Quo Vadis Europa de Est? E încă prea devreme să spunem… (P)

Acest text a fost publicat în 2008 şi este o reluare de pe site-ul Patratosu, site de pe care a fost retras. Cît de actual este încă!!!!

Acest articol este scris de dr. Lucian Turcescu şi este reprodus la cererea autorului.

lucian-011.jpg

Lucian Turcescu este profesor de Teologie Istorică (Concordia University, Montreal, Canada) şi autorul (împreună cu politologul Lavinia Stan) a recent apărutului volum Religion and Politics in Post-communist Romania (Oxford University Press, 2007). Versiunea românească a cărţii urmează să apară în 2008 la editura Curtea Veche.

De câtva timp sunt fascinat de similitudinile dintre creştinismul primar şi cel post-comunist ce ar putea indica direcţia în care se îndreaptă Europa de Est. Se va obiecta că încă vorbesc despre „post-comunism”, după două decenii de la căderea comunismului, în loc să îmbrăţişez sintagme mai optimiste precum „integrarea europeană”. Dacă, însă, aş fi întrebat cât de puternice sunt încă efectele acelei perioade sumbre asupra prezentului, aş răspunde precum liderul comunist chinez Zhou Enlai, întrebat despre efectele Revoluţiei Franceze de la 1789 asupra timpului său: „e încă prea devreme să spun”.Înainte de Edictul de toleranţă din Milano (din anul 313), Biserica experimentase persecuţii crunte care i-au lăsat cicatrici urâte pe ceea ce se considera a fi trupul lui Hristos. Forţaţi să predea (tradere in latină) Bibliile autorităţilor şi să ofere sacrificii zeităţilor păgâne, unii creştini s-au opus, au fost torturaţi, au supravieţuit (confesorii) sau au murit (martirii); alţii (inclusiv unii episcopi) au cedat, devenind cunoscuţi drept căzuţi şi trădători (lapsi şi traditores).

Când ulterior s-a pus problema colaborării cu persecutorul, lideri religioşi precum Donatus au insistat că numai cei puri puteau fi membri ai Bisericii lui Hristos, doctrină respinsă de părinţi ai Bisericii precum Augustin. Tot după 313, creştinismul a obţinut numeroase privilegii, oferite de împăratul Constantin cel Mare şi succesorii săi drept reparaţie morală datorată de imperiu recent legalizatei religii.

În 391-392, sub presiunea Bisericii şi motivat de ideea de unitate imperială prin uniformitate, împăratul Teodosie I declara păgânismul ilegal – o importantă victorie pentru creştinism, dar şi un act de intoleranţă, venit din partea unui grup religios care încă îşi vindeca cicatricile lăsate de persecuţiile anterioare. Cu acordul episcopilor lor, numeroşi creştini militanţi (jihadişti, daca pot folosi un termen împrumutat din islam) au participat la distrugerea templelor păgâne, deşi Iisus era opus violenţei. În mai puţin de un secol, din persecutat creştinismul devenise intolerant.

După 1989, multe Biserici s-au grăbit să umple vidul moral şi spiritual lăsat în urmă de căderea regimurilor comuniste. De data aceasta a apărut problema colaborării cu persecutorul – nu împăratul roman păgân, ci partidele comuniste şi poliţia lor politică. Iarăşi s-au auzit chemări de curăţire morală sub forma lustraţiei. Nu s-a mai propus o doctrină puristă de tip donatist, ci li s-a cerut colaboratorilor grei din sânul Bisericilor să se retragă din funcţiile lor de conducere în numele reconcilierii sociale. Nimeni nu a cerut excluderea lor din Biserică. E şocant să afli despre colaborarea extinsă cu poliţia politică al unor ierarhi precum arhiepiscopul catolic polonez Stanislaw Wielgus (care sub presiuni enorme a consimţit să demisioneze în ianuarie 2007), mitropolitul Nicolae Corneanu sau episcopii Pimen Zainea, Calinic Argatu, sau alţi lideri ortodocşi, catolici şi (neo)protestanţi care rămân încă neclintiţi în posturi.

Asemănarea cu secolul al IV-lea nu se opreşte aici. Bisericile post-comuniste se bucură de o mulţime de avantaje, primite ca reparaţii morale pentru persecuţia suferită sub comunism. În unele ţări est-europene, Bisericile majoritare cer să li se acorde titlul de „Biserici naţionale” (în Romania chiar s-a întâmplat asta recent) şi privilegiul de a-şi trimite episcopii în parlament pe viaţă. Aceasta culte ar putea influenţa legislaţia, dar ar pune toate celelalte culte la un dezavantaj. Când cer acel statut, Bisericile est-europene arată cu degetul la unele democraţii occidentale, precum Anglia sau ţările scandinave unde există „Biserici naţionale”, fără a menţiona că acel statut este astăzi contestat Bisericilor Anglicană şi Luterană şi văzut ca o moştenire istorică incompatibilă cu democraţia. În 2000, Suedia i-a revocat acel titlu Bisericii sale luterane.

