“Pacea Crăciunului” sau pacea nu este pentru toţi… (P)

Mihail Neamţu a scris pentru Cotidianul un text frumos, text care a apărut ma apoi şi pe blogul Antiteze.

M-a pus la clocit gînduri, ca să nu mai spun „m-a pus pe gînduri” cele spuse de dînsul cu o pornire prin istoria poporului Israel, vizitînd diacronic veacurile şi culturile, cu opriri la Heraclit şi Cicero, cu aluzii la Pax Augusta.

Pacea Crăciunului…este prea fragilă pentru a tolera falsul ori somnolenţa ca premise ale reconcilierii. Darul acestor zile sfinte nu s-a ascuns mereu în reflexul destinderii colective, al pasiunii pentru vacanţe scumpe şi vitrine somptuoase. Crăciunul n-a coincis dintotdeauna cu euforia sentimentală, consumul abundent şi veselia goală a gregarităţii. Nu există pace fără zbuciumul interiorităţii şi pasiunea pentru adevăr, într-o neîncetată aspiraţie spre desăvârşire. Singur, confortul ne binedispune fără să ne facă, automat, mai buni.

spune Mihail.

Da, frăţiilor dragi, chiar azi am avut o discuţie despre împăciure şi pace între noi. Laşitatea sau lenea pot fi oare premise ale unei duhovniceşti împăcăciuni.

Putem avea pace cu toţii? Ne putem imagina pacea Crăciunului ca un „pupat-nbrăţişat” între lacrimi şi suflături în batiste?

Nu, nu există pace fără confruntare, nu există linişte fără sabie, nu există împăcare fără înfruntare. Nu există pace în minciună.
În cîntarea îngerilor este foarte multă tensiune: sus-jos, slavă-pace, Dumnezeu-oameni, înalt-pămînt…

Dar mai este ceva: pacea nu este pentru toţi. Pacea Crăciunului nu este deloc democratică, împrăştiată ca sămînţa Evangheliei spre risipire, peste pămînturi sterpe şi vrednice de rod, deopotrivă. Nu!

„Luca 2:14 „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (en tois antropois eudokias)

Pacea poate fi numai între oamenii plăcuţi Lui! Cei care au căpătat bunăvoinţa Lui!

(Nu avem de ce să nu presupunem că genitivul lui eudokia se referă la Dumnezeu, de aceea traduce Cornilescu aşa….. Vezi şi Filipeni 2:13, cealaltă ocurenţă în genitiv, la nominativ avem în Matei 11:26, Luca 10:21, Romani 10:1, vezi şi Efeseni 1:5 şi 9 şi Fil 1:15 şi 2 Tes. 1:11)

Care sînt aceia? Care sînt oamenii care au căpătat bunăvoinţa lui Dumnezeu?

Ei, probabil asta marea încercare a Crăciunului acestuia: să nu răspunzi grabnic şi mîndru. Eu? Noi?

Cine sînt oamenii după buna plăcere a voii Sale?

Probabil făcătorii de pace, aceia sînt numiţi Fii ai lui Dumnezeu. (Matei 5:9 Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.) Pe aceia merg să-i caut, să văd dacă-mi sună sufletul la fel cu ei.

Pacea se face nu prin zîmbete ipocrite şi prin miorlăituri de salon, nu prin îmbrăţişări fariseice şi strînsuri de mîini transpirate de minciună.

Făcătorii de pace sînt aceia care şi-au asumat riscul disconfortului de a ieşi din amorţeala spirituală, din anestezia păcatului, pentru a vesti Evanghelia Păcii.

Cum altfel se poate explica finalul fericirilor, care descrie un conflict? Cum altfel de poate explica tensiunea din Predica de pe Munte care se termină în despărţire şi împărţire? Cum putem altfel explica radicalismul discursului din Matei cap. 23.

Cum îl putem numi pe Iacov un fiul al păcii, că nu el spune: Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor? Nu el spune asta?

Cum îl putem numi pe acelaşi Iacov fiul păcii şi făcător de pace pe cel care cîteva versete înainte le spune fraţilor săi: Curvelor şi curvarilor!

Asta-i Pacea Crăciunului! Pacea lui Matei şi pacea lui Iacov, pacea lui Isus care a trecut cu biciul prin templu!

Aceea este Pacea Crăciunului!

Imaginaţi-vă scena!

După ce Isus le-a răsturnat mesele schimbătorilor de bani (Ioan 2:15 Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele.), după ce a rotit frînghia deasupra capului…. au fugit toţi ca potîrnichile în stînga şi în dreapta.

Mulţimea a rămas în loc buimacă. Tăcere.

Doar cîţiva porumbei mai zburau de ici colo prin înălţimile Templului.

Aceasta-i Pacea Crăciunului! Pacea mîniei potolite a lui Dumnezeu şi a buimăcelii unei lumi care nu mai înţelege nimic. Este pacea în care porumbeii zboară eliberaţi din cuşti şi în care banii nu se mai pot schimba… că Mamona nu mai stăpîneşte.

Pacea Crăciunului este pentru cei care lucrează la buimăceala lumii!
Eirene humin! Shalom aleichem! Pax vobiscum! Aceasta este invitaţia la acţiune, „duceţi-vă!”, la „scandalon”, la pungă, traistă şi sabie (Luca 22:36 Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie. ). Pacea Crăciunului nu este pacea de stat-locului, ci este vremea de călătorie.

Uitaţi-vă cîtă lume se mişcă de Crăciun (Maria cu Iosif, magii, păstorii), uitaţi-vă cît de mult conflict şi sînge este de primul Crăciun.

Pacea Crăciunului este starea de stupefacţie pe care o ai atunci cînd descoperi că TEmplul ţi-e spurcat şi n-ai cum să capeţi bunăvoinţa lui Dumnezeu decît prin HAR.

Slavă…. şi pace între cei care I-au căpătat bunăvoinţa… … prin HAR!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Gînduri, Meditaţii, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la “Pacea Crăciunului” sau pacea nu este pentru toţi… (P)

  1. ACIDUZZU zice:

    Cei rai nu au pace ! Ei sunt ca valurile infuriate ale marii…(vezi Isaia 57:20-21) Ei n-au nimic din Domnul Pacii; ei n-au nimic comun cu cei remarcati in versetul 19! Ei sunt mai degraba cei din Iuda10-16,22; I Ioan 2:19. ei sunt despartiti de Hristos. (Ioan 15:4-5.
    Ce reactie, ce rumoare s-ar starni in biserica daca predicatorul, in loc sa-si inceapa predica sa cu „scumpi frati si surori…” ar incepa cu „suflete preacurvare !” (Iacov 4:4) Asta da, bici de Craciun !

  2. naomi zice:

    Pacea este roada Duhului Sfant iar Duhul lui Dumnezeu nu poate locui unde este pacat.
    Pacea e ca un arbitru in viata de credinta. Cand iti lipseste pacea esti descoperit in fata pacatului si cand pacatul s-a strecurat, chiar si fara voie, pacea a disparut. De aceia Domnul Isus a spus:”Va dau pacea Mea, dar nu asa cum v-o da lumea.” Exista si pace lumeasca? Da. Pacea universala sub care mocneste resentimentul, rautatea, egoismul etc, dar asta nu-i pacea sufletului pe care ne-o dorim si pe care ne-o daruieste Dumnezeu.
    Sa aveti pacea Domnului.

  3. Un pacatos zice:

    ” Har, mila si PACE, de la Dumnezeu-Tatal si de la Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.” ( Tit 1: 4).

  4. elisa zice:

    ‘N-am venit sa aduc Pacea ci Sabia” zice Domnul.
    Decit o pace falsa, mai bine un razboi sfint de cercetare si indreptare;
    care are ca rezultat o pace sfinta; insa pentru asta nu exiata o anume perioada de sarbatoare, instituita la o anumita data, fiecare isi rezolva „inima”
    incadrindu-se in perioada lui de liniste si framintare, nu una impusa de anume lucru.
    Cautam sa fim mai buni mereu; insa e un proces de o viata, pentru ca vom sta ianintea Lui exact asa cum ne stim, nu cu poleiala sarbatoreasca.
    Domnul sa ne binecuvinteze pe toti cu supunere in Adevar.
    Doamne-ajuta!

  5. elisa zice:

    ‘N-am venit sa aduc Pacea ci Sabia” zice Domnul.
    Decit o pace falsa, mai bine un razboi sfint de cercetare si indreptare;
    care are ca rezultat o pace sfinta; insa pentru asta nu exiata o anume perioada de sarbatoare, instituita la o anumita data, fiecare isi rezolva „inima”
    incadrindu-se in perioada lui de liniste si framintare, nu una impusa de anume lucru.
    Cautam sa fim mai buni mereu; insa e un proces de o viata, pentru ca vom sta ianintea Lui exact asa cum ne stim, nu cu poleiala sarbatoreasca.
    Da, avem nevoie de Pacea Domnului; mare nevoie.
    Sa cautam pacea si sfintirea!
    Domnul sa ne binecuvinteze pe toti cu supunerea in Adevar ,care are drept rezultat pacea.
    Doamne-ajuta!

  6. crestinul ieri, azi si miine zice:

    Finalul, prin harul Domnului, e foarte frumos, dar daca-mi clocesc oleaca gindurile, vorba dvs., resimt o ‘nuanta’ de tulburare in tonul acestei urari de Craciun. Frecventa cuvintelor cu tenta negativa e net superioara celor ce indeamna cu adevarat la pace, liniste, abundenta spirituala. De aici urmatoarea intrebare: ce ati vrut, de fapt, sa transmiteti, acum in prag de sarbatoare? (Nu este posibil ca scena curatirii Templului sa se fi desfasurat intr-un perimetru ceva mai restrins, in sensul acesta concluziile atit de categorice alte textului dvs. neafiind sustinute de context? Pe de alta parte, scena amintita nu ar putea pleda si pentru o semnificatie a Invierii, sau a Cincizecimii, unde tot miscare multa este?)
    Dar am o intrebare aproape personala, care conteaza mult pentru mine: cum sinteti dvs atunci cind aveti cu adevarat pace?

    • Marius David zice:

      da, aşa cum spuneai, frecvenţa cuvintelor cu tentă negativă este superioară… tocmai asta este ideea, un pic de tulburare, se pare că a funcţionat, nu?

      Pentru a răspunde la întrebările puse, mai citiţi încă o dată textul şi textul de la care am pornit, textul lui Mihai Neamţu, este despre opoziţia plăcere, comoditate – acţiune, mişcare.. etc.

      Cum sînt cînd am cu adevărat pace? Mă uit în ochii Nataliei şi cînd la chitară, mă uit în ochii copiilor şi cînt la lăută, beau un ceai verde şi ascult Mozart, Bach, Vivaldi, beau o cafea şi citesc o carte bună… respir aerul de munte şi îmi citesc Biblia de colo de unde vreau eu.

  7. ACIDUZZU zice:

    Daca autorul postarii despre pace „isi cloceste oleaca gandurile” spre o adanca si purificatoare cugetare, „resimt” si eu ca nici ironia acida si incisiva la adresa postarii nu este aducatoare de pace. Titlul de crestin oricare ar fi fost el si oricand ar fi trait acesta (ieri, azi si maine, dar nicidecum in veci…) nu este doar o eticheta ce reprezinta diferentierea calitativa dintre posesorul blogului (sau postarii) si cel ce critica, nicidecum nu este o legitima indreptatire de a ironiza. Oare ironicii sau batjocoritorii nu stau pe aceeasi „banca” cu cei din I Corinteni 5:9-13 ? Cand dai cu rahat (scuzati-ma, dar n-am gasit un inlocuitor mai adecvat pentru cuvantul ironie !) in ventilator, mai intai te improasca pe tine… Oare blogul nu este tot o „epistola scrisa si citita de toti oamenii” ? Care oameni ? Pe cine zideste ea daca in loc de a „ferici pe cautatorii (nu numai pe facatorii) de pace, se zidesc doar cei subtili in a persifla, in a ironiza, creindu-si astfel mult ravnita popularitate dupa care le lasa gura (firea) apa…
    In fine, curatirea Templului incepe intr-adevar dintr-un perimetru mult mai restrans; ea incepe de la inima ! „Caci din inima ies…”

  8. Alex zice:

    Sfânta sărbătoare a Crăciunului să ne aducă tuturor bucurie şi binecuvântare!

