Convertită sau nu? Mărturia lui Charo Washer, soţia lui Paul Washer

Eu unul am fost şocat de această mărturie care ridică mai multe probleme. Să ne concentrăm la problemă.

Sînt sute de tineri care sînt crescuţi în biserică, se obişnuiesc cu limbajul, cu prietenii, cu mediul, se botează pentru că s-au botezat şi congenerii lor, dar abia apoi descoperă că nu au avut o convertire reală. Să urmărim video-ul:

Putem obiectiva convertirea? Cum o dovedim? Prin simţămintele lăuntrice?
Oare fiecare convertirea trebuie să urmeze un tipar, să fie dramatică?
Trebuie să „simţim” neapărat ceva, o fractură sufletească?

Soţia mea a trecut printr-un proces opus celui prin care am trecut eu. Amîndoi am fost crescuţi în biserică.

Eu m-am botezat foarte devreme, la 14-15 ani. Consider că în acea perioadă au avut loc nişte evenimente dramatice asupra cărora voi reveni altă dată, dar convertirea în sine, deşi a avut un aspect spectaculos, acesta a fost doar începutul.

Soţia mea s-a convertit şi ea foarte devreme, dar a amînat momentul botezului, considerîndu-se nepregătită. (Ea chiar vine din România Bunului Simţ, nu cea a lui Antonescu… eu vin dintr-un cartier care se numeşte Tupeu, poate că şi asta a fost o diferenţă). Atît de mult a amînat botezul că s-a botezat cu două zile înainte de nunta noastră.

Fiecare dintre noi reprezentăm două exemple, două extreme: graba şi amînarea botezului, dar ambele legate de aceeaşi problemă. Cum SIMŢIM convertirea? Cînd sîntem ai Domnului? Trebuie să aşteptăm neapărat o convertire dramatică? Cei care nu reuşesc să pună mîna pe calendar cu data şi ora convertirii nu sînt convertiţi? Este convertirea un proces pentru unii, un moment pentru alţii? Iată întrebări la care putem încerca să răspundem împreună.

Propriile mărturii personale sînt încurajate şi va fi apreciată deschiderea şi transparenţa.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Întrebările lui Ghiţă, Biserica Baptista, Fabrica de barbati, intrebările lui Naum, Perplexităţi, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

59 de răspunsuri la Convertită sau nu? Mărturia lui Charo Washer, soţia lui Paul Washer

  1. ascultareacredintei zice:

    Si eu am fost crescut in spiritul crestin. In asemenea maniera incat prima carte pe care am citit-o a fost Biblia (anumite parti din ea), fiindca abia asteptam sa pot citi despre David, Iosua…

    Cand am crescut ma durea maseaua, capul sau altceva, tocmai cat era biserica duminica… 🙂

    Dar, dupa un timp, cam la varsta de 17 ani am inceput sa inteleg anumite lucruri si sa imi doresc sa aflu adevarul despre Dumnezeu. Discutam cu colegii despre Dumnezeu in clasa, chiar cu profesori. Interesul era foarte mare. Am auzit Evanghelia in repetate randuri, candva (nu retin data) am luat hotararea sa ma pocaiesc de pacate, sa ma intorc spre Dumnezeu.

    Aveam o problema in viata (nu o mentionez), dar am tot incercat sa o scot afara, de multe ori chiar. I-am spus Domnului ca voi vedea daca El lucreaza cu adevarat in lume (m-am rugat), prin aceea ca problema mea va gasi rezolvare. Asa a si fost.

    Tin minte mai multe momente in care m-am simtit cu adevarat cercetat de Dumnezeu, prin auzirea Cuvantului. Noul Testament ne arata ce se intampla de fapt, acum inteleg mai bine. Dar nu stiu sa spun o data anume in care a avut loc trecerea din intuneric la lumina prin nasterea din nou.

    Ce mai tin minte e ca, fara sa ma cheme nimeni, am fost la o seara de tineret (la varsta mentionata) si, aveam sentimentul ca fiindca sunt pacatos nu am dreptul sa stau cu tinerii jos si m-am dus singur la balcon, dar undeva unde sa nu fiu vazut. Am plecat cu cateva minute mai repede din acelasi motiv. Dar am cantat si am plans din cauza pacatelor mele, impreuna cu ceilalti.

    A fost o perioada a cercetarii lui Dumnezeu si a chemarii mele din lumea de pacate, la lumina adevarului.

    Stiu si ca am fost sceptic si nu am vrut sa accept ideea de botez. Am cautat adevarul si nu o biserica anume. Desigur, asta in familie de baptisti si mergand la o astfel de biserica, de obicei. Am fost si la altele, nu doar evanghelice. Dar, mi-am propus sa cercetez in Biblie ce se spune despre botez. Cand am inteles i-am spus pastorului ca vreau sa ma botez. Asa s-a si intamplat.

