După ce am explorat în prima sesiune din acestă serie modul în care creștinii își înțeleg mai nou Calea, teologia, ethos-ul, ethika, după ce am încercat să înțelegem ce anume nu mai pricepem la fel atunci cînd vorbim despre Cuvîntul lui Dumnezeu (mai are Acesta autoritate în viața noastră, ne mai determină în mod fundamentale ethos-ul și ethika?) ne îndreptăm spre a treia sesiune: creștinul secolului XXI în epoca informației, a cunoașterii care nu mai suportă acum limitările secolelor anterioare.
Sîntem curioși. Curiozitatea ne-a mișcat spre neascultarea păcatului.
Rămînem curioși și setea de cunoaștere este parte deopotriva din blestem, dar și din atracția escatologică. Ne-a tentat pomul cunoștinței binelui și răului din Geneza, nădăjduim să vedem pomul pentru vindecarea tuturor neamurilor din Apocalipsa. Între cele două grădini din începutul Scripturilor și finalul Acestora se află întîlnirile omenității cu Dumnezeirea. Adam se întîlnește în răcoarea dimineții cu Dumnezeu să dialogheze, omenirea se întîlnește cu Dumnezeu la final pentru descoperirea finală (apocalipsa înseamnă descoperire, revelație).
Sîntem în epoca în care informația este cea mai de preț valoare. Cunoașterea a explodat în secolul trecut. Știința a făcut progrese greu de inventariat. Descoperiri răsunătoare și epocale se întîmplă acum, ironic, lunar. Toate acestea ne-au modificat comportamentul social, ne-au schimbat modul de raportare la realitate, percepția asupra lumii și, de ce nu, modul în care ne înțelegem pe noi înșine, pe noi înșine în relație cu ceilalți, pe noi înșine în relația cu întreaga creație și, în consecință, față cu al nostru Creator, Atotcunoscătorul.
Aflînd acestea, mai putem vorbi de un Creator, Omniscientul Revelator? Ne putem păstra credința printre exploziile științei? În epoca descoperirilor zilnice, mai putem vorbi de Revelație? Mai putem cunoaște, fiind siguri pe autenticiteatea și exactitatea cunoașterii noastre, în epoca biților și pixelilor?
Googălizarea informației, wikipedizarea științei, trecerea de la text spre imagine, toate acestea au transformat o generație, o generație care a părăsit textul tipărit, articolul peer-reviewed, biblioteca și informația științifică, verificabilă, chiar dacă nu sigură, pentru comoditatea accesului la pseudo-informație. Noile bucle și bule informaționale ne deformează perspectiva despre lume și viață în asemenea măsură încît atunci cînd ne vom trezi închiși în baloanele informaționale proprii, s-ar putea să fie mult prea tîrziu.
Cum ar trebui să ne raportăm, creștini fiind, la media, noile surse de informație, ca cei care credem că avem revelația, la modul în care CETATEA ne impune perspectiva asupra lumii?
Încercăm să explorăm împreună această temă Duminică seara în cadrul serilor ”Cu Irisul deschis”, Biserica Iris, Strada Sobarilor, Cluj-Napoca, începînd cu orele 18.00.
Marius Cruceru 
Ar fi foarte apreciata o inregistrare a acestei prelegeri! Multumim foarte mult!
da, va fi pe vimeo și chiar direct la Biserica Iris duminica
A propos de construirea casei, acum chiar avem nevoie de ajutorul dvs. Am ajuns la ananghie.
Pingback: ”Crede și nu cerceta!” – ”Biblia-mi spune așa!” | Marius Cruceru
”Aflînd acestea, mai putem vorbi de un Creator, Omniscientul Revelator? Ne putem păstra credința printre exploziile științei? În epoca descoperirilor zilnice, mai putem vorbi de Revelație? Mai putem cunoaște, fiind siguri pe autenticiteatea și exactitatea cunoașterii noastre, în epoca biților și pixelilor?”
Raspunsul meu este ”Nu” la toate intrebarile. Pentru ca atunci cand esti interesat de adevar iti doresti sa crezi pe baza de probe cat mai exacte. A presupune ca exista un creator e una, a cunoaste si demonstra existenta lui e cu totul altceva. De aceea nu i-as putea impartasi cuiva despre cineva pe care nu-l pot identifica sau cunoaste direct. Ca sa spun in aceste conditii ca-i cunosc voia sau ca pot comunica cu el e deja prea mult. Ca oameni ca mine si ca dvs ar putea reda cuvintele sau gandurile unei fiinte atotputernice, cu intelepciune deavarsita prin intermediul Bibliei nu are niciun suport, mai ales ca stim cum si cand s-a format canonul si ca a fost un proces 100% omenesc. Isus este special, invataturile lui de asemenea, dar asta nu inseamna ca a facut minuni sau ca a inviat. Imi vine in minte transformarea apei in vin. Sunt detalii care arata ca autorul biblic doreste sa transmita altceva decat ca apa a devenit vin. Acele vase pentru apa de curatire ritualica sunt cheia, continutul lor este substituit de vin care in intelesul nou testamental este simbol al sangelui lui Isus care curateste. Dar la amvon nu cred ca e posibil sa se predice asa ceva pentru ca ar insemna sa-i faci pe oameni sa se indoiasca de credinta lor. Daca se intampla asta, inseamna ca e o credinta bazata pe ce nu trebuie.
