De ce doamna Maria a meritat încă un mandat de președinte? sau Bine că flacăra viole(n)t nu doare!

Politica românească trebuie analizată și înțeleasă numai prin contrast, comparație și mutațiile punctelor de atenție.

Prin contrast și comparația cu domnul Geoană și domnul Antonescu, domnul Boc este un invingător la dezbaterea bugetului. Dacă îl privim singur pe masa de analiză, este un jalnic învins. Dar, prin contrast și comparație, strălucește.

Ca să cîștige contracandidatul domnului Prigoană, era nevoie de un candidat ca Honorius. Prin comparație celălalt este chiar un tip decent, cu toată încălcarea legii electorale.

Așa s-a întîmplat și la alegerile prezidențiale. Nu l-am votat pe domnul Băsescu, ci, prin deplasarea punctului de atenție, am votat împotriva lui Năstase, Vanghelie, Oprișan, Iliescu, nici măcar împotriva domnului Geoană n-am votat, simpatic pînă la urmă.

Ei, zilele trecute, după afirmațiile făcute de doamna Mihaela, domnul Geoană, un pic mai temperat, dar nici el ferit cu totul de ispita declarațiilor scuzătoare unse cu violet de cravată și plovăr, nu prea mai are viitor și scăpare. A devenit ținta atacurilor bășcălioase din interiorul PSD-ului, că dușmanii din afara partidului nici măcar nu-și mai irosesc gloanțele cu el.

Și dacă ar fi crezut în cele ce spune, doamna Mihaela trebuia să tacă din gură. Acum? Pe buzele tuturor este vorba: cine se aseamănă se adună.

Vă puteți imagina varianta în care doamna Mihaela ar fi făcut astfel de declarații violacee de pe postul de prima doamnă a țării?

Nu știu dacă domnul Băsescu și-a meritat al doilea mandat. După logică și rațiune, cred că nu. Prin contrast și comparație, da! Mutînd acum punctul de atenție, se pare că domnul Antonescu a avut dreptate: dacă domnul Băsescu nu și-a meritat cel de-al doilea mandat, cu siguranță doamna Maria și l-a meritat pe-al dînsei. Măcar pentru eleganța tăcerilor. Se pare însă că domnișoara Eba nu-i moștenește toate genele.

Prin contrast, comparație și mutarea punctului de atenție, uitîndu-ne printr-o lentilă violent, doamna Maria ne este cel mai bun președinte. Să ne trăiască, dacă tot nu prea sînt bărbați în politica românească.

Poate că acest este unul dintre cele mai grele lucruri în politică: arta vorbirii și tăcerilor, precum și sincronia dintre acestea.

Teoria lui Mircea Geoană, îmbrăţişată şi de Mihaela Geoană (până la aşternerea acestor rânduri nu ne-a parvenit poziţia legendarei soacre), explică inexplicabilul. Rasputinii de la Cotroceni sunt mai tari decât americanii care l-au sfătuit pe Geoană să ţopăie.

Acum e totul limpede: Traian Băsescu a apelat la psihokinezie, mutând flota dintr-un loc în altul fără ca acest lucru să poată fi dovedit de justiţie; a dat dovadă că e clarvăzător, întrucât ştia că şi-a adjudecat victoria înainte de a vedea rezultatele exit-pollurilor; i-a hipnotizat pe alegătorii din diaspora şi mai ales pe cei din Republica Moldova, ………..

La auzul bazaconiilor spuse de Mircea Geoană despre modul în care a subjugat preşedintele câmpurile morfogenetice, Traian Băsescu a izbucnit, fără doar şi poate, în hăhăitul său caracteristic. De data asta, râsul său chiar că nu sună deplasat.

Sursa.

Avem un președinte care hăhăie dezarmant și o primă doamnă care tace dezarmant. Să rezistăm încă cinci ani. Să vedem ce mai inventează magii prezidențiabililor și ce culoare vor avea flăcările care ies pe nasul balaurului care se numește Prostia Omenească.

