Întrebări

Această pagină este destinată întrebărilor prieteneşti. Există răspuns la orice întrebare! Cel mai scurt pe care îl ştiu este „Nu ştiu!”. Este şi cel mai exact.

Pentru că am primit întrebări printre alte comentarii, întrebări autentice, interesante, sincere, las acest spaţiu pentru „aruncat” cu întrebarea, pentru „ridicat întrebarea” (cum spun prietenii anglofoni), pentru „lăsat” întrebări ..,.

Aşa îmi încep fiecare curs: „Vă rog frumos să mă întrerupeţi! Puneţi întrebări! Orice fel de întrebare, chiar dacă este o întrebare proastă! N-are a face! DAcă este o prostie, prostia este ca o toxină, ca un mic demon, te-ai eliberat de ea, ai spus-o, nu mai este a ta. Şi dacă rîd colegii de tine, nu de tine rîd, ci de prostia ta, ai făcut-o de rîs…Cel mai sigur mod de a lupta cu cel rău şi cu ce-i rău în noi este să îl facem de rîs”.

S-ar putea să rîdem împreună de aceste întrebări… Sper să rîdem sănătos şi să ne însănătoşim rîzînd. Nu este smerit acela care nu poate rîde şi de cele ale lui. Autoironia este prima în rîndul ironiilor pedagocice.

Şi, vă rog… nu începeţi cu „mă scuzaţi că întreb şi eu… „. Pur şi simplu… Întrebaţi!

2.313 răspunsuri la Întrebări

  1. Patrix zice:

    Bun, sa fiu eu primu…
    Eshti calvinist sau arminian?

    • Marius David zice:

      draga Patrix,

      voi răspunde acestei întrebări într-un post aparte. Primesc „provocarea”, dar răspund separat pentru că este foarte sensibil şi complex subiectul.

    • Phileo zice:

      S-a raspuns la aceasta intrebare?

    • Am si eu o intrebare:
      „Daca o persoana este divortata si se intoarce la Domnul are voie sa se mai casatoreasca cu o alta persoana?
      As vrea cat mai multe pareri dar cu referinta biblica.
      Rog sinceritate.

      • Marius David zice:

        „cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi”,
        dar nu cred că poate sluji în poziţii de autoritate în biserică, mai ales în poziţia de învăţător pentru biserică.

        • Dar va intreb, nu curveste atata timp cat ii traieste sot/a?

        • liviu zice:

          s-au facut noi pana la urma sau nu s-au facut ? daca s-au facut inseamna ca fratele este „o faptura noua”. daca este o faptura noua de ce nu poate sluji chiar si ca „pastor-invatator” daca acesta este darul spiritual care i-a fost dat de Duhul Sfant in momentul convertirii sale??? sau trebuie sa-si reprime darul spiritual ? daca da, inseamna ca nu a fost iertat pe deplin iar expresia „toate cele vechi s-au dus” devine un cliseu ieftin iar fratele este inca „mort” in pacatele sale.

          daca ne uitam in 1 Cor 7:15 vedem ca pavel da instruciuni clare pt cei care au parteneri necredinciosi:

          „Daca cel necredincios vrea sa se desparta, sa se desparta; in imprejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legati”.

          faptul ca fratele si sora nu sunt legati inseamna ca sunt liberi sa se casatoreasca cu cine vor dar numai in domnul la fel ca si fratele sau sora ai caror soti(fie crestini, fie necrestini) au decedat:

          O femeie maritata este legata de lege cata vreme ii traieste barbatul; dar, daca-i moare barbatul, este sloboda sa se marite cu cine vrea; numai in Domnul. (1 Cor 7:39)

          in ambele versete mai sus mentionate apare verbul „legat” provenit din acelasi cuvant din limba greaca. acelasi verb apare si in Rom 7:2, 8:15 si reprezinta conditia unui sclav (legat pe viata de stapanul sau).
          Cand apare in forma negativa inseamna ca cel ce era o data legat devine acum „slobod” (v 39 si reprezinta conditia unui om nascut liber).

          Ce am vrut de fapt sa spun prin asta : daca Pavel declara la fel de liber sa se casatoreasca pe un crestin care este parasit de partenerul sau de viata necrestin ca si pe unul al carui partener a decedat, cu atat mai mult este liber sa se casatoreasca un crestin care a divortat de partenerul lui in „vremurile de nestiinta” de care Dumnezeu nu tine seama (Fapte 17:30). Iar daca nu savarseste nici un fel de pacat casatorindu-se de ce sa nu slujeasca potrivit darului primit??? Sa inteleg ca daca unui invatator ii moare nevasta si se recasatoreste Duhul Sfant ii „retrage” darul de invatator si ii da darul de administrator in parcarea bisericii? (ca doar a avut relatii intime cu mai mult de o femeie, conform cu 1Timotei). Din fericire, nu asa sta treaba cu darurile Duhului.

          Domnule Cruceru, cred ca ar trebui sa dati uitarii traditia baptista romaneasca si sa cautati mai adanc ce spune Scriptura. Din pacate sunt foarte multi „invatatori” in Romania care interpreteaza superficial texte de genul acesta si „spiritualizeaza” texte de genul ” pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani sunt ca o zi.” ajungand la concluzia ca nu exista „mileniu” sau ca dureaza o zi, iar zilele creatiei din Geneza 1 sunt de fapt „lungi ere” in care Dumnezeu a creat universul printr-un proces evolutiv lent(blasfemie de cea mai joasa speta).

          Doamne,te rog, fie-ti mila de tara asta nenorocita.

          • dori`s zice:

            frate liviu, ati ridicat multe probleme. mi-a atras atentia una in mod special. dumneavoastra spuneti ca daca cineva este o faptura noua poate face orice lucrare deoarece toate cele vechi s-au dus. acum luat strict teoretic asa s-ar interpreta lucrurile, dar practic observam ca teoria nu se confirma. sa va explic putin. un om inainte de a se intoarce la Domnu se poate ca a baut, a fumat, a curvit, etc. urmare a acestor fapte ale sale s-a imbolnavit de plamani, de stomac, si-a distrus familia.
            acum dupa teoria noastra daca omul se intoarce la Domnu real, ne asteptam sa fie o faptura noua si sa fie regenerat. realitatea? constatam ca omul este regenerat spiritual (s-a lasat de alcool, tigari,etc) dar fizic nu (in continuare este bolnav de stomac, plamani….) . tot m-am intrebat cum vine asta? concluzia? Domnul ne promite iertare totala de pacate, dar nicaeri nu am vazut sa promita eliberarea de consecinte.
            asa cum persoana si-a stricat sanatatea si-a stricat si marturia. nu cred ca un astfel de om poate fi folosit de Dumnezeu imediat la amvon. spun asta gandindu-ma la apostolul Pavel. desi a fost umplut din prima clipa de Duhul Domnului, desi a fost echipat in mod exceptional de Dumnezeu, a durat daca nu ma insel cam 15 ani pana cand Dumnezeu s-a putut folosi de el la capacitatea optima. chiar si atunci Dumnezeu a considerat ca randamentul maxim il va avea printre neamuri, pe care nu le prigonise. de ce? marturia lui printre evrei era stricata, nu aveau incredere in el.
            este de apreciat ravna dumneavoastra, dar sa nu uitam si de intelepciune. Domnul sa ne ajute!

          • aristotel zice:

            Da, aici cam asa este, ca multi, se bazeaza pe traditii, ( care sunt construite prin lipsa de cunostinta,) si, multi s-au intors inapoi la lege, putin, cate putin. Si uiteasa, tindem dupa o mantuire prin fapte.

      • dori`s zice:

        Domnul Isus a spus asa:

        Luca 16:18  Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurveşte.

        insa sunt cazuri si cazuri. suntem oameni, avem permanent nevoie de comunicare, chiar mai mult de partasie cu cineva de incredere. va sfatuiesc in cunostinta de cauza sa incercati sa vorbiti cu pastorul dumneavoastra sau daca nu cel putin cu o femeie credincioasa care va cunoaste mai bine. datele sunt mult prea generale.

        • Isi poate asuma cineva responsabilitatea sa recasatoreasca doi sau cel putin unul din miri divortati?
          Daca da , cine ii da autoritatea sa calce cuvantul?
          Mai este undeva scris in Biblie care ar pune la indoiala Luca 16:18?

        • dori`s zice:

          de aceia am spus ca sunt cazuri si cazuri…
          va prezint un caz destul de real. un baiat se casatoreste fiind inafara unui legamant cu Domnul. dupa un timp sotia il paraseste, divorteaza se recasatoreste, are copii cu noul partener. baiatul se pocaieste sincer, dupa o vreme realizeaza ca ar putea intemeia o familie cu una din fetele din biserica. cazul este si mai dureros daca din prima casatorie nu are copii. cine ar putea sa condamne acest om la singuratate pentru tot restul vietii? nu este prima lui sotie ca si moarta pentru el? daca prin absurd s-ar intoarce la prima sotie care deja are copii cu un altul nu ar fi si acesta considerat un act de preacurvie?
          viata nu este mereu asa de simpla incat sa putem aplica un verset pe ea .
          in cazul in care sunt implicati copii nici eu nu as recomanda sa se recasatoreasca, desi si aici fiecare caz este specific, nu putem pune etichete pe viata nimanui.
          cred ca fratii pastori din biserica unde sunt asemenea cazuri sunt cei mai in masura sa le rezolve.
          multe binecuvantari!

          • Aici dupa parerea mea ar trebui aplicata „legea milei”, nu?

          • dori`s zice:

            mai degraba legea dragostei fratesti!
            ma gandesc la femeia prinsa in preacurvie si adusa la Domnul Isus. dupa Biblie trebuia omorata cu pietre. totusi Domnul nu a aplicat acel verset, ba mai mult la sfarsit nu a pus alte poveri pe umerii femeii, i-a spus doar atat „sa nu mai pacatuiesti”.
            ce am inteles eu din Biblie este ca orice actiune a noastra sau a bisericii trebuie sa fie spre mantuirea acelui suflet. pedeapsa isi are rostul atat cat duce spre acest final.
            divortul este o plaga in societate cu atat mai mult in biserica. cred ca produce atata rau cat sapte pacate impreuna, de aceia pedeapsa trebuie sa fie pe masura pentru a descuraja astfel de atitudini. totusi nu trebuie sa fie peste masura incat acel suflet sa se piarda. trebuie multa intelepciune.
            multe binecuvantari !

      • Luigi zice:

        Absolut DA !

  2. pocait zice:

    Eu al doilea o sa fiu….in bisericile noastre atat penticostale dar si baptiste, in mod special in randul pastorilor, dar si al bisericii, sa pus aceea rutina care ingroapa biserica..adica, pastorii inainte de un program incearca sa gaseasca pe cineva care sa cante sau sa recite ca sa se umple programul ca pana la 8 e staiblit ca sa tina…si asa sunt numai cateva persoane slujesc in biserica, restul stau si se uita la cei care canta,,,si nimeni nu se inchina cu adevarat lui DUMNEZEU..ce credeti ca s ar putea face in acest sens..???..e de vina stilul de INCHINARE SI LAUDA sau viata bisericii, sau amandoua..???

    • Mike Cioban zice:

      in primul rand eu asi intreba de ce ne intalnim ca biserica? ca sa ne „inchinam” lui Dumnezeu ( asta la noi baptisti inseamna canatre)sau…

      Fapte 2:46,47;

      46 Toţi împreună erau nelipsiţi dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea din casă in casă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.
      47 Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiţi.

      Nu vad ca cantarea era cheie in intalnirile lor, dar este mentionat aici (si mai mult, cum ar trebui sa fie);
      1 corinteni 14;

      26 Ce este de făcut atunci, fraţilor? Cînd vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cîntare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

      27Dacă sînt unii, cari vorbesc în altă limbă, să vorbească numai cîte doi sau cel mult trei, fiecare la rînd: şi unul să tălmăcească.

      28Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuş şi lui Dumnezeu.

      29Cît despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.

      30Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintîi să tacă.

      31Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentruca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.

      32Duhurile proorocilor sînt supuse proorocilor;

      33căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.

      34Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.

      avem si noi aceea-si problema a noi

      -raspunsul e in cuvant!-

    • Dupa parerea mea, Adunarile ( pt. ca Biserica formeaza credinciosi de pe intreg pamantul) sunt pentru a invata, a te ruga si nu in ultimul rand pt. a da lauda si slava Creatorului. Daca lucrarea Domnului nu este facuta de toti membri, atunci se numeste program. Sa nu uitam ca toti avem o chemare, toti avem ceva de facut; daca in Adunare te plictisesti, du-te pe strada, in locurile in care nu este vestit Cuvantul si lucreaza. Campul lui Dumnezeu este imens si mai sant atatea comori de scos dar noi preferam sa stam sa ne plictisim si sa judecam decat sa ne folosim de darul pe care l-am primit si cu care ar trebui sa lucram. Menirea noastra este sa vestim Evanghelia nu sa stam pe banci, dar cand vom pricepe asta, … nu stiu!?

  3. Prieten zice:

    Ce faci daca ai o asemenea descoperire?

  4. Marius zice:

    Daca azi sunt zero grade, si maine e de doua ori mai frig, cat de frig va fi maine?

    Daca o pisica pica mereu in picioare si o bucata de paine cu unt cade mereu pe partea unsa, ce se intampla daca legam o felie de paine unsa cu unt de spatele unei pisici si o aruncam pe fereastra?

    Adam avea buric?

    Care este sinonimul cuvantului „sinonim”?

    De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilor la moarte?

  5. Marius David zice:

    draga MArius, undeva aveam şi eu salvate astfel de 20 de întrebări… cea cu sinonimul şi condamnaţii la moarte erau şi în lista mea…
    Primisem lista aceea de undeva… deci nu erau întrebările mele.. aşa cum nu sînt nici ale tale…

    Întrebările autentice sînt acelea care, odată răspunse, ne schimbă viaţa…
    şi acum răspunsurile…
    Meterologii mint, Dumnezeu, niciodată…
    Pisica nu are nouă vieţi
    Adam avea sigur nări prin care Domnul i-a suflat suflare de viaţă…
    Cu acelaşi nume…
    Pentru că nu mai există seringi nesterilizate…. există numai de unică folosinţă… Sterililzarea nu se mai face… Este o întrebare care nu mai are obiect.

    Prieten, cîntă prost..

    Pocăit, păcat dacăse întîmplă aşa ceva în biserica în care eşti membru. Îmi pare rău pentru tine… Mîine noi avem program cu orchestra. Programul se ştie de ieri. Predica, de joi. Care-i diferenţa dintre ÎNCHINARE ŞI LAUDĂ…. cînd dăm colecta nu este închinare… cînd ascultăm predica nu este închinare?

  6. Andrei zice:

    dacă au voie să răspundă şi ceilalţi aici, atunci am răspuns la prima întrebare a lui Marius: transformi gradele celsius în grade kelvin, apoi le înmulţeşti cu 2 🙂

    • Corneliu zice:

      Hey, buddy, frigul e doar o senzatie, nu poate fi inmultita cu doi sau cu paispe. Gradele celsius sau kelvin masoara doar temperatura, nu si frigul.

    • yoyo zice:

      formula dumneavoastra nu functioneaza 🙂
      0 grade Celsius = 273 grade Kelvin
      daca inmultim cu doi gradele Kelvin avem 546 grade kelvin; care convertite inapoi in Celsius ne vor da 273 de grade Celsius => va fi foarte cald afara 😀

  7. Lucian zice:

    Andrei, imparti cu doi!

  8. Lucian2 zice:

    Frate Marius, cum se poate avea acces la parola de la orar? Chiar as vrea sa stiu pe unde va putem gasi!

  9. pocait zice:

    …..ce credeti despre Reinhaard Boonke, si lucrarea sa…???…..ma refer la felul cum el percepe persoana si lucrarea DUHULUI SFANT..???

  10. ascultareacredintei zice:

    Cum se traduce cel mai corect „dezbracarea” din Filipeni 2: 7? Ma refer la chenoza. E corect „golire”?

    • Marius David zice:

      Kenoza? Dezbrăcare mi se pare mai reușită pentru că textul pare fi o aluzie la actul din seara Cinei…

      nu știu cine face exact această traducere pentru NTR, dar nu cunoaște bine termenii în uzanța lor patristică…. natura este un termen capcană și care ne dă multe bătăi de cap în acest context,
      eu l/aș fi evitat..

      1 Aşadar, dacă este vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtăşie cu Duhul, dacă este vreo afecţiune şi vreo îndurare, 2 faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un duh şi un gând! 3 Nu faceţi nimic din ambiţie egoistă, nici din îngâmfare, ci, în smerenie, consideraţi-i pe alţii mai presus decât voi înşivă. 4 Fiecare dintre voi ar trebui să fie preocupat nu doar de interesele lui, ci şi de ale altora. 5 Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus:

      6 El, măcar că avea natura1 lui Dumnezeu,

      n-a considerat că a fi una cu Dumnezeu

      este un lucru de apucat,

      7 ci S-a dezbrăcat de Sine,

      luând natura unui rob

      şi devenind asemenea oamenilor.

      La înfăţişare a fost găsit ca un om;2

      așa cum se spune în note… morphh, forma este mai potrivit ….
      de asemenea, termenul afecțiune are o conotație negativă… dar altă dată despre asta…

  11. Andrei zice:

    Mulţumesc, Lucian, ai drepate

  12. pocait zice:

    …..atunci rectific,,,,care este parerea dumneavoastra despre Reinhaard Boonke, si felul cum el percepe persoana si lucrarea DUHULUI SFANT…???….

  13. Marius David zice:

    dacă asta este…

    http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=3853082

    atunci părerea mea este aceeaşi… fug cît pot de tare de astfel de lucruri…
    unde-i asemenea zgomot, reporteri, prea mari mulţimi, popularitate, PR, televiziuni etc….

    … mie mi se pare că Duhul este mult mai discret şi mult mai subtil…
    iar asocierea lui R.B. cu Benny Hinn…. Cu astfel de oameni nu trebuie să ai de-a face…

    În casa Tatălui sînt multe locaşuri… sper ca al lor să fie cît mai departe de al meu.

  14. pocait zice:

    ……sunteti cesationist…???

  15. thisisnotme zice:

    Am gresit si am deschis linkul cu RB la care face referire domnul “pocait” mai sus. Singura scapare pentru actorul de pe scena aka R B e vreo 14 ani de pustie. Unde ar trebui sa se afle deja. Multimea va gasi un alt vitel de aur next time.
    Scuze dar am trimis din greseala comentariul pe al post

  16. elisa zice:

    Reinhaard Boonke….ce manifestare grobiana!

    Nu,siguuur Duhul Domnului nu este acolo. . 😦

    Nu cred ca in Casa Tatalui Ceresc ,,,,sa existe asemenea lacasuri..
    eu una nu mi-as dori in acest caz Cerul…

    De ce amesteca oamenii in toate manifestarile lor firesti pe Dumnezeu?
    de ce se mint singuri?

  17. Marius David zice:

    Draga Elisa, ma feresc intotdeauna sa spun SIGUR Duhul nu este acolo… dar ma feresc si de astfel de oameni si de astfel de locuri.

    Duhul are multe directii din care poate bate, nu stii de unde vine, dar ii simti bataia…

    Daca sint multe locasuri probabil si pentru ca … nu avem loc unii de altii … Dumnezeu ne intelege..

    This is not me, Nu stiu istoria lui R.B., nu stiu ce face, drept sa spun…si nici nu cred ca ma intereseaza personajele, nici de felul lui, nici de genul lui Hinn.

    Pocait, sint baptist… Fiecare cu păcatele lui … nimeni nu este perfect. Am prieteni care nu sint… si penticostali care imi sint foarte apropiati si pe care ii pretuiesc in Domnul.

    Poate ca asta este una dintre slabiciunile mele… cu altele adaugate acesteia…. ce sa spun… mai este problema cu calvinismul-arminianismul.

    In general mi-am gasit cele mai multe bube pornind de la aceste isme…

  18. ascultareacredintei zice:

    Ma gandesc ca sunteti ocupat, dar, daca ati putea sa-mi detaliati raspunsul, fiindca ma preocupa foarte mult. Eventual pe e-mail, daca nu vreti sa luati spatiu aici.

  19. Marius David zice:

    Draga Ascultarea, asa cum am spus, dezbracare mi se pare mai reusita, pentru ca implica multe consecnte teologice referitoare la dubla natura a lui Isus Cristos.

    Ti-as recomanda sa citesti cite ceva despre Crezul de la Calcedon, daca citesti in Engleza, atunci pe Google Books ai o gramada de materiale,
    in felul acesta vei vedea care sint principalele dezbateri si de ce trebuie sa evitam termenul natura…. pentru a pastra termenul forma…

  20. pocait zice:

    ….N AM INTELES COMENTARIUL SOREI ELISA……draga elisa te rog spune ce ti a produs o asa mare „greata”, cand l ai vazut pe Reinhaard Boonke…fratele Marius Cruceru a fost amabil sa isi argumenteze parerea despre dansul,,,dar comentariul tau mi sa parut lispit de argumente…adice ce manifestari grobiene….???…vindecarile acelea ti s a parut manifestari grobiene…sau ce anume,,,,???…ca m ai lasat si pe mine uimit….faptul ca a strigat cu voce tare..”DA ISUS”…..???..MA REFER LA FILMULETUL ACELA PE CARE LA PUS FRATELE MARIUS….ce ai vazut acolo asa de grosolan…???..spune mi ca poate am avut eu ochii inchisi si n am vazut…data viitoare cand vorbesti despre un om, si iti spui ce nu iti place la el, argumenteza….nu prezenta numai lucrurile rele,,,,demonstreaza le ca sunt rele….fratele marius, a spus ca „MULTIMI MARI, reporteri, popularitate, dansului ii dau de gandit…am inteles parerea dansului…..dar a ta….????….mii de scuze daca te am ofensta prin acest mesaj,,,,

  21. Patrix zice:

    manifestarile grobiene, draga Pocait, sunt ale mass mediei din jurul lui R.B. –-

  22. emsal zice:

    Cand ajungeti prin Bucuresti? Mi-ar placea sa ascult un mesaj al dvs.!!!

