„Manifestul Cărţii”

Statul

Avem Statul pe care-l avem, după chipul şi asemănarea noastră. Nu are proiect, iar principalul lui motor e oportunismul şi corupţia. (În ultimii ani elita politică şi culturală din zona dreptei, care e dominantă, propovăduieşte privatizarea totală. E interesant însă că majoritatea apologeţilor „pieţei totale” sînt angajaţi la Stat). Statul mai încearcă să se supună „Înaltei porţi” care se schimbă cu regularitate la 50 de ani. De data asta e una mai luminată, însă să nu ne facem iluzii nici cu privire la „Poartă”, nici cu privire la Stat. Statul nostru nu are proiecte serioase în domeniul educaţiei şi culturii. Nu are idei, soluţii, iar elita culturală nu îl forţează şi nu vine cu propuneri, cu soluţionări de probleme. Statul zice că nu are bani pentru asta. Eu zic că bani are, nu are voinţă. E vorba de foarte puţini bani: cu banii pe cîţiva kilometri de autostradă care oricum nu se face se poate realiza un proiect care ar schimba faţa României. Da, şi cu o echipă foarte mică, dar pricepută.

Dacă vrea o educaţie şi o cultură ieftine, atunci să găsim noi o variantă ieftină şi să-i propunem. Statul român actual este condus ca un SRL. Un amic de-al meu zice şi mai bine: ca un CAP de SRL-uri. Un Stat nu este o afacere care are ca scop doar înmulţirea banilor. El ar trebui să înmulţească şi să dezvolte şi creiere. Statul nu e făcut să-i apere pe cei puţini „privaţi” de „ineficienţa” celor mulţi, săraci, ci este structura care trebuie să creeze condiţii pentru ca toţi să avem aceleaşi şanse, cel puţin la educaţie şi sănătate.


