Cîteva lecții din primele Florii – o predică revizitată

Intrarea triumfală a Mîntuitorului. Asta sărbătorește astăzi o parte a creștinătății. Oximoronic-ironică denumirea sărbătorii, pentru că numai triumfală nu a fost acea intrare, nici intrare nu a fost intrarea, ci mai degrabă ”ieșire”. Nici binecuvîntare nu a fost, ci mai departe profeție a blestemului ce va fi să fie peste Templu și Ierusalimul întreg. Nici veselie nu a fost, pentru că Isus a plîns pentru cetate.

Deseori am fost contrazis atunci cînd am vorbit de ironia lui Dumnezeu și de ironia cristică. Ce altceva poate fi ironia decît crearea unui rezultat neașteptat? Ce altceva este ironia decît ceea ce la prima vedere pare ceva, dar la a doua scrutare este de fapt altceva. Ironia este realitatea îmblînzită, adevărul cu mască, catastrofa mentală ascunsă în spatele cuvintelor cu sens schimbat.

Iată, reiau un text din urmă cu un an, dar parcă îl văd acum dintr-o altă perspectivă. Pe ici pe colo am adăugat cîteva fraze noi.

***

Am predicat de multe ori din acest text. Cred că de vreo 30 de ori. La început am predicat tot felul de simbolisme, teologhisiri, observații, pe care cel puțin eu le-am crezut foarte profunde, pentru că am sondat contextul istoric, pentru că am avut acces la limba originală, pentru că am făcut analiza exegetică așa cum trebuie … eh, tinerețe!

Cu timpul, viața și experiența m-a mai dezmeticit și am început să văd altfel cîteva detalii, care mă trimit la lecții din propria viață spirituală, din experiența de lucrare eclesială.

Iată cîteva observații pe scurt:

Luca 19: 29-40

Luca 19
(19:29) Şi a fost când s-a apropiat de Betfaghe şi Betania, către muntele ce se cheamă al Măslinilor, a trimis doi din Ucenicii săi, zicând:
(19:30) Mergeţi în satul care este înaintea voastră, întru care intrând veţi găsi un mânz legat, pre care nimeni din oameni niciodată n-a şezut; dezlegaţi-l pre el şi-l aduceţi.
(19:31) Şi de va întreba cineva pre voi: Pentru ce îl dezlegaţi? Aşa să ziceţi lui: Că Domnului trebuieşte.
(19:32) Şi mergând trimişii, au aflat cum zisese lor.
(19:33) Şi dezlegând ei mânzul, au zis stăpânii lui către ei: Ce dezlegaţi mânzul?
(19:34) Iar ei au zis: Că Domnului trebuieşte.
(19:35) Şi l-au adus pre el la Iisus; şi aruncându-şi veşmintele sale pre mânz, au pus pre Iisus deasupra.
(19:36) Şi mergând el, aşterneau veşmintele lor pre cale.
(19:37) Şi apropiindu-se el la pogorâşul muntelui Maslinilor, a început toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a lăuda pre Dumnezeu cu glas mare, pentru toate puterile care văzuse.
(19:38) Zicând: Bine este cuvântat Împăratul cel ce vine întru Numele Domnului; pace în Cer, şi slavă întru cei de sus.
(19:39) Şi oarecare Farisei din norod a zis către el: Învăţătorule, ceartă-ţi Ucenicii tăi.
(19:40) Şi răspunzând a zis lor: Zic vouă, că de vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.
(19:41) Şi dacă s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns de dânsa,
(19:42) Zicând: De ai fi cunoscut şi tu, măcar în ziua aceasta a ta, cele ce sunt către pacea ta; Iar acum s-au ascuns de către ochii tăi.
(19:43) Că vor veni zile asupra ta, şi vor pune vrăjmaşii tăi şanţ împrejurul tău, şi te vor înconjura, şi te vor îmbulzi de toate părţile.
(19:44) Şi te vor face întocmai cu pământul pre tine, şi pre feciorii tăi întru tine; şi nu vor lăsa întru tine piatră pre piatră; pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.
(19:45) Şi intrând în Biserică, a început a scoate pre cei ce vindea într-însa şi cumpăra, zicând lor:
(19:46) Scris este: Casa mea casă de rugăciune este; iar voi o aţi făcut peşteră tâlharilor.
(19:47) Şi era învăţând în toate zilele în Biserică. Iar Arhiereii, şi Cărturarii, şi Bătrânii norodului, căutau pre el să-l piardă.
(19:48) Şi nu aflau ce-i vor face; că tot norodul se ţinea de el, ascultându-l pre dânsul.
https://my.ebiblia.ro/app/#read/nts/Lc/19/1