    • Marius David zice:

      Draga Emsal, nu trebuie să vin eu pînă acolo…. plus că nu vreau să mai supăr pe nimeni… Unii frați au luat o hotărîre pe care o înțeleg după anumite discuții de pe Pătrățosu. Asta poate că mă ajută și pe mine să mă smeresc, să mă mai pocăiesc. Dar … uită-te pe http://www.tineretiris.ro
      acolo găsești mai multe mesaje,
      de asemenea, pe resursecreștine.ro sau pe predici.ro, ceva în genul asta

  23. elisa zice:

    Pocait,mi-ar place sa-ti pot spune pe nume”ca sa stiu cu cine vorbesc” . 🙂
    Consider ca acea manifestare in contrast cu ceea ce este Duhul,cu ceea ce este Dumnezeu,maretia si tainicul,este cu totul „……in afara ”
    Ca sa-L percepi trebuie sa fii intr-o stare speciala si mai ales intr-o stare de liniste.

    Nu este nevoie sa spun ca susurul bland nu -L poti auzi in marea harmalaie iscata
    de specatacolele acestea,tocmai lipsa Duhului,face pe om sa dea spectacole.

    Mie nu-mi fac placere,desi se zice”de gustibus non disputandum” cred ca nu este vorba aici in primul rand de gustul meu,ci de faptul ca,credinciosii in prezenta Duhului Sfant,sunt coplesiti de o bucurie sfanta,care se manifesta ca atare.

    Poate ca fr MC a vrut sa fie politicos,a spus fin,ca nu trebuie sa ai de a face cu astfel de oameni si ca Duhul lucreaza subtil si discret.No comment!

  24. pocait zice:

    ….Multumesc mult elisa pentru parerea ta,,,,,acuma am priceput, punctul tau de vedere, si ti-l respect….SA fii Binecuvantata de Domnul ISUS…..:)

    • Marius David zice:

      Pocait, Elisa, mă bucur că ați încheiat disputa pocăiește. Slavă Domnului că ne putem accepta în ciuda diferențelor.
      În orașul în care păstoresc biserica, în Aleșd, cred că avem o relație model între penticostali și baptiști. Păstorii de la biserica Penticostală sînt oameni deosebiți și ne bucurăm de părtășia Duhului.
      Cred că am putea extinde modelul, nu? De ce nu?

  25. ascultareacredintei zice:

    Aveti cantari compuse pe versuri de Costache Ioanid (gen Cat de maret e Dumnezeu) scrise pentru chitara?

  26. pocait zice:

    ……..aveti dreptate frate Marius, asa trebuie si sa fie….daca singura doctrina in care ne unim, e cea a mantuirii, atunci e super….evident sunt mai multe in care ne unim,,,,eu dadusem un exemplu….asta si zice Scriptura: legatura Duhului….

  27. elisa zice:

    Intrebare:
    la ce se refera frateleTozer,cand spune ca in iad,vor fi multi crestini,care au crezut ca trebuie sa faca Domnul,ceea ce de fapt trebuiau sa faca ei?

    • Marius David zice:

      Elisa, vezi MAtei 25, în Ianuarie 25, dacă Domnul va voi, voi ţine o predică la Iris despre acest subiect, despre Sincronizarea şi sintopizarea cu Domnul. VA putea fi „downloadată” după data de 26-27 ianuarie.

    • EL RA zice:

      este posibil si crestini ca tine sa mearga in iad, pentru un simplu cuvant, sau judeci ce nu cunosti. Este adevarat, adevaratii pocaiti vor merge in rai, dar majoritatea crestinilor vor merge in iad.

  28. pocait zice:

    …..draga elisa, daca ai pus intrebarea aceasta, mi am amintit de ceva ce mi-a vorbit DUMNEZEU in legatura cu crestinii de azi…si iti voi spune si tie: foarte multi crestini de azi, in domeniul sfinteniei pun toata aceasta schimbare in mainile DOMNULUI….ei zic:”DOAMNE SFINTESTE-MA, DOAMNE SCHIMBA-MA”, si rugaciunea aceasta ii insoteste ani de zile pe ei, fara nici o schimbare in sfintirea si trairea lor zilnica….problema e ca nu ca se roaga asa…problema e ca ei, nu fac nimic pentru schimbare…nu iau decizii, nu sunt radicali, nu sunt decisi….. NU SUNT IN STARE SA PLATEASCA PRETUL ASCULTARII CARE ESTE RENUNTAREA….revenind la intrebarea ta, cred ca in iad vor ajunge crestinii care au crezut ca DOMNUL trebuia sa ii sfinteasca si sa ii schimbe, fara ca ei sa participe la acest proces al transformarii….si cand ei nu participa, DUMNEZEU nu poate lucra…pt ca tu iti ai partea ta, EL partea LUI….

  29. elisa zice:

    Multumesc ,zic ,la ambele raspunsuri,deocamdata!

  30. ascultareacredintei zice:

    Ar fi o bucurie pentru mine sa le pot avea. Vreau sa le cant si mai ales fratilor batrani sau bolnevi, sau in zone de sat, unde oamenii inca aud duhul cantarii si nu forma ei. Si sa le cantam cu tinerii, cu fratii. Nu am o voce buna, dar pot canta cu ea 😀 :))

    Cum ma puteti ajuta?

  31. Marius David zice:

    Elisa, răspunsul este deja în Scriptură, pînă atunci citeşte capitolele 24-26 din Ev. Matei

    Ascultarea Credintei, Le iutubesc imediat. Cere şi ţi se va da. Cu dedicaţiune!

  32. Andrei zice:

    Ce parere aveti despre Dan Puric?

  33. Patrix zice:

    De aici le-ati luat nu-i asa, smecherilor

    1. De ce „prescurtare” este un cuvant asa lung ?
    2. De ce soldatii Kamikaze purtau o casca ?
    3. De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilor la moarte ?
    4. Care este sinonimul cuvantului ” sinonim” ?
    5. De ce nu exista mancare de pisici cu gust de soarece ?
    6. Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie?
    7. De ce balerinele merg mereu pe varfuri ? Nu ar fi mai simplu sa angajeze balerine mai inalte ?
    8. Vreau sa imi cumpar un bumerang nou. Cum pot sa scap de cel vechi ?
    9. De ce localurile deschise non stop au incuietori ?
    10. De ce avioanele nu sunt fabricate din acelasi material din care sunt facute cutiile negre
    11. Cum poate avea Donald nepoti daca nu are frati sau surori ?
    12. Adam avea buric ?
    13. Daca Superman este asa de destept, de ce isi ia chilotii peste pantaloni ?
    14. Cand faci fotografii cu Mickey la Disneyland, omul din interiorul lui Mickey zambeste ?
    15. Cand o masina merge, aerul din interiorul pneului se invarte ?
    16. Daca o pisica pica mereu in picioare si o bucata de paine cu unt cade mereu pe partea unsa, ce se intampla daca legam o felie de paine unsa cu unt de spatele unei pisici si o aruncam pe fereastra ?
    17. De ce nu castiga ghicitoarele la 6 din 49?
    18. Cum se va numi epoca care va succede epoca contemporana?
    19. Daca despre o femeie se spune atunci cand nu este moarta ca este vie,de ce nu face struguri?
    20. Cum se traduce „Ziua Pacii” in engleza fara sa sune vulgar un romaneste?
    21. Daca de la inot se slabeste, unde gresesc balenele?
    22. Daca uleiul de porumb se face din proumb, cum este cu uleiul de corp?
    23. Daca lipiciul superglue lipeste intr-adevar orice, de ce nu si interiorul tubului?
    24. De ce nu suna ocupat cind gresim numarul?
    25. De ce iti trebuie programare la clarvazator?
    26. Daca azi sunt zero grade, si maine e de doua ori mai frig, cat de frig va fi maine?
    27. Primesti bani inapoi daca taxiul merge cu spatele?
    28. De ce morcovii sunt mai portocalii decit portocalele?
    29. De ce oamenii te cred pe cuvant cand le spui ca exista 400 milioane de stele pe cer, dar cand le spui ca aceasta banca a fost proaspat vopsita, cred ca glumesti?
    30. De ce sucul de lamaie este in mare parte din ingrediente sintetice, pe cand in solutia de spalat vase este zeama de lamaie adevarata?
    31. De ce Tarzan nu are barba?
    32. Oamenii casatoriti traiesc mai mult, sau doar li se pare?
    33. Cu ce viteza se deplaseaza intunericul?
    34. Cum se impacheteaza bilutele de polistiren cand vrei sa le trimiti pachet?
    35. Exista alt cuvant pentru cuvantul „sinonim”?
    36. Cum ar arata scaunele, daca am avea genunchii la spate?
    37. De ce femeile nu merg niciodata singure la WC?
    38. Un termos vara pastreaza bautura rece, iarna calda. De unde stie termosul cand e vara si cand e iarna?
    39. Eschimosii orbi au caini de sanie dresati pentru orbi?
    40. Un sofer care lucreaza pe masini de desapezire, cum ajunge dimineata la servici ?

    • x-ulescu zice:

      6. Cand intr-o reclama se spune ca „nimic nu…” inseamna ca „majoritatea nu…”. Cineva spunea odata ca toate generalizarile sunt false :))
      7. Ideea e tocmai sa mearga pe varfuri pentru a-si arata talentul… nu merg pe varfuri pentru a parea mai inalte.
      8. Il arunc la cosul de gunoi.
      9. De sarbatori nu lucreaza si mai nou exista non-stopuri care sunt deschise de la 8 la 10… si chiar daca ar lucra si de sarbatori mai au si aia de facut inventare.
      10. Probabil e un material care nu poate fi manevrat usor sau unul foarte scump.
      11. Cine spune ca nu are??? Si oricum in sua toate persoanele apropiate sunt „uncle x”.
      12. La ce te ajuta daca aflii?
      13. Asa era la moda pe vremea lui.
      14. Poate
      16. O felie de paine cade „tot timpul” cu fata unsa in jos deoarece e tinuta la o anumita inaltime… daca ai arunca-o de la alta inaltime ar cadea probabil cu partea unsa in sus.
      17. Pentru ca nu pot vedea viitorul, sunt doar niste falsuri.
      18. Epoca afterpostmoderna.
      19. LAME JOKE…
      20. Nu cred ca era necesara intrebarea pe un blog crestin.
      21. Balenele sunt mari, nu grase :)).
      22. „de” este folosit cu sensuri diferite in cele 2 . In a II-a e cu sens de pentru.
      23. Doar la contactul cu aerul lipeste.
      24. Pentru ca numarul acela apartine cuiva, probabil.Daca nu va intra robotul. Cei de la mai stiu eu ce firma de telefonie nu au de unde sii la cine ai ai vrut tu sa suni.
      25. IDEM 17.
      26. 0 grade C = 32 grade F… 32/2 =16 grade F=-8.8 grade C. 😀
      27. Nu. Daca mergi un kilometru in spate e acelasi lucru cu a merge un kilometru in fata, doar ca stai cu spatele la directia de mers. Cand mergi inapoi un kilometru nu inseamna ca mergi -1 km. e si absurda formularea ” MINUS x Km”
      28. Probabil contin mai multi pigmenti portocalii decat portocalele. Bine ca nu au vorbit cu tine cei care au pus numele portocalei ca morcovul s-ar fi numit azi portocal, probabil :))…
      29. Nu pot verifica prima afirmatie, dar pe a doua da. De ce sa te creada pe cuvant cand se pot convinge singuri?
      30. Sucul ala trebuie sa te faca cumva sa vrei sa bei mai mult, pe cand solutia de spalat vase probabil are nevoie de unele substante din lamaie… desi sincer nu am mai auzit de detergent de vase facut din lamai adevarate.
      31. De cand s-a nascut. ar putea avea acelasi raspuns ca cel cu superman: asa si l-a imaginat cel care a venit cu conceptul.
      32. Sa raspund sau sa nu raspund? Probabil traiesc mai mult,desi durata de viata e influentata si de tipul de asigurare al masinii, modelul masinii, viteza medie, obiceiurile individului si ce mai important : de Dumnezeu.
      33. Intunericul nu se deplaseaza. Lumina se deplaseaza deoarece poate fi perceputa cu ajutorul bastonaselor(sau cum se numesc) din ochi care prelucreaza informatia din lumina si transmitand-o la creier, astfel creand senzatia de vaz. Deoarece intunericul nu reprezinta decat absenta luminii si nu contine nici un fel de informatie nu se deplaseaza.
      34. a)Cu grija. b)Cine trimite polistiren prin posta/curier ???
      36. La fel ca la intrebarea cu Adam. La ce te ajuta??? NU vei avea nici odata(sper) genunchii la spate asa ca linisteste-te.
      37. Good question.
      38. Intrebarea e pusa gresit. Termosul nu stie cand e vara sau iarna. Termosul pastreaza doar temperatura corpurilor aflate in el(pe cat posibil. Doar ca nimeni nu isi pune ceai fierbinte in termos vara sau limonada cu gheata iarna (duuh).
      39. Eschimosii orbi nu cred ca au sanii. Folosesc saniile taxi:)).
      40. Cu greu, cu greu dar ajunge. Poate isi tine masina in fata casei… Sau doarme la servici… nu stiu.
      Oricum, desi majoritatea intrebarilor incuietoare nu au fost prea incuietoare au fost faine de citit ;).

  34. Patrix zice:

    Si va mai dau,

    ce invatam din filmele americane?

    1. Apartamentele mari, etajate, din New York, au o chirie convenabila pentru oricine, fie el somer sau director.
    2. Cel putin unul din doi gemeni identici este diabolic.
    3. Daca trebuie sa dezamorsezi o bomba nu ai de ce sa-ti faci griji, intotdeauna vei alege corect firul care trebuie taiat.
    4. Mai toate computerele laptop sunt suficient de puternice pentru a patrunde in sistemul de comunicatii al oricarei civilizatii extraterestre invadatoare.
    5. Nu conteaza daca intr-o lupta martiala numarul adversarilor este foarte mare: inamicii tai vor astepta rabdatori sa te atace unul cate unul, dansand in jurul tau intr-o maniera amenintatoare, pana cand ii faci knock-out pe cei dinainte.
    6. Cand stingi lumina pentru a te duce la culcare, tot ce se afla in dormitorul tau se vede perfect, numai ca intr-o usoara penumbra.
    7. Daca esti blonda si draguta, este foarte probabil sa ajungi expert mondial in fisiune nucleara la varsta de 22 de ani.
    8. Politistii cinstiti si muncitori sunt in mod traditional impuscati cu trei zile inainte de pensionare.
    9. Decat sa risipeasca gloantele, megalomaniacii prefera sa-si ucida adversarii pe care-i prind folosind masinarii complicate, care cuprind rachete, sisteme electronice, gaze mortale, lasere sau rechini mancatori de oameni, ce le ofera prizonierilor cam 20 de minute pentru a evada.
    10. Toate paturile au cearsafuri speciale, probabil in forma de L, care ajung pana la subratul femeii care doarme, dar depasesc numai cu putin coapsele barbatului de langa ea. 11. Toate pungile cu cumparaturi contin cel putin o paine-bagheta.
    12. Este foarte usor pentru oricine sa piloteze un avion, pana la aterizare, urmand instructiunile cuiva din turnul de control.
    13. O data pus pe buze, rujul nu mai dispare de acolo, orice ai face, inclusiv scufundari submarine.
    14. Cel mai probabil vei supravietui unei batalii, dar numai daca nu faci greseala sa arati inainte cuiva fotografia iubitei care te asteapta acasa.
    15. Daca vrei se te dai drept ofiter german sau rus, nu-i nevoie sa stii limbi straine, este suficient un accent potrivit.
    16. Turnul Eiffel se vede pe orice fereastra din Paris.
    17. Un barbat nu va arata nici un semn de durere in cursul celor mai feroce lupte, dar se va crispa cu totul cand o femeie incearca sa-i curete zgarieturile.
    18. Daca undeva se vede un panou de sticla, mai devreme sau mai tarziu cineva va trece prin el.
    19. Daca locuiesc intr-o casa bantuita, femeile vor iesi – dar numai in cele mai transparente desuuri – sa vada ce este cu sunetele ciudate pe care le aud.
    20. Un computer pe care trebuie sa deschizi un fisier text nu va avea cursor, dar va spune in-totdeauna: „Introdu parola”. 21. Cand conduci pe un drum perfect drept este intotdeauna necesar sa rotesti voiniceste de volan in stanga si in dreapta la fiecare cateva momente.
    22. Toate bombele au un ceas electronic cu cifre mari si rosii, pentru a sti exact cat mai este pana la explozie.
    23. Un detectiv poate rezolva un caz numai dupa ce a fost suspendat.
    24. Daca te hotarasti sa dansezi pe strada, toti cei pe care ii vei intalni vor cunoaste perfect pasii.
    25. In timpul tuturor investigatiilor politiei, detectivii viziteaza obligatoriu, cel putin o data, un club de stiptease.
    26. Toate numerele de telefon din America incep cu 555.
    27. Majoritatea cainilor sunt nemuritori.
    28. Daca esti urmarit prin oras, poti sa te ascunzi intr-o parada de ziua Sfantului Patrick indiferent de anotimpul in care se petrece actiunea.
    29. Sistemul de ventilatie al unei cladiri este locul perfect in care sa te ascunzi. Nimeni, nici o data, nu se va gandi sa caute in locul in care poti sa te deplasezi dintr-o parte a cladirii in cealalta fara nici o greutate.
    30. Cand platesti un taxi, nu te uita la portofel. Apuca o bancnota la intamplare si sigur va fi suma exacta ce trebuie achitata.
    31. Orice rasa extraterestra poate sa lase insarcinata o pamanteanca.
    32. Bucatariile nu sunt echipate cu intrerupatoare. Cand folosesti o bucatarie noaptea, trebuie sa lasi frigiderul deschis pentru a avea lumina in incapere.
    33. Un singur bat de chibrit aprins, este suficient pentru a ilumina o camera de marimea unui stadion.
    34. Toti oamenii din vechime, indiferent de epoca, au dinti perfecti.
    35. Cu toate ca in secolul XX este posibil sa tragi cu o arma intr-un obiect aflat in afara razei vizuale, oamenii secolului XXIII vor pierde aceasta abilitate.
    36. Nu este necesar sa saluti atunci cand incepi sau termini o convorbire telefonica.
    37. Cand sunt singuri, toti strainii prefera sa vorbeasca in engleza unul cu celalalt.
    38. Orice incuietoare poate fi deschisa cu o carte de credit sau o agrafa in cateva secunde. Exceptie fac cazurile cand dincolo de usa este un copil amenintat de un incediu.
    39. Toate buletinele de stiri contin materiale care te afecteaza direct si sunt difuzate in momentul in care tu deschizi televizorul.
    40. Departamentele de politie dau ofiterilor teste de personalitate pentru a fi sigure ca ii vor face parteneri pe cei care se potrivesc mai putin.

  35. mircea zice:

    ce parere ai de noile pasapoarte si permise de conducere biometrice?

  36. Patrix zice:

    Scuze, nu ma pot abtine
    imi fac ordine prin computer

    1. Dragostea eterna dureaza 3 luni.
    3. A avea constiinta curata inseamna a avea memorie proasta.
    9. A gresi este omeneste…totusi, a da vina pe altul este si mai omeneste.
    13. Banii nu fac fericirea….o cumpara gata facuta.
    14. Inteligenta ma urmareste…..dar eu sunt mai rapid.
    15. Fugi de tentatii…..dar incet sa te poata ajunge.
    16. Exista o lume mai buna…….. dar este foarte scumpa.
    18. Daca o pasarica ti-a soptit ceva…..atunci inseamna ca ai inebunit pentru ca pasarelele nu vorbesc.
    19. Munca nu a omorat niciodata pe nimeni……dar de ce sa risti?

  37. viorica zice:

    Ce poate fi mai rau decit a fi orb?

  38. pocait zice:

    …..DRAGA PATRIX, HOOOOOOOOOOOOOO…mai „OPRITI”…. :))))))))))))))

  39. Patrix zice:

    Inca putin, alte variante

    De ce pestera nu are nici un peste?
    Daca o persoana cu mai multe personalitati incearca sa se sinucida,
    este considerata o situatie de luare de ostatici?
    Ce faci cand vezi ca un animal pe cale de disparitie manaca o planta pe cale de disparitie?
    O broasca fara carapace este fara locuinta sau dezbracata?
    Daca politia aresteaza un mim, ii spun ca are dreptul sa nu zica nimic?
    Daca lumea e o scena, unde sta publicul ?
    De ce morcovul e mai portocaliu decat o portocala?
    De ce eutanasia se face cu seringi sterilizate?
    De ce cand un barbat ii vorbeste unei femei urat, este hartuire
    sexuala, iar cand o femeie ii vorbeste urat unui barbat este 30.000 lei / minutul?
    Daca americanii arunca cu orez la nunti, japonezii la nuntile lor
    arunca cu hot-dog?
    De ce nu mai exista sinonim pentru cuvantul sinonim?
    Daca oamenii vad pasarele cand se lovesc la cap, ce vad pasarelele cand se lovesc?
    Daca omul a evoluat din maimuta, de ce mai exista si maimute?”

    INTERESANT, NU?

  40. elisa zice:

    Intrebare:
    despre ce putere se vorbeste atunci cand,nefiind vorba de maturitate spirituala,sau de umblare cu Domnul,coboara o putere de Sus?
    Se intampla sa pregatesti de acasa predica si dintr-odata Domnul sa-ti schimbe planul,nu e vorba de puterea Duhului Sfant?Atunci cum de spune fratele X,ca este independenta de umblarea cu Domnul?Nu inteleg.( am ascultat o predica de la congres din 29august 2008)

  41. PAX zice:

    Patrix,
    Te asigur ca,daca va fi cumva sa mori,
    va fi numai din cauza gazului ilariant
    degajat de adevarurile imuabile,
    descoperite tie
    si spre norod date.
    Adevaruri care pot vindeca aritmii,
    depresii,frustrari,resentimente.
    Cu conditia sa nu fie citite
    la sedintele de comitet.
    Ca atunci ne anatemizeaza marii posaci.
    Nu stiu cum e pe la case mai mari.
    Dar am crescut intr-o anume eclesie,
    unde toti aproape sufereau
    de boala mastii tragice grecesti.
    Acum intru si eu in Europa.
    Prin bunavointa celor ce au dat dezlegare la ris.
    Pentru cei nevoitori intru ale cuviosiei.
    Atunci,sa ridem,
    mina cu mina,
    cei cu inima vesnic tinara.
    Am auzit ca umorul ar putea fi
    un simptom al inteligentei.
    Atunci Patrix poate incepe
    editarea Foii de satira si umor
    a tinerilor descretiti la frunte.