    Trec peste multe… Bunica, o femeie credincioasa, care in fiecare zi se ruga pentru mine si pentru intoarcerea mea la Dumnezeu (o auzeam de multe ori, mi-a spus chiar), cu o zi inainte de botezul meu a venit la mine sa-mi ceara sa aman. Aveam febra mare si crestea. Pentru mine a fost o lovitura – cum, chiar bunica? Ea imi dorea binele, desigur. Au trimis-o ceilalti ca ultim efort sa ma convinga. Am facut un targ: daca-si scade temperatura sub 38 ma botez :). M-am rugat si am m-am culcat in pace. A doua zi, nu mai aveam febra. Asa ca m-au lasat sa ma botez (oricum aveam de gand), dar Dumnezeu a facilitat. M-am botezat cu febra. La contactul cu apa era sa cad, picioarele imi tremurau pe scari (apa calda plus febra plus emotii).

    A fost ceva unic. Pentru mine sunt toate impreuna. Este o intreaga lucrare a lui Dumnezeu in viata mea, inca de cand m-am nascut. Au fost momente cand trebuia sa mor. Pentru mine ca mai eram in viata insemna ca Dumnezeu a avut un plan. Am regasit acest plan, la varsta adolescentei in convertirea mea, de fapt in nasterea mea din nou, din Dumnezeu.

    Nu vreau sa ocup spatiul aici cu prea mult despre mine. Dar, daca foloseste, ma bucur ca am putut scrie aceste randuri.

    De aproape zece ani (de la convertire) ma pasioneaza tinerii, adolescentii si viata lor. Imi place sa vorbesc cu ei despre Dumnezeu si sa fac si cel mai mic lucru spre a le atrage atentia spre Dumnezeu. Nu stiu cat de bine o fac in ochii Celui a carui „parere” conteaza. Dar, am vazut diversi tineri care s-au convertit, cel putin declarational. Pe unii faptele ii urmeaza, pe altii nu neaparat. Dar, nu cred ca noi putem sa masuram nasterea din nou si s-o punem in anumite limite, in sensul ca „vantul bate incotro vrea”.

    Cu drag.

  2. dori`s zice:

    exista si versiunea scrisa a marturiei in limba romana. chiar este impresionanta.

  3. Chris zice:

    Sarbatori Fericite si La Multi Ani!

  4. pety zice:

    Scuze de lungimea comentariului (este ceva la care lucrez si eu in aceasta perioada si m-am chinuit sa sumarizez).

    Convertiri false:
    1. aude Cuvantul si nu-l intelege, dar il primeste in inima, de unde este rapit cu usurinta de cel rau;
    2. … primeste Cuvantul indata cu bucurie, dar evenimentele potrivnice aparute ulterior demonstreaza superficialitatea a ceea ce a primit;
    3. aude cuvantul, dar atintirea privirii/atentiei pe ingrijorarile si inselaciunea bogatiilor innabusa Cuvantul (cuvantul nu se dezvolta, este „ucis” inainte de a-si face efectul – nasterea din nou).

    Aspectul rational (cognitiv) are foarte mare importanta. Cu toate ca prin credinta din inima se capata neprihanirea, acest lucru se realizeaza daca mintea a primit cuvantul adevarat, intreg, nealterat, ca autenticul sa ajunga la inima si sa nasca din nou, evident dupa ce decidentul a facut pasul corespunzator.

    Atunci li s-au deschis ochii si L-au recunoscut, dar El S-a facut nevazut dinaintea lor. Si au zis unul catre altul:”Nu ne ardea inima in noi cand ne vorbea pe drum si ne deschidea [intepreta] Scripturile?”

    „Arderea inimii” este benefica atunci cand se bazeaza pe o cunoastere autentica, reala. Inima a inceput sa le palpite „corespunzator” abea atunci Isus le-a explicat/talmacit incepand de la Moise si de la toti proorocii, lucrurile privitoare la El.

    In fine, dupa ce li s-au deschis ochii au fost capacitati sa-L recunoasca.
    Pastrarea (pazirea) credintei, latura informationala (doctrinara) este esentiala.

    Se desprinde o schema functionala:
    Emitator – Mesaj – Filtru – Receptor – Decodare Mesaj – Efect asupra conduitei (Efeseni 1:13).

    Apostolul Pavel, in calitate de emitator (purtator si emitent al mesajului) a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a nu se compromite, ca mesajul sau sa fie acceptat, iar el insusi sa nu fie lepadat.

