În acest articol spuneam că rămînerea cu noi înșine poate genera cele mai haotice spaime. 

Întotdeauna va fi o cale, întotdeauna cred că vom găsi ceva bun de făcut. Dacă Pavel va fi găsit ceva bun de făcut în pușcărie de cere mantaua și cărțile, probabil că vom găsi și noi ceva bun de făcut în vremuri grele. Să citim Narnia, scrisă în vremuri grele. Să le citim copiilor Lewis, Tolkien, Exupery, Steinhardt, autori ai speranței!

Spaimele cele mai mari nu vin din grozăvia de boală și din efectele acesteia asupra întregii lumi. Fricile cele mai mari, care ne bîntuie, vin din noi înșine, din hăul care ne vizitează atunci cînd rămînem … în cumplita și plictisitoarea noastră prezență, în singurătate și cu totul dependenți de Dumnezeu.

Asta ne sperie și gîndul acesta ne înțepenește: ce vom face cînd nu mai este nimic de făcut? Chiar vom rămîne cu totul pe mîna și la mila Domnului? Dependența totală de Nevăzutul Atotputernic prin credință este un gînd care ne înfioară, pentru că ne nu mai avem control asupra amănuntelor.

Ne așteaptă o iarnă grea, lungă și întunecoasă …

Dar alături de un Dumnezeu Mare, Luminat și Atotputernic.

Despre acest lucru voi vorbi mîine seara: