Aceasta este prima predică din acest an, 1 ianuarie 2012, dar şi prima predică după retragerea din 13 noiembrie.

Busola lui Jack Sparow, unul dintre eroii filmului Piraţii din Caraibe, este „unică”, adică nu funcţionează niciodată, cum spunea un personaj. Niciodată nu arată Nordul, întotdeauna indică locul în care se află lucrul pe care îl doreşti cel mai mult.

Eclesiastul spune „Totul este deşertăciune”.

Ecc 1:2  O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

Chiar TOTUL? Dacă în acest tot Îl includem şi pe Dumnezeu, atunci mai putem afirma acest lucru încă o dată?

Atunci s-ar putea ridica întrebarea: Ce este tot? Ce este totul pentru mine şi pentru tine?

Solomon îşi declară punctul de aplicaţie din care face declaraţia. Afirmă că totul este deşertăciune „de sub soare”. Şi nici aşa stînd nu-i chiar totul deşertăciune sub istorie.

Ce este totuşi „deşertăciune” atunci cînd privim spatele vîntului, alergînd încoace şi încolo cu pumnii plini de vînt?

1. Truda. Truda este deşertăciune, dar munca, nu. Dumnezeu l-a binecuvîntat pe Adam cu plăcerea de a munci încă dinainte de căderea în păcat. Parte din blestem nu munca a fost, ci truda (vezi Geneza3:16-17)

Ecc 1:3  Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă supt soare?

2. Moartea. Moartea este deşertăciune, nu naşterea. Nu viaţa! Viaţa nu a fost menită să se desfăşoare între două coperţi, între naştere şi moarte. Naşterea şi înmulţirea a fost poruncită de Dumnezeu înainte de cădere. Numai suferinţa însărcinării vine împreună cu blestemul întregii creaţii şi peste Eva. În acest pasaj problema este că „un neam trece şi altul vine”. Toată experienţa umanităţii se pierde şi de aceea nu mai este „nimic nou sub soare”. Sîntem blestemaţi să reluăm învăţarea şi istoria cunoaşterii se pierde prin pierderea generaţiilor.

Ecc 1:4  Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.

3. Frămîntarea. Frămîntarea este deşertăciune, nu mişcarea. Dumnezeu a blestemat odată cu omul şi natura, întreaga creaţie. Mişcarea celor create a fost tulburată de căderea omului şi întreaga fire acum geme în frămîntare. Aici sînt enumerate toate elementele naturii, apa, aerul, lumina, toate au decăzut şi sînt într-o rotire şi în cicluri

Ecc 1:5  Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Ecc 1:6  Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
Ecc 1:7  Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.
Ecc 1:8  Toate lucrurile sînt într’o necurmată frămîntare,

4. Curiozitatea adamică, nu cunoaşterea de Dumnezeu. Cunoaşterea empirică şi estetică sînt înşelătoare. Adam şi Eva au văzut şi Evei i-a plăcut poama pentru că era plăcută la vedere. Setea de noutate şi oboseala de a afla tot timpul lucrurile noi, acestea sînt deşertăciune.

Ecc 1:8  …… aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Ecc 1:9  Ce a fost, va mai fi, şi ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.
Ecc 1:10  Dacă este vreun lucru despre care s’ar putea spune: „Iată ceva nou!” de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
Ecc 1:11  Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.
Ecc 1:12  Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
Ecc 1:13  Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Ecc 1:14  Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!

Oare cîţi dintre noi n-am sfîrşit zilele obosiţi de căutare şi totuşi înfometaţi de văzut şi auzit. Parcă n-am rulat totuşi tot „peretele” facebook-ului, poate că pe celelălalte programe sînt emisiuni mai interesante, poate că în email este ceva nou, vreun powerpoint trimis de vreun prieten, dacă aflu ceva nou din sms-ul care tocmai a bipăit în buzunar?

Sîntem cea mai informată generaţie din istorie. Nu a fost încă o generaţie care să fie expusă tsunami-ului de informaţie precum generaţia în care noi trăim. Fiii noştri se vor cufunda total în lucruri ştiute, dar nu în ştiinţă. Avem informaţie, dar formarea ne scapă. Avem discipline de studiu, dar nu disciplină. Sîntem mai inteligenţi, dar nu neapărat mai înţelepţi, mai curioşi, nu mai adînci.

Sîntem în urma vîntului şi atunci cînd credem că l-am prins, ne scapă printre degete….

Dacă ne-ar urmări alergarea Cel de pe Munte, zig-zag-ul nostru caraghios ar părea fugă de om nebun, în stînga, în dreapta, înapoi, în spate… goană după vînt. Şi presupunînd că ne-am fi atins obiectivele, că planurile ne-au fost împlinite, că vom fi prins vîntul, pe cînd să-l punem în saci de valori, acolo nimicul va continua să domnească.

Aţi observat că Jack Sparow şi toţi proprietarii temporari ai busolei lui nu aşezau niciodată busola vertical? Întotdeauna busola aceea care îţi arată „lucrurile” (da, lucrurile) care ţi s-au legat de inimă şi după care tînjeşti cu totul, întotdeauna acea busolă arată în direcţia vînturilor, niciodată în sus…

Dar voi…”să umblaţi după lucrurile de sus”.

Ecc 1:17  Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt. Ecc 1:18  Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.

urmarea AICI