50

Scriu destul de ușor, dar acest text a fost unul dintre cele mai greu de scris. M-am chinuit!

Astăzi am împlinit 50 de ani. Gata, de această dată tinerețea s-a dus cu adevărat. Am așteptat criza de la mijlocul vieții, dar la mine trenul ăsta nu s-a mai oprit în gară. L-am pierdut. Sau poate voi fi trecut pe acolo și nu mai știu eu. Probabil, pe la 36 de ani, odată cu fibrilația atrială paroxistică, atunci va fi fost.

În urmă cu 10 ani scriam ASTA. În urmă cu 5 ani ASTA.

Tocmai am citit textul (mult prea plin de har și de îngăduință nemeritată) scris de nepotul meu și asta mi-a dat ghes să îi dau pe față gîndurile de acum. Altfel probabil nu aș mai scris nimic.

50 de ani. Au trecut ca un vis. Dacă mîine aș muri, am avut o viață plină și sînt mulțumit de tot. Am trăit mai mult decît tatăl meu (46 de ani) și fratele meu Valentin (47 de ani). Nu am nimic să Îi reproșez lui Dumnezeu. M-a alintat, mi-a dat mai mult decît aș fi visat vreodată și mi-a îndesat mai mult decît mi s-ar fi cuvenit. Nu aș întoarce timpul înapoi cu niciun chip. Nu vreau să retrăiesc tinerețea, nu vreau să reiau copilăria. Nu joc jocul acela cu mașina timpului. Poate totuși … m-aș întoarce în timp să corectez cîteva decizii proaste, mai ales în dreptul copiilor. Aș petrece mai mult timp cu ei, i-aș îmbrățișa mai mult, i-aș alinta mai mult, i-aș certa mai puțin, aș fi mai calm, mai puțin pe drumuri, mai puțin ”în acțiune”, mai puțin în față, mai puțin în public și m-aș feri de acele ispitiri care m-au luat de lîngă familie prea mult timp

… În rest… niciun regret. M-aș însura tot cu Natalia, aș face aceeași meserie, aș locui în aceleași orașe (Iași, București, Oradea) …

Vine Toamna. Presbiteriatul. Pregătirea pentru plecare. Nu la întîmplare preoții ieșeau din slujbă la 50 de ani. De aproape un an simt dureri noi, nuanțe noi ale acelorași dureri, suferințe mai vechi, dar cu intensități noi, simt organe, pe care le-am ignorat pînă acum. Dar ce mare bucurie să te miști, să trăiești! Parcă, acestea fiind date, simt o mai mare bucurie, mai mult entuziasm că pot relua viața în fiecare dimineață dezamorțit din acest exercițiu al morții, somnul!

Se strînge ața la par, dar îmbătrînirea are farmecul ei, fascinația ei, chemarea ei, frumusețea ei. Sîntem hăruiți că avem ocazia să îmbătrînim. Dacă Dumnezeu îngăduie și este Preamilostiv, cum a fost și pînă acum, la începutul verii vom deveni bunici.

În ultimii ani Dumnezeu ne-a făcut niște cadouri neașteptate, nemeritate. Sîntem copleșiți. A venit Noah, după Naum, căsătorit cu Andreea, și Neriah, căsătorită cu Titus. Am plecat la sat, la casă, pe pămînt. Toate acestea au generat o tensiune între necesitatea de a ne reinventa, de a ne reîntoarce la anumite lucruri ale tinereții (creșterea unui nou copil, efortul fizic al construcției unei case, îngrijirea unei curți la țară et c.) și necesitatea conștientizării că majoritatea nisipului din clepsidra noastră, cum bine îmi spunea un prieten zilele acestea, s-a scurs, că senectutea este la ușă. Acum știu sigur că sînt mai aproape de dincolo decît de dincoace.

În ultimii ani am învățat niște lecții, pe care sper să nu le uităm pînă la sfîrșitul vieții.

Și, că tot a venit vorba de final, văzînd că satana nu se rușinează de bătrîneți ca să ne distrugă mărturia, viața, lucrarea, am o rugăciune la fel de fierbinte ca cea pentru mîntuirea copiilor mei: să mă ajute Dumnezeu, să îmi dea harul de a sfîrși bine.