Faptul ca scrie undeva sau spune cineva nu inseamna ca este adevarat. A pune stampila pe Biblie si a o intitula Cuvantul lui Dumnezeu e o declaratie care trebuie verificata cap-coada, nu generalizand. Ceea ce este imposibil, pentru ca trebuie gasit Dumnezeu mai intai, apoi gasit procedeul prin care sa aflam care dintre textele biblice chiar sunt inspirate divin. In sec XXI nu este neaparat un secol al cunoasterii, ci unul al datelor dintre care noi avem datoria sa selectam ce este informatie, cunoastere si ce nu este.
Draga Gabriel, tot ceea ce considerați ADEVĂR ȘI ADEVĂRAT este fundamentat pe probe cît mai exacte.
Aveți o iubită, soție, copii. Este adevărat că aceasta vă iubește. Cît de exactă este proba livrată?
Dacă veți urmări conferința (în curînd voi obține link-ul) detaliez un pic chestiunea.
Vă întreb din nou, sînteți gata să vă asumați călătoria extrem de aventuroasă, personală și subiectivă, este adevărat, de a proba CAP-COADĂ, cum spuneți, că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu?
Nu cred ca analogia dvs e cea mai potrivita in contextul a ceea ce am mentionat anterior. Cel mult analogia ar fi sotia/Dumnezeu, nu existenta lui Dumnezeu/existenta iubirii sotiei. Empiric nu am motive sa ma indoiesc de existenta ei, le-o pot prezenta altora, pot comunica cu ea, ba chiar in timp incep sa ii cunosc si voia(asta intre noi barbatii fie vorba :). In cazul lui Dumnezeu nu e la fel, nu pot cunoaste nimic concret. Biblia nu este o dovada pentru existenta unui creator si nici nu trebuie. Acesta, daca exista, nu este limitat de particularitatile culturale ale unui popor care a creat cele 66 de carti ale sale.
Ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu este o afirmatie extraordinara din toate punctele de vedere. Poate pentru un pastor, un teolog, un om care merge la biserica nu mai inseamna mare lucru, e doar o dogma. Dar a afirma ca Biblia este intr-un fel sau altul opera Divinitatii presupune ca o minte umana poate percepe ceva ce in mod normal il depaseste. Si ajungem la explicatii conform carora Dumnezeu le-a transmis unora ceva, dar au fost nevoiti sa apeleze la un limbaj accesibil pentru a impartasi altora. Chiar daca ar fi posibil, ce grad de precizie ar avea un astfel de mesaj?
Inainte de a porni la drum pentru a descoperi daca Biblia este cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa il descopar intai pe Dumnezeu, nu in inima, nu in gandurile mele, nu in imaginatia mea sau in dorintele mele. Daca aveti o sugestie in legatura cu un prim pas, util in acest demers, o accept cu mare drag.
da, înțeleg linia argumentației dvs.
Dar eu făceam analogia între cele două sentimente, nu între cele două personae, păstrînd măsurile. Tocmai de aceea, pentru că discutam despre tensiunea dintre physika-metaphysika, pentru Dumnezeu îmi trebuie CREDINȚĂ, tocmai din pricina faptului că este nevăzut și nepipăibil, deși tocmai de aceea sărbătorim Crăciunul – Încarnarea – Întrujprea cînd Dumnezeu a devenit carnal.
Dar să revenim la linia argumentației dvs. Dumneavoastră emiteți ipoteza că tot ceea ce nu poate fi pipăit-prezentat nu există?
Aceasta pentru prima parte a comentariului dvs.
Pentru a doua: să presupunem că există Divinitate.
Să presupunem că Aceasta ar dori să comunice cu noi.
Să presupunem că ar folosi un text.
Avînd în vedere aceste trei presupuneri pornim spre a considera Biblia un asemenea text.
Fără primele două presupoziții, tot raținonamentul meu este invalid.
Eu cred tocmai invers, avînd în vedere a treia parte a mesjaului dvs.