  9. Un pacatos zice:

    Sarbatori fericite ( si pace) lui domnu’ Cruceru si la toti cititorii blogului dumnealui!

  10. Marius David zice:

    Stimabile… aţi încurcat rău borcanele, de aceea nici măgar n-am dat drumul la ping. Acest articol este scris în urmă cu trei anişori de zilişoare. Ah, că l-aţi recontextualizat dvs? Aia e altă problemă. Caz de studiu pentru hermenutică.
    Nu meritaţi un dialog.
    Şi ca să nu uit… ameinţarea cu publicare corespondenţei private pe internet nu mă sperie deloc.
    am mai trecut prin asta, am un deja vu.
    Absolut greţos!!!!!
    Emetiralul , vă rog!
    Welcome, Alin Cristea al doilea! 🙂 şi fugiţi tare! Pe aici nu aveţi loc!

    • Syme zice:

      Domnule Marius,
      Eu nu cred că m-aș pripi să trag astfel de concluzii. Nu ați fost deloc amenințat cu publicarea corespondenței private, pur și simplu am spus că am fost ispitit să public acel mesaj dușmănos al dumneavoastră. Mai mult de atât, v-am cerut și părerea despre acest lucru. Și nu voi publica nimic fără să am acordul dumneavoastră.

      De asemenea, v-am explicat destul de larg care este raportul meu la adresa dumneavoastră și că nu am nimic personal cu dumeavoastră. Eu nu știu de unde vă este pornită această reacție, dar vreau să vă asigur că nu am niciun fel de pornire împotriva dumneavoastră ca persoană. Acest lucru însă nu înseamnă că sunt de acord cu orice tâmpenie spuneți (chiar dacă sunteți om citit și școlit). Și sigur că sunteți responsabil atunci când induceți cititorii în eroare. Dar astfel de greșeli facum cu toții.

      Sper că nu trageți atât de repede concluzii despre orice persoană ale cărei cuvinte se întâmplă să vă incomodeze. Nu este vorba de faptul că pentru mine personal ar conta în mod special aprecierea dumneavoastră, ci pur și simplu vă sugerez să fiți mai precaut și să nu vă sară țandăra atât de ușor. Nu cred că vreți să sugerați că acesta este modul în care trăiți pacea Crăciunului: rotind biciul în raport cu mine.

      Mult bine vă doresc.

  11. SARBATORI FERICITE! Am un material foarte important despre simbolistica acestor sarbatori intitulat : VALOAREA CADOULUI!

  12. elisa zice:

    Frate Marius,
    am ascultat predica la fartii penticostali azi si m-am gidit la Dvstra.
    Stiti ce s-a predicat in ajunul Craciunului? despre apostazie;” despre
    lipsa lucrarii duhului Sfint in viata noastra; fapt pentru care Hristos nu locuieste in noi; si daca El nu locuieste in noi; nu avem ce sa sarbatorim.”
    Cind auzi in ajunul marii sarbatori a nasterii Domnului din nou despre lipsa pacii , pentru ca sta este lipsa Domnului din viata noastra; e un semn clar de Sus.
    Degeaba vin oamenii cu linistea falsa instalata ca sa poata infuleca bine cozonacii si sa aiba loc o gigestie buna.
    Avem nevoie ca Hristos sa locuiasca in noi, El sa fie Pacea noastra.
    Doamne ajuta-ne!

  13. Adenandra zice:

    Ar fi o idee buna si pentru studentii de la Emanuel, nu credeti…?

  14. tudor zice:

    Periculos este cand se spune”pace pace desi nu este pace”

  15. Marius David zice:

    Tim, am încheiat discuţia cu tine pe privat, o închei şi aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.