Ce lecții am mai învățat în ultimii cinci ani pe lîngă cele de la 45? deci… de la 45 la 50

46. Am înțeles în sfîrșit că pentru asta trăim, pentru slava lui Dumnezeu și că Dumnezeu nu își împarte slava cu nimeni. Nu văd altă rațiune, altă utilitate a vieții mele pe acest pămînt. Trăim pentru slava Sa, așa cum ne învață catehismele reformate. Este prima întrebare și primul răspuns. Care este rostul omului pe pămînt? Să dea slavă lui Dumnezeu! Dacă nu o facem, și căutăm să ne umflăm noi, căutînd laudele și aprecierile oamenilor, El ne sapă temeliile, ne dezumflă el, și ne readuce, în cel mai bun caz și scenariu, din nou în poziția de închinători. Dacă în 5 decade nu am înțeles că El își adună slava și ne ia uneori pseudo-slava numai ca să ne facă părtași slavei Sale, să ne ducă împreună cu alți fii la slavă … degeaba vom fi trăit în mijlocul comunităților închinătoare atît amar de vreme.

47. Am înțeles că nu există păcat mai devastator, dar mai neglijat, nu există morb spiritual mai periculos, dar mai trecut cu vederea, nu există atitudine mai distructivă, dar mai subtilă decît mîndria. Nu există comoară mai mare pentru un slujitor decît zdrobirea în smerenie. Sînt nimic fără El și cea mai mare favoare pe care mi-o face Domnul este că m-a folosit în acești ani, în ciuda scădințelor, păcatelor, alunecărilor, nemerniciilor, răutăților, scîrbelor mele. Reputația? Cîștigată sau construită sau furată … se poate pierde într-o singură zi. Un nume bun, pe care El ni-l face și tot El ni-l protejează, dacă vrea, face mai mult decît mult aur sau argint, cum ne învață Sfintele Scripturi. Și ce ușor poate fi distrus un nume! De noi înșine, de alții, pe drept sau pe nedrept. De aceea reputația în fața oamenilor este un abur. Trecerea înaintea lui Dumnezeu, aceasta este tot ce contează. Să înțelegi că prin har ai fost ales, fără niciun merit, fără nicio performanță, talent sau faptă. Dacă nu ai înțeles acest lucru în jumătate de veac, toți anii de lectură și teologie sînt nisip și praf în vînt.

48. Am înțeles că rămînem în viață ca să ne sfințim, după ce vom fi fost sfințiți deja prin Harul Său Mîntuitor. Copiii pot crește și fără noi, nepoții pot să apară și fără noi, soțiile își pot trăi văduvia, slujirile, instituțiile, organizațiile, în care vom fi fost implicați, pot merge și fără noi. Sfințirea pe care Dumnezeu o lucrează nu se poate face fără noi, fără să stăm liniștiți pe tabla olarului. Trăim pentru a fi mai asemănători Lui, mai aproape Chipul Său. Îmbătrînirea ar trebui să producă un proces invers din punct de vedere spiritual, să ”întinerim”, să devenim tot mai frumoși spirituali în ”omul dinlăuntru” pe măsură ce ”omul din afară” se trece, tensiune în care Apostolul ne așează și proces pe care îl văd și îl admir de 30 de ani încoace în Natalia, soția mea. Dacă nu am înțeles în 36 de ani de pocăință că cea mai importantă Oglindă este oglinda Cuvîntului și că cea mai frumoasă frumusețe este cea lăuntrică, degeaba vom fi vizitat sălile de forță, degeaba vom fi îngrijit hoiturile acestea, care tot vor putrezi.