  42. elisa zice:

    *erata la comentariul de mai sus,randul ultim:

    Anul 2008,a aparut200 si emoticonul acela,nu pot intelege”cine” l-a pus,nu e prima data cand mi se intampla asemenea lucruri stranii,apasasem pe tasta”8″
    pentu a scrie2009????????????

  43. Marius David zice:

    PAtrix, ţi-ai făcut de cap… încă o recidivă de genul ăsta şi te pun la spam. Nu pot să spun însă că nu m-am distrat de unele rînduri…

    Pax are dreptate… fă o foaie, un fel de Urzica sau de la lume adunate şi tot la lume date… dar la …. lume

    Elisa, mi se întîmplă cîteodata ca în ultimul moment Duhul să îmi spună altceva, dar îmi spune întotdeauna să predic tot dintr-un text pe care l-am pregătit dinainte…

    Ce poate fi mai rău decît a fi orb? Să nu vezi cu ochii inimii!

    Mircea, n-am nici o păreree despre paşapoartele biometrice. Nu ştiu ce-s alea şi pînă să ajungă la mine cu rîndul… mai este.
    Încă nu mi-am pus problema, dar mă voi interesa, dacă trebuie…

    Sînt destul de rece la elucubraţiile de genul… cardul de platistic egal 666 şi altele ca astea…

    Cred că Diavolul este mult mai subtil şi mult mai deştept, are prea multă exprieenţă cu rasa umană ca să folosească trucuri din astea aşa de răsuflate şi de care ne avertizează tot poporul.

    Andrei, ce părere am despre Dan Puric?
    Că este un foarte bun actor… atît!

    • peti zice:

      stimate frate marius,
      va dau dreptate in raspunsul dat vis-a-vis de pasapoarte, buletine si permise electronice. din nefericire cel rau e mult mai viclean si poseda chestii mai subtile cu care poate fura pe care nu vegheaza.
      un articol interesant pe aceasta tema gasiti la: http://www.radiounison.ro/editorial/pasapoartele-biometrice-si-semnul-fiarei.html merita citit si luat in seama avertismentul.
      cu ingaduinta Dvs. postez un scurt citat: [Toata agitatia din aceste zile nu este altceva decat o alta diversiune a lui Satan. Ca sa abata atentia de la adevaratele probleme la una mai putin importanta, dar mai spectaculoasa. Din dorinta lui de a ne controla si de a ne stapani.
      Atentia noastra nu trebuie sa fie concentrata, focalizata, pe subiectele de senzatie ale vremurilor pe care le traim, chiar pe semnul fiarei care, iata, este de actualitate, ci pe sfaturile si invataturile Mantuitorului Isus Hristos si apoi a sfintilor Sai apostoli. Preocuparea unui om care vrea sa fie cu Dumnezeu trebuie sa fie ascultarea de Dumnezeu si implinirea voii Lui]
      binecuvantari!!

      • Marius David zice:

        Peti, si eu cred ca toata tevatura asta este o mare inselaciune. Diavolul este mult mai subtil decit atit.

        • Andrei zice:

          In Biblie scrie foarte clar despre semnul fiarei tocmai pentru ca sa nu fim inselati.Nu cred ca oamenii vor avea acel semn al fiarei din nestiinta, pentru ca au fost inselati de Diavol prin subtilitate, ci pentru ca daca nu vor avea semnul vor muri(nu vor putea cumpara,vinde,etc). Acel microcip care se doreste a fi implantat in mana sau in frunte seama izbitor de mult cu semnul fiarei din Apocalipsa. Daca in viitor va trebui sa va implantati microcipul ca sa puteti supravietui, ati fi de acord sa va fie implantat microcipul doar pentru ca dvs considerati ca Diavolul este mai subtil? Cred ca este foarte mare riscul pe care vi-l asumati,

          • Andrei zice:

            O mica completare, credeam ca peti se refera si la microcipuri,nu numai pasapoarte biometrice(ma scuzati pentru neatentie).ce parere aveti despre acele microcipuri?

  44. ascultareacredintei zice:

    Cat de maret e Dumnezeu
    Chiar daca
    Eu nu sunt mai mult
    Vreau sa iubesc pe fratii mei
    Cu Tine-n gand
    Asa ai vrut Tu
    Exista Dumnezeu
    Baraba

  45. Paul zice:

    „Cred ca sa cunosc” si „Cunosc ca sa cred”. (Anselm si Toma d`Aquino ; ‘universalia ante rem’ si ‘universalia in re’ ). Care este echilibrul intre cele doua?
    Cred-separat de ‘cunosc’ nu intra in discutie.

  46. Marius David zice:

    draga ascultare, deja am început să înregistrez Cît de măreţ e Dumnezeu, fă-mi rost de cuvinte,
    La fel şi cu Chiar dacă..
    Eu nu sînt mai mult vine,
    Vreau să iubesc pe fraţii mei este uşoară…
    Cu Tine-n gînd n-o ştiu
    Nici aşa ai vrut Tu,
    Nici Există Dumnezeu
    Nici Baraba,

    cu celelalte mă descurc…
    Altă comandă, o pîinică, o sărmăluţă, o ciorbică? Glumesc 🙂

    Draga Paul,

    Toma şi Anselm au preluat ideea de la Augustin

    Am un post special dedicat acestei idei, dar mai incolo spre primăvară.

    Ai dreptate, nu se poate credinţă fără cunoaştere şi cunoaştere fără credinţă, dar se poate credinţă fără înţelegere ştiinţifică, spre exemplu.

    Cum explici fizic transformarea băţului lui Moise în şarpe sau despărţirea mării? Cred fără să înţeleg, dar cred, cunoscînd-L pe Domnul.

    Fii binevenit aici!

  47. Marius David zice:

    Draga Ascultarea, la acest chiar dacă te refereai sau la cel pe cdare l-am cîntat eu

    CHIAR DACĂ…
    – de Costache Ioanid –

    Chiar dacă vântu-a vrut în zbor
    în turme să ne-mpartă,
    dar tot o cale, tot un dor
    şi tot un Duh ne poartă.

    Chiar dacă azi pe orice plai
    sunt oi împrăştiate,
    dar tot un staul sus în Rai
    şi un Păstor au toate.

    Chiar dacă n-am păstrat măcar
    un singur dulce nume,
    dar tot o jertfă, tot un har
    ne-a smuls pe toţi din lume.

    Chiar dacă azi oftăm stingher
    că ne-ampărţit furtuna,
    dar tot vom fi odată-n cer.
    Şi-acolo vom fi una!

  48. ascultareacredintei zice:

    Cât de mãret e Dumnezeu
    – de Costache Ioanid –

    Cât de mãret e Dumnezeu!
    Vãd marea cu talazuri grele,
    mã-nalt pe muntii de bazalt
    si-mi zboarã gândul printre stele,
    tot mai înalt.

    Ce împãrat îsi duce-ostirea
    spre un gigantic apogeu?
    Acel ce-a pus în goluri firea,
    Acel ce-a scris oricui menirea
    mai mult decât nemãrginirea
    e Tatãl meu!

    Cât de temut e Dumnezeu!
    Vuiau de pe Sinai ecouri
    când glasul Domnului vorbea.
    Iar Moise-nainta prin nouri
    si tremura…

    La Tronul Alb se strâng sfielnic
    voievozi de foc din Empireu.
    si heruvimii vin cucernic,
    slãvind Eternul Vistiernic.
    si-acest Stãpân Atotputernic
    e Tatãl meu!

    si cât de bun e Dumnezeu!
    Chiar dacã stelele bãtrâne
    tot au o vreme când se-astern,
    dar cine în Isus rãmâne
    e-un fiu etern!

    si-n fata slavei sclipitoare,
    în ceasul lumii cel mai greu,
    când cei ce-au dat pe sfinti la fiare
    vedea-vor Forta Creatoare
    eu voi sopti cu adorare:
    E Tatãl meu…

    Da, la acest „Chiar daca”, de mai sus.

  49. sanda zeic zice:

    Despre cipurile biometrice
    pe blogul ,,savatie bastovoi”,
    il puteti accesa si de pe blogul,,vindecatoru”.
    Il are in dreapta jos,la blogroll.
    Mai obtineti informatii despre ,,new world order”
    ,cipuri,metode de control al populatiei
    pe ,,iosif buble teologic” , ,,andrei badin” ,
    ,,barziulai-en-dan”[alias daniel branzei].
    Mai exista ,,dancos”,tot pe ,,vindecato9ru”
    despre tot felul de lucruri mai criptice.
    De decriptat pentru nevoitori in ale escatologiei,
    dezlegari de anagrame din Patmos,
    clarviziuni,previziuni si premonitii.
    Sa ma anuntati ce sa accept si ce nu.
    Oricum:,,Oile Mele cunosc glasul Meu
    si nu merg dupa un strain”.
    Marit sa fie numele Lui in veci de veci!
    Amin!
    Vino,Doamne Isuse!
    ,,Ne arde inima de dor
    dupa aceea tara,
    Unde-s cimpiile cu flori
    Si-i vesnic primavara.”

  50. Marius David zice:

    Sanda, nu mă interesează toată gogoriţa asta cu cipurile şi cu alte alea.. pierdere de timp.
    Satana are mult mai multă experienţă cu natura umană şi este mult mai subtil.
    Nu ne va anunţa pe bloguri şi la televiziune…

    Am înţeles, Ascultarea, nici acea cîntare nu-mi este cunoscută, dar am lucrat deja la Cît de măreţ.

    am probleme cu upload-ulşi cu downloadul– timpul

  51. ascultareacredintei zice:

    Multumesc. Astept cu rabdare.

  52. pocait zice:

    ……PACE frate marius,,,,dumneavoastra cum ati interpreta textul acesta „EU SUNT USA, DACA INTRA CINEVA PRIN MINE, VA FI MANTUIT; VA INTRA SI VA IESI SI VA GASI PASUNE…”….cum interpretati fraza „va intra si va iesi, si va gasi pasune”…..vreau sa aud parerea dumneavostra….!!!…multumesc…sa fiti binecuvantat de ISUS…

    • Marius David zice:

      Pocăit… dacă vei urmări seria cu ce este şi nu este un păstor, acolo voi ajunge la textul din Ioan 10. Acolo este o metaforă dublă – păstor-uşă, intrarea şi ieşirea este un concept foarte interesant în cultura ebraică..

  53. emanuelmurariu zice:

    …cu intarziere sosesc si eu cu un calduros „welcome back. we’ve missed you”. Intrebare:

    Pe cand cd-ul/dvd-ul „Cartea rosie”? Unde? Cati $?

  54. Marius David zice:

    Emanuel, bine ai venit si tu!
    Nu stiu… caut sponsoriztari!!! 🙂 te oferi?

  55. ascultareacredintei zice:

    Inca trei intrebari:

    – Ce parere aveti despre reglementarile noului statut cu privire la pastori si modul in care ei vor fi votati?

    – Ce parere aveti despre „scandalul” cipurilor biometrice din Romania si in general?

    – Alin C. a scris un articol pe romaniaevanghelica, unde sugereaza ca numarul din Apocalipsa 13 ar fi 616, daca retin bine… Cum comentati aceasta, avand in vedere ca ati fi in masura cunoscand limba greaca?

  56. ascultareacredintei zice:

    Cum zaboviti cu raspunsul, imi voi clarifica intrebarile…

    In legatura cu prima intrebare – ma refer la modul in care nu vor mai fi votati :). Adica la faptul ca ei raman pana cand se supune la vot cu semnaturi stranse, nu ca pana acum.

    In legatura cu a doua intrebare, ma intereseaza dat fiind faptul ca evanghelicii tac. Ortodocsii au o dezbatere vie, dar generata pe fondul unei scrisori a unui duhovnic insemnat al lor.

    In legatura cu a treia intrebare – nu ma pasioneaza sa cunosc ce nu putem stii, dar vreau sa stiu ce se poate stii. Nu ar fi corect sa fiu interpretat ca un alergator dupa senzational daca abordez astfel de subiecte. Suntem pe o pagina de intrebari si m-am gandit sa pun niste intrebari actuale, daca tot este acesta contextul…

    Daca binevoiti sa-mi raspundeti…

  57. Marius David zice:

    draga Ascultarea, la care dintre reglementări te referi?
    Eu mîine mă voi supune, aşa cum am hotărît, la votul adunării generale, din patru în patru ani. Consider că este sănătos pentru mine şi pentru biserică. Adunarea GEnerală poate fixa ritmul la care să îşi supună păstorul la vot. Acesta este un lucru bun.

    Nu ştiu ce-i cu cipurile, nu m-am interesat. Mă va interesa curînd pnetru că trebuie să îmi schimb paşaporul. Oricum pe mîna mea şi pe fruntea mea nu pune nimeni nimic. Dacă cipul este în altă parte, puţin mă interesează. Şi cartelele de telefon mobil funcţionează la fel şi cardurile bancare. Ia scrie CARD invers sa vezi ce iese 🙂 . De-asta eu umblu cu CARD-U gol, ca să-l fac de rîs 🙂

    A.C. citează, din cîte am înţeles, un alt articol, nu l-a scris el. Asta cred că este important ca să nu confundăm creatorul cu cetitorul :). Deocamdată n-am cercetat aspectul. Mă voi uita să văd despre ce este vorba. Dacă am vreo lumină nouă… vă spun.

    Acum, la al doilea comentariu al tău, cel de la 7,55,
    unde ai citit tu asta? Eu am statutul în faţă şi nu am dedus asta din statut.

    Evanghelicii de data asta tac din prudenţă şi nu prea e mult de spus pe tema asta în afară de o isterie neproductivă şi bau-bau-uri aiuristice.

    Sigur, este important să ştim ce se poate şti, dacă ne ajută în credinţă… sigur.

  58. patrick. zice:

    Ce parere aveti despre si tatuaje, body art ? sa zic pe scurt si fara propozitii pompoase…Ar fi contraindicat sau chiar pacat pentru un crestin sa faca tatuaje ?

    • Marius David zice:

      Hai să rămînem la tatuaje, PAtrick, n-am văzut pînă acum „body art”. Trupul nostru este templul Duhului Sfînt. Dacă ţi-ai picta ceva pe mînuţă, să presupunem, sau pe spate, sau pe burtă, sau pe frunte, cam ce peisaj ţi-ai pune. Ţi l-ai picta pe Domnu Isus? Ţi-ai face un porumbel pe cot? O cruciuliţă pe ceafă?
      Apoi…, să fim serioşi şi imaginativi: dacă tot îţi pictezi pe unde îţi pictezi trebuie să se şi vadă, nu-i aşa? Trebuie dezgolită porţiunea de piele cu arta pe ea.
      Bleah!!!!
      Da ce faci dacă ţi-ai pictat ceva la tinereţe şi te îngraşi şi pielea se întinde şi figura se strică, dar dacă slăbeşti şi se lasă.
      Te imaginezi tatuat cu pielea în falduri pe la 80 de ani, îmbrăţişîndu-ţi nepoţii?
      Perspectiva, perspectiva, dragă PAtrick!!!
      Eu zic să-ţi laşi pielea aşa cum ţi-a dat-o Dumnezeu…

      O părere… Părerea mea…
      Cam acelaşi lucru cu piercingul.

      • razvan zice:

        Levitic 19:28  Sã nu vã faceþi tãieturi în carne pentru un mort, ºi sã nu vã faceþi slove sãpate pe voi. Eu Sunt Domnul.

      • Codruta zice:

        Legat de tauaje, dincolo de partea estetica, mai subiectiva as zice, ce credeti despre un crestin, botezat, care si-ar tatua un verset din biblie sa zicem, pe piele, ca o piatra de aducere aminte?

        Si daca ne referim la trup ca templu al Duhului Sfant cred ca si crestinii obezi, incalca acest principiu! Ce parere aveti? Pace

        • Codruta zice:

          Nu am inteles de unde atata ironie, si chiar mandrie, as zice, ma iertati daca ma insel.
          Cat despre paralela cu taierea imprejur…Pavel ne spune cel mai bine cum stau lucrurile in Galateni 5:6. Pacat ca sunt atat de putini crestini care mai stiu ce inseamna ultima parte a versetului.

        • Tatuaju' vesel zice:

          @Codruta

          „Urzica” nu era pentru tine, ci , evident, pentru idee. Pe masura ei: idee traznita („verset tatuat”), urzica pleznita!
          Judecata, da, trebuie sa iti apartina.

          Cat despre Galateni 5:6 – daca nu conteaza „tatuarea sau netatuarea”, atunci sa facem ce a facut Origen! (lumea s-ar sfarsi cu generatia asta)

        • Mai cu cap zice:

          „un crestin, botezat, care si-ar tatua un verset din biblie sa zicem, pe piele”

          Propun sa isi tatueze pe frunte.
          Ar putea fi un verset intreg sau doar o parte de verset – de pilda 666.

        • Marius David zice:

          Codruța… cu tatuajele sînt foarte multe probleme. una este igiena, apoi esteticul, apoi îmbătrînirea pielii care se lasă și versetuțul tău va arăta în chinezește la 80 de ani etc. o grămăzime de probleme..
          apoi mai este mesajul pe care îl transmiți, tatuajele aparținn unei anumite subculturi,
          în România pușcăriașii se tatuau.

          Sînt de acord, creștinii obei păcătuiesc împotriva trupului, de asta în seara asta m-am abținut din nou de la mîncare. 🙂

        • Marius David zice:

          am șters cîteav comentarii de aici, am văzut că în lipsa mea discuția despre tatuaje s-a coborît prea jos...

  59. ascultareacredintei zice:

    Pai din cate am inteles eu, odata cu noul statut, pastorul nu se mai pune la vot, doar daca se cere aceasta de jumatate plus unu din membrii cu drept de vot. Asa am auzit.

    Acum, uitandu-ma peste noul statut, am gasit ca pastorul e considerat un slujitor duhovnicesc consacrat pe viata (sau ordinat… hirotonisit, cum va place, mai bine). Iar cu privire la acestia se spune ca nu se supun la vot, doar in conditiile in care adunarea generala o care cu jumatate plus unu.

    Art. 23. –
    (1) Slujitoriii duhovniceşti ordinaţi pot fi supuşi evaluării în vederea reconfirmării
    sau eliberării din slujbă atunci când adunarea generală solicită expres acest
    lucru prin votul a jumătate plus unu din numărul membrilor cu drept de vot
    prezenţi.
    (2) În situaţia în care slujitorul duhovnicesc ordinat supus evaluării nu obţine
    trei pătrimi din voturile exprimate, acesta îşi încetează slujirea în biserica
    respectivă.

    • Marius David zice:

      draga Ascultare, azi m-am suspus la vot după noul statut. Adunarea generală poate alege termenul la care un păstor se supune la vot, la 3,5, 4, 10 ani etc.
      Nu există consacrare pe viaţă! Adunarea poate cere de cîte ori vrea, poate să o ceară anual. Este foarte simplu.
      Acelea sînt articolele, ai citat corect!
      DEci, dacă vrei să îţi dai păstorul afară se poate… numai să îi spui şi lui înainte!

  60. ascultareacredintei zice:

    Pastorii vad intotdeauna cu ochi rai astfel de intrebari… Nu e vorba de dat afara pastorul… Nu sunt credinciosii ca ceea ce reprezinta cateva guri.

    Intrebam si eu. Oricum, o biserica adevarata nu da afara pastori si nici slujitori duhovnicesti etc. E vorba de intelegerea statutului, in intrebarea mea.

    Asa ca, daca binevoiti, aratati-mi cu statutul raspunsul la intrebare.

    • Marius David zice:

      draga Ascultarea, am glumit, nu vad cu ochi rai si, pe deasupra, cred ca unor pastori trebuie sa li se comunicefaptul ca dau socoteala in fata turmei si ca nusint acolo pururea si nici dinastie.
      BA, o biserica adevarata, daca s/a pricopsit cu vreun mercenar sau cu vreun prestator de servicii spirituale, treuie sa il dea afara. Asta/i calea.

      Cred ca tocmai tu ai citiat foarte bine din statut raspunsul la intrebare. Acum sint pe drum. Nu am statutul la mine.

  61. patrick. zice:

    Buna si gandita perspectiva care mi-ati spus-o,va multumesc.dar m-ati inteles putin gresit.Va spun sincer ca nu ma tenteaza asa mult sa imi fac tatuaje.Sa va raspund la intrebare,nu cred ca l-as picta pe Domnul Isus,nici cel mai bun artist nu cred ca ar putea picta perfectiunea.Dar da,cu siguranta mi-as tatua ceva care sa ma indetifice cu Credinta pe care o am si cu iubitul nostru Hristos.Iar pentru a-mi respecta fratii in credinta,tatuajul l-as face intrun loc care poate fi usor acoperit.Dar nu ma intereseaza asa mult sa imi fac eu unu,ci sa fac eu altora,defapt asta era si ideea principala din prima intrebare.Am ocazia sa lucrez intrun salon,sa fac micute opere de arta pe pielea oamenilor.Vreau doar sa vad si parerea unui om mai batran in credinta,cu intelepciune si experienta mai multa decat mine.Va multumesc frate Marius.

    • razvan zice:

      (slove=litere):D Levitic 19:28  Sã nu vã faceþi tãieturi în carne pentru un mort, ºi sã nu vã faceþi slove sãpate pe voi. Eu Sunt Domnul.

      • Marius David zice:

        da, simplu.. încearcă să te fereşti de tatuaje … deocamdată, ca o aplicaţie de urgenţă..
        apoi… ar trebui discutată semnificaţia acelor lucruri în contextul de atunci… şi ce ar însemna acelaşi lucruri azi.
        tu ce părere ai?

        • razvan zice:

          chiar nu am avut curiozitatea sa caut mai mult de ce se faceau taieturi in carne pt morti sau litere pe piele..dar sunt gata sa caut:D aveti o mica sugestie unde sa caut?:D

          • Marius David zice:

            Există o întreagă bibliografie pe tema asta. Un coleg de-al meu are un curs foarte interesant referitor la obiceiurile din VT şi perioada intertestamentară. Îl voi întreba şi sperăm că voi putea pune o bibliografie ….

  62. ascultareacredintei zice:

    Frate Marius, eu nu ma opresc la statut. Statutul e statut, Biblia e Biblie. Statutul are rolul lui, pe care unii il schimba cu Biblia. Nu pentru ca vroiam sa fiu „statutar” am tot intrebat, ci pentru ca nu mi se parea corect ca pastorul sa ramana pastor pana cand jumatate plus unu aduna semnaturi.