Aşadar, încotro se îndreaptă Europa de Est în privinţa relaţiilor dintre Biserică şi societate? E prea devreme să spunem….

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Dezbatere, dulce Românie, In-text-esant, Perplexităţi, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Quo Vadis Europa de Est? E încă prea devreme să spunem… (P)

  1. Un pacatos zice:

    Problema, pentru mine, nu e ca unii au colaborat ( chiar si apostolii au fugit de langa Domnul Iisus la un moment dat), ci ca nu isi recunosc colaborarea decat la deschiderea dosarelor, cand s-ar afla oricum adevarul.
    ” Si chiar daca iti va gresi de sapte ori intr-o zi si de sapte ori se va intoarce catre tine, zicand: Ma caiesc, iarta-l.” ( Luca 17: 4).
    Or, cum sa ierte cei turnati la Secu’ pe turnatorii ce nu vor sa-si ceara iertare ( din mandrie etc.)?

  2. ACIDUZZU zice:

    …Si perceptele Legii mozaice, asa cum au fost enuntate ele in Exodul 23:1-2, au fost explicate in Matei 5:17-7:29 cu prisosinta de Cel care este Implinirea Legii prin expresia :”Ati auzit ca s-a zis…dar Eu va spun…!”

    Respectiv:

    Exodul 23:1. „Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.”
    Exod 23:7. „Fereşte-te de o învinuire nedreaptă, şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.”
    Exodul 23:2. „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.”

    Chiar daca probitatea morala a celui „in cercetare” in privinta vinovatiei, inclina balanta acuzarii in defavoarea lui, totusi, se cere de la „cei multi” o mare cumpatare si stapanire de sine, o doza dubla de judecata duhovniceasca. Altfel… (Exod 23:2 te va implica sub aceeasi osanda si pe tine…

    Domnul Isus spunea:(Luca 6:36) „Fiţi dar milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv.” ( Mat 5.48;. Paiul şi bârna, pomul şi roada. )
    Luca 6:37. „Nu judecati si nu veti fi judecati: nu osanditi si nu veti fi osanditi: iertati si vi se va ierta.”
    Iacov 2:13. „caci judecata este fara mila pentru cel ce n-a avut mila; mila biruieste judecata”!

    Pentru ce sa ne golim buzunarele de pietre pe maidanul lapidarii (vezi Ioan 8), chiar daca acesta se numeste blog crestin?
    Oare aici nu suntem tot „o epistola cunoscuta si citita de toti oamenii”? (2 Corinteni 3:1-3)
    Matei 12:37. „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
    Romani 2:1. „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur.”(Romani 14:4)

    Sfatul Eclesiastului este „sa nu-ti iasa din gura cuvinte pripite inaintea Domnului…” (Eclesiastul 5:2-3). Dar oare cand nu esti inaintea Domnului ?
    Cel care te socoteste ca fiind „fara pacat” (Ioan 8:7b) este Cel ce cunoaste inimile ! (Evrei 4:12-13). „Cei rai vor fi scrisi pe pamant !”(Ioan 8:8; Ieremia 17:13b si Isaia 48:22; 57:20-21 si 59:7).

    • emi zice:

      Faptul ca unii au constiintele patate si nu pot judeca pe altii nu inseamna smerenie nici ascultare de Scripturi. Scriptura care prin harul lui Dumnezeu o avem in casele noastre spune ca este de datoria noastra sa judecam pe cei dinauntru 1 Corinteni 5:12, pe cei din afara nu dar pe cei dinauntru da. A ascunde lucrurile care se stiu, au fost publice si au avut consecinte grave si au fost infaptuite de cei din mijlocul nostru trebuiesc judecate. Cand bisericile nu mai isi cunosc identitatea, nu mai aplica disciplina si sunt manipulate de oameni de genul acesta, care au colaborat cu securitatea trebuie apelat si la metode de genul asta. De ce are mai mare greutate ce spune un lup imbracat in oaie in fata turmei decat adevaratii slujitori? 1. cei care sunt in turma sunt tot lupi 2. turma este imatura adica usor de „prostit”. Atunci slujitorii adevarati nu crezi ca procedeaza corect in felul acesta, cu dragoste, cu jertfa?