    Mesajul – propovaduirea „nebuniei Crucii”, Christos cel rastignit si inviat; ori un Christos si o Evanghelie diluata etc., etc.

    Filtrul – mediul cultural, natura si cultura receptorilor (ascultatorii), situatia de fapt, infatisarea emitatorului (aspectul fizic al ap. Pavel putea fi un obstacol in receptarea mesajului de catre ascultatorii sai, Christos de asemenea…) etc.

    Receptorul – ascultatorii care primesc mesajul

    Decodarea – cum inteleg ascultatorii mesajul, ambianta, instrumentele de limbaj si cultura ce-i ajuta sa perceapa/inteleaga, felul in care sunt acceptati vs respinsi are un rol determinant in interpretarea mesajului, personalitatea fiecaruia etc.

    Conduita – reactia la mesaj (transformare sau transferare valori fara transformare).

    Esential (chiar daca nu suficient), in prima faza este aspectul cognitiv. Tipul si natura informatiei este esentiala. Adevarul va va face slobozi. Informatia autentica, totalitatea (ori esentialul) invataturilor despre Dumnezeu si mantuirea Sa prin Christos este primul pas esential.

  5. pety zice:

    erata

    “Arderea inimii” este benefica atunci cand se bazeaza pe o cunoastere autentica, reala. Inima a inceput sa le palpite “corespunzator” abea atunci cand Isus le-a explicat/talmacit incepand de la Moise si de la toti proorocii, lucrurile privitoare la El.

  6. pety zice:

    Cu siguranta, procesul il descompunem (analiza) in scop didactic ca sa-l putem percepe in intregul sau (sinteza).
    Credinta are cateva fatete majore:
    – de continut (informational: Cine este Dumnezeu; cine suntem noi; de ce avem nevoie de mantuire etc);
    – atitudinal-decizional (raportul meu fata de acest continut, pe care-l evaluez, probez, accept/resping – prin credinta din inima se capata neprihanirea);
    – motivational-volitional (face parte din sistemul convingerilor personale, care-mi da impuls launtric si directie clara in viata – incredere neclintita; aleg deliberat, constient sa traiesc prin credinta in procesul trairii christice si depun tot efortul care tine de mnine, bazandu-ma pe efectele, rezultatele ce tin de Dumnezeu, de Duhul Sfant)

  7. Tim zice:

    Fiecare persoana are un moment unic in care isi preda intreaga fiinta in mina lui D-zeu,dar de multe ori urmatorul pas ,incheierea legamintului,vine mult mai tirziu.Si aici cred un lucru important este anturajul persoanei din acel moment.
    In alta ordine ;multumim pt atentia acordata si in acest an si va doresc o….inima sanatoasa,mina priceputa si sa ajungeti primul la LAUTA .Sarbatori fericite tuturor si un an ..de nota 10

  8. Vaisamar zice:

    Aha, probabil astfel vor fi început marile clivaje în telogie: când unul dintre soţi gravitează spre botezul copiilor mici, iar amână botezul până „in extremis”. 🙂
    Lăsând gluma la o parte, găsesc că e cam periculos să ne analizăm până în pânzele albe convertirea. Admit însă că şi convertirile pot fi extrem de diferite; chiar şi un predicator se poate converti la propria predică (lui Charles Simeon i s-a întâmplat asta? sper că nu mă trădează memoria).
    Admiţând că cineva crescut în biserică şi botezat ajunge să descopere că nu e convertit (indiferent ce înţelegem prin asta) ce trebuie să facă? Să se convertească din proprie iniţiativă/voinţă? Te poţi trage singur de păr ca să ieşi din groapă? Devine convertirea o „faptă” personală? Faptul întoarcerii către Dumnezeu, atunci când descoperi că nu eşti convertit, devine, aş spune, o convertire. Din acest punct de vedere, convertirea îmi apare ca paradoxală: când realizezi că nu o ai, s-ar putea să începi să ai parte de ea.

    • Marius David zice:

      🙂
      da, și eu cred că este periculos să ne analizăm astfel. confesiunile tradițională obiectivează acest lucru prin ritual. Ai îndeplinit ritualul .. ești în Biserică. Se înțelege: simplific dinpunct de vedere didactic.
      Dar riscul este să pendulăm spre ritual și să anulăm relația constituită și pe afecte.

      Bine pusă problema. De fapt aici am vrut să ajung… Hai să ne convertim? Se paote spune așa ceva?
      Care este rolul persuasiv al Duhului? care este perspectivva ta asupra acestui lucru, mai ales luînd în considerare mediul din care provii?
      Foarte bine spus… este la fel ca smerenia. Dispare atunci cînd conștientizezi că ești smerit.

