Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Dintre cele trei variante prezentate aici, imi place doar cea cu trio. Piazolla are o muzica plina de expresie, sentimente, culori, trairi, intensitate, etc… Aceste nuante nu pot fi redate numai cu o chitara clasica, cel mult se pot prezenta calitati tehnice ale interpretului, nu si valentele acestei muzici tulburatoare.
Interpretarea trio.ului este exceptionala. Tensiunea din sunet, dar si prezenta multor culori (pe care violoncelul o expune cu multa expresivitate) este aceeasi la cei trei.
Varianta cu flaut si alte „aparate” nu am ascultat-o pana la capat. Acest sunet de flaut „electrizat” imi face rau auzului si nu il pot asculta. Probabil este pe gustul multora, dar mie sunetul flautului imi place asa cum este el, cu toate armonicele si vibrat, nu cantat pe „deasupra”, facand din el si un instrument de percutie. Este adevarat ca multa muzica moderna (compozitori contemporani) apeleaza la aceste tehnici si sunt interesante, anumite lucrari chiar foarte bine scrise, dar Piazolla cantat la flaut trebuie sustinut cu toata puterea sunetului acestui instrument.
şi mie tot aceea îmi place cel mai mult.
nici mie nu-mi place varianta electrizată, deşi mă ispiteşte bass-ul.
ştii că nu mai pot cînta pe chitară electrică?
Deloc. Am una, dar nu mă pot atinge de ea.
Pînă şi bass-ul îmi este acustic acum. Totul acustic, nu mai suport cozile alea negre pe care şi le bagă chitările în boxe… cu bătrîneţea ţin din ce în ce mai mult la natural. Paradoxal, nu?
fiindca tot va plac concertele…
http://turism.evz.ro/emain/articolul/888723/Roma-ridiculizata-de-un-concert-cu-scandal-la-Panteon–VIDEO
extraordinar.
Rîsul curcilor cu spatele.
Bravos, rromani!
Pingback: Harpochitara, spălat pe creier, cum arată moartea îngerului, love itself, « La patratosu