    Aceasta pentru ca s-ar crea falsa impresie ca biserica aceea locala ar lucra pentru a da afara un pastor. Pe cand, un pastor trebuie supus validarii, tocmai pentru ca e pastor cu adevarat. De ce i-ar fi frica sa se supuna? Si, daca se supune si nu iese numarul, nu mai este pentru aceasta pastor? Functie nu mai are, dar pastor tot este, pentru ca pastorirea este o chestiune care tine de slujirea duhovniceasca. Imi pare bine ca noul statut scoate aceasta in evidenta.

    Problema e ca la noi in biserici nu se intelege ce e statutul. Ce-i cu biserica-asociatie legala. Ce-i cu raportul financiar? De ce trebuie citit procesul verbal al cenzorului… Care e rolul presbiterului – sa voteze la comitet, sau sa slujeasca in congregatie? etc etc.

    Eu am inteles ca ar zice statutul ce am intrebat, dar se pare ca nu e asa. Sursa a gresit.

    A, cu prestatorul de servicii – il da afara, dar cum? Ca pe mine nu prea ma incanta ideea de a da afara…

    Multumesc de raspuns.

  63. elisa zice:

    Intrebare:
    pentru ce perioada este valabil versetul-11 din Apocalipsa 22:cine e sfant sa se sfinteasca si mai departe!de fapt intrebarea este mai ales pentru prima parte:cine este nedrept,sa fie nedrept si mai departe;cine este intinat sa se intineze si mai departe;cine este fara prihana sa traiasca si mai depaerte fara prihana.
    Daca este pentru acum,cum aud tot mai des,inseamna ca noi nu mai trebuie a vestim oamenilor iertarea pacatelor lor,care vin din intinare si nedreptate?
    sa-i lasam mai departe….sa traiasca tot asa?

  64. Marius David zice:

    draga Ascultare, statutul are rolul lui şi este construit pe fundamente care presupun o gîndire biblic ă, bun simţ şi dreaptă rînduială
    Nu le pune într-o relaţie de adversitate ori -ori, sau-sau. Este nelegitim şi creezi o falsă problemă.

    este complicat ce spui tu, daca nu iese la vot nu mai este păstor? Da, nu mai este confirmat de acea biserică.
    Motivele pot fi multe. O biserică poate fi răzvrătită şi să nu recunoască lucrare de păstorire curată a unuia, dar o biserică poate fi curată şi, pe bună dreptate atunci, păstorul este alungat.

    Greu, trebuie judecat fiecare caz înparte.

    Jumătate plus 1 poate cere votarea, dar un păstor trebuie să fie validabil cu 75%.

    Biserica este o instituţie divino-umană, istorico-escatologică, de aceea are nevoie de adunări generale, statut, rapoarte etc.

  65. Marius David zice:

    Draga Elisa, eu am luat aceste verset pentru mine, acum,

    ideea de aici este că cine a apucat-o pe drumul întinării tinde să se întineze, cel de pe drumul sfinţeniei se sfinţeşte.–-

    nu poţi stagna în viaţa spirituală, aşa cum nu poţi opri îmbătrînirea sau procesele biologice.

  66. Marius David zice:

    Patrick, mă bucur că n-ai de gînd să îţi faci vreun rău pe corp
    Nu cred că te-am înţeles greşit, numai că nu ţi-am răspuns numai ţie, am răspuns, pentru că m-ai întrebat în public, şi altora, care sînt tentaţi probabil, dar care nu au avut îndrăzneala ta.

    Foarte bună întrebarea. Şi mai este ceva. CE nu mi-aş face mie n-aş face nici altora. Nu-i aşa?

    Ce părere ai?

    Eu zic că îţi poţi alege altă meserie. Nu orice meseerie este compatibilă cu statutul de creştin.

  67. Alexandru zice:

    Sexul are un pret http://nazireat4him.blogspot.com

    Intrebari ..gandite de mine..

    De ce „Dragostea Adevărată Aşteaptă” ?
    De ce se merită sa rămâi virgin?
    Ce inseamnă să ai un legământ cu Christos şi să rămâi legat de Isus?

    Un mesaj care nu se predică prin biserici azi, un mesaj care nu este transmis prin liceele şi facultătiile noastre, pentru că nu mai sunt lideri spirituali care să trăiască aşa ceva, sau există ruşine, prea mult păcat personal,trecut plin de răni şi experiente sexuale, sau este prea revoluţionar să atragi atenţia cu acest subiect contemporan.

    Recomand cu toata increderea acest film!

    • ghit oltita zice:

      Alexandru,dincolo de aceasta asteptare este o bucurie de care te vei bucura.Luptand cu pacatul vei si vom face ca chipul SAU sa se vada in noi.De „bucuriile”intime poti avea parte la timpul potrivit fara ca constiinta sa te tulbure.Asteptarea e grea uneori insa nu risti astfel sa te casatoresti din „obligatie”.Pentru cel care inima curata asteptarea nu e obositoare.Casatoria fiind in curatie inaintea Tatalui este o bucurie inaintea lui Dumnezeu.”patul este nespurcat”Cu Dumnezeu daca vrem putem birui.

  68. ascultareacredintei zice:

    Frate Marius,

    Desigur ca iau in considerare ce presupune Biserica in sens de institutie. Dar eu ma refer la sensul statutului. Statutul are menirea lui si aceasta nu e sa completeze Scriptura. Realitatea permite si biserici fara statut. Nu zic ca e rau, sa-l inlaturam etc. Eu ma refer la ceea ce este esential in tot ce facem.

    Statutul e sa ne ajute, nu sa ne incurce. Daca statutul ne opreste din a face ceea ce trebuie, atunci nu doar ca nu-si mai gaseste rolul si sensul in practica, dar este si folosit gresit.

    De exemplu, eu nu sunt de acord cu ideea ca statutul nu-mi da dreptul sa ma abtin de la un vot de excludere. Eu sunt liber sa spun da, nu, sau, din varii motive, sa tac. Daca m-ar intreba cineva de ce tac as spune si s-ar vedea clar ca nu din indiferenta. E un exemplu. Dar nu gasesc in Biblie un astfel de exemplu. Aici este o separare clara intre statut si Biblie in esenta (aici se vede, mai bine zis; diferenta tine de mai multe aspecte).

    Se poate intra si in interpretarea statutului si mergem spre o discutie fara sfarsit si fara de folos (ma refer nu la discutia de aici, vorbesc in general).

    Dar, cum vedeti? – care este rostul adunarii generale?

    • Marius David zice:

      Nu, nu, nu, Statutul nu are menirea sa completeze Scriptura, aceasta este mare greşeala de abordare. Scriptura nu are nevoie de completari. Nici nu trebuie sa pui cele doua in aceeasi propozitie. Sint lucruri diferite, care tin de realitati diferite.
      Bun, daca vrei sa te referi la ce este esential în tot ce facem trebuie să îţi răspunzi la întrebarea: Ce este omul? Pare o intrebare foarte filozofica, dar are rostul in discutia noastra.
      Răspnde la asta şi să găsim esenţialul.

      Dă-mi exemple în care statutul te încurcă în ceea ce ai de făcut!
      Draga Ascultare, sint pastor de 15 ani aproape si marturisesc ca devin iritat atunci cind vad oameni care n-au experienta eclesiala, dar vorbesc foarte usor despre aceste lucruri, transformindu-se in critici, asteptind sa fie ascultati. Nădăjduiesc că nu eşti unul dintre aceştia care preferă să discute în loc să se implice , îmbolnăvindu-se de boala cercetărilor fără rost.
      Sînt lucruri mult mai importante. Prefer să discut acest fel de chestiuni cu oamei care sint implicaţi în biserică în mod foarte activ. Nu uita că acesta este un spaţiu public în care astfel de discuţii nu cred că îşi au rostul.
      Parerea mea este ca n-ai citit stattul cu atentie sau l-ai inteles gresit. Asta deduc din ceea ce scrii.

      Cu siguranta este o separere si trebuie sa fie intre Statut si Biblie, cele doua nu sint nici complementare unul alteia, nici suplimentare, dinamica dintre aceste doua documente pare a fi destul de confuza in intelegerea unor credinciosi si de aici rezulta multe probleme.

      Rostul adunarii generale este precizata clar in statut. Citeste statutul cu atentie, apoi incearca sa te implici in biserica in diferite activitati, cit mai mult si cit mai adinc. Parerea mea este ca vei descoperi curind si rostul si rolul adunarii generale, la fel cum vei descoperi rolul unor asemenea documente.

      Domnul să ne ajute şi să ne dea înţelepciune. Sper că nu am fost prea aspru în răspunsul meu.

  69. Mihai zice:

    D- le M. Cruceru vă admir pentru preţuirea pe care o aveţi pentru Părinţi, pentru Augustin- îmi e mie însumi un apropiat. am o întrebare – care des rămâne retorică: Dvs, eclesiastic vorbind, cum înţelegeţi pasajele anatematizatoare ale Sinoadelor (locale şi ecumenice) faţă de neortodocşi, pasajele anatematizatoare şi apologetice ale Părinţilor faţă de neortodocşi şi învăţături care se regăsesc şi azi la unele grupări neorptestante.
    Nu sunt deloc polemic- acum. Întrebarea mea are un pandant cel puţin la fel de incitant în domeniul ecumenismului. Personal sunt tare deschis ideilor diferite, pricep că nici un text filosofic ştiinţific nu poate fi ADEVĂRAT şi atât. Intelectualii ortodocşi sunt deschişi ecumenismului- eu, vă mărturisesc – aş fi, dar, ortodox fiind, nu îmi îngădui simpatii ecumeniste datorită aceluiaşi rigorism apologetic al Părinţilor(anatemele sunt clare, refuzul ALTORA sub numele de „eretici” e iarăşi clar).
    Ortodoxia e împărţită acum în „proşti”, în vechea lecţiune, şi intlelectuali cu ştaif, deştepţi. Cei mulţi , da proşti, devin răutăcioşi des. Am ascultat cu mare atenţie ce spun intelectualii ecumenişti- arhierei, Andrei Pleşu, Iustin Marchiş, Th. Baconski, Ioan Ică Jr. etc. Ei fie nu spun nimic, fie, unii, ironizează amarnic încrâncenarea bieţilor „proşti, săraci” pentru că nu cadă de la credinţă.Dar intelectualii niciodată nu spun cum interpretează Scriptura, canoanele şi cuvintele Sfinţilor atunci când acestea vorbesc despre eretici…
    Răspunzând la prima întrebare, cred că o veţi atinge şi pe aceasta din urmă…
    Îmi cer scuze pentru „politicianismul” remarcilor mele, dar, cred, undeva, în această problemă ceva se descoperă ca duhovnicesc…

    • Marius David zice:

      Stimate domnule Mihai,
      vă rog să precizaţi depsre ce fel de texte este vorba, anatematismele lui Chiril faţă de Nestorie, care? TRebuie precizat, nu le putem lua petoate la grămadă. Sînt familii de astfel de texte.
      La care învăţături vă referiţi.Vă rog să fiţi precis, exact. Nici eu nu sînt polemic acum, dar vă rog să fiţi exact, ştiinţific, dacă se poate. Cei mai mulţi părinţi ai Bisericii s-ar împăca foarte bine cu Catehismul baptist, dragă domnule Mihai.
      Vă rog să căutaţi catehismul nostru şi să vă informaţi mai bine. Sîntem Trinitarieni, credem în dubla natură a Domnului Cristos, credem în Întrupare, credem în naşterea din Fecioară etc.
      Altceva?
      Este una să ştiţi ceva despre Părinţi şi alta să cunoaşteţi textele la TEXT cum se spune. Vă rog să daţi exemple! Vorbiţi generalissime.
      Iarăşi împărţirile dvs. sînt foarte simpliste.
      Plus că faceţi un amestec cumplit punînd acele nume într-o supă fără cap şi fără coadă.
      Nici o problema cu politicianismul remarcillor. Nu l-am remarcat, deci nu există 🙂

  70. iota zice:

    De ce baptistii fac la slujbele lor „colecte”? Care este rolul si utilitatea plicurilor? Exista diferente de administrare a banilor proveniti din cele doua surse?

    • Marius David zice:

      Iota, foarte bună întrebare
      Baptiştii îşi manifestă dărnicia faţă de biserică în diferite feluri, colecta, plicurile (noi labiserica nu avem plicuri, spre exemplu, dar în biserica în care am crescut, da, am avut şi practicat)
      Eu fac o distincţie între zeciuială Vezi Maleahi 3:10 şi Dărnicie.
      Dărnicia, vezi Corinteni, dărnicia Macedonienilor..
      Darnicia include zeciuiala, dar dărnicia nu se limitează la zeciuiala.
      Zeciuala este ceea ce aduc pentru înaintarea lucrării Domnului către comunitatea în care mă închin.
      Dărnicia este ceea ce trece peste şi poate ajunge şi pînă la 30-50%, dacă Domnul îmi pune pe inimă.
      Principiul noutestamentar este ca fiecare să dăruiască după cum a hotărît în inima lui, nu-i aşa?
      Da, în unele biserici există diferenţe de administrare.
      spre exemplu, colectele sînt destinate susţinerii lucrătorilor,
      prima colectă, din ziua cinei, exclusiv văduvelor şi orfanilor.
      Plicurile sînt folosite epntru administrarea şi nevoile materiale ale bisericii.
      Depinde de hotărîrea comitetului.
      Aici fiecare biserică are posibiilitatea de a lua decizii în lumina Scripturilor.

  71. iota zice:

    Multumesc pentru raspuns!

  72. ascultareacredintei zice:

    Nu ati fost aspru. Dar e interesanta atitudinea…

    In ce priveste implicarea mea… nu cred ca e corect sa vorbim despre aceasta in argumentare. Aceasta e o chestiune care nu se discuta pe sait, ci se vede in viata reala.

    Ok. Nu mai discut subiectul. Consider ca am primit raspuns.

  73. Tobias zice:

    Pace…sunt botezat intr’o biserica baptista…de curand am citit cartea „Eu vorbesc in limbi mai mult decat voi toti” de Fernand Legrand…aceasta impreuna cu studiul biblic din liceul teologic baptist Emanuel din Cluj si studiul meu personal din Biblie mi’au creat convingerea ca darul vorbirii in limbi nu mai este valabil si in vremurile acestea…cred ca vorbirea in limbi a fost semnul pentru evrei ca si neamurile pot fi mantuite…cred ca evreii sunt acei necredinciosi la care se referea Pavel in 1Corinteni 14:22…darurile spirituale sunt manifestari ale Duhului Sfant iar aceste manifestari sunt mereu spre folosul celuilalt…asadar in 1Corinteni 14:4a Pavel nu face o constatare ci el ii mustra pe corinteni pentru ca cel ce vorbeste in alta limba se zideste pe el insusi lucru care intra in contradictie cu manifestarea Duhului Sfant care mereu lucreaza spre folosul celuilalt…cred ca in aceste vremuri cand realitatea universalitatii mantuirii este clara pentru toata lumea darul vorbirii in limbi nu ar mai fi legitim…si totusi la penticostali inca auzi vorbirea in limbi…gresesc eu undeva? m’as bucura foarte mult sa aflu si parerea dumneavoastra…nu imi doresc altceva decat sa traiesc o viata cat mai in conformitate cu cuvantul Domnului de’aceea va rog sa ma corectati daca gresesc undeva…multumesc mult si Domnul sa va binecuvinteze frate Marius:)

    • Marius David zice:

      draga Tobias, nu ştiu despre această carte ca să îmi pot face o părere. O voi căuta.
      Eu am ales the hard way cu limbile…Nu vreua să jignesc pe nici unul dintre prietenii mei penticostali, dar sînt un cesaţionist temperat.
      Sînt cîteva principii clare şi pentbru cei care propovăduiesc vorbirea în limbi (din păcate uneori mai mutl decît pe Cristos Însuşi)
      Vorbirea în limbitrebuie însoţită neapărat de traducere, de interpretare şi trebuie să fie spre zidirea Trupului, nu pentru înaintearea în mîndrie a unora sau altora.
      Dar … n-am eu înţelepciunea asupra acestui lucru.
      Trebuie să ştii probabil, că bunicul meu dinspre mamă frecventa o biserică penticostală.

  74. Benjamin zice:

    Pace. Credeti ca doctrina calvinista despre predestinare submineaza ideea de misionare si evanghelizare?

  75. David Iach zice:

    Buna ziua,
    as dori sa stiu daca in postul pe care doriti sa il scrieti despre arminianism versus calvinism, ati fi de acord sa mai adaugati versus molinism.

  76. esential zice:

    ….draga tobias tare sunt curios cum de ai ajuns tu la concluzia personala in urma studiului personal al Sfintei Scripturi, ca vorbirea in alte limbi a fost semnul pt evrei ca neamurile sunt mantuite..TARE CURIOS SUNT…!!!!..cred totusi ca stiu de unde ai tu chestia asta…banuiesc ca la un Benjamin Warfield(fost profesor la Princeton Seminary). El spundea: „darurile Duhului Sfant au fost date unui grup restrans(apostoli, etc. Scopul acestor daruri a fost validarea lor ca invatatori ai doctrinelor. Cand apostolii au murit darurile au incetat nemafiind nevoie de ele” afirma Warfield. Dar o examinare atenta a afirmatiei, ne scoate in vedere ca ea nu are sustinere biblica..: Stefan si Filip au facut minuni si semne…(FAPTE 6:8, 8:6). Sa spunem ca ucenici, si au pus mainile peste ei ca sa primeasca aceste daruri deoarece erau apropiati apostolilor…Dar daca darurile erau numai pentru apostoli de ce si au pus mainile peste ei ca sa primeasca aceste daruri.???..daca darurile validau apostolitatea lor, de ce si au mai pus mainile pe stefan si filip…???..na-are logica…
    Revenind la afirmatia ta, imi pare rau dar daca darul vorbirii in alte limbi a fost dat neamurilor ca evreii sa creada ca ei sunt mantuitii atunci de ce in anumite biserici darul acesta era activ(Fapte 19:1-7) si dupa conciliul de la Ierusalim unde Petru evreul afirma „Ci credem ca si noi ca si ei suntem mantuitii prin harul Domnului Isus (Fapte 15:11)???…Si nu uita ca la Conciliul de la Ierusalim au participat „greii” bisericii: Petru, Iacov, etc..Deci nu mai era nevoia de darul vorbirii pentru a atesta ca neamurile sunt mantuite deoarece evreii convertitii credeau asta,,,Biserica din Ierusalim ajunsese la concluzia asta….Dar atunci de ce a mai fost dat darul vorbirii in alte limbii..????….Apoi sa nu mai zic de darul minunilor(Galateni3:5), darul prorociei(Fapte 21:9, romani 12:6, etc)…Iar stabileste tu in FAPTE 19:6-7 pe cine zideau ei acolo, ma refer la cei care au primit darul vorbirii in alte limbii si al prorociei..???..pe cine zideau????…..cred ca pe nimeni ca erau doisprezece de totii, si nu ni se pomeneste nimic de darul talmacirii limbilor…
    Apoi draga tobias, daca tot credem ca darul vorbirii in alte limbii nu mai e valabil si azi, atunci hai sa scoatem si darul vindecarii, darul evanghelizarii, darurile de descoperire….le scoatem pe toate….la fiecare gasim ceva interpretare a unuia, si uita asa scapam de toate…:).Vom fi cu inima impacata ca uite am putut gasi o baza biblica ca darurile Duhului Sfant nu mai sunt si azi…Nu inteleg de ce ne temem de acest dar…Este o teama incredibila de acest dar, si s ar gasi orice interpretare biblica numa sa il negam….in fine!!!

  77. esential zice:

    ….oricum, asa cum a zis fratele Marius, sunt anumiti oamenii care propovaduiesc vorbirea in alte limbi mai mult decat Cristos, la penticostalii……este adevarat si e mare pacat de asta, dar in ultima vreme se imputineaza tot mai mult numarul lor, deoarece Duhul Sfant schimba inimi…….mai mult decat daruri trebuie cautat ca Cristos sa se vada in caracterul nostru..adica trebuie cautata roada…apoi, darurile DUHULUI SFANT…conteaza DOMNIA LUI ISUS in noi si apoi pot veni darurile din 1 Corinteni….asta e parerea mea…

  78. esential zice:

    ….Da frate Marius asa e…Nici eu nu mai particip la aceasta discutie, daca in ea se urmareste ca „Eul nostru sa se inalte”, cu scopul de a ne vedea cine suntem, ce multe stim,,,,Cu toata Dragostea sa fie, si Intelepciunea din iacov 3:17,,,,,Isus ne vede caracterul si participa la orice disutie ca sa vada daca vrem sa ii SLavim Numele si in ea, sau sa ne aratam noi cat de tari suntem, castigand dezbaterea si „admiratia celorlalti”…EU MA POCAIESC DE ASTA….in orice caz imi place de tobias ca este un baiat sincer, si mi-e foarte drag deoarece el a venit cu o cerere sincera de a cunoaste mai bine, pentru a trai pentru Dumnezeu…TE APRECIEZ draga Tobias, si sper ca discutia noastra sa fie una in care ISUS sa fie inaltat…..