      • Adi zice:

        Convertirea, ca și smerenia, poate să apară atunci când îți dai seama că nu o ai (după mine). Spre deosebire de smerenie, însă, convertirea nu dispare dacă îți dai seama că o ai – sau că a avut loc în viața ta. Altfel nu ar avea rost să vorbim despre „siguranța mântuirii”.
        Exprimând acestea în termeni logici, „A implică B” nu este echivalent cu „nonA implică nonB”.

        • Marius David zice:

          Adi, ai cunoscut oameni care doresc în disperare să se pocăiească şi nu pot?
          eu… da!

          • potoroaca zice:

            si eu am multi prieteni care au spus chiar si ca se sinucid daca Domnul nu are mila de ei. Au icnercat tot ce au putut. S-au predat sincer de o gramada de ori si degeaba. Si acum sunt inca in lume o parte din ei. Dar am intalnit si oameni care au icnercat sa scape de Dumnezeu si nu au putut. Am un prieten care s-a rugat sa mearga in iad, sa il lepede Domnul si acum este tot crestin si desi e cam pesimist este langa Domnul. Exemple istorice Wiliam Cooper pt cel pesimist si Bunyan pt cel ce cauta mult timp si nu gaseste decat intr-un tarziu mantuirea.
            Soli Deo Gloria!!! El face tot ce vrea in cer pe pamant si in mari.

    • pety zice:

      Cand realizezi ca nu o ai, s-ar putea s-o cauti in Budism, de exemplu. Cunoasc cazuri.

  9. elisa zice:

    Convertirea mea a fost dramatica,Duhul Sfant m-a cercetat si m-a certat dintr-odata pe 28 mai 1994,la o predica a unui frate american care „mi-a spus totul despre mine”dupa ce fiul meu la armata suferise batjocuri dureroase din cauza credintei;si m-a rugat sa ma duc la o biserica,oricare ar fi ea,dar sa ma duc.
    Am plans cu amar in biserica ,dar nu am vrut sa ridic mana,ma simteam cel mai mizerabil om de pe mapamond si ca am nevoie de Domnul Isus.
    Imprejurarile au condus spre botezul care se tinea dupa doua saptamani,fara caticheza,doar la cerere.
    Au fost luni de zile in care am plutit,parca zburam pe srada,iubeam si iertam cu inima larga pe toata lumea;si credeam cu tarie ca eu nu o sa mai pacatuiesc niciodata(vai mie).Ce trist este ca nu ramanem asa.
    Daca muream atunci eram o sfanta cu adevarat . (
    Asa ,acum ma simt mai mizerabila decat atunci,pentru ca acum „vad” ca nimic bun nu locuieste in mine si daca nu ar fi Hristos nu stiu in ce lada de gunoi a istoriei as putea fi aruncata.
    As vrea sa retraiesc starea de atunci,v-o spun acum cu lacrimi si durere.

    • Marius David zice:

      Mulţumim pentru mărturie, Elisa!

    • Draga Elisa, si eu am simtit la convertirea mea asa ceva. Poate vei avea timp sa citesti putin mai jos ce am scris si eu :). Adevarul e ca fiecare dintre noi ajungem (si e neaparat nevoie sa ajungem) in puctul in care ne dam seama ca daca avem ceva pretios acela e numai Isus Cristos. Sunt in asentiment cu tine. Dar sa nu uitam ca El ne priveste ca fii si ne iubeste nespus mai mult chiar decat ne putem iubi noi pe noi insine. Salutari sfinte!

    • Mare dreptate aveti! Exact asa am patit si eu (ma refer la acele luni minunate) … Acum mi-e ciuda ca nu mai sunt asa, dar am trecut prin multe de atunci si pot spune totusi ca acum cunosc mai multe si, doar prin harul Domnului, m-am maturizat mai mult. Dar mi-as dori foarte mult sa fiu la fel de pocaita ca atunci.

  10. Enap zice:

    elisa spune:
    Au fost luni de zile in care am plutit,parca zburam pe srada,iubeam si iertam cu inima larga pe toata lumea;si credeam cu tarie ca eu nu o sa mai pacatuiesc niciodată(vai mie).

    Aș vrea să vă întreb (în special pe fratele Marius) ce este acea stare pe care o descrie sora Elisa, va rog nu dați cu versete sau cu linkuri numai dacă e nevoie. Întreb pentru ca și eu am trăit ceea ce descrie sora și azi trăiesc aceeași mizerie pe care o menționează ea și mi-e dor de acele 2-3 luni de nu mai pot.

    • pety zice:

      E posibil ca acea stare sa fie (re)atinsa prin „fiti plini de Duh”.

