La Betleem colo jos…

Betleemul este jos faţă de Ierusalim, care este sus pentru că acolo este locul de închinare, Templul. Betleemul este jos şi faţă de ceruri.

Cerul arde pentru că steaua s-a aşezat acolo, după ce îi va fi călăuzit pe magi, dar şi pentru că a Răsărit, cum spune Troparul, Răsăritul cel de sus. Cerul arde ca la răsărit, arde ca la apus, pentru că apune o altă vreme.

Tensiunea din Tropare şi Condace există în altă colindă preferată copiilor noştri. Au adormit cu ea şi vara.

Ieslea este tron, o iesle pentru boi se deschide spre universal, acolo s-a petrecut luarea în trup pentru mîntuirea tuturor. Cerul cîntă, păstorii se bucură, magii îl adoară, dar Fecioara plînge, calm, încetişor, suspinat, cu gîndul la cele ce le strînge la inimă.

Partea a doua a colindului este de o sensibilitate amuţitoare. Fecioara plînge pentru crucea pe care o intuieşte, dar şi că n-are cele trebuitoare pentru îngrijirea pruncului, hainuţe, scutece, legătură. Magii îi aduc simboluri, dar inutile lucruri  imediatului. Păstorii îi aduc închinare, dar nu scutece de prunci.

Spuneam anul trecut că scena Naşterii este, paradoxal lucru, plină cu bărbaţi, nepricepuţi în cele ale lăuziei, pe cînd scena Învierii este plină de Femei, nepricepute în ale curajului de a înfrunta moartea şi mormintele bănuite de hoţire.

Las, că dacă magii n-au adus, dacă păstorii n-au adus, aducem noi, scutec şi faşă pentru prunc.

Colindul acesta este superb pentru că reduce toată istoria aceasta a mîntuirii la lucrurile mici, la imediat, la cele de jos şi acum trebuitoare. Domnul nu adesea a vorbit despre viitorul luminos şi despre strategiile cu deschidere universală, ci de cele mai multe ori s-a aplecat asupra momentului.

La Betleem colo jos
Cerul arde luminos
Preacurata naşte astăzi
Pe Cristos

Naşte-n ieslea boilor
Pe-mpăratul tuturor,
Preacurata stă şi plânge
‘Ncetişor.

N-are scutec de-nfăşat
Nici hăinuţe de-mbrăcat
Preacurata pentru Pruncul
De-mpărat

Nu mai plânge, Maica mea,
Scutecele noi ţi-om da,
Preacurata, Pruncul mic
De-i înfăşa

Am reinterpretat colinda asta, dar vă rog să nu vă grăbiţi la criticat. Am inserat două fraze muzicale care trimit, prima la cîntecul de fluier al păstorilor, a doua, la cîntecul oriental al Magilor din Răsărit.

Între aceste cîntece este colindul sau colindul este printre aceste fraze muzicale.

Totul se termină în Major, adunînd acolo şi cîntecul păstorilor şi cîntecul magilor.

Îmi pare rău că nu pot să vă redau aşa cum a ieşit ultima interpretare cu fiica mea la flaut. Flautul creează acest efect şi mai bine, atît efectul de cîntec de staul cît şi cel de cîntec de deşert.

Care o fi oare ceea ce este imediat trebuitor lui Isus acum?

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Chitara, Comentarii, Gînduri, Meditaţii, Muzica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 Responses to La Betleem colo jos…

  1. Avatarul lui oaspete(x) oaspete(x) spune:

    Dupa cate stiu David inseamna ,,indemanatic la degete ” . Va admir pe toti Davidi , m-ai lasat cu dorinta s-o mai ascult odata !

  2. Avatarul lui Marius David Marius David spune:

    Draga Oaspete X, ma bucur ca te-ai reintors! Nu-ti voi trada identitatea, din pricinile pe care le stim amindoi, desi pe acest blog pentru majoritatea interlocutorilor mei as prefera „deconspirarea”

    Nu cred ca exista afoni si nu cred ca este o virsta limita la care cineva poate invata la un instrument.

    Apoi… chiar daca nu putem invata la instrumente (imagineaza-ti un timplar caruia ii lipsesc trei degete de la o mina, le-a taiat la abric… ) mai ramine vocea.

    Sa-L laudam pe Domnul!
    M-a bucurat sincer re-aparitia ta!

  3. Avatarul lui RM robertmiklo spune:

    De unde ar trebui sa inceapa cineva care nu stie nimic despre instrumente/muzica?

  4. Avatarul lui mihai h. mihai h. spune:

    Frumos, mai ales improvizatiile ,daca pot sale zic, arabice. Asteptam sa auzim si flautul . Chitara suna bine. Multumiri multe.

  5. Avatarul lui Marius David Marius David spune:

    Draga Robert,
    nu este greu, începe să citeşti despre muzică înainte de toate. O istorie pe scurt a muzicii, despre genuri, stiluri, despre tipurile de instrumente, apoi gaseşte pe cineva care să îţi predea lecţii la un instrument, cel mai simplu… la un instrument de suflat, blockflute, preferabil Alto, mai usor de controlat decit Sopranul

    Da, Mihai, sint din Orient… Chitara este o chitara de 70 $ fix exact (sapte zeci). Domnul cu mila!

  6. Avatarul lui DanutM DanutM spune:

    Draga Marius,
    Ma bucur ca ai revenit „la lumina zilei”, ca sa zic asa.
    Iti doresc cel putin atita creativitate cit ai avut si pina acum, dat si mai mult discernamint cu privire la cei pe care-i lasi in preajma ta pe acest blog. Spre zidirea noastra a tuturor..

  7. Avatarul lui Marius David Marius David spune:

    draga Danut,
    sper sa fie la LUMINA,
    Multumesc de urari, nu creativitatea este problema, sper sa am dreapta cumpana de care vorbeste Steinhardt.

    Dumnezeu ne va lumina, ca prin Lumina Lui sa vedem Lumina!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.