49. Nu există proces mai relaxant în viața de zi cu zi decît supunerea. Supunerea necondiționată, ca la armată. Din 2013 m-am pus sub autoritatea unor apropiați și nu regret o clipă această decizie. Veți spune… Eh, gata, acu ai 50 de ani, ești matur deja, poți să umbli pe propriile picioare. Cu atît mai mult acum știu că ”ascultarea face mai mult decît jertfele”, cu atît mai mult acum, cînd încep să îmi scape frînele, știu că am nevoie de ajutor, de prieteni buni, care mă cunosc bine, de duhovnici, care să îmi dea canoane, de oameni, care să îmi spună adevărul în dragoste, bărbătește, onest. Îi iubesc pe toți aceia care îmi fac viața incomodă. Tot mai mult îi iubesc pe cei care au rămas tot mai puțini prieteni adevărați, care te și rănesc, care te și leagă. Dacă nu am înțeles în 20 de ani de slujire ai Bisericii, ca pastor și capelan, că cel mai mare este cel mai mic, sluga este cel care este cîștigatul, atunci degeaba liturghiile și pomenirile de vreun fel sau altul în CV-uri sterpe.

50. După ani și ani de zile în care am înțeles greșit sinceritatea, ba fiind dur și dureros de transparent, ba fiind aproape bădăran față de prieteni, punînd greutăți imense pe podul relațiilor. Acum am înțeles mai bine sinceritatea biblică, lipsa duplicității, ca în psalmul 17… în ce privește legăturile cu oamenii… dacă mă vei cerceta … ce gîndesc aceea și vorbesc … Dar nu numai atît. Sinceritatea lui David este în primul rînd în fața lui Dumnezeu. Cu mîini curate, cu sufletul curat, cu gura curată. Nimic de ascuns, ca unul care știe că stă în fața Celui care știe totul. Dacă pînă la 50 de ani, trăind în epoca internetului, a camerelor de supraveghere, a virușilor malware, a aplicațiilor, care pot sparge orice parolă, orice arhivă, dacă pînă acum n-am priceput că nimic nu poate fi ascuns, atunci sînt ori prost ca un bou care merge la tăiere, ori încăpățînat ca un țap care merge spre pustiu.

Da, așa cum spune textul primit de la unul dintre duhovnicii mei, pînă la 50 de ani trebuie să îți fi învățat lecțiile fundamentale, trebuie să fi priceput că puține lucruri contează cu adevărat, trebuie să fi învățat că trebuie să îți iei ce ți-a mai rămas din viață în serios, dar niciodată pe tine însuți prea ”în serios”. Sînt muritor și un muritor care nu contează prea mult pentru lume, dar contează pentru Dumnezeu și asta îmi ajunge.

Voi reveni cu o meditație la psalmul 24, dacă timpul îmi va îngădui. Din acest psalm am înțeles toate acestea.

Nu-mi doresc mulți ani. Îmi doresc doar pe aceia pe care îi pot trăi sănătos la minte și la trup, lucid, și pe aceia în care să nu fac de batjocură Numele lui Dumnezeu, Biserica și familia. Mai bine mort decît altfel!

Să fim sănătoși doar atît cît ne sporește sufletul!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Gînduri, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Meditaţii, Visătorul de vise. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la 50

  1. Mirela zice:

    Superb! Mulțumim pentru aceste gânduri importante născute dintr-o experiență de viață autentică.

    Referitor la punctul 48, pe tema întineririi, am remarcat că Vasile Voiculescu, la vârsta de 71 de ani a avut un gând asemănător, pe care l-a creionat în poezia ”Întinerire”. E încântător să rezonez cu două persoane pe care le respect!

    ”M-am încurcat în zile, m-am rătăcit în ani
    Prin mlaștinile unui veac înecat în sânge.
    Te-am ocolit; o vreme chiar ne-am privit dușmani,
    Îți arătam doar țepii de arici care se strânge.

    O, Doamne, azi mă pipăi și nu mă dumiresc:
    Ce vrajă se petrece de la un timp cu mine?
    Anume: pe măsură ce cred și Te iubesc,
    Îmbătrânesc în lume…. și-ntineresc în Tine.”

    Cu respect,
    Mirela

  2. mariarn zice:

    Cu plecaciune, recunostinta ( pt tot ce-ai construit in mine,prin exemplul tau viu si lucrator, si al familiei tale,in relatia mea cu Dumnezeu ) si rugaciune de binecuvantare,ma inclin in fata ta,Marius!La multi si binecuvantati de Bunul Dumnezeu ani,tie si tuturor acelora pe care ii porti in inima ta!Amin! in rugaciune, Ramayana

  3. Maria Rata zice:

    Happy 50th Birthday may GOD Bless you and your Wonderful family!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.