    • Marius David zice:

      pe mine mă apucă din cînd în cînd aceeaşi stare. este ca atunci cînd te-ai îndrăgostit. Dragostea este ca o mare cu valuri şi furtuni, se manifestă ciclic. Aşa este şi dragostea dîntîi…
      cînd mă blazez, descurajez sau deznădăjduiesc… atunci mă duc într-o călătorie numai eu cu Domnul, mă izolez vreo două sau trei zile… mă apucă din nou acea stare de euforie…

  11. Convertirea nu cred că trebuie să fie neapărat dramatică dar naşterea din nou da.

    Dacă Duhul cel Atotputernic te naşte din nou în mod supranatural şi nu s-a întâmplat nimic dramatic, atunci e o problemă mare.

    Când oamenii au fost atinşi de Dumnezeu au strigat: „Fraţilor ce să facem” sau „au rămas străpunşi în inimă” sau „Domnilor ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” sau „tremurând şi plin de frică a zis: Doamne ce vrei să fac?”.

    Dacă confundăm ori nu diferenţiem naşterea din nou de convertire putem face o varză teologică din care să nu mai înţelegem nimic.

    Cred că pentru cei veniţi din familii de creştini şi au avut o naştere din nou (a Duhului Sfânt) au avut şi ezitări în decizia de a lua botezul şi cred că există o bază serioasă pentru atitudinile astea. De obicei (cred eu)cineva nenăscut din nou se va boteza cu uşurinţă dar nu e o regulă.

    Dacă credem că convertirea urmează instantaneu după naşterea din nou, atunci e normal ca şi ea să fie dramatică. Suntem ai Lui când suntem născuţi din nou însă nu cred că e normal să stabilim un timp pentru fiecare act al mântuirii noastre.

    Eu aş putea să pun mâna pe calendar şi să spun cel puţin câteva dăţi când „l-am primit” pe Domnul şi nu s-a întâmplat nimic şi deasemeni pot să spun când nu „l-am primit” şi a fost o schimbare dramatică şi reală.

    • Marius David zice:

      Fir, şi totuşi… ce i-ai spune unuia dintre tinerii din biserica în care vei fi pastor? Cînd … îi dai „verde” pentru botez?

    • Nu știu să răspund acum la întrebarea aceasta. Cred însă că roadele rămân testul final al unui credincios.

      Cred deasemeni că 1 Ioan spre exemplu ne arată clar care sunt semnele pe care un necreștin nu le poate reproduce în viața lui.

      • Marius David zice:

        Numai roadele… atunci există credincioşi care nu ştiu că sînt credincioşi… eu am văzut Yoghini foarte cumsecade… pare au roadele pocăinţei, Budhişti mai cumsecade ca mulţi baptişti… la cel fel de orade te referi?

        • Doru L. zice:

          Yoghini, Budisti, etc., sunt ei cumsecade, dar nu merg in faptele bune pregatite mai dinainte, nu iubesc poruncile Domnului (Cuvantul Lui, Ioan14:24), nu au ca tinta pe Capetenia si desavarsirea credintei noastre, adica pe Cristos, nu au nadejdea vietii vesnice, nici siguranta pecetluirii cu Duhul Sfant ca si Calauza, etc. Nu cred ca are rost sa vorbim de motivatia care sta la baza pioseniei si omeniei lor.
          Cu aceasta imagine oarecum pala putem spune ca si Domnul Isus „dupa roadele lor ii veti cunoaste.”

        • potoroaca zice:

          roadele nu sunt faptele bune, ci caracterul cristic pe care nu pot sa il aiba decat cei pe care El ii prelucreaza. Smerirea in fata voii Sale, lepadarea sinelui, iubirea dusmanilor, nadejdea in viata vesnia, blandetea si toate celelalte roade ale Duhului in special bucuria cred ca sunt roade foarte evidenete in caracterul celui regenerat.

        • Nu cred că cineva își poate produce dragostea de sine jertfitoare pentru Hristos, focalizată în Hristos dacă nu este al lui Hristos. Nu cred că vreun yoghin ar putea să facă sau ar vrea să facă asta.

    • Convertirea lui C.S. Lewis nu a fost deloc dramatica sau spectaculoasa, in sensul in care se ‘cere’ aici. Desi eu zic ca e foarte spectaculoasa, cum este orice introarcere de la intuneric la lumina (prin insasi acest fapt). C.S. Lewis povesteste ca la sfarsitul unei calatorii pe motocicleta cu fratele lui si-a dat seama ca este (si) crestin (era deja teist, de vrei doi ani daca bine retin cronologia).

