Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
emigrantii normal k doresc stiri din tara…k doar nu s-au rupt de ea de tot
si cred ca discutiile on-line pe teme religioase sunt bune,pentru ca permit impartasirea unor idei intre oameni din parti diferite ale tarii, fata de care nu avem retineri k s-ar putea simti ifensati de parerile noastre (in sensul bun:D )
să vedem ce ne spun ei, sigur ne vor spune!
Cam multe întrebări şi destul de grele.
„Sînt totuși chestiuni pentru care merită să ne inflamăm, pentru care trebuie să luptăm, să luăm atitudine?”
Cu siguranţă există. În primul rând pentru Numele lui Dumnezeu. Cât de dureros e să vezi cum Dumnezeu e insultat şi acuzat de tot felul de chestiuni neadevărate! „Râvna casei Tale m-a mâncat şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea.” E greu să fii creştin să nu experimentezi măcar o dată versetul ăsta. Apoi merită să luptăm pentru dreptul de a ne practica propria credinţă, de a ne creşte copiii în conformitate cu Biblia, pentru o societate care să respecte valorile moral-creştine. Sunt multe lucruri pentru care merită luptat.
„Dacă da, cum?”
Aici e problema. Mie uneori îmi vine să le zic vreo două de la obraz. 😀 Cred că aş fi în stare şi să te dau nişte pumni, deşi sunt foarte paşnic de felul meu.
La restul întrebărilor nu mă bag. Ultima probabil are un răspuns ceva mai evident.
Uite că-mi răspund mie însumi. 🙂 Faza aia cu pumnii poate suna cam aiurea. Nu aş lovi pe nimeni, decât în cazuri extreme. Asta aşa, că tot mă acuza cineva pe Vox de diverse chestiuni după ce am tot vorbit despre creştinism şi atei.
draga Florin,
ştii la fel de bine ca mine ce presupune discuţia pe internet.
Da, şi eu cred că există chestiuni pentru care merită să ne ambalăm. Nu întotdeauna cred că reuşim foarte bine să ne alegem bătăţile şi nu cred că ştim întotdeauna să nu răspundem nebunilor. Astăzi am pus nişte citate despre tăcerile înţelepte. Am şi eu regretele mele legate de aceste ne-tăceri.
Multă economie de amărăciune aş fi făcut dacă ştiam faţă de cine să tac, dacă ştiam să aleg unele bătălii mai bine.
Eh… despre … „două de la obraz”, aşa cum spui… două în obraz mi-ar fi venit şi mie.
soţia mea îmi aduce aminte o vorbă pe care am spus-o mai demult „mulţi oameni sînt fericiţi că te-ai pocăit tu… şi multe oase întregi au rămas” 🙂
exemple sunt multe…
http://trezirespirituala.wordpress.com/2010/02/16/predicatori%C8%9Ba-de-radio/
Nu stiu sigur daca netul nu face cumva mai mult rau decat bine…E pusa la incercare puterea noastra de concentrare, sintetizare, rabdare, cercetare,autostapanire, mai ales in chestiuni religioase. Impactul in cazul nereusitei e mare, rastalmacirea e usor de folosit, efectele pot fii triste.
Autoritatea e imposibil de atins, eventual respect, mai mult, cu greu insa avand in vedere mediul acesta vulnerabil de liber. Parerea ne-o spunem oricum, asa cred ca e bine, ca e net sau realitate. Internetul cu siguranta naste mai multe controverse, pentru ca te aud mai multi dar acesta e „riscul meseriei”, cred.
Legat de folositul in mod constructiv a internetului si discutiile religioase – nu e usor. In principiu, cat de bine te descurci in realitate la comunicat ca om, tot cam atat poti si pe net. Probabil cu o doza ceva mai mare de lipsa de diplomatie. Dar si aici cred ca o vorba grea o are de spus modul de gestionare a elementelor descrise mai sus. Si experienta, clar!
face mai mult bine, depinde de ochii din fața sticlei.
depinde cum folosim și această unealtă.
Pingback: Foto-grafeme, Clopote, Jocul de-a teologia « La patratosu