Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
asta chiar a meritat aplauze:))
Imi cer scuze, nu am putut asculta pana ala capat.
Tot asteptam sa inceapa muzica, credeam ca se aud franele unor masini, sau cineva din apropiere prelucreaza un lemn tare cu un abricht… 🙂
Exista (si) o diferenta matematica intre muzica si zgomot alb, pe care urechea o percepe. Am pomenit deja, cand am discutat despre Bach, de densitatea spectrala si functia de autocorelatie (autocorelatia zgomotului emis de cei de mai sus este foarte mica). Deci, putem face distinctia chiar si cu mijloacele stiintei exacte (desi, in acest caz, bunul simt cred ca e suficient), chiar daca unii ne vor privi de sus si ne vor spune ca „nu intelegem arta”…
Poate nu ar fi fara folos sa definim mai intai muzica, in paralel cu notiunea de zgomot.
Ce este muzica? Un raspuns „clasic” binecunoscut ar fi: ceea ce ne gadila urechile intr-un mod placut.
Au gadilat aceste scartaituri urechile cuiva in mod placut? Mie nu…
Am mai pus două bombonele, Adrian, este bine să știm ce se întîmplă la marile case de discuri 🙂
Da, chiar care ste diferența dintre muzică și zgomot?
este ca în alte chestiuni.
dacă cuiva îi sînt plăcute aceste sunete?
atunci pentru el sau ea este muzica, iar pentru noi, zgomot…. sîntem în postmodernitate, nu-i așa?
Cred ca ai putea corecta tag-ul.. Nu-si are locul in ‘Muzica’.
Totusi, nu-s de acord ca asta-i una din directiile in care a luat-o muzica contemporana..
este UNA dintre direcții… Eddie, nu DIRECȚIA.. una numai…
se numește muzică concretă.
am ascultat o bucată muzicală în care se auzea cum o gospodină făcea ouă în tigaie.
daca nu aveau partiturile in fata oare isi dadea cineva seama ce vor sa faca ?
Oh, Sharky, mai am ceva. Ia o bomboană
Multumesc, „apreciez”
Pierdere de vreme si de energie electrica, si tocmai muzicanti de felul asta ,liberal ne cer noua sa facem economie
Mihai H. Am o surpriză pentru tine: mîine îmi soseşte harfa!!!!!
Acum s-a împlinit psalmul 57 cu 7. Am reuşit să trezesc din coma profundă cel puţin două instrumente biblice, alăuta şi harfa, Mi-a ma rămas cavalul!
Lucrez şi acolo!
Tocmai vorbisem la Hyckory cu niste prieteni, dupa ce au vizitat tara Sfinta ,acum citva ani , sau hotarit ca fica lor sa ia lectii de harfa . A cintat la festivalul de la Moody . Aici e tare scump instrumentul , dar ideea e formidabila. Astept sa aud un duet.
Deja NEriah a învăţat patru cîntări. Sunetul este foarte fragil, fără amplificare nici nu se va putea auzi.
O harfă de concert este pînă la 30.000 de dolari.
O harfă din asta mică, de mînă este mult mai ieftină aici!
discutăm pe privat.
Vreau să înfiinţăîm nişte burse la Emanuel pentru tineri care vor să înveţe la instrumentele vechi.
sunt tare curios cum au scris notele pe partituri..sau ce fel de note..poate or inventat note muzicale contemporane pentru muzica contemporana
e după ureche, AndreiL, bine ai venit!
interesant clipul de mai sus. ca tot vorbeam cu cineva in weekend de treaba asta: ce e muzica si ce nu e muzica? parerea mea e ca tot ce e vibratie e sunet, tot ce e sunet e muzica. nu imi place sa afirm ce e muzica buna si ce nu e muzica buna insa exista o diferenta de calitate. ce fac „muzicienii” de mai sus se numeste joaca in dispret fata de muzica as putea sa spun.
am vazut inregistrari de la un centru de recuperare pentru persoane cu dizabilitati psihice din Japonia. aveau un program de terapie prin muzica, atat cat puteau si ei… instrumentele erau taiko si flaut japonez, foarte simplu si ii stimula sa lucreze in grup. vreau sa spun ca se auzea mult, mult, mult mai bine decat domnii profesionisti din videoclip!!
da, trebuie să facem distincţia între SUNET MUZICAL ŞI ZGOMOT, apoi între SUNET MUZICAL şi FONEM.
terapia prin muzică… ah, da, flautul acela japonez este la fel ca şi cavalul, cred.
GS, te-am sunat acum 20 de minute si am vorbit la telefon. Sunetele pe care le-ai auzit in telefon (emise de mine si transmise de aparat) erau muzica??? (asta apropo de „tot ce e sunet e muzica”)
Astept raspuns. Daca raspunsul este „da!” atunci am devenit muzician fara sa stiu! 🙂
Adi raspunsul este DA! eu cred ca toti suntem muzicieni si vorbirea/cuvantul este prima forma de muzica. eu cred ca la asta se refera „acolo unde zice dabar/davar”. daca prin cuvant ia nastere creatia de ce sa nu fie si cuvantul muzica? (asta e o alta erezie de a mea!!!)
Frumos ce spui.
Dar tot nu cred ca toti suntem muzicinei asa cum nu cred ca toti suntem matematicieni.
Pentru binele muzicii, e bine ca eu nu sunt muzician. 🙂
într-o zi vei cînta, Adrian. În ZIUA CEA MARE!