      • ACIDUZZU zice:

        „Cand bisericile nu mai isi cunosc identitatea, nu mai aplica disciplina si sunt manipulate de oameni de genul acesta”

        Pana la aceasta fraza este corecta interpretarea pasajului din 1 Corinteni 5. Apostolul Pavel spune: „Am hotarat ca omul acela (nu fratele acela) sa fie dat pe mana Satanei…” Nu stim cum ?
        „Dati afara…” este o recomandare cu greutate de porunca, dar dupa ce Biserica in cadru intern a dezbatut (cu usile inchise gravitatea cazului in speta ! Si, sa nu uitam ca pe aceeasi treapta cu curvarii, lacomii de bani etc. sunt si…delatorii ! Dar ,numai in cadrul Bisericii, si cu usileinchise. Si, Pavel era PASTOR la Corint, nu ?

        Cand Bisericile nu-si mai cunosc identitatea ?
        Cand sunt decapitate, despartite de Cap !
        Cine este Capul ?
        Aaa, cred ca foarte multi au uitat, din moment ce s-au erijat pe post de…Cap (sau cel mult pe post de…dovleac infipt intr-un bat…)
        Efeseni 1:22-23.

        CREZ:
        „Noi credem că biserica, care este trupul şi mireasa lui Cristos, este un organism spiritual compus din toate persoanele născute din nou (Efeseni 1:22,23; 5:25-27; 1Corinteni 12:12-14; 2Corinteni 11:2).”

        Din El (Capul) tot trupul BINE INCHEGAT isi desavarseste cresterea…

    • Marius David zice:

      Despre ce este filmul?
      Care este legătura cu articolul?

      • Un pacatos zice:

        E un film in care crestinii sunt descrisi ca fiind niste inculti si barbari.
        Se refera la patriarhul Teofil al Alexandriei, la filosoafa Hipatia si Biblioteca din Alexandria.
        Cine vrea sa stie cine e Teofil, mai bine ar citi capitolul din Pateric referitor la el.
        Si apropo, Biblioteca n-au distrus-o crestinii, ci musulmanii din ordinul califului Omar.

        • Swan zice:

          Personajul din Agora este Cyril de Alexandria. Cyril este acelasi lucru cu Teofil?

        • adrian zice:

          Din pacate, o parte din biblioteca din Alexandria a fost jefuita si distrusa de catre crestini fanatizati in timpul arhiepiscopului Teofil (in 391). O spune, printre altii, Edward Gibbon, in „Istoria declinului si a prabusirii Imperiului Roman” (in editia romaneasca prescurtata – BPT, 1976 – vol. 2, p.117). Ca o paranteza, Teofil a fost cel mai mare dusman al lui Ioan Hrisostom.
          Hypatia a fost ucisa in 416, in al patrulea an al episcopatului lui Chiril (nepotul lui Teofil), de catre un grup de „crestini” condus de lectorul Petru. Asa cum relateaza scriitorul eclesiastic Socrates a fost tarata in vechiul Kaisarion (care fusese transformat in biserica crestina), dezbracata si ucisa cu lovituri de harburi. Trupul sau a fost sfasiat in bucati si apoi ars (dupa Suidas, ramasitele trupului au fost imprastiate in tot orasul).
          Chiar daca filmul incearca sa exploateze ideologic evenimentul istoric si sa-i dea o tenta „postcrestina”, faptele raman fapte.

          • adrian zice:

            Nu am idee cine are dreptate. Desigur, pentru cineva aflat in alta tabara, faptele sunt mituri. E cert ca fillmul supraliciteaza si amesteca perioadele (ca majoritatea filmelor).

            Numai ca nu e vorba doar despre o afirmatie „bizara” alui Gibbon. Bizantinologi de prestigiu (la noi, Nicoale Banescu) admit evenimentul (intr-o epoca in care daramarea templelor si distrugerea a ceea ce era pagan avea acoperire legala). Ceva s-a intamplat, o parte a bibliotecii (Serapeum) a ars atunci. Desigur, nu ca in film, dar ceva s-a intamplat.
            Nu stiu ce trebuie sa intelegem din fraza asta a lui Hart: „And so a detachment of Roman soldiers, with the assistance of an eager crowd of Christians, dismantled the complex—or, at any rate, the temple within it.” E mit distrugerea Serapeumului sau nu e mit?! Puterea care dadea ordine acelor soldati era (declarat) crestina si, din cate se pare, avea asentimentul populatiei crestine. Sa intelegem ca treaba murdara nu au facut-o crestinii, ci soldati, la comnda lui Theodosie? E ceva asemanator cu ce s-a intamplat la Dalnik: politistii ucrainieni au facut totul, nu romanii nostri (nu are importanta ca administratia care a dat ordinul era romaneasca).
            Cat despre Hypatia, vad ca autorul in cauza pomeneste doar de una din explicatiile posibile (Hypatia implicata in conflictul dintre Chiril si prefect), de parca asta ar da voie unor „crestini” sa taie in bucati pe cineva. Fiecare isi alege ce ii convine. Damascius, de exemplu, spune ca totul a plecat de la instigarea lui Chiril, gelos pe numarul mare de elevi si pe influenta Hypatiei.
            Mai exista si relatarea scriitorului alexandrin Palladas, contemporan cu Hypatia.

