Domnul este lumina și mântuirea mea. Dilema lumânării de la căpătâiul străbunicului

“….Au trecut 3 ani și tataie a demonstrat prin viața și moartea sa că a avut o întoarcere autentică la Hristos. A căzut la pat în 1956 și întregul sat era în alertă să vadă cum va muri primul dintre „eretici” și mai ales cum va fi îngropat. A zăcut o perioadă relativ scurtă de timp, câteva săptămâni, fiind vegheat de soție, mama mea, soția unchiului meu Gică și fata lui, Zamfira. Radu Cruceru, tatăl lui Marius Cruceru, vărul meu, era la seminar la București. Foarte mulți oameni veneau să îl viziteze pe patul de boală mai ales la ceas de seară. Fiind iarna, la început de decembrie, nu aveau de lucru, dar erau foarte curioși și–și doreau să fie acolo când va muri.

Preotul lansase în sat tot felul de minciuni cu privire la cum va muri și cum va fi îngropat. Și credincioșii veneau seară de seară și îl vizitau pe bătrânul Petre Cruceru; astfel au făcut cunoscut și altora dragostea lor și Cuvântul. Printre cei din sat care veneau des era un nepot al lui tataie, Gogu Cruceru, vecin cu bunicul meu. Era un om rău, viclean și un hoț. Acesta era cel mai vehement când venea vorba de lumânare deși el nu avea niciun Dumnezeu. Se lăuda cu violurile făcute în timpul războiului. Dezertase în ultimii doi ani de război și își făcuse o bandă de dezertori cu care jefuiau și ucideau la drumul mare. Așa pretindea el că fusese. Acesta a venit chiar cu o zi înainte de a muri bunicul meu și i-a zis de față cu toată familia și alți oameni care erau acolo:

-Unchiule, eu știu că tu vrei lumânare; nu vrei să mori ca un câine, fără lumină, dar nu te lasă copiii și nevasta să mori cu lumânare. Tu mi-ai spus mie mai demult ca să îți pun lumânare când o să mori că ăștia nu îți pun. Stai liniștit că eu o să fiu aici și îți pun lumânare, tu știi că eu sunt cam nebun și nu mă poate opri nimeni pe mine. Uite, vezi, eu umblu cu lumânarea la mine.

Tataie era conștient, dar foarte slăbit. I-a zis tatei și unchiului Gică să-l ajute să se rezeme pe pernă. După ce l-au ridicat cei doi băieți, a tăcut un timp ca să-și tragă sufletul, și a zis încet, dar suficient de tare ca să audă toată lumea:

-Nepoate, eu nu am zis niciodată să îmi pui lumânare că nu vor copiii, minți. S-a oprit, iar Gogu a vrut să zică ceva, dar l-a oprit cu mâna și a continuat:

-Să știi tu și să știe toți, eu nu am nevoie de lumânare pentru că lumina mea este Domnul Isus Hristos.”

 
via Domnul este lumina și mântuirea mea. Dilema lumânării de la căpătâiul străbunicului

Despre Marius David

soțul Nataliei
Citat | Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Domnul este lumina și mântuirea mea. Dilema lumânării de la căpătâiul străbunicului

  1. Pingback: Domnul este lumina și mântuirea mea. Dilema lumânării de la căpătâiul străbunicului — Marius Cruceru – Blog Creștin Ardelean Viorel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.