Rugăciunea-armă și Biserica-batalion

Mi-am recăpătat liniştea,

înţelegînd că istoria

se află în mîna lui Dumnezeu,

nu în mîna muritorilor!”

Regele Mihai I al României

Nu sînt istoric, nu sînt expert militar, dar sînt credincios și om al Bisericii. Nu înțeleg tot ce se întîmplă în aceste zile, dar, ca fiecare dintre voi, mă uit în vecini și îmi pasă de familia mea, de țara mea, de suferința refugiaților. Viața on-line a fost confiscată de război, rețelele de socializare s-au colorat fie în galben-albastru, fie în roșu. Ca fiecare dintre voi, m-am lăsat prins în vîrtejul de știri și imagini.

Nu știu multe despre politica internațională și despre conflictele istorice, dar de 30 de ani mă ocup de istoria gîndirii creștine, patristica. Istoria ne-a arătat capcanele în care Biserica poate cădea prin negocierea cu puterile politice. Din pricina aceasta mă uit la poziționarea Bisericii față de acest conflict și O voi lăuda și o voi critica, deopotrivă, pentru că Biserica a cîntat pe mai multe voci în aceste zile.

De la binecuvîntarea războiului lui Putin, sfințirea tancurilor și cădirea tunurilor, pînă la acte de o frumusețe extraordinară, de un spectaculos bun simț, Biserica și-a arătat și fețele încruntate și gurile înspumate ale celor care au anatemizat dușmanul, dar și luminoasa față a blîndeții, ajutorării, protecției și bunătății practice.

Din păcate, pe de o parte, în aceste zile Biserica s-a înregimentat ideologic, balansîndu-se legată de firul prea fragil care O suspendă de condiționările politice. Din fericire, pe de altă parte, în aceste zile Biserica a arătat și că există nebănuite resurse de generozitate și ospitalitate, nu numai de vorbe, lozinci religioase și liturghii. Lideri religioși, preoți și pastori, au luat cuvîntul uneori admirabil, alteori rușinos.

Acum, cînd oamenii se ascund din nou în catedrale și cînd osuariile unor biserici devin adăposturi pentru bombardamente, mulți se întreabă încotro merge Mireasa lui Cristos, care este Mesajul pe care ar mai trebui să îl poarte Cea care vestește Evanghelia Păcii? Ce ar trebui să facă și să predice preoții și pastorii? La ce ar trebui să ne cheme?

Colegii mei, capelanii militari, au o sarcină extrem de grea și de o parte și de alta. Fac slujbe rapide și țin predici de cîte 5 minute în fața unor soldați epuizați emoțional și fizic. Înmormîntările se fac în grabă, de multe ori fără cruci, și la suprafață, pămîntul Ucrainei fiind încă înghețat. Biserica este și pe front și în spatele frontului, la granițe, dînd ajutor refugiaților, dar și la masă cu politicienii, mîncînd din mîini mînjite de sînge.

Unde ar trebui să fie locul Bisericii acum? Care ar trebui să fie rolul pe care Trupul lui Cristos să și-L asume?

Într-o atitudine defetistă, neutră, în resemnare? Trebuie Biserica să își vadă de treburile cerești și să le lase pe cele pămîntești celui care este stăpînul veacului, satana? Nicidecum! Aceasta este o separație care vine pe o linie nesănătoasă cu origini într-un platonism prost înțeles și prost aplicat.

Citește întreg articolul pe Edictum Dei AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.