Dacă toate cele trei presupuoziții sînt adevărate, atunci numai prin TEXT îl veți descoperi pe Dumnezeu, deoarece prin acesta a încercat Dumnezeu să comunice cu noi.
Nu invers, cum spuneți dvs.
Nu Îl veți descoperi întîi pe Dumnezeu și apoi veți crede Cuvîntul Său.
În logica protestantă, în care sînt prizonier, prin Cuvîntul Său Îl veți descoperi pe Autor.
Un prim pas?
Încercați evanghelia după Ioan cu două întrebări în minte:
1. Cine este acest Isus? Cine pretinde El că este?
2. Dacă este cine este, ce pretinde Acesta de la mine?
Vă doresc succes și vă stau la dispoziție!
PS.
Mențineonez faptul că fiecare dintre noi sîntem închiși în propriile presupoziții, sîntem presetați ideologic (teologic)
Eu pot accepta aceasta, adidcă faptul că nu sînt cu totoul obiectiv, lucru pe care îl aștept și de la parteneriimei de dialog.
Daca Dumnezeu este nevazut si nepipaibil inseamna ca nu poate face obiectul unei minime investigatii. Iar faptul ca deja ma pronunt cu privire la felul cum este fara sa-l pot vedea, inseamna ca am exprimat o parere in lipsa. V-am urmarit in ultima prezentare de la Iris si spuneati ca aceia care nu cred in Dumnezeu ar putea sa-l puna la incercare, poate vor primi raspuns. Faptul ca un om se roaga pentru ceva si se intampla sa primeasca nu inseamna ca la mijloc este o interventie divina. Poate doar sa presupuna. Iar adevarul cu privire la un fapt nu se stabileste prin a presupune sau alege sa crezi ceva. Cu atat mai mult nu pot alege acest drum in privinta existentei Divinitatii. Daca in lucruri marunte nu apelez la presupuneri, cu atat mai mult in chestiuni de o importanta mai mare, mai ales daca vad ca acele presupuneri nu se confirma. Biblia nu confirma existenta Lui prin faptul ca il mentioneaza. Daca citim despre Dumnezeu in Biblie ar trebui sa fim in masura sa il identificam si in afara acesteia intr-un mod clar, de netagaduit, nu presupunand ca intervine in mod tainic. Tainic vine si mos Craciun, dar prezenta unui cadou sub brad nu arata faptul ca acest personaj exista. Desi copilasul i-a scris o scrisoare si crede sincer ca i-a si fost citita si luata in seama. Am facut aceasta analogie tot in urma mesajului dvs in care ati spus ca nu exista mosul.
Ca sa descopar un autor intr-o scriere despre care nu stiu ca e a lui, trebuie sa fiu familiarizat cu el dinainte. Doar asa il pot recunoaste. Si aici cred ca intervine presetarea de care amintiti dvs. Pentru ca obiectiv nu-l putem cunoaste pe Dumnezeu, pornim in citirea Bibliei cu propriile presupozitii.
Cu privire la Isus, faptul ca a pretins ca este mai mult decat un simplu muritor nu arata ca asa a si fost. Daca cineva pretinde ca este medic, instalator, tamplar etc se poate verifica daca pretentia corespunde realitatii. Ceea ce a pretins Isus sau ce au inteles crestinii ca a pretins nu se poate verifica. Evanghelia dupa Ioan o vad cel mult ca pe un portret literar al lui Isus, nicidecum o descriere factuala in cele mai mici detalii a unei parti din viata lui. Chiar si asa, ceea ce cere Isus e demn de luat in seama, propune un standard inalt de viata, ceea ce nu are de a face cu dogmele construite pe baza textului biblic. Ceea ce cere Isus se poate trai, ceea ce pretind dogmele(Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, Dumnezeu este o Trinitate etc) nu se poate demonstra.
Am asteptat in prezentarile dvs sa dati raspuns la intrebarile cu privire la prefacerea apei in vin, a pestelui care a purtat in pantece un om timp de 3 zile etc. Inca nu l-ati dat din cate am sesizat, desi pot sa intuiesc pozitia dvs. Totusi, ma intereseaza motivul pentru care aceste lucruri pot fi luate drept autentice.
Stimate domnule Gabriel,
1. mai întîi vă mulțumesc pentru răbdarea de a mă asculta în prelegerile de la Iris.
2. da, așa este, Dumnezeu nu poate face obiectul unei investigații empirice, cu metodologia științifică pe care am prevedea-o în alte instanțe ale cercetărilor noastre. Aici aveți dreptate în ce presupuneți.