  1. Trebuie depăşită ideea-clişeu cum că statul este „un prost administrator”, iar privatul un „excelent administrator”. E o temă lungă şi complicată. Eu cred că putem porni de la o premisă minimă: ambele pot fi şi bune şi proaste. În domeniul culturii, putem aduce exemple la îndemînă: în acest moment, una din cele mai dinamice şi creative instituţii de cultură de la noi, foarte iubită de publicul tînăr, este o instituţie de stat, condusă de o mînă de oameni, Centrul Naţional al Dansului – Bucureşti. ICR e alt exemplu pozitiv. Pe partea mitului eficienţei privatului poate fi adus ca exemplu modul în care sistemul financiar bancar modial, esenţă a sferei private şi a eficienţei, trebuie să fie salvat din 20 în 40 de ani de Stat, cea mai „ineficientă” structură.
  2. Politica neimplicării statului în acest sector nu este în interesul său şi este dăunător pentru cetăţenii săi. De 20 de ani, Statul asistă, este părtaş la distrugerea unei imense infrastructuri culturale şi educaţionale, ca să ne referim doar la domeniul despre care discutăm. El trebuie să-şi revizuiască urgent această poziţie şi să-şi redefinească rostul.
  3. c. Statul trebuie să-şi regîndească priorităţile în domeniul cultural. El deţine o infrastructură în care a investit şi în perioada precomunistă şi în perioada comunistă, şi nu trebuie să renunţe la ea. Politicile de privatizare totală sau de neimplicare a Statului în industriile culturale sînt distructive pentru cetăţeni şi implicit îi dăunează şi Statului. Statul nu trebuie să devină o sursă de cultură sau de bani, ci trebuie să pună la dispoziţie o infrastructură şi să aibă un rol de mediator.
  4. Crearea unui rol central al statului în domeniul cultural şi al educaţiei nu presupune distrugerea privatului.
  5. Un stat care investeşte în cultură şi educaţie are dreptul să impună anumite forme de impozitare. El trebuie să găsească forme de impozitare a unor industrii care să contribuie la fondurile culutrale. Avem o mulţime de modele europene: jocuri de noroc, alcool, ţigări etc. Acum cîţiva ani, în Estonia, ţară cu un nivel de educaţie şi cultural destul de ridicat, vedeai afişe cu sloganul: Jucaţi (la Loto), Beţi şi Fumaţi – aşa veţi susţine cultura şi educaţia din ţară!
  6. Scăderea numărului de cititori face ca afacerea cu cartea să fie o afacere foarte neatractivă pentru piaţa liberă. Aceasta duce la rîndul lui la dispariţia librăriilor. Problema difuzării este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă piaţa de carte. În România, piaţa de carte este estimată la o valoare de 50 mil. Euro. E o cifră nesigură din lipsă de studii pe domeniu, însă e o sumă infimă în comparaţie cu ţările ocidentale, sau chiar centraleuropene. Germania are o piaţă de 10 miliarde Euro şi publică 96.000 te titluri anual (în 2009). Noi estimăm 12.000 de titluri. Din datele de care dispunem, vedem că între 1990 şi 2010, editarea de cărţi a cunoscut o evoluţie importantă: numărul de titluri a crescut de la trei la 15 mii; în schimb, tirajele au scazut de la 57 milioane la abia 9 milioane. E vorba de sărăcirea generalizată a populatiei, care cumpără tot mai puţine cărţi (de şase ori mai puţine cărţi). Editarea e de cinci ori mai diversificata, dar lectura e de şase ori mai redusa. La această problemă trebuie găsite urgent soluţii.
  7. Mai mult, pînă acum, cîştigurile autorilor si ale traducatorilor erau impozitate, conform Legii, cu 10%. Guvernul actual, din lipsă cronică de bani, adîncita acum de criză, încearcă să impoziteze şi autorii cu acel cumul de impozite şi taxe cu care sunt loviţi angajaţii şi angajatorii în cazul contractelor de angajare obişnuite. Acestea, cumulate, se ridică la peste 70% din ceea ce primeşte omul în mînă (net), iar aplicarea unei asemenea legi fie ar arunca în aer preţul cartii (deja prea mare pentru piaţa autohtonă), fie ar genera diverse malversaţii contabile care să permită supravieţuirea ambelor părti (primejdios şi jenant pentru toată lumea), fie ar reduce drastic numarul contribuţiilor originale, din lipsă de posibilităţi materiale. Şi, deja în momentul acesta, dupa cum bine ştim, e problematic să trăieşti din drepturile de autor, chiar şi fără să ne mai lovească pe toţi barosul unor impozite suplimentare.
  8. Administraţia Fondului Cultural Român există teoretic, are programe de sprijinire a culturii scrise, dar modul de lucru cu aceasta instituţie este atît de birocratic, de greoi şi de restrictiv, incat multe edituri au renunţat să mai facă apel la acest tip de subvenţie. Cunosc o mulţime de editori care, după cîţiva ani în care s-au straduit din greu să respecte toate imperativele legislaţiei în domeniu şi să facă echilibristica de contabilitate fără de care nu ajungi la calculele necesare, s-au săturat şi au renunţat să mai ceară subvenţii.
  9. Ministerul Culturii a avut un fond dedicat achiziţiei de carte pentru biblioteci. Programul a mers greoi, cu multe probleme. A fost închis din lipsă de fonduri. Profesorilor li s-a luat sprijinul financiar pentru achiziţia de carte. Aceste fonduri trebuie urgent repornite.
  10. România impozitează tot de-a valma, fără priorităţi şi distincţii. Că-i carne sau ou, că-i cărămidă sau salopetă, că-i viezure sau carte, tot 16% e impozitul pe profit. Statul trebuie să scadă acest impozit.
  11. Altă problemă dificilă sînt impozitele şi taxele aplicate atît angajatului, cît si angajatorului: în cazul unei abordări legale a chestiunii, aceste impozite constituie o povară grea pentru întreprindere. În total cifrîndu-se (ce trebuie să plătească angajatul plus ce trebuie să plătească întreprinderea) la mai mult de 70% din ceea ce primeşte angajatul în mînă.
  12. Avem o Lege a cărtii, e sublimă ca toate legile noastre, dar are un mic defect: nu funcţionează. E blocată la comisii, ministere etc. De exemplu: în Legea cărţii acum în vigoare, se prevede înjumătăţirea taxelor poştale pentru carti, dar nu se aplică, Poşta explicînd că nu există fonduri cu care s-ar putea acoperi această reducere.
  13. Toate cărţile care se editează pe hîrtie să se producă şi digital şi să se creeze o bază de date la care să aibă acces gratuit orice cetăţean (vezi proiectul „Piraterie naţională”.)
  14. Înlocuirea treptată a manualelor pe hîrtie cu manuale digitale. Digitizarea României va duce la dispariţia mafiei din domeniul manualelor. Dispare suportul lor pe hîrtie, apare accesul la manuale digitale gratuit, dispare mafia producerii lor. Book Reader-ele sînt finanţate de către Stat.
  15. Trebuie urgent creat un fond special pentru susţinerea cărţii pentru copii (scriere, ilustrare, editare), pentru promovarea şi achiziţionarea ei.
  16. Digitizarea şi accesul gratuit la cărţi electronice poate fi un proiect de proporţii şi poate avea un efect extraordinar mai ales asupra educaţiei. Statul nu a reuşit şi nu va reuşi în următoarea perioadă să ne pună la dispoziţe o infrastructură, un mecanism de educaţie gratuit şi de calitate. Situaţia educaţiei şi a calităţii umane din această zonă se înrăutăţeşte cu viteză. Practic trebuie să ne luăm educaţia în propriile mîini, să ne autoeducăm dacă vrem să supravieţuim. Accesul la ridere, la cărţi gratuite poate cel puţin ameliora degradarea sistemului de educaţie. Iar Statul, cu investiţii minime, poate avea un profit uriaş: cetăţeni ceva mai educaţi.
  17. Punerea urgentă în aplicare a „Legii cărţii”, care e blocată pe la diverse ministere.

