tara asta.
Coruptia nu tre’ sa fie multa. Tre’ doar sa fie sus.
Stimate domnule Pantea, romanii cei credinciosi au votat de trei ori un ateu si fost nomenclaturist ca presedinte al Romaniei.
Nu conteaza ca presedintele ti-e ateu, daca iti promite paine pe masa. Cum spuneti dvs., la cata coruptie e acolo unde trebuie, nici cei credinciosi nu sunt mai de incredere.
Sunt curios cu cine ati votat 🙂
„Fiecare natiune isi are conducatorii pe care si-i merita !”
Parca asa suna proverbul; daca este numai un proverb…
Cat despre mine n-am votat pe nimeni. Dece ?
Pentru ca:
„Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură,
clipeşte din ochi, dă din picior, şi face semne cu degetele. ” (Proverbe 6:12-13).
Imi aduc aminte de vremea cand Samuel era batran si mai marii norodului i-au fortat mana sa le „dea un imparat, ca sa fie si ei ca neamurile…” Ca lumea ! Cool ! Nu ca popor al Domnului, ci „ca lumea”!
Oare noi, cu toate pocainta noastra afisata intr-un spectru larg de culori pastelate spiritualiceste, ce-am ales ? Ce alegem de fapt si prin biserici…”Ca lumea”, COOL.
Aici nu mai vine vorba de „fericirea voastra atarna de fericirea cetatii in care locuiti” ci de…sfanta politichie cu tichie…
Romanii nu au votat decat ce le-a fost dat sa voteze. Structurile politice au impins oameni spre scaunele prezidentiabile, nu poporul roman.
Metoda de vot nu permite decat votarea lui A sau lui B (si asa mai departe). Fie ca avem pe buletin un singur om, fie avem 10, e acelasi lucru, daca cei 10 sunt fiecare ca acela care candida singur. Nu intotdeauna marirea gradului de complexitate garanteaza progresul.
Pai, am votat asa:
– 1996: Emil Constantinescu;
– 2000: CV Tudor;
– 2004: Basescu;
– 2009: Basescu 😦 .
COMENTARIU MODERAT Ceilalti… plus tatucul Ilici, se incadreaza si ei la Proverbe 6:12-13. Si toti ceilalti care ravnesc la fel, pe aceeasi cale, cu aceeasi politichie, cu acelasi crez. Mai ales CREZ…
Aciduzzu, nu cred că este cazul să ironizăm defectele fizice ale cuiva, indiferent cine este acel om.
vorba lui Băsescu… ce vină are poporul ăsta, Adriene,
ce ne facem cînd un preşedinte este credincios şi este mai slab decît orice alt preşedinte?
„Curat murdar, coane Fanica !”
Curat slab…
Multumesc pentru…cartonasul galben ! oricum ma exprimasem in contextul Proverbelor…6:12-13.
Multumesc pentru moderare. Este bine sa fii la post; pe post de veghetor, de adevarat strajer, chiar pe blog !
facem şi noi ce putem 🙂
Ioan C,
aoleu cu Vadim . 🙂
nu-ti mai iau apararea. 🙂
Bine, dar aveam de ales dintre Iliescu si Vadim. Macar acesta din urma e credincios ( cat de credincios nu stiu).
Rominii nu-s nici macar religiosi, ca nu ar mai fi atit de corupti;
chiar daca a fi religios nu inseamna mare lucru, exista totus o teama.
Din pacate, aveti dreptate.
Pingback: Harfa, Casa-autobuz, Biserica şi Securitatea, Fotografia ca asasinat « La patratosu
„Boborul” voteazã pe derbedei comunisti! Isi meritã soartã!
Reblogged this on Trezire si Restaurare.
Pingback: Ce s-a greșit la deconspirare? (Din seria cugetărilor de pe bicicletă) II | Marius Cruceru