Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
De cand Adam a ales sa traiasca pe baza cunoasterii binelui si raului, ne-am ales ( TOTI!)
şi a cunoscut? Singura descoperire pe care au făcut-o Adam şi Eva imediat a fost că s-au descoperit goi, singura cunoaştere a fost o recunoaştere a propriei nudităţi, primul sentiment ca rod al acestui excurs „epistemic”, „gnoseiologic” n-a fost altul decît ruşinea şi întristarea …
Vorba lui Ovidiu… după un anumit tip de cunoşatere „omne animal triste est.” De fapt sînt şcoli rabinice care asta spun că s-a întîmplat de fapt.
De cand Adam a ales sa traiasca pe baza cunoasterii personale, ingusta si subiectiva, ne-am ales TOTI! cu „umbra” si cu ceea ce rezulta din modul in care reusim sa o administram, sa ne descurcam cu ea.
De pe la 2-3 ani, cand ni se face educatia ( un lucru bun de altfel) copilul se separa in ” cel real”, dar „inacceptabil” si de aceea impins in umbra, in subconstient si ” cel de fatada” , cultivat cu sarg, pentru ca doar asa crede ca e iubit si acceptat.
Daca am vedea asta, am intelege ca este aproape o dovada de vanitate sa mai problematizam DACA avem o existenta dubla. Dumnezeu stie asta si tocmai pentru acest fapt a murit Hristos. De aceea suntem „morti”, pentru ca Fiinta reala este rupta de noi si ne-am mutat cu toate trairile intr-o fatada iluzorie.
Primul pas este sa ne „deziluzionam”,sa destructuram iluzia, caci Dumnezeu stie totul despre noi si totusi ne iubeste si ne asteapta in acea Fiinta reala care suntem si pe care n-a abandonat-o nici o clipa.Doar cu acea Fiinta poate El sa colaboreze pentru Rascumparare.
Daca nu privim asa, cred ca intrebari ca cele propuse nu fac decat sa ne proiecteze cat mai departe de Adevar, sa ne cultive o falsa rusine,menita doar sa ne tina departe de pasul salvator, sa ingroase umbra si s-o inconjoare cu o carapace de stradanii dureroase si inutile.Doar Indurarea Lui Dumnezeu, sub forma unor grele incercari ne mai poate vindeca de aceasta stare, prin jertfa Lui Hristos!
Interesant ce spui, Gînditor, sună un pic platonică chestiuna cu umbra… că de Matrix nu te bănuiesc. Scrii prea consistent ca să te fi hrănit doar cu filmuleţe de genul Reloaded 🙂
Foarte interesant ce spui despre destructurarea iluziei. Are iluzia structură? Daca da, cum poate fi aceasta destructurată înainte de a fi exteriori ei?
Prin jertfa Lui?
dar de moartea noastră ce spui? Moarte şi reînviere, palingenesia?
Iluzia are structura in masura in care ne oferim sa o intrupam.
Cat despre moartea noastra,( cea de buna voie) este consecutiva mortii Lui…ca si VIATA
dar, revin….
Ma cautati unde nu sunt! Stau aproape, cat mai aproape de Dumnezeu-om, Dumnezeu cobarator pentru a ma putea ridica.
Ceea ce cred m-a condus biruitor prin incercari mari, nu este doar un mod de a cocheta cu idei care nu rezista la proba practica.
Cred ca suntem subiect de recreere ori de cate ori ne vedem ” nimicul”. Dumnezeu creaza doar din nimic.
Amin, aşa este!
Pingback: Lecţia japoneză, iadul, doctoratul ca clarinet, Mr. Holland’s Opus « La patratosu