3.Da, am spus că îi îndemn pe cei care se îndoiesc să încerce calea alternativă cercetării științifice la obiect. Să încerce dialogul. La fel ca atunci cînd strigi într-o cameră întunecoasă, cînd nu știi dacă acolo este o prezență sau nu, dar încerci. Strigi pentru a obține un feed-back. Nici în acest caz nu vă pot garanta răspunsul. Nu sînt Dumnezeu și nu știu cu cine are chef sau nu să dialogheze Suveranitatea Sa. Cu mine a avut! Nu pot garanta pentru alții.
Cînd vorbiți de descoperire-cercetare în raport cu Dumnezeu, vorbiți ca despre o realitatea statică, obiectuală. Eu presupun că este o Persoană și trebuie tratată ca atare. Deci, pășind într-o cameră întunecată puteți avea cel puțin două presupuneri și asta nu rănește deloc orgoliul dvs. de om de știință obiectiv: puteți PRESUPUNE că acolo este o persoană, deci strigați, puteți presupune că nu este, deci nu strigați. În ambele cazuri ați presupus ceva, pentru că cercetarea obiectivă vizuală vă este interzisă prin întuneric.
4. Da, Biblia nu confirmă existența Lui prin faptul că îl menționează așa cum o scrisoare nu confirmă neapărat existența unui scriitor neapărat. Poate fi o farsă. Totuși cînd văd o scrisoare PRESUPUN un autor, chiar dacă acesta se menționează pe sine sau nu în text. Da, înțeleg analogia dvs. cu moșul și vă răspund tot pe linia analogiei cu prezența obiectului, pentru că dvs. continuați analogia cu scrisoarea: chiar toate scrisorile pe care le-ați citit aveau ca autori oameni pe care îi cunoșteați dinaninte? Înseamnă că nu ați primit niciodată înjurături în anonime 🙂 Acestea îmi sînt rezervate oare numai mie?
Nu, nu întotdeauna orice obiect pe care îl evaluați vă cadorisește o cunoaștere personală a creatorului, dar neapărat trebuie SĂ PRESUPUNEȚI un autor.
Exact, pornim ORICUM în orice proces de descoperire cu presupoziții.
Asta am spus și mă bucur că m-ați înțeles perfect. Chiar și dvs. și orice om de știință, orice liber cugetător pornește cu un set de presupoziții.
Niciunei ființe umane nu îi este dăruită obiectivitatea absolută. Cel ce crede că nu are are o hermenutică se înșeală, pentru că presupune că nu are niciun fel de presupuneri.
Eu cel puțin mi le recunosc pe ale mele și sînt gata să admit că pornesc de la o presetare a credinței.
5. Da, Isus a pretins a fi și, iarăși DACĂ CREDEM Evanghelia, se pare că a încercat să probeze ce a pretins.
A pretins că este medic și a vindecat, a pretins că este Viața și a Înviat.
6. Da, am amintit acele minuni pomenite în scripturi. Nu mă ambiționez în setul acesta de conferințe să aduc arguemte în favoarea minunilor pentru că argumentele sînt oricum slabe și facile. Eu însumi, dacă aș fi necredincios, nu m-aș lăsa ușor convins cu ce încearcă unii dintre colegii mei apologeți. Tocmai de aceea le numim minuni și le credem, pentru că scapă realității fizice demonstrabile. Orice explicație ne aruncă în penibil. Și asta sînt gata să o admit.
7. Aici m-ați prins 🙂 Le consider autentice pentru că un text, despre care cred că este autentic, le confirmă, fără a avea toate datele să demonstrez fără putință de tăgată totul, nici textul, nici faptele.
Probabil de aici începe … credința.
Pingback: Cu Irisul deschis 2016/2017 – Tematica CREȘTIN ÎN SECOLUL XXI | Marius Cruceru
Pingback: Serile Iris – Creștinul secolului XXI și celelalte căi (credințe) – Toleranță versus Dragoste | Marius Cruceru
Buna, as vrea sa va stiu opinia despre psihologie si filosofie. Eu am fost „invatat” ca filosofia e opusul credintei, dar observ multe similitudini intre cele doua si nu pot sa nu fiu fascinat. O persoana apropiata mi-a spus ca „filosofia nu e buna” in sensul ca nu ma ajuta(stiu ca sunt unele lucruri care nu sunt tocmai logice), dar as vrea parerea dumneavoastra.
da, și eu am auzit că a purta ceas la un moment dat era păcat, am auzit că telefonul mobil ar fi fost o urîciune, iar cravata era direct din iad.
Cine v-a spus că filozofia nu este bună n-a citit nici măcar intrarea din dicționar de la termenul filozofie.
Nu mai ascultați inculți vorbind despre cultură, necitiți vorbind despre cărți, necuvîntătoare vorbind despre cuvinte!
!!!