Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Imi lipsesc anii mandolinelor, imi lipsesc bataturile din varfurile degetelor si inocenta de atunci.
As da mult, poate prea mult in ochii unora pentru cateva franturi din anii aceia.
E.
Te înţeleg. Orchestra noastră a stat în dormitare vreo 15 ani. Acum am reînfiinţat-o. De vreo 5 ani cîntă. Copiii noştri s-au implicat şi este singura formaţie în care sînt implicat şi eu. Chitară bass.
Venind vorba de mandoline,la Logos(Chicago) vom incepe din nou repetitiile dupa o vacanta de citeva luni.Este interesant fenomenul care se intimpla in bisericile noastre. Pe vremea,, tineretii” mi-aduc aminte de perseverenta cu care tinerii se inscriau si se intreceau in scoliile populare de arta. Rezultatul:profesionisti! Acum cei mai buni instrumentisti(dupa6,7 ani de cintat la mandolina iti prezinta .,,motivul”pt care ,,le pare rau dar nu mai pot veni”Continuam totusi cu cei mai mici si incercam sa aducem mereu piese noi care sa trezeasca interesul. Profesorul Babii mi-a dat Concertul pt mandolina(Vivaldi) aranjat de dumnealui. Superb dar inca nu am ajuns sa-l cintam pt ca nu sintem la acel nivel.Succes tuturor care nu au renuntat la acest instrument
TAre aş dori să am şi eu acele partituri.
succes în lucru.
din păcate trăim într-o nouă lume a învăţatului la intrumente, o lume în care clientul nostru are întodeauna dreptate,
cum să-l mai înveţi pe un copil care are întotdeauna dreptate?