(Posibil) meniu (spiritual) de Crăciun din Efeseni capitolul 5 – Partea a II-a

Urmare de AICI

Să recapitulăm!

Mîntuitorul ne spune că omul nu trăiește numai cu pîine. Există un meniu și pentru spirit. Împreună cu Apostolul Pavel l-am descoperit în urmă cu aproape un an de zile, de celălalt Crăciun, și am încercat pe tot parcursul acestui an să recuperez aceste ingrediente ale unei vieți duhovnicești (ceva mai) ”sănătoase”.

Dacă ne imaginăm o masă spirituală, ce bucate am așeza pe aceasta? Dacă ne-am imagina o menorah, ce făclii și în ce ordine, cum le-am aprinde?

Anul acesta v-aș pune pe masă bucatele bio, nemăsluite, aș încerca să recuperez ceea ce cred că sînt pe cale și toți sîntem pe cale să pierdem:

 

Foto Natalia Achim 

Să continuăm:

4. Comunicarea. Sîntem generația care din lene și frică de fața celuilalt ne trimitem sms-uri unii altora din bucătărie în sufragerie. Ne este frică de prezența propriilor copii. Îi trimitem să se lobotomizeze în fața ecranelor, numai ca să scăpăm de povara relaționării la ei. Există familii în care comunicarea reală, față către față, este pe cale să dispară. Există soți care sînt prieteni pe facebook, dar și-au pierdut cu totul prietenia din viață. Există familii în care nu trebuie să le spui să vorbească între ei cu psalmi și cîntări de laudă, ci doar atît: VORBIȚI ÎNTRE VOI!!! Dumnezeu nu numai că a comunicat cu noi, El S-a cuminecat. A venit între noi plin de har și de adevăr. S-a făcut întru toate la fel ca noi, numai fără păcat și ni S-a dăruit spre a fi consumat ca Apă Vie, Pîinea Vieții, Mană cerească, Sfîntă Cuminecătură, Care ne-a vorbit despre Tatăl, Chip văzut al Dumnezeului nevăzut. Să ne întoarcem de aceste sărbători spre cei dragi, să lăsăm telefoanele și tabletele și să practicăm prezența față de ceilalți. Să ne dăruim pe noi înșine ca act de slujire … vorbind și ascultîndu-i pe cei mai dragi între cei dragi.

5. Cîntarea. Tot Efeseni capitolul 5 ne spune: ”vorbiți între voi cu psalmi și cîntări de laudă”. Scriptura nu ne indică doar tăcere, o izgonire a oricărui sunet din preajma noastră, ci ne propune igienizarea (”să nu se audă vorbe porcoase, glume proaste, cuvinte nechibzuite”), dar mai mult decît atît: nu ne propune restaurarea unei vorbiri altfel, ci o adevărată schimbare de paradigmă, o revoluție: să comunicăm între noi cîntînd despre Dumnezeu! Tentant proiect! Grea intreprindere! Dragi credincioși, nicio sectă, nicio grupare religioasă nu cîntă precum creștinii în familie. Nicio altă specie religioasă nu a practicat imnologia în familie precum au descoperit-o și practicat-o reformații. Cele mai frumoase amintiri din copilărie le am cu mama văduvă tînără, care cînta după moartea tatălui meu ”în cetatea unde merg eu… florile nu veștejesc…”. Opriți generatoarele de zgomot și cîntați împreună de aceste sărbători ca familie. E-urile din LAUDELE Domnului nu vă vor intoxica, vă vor cădea bine la inimă.

