Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Romanul „Nebuloasa din Andromeda” a lui Efremov a fost tradus in romaneste. L-am citit in primul an de liceu. Este o utopie SF, puternic ideologizata. Societatea viitorului zugravita de Efremov este un comunism perfect, un veritabil rai pe pamant.
Imi fac mea culpa… Romanul asta mediocru mi-a sucit nitel mintea (este interesant ca ceea ce nu reusesc ideologii de serviciu, completeaza de minune oamenii de litere).
Nu l-am citit!.
Da, nu numai oamenii de litere… contribuţia este egală şi din toate părţile.
Cred ca nu ai pierdut mare lucru. 🙂
In materie de SF, una dintre cele mai bune carti pe care am citit-o a fost „Seniorii razboiului” de Gerard Klein (probabil pentru ca am fost o vreme obsedat de intrebarea „ce este timpul?”). Prin 2000 am avut sansa sa-l intalnesc pe autor si sa constat ca si el traia consolat de celebra replica augustiniana: stiu ce este timpul, daca nu ma intrebi…
„Falansterul” galactic pe care il zugraveste Efremov a avut asupra mintii mele de adolescent un efect de drog.
Erau vremuri cand literatura SF era pe „val”. Azi nu prea se mai citeste. Deschizi o carte de stiinta si e mai SF decat SF-ul. 🙂
Pe mine Avatar m-a dezamăgit. N-am putut să urmăresc mai mult de 60 de minute din film.
Şi pe mine. Nu-mi plac basmele spuse prost. M-a interesat „plotul”, scenariul, partea de literatură, de parcurs a istoriei, felul în care este spusă toată povestea.
Este unul dintre cele mai slabe scenarii pe care le-am văzut în-filmate în ultimul timp.
Ah… tehnologic vorbind? Totul este imagine. Fură ochii, cam atît.
Poate voi reveni, dar nu cred că merită.
Avatar pune alte probleme decît faptul că este un simplu film prostuţ.
Pune problema proştilor care vor să se sinucidă ca săajungă în lumea Pandorei… care tînjesc, după ce au văzut filmul… după acea lume. Aia, da, este o problema reală.
De discutat!