      Eu cred ca e tare periculos sa punem o norma a convertirii, rece, pe puncte, conforma vreunei linii teologice pe care ne-am insusit-o la fel de profund ca insasi credinta in Cristos.

  12. litlevio zice:

    „tuturor celor ce L-au primit, adica CELOR CE CRED IN NUMELE LUI”…
    din acest motiv nu cred ca poate fi o schimbare drastica si reala „cand nu L-am primit”, adica, conform versetului, cand nu am crezut in Numele Lui.

    „adevarat, adevarat va spun ca cine il primeste pe acela pe care-l trimit Eu pe Mine Ma primeste; si cine Ma primeste pe Mine Il primeste pe Cel care M-a trimis pe Mine.”
    si din acest verset nu inteleg cum „nu L-am primit si a fost o schimbare dramatica si reala”(doar in sensul rau, dar nu cred ca la aceasta s-a referit Un fir de iarba).

  13. elisa zice:

    Fir de iarba,
    Cred ca ,convertire inseamna nastere din nou,
    schimbarea dramatica si totala a gandirii,sub influenta Duhului Sfant,dorinta de iertare si spalare a pacatelor de catre Hristos,starea de mizerabilitate la care te-ai hotarat sa renunti,de pacatosenie… se face in mod hotarat o singura data,dupa parerea mea;
    sa nu amestecam primirile repetate dar fara a avea ca rezultat schimbarea.
    Daca nu constientizam ca schimbarea s-a produs cu colaborarea noastra e bai.Nu suntem roboti asupra carora fara intentia noastra actioneaza niste mecanisme.
    Si eu am ezitat sa fac botezul,dar a tinut o zi…intrase diavolul cu ideea sa-l fac in alta bisrica,pentru ca unde eram se facea cam anevoios..te urcai pe un scaun,ca sa poti intra pe usa care dadea in bazin,numai ca trebuia sa ai grija sa nu dai cu capul de tocul de sus..era o casa veche..dar nu mai exista caldura aceea nicaieri,din bisericuta calda nr2 baptista din Brasov,in 94…
    Ceea ce s-a facut acolo nu voi uita niciodata…
    Am vazut tineri din familii crestine care se boteaza fara emotie,fara bucurie,fara extraordinara prezenta a Duhului Sfant,care te face sa salti in spre cer.
    Steinhard descrie botezul lui in ortodoxie la fel,ca ceva maret si unic.Merita citit in Jurnalul Fericirii.Pentru cei care nu a fost asa..regret.

  14. elisa zice:

    Enap,
    vreau sa-ti recomand ceva(nu versete,nu linkuri ziceai)
    ci o carte,o carticica,extraordinara;mi-am amintit de ea si am reusit cu ajutorul Domnului prin cel ce a scris-o sa ies putin cate putin din starea mea.
    Este vorba de „Scoala lui Hristos”de T-Austin Sparks.
    (editura Lampadarul de aur)
    De cate ori o recitesc,putin cate putin,(penru ca iti solicita intreaga fiinta)cum recomanda si autorul,si imi revin .
    Este vorba de faptul ca Domnul ne’zdrobeste” iar si iar…ca sa vedem totala diferenta dintre noi si El.
    Cartea este ca un barometru,autorul spune ca nu oricine o poate citi(am dat-o unei surori si mi-a adus-o inapoi spunand ca nu poate )este hrana tare.Este vorba de lucrarea pe care o face Duhul Sfant in noi.Asupra mea are de ficare data un impact total.
    Cred ca ar trebui sa fie prezenta in orice casa de crdincios.O am de multi ani,mereu „ii vine randul”,
    cand e mare nevoie mi-o scoate Domnul la citit intr-un fel sau altul.
    Sunt sigura ca iti va fi de mare folos in apropierea de Domnul.
    Vreau sa sun la editura sa vad daca o mai au ,sa comand mai multe pentru a le darui celor in nevoie.

  15. Brainerd zice:

    Daca Elisa a venit cu aceasta recomandare, as indrazni sa va recomand si eu un studiu meditativ, asupra vietii lui David Brainerd. Unul dintre lucrurile distinctive pe care le observam in marturia sotiei fratelui Paul W.(despre care si ea vorbeste), este ca inainte de convertirea reala, ea facea lucrurile(citirea Bibliei, rugaciunea, etc,) pentru ca TREBUIA, si nu pentru ca DOREA. Nimeni nu va dori prea mult timp sa practice o viata spirituala, decat daca este intr-adevar un om cu o natura noua.