Iată alte cîteva reacţii. Mai am încă o nădejde pentru neamul nostru. În astfel de situaţii nu ne pierdem complet simţul raţionii, ne salvăm prin ironie.

Deja Active Watch s-a sesizat 🙂, Violeţii sînt chemaţi la deconspirare, Domnul Geoană încearcă să îşi dreagă propriile vorbel, iar Ion Vianu spune îi este ruşine că este român, iar Alex Mihăileanu se plînge că a fost şi el atacat energetic. Acestea sînt doar cîteva voci, că în rest…roşul de PSD devine violet (partidul opoziției violet, cum spune o jurnalistă) din pricina sforţărilor pe care cei din interiorul partidului le fac ca să-şi ţină rîsul. Oricum, cu flacăra violet s-a deschis un nou sezon la bancuri și zicale (flacăra viole(n)t nu merge de multe ori la apă!)

Bine că flacăra nu doare! Învingem împreună!

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, dulce Românie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la De ce doamna Maria a meritat încă un mandat de președinte? sau Bine că flacăra viole(n)t nu doare!

  1. Alin Cristea zice:

    plovăr – trebuie: pulover

    • Marius David zice:

      nu neapărat.
      De fapt ar trebui pull over 🙂
      pentru că și limba română, ca orice altă limbă modernă, este în continuă schimbare, suportă dinamica fonetică.
      La pulovăr s-a produs, din pricina vorbirii curente, o elidare a primei vocale, limba română suportînd astflel de grupări.

      Cînd am făcut practică la Institutul de Lingvistică din Iași, datoria mea era tocmai asta: să notez atestările din limbajul viu.
      Nu ai idee cîte variante fonetice există pentru picioare, pișoare, chicioare, chișere, picere în conformitate cu gruparea regională.
      asta este una.
      A doua grupă, din care face parte și pulovăr/plovăr sînt dubletele, adică cuvinte care circulă cu două sau chiar mai multe forme paralele, fiind atestate ca forme dominante și impuse istoric.
      Deci.. plovăr este o form corectă, atestată și probabil este singura care se va impune… românii find la fel de leneși la limba că și grecii antici, care au recurs la elidări masive.
      IAr nu ne ajută DEX-ul ăla, bată-l institutele de lingvistică 🙂

      • Mina zice:

        M-a amuzat curajul acestui domn de a te corecta pe tine, Marius, lingvist prin excelenta si vechime; si de asemenea am savurat explicatiile pe care cu indulgenta te-ai oferit sa i le dai.N-am sa uit niciodata multele momente in care o clasa intreaga de elevi amutea cand tu dadeai frau liber talentul tau scriitoricesc.Sunt sigura ca in acele clipe toti gandeau ca esti special si ca viitorul o va arata.

        • Marius David zice:

          draga Mina, mulţumesc pentru comentariul tău extrem de elegant şi generos, ca întotdeauna.
          Bine că în clasa noastră au fost oameni buni la suflet ca tine, ca voi, altfel… cine ştie ce se alegea de mine …
          Am avut cei mai extraodinari colegi …
          Ce frumoase vremuri, ce frumoşi aţi rămas! 🙂

  2. Beni zice:

    Si totusi: aruncam in derizoriu o chestie serioasa, cu un potential devastator – ocultismul in viata politica. Eu „cred” in flacara violet asa cum „cred” in draci si alte puteri spirituale care intefereaza ocult cu viata noastra materialist-dialectica…

    S-ar putea sa vina vremea unor prezentari stiintifice suave ale acestor practici, si ale beneficiilor ce ne pot fi date.

    Deocamdata radem de naivitatea cu care ne sunt puse pe tapet.