  79. Tobias zice:

    Draga Esential sper ca ai observat ca nu incerc sa ma inalt pe mine in nici un fel pentru ca nici eu nu sunt deplin incredintat de unele lucruri…am pus si intrebari deci eu mai mult doresc sa aud pareri de la altii…sa vad poate ca ei au dreptate…as vrea sa completez ceva totusi…cand am spus ca vorbirea in limbi a fost semnul pentru evrei ca si enamurile sunt mantuite nu m’am referit la „greii” pe care i’ai pomenit tu pentru ca liderii bisericii au fost convinsi de asta dupa vizita lui Pavel in Ierusalim, macar ca inainte nici ei nu credeau…chiar si Petru a fost greu convins de Duhul Domnului in vedenia care a avut’o cu mancarea necurata…insa dupa ce a fost la sutasul Corneliu acasa si dupa ce ia propovaduit evanghelia Duhul Sfant s’a pogorat peste toti cei prezenti(care erau dintre neamuri) si acestia au inceput sa vorbeasca in limbi…abia atunci a crezut Petru ca Dumnezeu mantuie si Neamurile vezi fapte 11:18…plus ca in fiecare cetate aproape prin care mergea Pavel era prigonit de iudei astfel ca era nevoit sa propovaduiasca cuvantul Neamurilor…inca un aspect pe care il vad deosebit de important si care merita discutat este faptul ca in tot Noul Testament doar in cartea 1 Corinteni se vorbeste despre darurile spirituale asa in detaliu si asta doar in 2 capitole 12 si 14…cred ca daca nu erau abuzuri in biserica din corint Pavel nu pomenea de aceste lucruri pentru ca nu era nevoie…trebuie sa marturisesc ca de 2 ani frecventez regulat o biserica penticostala din Cluj pentru ca imi place foarte mult…nu de putine ori mi’a fost dat sa aud vorbire in limbi…insa un lucru care ma ingrijoreaza foarte tare este ca niciodata nu s’a verificat daca cel care vorbeste aduce un mesaj de la Domnul sau de la Cel rau…pentru ca nu il vad pe Satan sa aiba vreo problema prin a spune ceva chestii generale gen pocaiti’va cata vreme dupa toti seroaga si multumesc Domnului crezand ca mesajul vine de la el…pana la urma asta vrea Satan ca lumea sa i se inchine lui…si sa nu uitam ca si Pavel ii atentioneaza pe de faptul ca manifestarile spirituale nu sant caracteristici numai Duhului Sfant…cei intelepti sa ma ajute:)si inca ceva esential…am adus in discutie problema vorbirii in limbi pentru ca in capitolele din 1 corinteni pe asta pune Pavel accentul deci evident aici greseau corintenii…departe de mine de a desfiinta celelalte daruri…deci, poate sunt putin paranoic pentru unii care vad foarte clar cum sta treaba dar pentru mine lucrurile sunt inca in ceata…inca o data spun ca frecventez biserica penticostala regulat si vad ca Domnul lucreaza intr’un mod deosebit acolo:)Domnul cu tine Esential si cu noi cu fiecare

  80. esential zice:

    Tobias, am citit raspunsul tau. In legatura cu „inaltarea”, nu m-am referit la tine,,,spuneam mai intai despre mine ca DOMNUL ISUS sa curete daca am o motivatie izvorata din fire in discutia asta…la raspunsul tau am cateva lucruri de obiectat si le voi obiecat chiar acum:

    1. Eu cred ca Petru oarecum a anticipat ca va urma sa se intample ceva deoarece el a inteles vedenia primita de la Dumnezeu, si n-ar mai fi plecat cu oameni veniti la el sa il cheme-FAPTE 10:14-29. Si apoi Scriptura zice un lucru interesant, vers 44 din capitolul 11 si anume, ca nu Petru a fost uimit de faptul ca darul Duhului Sfant sa revarsat peste neamuri, ci credinciosii taiati imprejur care venisera cu el..APoi in vers urmator Petru zice catre cei uimiti: „Se poate opri apa, ca acestia sa nu fie botezati…”Deci Petru nu a fost asa uimit de ceea ce sa intamplat deoarece el oarecum avusese vedenia inainte si stia ca Dumnezeu IL va folosi..in fine..asta nu are prea multa importanta draga tobias
    2. Am intrepins aceasta discutie cu tine, deoarece m-am legat de faptul ca tu ai afirmat „darul vb. in alte limbi nu mai este pentru vremea noastra deoarece acesta a fost semnul pentru evrei ca sa creada ca si neamurile erau mantuite prin har”. Daca aceasta era adevarat atunci de ce acest dar mai era activ in biserici? Era de ajuns experienta de la Cezareea cu Corneliu care sa convinga in mare parte pe evrei ca si neamurile sunt mantuite prin har..Dar acest dar sa manifestat si apoi in Efes(FAPTE 19:1-7), mai mult decat atat darul vorbirii in alte limbi era activ in biserica din Corint anul (55-56) si chiar la Cezareea(Fapte 10)….Daca afirmatia ta este adevarat darul vb in alte limbi ar fi trebuit sa dispara imediat in Corint dupa ce biserica devenise deja unita(si evrei si neevrei)…Deci afirmatia ta ca darul limbilor a fost un semn pentru evreii ca neamurile sunt mantuite si el nu mai exista azi, e fortata, si nu are sustinere biblica…Plus ca in lista din 1 Corinteni 12 darul vorbirii in limbi se afla in lista ca un dar pe care Duhul Sfant il imparte cum voieste…Daca Pavel ar fi stiut ca acest dar a fost dat numai ca semn pt evrei ca ei sa creada ca neamurile sunt mantuite, nu l-ar mai fi pus acolo.Ar fi pus in dreptul lui un (P.S), si ar fii explicat..dar nu face asa,,,Ba el il foloseste si in pasajul Madularele trupului exemplul cu darul acesta al vorbirii in alte limbii. In capitolul 14 nu i-ar mai fii indemnat pe corinteni sa mai caute acest dar….Deci aceasta interpretare repet este subtire, si nu are sustinere biblica. Daca nu gresesc aceasta este si o deductie teologica adica tu aduci textului ideile tale fortandu-l sa sustina ideea ta(in caz ca gresesc fratele marius cruceru sa ma corecteze).
    3. Cum adica te temi ca poate un frate care vorbeste in alte limbi sa poata spuna ceva de la DIAVOLUL???…1 corinteni 12 spuna ca „un om care vorbeste prin Duhul lui Dumnezeu nu poate zice Isus sa fie anatema”….la fel zice si in GALATENI 1. Si nu uita ca in acest dar DUHUL da cuvintele omului, nu omul spune de la el FAPTE 2:4. Stiu o intamplare de la o sursa fizica care spunea asa…..Un frate, a venit o data si sa pus in spatele meu. A inceput sa se roage in alte limbi in timpul rugaciunii. La un moment dat dupa rugaciune, un frate din fata lui sa intors catre el si i-a zis: „Frate tu stii ce te-ai rugat in alte limbi?
    „Nu stiu frate”.
    „Uite ce te-ai rugat tu: ‘Te rugai pentru sora din spate, care are probleme mare’. Intre timp sora sa ridicat din spate, si a spus ca casa ei este pe punctul de a fii pierduta si ea data afara din casa.”
    Ce am vrut sa spun cu aceasta intamplare. Cel care se roaga in alte limbi, Dumnezeu il poate folosi sa se roage pentru niste cauze extraordinare. Si cunosc oamenii care au experiente cu acest dar, experimentand noi cuvinte….alte limbaje. As putea continua lista exemplelor dar nu vreau sa te plictisesc.

  81. esential zice:

    Daca nu gresesc tobias eu cred ca tu te referi, la cei care aduc mesaje din partea lui Dumnezeu prin darul acesta, fara mai apoi sa le interpreteze…Inca sunt in studiu din acest punct de vedere, dar privind peste 1 Corinteni 14, un astfel de mesaj intra-adevar are nevoie de interpretare..pt ca Pavel: „Sa taca in biserica si sa-si vorbeasca numai lui insusi si lui DUMNEZEU”(vers27-28). Momentan stiu ca la penticostalii astfel de manifestari sunt, in care multi frati se ridica si aduc un mesaj in alte limbi, se pun jos si fara sa interpreteze. Cred ca este gresit. Daca tot au un mesaj pentru biserica sa il si interpreteze. Daca nu sa taca si sa isi vorbeasca in limbi numai lui insusi si lui Dumnezeu. Dar trebuie sa studiez bine acest text. Draga tobias, ma bucur ca am putut sta de vorba cu tine…:). SI INTRA-ADEVAR ISUS SA NE AJUTE SA UMBLAM DREPTI. Si eu chiar acum voi inteprinde un studiu pe aceasta tema a lucrarii DUHULUI SFANT si sa invat si eu mai multe…Trebuie sa invatam….Si sa traim…FII BINECUVANTAT DE ISUS TOBIAS:)

  82. patrick. zice:

    Nu ma bag in subiect..da’ mi drag Tobias asta:)).Si fie urarea intre noi…Domnu sa te inspire cu cele mai bune si melodioase linii de bass!,asa cum iti plac tie dragule ! :))

  83. elisa zice:

    Cred ca vorbirea in limbi,ca si alte daruri,care nu se prea intalnesc azi,este o mare problema.Nu sunt penticostala,dar cred ca darurile toate cate ne-au fost date,sunt valabile si azi,dar noi nu mai avem plinatatea Duhului.
    Am frecventat la un moment dat biserica penticostala,dar nu am auzit in toata acea perioada sa fi vorbit cineva in limbi.Odata o sora care stia germana s-a rugat in germana,a inteles ea si cei care stiau limba.
    Rastignirea din cap pana in picioare,pe cruce,cu Hristos,e mai putin propovaduita,decat sabatul la adventisti,vorbirea in limbi la penticostali.
    Pana nu ne vom rastigni sinele,Dumnezeu nu v-a putea lucra in noi.
    Sunt in momentul in care imi pun intrebarea:ce fel de pamant sunt eu?
    Il las eu pe Domnul sa lucreze caracterul Sau in mine?
    Nu.vad ca nu,dar nu inteleg cum trebuie sa ma las prelucrata,imi parea ca o fac,citind in continuare cartile lui Tozer,acum:”intorc vorba diavolului”
    vad ca discut mult despre o viata mai profunda,dar nu discutia are aici valoare.
    Domnul tuturor doctrinelor despre sfintire este Hristos si Dumnezeu,Mantuitor si Domn.
    „Preda-te total Lui”(Tozer)Cum?
    Nu vorbind in limbi,nu vindecand in NUmele Lui ,predandu-ne…
    Domnul sa ne conduca spre biruinta in binecuvantare,ca sa putem cunoaste frumusetea si desavarsirea Domnului Isus.
    „nu exista nimic mai des intalnit decat suflete care sunt desavarsite si sfinte in teorie”(Tozer)

  84. viorica zice:

    Fratilor ,sa va spun cum am primit eu vorbirea in limbii.Eram tare impotrivitoare a acestor limbi ne intelese o socoteam o bolborosire fara rost .Frecventind la un grup de rugaciune toti baptisti,s-a pus problema daca vorbirea in limbi este actuala sau a fost pina la apostoli .Fiecare s-a hotarit sa posteasca pentru ca Dumnezeu sa ne descopere si noua .Unul a postit 40 de zile ,altul 30 ,eu am postit 28 .Eram o incapatinata nu puteam crede asa ceva ,mai fusesem si la fr.penticostali si tare nu mi-a placut galagia de acolo si m-am impetrit .Intr-o seara am fost la rugaciune in casa lui Tatiana Topciu poeta crestina .Nu am fost multi decit vreo 6 persoane ,Tatiana fiind profesoara si locuind la bloc se ferea sa fie vizata de vecini .Ne-a atentionat sa cantam in murmur si rugaciunea sa fie la fel in murmur .Cind mi-a venit rindul sa ma rog ,mi-a venit pe buze ceva vorbe neintelese ,ma opream ii dadea drumul ,imi era rusine nu stiam ce se intimpla ,atunci o sora imi spune;”Viorica dai drumul este ‘vorbirea in limbii”A fost o seara binecuvintata si Domnul mi-a dat vorbirea in limbii asa cum am dorit in liniste .Rugaciunea mea si postul a fost ,ca Dumnezeu sa-mi descopere daca mai sint reale vorbirea in limbii si astazi .A fost o experienta pe care toata viata nu o pot uita si nega ca nu exista vorbirea in limbi .Deci fratilor ,e bine care nu aveti convingerea vorbirii in limbi sa nu va impotriviti . Cunosc frati baptisti care au trecut prin casa mea si la 4 dimineata ii ascultam din camera lor vorbind in limbii .Nu vreau sa-i le dau numele dar sint titani nostri baptisti .Dumnezeu sa va binecuvinteze!
    Ps.Stiu ca fac multe greseli in scris va rog sa ma iertati ,nu mai stiu bine romaneste .

  85. esential zice:

    DRAGA ELISA, ai facut o confuzie, poate fara sa iti dai seana. Tu ai spus despre sora aceea care s-a rugat in germana, ca stia limba si asa ati inteles totii ce sa rugat. Elisa nu aceea e darul vorbirii in alte limbi. Vorbirea in alte limbi este acel dar prin care tu vorbesti o limba pe care nu ai cunoscut-o niciodata. Duhul iti da acele cuvinte iar tu le rostesti- FAPTE 2:4. Pai uite, cum ar fii daca eu sau tobias, sau fratele marius cruceru, ne am apuca sa ne rugam in engleza limba de altfel pe care o stim toti, si apoi sa zicem ca ne am rugat in alte limbi….nu ar fii nimica…TOt asa si Pavel zice in 1 Corinteni 14 ca „cine are darul acesta sa se roage sa aibe si darul s-o talmaceasca”….Deci daca aduci un mesaj bisericii tale prin vorbirea in alte limbi, trebuie sa si talmacesti. Daca nu, atunci taci si iti vorbesti numai tie in banca ta….1 Corinteni 14:27-28

  86. esential zice:

    Frate Marius, Tobias, Viorica, Elisa, toti care cititi acest material vreau sa va dau un citat extraordinar a lui Jack Deere unul din cei mai de seama teologi
    „Crestinii nu resping minunile fiindca Scriptura afirma ca darurile au incetat. Mai degraba ei resping darurile Duhului Sfant, fiindca nu le-au trait”. Mi-a placut tare mult marturia sorei Viorica (cei care n ati citit-o, cititi-o ca merita- e mai sus cu doua comentarii). Intr-o zi citeam ca un frate pastor baptist aducea liderilor din comuniunea baptista urmatoarele lucruri „Lipseste manifestarea darurilor, vindecarea, eliberarea demonica, si un loc pentru minunile ca cele din Noul Testament”. Fratilor, faptul ca dorim ca DUHUL LUI DUMNEZEU, sa lucreze, asta nu inseamna spectacol. Daca ai roada duhului din GALATENI 5:22, acest lucru inevitabil te va duce la TREZIREA TA, iar odata cu aceasta TREZIRE DUHUL LUI DUMNEZEU VA LUCRA CU PUTERE. De exemplu AUGUSTIN A CREZUT O BUNA BUCATA DE VREME din viata lui ca darurile au incetat, si DUHUL nu mai lucreaza asa puternic ca in Scriptura. Totusi citesc din o opinie pe care o afirma el la finalul vietii lui. „In cartea sa ORASUL LUI DUMNEZEU (CARTEA 22:8)” el afirma ca in mai putin de doi ani el a cunoscut peste saptezeci de minuni verificate care s-au petrecut in orasul sau Hippo”. Asadar si-a schimbat pozitia verificand astfel de lucruri. Ce sa mai zicem de JOHN WESLEY. CARE IN JURNALUL SAU DIN 7 IULIE 1739 citez „AM avut ocazia sa vad semne exterioare care au insotit lucrarile lui Dumnezeu. Am vazut oamenii pacatosi, care se prabuseau la pamant , tremurand, plangand si strigand catre Dumnezeu cu voce tare ca sa ii ierte. Altii aveau convulsii in trup, altii plangeau la pamant cu strigate puternice si cu lacrimi”-am incheiat citatul. La fel si Jonathan Edwards, un om prin care DUMNEZEU a adus TREZIRE, A FOST SI EL DESCHIS SA-L PE DUHUL LUI DUMNEZEU sa lucreze. Adevarul este ca atat penticostalii cat si baptisti, au nevoie de TREZIRE. Prea multe prejudecati, prea multa temere il impiedica pe DUMNEZEU CA sa lucreze prin noi. Eu sincer pot sa afirm ca penticostalii si charismaticii chiar au nevoie de Trezire si smerenie ceea ce priveste felul cum DUMNEZEU lucreaza prin DUHUL SFANT. De multe ori ne consideram tari si mari, dar mai avem atatea de invatat. La fel si cu fratii baptisti. Isus sa aiba mila de noi!!!

  87. elisa zice:

    Esential( e un nou nume? . 🙂
    Nu,nu am scris asa…am scris tocmai ca s-a rugat o sora,care stia limba germana,nu o limba care venea din duh si ca au inteles-o doar cei care stiau limba..tocmai asta ziceam,nu aceea e vorbirea in limbi,sa vorbesti in alta limba,pe care tu o cunosti.
    Cred ca nu ai citit atent.
    Cred ca nu avem daruri din cauza noastra numai ca ele nu au incetat,fiind date de Duhul Sfant.
    Sunt multe daruri…dar ele lipsesc din biserici azi,din cauza lipsei plinatatii Duhului Sfant.

    Iti recomand sa citesti:”Tragedie in Biserica:lipsa darurilor” de A.W.Tozer

  88. esential zice:

    Elisa draga intra-adevar nu am inteles eu bine afirmatia ta..Neauzind tonalitatea frazei, am interpretat-o gresit. In fine….Vreau sa iti zic un lucru interesant. Despre Biserica din Corint ni se spuna in epistola ca aveau probleme grave: incest 1 Corinteni 5, oamenii firesti 1 Crinteni 3:3,5, etc….Desi aceasta biserica era cu probleme, totusi este un amanunt intereseant. In 1 Corinteni 1:7, ni se spune, ca nu duceau lipsa de nici un dar. INCREDIBIL….deci toate darurile se aflau in biserica…Extraordinar….Acolo se afla darul vindecarii, darul minunilor, daru deosebirii duhurilor, darul intelepciunii, etc…Desi era o biserica cu reale probleme, o biserica unde se afla imoralitate mai rea ca la pagani, se afla rau, totusi acolo DUHUL SFANT lucra cu putere, si se aflau toate darurile…Nu vreau sa zic acum ca noi putem sa mergem sa curvim, sau sa devenim oamenii lumesti si intre timp sa avem si daruri. Dar putem cadea si in cealalta extrema in care sa ne uitam la noi, si sa ne vedem tot timpul atat de imperfecti si nedrepti ca DUHUL SFANT sa ne inzestreze cu darurile sale si sa lucreze prin noi cu putere. Nu trebuie sa fie asa. Eu cred ca DUHUL SFANT da daruri si daca tu ceri. Era o data un frate, care spune ca sa rugat pentru multi oamenii inainte fara sa se intample nimic,,,mergea la spitale isi punea mainile peste ei si nimic,,,,dar a continuat in credinta. Duhul Sfant i-a onorat credinta, lucrand prin el apoi lucrari mari…Putea sa renunte la un moment dat, dar n-a facut-o, ci a continuat ca Dumnezeu poate lucra prin El. SI a facut-o….:)…..Trebuie sa ne sfintim, sa il avem pe ISUS ca centru al relatiei noastre cu DUMNEZEU, sa cautam pe CEL CE DA DARUL NU DARURILE…si apoi vom vedea lucrari mari,,,Eu asa vreau sa fac, sa il caut pe EL…pe EL, pentru ca cand dai de EL, dai de tot…:)

  89. Tobias zice:

    Multumesc fiecaruia pentru opinii:) in parte am vazut si eu unde gresesc…pentru nedumeririle nerezolvate o sa ma mai documentez…frate Marius cum a’ti comenta ce s’a scris pana acuma?

  90. habacucus zice:

    Interesant acest subiect al darurilor spirituale, mai ales darul vorbirii in alte limbi.Sunt un crestin care a crescut si a fost botezat in apa intro biserica cu doctrina baptista o biserica binecuvintata de Domnul de sute de ani.Am crescut intrun mediu spiritual unde nu am auzit despre botezul cu Duhul Sfint ,vorbirea in limbi sau profetii.Citeam cartea Faptele Apostolilor si ma intrebam daca faptele apostolilor sunt si astazi reale daca noi care zicem ca suntem urmasii apostolilor si a ucenicilor am primit mandatul de a face lucrarile Domnului care au fost in biserica primara .Domnul mia raspuns si intro seara minunata acum 5 ani la un cerc de rugaciune am fost botezat cu Duhul Sfint fara sa programez ceva .Repet eu sunt crestin baptist nu vin dintro biserica penticostala sau charismatica, nu am stiu despre aceste lucruri.Darurile Duhului Sfint sunt pentru fiecare crestin date pentru zidirea biserici.Am cunoscut reformati, ortodoxi, catolici, botezati cu Duhul Sfint fapt ce atesta ca cei care doresc darul lui Dumnezeu il primesc prin credinta.Nu trebuie sa ne speriem de vorbirea in limbi , ci de cuvintele nepotrivite care le rostim adesea , de birfe, rautatile din viata noastra.E periculos sa vorbesti despre ceea ce nu cunostii , pentru ca potii sa hulesti pe Dumnezeu Duhul Sfint. Marcu 16 cu 15-18 rezolva si raspunde la intrebarea :Mai sunt actuale darurile Duhului Sfint si azi? Raspunsul datil voi dar inainte deslipitiva de ceea ce stitii voi si alipitiva de ce zice scriptura. Fiti binecuvintati si doritiva ca si Pavel sa vorbiti in limbi mai mult ca orcine,sa va doritii sa profetitii si sa facetii minunile Domnului. Vai de cei ce nu predica toata scriptura zice in apocalipsa.Pace si har de la Domnul Isus.

  91. Ionut zice:

    De ce in Biserica Matei 18:15-20 nu se aplica si”pastorul” ,cred din majoritatea Bisericilor nu este interesat sa-l faca lamurit pentru popor?
    Cind trebuie aplicat si cine trbuie sa-l aplice?

  92. Alexandru zice:

    Oare vom fi generatia care il vom vedea pe Domnul Isus Christos?

    • ghit oltita zice:

      Alexandru,Crezi ca este important ca vine sau nu acuma?Dumnezeu sa ne ajute sa fim in asteptare mereu.Cred ca stii ce inseamna sa astepti pe cineva sa vina.Cata framantare!Inima astepta impreuna cu tine!Hai sa facem asa ca vremurile Dumnezeu le stie.

  93. ascultareacredintei zice:

    Filipeni 2: 12-13

    La ce se refera Pavel cand vorbeste despre lucrarea lui Dumnezeu? La faptul ca lucreaza vointa si puterea, sau la faptul ca-mi directioneaza vointa si puterea? Nu ma refer in general (desigur ca fara putere de la Dumnezeu nu pot face nimic). Intrebarea mea e strict legata de acest pasaj.

    Iata doua traduceri:

    Dumitru Cornilescu: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.”

    O traducere ortodoxa: „Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”

    Prima sugereaza mai mult ca primesc vointa prima. A doua sugereaza mai mult ca Dumnezeu are un plan si lucreaza in mine sa voiesc in folosul acestui plan (in directia lui).

    Oricum, care e sensul cel corect?