  1. Dumnezeu are totdeauna perspectiva de ansamblu și folosește pe cine vrea, cum vrea. Dumnezeu nu lucrează, cînd lucrează, cu aglomerație de specialiști și cu toptanul de lucrători. A trimis doar doi dintre ucenici. Uneori îi folosește pe unii, cîteodată pe alții, după buna și suverana Voie a Sa. Întotdeauna este bună, plăcută și desăvîrșită. Geloziile, invidiile, orgoliile, că de ce ăia și nu noi, de ce el și nu eu, toate acestea nu își au rostul în fața Împăratului Împărăției. Face tot ce vrea, alege după cum vrea, trimite pe cine vrea. Sîntem turma pășunii Lui. Rămâne Marele Păstor. Suveranul Absolut. Dureros, dar uneori s-ar putea să fie în planul Lui ca tu să stai pe tușă. Unul plantează, altul udă, Dumnezeu este Cel care are toată perspectiva. Noi niciodată nu vom vedea totul în toate. Să ne încredem în El chiar și atunci cînd pare că nu-I sîntem de folos. Va veni sau poate că nu va mai veni vremea slujirii noastre. Poate că va veni doar vremea răsplătirii. Există vreme, ca cele de acum, în vreme de restriște, cînd Dumnezeu ne pune pe rafturi pe unii și pare că îi sîntem inutili. Lăsați acum să îi folosească pe aceia care Îi sînt acum în vedere.
  2. Ascultarea în smerenie face mai mult decît activismele rezultate din proprie inițiativă. Dacă te trimite, du-te! Fă cum ți-a spus. Eu I-aș fi sugerat Mîntuitorului, cum adesea am făcut-o: Doamne, nu mă lași pe mine să-Ți găsesc un cal alb? Ești Domnul nostru! Măcar s-o facem lată! O singură dată intri și Matale în Ierusalim! Hai, data asta lasă-ne să Te slujim cum știm noi. Punem chivotul în car? Nu ai dori un fel de Florii 2.0? Vreau ca lucrarea Ta să fie mai bună! Și aceasta este o formă de mîndrie. Nu! Dumnezeu vrea să facă lucrarea așa cum vrea El, de data asta mediocră, cu oameni mediocri. Fără cal, cu măgar, fără uniforma de paradă, ci în bocancii de antrenament! Nu!!! Fără mofturi, bîlbe și refuzuri sau false smerenii. Fără idei noi și activisme inutile! Ei, Doamne, sînt bîlbîit, dar poate găsiți pe altul mai bun. Și așa acestora care au pornit în ascultare nu li se dă numele. Cine știe ce noi protectori ai faunei sau ai grădinilor zoologice sau grajdurilor am mai fi scornit, dacă li s-ar fi dat numele. El prețuiește mai mult ascultarea decît dilemele noastre și cumpănirile pseudo-înțelepțești. Du-te ca robul, că nu te lasă neluminat oricum! ”Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au făcut întocmai cum le spusese Isus”.
  3. El își descrie planul în așa fel încît nu poți rata și nu îl poți confunda cu alt plan. El are perspectiva de ansamblu, dar a aranjat toate detaliile cu ambiție de ceasornicar. Cînd te trimite să faci ceva pentru El, Dumnezeu a aranjat deja dinainte. Totul este pregătit, la locul potrivit, cu atîtea limitări și precizări încît trebuie să ai coeficientul de inteligență mai mic decît numărul de la pantof ca să poți rata lucrarea. Gîndiți-vă! Trimite ciobani ca să caute iesle și în iesle să găsească prunc. Cum să ratezi o asemenea combinație. Specialiști în găsit iesle sînt ciobanii, dar în iesle găsești paie nu prunci. Prunc în iesle – Mesia! Clar! Călăuzirile lui Dumnezeu nu sînt generale și din plan luat din dronă. Dumnezeul  nostru ne întoarce la firul ierbii, la detaliu, la fir de păr și, dacă este la porunca Sa, ne pune să culegem și firimiturile din iarna înaltă, ca în Ioan, capitolul 6. De ce? Pentru că așa vrea Dînsul. Lucrează ciudat, atipic, uneori ni se pare irațional, nepotrivit. Noi am fi găsit scurtături, am fi potrivit mai bine detaliile, am fi făcut un parcurs mai solid. Dumnezeu alege căi neînțelese, scenarii atipice, oameni nepotriviți. Să ne încredem în Suveranitatea Sa și în Providența Sa.