6. Credincioșia. Bărbaților, iubiți-vă nevestele așa cum Domnul Cristos Și-a iubit Biserica. Și-a dat chiar viața pentru Dînsa. Credincioșia, perseverența, a rămîne în dragoste pînă la sfîrșit, acestea sînt lucruri care sînt pe cale să se piardă în generațiile care ne urmează. Aud tot mai des: ”divorțăm, nu mă mai face fericit/fericită!”. Ne enervăm la aranjarea instalației de pom cu 500 de becuri și, pentru că noi nu avem voie să înjurăm, inventăm blesteme noi la strîngerea instalației în ianuarie. Sîntem o generație care își pierde ușor răbdarea, este în căutare de noutate tot timpul. Noutatea permanentă a rețelelor de socializare, și nu numai, ne-a modificat genele spirituale. Să restaurăm credincioșia, perseverența, rămînerea la locul suferinței, mai ales atunci cînd ajungem la ultimul verb: ”dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, dar mai ales… suferă totul”.

7. Credința. Pînă la urmă sărbătorirea Crăciunului de către creștini este o declarație dogmatică. Sărbătoarea aceasta nu este despre emoții lacrimogene sau veselie deșănțată, ci despre Crez, pe care trebuie să îl ducem mai departe copiilor și nepoților. Apostolul Pavel se roagă în Efeseni cap. 3 ca în inimile credincioșilor din Efes să locuiască Cristos prin credință. Cînd mergeți acasă de Crăciun, mai ales dacă predica n-a fost foarte bună, predicați-vă unii altora în familie prin recitarea Crezului de la Niceea-Constantinopol și mai ales Crezul de la Calcedon … ”pentru noi și pentru a noastră mîntuire … S-a întrupat… ”. Crăciunul ar trebui să fie un stîlp de aducere aminte despre credința nenegociabilă, dată sfinților pentru totdeauna, pentru care Nicolae (cel sărbătorit de Sf. Nicolae) l-a pălmuit pe Arius în plin Sinod. Acesta este felul principal. Aceasta este făclia care completează candelabrul nostru: Credința în Isus Cristos. Pentru aceasta am făcut pace în inimile noastre, pentru aceasta am făcut curat în gîndurile noastre, am învățat dreapta cumpănă, pentru aceasta merită să vorbim și să cîntăm, ca să vestim laudele și isprăvile Domnului din neam în neam, în veci de veci în Biserică, așa cum spunea psalmul 78 despre poporul Israel. Dați-le copiilor crezurile în primul rînd, apoi cozonacii; dați-le credința, nu numai arbori verzi împodobiți!

***

Ce-ar fi de acest Crăciun să mîncăm șapte feluri de mîncare spirituală, ca la un ospăț Împărătesc și oare acest Praznic nu aceasta este? El Se oferă să ne fie Gazdă, El Se oferă să ne fie Hrană. Să aprindem la acest ospăț șapte făclii ale unui sfînt candelabru!

Să ne recuperăm flăcările stinse ale unui Menorah spiritual și Cristologizat:

  1. Calmulde la Cristos, care este Pacea noastră.
  2. Curățiaprin Cristos, care este Sfîntul lui Dumnezeu,
  3. Cumpătareaîn Cristos care este Mijlocitorul între noi și Dumnezeu, Cel care S-a sărăcit pentru noi și pentru a noastră mîntuire.
  4. Comunicareadin Cristos, Care este Cuvîntul întrupat.
  5. Cîntareadespre Cristos, Căruia I se cuvin laudele noastre.
  6. Credincioșialui Cristos, modelul nostru de perseverență în iubire.
  7. Credințaîntru Cristos, Crucificatul Nostru.

Articolul a fost publicat în Revista Creștinul Azi.

Îi mulțumesc lui Mihai Suciu pentru insistența de a pune pe alb aceste gînduri negre.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Articole, disciplinele spirituale, inventarul stricaciunilor spirituale, Meditaţii, Periegeza, Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la (Posibil) meniu (spiritual) de Crăciun din Efeseni capitolul 5 – Partea a II-a

  1. words4wisdom zice:

    Multumesc, aveam nevoie.

  2. VB zice:

    După scris după grafica. Cine pune în vizual menorah descrisa?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.