VEzi continuarea AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Dezbatere, dulce Românie, In-text-esant, Perplexităţi, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la „Manifestul Cărţii”

  1. dorin zice:

    Ce păcat că nu se găseşte cineva care să analizeze (de la „centru”) şi starea artelor temporale muzica, teatrul, baletul şi artele vizuale …..

    Din nefericire astfel de analize nu ar face altceva decât să evidenţieze şi să sistematizeze marea degringoladă în care se află fiecare dintre acestea (poate mai puţin artele plastice) şi curba accentuat descendentă prin care s-ar putea reprezenta relaţionarea acestora cu adresanţii potenţiali (publicul, consumatorul, ascultătorul etc.)

    Pe de altă parte nu aş putea să mă pronunţ cu privire la cel care ar trebui să declanşeze aşaceva, la fel cum nu sunt sigur că s-ar găsi enom de mulţi atenţi la rezultatele unor astfel de analize, nici în mediul privat şi, din păcate, nici în mediul „de stat”.

    • Ioana zice:

      Corect! Chiar sunt curioasa daca exista vreo orchestra simfonica privata in Romania, in afara de cele create ad-hoc pentru diverse turnee sau concerte cu nume celebre precum Florin Salam (am vazut la tv un concert de-al lui cu o orchestra formata din oameni care actualmente canta in Radio sau Ateneu…ingrozitor!). Exista vreun investitor interesat in asa ceva? Cu siguranta ca nu. Sunt insa o groaza de producatori de concerte de manele, discuri pe banda cu astfel de muzica etc…Piata o cere. Acesta este nivelul. Nu putem ajunge la altul decat prin educatie, care din cate vedem…sufera.

    • Marius David zice:

      Draga Dorin,
      de ce nu faceţi ceva paralel şi în dreptul muzicii, voi, profesioniştii, aveţi credibilitatea necesară..
      Publicăm peste tot pe unde se poate. ce spui?

  2. Ioana zice:

    Excelent text. Problemele pe care le ridica sunt dureroase, mare dreptate are autorul, cultura este si va ramane din pacate cenusareasa tuturor sistemelor…
    Din nefericire, aceste probleme duc la alterarea imaginii noastre ca popor. Daca acum 10 ani eram priviti in occident ca un popor „talentat si cult”, acum ne cunosc din cauza taberelor de tigani nomazi care colinda toata Europa si ATAT.
    Daca acum 20 de ani, orice orchestra profesionista europeana se lauda cu numarul de artisti din est pe care il are in componenta (in majoritatea existau unul sau mai multi romani), acum centrul atentiei au devenit asiaticii…
    Bine ca o luam in brate pe Herta Müller acum dupa ce a primit Nobelul, este publicata si ras-publicata in Romania, dar unde erau cartile dumneaei pana anul trecut? Publicate in Germania, evident…

    • Marius David zice:

      da, aşa cum spui, acelaşi lucru cred că se întîmplă şi în Spania.
      chiar acum l-am ascultat pe Isărescu. Nu mai avem bani de pensii, deci … nici austroăzi nu putem face.
      Cine crezi că mai dă bani de la stat pentru cultură…
      Nu vi se pare ciudat, în contextul în care judecăm şi relaţia Biserică -Stat, că statul nu are bani de pensii şi autostrăzi, dar se oferă să dea bani Bisericii?
      Măi, să fie…..