  94. bogdi zice:

    Am gasit si eu in NTR versetul si suna cam asa:

    „pentru că Dumnezeu este Cel Care lucrează în voi; şi astfel voi aveţi voinţă şi puteţi lucra după buna Lui plăcere. „

  95. BAPTICOSTALUL zice:

    Sunt baptist venit dintr-o biserica penticostala, simt ca am crescut in biserica baptista, am frati cu care ma rog si ne indemnam unii pe altii si Dumnezeu lucraeza, am insa un ooff… as dori mult ca fratii sa fie preocupati si de darurile Duhului, cred ca e nevoie. Biserica se inmultea cu ajutorul Duhului Sfant.Cred ca Domnul nu ar avea nimic impotriva.Ceea ce imi place foarte mult in biserica noastraa este faptul ca este HRANA(CUVANT) din belsug.In biserica primara Dumnezeu a lucrat cu minuni si semne care insoteau Cuvantul.Oare Domnul s-a schimbat?…s-au Il limitam noi?

    • ghit oltita zice:

      Ce adevarat vorbesti!Am citit o fraza undeva care spunea”au ajuns sa pretuiasca darurile decat pe datator”.Cu intelepciune de la Dumnezeu si lasandu-l pe EL sa ne prelucreze inimile putem vedea nu imitatie ci lucrare.Fii tu un exemplu ca ceilalti vazand lucrarea ta buna sa-L laude pe EL.Dumnezeu sa te ajute.

  96. Undernet zice:

    BAPTICOSTALUL –
    Nu va ingrijorati de nimic; ci in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multamiri. (Filip.4:6)
    ––-
    Faptul ca te identifici baptist sau penticostal e o mica problema. Nu cred ca are prea multa importanta ci mai degraba este o radacina a unei pricini de poticnire

    „Nu te uita la infatisarea si inaltimea staturii lui, caci l-am lepadat. Domnul nu se uita la ce se uita omul; omul se uita la ceea ce izbeste ochii, dar Domnul se uita la inima.” (1Sam.16:7)

    Daca un Sioux (indian) ajunge sa-l cunoasca pe Dumnezeu prin orice fel de imprejurare si crede in El cu toata puterea lui, il iubeste mai presus de orice si ii asculta poruncile atunci se poate socoti mai fericit decat multi baptisti, penticostali, crestini dupa evanghelie, catolici, ortodocsi, martori ai lui iehova, etc, etc.
    ––-
    Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita; duhul, in adevar, este plin de ravna, dar carnea este neputincioasa.” (Mat.26:41)
    Marturisiti-va unii altora pacatele, si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati. Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit. (Iac.5:16)

    Datoria ta este sa te rogi si Dumnezeu nu numai ca iti va raspunde ci vei vedea si minunile Lui daca il rogi plin de credinta si cu o inima sincera. Nu trebuie sa faci nimic altceva. Ai un Tata care te iubeste nespus de mult si El ti-a promis:
    Deci, daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru, care este in ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! (Mat.7:11)
    De aceea si Eu va spun: Cereti, si vi se va da: cautati, si veti gasi; bateti si vi se va deschide. (Luc.11:9)
    ––-

  97. BAPTICOSTALUL zice:

    NU este vorba de ingrijorare ci de o dorinta.Doresc ca fratii mei, baptistii sa se bucure de ceea de Domnul a dat Bisericii Sale.In ceea ce ma priveste pe mine ma rog, constient fiind ca DOMNUL poate face minuni.Nu ma identific ca baptist sau penticostal ci ca si copil al Domnului.As dori sa cunosc parerea fratelui Marius in cea ce priveste darurile descrise in Icorinteni;14, si manifestarea lor.Am spus fr. Marius pentru ca il cunosc si Domnul s-a folosit de d-lui in cretserea mea.Il admir si ma rog sa fie pazit de Domnul

  98. Marius David zice:

    Alexandru, toate generaţiile îl vor vedea pe Isus CRistos, Biblia ne spune că orice ochi îl va vedea.
    Şi tu şi eu, toţi de la Adam pînă la ultimul copil care se va fi născut în ziua venirii Domnului şi în ultimul ceas.

    Draga Ascultarea,
    textul este cam aşa
    Php 2:13 ὁ Θεὸς γάρ ἐστιν ὁ ἐνεργῶν ἐν ὑμῖν καὶ τὸ θέλειν καὶ τὸ ἐνεργεῖν ὑπὲρ τῆς εὐδοκίας.
    Căci Dumnezeu este cel ce lucrează în voi şi a voi şi a înfăptui după-pentru dreapta-cumpănirea (Sa)(trad este aproximativă)
    Problema textului este şi la lexic şi la gramatică.
    1. to telein şi to energein sînt infinitive articulate, se poate traduce cu a voi şi a lucra, infinitivele româneşti sau se pot substantiviza.
    2. de observat că verbul energein este folosit la participiu şi în dreptul lui Dumnezeu, Dumnezeu este cel ce lucrează şi lucrarea …
    3. problema semnatică este legată de sensul lui energein, care poate înseamna şi a lucra, dar are şi alte sensuri în care poate aluneca traducerea.
    4. problema este că eudokia, plăcere, dorinţă, scop nu este legat de un pronume, în mod tradiţional s-a adăugat după plăcerea LUI, dar acest pronume nu este în text.

    Ce cred eu? Că Dumnezeuz lucrează în noi şi voinţa şi înfăptuirea, după cum consideră El de cuviinţă… TRebuie văzut şi contextul.

    • dori`s zice:

      la versetul acesta am auzit intr-o predica o explicatie pe care eu o consider venita direct de la Dumnezeu.
      s-a pus accentul pe „buna Lui placere” si intrebarea pastorului a fost cum este placerea lui Dumnezeu? „buna ” evident, cum ar putea fi altfel placerea singurului Bun din univers? (pana aici mesajul pastorului)
      daca este buna cum ar putea atunci ca El sa faca oameni rai cu inima impietrita? daca noi rastalmacim Cuvantul Domnului este pentru ca noi suntem rai (Domnul sa ne ierte) nu ca El ar dori ca cineva sa fie rau. oare toti oamenii sunt creati de Dumnezeu? zic si eu acum ca Pavel, intreb in „nebunia” mea.
      daca toti suntem creati de El cum ar putea ca Bunatatea sa creeze ceva rau?

      • om rau zice:

        @ dori’s – daca toti suntem creati de El cum ar putea ca Bunatatea sa creeze ceva rau

        Adam, primul om – in coapsele caruia, ca sa zicem asa, era cuprinsa toata omenirea (deci si noi) – a fost creat bun sau rau?
        Acum, daca a fost creat bun, intrebare: cand a devenit Adam rau?

        Acelasi tipar ni se aplica si noua… Sa ne intrebam: cand devenim rai? – si sa ne ferim ca de foc… iar, de ni se intampla, sa ne dezlipim de rele si sa fugim cu cainta la Binele vesnic! Sigur va avea mila de noi – Ezechiel 33:13.15

      • Marius David zice:

        Dumnezeu nu face oameni răi cu inima împietrită…

  99. elisa zice:

    Undernet,,,,cred ca este o greseala sa enumeram crestinii impreuna cu martorii mincinosi,de care ma dezic total,ei nu cred ca Duhul Sfant este o persoana,nu cred ca Hristos este dumnezeu,ci doar fiu pamantesc..deci orice asociere este fara fundament,,,
    De asemenea cum s-a discutat,este bine sa-i spunem lui Dumnezeu,macar asa cum Domnul Isus a facut-o”TATAL”
    …Tata,,,,avem cui spune aici pe pamant,cei care mai avem tata.

    Frate Marius,atunci eu nu sunt de vina ca nu am vointa destula sa infaptuiesc tot ce as vrea in legatura cu cresterea mea?daca Domnul o da dupa buna Sa placere?

    Salutari de la”martea de la Maru”

  100. Marius David zice:

    Da, Bogdi, interesanta traducerea NTR, nu as spune ca este chiar literala, dar merge…
    pare mai degraba o traducere interpretativa, deja te porneste la o varianta, fara a lasa textul confuz si evaziv asa cum este intentionat de catre autor, probabil,
    sint sigur ca Pavel putea fi mai precis daca dorea.

    Bapticostaul si Undernet, Domnul sa ne dea din plin Duhul SAu. Asta ar fi mai mult decit de ajuns!

  101. Marius David zice:

    Sora Elisa, mulţumesc pentru salutări,
    Cînd nu avem destulă voinţă am pierdut legătura cu El,
    El ne dă orice dar bun şi desăvîrşit de sus, ne dă şi înţelepciunea, fără mustrare.

    Voinţa de a face voia Lui vine din plinătatea Duhului, din plinătatea de El, cînd firea este prea tare, atunci nu mai putem împlini voia lui cea bună plăcută şi desărvărşită.

  102. BAPTICOSTALUL zice:

    Cred ca lepadarea de sine implica o renuntare la vointa proprie si nu mai vrei tu ci VREA EL

  103. BAPTICOSTALUL zice:

    Ma gandesc cum ar arata un astfel de crestin… dar o astfel de biserica?!Nu cred ca ar mai fi necesare nici saptamani de evanghelizare nici invitatii impartite.Domnul sa aiba mila de noi.
    am fi ca niste marionete conduse de MANA DOMNULUI, nu s-ar auzi decat vocea LUI.

  104. BAPTICOSTALUL zice:

    Oamenii care sunt implicati numai in Lucrarea Domnului par niste ciudati(ma refer la cei care nu sunt implicati in diferite activitati laice).nu cunosc legile, nu stiu ce se intampla in lume.cateodata ma irita dar de multe ori ii invidiez. Parca sunt din alta lume.Oare asa ar trebui sa fim toti?

    ?!?!?!

  105. esential zice:

    …SI EU AM FOST DE ACORD CU SESIZAREA SOREI ELISA LA ADRESA LUI UNDERNET….ma refer la martorii lui iehova. Domnul Isus sa aibe MIla de ei. Este clar ca este o invatatura draceasca (1 timotei 4:1-2). Chiar in zilele trecute am citit doctrina martorilor si a mormonilor indeosebi. A mormonilor pe langa faptul ca este demonica, este si infioratoare sa vezi ce inselaciune poate nascoci satan.
    Deci draga undernet, ai mare grija ce asociezi cu persoana ta…..:)

  106. esential zice:

    Frate Marius, ce parere aveti: Un crestin poate sa aiba probleme demonice grave. Adica demonul sa-l stapaneasca intr-un domeniu. De influentat clar ca poatE influenta, dar de a avea controlul in viata lui intr-un domeniu, ce credeti????….
    P.S Mentionez ca stiu diferenta dintre a controla si a poseda.

  107. BAPTICOSTALUL zice:

    Cred ca poate, daca iesi de sub ocrotirea CElul Preainalt.Nu poti fi controlat de doua feluri de duhuri in acelasi timp.Mai cred ca exista un fel de mostenire”, sunt anumite duhuri care merg pe linie genetica.Sunt anumite trasaturi de familie si cred ca sunt periculoase.Cel mai periculos duh in dreptul fiecaruia este cel care-l influenteza pe el.Si Diavolul stie asta.Daca negociezi… te-ai dus.
    POST SI RUGACIUNE!

  108. BAPTICOSTALUL zice:

    Ca veni vorba de martori… de ce credeti ca majoritatea dintre ei provin din biserici neoprotestante?

  109. BAPTICOSTALUL zice:

    Unde gresim ?Ca nu-i vorba de o… cadere in pacat ci pur si simplu de o lepadare de credinta.

  110. elisa zice:

    Bapti,cred ca nu e biblic ceea ce afirmi,de unde ideea ca duhurile merg pe linie genetica?mostenim duhuri?
    ??Ar insemna sa fim coplesiti de ele,cate au adunat cei dinaintea noastra,ori nasterea din nou nu e spalarea de toate intinaciunile ?nu devenim curati prin sangele Domnului Isus?
    Cine negociaza cu diavolul,in ce sens? explica te rog sa inteleg ideea.
    Martorii s

  111. Marius David zice:

    draga Bapticostalule, despre martori… sînt unii oameni care au intrat în biserici protestante, dar nu s-au maturizat spiritual şi astfel cad pradă uşor altor învăţături. Apostolul Pavel vorbeşte despre astfel de oameni imaturi mişcaţi de orice vînt de învăţătură.
    Hermenutica Martorilor este ademenitoare la prima vedere, dar toxică prin scoaterea textelor din context.
    Da, este vorba şi de lepădare de credinţă. Nu există mîntuire în nici un alt nume în afară de Numele lui Isus Cristos, Dumnezeul-Om.

  112. Marius David zice:

    draga Bapticostalule, nu cred ca este vorba de duhuri, ci de moştenire genetică, anumite lucruri la care au fost sensibili părinţii noştri ne ispitesc şi pe noi.
    De aceea trebuie să ne cunoaştem bine ascendenţa, să ştim de ce să ne ferim.
    Să nu vedem peste tot demoni şi îngeri. Sînt destul de rari, cele mai mari ispite vin din noi, cel mai mare duşman îmi sînt eu însumi.

  113. Marius David zice:

    Da, Bapticostalule, ciudaţi ar trebui să fim toţi …pentr că sîntem din altă lume.

  114. BAPTICOSTALUL zice:

    draga elisa, cred ca nu m-am exprimat bine, nu este vorba neaparat de mostenire de duhuri ci de o influenta a lor.Ex: bunucul-bea, tatal-bea si mai mult iar baiatul e alcoolic.
    Devenim curati prin Sangele Lui, dar ne pastram?
    daca un alcoolic se intoarce la Domnul care crezi ca va fi cea mai mare ispita pentru el?
    Bautura.
    negociza: beau sau nu,ascult sau nu.
    beau doar un pahar.
    Cu siguranta ca nu se opreste.

  115. esential zice:

    Frate Marius ce ati vrut sa spuneti cu fraza „demoni sunt destul de rari”. ?????? Vreti sa spuneti ca o prezenta demonica poate fi numai in cazurile extreme, cand un om are un comportament excesiv violent sau are un pacat grosolan.?????
    Daca este asa frate Marius, atunci de ce DUMNEZEU ne porunceste ca vom avea de luptat impotriva diavolului, si ne-a spus sa veghem si sa ne imbracam cu armatura lui DUMNEZEU??? Eu cred ca in fiecare zi in mintile credinciosilor din lumea intreaga se da o batalie mare cu influente si duhuri demonice. Atunci cand esti atacat de frica la nivelul minti, de unde vine ea???…2 Timotei 1:7 zice ca „DUMNEZEU nu ne-a dat un duh de frica”…??? De unde vine frica aceasta…Atunci cand o persoana este cuprinsa de confuzie, de neliniste, de lipsa de pace, de unde vine actiunea aceasta…??? „Daca in perspectiva noastra crestina asupra lumii nu intra si imparatia intunericului atunci va trebui ca cineva sa suporte invinuirile: ori tu ori DUMNEZEU, pentru toate gandurile pe care tu le ai la nivelul mintii” (citat de Neil Anderson)..Ati spus frate Marius ca anumite ispite vin din noi???…Bun, si cine este in noi…???? Este firea pamanteasca prin care diavolul ataca…….Clar ca diavolul se afla in spatele acestor actiuni ca sa inunde viata credinciosului si sa il opreasca sa creasca in Cristos…Atunci cand suntem atacati la nivelul mintii cu amaraciune, suparare, manie, si persista ispita de unde vine ea..??? De altfel si in 1 PETRU 5:8-10 ni se spune sa „ne impotrivim diavolului si sa veghem.’..este clar ca se vorbeste despre aceea lupta pe care o ducem impotriva lui si care mai e descrisa in Iacov 4:7. De altfel si in 2 CORINTENI 10:4-5 ni se spune clar ca ” rasturnam orice izvodire, intaritura, si inaltime, si orice gand il facem rob ascultarii de Cristos”….Si in Efeseni 6: 11-18, ni se spune sa luam armatura lui DUMNEZEU SI SA NE IMPOTRIVIM DIAVOLULUI”….ISUS la fel a spus ca „v-am dat putere sa calcati peste toata puterea vrajmasului” Luca 10:19-20. Deci frate Marius in aceste texte este clar ca noi vom avea de luptat in acest razboi impotriva diavolului „Caci voi nu aveti de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva duhurilor, a capeteniilor, a domniilor care sunt in locurile ceresti”.
    Oamenii care afirma ca nu sunt demoni, si un crestin nu poate fii influentat de demoni, parerea mea ca este rupt de realitate. Un crestin poate fii legat de o intaritura demonica, poate avea legaturi peste mintea lui, sau ganduri obsesive sau sentimente irationale, daca nu vegheaza si nu ia autoritate in NUMELE LUI ISUS peste gandurile care vin la nivelul mintii lui. De altfel crestinii care sunt „normali” au cele mai mari probleme in acest sens. Ei nu stiu ca acele ganduri suparatoare care ii supara si nu le dau pace, sunt de cele mai multe ori atacuri demonice la nivel de minte. Iar daca nu isi cunosc pozitia in ISUS si nu iau autoritate, problema poate persista si lua amploare si poate deveni mai mult decat o influenta demonica. Am vazut cazuri de acest gen…..
    Nu vreau sa fac din orice, lucru demonic. Dar daca biserica n-ar putea fii atacata de diavol, atunci ISUS insusi si apostolii nu ne-ar fii zis „VEGHEATI CA DIAVOLUL VREA SA VA INGHITA CA UN LEU”. Daca puterile intunericului nu mai ataca pe credinciosi, atunci de ce Pavel ne avertizeaza cu privire la ele, indemnandu-ne sa ne inarmam impotriva lor.??? na-re logica……Stiu ca opinia intre noi evanghelicii este ca diavolul nu poate asupri serios un crestin.Sau ca un crestin adevarat nu va fi atacat la nivelul mintii cu lucruri de acest gen niciodata….DAR NU ESTE ADEVARAT…ESTE O MINCIUNA SFRUNTATA A DiAVOLULUI. Stiu atatia crestini care duc lupte la nivelul mintii cu intarituri demonice, minciuni de ale diavolului, pacate personale , si tac si nu zic nimic, deoarece lumea i-ar crede nebuni daca ar spune ceva. Ba din contra parerea mea ca cei care neaga activitatea demonilor de azi, sunt cei mai vulnerabili din acest punct de vedere…….

    • Marius David zice:

      Esential, da, de cele mai multe ori confundam atacurile demonice cu atacurile firii noastre pamintesti, sintem uneori mai rai ca demonii in a ne face rau singuri.
      Inima omului este nespus de inselatoarea si deznadajduit de rea.

  116. elisa zice:

    Diavolul incearca sa ne atace,cand nu avem toata armatura,dar noi daca ne-am lupta cu el,n-am face fata.
    Trebuie sa nu avem pacate ascunse,de care nu cautam sa ne eliberam.
    Chiar ieri am avut o”imixtiune” din partea dusmanului,dar stiu acum,ce am gresit.
    Fratele Marius m-a ajutat sa vad ca nu am fost suficient pregatita,am preluat problemele unora,care
    erau „greu” de dus,armatura cu care m-am incins nu eraintreaga.
    Mai rau a fost ca nu m-am putut ruga pe moment,pentru ca numai mila Domnului nostru Isus,ne scapa de atacurile Celui Rau.
    Multumesc de mii de ori ca avem un Domn si un Mantuitor in persoana Domnului Isus.
    De aceea nu pot sa-i spun niciodata Isus,ci Domnul Isus.
    In Numele Lui se pleaca ostirile dusmanului.Amin!

  117. habacucus zice:

    Ceea ce am spus prin o biserica de sute de ani a fost o mica greseala .Biserica unde am crescut si lam primit pe Domnul Isus ca Domn are o vechime de 115 ani . Cind vorbeam de sute de ani ma refeream ca a luat fiinta acum un secol si ceva. Orcum eu sunt o persoana care va marturisii ce a facut Domnul in viata mea si voi refuza sami leg destinul de vreo religie ci doar de Cristos. Va rog nu mai vorbiti de rau pe evanghelistul RB . Nu eu un lucru bun . El are o inima mare pentru Africa lam vazut si auzit cind a fost la Timisoara.E usor sa stai la un birou si sa critici la noi la romanii e ceva parca inascut.Daca noi nu putem, aruncam cu noroi pe altii.E mai usor sa fi predicator de cartier decit misionar in Africa. Credetima am un prieten misionar si stiu ce zic. Hai sa traim in pace cu totii oamenii si sa nu vorbim lucruri pe care DOMNUL NU LE VREA SI NU CRED CA VIN DIN DUHUL. MULT HAR SI PACE

    • Marius David zice:

      LA care evanghelist te referi, la Bonke? Cine îl vorbeşte de rău? Nu-l vorbesc de rău, pur si simplu nu cred în el şi în ce face. Atît!
      Încă ceva, eu nu stau numai la birou, sînt implicat activ în evanghelizare şi în calatorii misionare. Am colegi şi foşti studenti care bat Africa.
      Arată-mi noroiul aruncat. Nu folosi vorbe cu uşurinta.
      Eu spun ca uneori este mai greu sa fii predicator de cartier decit misionar in unele parti ale Africii, depinde, depinde depinde. …
      Iarasi cred ca nu stii despre ce vorbesti.
      Ai un prieten misionar, dar tu cite misiuni si unde ai fost, HAbacucus?
      Ai grija la ortografie, uneori trebuie sa pui cratica, l-am, sa-mi, credeti-ma, de asemenea, lasa spatiu dupa punctul final. Asa, nu asa.cum am facut acum.
      si tie har si mai mult discernamint.

  118. BAPTICOSTALUL zice:

    Daca n-ar fi o „putere ” in spatele fiecarei actiuni pe care o facem ne-am lupta singuri…si am reusi prin educatie…
    daca la o „simpla” vorba a lui Petru D-l a spus „Nu stii de ce duh esti calauzit”… si era Insusi Domnul acolo. Nu am alt argument mai plauzibil.

    draga elisa ,
    Avem toata armatura Duhului… Cred ca fiecare din noi are un… „calcai al lui Ahile”.NU cred ca exista un crestin sa nu fi fost ranit.

    Habacucus,nu cred ca e mai usor in Africa decat sa slujesti o biserica … fie ea chiar de cartier.
    Inainte de a-i imprastia cu noroi… umbla in „papucii „lor un an de zile…
    Nu stiu daca ai mai vorbi asa.
    Nu judeca marimea unui elefant dupa micimea cozii sale.
    Ai suferi mai mult daca te-ar prigoni dusmanii sau suferi mai mult cand o fac fratii tai?
    Roaga_te pentru ei. Nu ai nici un drept sa-i etichetezi.
    Am vazut in urma cativa ani un „predicator de carter”
    care „lua” painea de la 7 copii de pe masa ca sa aiba bani de benzina sa plece 80 km sa predice la 10 oameni.
    Poate ca altii n-ar face asa ceva.
    Eu nu le pot trece prin fata.