  16. De data aceasta m-am gandit sa nu citesc prea multe commenturi inainte de a zice ceva ca sa nu fiu influentata :).
    Si eu am crescut in Biserica si am cautat sa-L iubesc pe Domnul de cand ma stiu. Poate ca si eu am facut parte din categoria „tupeistilor”, am vrut sa ma botez la 13 ani, dar familia nu mi-a dat voie pana la 15 ani, deci am fost nevoita sa si astept cu rabdare momentul.
    Nu pot sa dau o data fixa a convertirii mele, dar tin minte ca o data, la o evanghelizare, dupa o predica a fratelui Florin Negrut „am simtit” ca sunt pacatoasa si ca am nevoie de iertarea Domnului.
    In ziua botezului „am simtit” o mare bucurie si mi se parea ca de atunci inainte totul va fi superb.
    Imi sunt dragi amintirile acestea, chiar daca au trecut 7 ani si jumatate de la botezul meu si chiar daca parerea mea despre ce crezi si ce simti s-a schimbat radical.
    Domnul mi-a purtat de grija, si m-a pastrat in harul Sau, dar a si trebuit sa lucreze mult la viata mea. Cea mai grea experienta prin care am trecut a fost o depresie (anul trecut) pentru care nu am gasit un tratament adecvat timp de 6 luni. In fiecare zi, de cate ori mancam cu familia il intrebam pe tata:
    „Tata eu mai am credinta? Ma mai iubeste Dumnezeu? Il iubesc pe Dumnezeu? De ce nu simt credinta?”
    Credeti-ma ca deja stiu toate raspunsurile posibile la intrebarile astea! NU MAI IMI SIMTEAM CREDINTA! A fost infricosator, teribil.
    Singurul raspuns al tatei care m-a linistit in acea perioada a fost urmatorul: „Faptul ca iti pui aceste probleme si cauti un raspuns la ele reprezinta semnul ca esti in voia Domnului. Celor pierduti nu le pasa de relatia lor cu Domnul.”
    Cred ca raspunsul acesta ma alina pana in ziua de azi.
    Din cauza framantarii acesteia imense, am citit multe carti religioase in speranta ca voi reusi sa gasesc un raspuns corect. Daca as sintetiza ideea ar fi urmatoarea: nu conteaza in ce fel te convertesti (fie ca simti, fie ca nu simti ceva special- lucru care e oricum decis de Dumnezeu- pentru ca El hotaraste cum sa se reveleze noua astfel incat sa ne convinga)- va exista in viata ta la un moment dat o criza, sau o perioada „de desert” in care nu vei mai fi capabil sa simti nimic, dar cand Dumnezeu va lucra cu mare putere la caracterul tau pentru ca El vrea sa progresezi pe calea Sa. Acest moment poate ca pentru unii e mai dramatic, iar pentru altii mai usor de acceptat, dar mai devreme sau mai tarziu apare si ne pune in fata deciziei de a continua sau nu sa Il iubim pe Dumnezeu, in ciuda simtamintelor noaste.
    Fiti binecuvantati de Domnul!

  17. elisa zice:

    Potoroaca,
    Cuvantul spune clar ce este roada Duhului Sfant;sa ne conducem dupa El,pentru ca,caracterul crestin insumeaza toate roadele,ori eu nu cred ca pe acestea le avem deodatape toate ca prin minune.
    Este nasterea din nou,dar este doar inceputul schimbarii noastre.
    Cred ca,Scoala lui Hristos tocmai la asta ajuta;
    desi ne vedem slabi si mizerabili,numai pentru ca-L avem pe Domnul putem citi cartea.
    Bucurandu-ne ca este un semn ca suntem in Domnul,
    faptul ca o citim pana la capat;
    ne ajuta si ne linisteste.

  18. tudor zice:

    Pai nu prea e treaba noastra sa verificam pe cineva daca este nascut din nou sau nu, ci este treaba Stapanului.El lucreaza cand intr-un fel cand in altul.
    Cert este ca un print este ce este prin „nastere”nu prin fapte.Chiar daca imi dau toata silinta , si reusesc, sa fac ce ar trebui sa faca un print …tot degeaba.

    • Marius David zice:

      Draga Tudor, unii cred că au acel instrument care se cheamă POCĂINŢOMETRU… şi ei cred că pot lua temperatura spirituală a fiecărui membru din biserică… Să fim serioşi…
      Inima numai Domnul o cunoaşte…
      iar noi putem vedea ROADELE.. după roadele lor îi veţi cunoaşte…
      Simplu!

  19. elisa zice:

    ..dar…credinta fara fapte?
    E moarta!

