Stanley Jordan – Stairway to Heaven și Mozart

sursa youtube richcapo

și Mozart

sursa youtube tscaranojr

sursa youtube ritamdodira

Stanley Jordan este unul dintre părinții acestei noi tehnici de cîntat la chitară, tapping!

Iată informatia din dreptul acestui video:

Stanley Jordan (July 31, 1959) is an American jazz/jazz fusion guitarist, best known for his development of the touch technique for playing guitar. He was born in Chicago, Illinois, and he received a BA in digital music composition from Princeton University in 1981, studying under computer-music luminaries Paul Lansky and Milton Babbitt.

Normally, a guitarist must use two hands to play each note. One hand presses down a guitar string behind a chosen fret to prepare the note, and the other hand either plucks or strums the string to play that note. Jordan’s touch technique is an advanced form of two-handed tapping. The guitarist produces a note using only one finger by quickly tapping (or hammering) his finger down behind the appropriate fret. The force of impact causes the string to vibrate enough to immediately sound the note, and Jordan executes tapping with both hands, and with more legato than is normally associated with guitar tapping. The note’s volume can be controlled by varying the force of impact: tapping with greater force produces a louder note.

A helpful analogy to visualize this technique is the distinction between a harpsichord and a piano. A harpsichord produces sound by plucking its strings, and a piano produces sound by striking its strings with tiny hammers. However, while notes produced on a harpsichord or piano sustain after the hammer has struck or the pick has plucked, fingers must remain on a tapped note in order for the sound to continue. This similarity is what led Jordan to attempt such a technique in the first place;[citation needed] he was a classically trained pianist before playing guitar and wanted greater freedom in voicing chords on his guitar.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Chitara, Muzica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Stanley Jordan – Stairway to Heaven și Mozart

  1. Ioana zice:

    „Stairway to Heaven” imi place. Mozart, nu! Am aceeasi parere despre varianta aceasta a muzicii lui Mozart ca despre cea la pahare sau telefoane mobile. Muzica lui Mozart reprezinta mult mai mult decat note insirate sau executate. Culoarea sunetului este inexistenta la chitara electrica, imposibil de realizat, toti au acelasi sunet, in cazul acestui instrument nu se poate vorbi despre sunet ci numai despre tehnica de insirat note…Imi pare rau daca suna dur, dar aceasta este parerea mea.
    Cu siguranta ca aceasta noua tehnica este interesanta si am convingerea ca vor aparea si altele. Dar toate au ca baza acelasi sunet mat, fara culoare, artificial. Nu ma va convinge niciodata un „pianissimo” din butoane, stiind cat se lupta un suflator ca sa il obtina „curat”, un chitarist ca sa pastreze culoarea in piano, un pianist ca sa isi diferentieze tuseul, un violonist ca sa gaseasca presiunea potrivita a arcusului, un interpret vocal ca sa dozeze coloana de aer etc…

    • dorin zice:

      Frate Marius trebuie sa-mi cer scuze pentru omiterea includerii ghitarei printre instrumentele de percutie la care sunetul poate fi obtinut prin lovirea unor corzi, Este drept ca o astfel de tratare a acestui stravechi instrument este posibila doar de cind sub corzi au aparut dozele, legate prin cabluri de uzina electronica de cosmetizat sunete, mai apoi de difuzoare, etc. Tehnica aceasta percutanta permite o mai mare zglobiciune a succesiunii de sunete, fara a mai fi necesar nici minimumul efort de a ciupi coarda. Fata de tambal unde intre mina interpretului si coarda se intrepune un bat bandajat cu ceva care sa-i atenueze duritatea loviturii la chitara actionata prin lovire, degetele interpretului ating nemijlocit coarda, reusind probabil mult mai multe tipuri de declansare a sunetului. Totusi izbinda se imparte cu sunetistul caci daca scoti din priza sistemul toata cintarea se va auzi eventual pina la urechile interpretului, nicidecum pina la rampa scenei. Unde mai pui ca pe linga el se mai afla un dulap acustic natural (contrabasul) si o mai mica sau mai mare sectie ritmica.
      Pe de alta parte nu inteleg de ce sunt legate improvizatiile de numele lui Mozart, poate ca a fost un an memorial Mozart. Nu am reusit sa disting nimic specific mozartian, eventual niste rapeluri la unele idiomuri sonore tipice perioadei clasicismului vienez, dar poate si scolii de la Manheim. Asa ca…. Totul e placut, catre spectaculos, cu doza inerenta de inedit. Ma tot intreb cu ce ne ajuta pe noi asta la inchinarea muzicala. Simplificat si vulgarizat se poate spune ca un formidabil tehnician al instrumentului a adunat inca citiva instrumentisti de mare valoare care au colaborat fructuos cu o grupare „meseriasa” de tehnicieni care au avut la dispozite „sculele” necesare pentru ca impreuna, impresariati de o firma buna de organizatori sa adune o multime de oameni pentru a le arata ce buni sunt ei, cei de pe scena si de dupa butoane. Deci sunetul a mers pe orizontala si inconjoara in continuare globul pe toate caile, de la difuzoarele CD playerurilor la cele ale MP3-urilor sau ale PC-urilor.
      Ar trebui sa depistam ce face ca muzica sa o ia si „in sus”, catre Dumnezeu. Teoretic ea a fost data omului pentru a-L lauda si slavi pe Dumnezeu. Pe o multime de clipuri, de la viola da gamba pina la cea mai performanta si contemporana tehnica de minuire a instrumentelor, cu tot aportul tehnicului nu aud decit adresari catre om. Cum sa-i gidilam mai placut urechile, ca sa raminem intr-o definitie caragialesca.