  4. Cînd Dumnezeu lucrează, instrumentează totul după Voia și Planul Său. Uneori planul său este să ne lucreze pe noi. Ciudat lucru, ciudați oameni! Nimic nu este normal în toată această întîmplare. Te duci la risc. Cauți indiciile. Descoperi totul așa cum se cuvine. Te apuci să furi practic lucrul omului. Abuzezi! Bagi cheile în contact și dai să pleci. Ți se spune că vei fi întrebat. Ești întrebat, după cum ți s-a spus. ”Domnul are trebuință de el…. ” Cere omul parola. Dai parola. Ăcel proprietar de măgar, ciudat și el. Ți-l dă! Simplu! Și pleci! Succesiunea de evenimente pare dintr-o piesă de Eugen Ionescu. Totul este senin, fără scandal, deși ar fi trebuit. Oamenii ăștia ori nu au simțul proprietății, ori sînt hiperspirituali, ori sînt hipnotizați … Dumnezeu instrumentează obiecte, animale, situații, grupuri, oameni, pe fiul pierzării, Pilat, soldați, măgar, ca să își ducă planurile la îndeplinire. Ce lecție a credinței vor fi primit acești ucenici! Să te duci, cu oarecare scepticism, cu temeri și să se împlinească cu totul totului tot, la detaliu, tot ce spune Mîntuitorul. Nimic normal, dar totul după Voia și Planul Său! El, de fapt, ne lucrează pe noi, atunci cînd lucrează cu noi.
  5. Cînd credem că Dumnezeu Însuși se face de rîs, de fapt ne ironizează, ne mustră și ne smerește pe noi, instituțiile noastre și apucăturile noastre. Dacă tot te-ai aventurat alături de Dumnezeu, așteaptă întotdeauna deznodămîntul! Acum cei răi rîd! Noi plîngem, dar istoria nu s-a sfîrșit! Nu știu cît de înalt va fi fost Isus, dar călărirea unui măgăruș la orice înălțime și greutate este între penibil și ridicol. Nici călare, nici pe jos! Și mai este și mînz de măgăriță, neînvățat la mers, greu de strunit și supus. Un asemenea animal trebuie să fi cîntărit undeva între 70-80 de kg. Probabil tot aceeași greutate să fi avut ca cea a călărețului. Scena trebuie să fi fost tragi-comică! Și aceasta este parte din minune. Este deja un loc comun observația că Isus ar fi fost îndreptățit să vină pe cal, ca  un adevărat Împărat, dar a venit smerit, aproape făcîndu-Se de rîs, precum a venit în iesle ca prunc, surprinzîndu-ne prin crearea unor tensiuni contrare așteptărilor. Mie mi se pare imaginea demnă de o măreață ironie. Prin călărirea măgărușului și intrarea în Ierusalim, în acest fel, ca un Împărat-neîmpărat, îi mustră și pe regi și pe cei care L-ar fi încoronat ca Rege și cetatea regească deopotrivă. Toate sînt umilite de Cel Care umilește funcția, cetatea, regalitatea. El, Regele regilor, Domnul domnilor, El, Cel prin Care toate s-au făcut, inclusiv măgarul de sub Dînsul, Se coboară tîrîind picioarele prin țărîna Ierusalimului, acoperită de vegetale și haine acum, ca să ne strivească icoanele așteptărilor noastre triumfaliste. Da, Dumnezeu nu răspunde întotdeauna așteptărilor noastre triumfaliste și ceea ce pare a fi o victorie nu este ACUM o victorie. Ceea ce pare a fi în următoarea săptămînă o mare înfrîngere, aceea este abia victorie. Dumnezeu inversează, răstoarnă toate mesele gîndirilor noastre mai dinainte făcute.
