Primele 24 de ore de Post – ne-am rugat pentru preajma noastră

După cum știți unii dintre voi, am pornit împreună cu mai mulți prieteni, din diferite confesiuni creștine un maraton al postului pentru situația în care ne aflăm acum.

 

A trecut cu bine prima zi, primele 24 de ore din cele 72. Ne-am rugat pentru ai noștri dragi, pentru părinții noștri, pentru bunici, pentru copii (după cum vedem, nimeni nu este scutit), pentru cei mai apropiați dintre apropiați, pentru enoriași, bisericile noastre, pentru colegi, pentru cei care ne înconjoară zilnic și, dacă noi sîntem contaminați, ei pot fi contaminați, de asemenea. Dacă ei sînt bolnavi, ei ne pot transmite boala.

Mîine ne vom ruga pentru țara noastră. Întreaga zi. Vinerea este ziua de post pentru Biserica Harul din Mierlău, biserica în care sîntem membri. Alături de biserica noastră ne vom ruga pentru țara noastră. Mergem în ”pîlnie”, de la noi spre ceilalți mulți, de aproape spre departe.

Ne vom ruga pentru România și pentru români.

Dacă este adevărat că sîntem doar cu o lună în urma Italiei, atunci situația din România va fi catastrofală. Numai o minune dumnezeiască ne mai poate feri de o curbă exponențială a îmbolnăvirilor și deceselor. Se vehiculează cifre de genul 50.000 de îmbolnăviri, cel puțin 3000 de decese.

Personalul medical este descurajat și deja afectat. Să ne rugăm mai ales pentru cei care sunt în linia I, cei mai expuși. Ei nu sînt în carantină.

Sîmbătă ne vom ruga pentru întreaga lume!

Cine poate să țină doar o zi … fie primit. Dacă puteți trei zile la rînd, fără mese intermediare, atunci să ne fie postul ușor! Dacă puteți doar cu mic dejun sau cu Cină în fiecare zi, o singură masă pe zi… Dumnezeu să primească!

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în acțiuni umanitare, disciplinele spirituale, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Primele 24 de ore de Post – ne-am rugat pentru preajma noastră

  1. Mike M Lozneanu zice:

    Fie ca Domnul sa se indure si pe langa vindecare fizica sa dea o trezire spiritual, daca nu spre mantuire cel putin spre sfintire! Count me on!

  2. Daniel zice:

    Da, aceasta este singura atitudine potrivita in aceste vremuri (si nu numai) si salut aceasta initiativa. Doamne, ai mila de noi pacatosii!

  3. Iulian Martin zice:

    SPERANȚĂ. O clujeancă din Arizona a înfrânt coronavirusul: „Mama mea este o luptătoare!”

    http://www.monitorulcj.ro/actualitate/79121-speranta-o-clujeanca-din-arizona-a-infrant-coronavirusul-mama-mea-este-o-luptatoare#sthash.qvykQORK.wvRkF8Ad.dpbs

    Fiti binecuvantat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.