  20. Radu zice:

    Pentru Elisa
    Peste doua saptamini vom avea o noua editie a cartii ”Scoala lui Hristos”
    Avem si alte carti de T Austin Sparks. Una din ele se numeste ”Va este de folos sa ma duc”
    As dori sa-ti fer cadou o carte care ti-ar fi de mare folos. Se numeste ”Calea spre victorie” de C Trumbul

  21. AiR zice:

    M-am născut în familie de misionari în oltenia unde am fost educat moral. Conştiinţa a început să mă lucreze după vârsta de 12 ani, când înjurăturile pe care le auzeam la şcoală îmi umpleau mintea (iar eu veneam vinovat în rugăciune şi îmi ceream iertare lui Dumnezeu). Citeam Biblia ocazional (din obişnuinţă). La 14 ani, în viaţa unui prieten a avut loc o convertire dramatică, spectaculoasă, fapt ce m-a impresionat şi am început să citesc Biblia în fiecare zi şi să mă rog 10-20 minute pe zi. M-am botezat împreună cu prietenul meu. Mă entuziasma ideea că mă aşteaptă raiul lui Dumnezeu şi citeam adesea cărţi despre creştini persecutaţi pentru că îmi plăcea ideea de a fi special / persecutat. Nu înţelegeam clar Evanghelia, dar dintr-o dată am început să am putere asupra păcatului şi eram convins că sunt mântuit. După 8-9 luni m-am răcit.

    Între perioada 15-18 ani m-am „răcit”, am alunecat în vechile păcate pentru că nu mai aveam putere asupra păcatului şi doar la masă şi seara 1 minut. La 18 ani, printr-o serie de evenimente triste am ajuns să mă îndoiesc intelectual de autenticitatea Bibliei şi de divinitatea lui Hristos. La 19 ani, student în anul întâi, studiam religiile lumii, teoria evoluţiei şi argumentele teiste vs ateiste. Mi-am pierdut siguranţa mântuirii şi mă rugam constant lui Dumnezeu să aibă milă de mine să mi se descopere, totul de frica iadului.

    La 20 ani am ascultat periodic pe P. Washer şi l-am admirat pentru curajul său. Nu ştiu cum, am căpătat altă putere prin care am biruit păcatul şi mi-am sfinţit viaţa. Câteva luni mă rugam 20-30 minute pe zi, dar în unele săptămâni stăteam ore întregi în rugăciune şi citeam Biblia. De ce? Nu era aşa mult pentru mântuire şi dovezi că Biblia e adevărată, cât era să-mi exprim reverenţa pentru Dumnezeu şi ca El să mă schimbe mai mult să trăiesc în voia Sa. Eram bucuros că Dumnezeu m-a făcut dependent de El. Apoi am căzut în depresie pentru că nu aveam siguranţa mântuirii şi căutam obsesiv dovezi în viaţa mea. M-am temut că am hulit împotriva Duhului Sfânt, fapt ce m-a adâncit depresia, aproape până la lipsă totală de speranţă. După 1 an mi-am împietrit inima prin mecanisme defensive ale minţii, pentru că durerea şi frica iadului era prea mare. Încercam să mă pocăiesc şi să cred, dar mă blocam.

    Între 21-22 ani am fost aproape mort, fără putere asupra păcatului, fără sentimente faţă de Dumnezeu, fără dorinţă de a-L lăuda sau urma şi am început să fug de El pentru că vedeam mânia lui asupra mea. Între timp am ajuns la concluzia că cel mai probabil Isus e Dumnezeu (cărţile lui Josh McDowell m-au influenţat), dar încă mai am îndoieli intelectuale.

    Acum două săptămâni am înţeles Evanghelia clar: jertfa lui Isus mântuie (scrie în Romani 5) Într-o noapte am prins curaj descoperind toate îndoielile filozofice şi am venit faţă în faţă cu Dumnezeu cu intenţia să-i cer încă odată îndurare. Am văzut din nou mânia cumplită lui Dumnezeu asupra mea. Atunci am venit pentru prima dată specific în Numele lui Hristos, curat / fără vină şi I-am cerut să aibă milă de mine. M-am simţit un nevrednic plin de pace, onorat să aparţin Lui, plin de fericire şi vinovăţie (împletite oarecum). Vechiul tipar cognitiv şi răceală m-au copleşit în următoarele zile şi iar nu pot să cred în jertfa lui Isus, cel puţin nu când vreau.

    Îmi cer scuze pentru lungimea comentariului, dar există şi cealaltă extremă: predicile de tip self-examination pot deveni foarte toxice pentru trupul lui Hristos. Recomand predici mai Cristocentrice şi în România.

    • Marius David zice:

      Draga AIR, îți mulțumim pentru siceritate, transparență. Da, cazuri din acestea există din păcate. Mă bucur că acum simți bucuria mîntuirii! De reținut recomandarea ta! Încă o dată îți mulțumesc pentru vulnerabilitate și sinceritate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.