  119. BAPTICOSTALUL zice:

    Insusi Domnul a Zis:” voi judecati dupa infatisare, Eu nu judec pe nimeni.”

    • Marius David zice:

      Ce părere ai, Bapticostalule, de pasajul din predica de pe munte unde Domnul spune: nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, dar apoi spune să nu aruncăm mărgăritarele înaintea porcilor?
      Întrebarea mea este cum ajungi la concluzia că ai în faţă un porc sau un cîine fără a judeca?
      cum ajungi la concluzia că cineva are pai şi tu bîrnă fără a judeca?
      Grea chestiune, nu? Cît o bîrnă!
      Deja eu am pus eticheta în dreptul cîtorva şi i-am aşezat frumos, ca în insectar cu boldul… în virturea unei judecăţi.
      După ce criterii?

  120. Ce părere aveţi despre doctrina regenerării? Credeţi în „depravarea totală” a omului?

  121. Marius David zice:

    Fir de iarbă, uitîndu-mă la mine am cea mai bună dovadă ca depravarea totală a omului este o doctrină cît se poate de corectă şi adevărată.
    Am îndoieli asupra acestei doctrine numai cînd mă uit la soţia mea.
    aşa că sînt încă în dilemă .

  122. Unii din baptiştii noştri sunt real ofensaţi de această realitate … n-aş vrea să fiu găsit crucificat chiar în faţa unei biserici.

  123. Inevitabil sunteţi de acord şi cu faptul că Dumnezeu trebuie să facă înainte de toate „ceva” pentru a schimba dispoziţia omului, starea în care se găseşte, acţiunea din partea lui Dumnezeu care va genera credinţa şi pocăinţa acelui om?

  124. Marius David zice:

    Esential, eu sînt moderatorul acestei pagini 🙂
    Da, fir de iarbă, ai priceput exact, Dumnezeu face ceva înainte ca nouă să ne treacă prin cap să Îl alegem,
    „De departe îmi pătrunzi gîndul… încă înainte de a se naşte în inimă… ” PArafrazez psalmul 139.

    Doctrina baptistă este împărţită asupra acestui aspect.
    am un post mai încolo despre asta.

  125. esential zice:

    BAPTICOSTALULE, exemplul dat de tine, este unul foarte bun….Si mai este inca ceva…Inainte de aceasta intamplare Petru face urmatoare marturisire: „Tu esti Cristosul, FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU”- VEZI Matei 16:16
    Dupa aceasta marturisire, duhul demonic a vorbit prin Petru…iti dai seama….!!!!. Trebuie sa luptam si sa biruim orice atac demonic la nivel de minte…..Daca Petru a vorbit care inainte cu ceva vreme il recunostea pe ISUS ca DUMNEZEU, daramite noi…..
    ELISA, eu cred ca fiecare crestin a fost ranit…Si eu am fost ranit de multe ori de minciunile diavolului, si nu trebuie sa te sperii, ci sa te ridici, sa te „scuturi” de aceste minciuni si atacuri si sa mergi inainte…ISUS sa iti dea BIRUINTA…:)..Conteaza mult sa cunoastem pozitia in ISUS CRISTOS, AUTORITATEA PE CARE O AVEM ASUPRA DEMONILOR, SI A DIAVOLULUI….!!!

  126. BAPTICOSTALUL zice:

    Da, fr Marius, cum ne dam seama daca avem de-a face cu un porc sau cu un caine?
    Fiecare da ce are.
    Daca vrea sa ma sfasie… e porc, daca vrea sa muste… e caine.E scris in „codul lui genetic”.
    Dumnezeu va trece lucrarea fiecaruia prin foc.
    Multi fac minuni in numle Domnului… si Domnul nu i-a cunoscut niciodata.Aici e durerea.
    Dupa roadele lor iti vei cunoaste nu dupa numarul de „fani”.

  127. BAPTICOSTALUL zice:

    VA SALUT PE TOTI CU PS 34.

  128. esential zice:

    Da frate Marius, asa este,,,deja mergeam in alta parte. Bine ati facut si ne vom supune…
    Care credeti ca este cea mai buna eficienta metoda de propovaduire a EVANGHELIEI: prin radio, stadion, personal, slujire, etc???…..De-a lungul vietii dumneavoastra care ati folosit-o, si in care ati vazut LUCRAREA DUHULUI SFANT eficienta si puternica…???

  129. Patrix zice:

    Nu crezi ca de la om la om ar fi cel mai bine Esential?

  130. Marius David zice:

    Draga Esential, toate,
    am facut si prin radio, in parcuri, fata catre fata, prin prezenta, de la amvon… momentul potrivit, omul potrivit, locul potrivit, Duhul…

  131. BAPTICOSTALUL zice:

    Ce este Evanghelizarea?
    Asteptam roade.Cu siguranta sunt, dar trebuie sa le asteptam cu rabdare.(asa cred eu).
    Uneori se intampla ca peste ani sa gasesti roadele ei, cand esti deprimat, cand ti se pare ca „te-ai ostenit degeaba”.
    Nimeni sa nu fie descurajat.
    In plan firesc, cel ce seamana nu culege imediat,daca semeni castraveti, recoltezi in cca. doualuni, daca semeni samanta unui pom… vor trece ani…

    CUVANTUL NU SE INTOARCE FARA ROD.(aceasta nu e parerea mea)

  132. emsal zice:

    Anul trecut ați publicat pe Pătrățosu un post legat de serialul Sfinţii Închisorilor de la Hotnews. Autorul, Ionuț Băiaș, este un prieten și vecin din copilărie (din Moldova Nouă, bineînțeles). Dacă doriți să luați legătura cu el, scrieți-mi pe mail.

  133. Marius David zice:

    Baptiscostalule, evanghelizarea nu-i prozelitism şi invers. Am scris pe pătrăţosu despre asta. Evanghelizarea presupune rostirea Evangheliei, nu-i aşa?
    Da, Emsal, aş fi interesat.

  134. esential zice:

    Frate Marius, in Matei 5:31 ” Oricine isi va lasa nevasta sa-i dea o carte de despartire”, este vorba despre perioada cand cei doi sunt logoditi, si nu casatoriti????….
    Am auzit o interpretare de acest gen, cum ca la evrei de fapt nu s-a pus niciodata problema de divort, iar acest verset din Lege si din Matei se refera la perioada de logodna si nu de casatorie….este adevarat..???

  135. Marius David zice:

    Esential, în prima parte a lunii martie voi scrie cîte ceva despre Predica de pe munte şi despre divorţ în mod special.

    Aşteaptă un pic.

  136. Ce părere aveţi despre Paul Washer? Mă refer în special la mesajele lui cât şi la stilul său „scandalos”.

  137. un fir zice:

    pot găsi undeva vreun post despre ce înseamnă să fii „pătrăţos”? sau o explicaţie scurtă din partea dvs aici?

    • Marius David zice:

      Da, caută un search pe http://www.patratosu.wordpress.com, De ce Patratosu? Si referiri sînt peste tot pe pagina aceea. A fi pătrăţos-colţuros înseamnă să tînjeşti în primul rînd după Cetatea Cubică a lui Dumnezeu dinfinalul Bibliei, mai înseamnă un anumit tip de radicalism, un anumit tip… spun.
      Vei găsi acolo

    • Marius David zice:

      Iată ce mai înseamnă: Leviticus 19:27 Să nu vă tundeţi rotund părul capului vostru, nici să vă stricaţi faţa bărbii voastre.
      Rotunjimile sînt asociate elasticităţii, senzualităţii etc. Vezi Cîntarea 7:2
      Tot templul este foarte pătrăţos şi colţuros, după cum poţi vedea.
      Templu, de asemenea, şi se pare că Dumnezeu are tot treabă cu colţurile noastre, citeşte sau dă tu un search pe ce versiune vrei…
      Nu ştiu de ce Dumnezeu are ciudă pe bărbi rotunde. Habar nu am!
      ESte adevărat că pot fi întinate colţurile uliţelor, colţurile Ierusalimului etc.

      Exodus 25:12 Să torni pentru el patru verigi din aur şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi deoparte şi două verigi de cealaltă parte.
      Exodus 25:26 Să faci pentru masă patru verigi din aur şi să pui verigile în cele patru colţuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei.
      Exodus 27:1 Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri şi înălţimea lui să fie de cinci coţi.
      Exodus 27:2 În cele patru colţuri să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă.
      Exodus 27:4 Să faci altarului un grătar din aramă, în chip de reţea şi să pui patru verigi din aramă la cele patru colţuri ale reţelei.
      Exodus 28:16 Să fie în patru colţuri şi îndoit; lungimea lui să fie de o palmă şi lăţimea tot de o palmă.
      Exodus 30:2 Lungimea lui să fie de un cot, iar lăţimea tot de un cot; să fie în patru colţuri şi înălţimea lui să fie de doi coţi. Coarnele altarului să fie dintr-o bucată cu el.
      Exodus 37:3 A turnat pentru el patru verigi din aur pe care le-a pus la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte.
      xodus 37:3 A turnat pentru el patru verigi din aur pe care le-a pus la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte.
      Exodus 37:13 A turnat pentru ea pentru verigi din aur şi a pus verigile în cele patru colţuri, care erau la cele patru picioare ale ei.
      Exodus 38:2 La cele patru colţuri i-a făcut nişte coarne dintr-o bucată cu el şi l-a poleit cu aramă.
      Exodus 38:5 A turnat apoi patru verigi pe care le-a pus în cele patru colţuri ale grătarului din aramă, ca să vâre drugii în ele.
      Exodus 39:9 Era în patru colţuri. Pieptarul l-au făcut îndoit; lungimea lui era de o palmă şi lăţimea de o palmă; era îndoit.
      Leviticus 21:5 Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap, pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii şi să nu-şi facă tăieturi în carne.
      Numbers 15:38 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor.
      Deuteronomy 22:12 Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli.
      1 Kings 7:30 Fiecare temelie avea patru roţi din aramă cu osii din aramă; şi la cele patru colţuri erau nişte poliţe turnate, sub lighean şi lângă ciucuri.
      1 Kings 7:34 La cele patru colţuri ale fiecărei temelii erau nişte poliţe dintr-o bucată cu temelia.

      Jeremiah 9:26 pe Egipteni, pe Iudei, pe Edomiţi, pe Amoniţi, pe Moabiţi, pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, pe cei ce locuiesc în pustie; căci toate neamurile sunt netăiate împrejur şi toată casa lui Israel are inima netăiată împrejur.”
      Jeremiah 25:23 Dedanului, Temei, Buzului şi tuturor celor ce îşi rad colţurile bărbii,
      Jeremiah 49:32 Cămilele lor vor fi de jaf şi mulţimea turmelor lor vor fi o pradă. Voi risipi în toate vânturile pe ei cei ce-şi rad colţurile bărbii şi le voi aduce pieirea din toate părţile, zice Domnul.

      …..

      Revelation 21:16 Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.

      • dori`s zice:

        cred ca „a fi patratos ” ar trebui sa caracterizeze orice crestin. patratul este din punctul meu de vedere o exprimare geometrica foarte buna a caracteristicilor crestine. el are toate laturile si unghiurile egale reprezentand
        Leviticul 19:35  Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere.
        unghiurile drepte sunt de dorit: nu sunt nici ASCUTITE nici OBTUZE ele sunt drepte ca un „drept credincios”. unghiurile drepre se obtin prin intersectarea perfect perpendiculara a doua drepte. deci nici una din drepte nu este inclinata ele sunt perfect verticale asa cum ar trebui sa fie un crestin.
        cred ca se mai pot scoate si alte avantaje ale patratului dar ma opresc aici din lipsa de timp. la multe patrate!

  138. elisa zice:

    In micimea mea cred ca,colturile si patratele,sunt liniile drepte din care se fac,am tot rotujit eu,ceea ce faceam cand m-am intors la Dumnezeu,mai molcom,mai molcom,pana contururile au devenit prea rotunde,de ma tavaleam in ele,dar nemultumirea mea a crescut tot mai tare,ma simtem tot mai moale,din cauza rotunjimii
    Mi s-a rotunjit si vointa.
    Am strigat,m-am marturisit,am cerut rugaciuni din partea apropiatilor..imi dau seama acum,cand incep sa ma indrept din sale,ca linia drepta care ma facea patratoasa sau coltoasa . 😦
    s-a strambat din cauza de lene duhovniceasca.O stare
    paguboasa.
    Harul lui Dumnezeu sa ne ajute sa intrezarim printre bulgarii si bolovanii rotunzi adevarata inaltime
    dreapta in care ne vrea Dumnezeu.

  139. Foarte interesant, nu m-am gândit niciodată la asta

  140. Dar probabil când aţi spus de Paul Washer că e pătrăţos nu v-aţi referit la barbă 😀

  141. Există vreun loc unde se vor afişa rezultatele.

  142. Marius David zice:

    Din nou pentru fir de iarbă, Paul Washer spune multe lucruri, unele informat, altele mai puţin informat, unele bune, altele mai puţin. Este om, vorbeşte mult şi cine vorbeşte mult şi greşeşte mult, mai ales dacă îi scoţi vorbele din context.

  143. Mulţumesc. Sunt de acord mai ales cu ultima parte a ultimului comentariu şi asta se poate aplica la majoritatea celor care „vorbesc mult” cred.

  144. elisa zice:

    Ce sfat imi puteti da,pentru citirea Bibliei? am inteles in Sesiunea 10 ca citim Evanghelia cu ochi prea luteranizati,prea calvinizati,intr-o dulce asteptare.
    Trebuie sa asteptam pe Domnul,ca pe Mirele,care trage cu ochiul,dar si ca pe Hotul,care ne pandeste…
    Pana acum am citit-o,normal,dar puterea mea de patrundere si intelegere,are nevoie intotdeauna si de prezenta unui om,un predicator? sau e destul aststenta Duhului cel Sfant?
    Pot eu intelege gresit un text?crezand totusi ca Duhul a fost Cel care mi l-a deslusit?dar sa nu fie asa?

  145. Esential zice:

    ….Eu cred elisa, ca citind Scriptura personal DUMNEZEU iti poate tie lucruri personale si foarte adanci, lucruri pe care poate nu le vorbeste unui predicator…lucruri poate care nu au nevoie de o exegeza profunda, atenta, cu verificarea contextului istoric..etc. Mie de multe ori mi se intampla sa ma rog, si DUMNEZEU ma conduce la un text, din care imi vorbeste eu neplanificandu-mi sa citesc din acel loc in ziua respectiva, si il inteleg perfect pentru viata mea ce vrea sa zica……..

  146. cocorici de chicago zice:

    Cand a facut Dumnezeu Universul stia ca Lucifer va cadea?

  147. elisa zice:

    Esential,ma gandeam in urma predicii fratelui Marius,ca poate mai este ceva,pe care nu-l stiu,un secret in citirea zilnica a Bibliei..da,stiu ca nu
    ni se descopera la fel,dar atunci cand vorbeste in Numele Domnului,un frate care are si traire,parca
    ti se lungesc urechile,ascultand cu drag si auzind acel”altceva”care te zideste.
    La nivel de minte,”slova care ucide”, se predica azi in general;mie imi da un sentiment de sfarseala sa ascult,prefer sa ascult o predica pe Net,de la cei despre care stiu ca traiesc cu Domnul si vin din prezenta Lui.

  148. BenO zice:

    Am si eu o intrebare.Stiu ca incurajati insuratoarea de tanar.
    Daca nu stii sa raspunzi la intrebarea ce esti,cine esti,daca stii ca nu esti omul care trebuie sa fii,nu ai ce cauta sa te insori.
    De fapt s-a dovedit a fi o afirmatie.Corectati-ma sau dati-mi dreptate.

  149. Ce anume faceți ca să nu ajungeți în top10?

  150. Marius David zice:

    un fir de iarbă, nu fac nimic! Stau relaxat

    Ben O. Da, incurajez însurătoarea la timp. Însurătoarea este potrivită atunci cînd eşti în stare să gîndeşti ca un tată.
    La fabrica de bărbaţi discutăm în detaliu astfel de chestii.

    Cocorici, tu ce crezi, ştia sau nu?

    Excelent, Essential, înseamnă eşti un creştin normal şi Dumnezeu îţi vorbeşte. Nu te îngrijora, şi alţii păţesc la fel. 🙂

  151. Esential zice:

    Frate Marius, ce ati vrut sa ziceti prin fraza „si altii patesc la fel”…:)….????

  152. Marius David zice:

    Adică şi alţii păţesc la fel ca tine..

  153. Esential zice:

    Frate Marius, nu vreau sa par a fii unul care nu intelege…dar nu inteleg la ce v-ati referit..in ce circumstanta, in ce ipostaza, cine pateste la fel ca mine….???…ce patesc ei???…, la ce v-ati referit.???…fiti mai explicit, va rog…

  154. Patrix zice:

    frate Esential, se pare ca gazda-i plecata!
    Adica si altii vorbesc la fel ca tine cu Dumnezeu tu vorbesti la fel ca altii adica totul este normal. Deci stai linistit! 🙂

  155. Esential zice:

    Nu vreau sa par nepoliticos, dar astept raspunsul numai din partea fratelui Marius….Nu ca celalalte pareri nu conteaza,,,,dar poate dansul, are alta pista decat cea afisata de ceilalti….sau poate ma insel….

  156. David zice:

    Pentru ca aveti un mail dificil de aflat, vreau sa va intreb asta aici. In cadrul intalnirilor de tineret din Biserica „Iris” ati tinut o prelegere legata de Gereratia Contemporana si problemele ei. Vreau sa scriu ceva pe aceasta tema pentru revista Liceului si va rog sa ma informati in ce masura pot face lucrul acesta. Daca va dati acordul sau sa imi comunicati ce trebuie sa respect in redactarea acestui articol. Ma refer la drepturile de autor. Multumesc anticipat.

  157. cocorici de chicago zice:

    Thanks!Mi-ai raspuns c-o intrebare:)))
    Raspunsul tau imi aminteste de intrebarea lui ISus:”botezul lui Ioan de unde venea? de la Dumnezeu s-au de la oamedni?..insa motivatia mea nu a fost cea a fariseilor si carturarilor

  158. Cornel zice:

    Las si eu o intrebare. Ce parere aveti despre faptul ca majoritatea crestinilor evanghelici care fac politica sunt in PD-L? Parerea mea este ca e un partid extremist, manelist cu foarte multi membri din lumea interlopa si cred ca n-ar trebui sa se (ne) identifice cu acest partid.

  159. Esential zice:

    Frate Marius aveti dreptate cand spuneti „Sa nu ii facem pe unii din acesti micuti sa cada”…Si intra-adevar acest blog nu este un spatiu potrivit pentru a dezbate aceasta tema…Dar eu v-am pus o intrebare „De ce nu se discuta”….asta a fost intrebarea mea…Iar cu parinti Bisericii nu tot ceea ce zic ei este bun si adevarat…La fel si Luther si Calvin au spus lucruri care n-au nici o baza biblica-nu mai intram in detalii, poate stiti la ce ma refer-….Adevarul este ca noi nu ne dam seama, de realitate..Probleme sunt frate Marius, dovada cand au fost astfel de intalniri in strainatate, si in Romania, a fost plina biserica..de ce.??? Pentru ca multi se confruntau cu lucruri din alea…Si cu asta am incheiat…Oricum mi-ar placea sa vorbesc cu dumneavoastra despre asa ceva, deoarece acum in Romania, se formeaza o lucrare in acest sens…:)

  160. Marius David zice:

    Esential draga, stiu, fiecare lucru are momentul si locul potrivit pentru a fi discutat, sa nu ne trezim ca tragem ciinii de urechi. Cred totusi ca Parintii aveau dreptate.

    Eu tratez aceste probleme la FAbrica de barbati, esti invitat, daca vrei, din martie, cind incep studentii scoala, incepem din nou.

  161. Esential zice:

    Elisa, in caz ca n-ai apucat sa vezi adresa mea, deoarece a sters-o fratele Marius, din motive de securitate..:)))… intra pe adresa ta de mes, pe care mi-a trimis-o, si ma poti intreba ceea ce ai vrut…

  162. Esential zice:

    Frate Marius, ce pozitie aveti vizavi de trezirea de la Vineyard Airport Toronto Blessing…????….Probabil erati in America pe atunci cand a avut loc….

  163. Esential zice:

    Da, fiecare pricepe cat poate si cat i se da…fiecare mananca cat poate….ca daca mananca „hrana prea tare” s-ar putea sa nu o mestece..si s-ar putea sa se inece…:)

  164. emsal zice:

    L-ați ascultat vreodată pe Bob Hartman (de la fosta Petra)? Ce părere aveți în legătură cu muzica pe care o cântă?

  165. marius zice:

    Tinand cont de tema lucrarii dumneavoastra de doctorat vreau sa va adresez urmatoarea intrebare: „Cetatea lui Dumnezeu” a lui Augustin e tradusa in romaneste? Poate fi procurata (in orice format ar exista: tiparita, electronic… ) din tara? Tin foarte mult sa intru in posesia ei pentru o imediata lecturare. Am cautat-o indelung pe net si nu numai, in traducerea limbii romane, fara a o gasi. Cosider ca sunteti in masura sa-mi dati aceste raspunsuri si tin sa va multumesc anticipat pentru bunavointa dumneavoastra.

    • Marius David zice:

      Draga Marius, Cetatea a fost tradusă la Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1998, de Paul Găleşanu, cu un studiu de Ghe. Vlăduţescu, în două volume. Eu nu m-am prea ocupat de traducerea în limba română, dar de asta ştiu sigur. În latină şi în engleză poţi găsi pe http://www.augustinus.it. Un site foarte bun.

  166. Anonim zice:

    Am vazut ca sunteti un mare iubitor al muzicii…. ce melodie v-ar place sa vi se cante la inmormantare?

  167. cristian sabo zice:

    frate marius, as dori sa stiu cum intelegeti dumneavastra expresia „saraci in duh” (matei 5:3). va multumesc anticipat pentru raspuns!