    • Marius David zice:

      Draga Beni, nu ştiu cîtă experienţă ai tu cu diavolul… este mult mai subtil şi mult mia inteligent decît atît.
      Nu lucrează cu cravate şi plovăre violet… nici cu oameni aşezaţi în formă de stea şi alte prostioare de genul asta.

      Stai liniştit.

      • Beni zice:

        Draga Marius, tocmai aici-i spilul, smecheria necuratului: pe de o parte vrea sa-i umple de ridicol pe cei ce amintesc de existenta si implicarea sa – rational vorbind -, pe de alta parte vrea sa le incurajeze „credinta” celor ce-l invoca printr-o practica sau alta, oricat de simplista ar fi aceea. Ideea este sa intre pe piata cu OFERTA. Extrem de atragatoare.O piata cu mare potential in Romania. E ca si cu intrebarilie alea „subtile” si „inteligente” de pe net sau tv: capitala Romaniei este a.Washington, b.Bucuresti…

        Asadar prostioarele in forma de stea, degetele in forma de coarne, crucea biruita de sarpe, sau semnele moderne preluate din paganismul antic pot insemna mai mult decat par. Nu-i recomand nimanui sa se joace cu ele.

        Nu ma indoiesc nici o clipa de inteligenta si subtilitatea lui. Dar nici de zadarnicia-i… Altfel spus: sora mai mare a Inteligentei este Bunatatea.

        • Marius David zice:

          nu, nici eu nu recomand nimănui să se joace cu aceste semne, dar să nuj credem că diavolul stă numai în astfel de lucruri. Uită-te la postarea despre piratare să vezi cum îşi face veacul printre lozinci creştineşti.

  3. Beni zice:

    Asa, si te-ai scos fain la votul prin „contrast si comparatie”… Ce sa zic, m-ai uns si pe mine la inima (stii cum am votat…). Numa ca nu m-a tinut mult: parca era mai bine sa-mi focalizez atentia si energia in alta directie.

    Si mai ai grija si cu doamna Maria: vezi ca si-n cazul lor s-ar putea sa functioneze „cin’ s-aseamana s-aduna”… Doar o cruce veritabila ar putea-o detasa.

  4. @ Rasputinii de la Cotroceni sunt mai tari decât americanii care l-au sfătuit pe Geoană să ţopăie.

    Cunoscînd cam ce făcea Rasputin, e cam viole(n)tă situaţia de la Cotroceni. O culoare care se poartă, nu?

    Marius, omul nu tace totdeauna inteligent, mai tace şi complice, nu crezi? 🙂

    • Marius David zice:

      da, dar nu cred că este cazul acum… putem bănui tot felul de motive pentru tăcere.. hoţul cu un păcat, păgubitl cu o mie. tăcutul cu un gînd, cel care suportă tăcerea… cu o mie de bănuieli.

  5. MB zice:

    Capitolul ”contrast”: politicienii în peisajul lor abracadabrant sunt în contrast cu ţara şi peisajul ei dezolant.
    Capitolul ”comparaţie”: cine ar vrea să se compare cu ei? Of..nu vorbesc cu ură, nici n-am vreme să-i dispreţuiesc. Câteodată mi-e milă, alteori mi-e doar silă.
    Cât despre Republica Medievală România…Ne-am întors de unde am plecat. Ah, stai..am reuşit să plecăm de undeva?
    Cetăţenia a început să însemne mai cu seamă obligaţii, abia după aceea câteva drepturi (uşor de încălcat), iar la urmă (de tot) nişte privilegii greu de dobândit. Trăim în ţara lui coincidentia oppositorum, a paradoxurilor nefertile, a deziluziilor stabile.
    Pesimiştii spun: nu se poate mai rău de atât, iar optimiştii răspund: ba da.

  6. emsal zice:

    Din nefericire, violentul atac energetic a fost resimțit și peste Ocean (http://emsal.wordpress.com/2010/01/18/violent-atac-energetic)! E trist că doar în astfel de știri se regăsește numele României în presa din SUA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.