      • Marius David zice:

        da, așa cum discutam cu un prieten chitarist, deja tappingul transforma chiara într/un alt instrument. Este altă tehnică, alt instrument.
        da, cred ca interpretul ia niște formule mozartiene si le leaga, pentru că și eu am încercat să disting o bucată de la un cap la altul.
        foarte interesantă ultima perspectivă pe care ați adus/o în discuție.. sunetul pe orizontal… versus sunetul pe vertical

  2. marius B. zice:

    a fost la Garana acuma ceva ani si l-am ratat.. 😦

    • guitarschizofrenic zice:

      @marius B. stiu… si eu mi am smuls parul din cap cand am auzit ca l am ratat! the king of tapping!
      @Ioana. nu te contrazic. chitara electrica poate sa sune rece, insa nu toti au acelasi sunet pentru ca sunt multe modalitati de transformare a sunetului (electronic si prin tehnica instrumentrului in sine).
      dau un link pentru exemplificare!

      doi chitaristi de legenda, doua tehnici diferite, doua sunete distincte si reusesc amandoi sa fie soft si forte.
      legat de Mozart pe chitara electrica …. nici eu nu sunt fan transcripti si aranjari classice pe chitara electrica, de fapt nu prea sunt fan nici transcriptii pian pe chitara clasica… de multe ori nu suna bine – dar cateodata e interesant!

      • Ioana zice:

        GS
        Ceea ce am vrut sa spun referitor la sunet este ca forma „bruta” a acestuia pe instrumentele electrice nu are nicio culoare, e artificiala. Fara indoiala ca se pot scoate nuante, acestea insa nu ma conving atata timp cat materialul brut pe care se intampla este artificial. Sincer, nu pot sa spun ca nu imi place cum suna chitara electrica, dar nici nu sunt un fan inrait :). Mi se pare un instrument potrivit pentru muzica in care a aparut si atat. Nu poti incepe sa interpretezi Mozart si Bach pe chitara electrica, nu se potriveste.

        • dorin zice:

          Tehnica versus suflet. O mare parte a ascultatorilor formati in fata difuzoarelor apreciaza cu precadere tehnicitatea, velocitatea, evident intensitatea. Unii dintre ei, mai rafinati fa distinctie si intre diferite mixaje de timbre, efecte sonore. Restul de succes apartine costumatiei, miscarii (?) scenice efectelor pirotehnice sau holografice, regiei de lumini etc. Prea putini sunt influentati de text pentru ca este inecat, uneori chiar contrazis de muzica. Asa ca raman alaturi de parerea Ioanei rezultatul sonor nu e decit partial meritul instrumentistilor, mare parte e datorat sunetistilor la care se adauga o imensa doza de „impresie artistica” cu totul extramuzicala.

        • Marius David zice:

          tind sa fiu de acord.
          am incercat in seara asta un bach pe o chitara eros italiana. Suna … ca porcu, iertati-mi franceza. 🙂

  3. naomi zice:

    Asta-i muzica ce nu o inteleg …. si cred ca nici nu-mi place ori cat imi impun sa o ascult

    • Marius David zice:

      nu-i nimic, este bine ca iti place Jordi Savall

    • Alin Cristea zice:

      Donald Miller: “Nu mi-a plăcut niciodată jazzul, pentru că jazzul nu are nicio finalitate. Într-o seară însă mă aflam în faţa teatrului Bagdad din Portland, şi acolo un bărbat cânta la saxofon. Am stat în locul acela un sfert de oră, şi în tot acel timp bărbatul a cântat fără să-şi deschidă ochii.

      Din momentul acela mi-a plăcut jazzul.

      Uneori, pentru a ajunge să-ţi placă un lucru, trebuie să priveşti pe altcineva făcându-l. E ca şi cum persoana pe care o priveşti ţi-ar arăta cum trebuie să faci tu însuţi ceea ce face ea.

      Nu-mi plăcea Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu avea nici o finalitate. Asta însă era înainte să se întâmple tot ce urmează.”

  4. Agnusstick zice:

    Tapping? Foarte puţin, aşa am impresia, restul e tot ciupire, dar cu buricele degetelor. Cred că e ceva marketing la mijloc. Oricum, tappingul pe gât, cel clasic, aproape că lipseşte la Jordan.

  5. Pingback: Cavatina, Einfalt, Stanley Jordan, Hora, « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.