            • Marius David zice:

              Din păcate în filmul respectiv Chiril este demonizat, prezentat într-o lumină extrem de nefavorabilă. Nici el n-a fost „uşă de biserică”. A fost un fel de … că tot sîntem în perioada de amintire „BArtolomeu Anania” al lor.

          • Marius David zice:

            mulţumim pentru referinţe, Adrian,

          • adrian zice:

            Nu sunt suficiente dovezi care sa duca la concluzia ca Chiril este autorul moral al uciderii Hypatiei.

            Filmul e film (ce mai ramane din Iliada dupa ce vezi „Troy”? 🙂 ).
            Se pare ca este trendy ca crestinii sa fie prezentati ca personaje negative. Uitati-va la „Kingdom of Heaven”: crestinii sunt rai si fanatici, musulmanii sunt toleranti si intelepti.
            Nu neg ca Saladin nu avea mai multa minte decat unii cavaleri occidentali, dar contrastul este prea dur si are, in mod clar, un scop ideologic.

          • adrian zice:

            Sunt din ce in ce mai patrat, de-aia nu-mi gasesc locul. Se cauta cercuri usor rostogolitoare, cu raza variabila, din material elastic, ca sa poata fi deformat dupa nevoi. Cercul, pentru ca nu are „colturi”, este mult mai ‘relevant’ pentru zilele noastre. Rostogolirea respecta principiul minimei actiuni, asa ca are cautare.

        • ACIDUZZU zice:

          Agora, nu ?
          Filmul este o fictiune construita pe cateva referinte istorice selectate speculativ.
          Straluceste doar Hipatia, „stralucesc” doar scenele care „dau” calitate artistica peliculei cinematografice (in speta scenele pline de erotism…)
          Ori istoria crestina este plina de marturia credintei si, la polul opus, erezii nimicitoare. In filmul in discutie, mi-e mila de episcopul Teofil…Este atat de mutilat ca si caracter, ca personalitate. Este o denaturare vadit tendentioasa, tocmai pentru a fi pusa intr-o lumina proasta o anumita perioada de istorie crestina, precum si compromisul sincretic cu filozofia paganeasca…
          Cat despre noi, n-ar trebui sa savarsim un act de impietate, comparand, de pe aceeasi treapta a discutie purtate pe blog, o tema care si dupa douazeci de ani de la rasturnarea de guvern din romania, cu o fictiune cinematografica frumos pusa in scena si cu o distributie holiwodiana remarcabila. Alunecarea spre divagatie, este si ea vadita prin insasi continuarea ei si indepartarea (inconstienta) de subiectul propus.
          Sper ca sunt de aceeasi parere cu amfitrionul acestui blog, autorul postarii cu pricina…
          A discuta prea mult despre un anumit gen de filme si despre filme in general, tradeaza preocuparile noastre de baza care, uneori, primeaza Bibliei…

      • Swan zice:

        Probabil Quo vadis din titlu i-a adus aminte de Quo vadis (filmul) si asta i-a adus aminte de Agora (filmul). Who knows?

  3. michael zice:

    “Am hotarat ca omul acela (nu fratele acela) sa fie dat pe mana Satanei…” Nu stim cum ?”

    ar fi bine de citit tot capitolul 2 din Corinteni 2.

    • ACIDUZZU zice:

      @michael :

      Am citit !

      Mi se pare cat se poate de motivata atitudinea apostolului vis-a-vis de „trairea” corintenilor. Mai ales ca, in primele versete face referire la epistola intaia care din prea multa dragoste fata de cele scrise de Pavel…corintenii au rupt-o in mii de bucati in fata mesagerului…As completa aceste versete tot din 2 Corinteni, dar cap.13:1-10, care cuprinde o alta fateta a…dragostei fara prefacatorie a celui care le-a fost cu adevarat pastor, nu numai un apostol tranzitoriu…

      In ceea ce priveste continutul versetelor 5-13, este iarasi o dovada de dragoste din partea lui Pavel, iar cea de-a treia parte a capitolului 2, cuprinde o chintesenta a „semnelor” de manifestare a unui cu adevarat apostol, cu adevarat pastor.

      Apropos !
      In Deuteronom 15:1-8, se face o subliniere despre obligatia de a ierta „odata la sapte ani”.
      Ma intreb (dar nu retoric) : noi, de cate ori am iertat in ultimii sapte ani ? (vezi si Matei 18:21-35)
      Oare n-am „doborat de prea multa mahnire” pe niciunul din fratii nostri mai neinsemnati sau poate mai insemnati decat noi ?

  4. Alex zice:

    Foarte interesantă paralela cu istoria veacului al IV-lea! Câte am avea de învăţat din istorie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.