  6. Uneori sărbătoarea oamenilor nu este și sărbătoarea lui Dumnezeu. Omul rîde. Dumnezeu plînge; omul binecuvîntă, Dumnezeu blestemă. Psalmul 95 începe prin glorificarea creației,  a Domnului Creației, psalmistul ne spune că și noi sîntem creatura lui Dumnezeu; să Îi cîntăm, să Îl lăudăm. În versetul 8 începe să vorbească Dumnezeu, Care parcă nu se mai rabdă. ”Mi-e scîrbă! Cîntați cu inima împietrită. Lăudați pe Domnul din guri și din mîini, cu instrumente, dar cu inima nestrăpunsă … răzvrătită … Am jurat în mînia Mea …. ”. Am învățat cu timpul că noi putem să dăm ochii peste cap și să ridicăm mîinile în extaz spre cer și în același timp să fim singuri și departe de Domnul. Vedeți tensiunea dintre lăuntru și afară. Afară se rîde, se binecuvîntă, Aleluia și Slavă Domnului! ”Pace în cer și slavă în locurile prea înalte” și Cel Preaînalt știți ce face? PLÎNGE! Ce contrast! Ce tensiune! Este vreo scenă mai cutremurătoare în Scripturi, în care oamenii să se hlizeasca, să Îl glorifice pe Dumnezeu și Dumnezeu Însuși să plîngă față cu ei?!?! Oamenii să facă liturghii și să Îl laude, să Îl binecuvînte și Dumnezeu să blesteme? Pace în cer, Slavă în locurile preaînalte? Ce ironie! Preaînaltul era printre ei, tîrîindu-se pe măgar! Celebrările noastre devin penibile, ne cățărăm pe spatele Domnului ca noi să ne vedem, pînă cînd El ne va scutura, trîntindu-ne în țărîna ratării noastre!
  7. Oamenii sînt trestii în care, dacă te sprijinești, îți vei străpunge mîna. Finic, haine, oamenii s-au făcut preș în fața unui taumaturg numai pentru că le-a dat pîine și pentru că ei credeau că le va mări și regatul, influența și … pensia. Mulțimile sînt fascinante în comportamentul lor așa cum sunt descrise în Evanghelii. Sînt rafturi de studii de sociologie, prin care se demonstrează că fiecare dintre noi suportăm alterări grave ale personalității, ethos-ului, comportamentului, atunci cînd ne aflăm în mulțime. Spiritul de turmă! O turmă tulburată, rănită, fără păstor, o turmă turbată! Isus a plîns pentru cetate. Am trăit destul ca să știu cît durează prietenia și fidelitatea. Iată ce schimbătoare este mulțimea. Astăzi Îi așează lui Isus hainele lor în față, peste cîteva zile Îi vor da jos hainele. Astăzi Îl binecuvîntă, peste cîteva zile Îl vor batjocori. Astăzi sunt gata să Îl urce pe tron, peste puțin timp, Îl vor urca pe Cruce.

Și ce bine că nu tot ce se vede este așa cum este! Ce bine că sărbătorea a fost goală! Ce bine că mulțimea s-a schimbat! Ce bine că El, știind planul, plîngînd, l-a dus la bun sfîrșit! Și ce sfîrșit a sfîrșit! Intrarea triumfală în Ierusalim nu este atît de triumfală pe cît a părut, este apropierea Mielului de Altar, a Preotului de Sfînta Sfintelor, a Regelui de adevăratul Său Tron, Crucea! Slavă Lui pentru modul ironic în care își împlinește lucrările!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Predici, theologia in nuce. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.