  3. mnobineknume zice:

    eu nu cred k exista elita culturala la nivel politic,de exemplu.
    totodata ma gandesc la o chestie: (pt. pct 6)
    copiii nu mai citesc in ziua de azi… sincer unul dintre motive poate fi pretul cartilor (unele chiar foarte scumpe)
    tocmai de aceea cred ca se prefera citirea cartilor on-line..care afecteaza ochii 😐 sau descarcarea integrala a referatelor de pe net (de ce sa muncim cand putem avea totul de-a gata? :)) )
    oricum..pentru a rezolva problema educatiei trebuie sa aducem,ca in trecut, principe strain :))

  4. Lucia zice:

    Probabil Vasile Ernu s-a confruntat deja cu o serie de probleme comune ale scriitorilor, autorilor (probleme uneori fara solutii, din pdv financiar) in momentul cand vor sa publice o carte, sa o vada iesind de sub lumina tiparului, pentru ca puncteaza foarte bine unele aspecte in acest sens si „situatia cartii in ansamblul sau.“ Si are dreptate.
    Daca statul nu e prea interesat de distrugerea imensei infrastructuri culturale şi educaţionale, daca nu cheltuie sume mai mari de la buget pentru educatie si cultura cu atat mai putin editurile private (nu generalizez). Cele mai multe edituri private nu beneficiaza de subventii, sponsorizari de la stat, dar nici nu urmaresc neaparat educatia culturala a maselor in detrimentul propriei dezvoltari. Astfel ca infrastructura privata, e adevarat, cum zice V. Ernu a devenit exclusivista, poate scumpa pentru unii, insa aici intervin probleme care tin de competitie, lipsa drepturilor de autor, distribuirea greoaie a cartilor prin reteaua de librarii, investitii recuperabile mai greu, profituri impozabile, etc.
    Asa ca se rezuma la tiparire de comanda ferma, ridicabila integral de catre autori.
    Desi s-ar parea ca nu exista statistici exacte cu privire la cantitatea de carte produsa si vanduta, in conceptia autorului, totusi, institutiile abilitate, specializate, cam stiu, (exact) cata carte se produce si cata se vinde pe piata literara. Ma refer la Biblioteca Nationala a Romaniei, fara ISBN-ul careia, alocat si inregistrat, nu poti tipari nimic. Sau poti, dar fara sens, pentru ca nicio carte nu are recunoastere oficiala fara aceasta. Si de asemenea, Asociatia Editorilor din Romania, careia i se transmit periodic rapoarte de informare amanuntite cu privire la numarul de titluri tiparite, autori, tiraje, colectii, reeditari, etc.

    Pentru noi ca si crestini , nu prea constituie o importanta majora, volumul de carte tiparita in ansamblu, insa in ceea ce priveste cartea crestina,(incluzand toate genurile literare) care se tipareste (sau mai bine zis care nu se tipareste) aceasta poate reprezinta o problema care sa ne retina atentia si sa ne dea de gandit. In ce masura bisericile isi sponsorizeaza membrii (autori) care pot sa scrie, care vor sa scrie si care au ceva de spus dar n-au resursele financiare necesare pentru aceasta.
    Vasile Ernu este unul dintre cei care mai considera cartea ca fiind „cel mai bun, sigur şi ieftin instrument de educaţie.“ Eu n-aş spune ieftin, pentru ca am vazut destui din cei care au ramas cu manuscrisele si „operele“ nepublicate din cauza acestui detaliu si asteapta sponsorizari. Poate editurile noastre crestine ofera ceva facilitati scriitorilor si poetilor crestini.

  5. Pingback: Rugăciune de început de primăvară, Asociaţia croitoreselor creştine, Stairway to heaven, « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.