  168. BenO zice:

    Se mai afiseaza pe internet materialul de la noile serii de studiu din Iris?.Am intrat pe http://www.tineretiris.ro dar nu am gasit nimic care sa poata fi ascultat.As fi interesat

  169. Esential zice:

    Bine frate Marius…ma provocati la experiente cu DUMNEZEU tot mai mari…s-ar putea sa merg pe strada si sa incep sa ma rog, pentru toti trecatorii….si DUMNEZEU sa lucreze….multumesc de sfat…:)

    • Marius David zice:

      Esential, va veni vara, sintem in Romania, iti va fi foarte greu sa te rogi pentru toti trecatorii si trecatoarele. Eu multumesc lui Dumnezeu ca sint chior de un ochi.
      Dar, cum facea fratele Marcu… Doamne, ce frumuseţi ai creat! Slavă Ţie! Şi imediat Îl aduci în prezenţă şi te plasezi în Prezenţa-I.

  170. Corneliu zice:

    BenO, adresa pentru arhiva este aici http://www.tineretiris.ro/indexmodul1.html.
    Eu am copiat predicile pe un player mp3 si de maine, la lucru cu 2 boxe mici uite asa ascult fain toata ziulica (în acelasi timp mai si lucrez, bineînteles). Am harul asta ca vreo 2 saptamani sa nu am prea mare zgomot si sa pot asculta linistit. Domnul cu tine

  171. elisa zice:

    Sunt cele 10 Sesiuni,,,a-x-a Sesiune,se refera la cine va ajunge in Imparatie,,,
    Ben,chiar ai ce asculta…fiecare predica iti vine in intampinare,cu atat mai mult,cand stii ca este a unui om care si traieste personal ceea ce predica.

  172. BenO zice:

    va multumesc pentru interventii dar ma tem ca am fost inteles gresit:)
    ma refeream la intalnirea din februarie
    toate celelalte 10 sesiuni le-am ascultat cu placere, unele dintre ele si de mai multe ori; si eu le am pe Ipod si fiindca uneori petrec mult timp pe drumuri, in autobuze in care de obicei se pune radio, prefer sa ascult lucrui sanatoase, incredinat de faptul ca vin de la cineva de incredere.
    Cel mai mult mi-a placut cea cu Imaginea pe care o avem despre Isus,cea din Iacov si nu in cele din urma Lamentatia-manifest.In special astea 3 m-au adus cu picioarele pe pamant
    Intrebam de noua serie de intalniri care au inceput in februarie, pentru ca vreau sa continui sa ascult lucruri bune

  173. BenO zice:

    Va multumesc

  174. Corneliu zice:

    Multumesc, de fapt eu stau mereu prin preajma. Azi am ascultat primele 4 sesiuni de anul trecut, poate a fost prea mult ca sa le diger odata, dar prefer sa optimizez timpul. Acum am cam 2 saptamani unde pot lucra si asculta linistit în acelasi timp, asa ca ascult mai mult.
    Multe serii de studii am putut asculta asa, mai bine un Cuvânt decat blablaurile pe care le aud de obicei si chiar daca retin doar cateva procente din ce aud, tot sunt mai castigat.
    În rest, Domnul sa ne ajute sa nu fim ascultatori uituci (pe mine primul).

  175. bapticostalul zice:

    Tocmai am terminat de citit Deuteronomul.
    Aspru Dumnezeu.
    Am inghetat.
    Moise,dupa 40 de ani de mijlocire pentru popor nu intra in tara.

    Cand Dumnezeu a vrut sa nimiceasca poporul…Moise l-a oprit.
    Cand Moise s-a rugat sa vada tara Dumnezeu l-a oprit.
    Destul, sa nu mai vorbim despre asta.
    Nici o circumstanta atenuanta la judecata.Si cat o fi dorit sa calce piciorul lui obosit de drumurile pustiei… tara fagaduita?!!!
    Ce Dumnezeu fara mila?!

    Marturisesc ca nu m-a mirat nici prapadul prin potop, nici nimicirea Sodomei…

    Si Iacov… un inselator binecuvantat!!!

    Dar Moise… despre care se spune ca nu se va mai ridica altul ca el pe pamant?…

    De ce l-a ascultat Dumnezeu cand s-a rugat pentru popor si n-a ascultat dorinta lui moise de a intra in Canaan?

    Nu-L inteleg pe Dumnezeu.

  176. elisa zice:

    Baptip..Nici nu trebuie sa incercam sa-L intelegem pe Dumnezeu,,suntem prea mici noi,ca sa o putem face!
    De multe ori,tac in fata tainelor,si ma fac si mai mica,daca e posibil sa fiu mai mica decat sunt. 🙂
    Pot intelege cum de S-a mai indurat de mine pana acum?
    . 😦

  177. viorica zice:

    Moise a dus poporul pina la granita Canaanului ,apoi a murit ,aratind prin acesta,ca legea n-a facut nimic desavirsit .Legea lui Moise s-a sfirsit si eu prin har sunt ce sunt.

  178. bapticostalul zice:

    Eu, personal cred ca Legea a facut un lucru desavarsit,a fost indeplinita desavarsit prin Jertfa Domnului Isus, la Calvar a fost IMplinirea Legii prin toate pedepsele pe care noi le-am meritat si le-a primit EL, pe toate absolut.

    Legea nu a zis numai sa nu faci ci zis daca vei face…

    Domnul a trait respectand Legea si prin moarte a implinit-o pentru noi.

    Tot Domnul a adus „amendamente” legii, a rezumat-o la doua articole;
    1.Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu din toata inima ta .
    2.Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.

    Ieri am reflectat asupra cartii DEuteronom, a fost ca o obsesie, am mai citit-o de cateva ori dar pana acum nu m-am gandit la aceste lucruri.

    Il vad pe moise un lider perfect din punct de vedere uman, stie sa iubeasca , sa mijloceasca, sa-si dea chiar viata pentru popor.

    Si totusi…

  179. Esential zice:

    Frate Marius, ce parere aveti de trezirea spirituala care a avut loc in mijlocul fratilor baptisti de la Zalau..???…ma refer aici la convertiri multe, vindecari, minuni, etc….care este punctul dumneavoastra????….De ce credeti ca au fost dati afara din cult…????

    • Marius David zice:

      Am o parere, Esential, pe care mi/am exprimat/o alta data si chiar fata de conducatorul miscarii pe cind am stat de vorba.
      Voi reveni asupra subiectului, daca insisti, am ales pe acest blog sa discut cit mai putin persoane, cit mai mult principii, cit mai putin cazuistica, cit mai mult argumente. Cazuistica are locul ei.
      Chiar atunci cind dau cazuistica prefer sa nu dau nume….
      Daca nbu se poate sinu se poate si este relevant… asta este alta chestiune.

  180. Esential zice:

    Ok, frate Marius, astept atunci sa deschideti dumnevoastra subiectul, si sa il tratati cand vreti dumneavoastra………:)…..

    • Marius David zice:

      Esential, unele subiecte imi fac inima grea si sint subiecte pentru care nu este locul acum si aici, dar pe care Domnul le va scoate o data la iveala si la judecata
      Eu am o parere pe care mi-am exprimat-o public in mai multe dati vis a vis de acest fel de miscari.
      Interesant, acolo unde a fost predicat Cuvintul si unde invatatura a fost solida… n-a prins acest fel de manifestare.

  181. Esential zice:

    Ok, cum vreti frate Marius…….

  182. Esential zice:

    Frate Marius termenul „ἐπιθυμίας”, din limba greaca care se gaseste in Iacov 1:14, si care se mai intalneste in Ioan 8:44, 1 Tesaloniceni 4:5, 1 Timotei 6:9, etc, se refera la pofta sexuala in sine…???..Intreb asta deoarece in CONTEXTUL DIN 1 Tesaloniceni 4:5 cuvantul asta epithumias, e asezat in textul care vorbeste despre curatirea de orice forma de curvie…Daca e asa care e lagatura dintre acest termen folosit in Iacov, si cel din Ioan 8:44 unde ISUS a zis „voi vreti sa impliniti poftele tatalui vostru”….????…multumesc pentru ajutor….

    • Marius David zice:

      In general, dar nu in toate contextele, Epithumia se refera la poftă, şi nu totdeauna la pofta sexuală.
      Uite, spre exemplu, contextul din 1 Timotei 3:1, context in care sint folosite doua cuvinte care ar putea avea conotatie negativa
      si oregomai si epithumeo pot avea conotatii negative.
      In textul din 8.44 este clara conotatia si textul mi se pare clar.
      Care-i intrebarea?

  183. Esential zice:

    Frate Marius, vreau sa va intreb la ce v-ati referit cand ati spus ca „unde a fost invatattura solida, n-a prins acest fel de manifestare….”…..Aici ati batut apropo-uri la penticostali si charismatici ????? Si la penticostali este hrana tare si puternica, si totusi sunt astfel de manifestari….Bine poate ca v-ati referit la altfel de manifestare…..

    • Marius David zice:

      M-am referit numai la biserici baptiste, Esential. Sit biserici bapstiste in care se predica Stirilie ProTV, asa cum sint si penticostale in care nu se predica Cuvintul. Nu stiu, eu stiu de cele baptiste. Acolo unde nu este hrana autentica oamenii cauta sa se hraneasca cu ce li se ofera, in cel mai bun caz pleaca dupa locuri in care sint hraniti.

  184. emsal zice:

    Ați citit avertismentul (profeția) lui David Wilkerson cu privire la dezastrul iminent care va avea loc în America (http://davidwilkersoninromanian.blogspot.com)?

    • Marius David zice:

      Pai tocmai am comentat ceva dupa ce John Piper il ironizeaza. In general nu este sanatos sa te apuci de astfel de profetii.
      Tocmai am mai aflat ieri de niste prooroci mincinosi care, dupa ce spun gogoriţa, pleaca, se fac nevăzuţi, ca să nu mai fie traşi la răspundere.
      Noroc că sîntem în 2009, vorba lui Sebastian, şi nu-i mai omoară nimeni cu pietre.

  185. vio zice:

    Ati putea sa-mi spuneti la ce anume se refera „intariturile” din 1COR 10:4?

    • Marius David zice:

      Vio, este 2 Cor. 10.4, nu 1 Cor.
      Acolo cuvîntul folosit este cel pentru fortăreaţă.
      Dacă mă uit în context, se referă la lupta intelectuală ca la un atac în care se confruntă strategi, generali de armată.
      Ceea ce urmează se referă la surparea raţionamentelor.
      Probabil se referă la fortăreţele ideologice, la acele zidiri ale minţii umane pe care le numim sisteme filozofice sau perspective asupra lumii şi vieţii.

  186. Esential zice:

    Asta a fost intrebarea, daca in textul din Iacov 1:14 se refera la pofta sexuala….si daca in Ioan 8:44, se refera la o altfel de pofta. Potrivit contextului, din Ioan este clar ca nu se refera la pofta sexuala, ci la o altfel de pofta…..

    • Marius David zice:

      Draga Esential, apreciez foarte mult interesul tau petnru interpretarea Scripturii. Nu te-ai gindit sa studiezi teologia?
      ESte acelasi cuvint si intr-o parte si in alta, epithumia.

  187. Esential zice:

    Frate Marius, mai am inca o intrebare pe langa cea de sus…Care este parerea dumneavoastra vizavi de 1 Timotei 2:15, „totusi ea va fii mantuita prin nasterea de fii, daca staruiesc cu smerenie, etc….”…..???? Cum comentati…..???

    • Marius David zice:

      Esential, tocmai il avem in programa la texte controversate. Problema este foarte simpla acolo, dar raspunsul nu va fi pe placul multora. Poate ca voi publica o parte din cursul privitor la acest text din Timotei.

  188. marius zice:

    sunt un fost student al dv,acum slujesc in ucraina ca si pastor misionar, intrebarea mea este daca ati fi dispus sa veniti in cernaut pentru o conferinta pe exegeza in NT, cred ca ne-ar prinde tare bine
    cu stima si respect

  189. Esential zice:

    Frate, Marius va intrebam si eu….intreb si eu pe cine pot, ca sa nu dau gres in studiul meu personal…

    • Marius David zice:

      Foarte bine faci, Esential, pentru asta exista mediul acesta de comunicare. si mie mi s-a intimplat sa imi fac corectii asupra unor interpretari discutind in acest mediu cu prieteni.
      Poate reveni la „nasterea de fii” chiar zilele astea.

  190. vio zice:

    Va multumesc

  191. Este vreo modalitate să vă pun câteva (scurte) întrebări private?

    • Marius David zice:

      Irina, am vazut, am citit si comentariile, domnii respectivi sint penibili.
      Putina consecventa va rog. Fiecare are dreptul sa creada ce vrea in tara asta.
      Platesc la stat ca si copilul meu sa poata opta pentru mai multe variante, pentru alternative, votam pentru diversitate de opinii, nu-i asa?
      Atunci sa ma lase sa aleg si yoga in loc de religie crestina, asa cum doresc sa pot alege ce manuale vor studia copiii mei.
      Fiica mea poate opta intre mai multe obiecte anul acesta. I-am spus sa aleaga cursul despre Comunism.
      Asa pot face si aici, nu-i asa?
      Este bine ca sint reactii, cu cit sint mai multe reactii cu atit mai bine.

  192. Moromete zice:

    Intrebari ?
    Secolul aceasta si concurenta este si se va duce pe plan religios , spiritual ?
    De asta ce ziceti ?
    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/843365/Basescu-trece-criza-cu-frica-de-Dumnezeu/
    In secolul acesta si cei mai mari necredinciosi sau atei vor deveni credinciosi . Si Adrian Nastase, Geoana au devenit . Ce ziceti I. Iliescu va mai apuca sa devina ?

    • Marius David zice:

      Draga Moromete, domnul Iliescu speră încă să prindă comunismul. Azi a făcut un comentariu care poate fi interpretat şi în acest sens. Domnia sa speră să prindă post-capitalismul. De la Moscova citire după capitalism, forma superioară de organizare este comunismul.

  193. Adelina zice:

    Puteti sa imi spuneti de unde pot lua studiul „Problemele generatiei internet si solutiile pe care le ofera Biblia” ..nu stiu daca acesta este titlul exact, dar stiu ca ati spus sambata de el la intalnirea de tineret.

  194. Adelina zice:

    Multumesc! 🙂

  195. un docil ascultator din Kitchener, Canada zice:

    Sint foarte adinc impresionat de acest :portet-de-generatie-lamentatie-manifest. Unde si de unde atita Dar in tot ceea ce scrieti? Cred ca Domnul Cristos are oamenii de care se foloseste in acesta vreme, printre care si dv. Nu, nu este nici o umbra de lauda, ci o pura realitate. Cit as dori sa va cunosc si poate intr-una din zile, intr-o luna de concediu, o sa caut acest nume al dv.in Oradea si o sa va multumesc inca de-acum, anticipat pentru prezenta dv.la dialog.Va urmaresc de foarte multa vreme, de pe vremea Patratosului si….sint multe de vorbit, dar sinteti tare ascutit la minte si profund in sensibilitatea adevarului grait, atit biblic, cit si-n trairea de zi cu zi.Dumnezeu sa va tina treaz in continuare si sa-SI faca Lucrarea la care a-ti fost chemat.Poate intr-o frintura de vreme pusa deoparte, imi puteti scrie un e-mail pentru a discuta mult mai multe. Cunoasteti Canada? Poate opriti timpul intr-una din zile si ajungeti sa hotariti a-l relua cu o vizita pe-aceste meleaguri.

  196. ascultareacredintei zice:

    Binevoiti sa-mi dati o adresa de e-mail sa va scriu o intrebare?

  197. ascultareacredintei zice:

    Si eu m-am bucurat, sa intalnesc un om ca dvs. Din spatele articolelor nu se vede omul asa cum este el, cum se vede atunci cand il vezi si-l auzi.

    Exemplele de viata mi-au folosit. Am luat unele hotarari si, in ce ma priveste, intalnirea a fost cu folos. Prezentarea Scripturii a fost vie, chiar acum creste in inima mea.

    Va doresc tot binele lui Dumnezeu!

    • Marius David zice:

      Draga Ascultarea, am primit emailul tau, încerc sa gasesc timpul pentru a raspunde.
      Da, aşa este intotdeauna cu vederea noilor prieteni. Eu am patit asa de multe ori. Am luat la 3 pazeste oameni pe care nu i-am vazut la fata, dar cind ne-am intilnit, ne-am imprietenit imediat.
      Asa cum mi s-a intimplat sa dau mare credit unor oameni pe care nu i-am intilnit decit virtual si intilnirea fata catre fata sa fie extrem de dezamagitoare.
      Nimic nu inlocuieste intilnirea fata catre fata

  198. NihilSinDeo zice:

    Frate Marius va sunt recunoscator pentru mesajul avut la Bistrita joi,19 martie la biserica Golgota.a fost special si mi-a vorbit in mod personal.va mai asteptam.fiti binecuvantat.

  199. David zice:

    Asta seara, la tineret, eu, cel putin am simtit asa o distanta, intre parerea mea si cea a liderului, as vrea sa va intreb si pe dumneavoastra. Se pot pasajele din biblie interpreta in mod diferit? Adica pot citi, medita la un text scris, dar sa nu fie pentru mine? Pot spune ca un anume pasaj din romani, de exemplu nu mi se potriveste, pe cand fericirile absolut? Nu sunt clar in privinta aceasta. Mi s-a recomandat o carte, „Biblia ca literatura”, imi v-a raspunde intr-un fel la intrebare? Multumesc Anticipat

  200. Esential zice:

    Frate Marius, ce parere aveti de „bateriile”, tobe in biserica….???…Sunt locuri pentru ele…????

  201. Marius David zice:

    NihilsineDeo, Mulţumesc pentru cuvintele de încurajare,
    acum mă ajută cel mai mult. Slavă Domnului şi pentru cei care şi-au predat viaţa Domnului.

    David, da, se pot interpreta diferit. Tot timpul se întîmplă asta. Pasajul e care spui că nu ţi se potriveşte nu este înţeles încă.
    Părerea mea este să citeşti altceva înainte de Biblia ca literatură. Mă voi gîndi să văd ce ar fi mai bine, dacă îmi spui cam care este experienţa ta cu textul de pînă acum.

  202. turn2christ zice:

    Nu am reusit sa citesc toate intrebarile si discutiile care sunt postate aici (is foarte multe ) si sper sa nu repet nimic din ce s-a discutat deja.
    Va apreciez pentru faptul ce ati spus , ca aveti legaturi bune cu penticostalii adica , ma intelegeti despre ce legaturi vorbesc (fratesti), dar am o intrebare:
    De ce noi ca si baptisti , dar mai ales cei mai tineri pastori (tocmai iesiti din universitate) is foarte porniti impotriva penticostalilor?
    Ca si tanar si (sper) ca viitor slujitor imi doresc ca biserica in care Domnul ma va pune sa slujesc , sa nu existe astfel de oameni. Auzisem despre o biserica baptista care au ajutat atat financiar cat si cu forta de munca in construirea unei biserici penticostale din acelasi oras–„no astfel de biserici mi-ar placea(ajutor reciproc) . ca pana la urma urmei tot pe Hristos il vestim. NU? si cum spunea , cred ca Apostolul Pavel ,macar Cuvantul este propovaduit.
    Ce credeti , s-ar putea ca in viitor sa existe relatii mai bune intre evanghelici??

    • Marius David zice:

      Turn, unii pastori tineri sint entuziasti, nu au experienta etc.
      Rabdare.
      Apoi… nu spera si nu ai teama…. speri ca sa nu existe astfel de oameni.
      Te asigur ca vor exista
      poti eventual sa spui: sper ca eu sa nu fiu un astfel de om, dar nu poti sa pui niciodaca in biserica.. sper ca in Biserica Domnului sa nu fie talibani, ipocriti, cazuti, farisei… ca vor fi.
      Asta este slujba pastorii, sa ii pastoresti pe toti.
      Nu, in viitor nu vor exista relatii mai bune intre evanghelici. IArta-mi pesimisimul. Voi argumenta alta data de ce

  203. vio zice:

    In 1Sam 13;1 scrie ca Saul avea 30 ani cand ajuns imparat si a domnit 2 ani, in traducerea italiana scrie ca avea 30 ani si a domnit 42 ani iar in cea franceza nu specifica varsta cand a ajuns imparat doar ca a domnit 2 ani.
    Am avut o discutie in familie cand am citit.Nu se putea sa aiba 30 ani, sa domneasca 2 ani si fiul sau,IOnatan sa fie atat de mare incat sa conduca o lupta.

  204. vio zice:

    Cat depsre relatiile dintre evanghelici, cred ca fratii pun accent pe cateva lucruri care ii despart in loc sa accentueze celelalte lucruri(mult mai multe) care ii unesc.
    Au multe in care gandesc la fel dar nu umbla la fel.
    Nu se roaga unii pentru altii si nu sunt dispusi sa renunte la ceea ce cred ei ca este bine.Nu sunt invatabili.Fiecare stie „totul”, in realitate insa… se vad rezultatele.

  205. Esential zice:

    Sora Vio aveti in adevar dreptate mare cu fraza „cred ca fratii pun accent pe cateva lucruri care ii despart in loc sa accentueze celelalte lucruri(mult mai multe) care ii unesc.”…..ati spus un mare adevar aici…UN FOARTE MARE ADEVAR….si stiti ce este asta..????…Mandrie, lipsa de dragoste, etc….totul se rezuma la renuntare….

    • Marius David zice:

      Dragilor, probabil este lipsa de maturitate si dragoste uneori, dar nici nu putem cauta pacea cu orice pret, atunci cind promovam adevaruri diferite.
      Adevarul merita orice pret, dragostea se supune adevărului.

  206. Esential zice:

    Frate Marius, turn spune ceva interesant in legatura cu pastorii tineri baptisti. Nu e vorba ca sunt porniti impotrva penticostalilor, dar iau in deradere, in ironii si in batjocura de multe ori lucrarea DUHULUI SFANT de la penticostali. De fapt de cele mai multe ori omul este tentat sa condamne ceea ce nu intelege sau pricepe….
    E un cerc vicios aici: baptisti nu ii inteleg pe penticostali, penticostali nu ii inteleg pe baptisti..si de aici multe rupturi…in Romania, in unele locuri si relatiile intre charismatici si penticostali deja au devenit destul de reci, desi charismaticii se trag din penticostali. Ca penticostal, am fost in biserici charismatice…Si am vazut totusi, ca mai este o legatura destul de mare intre charismatici si penticostal, chiar daca dupa cum am spus in unele locuri sunt relatii reci…Dar sa vad ca baptisti se inteleg si lucreaza spiritual cu charismaticii asta, draga turn ar fii o minune mare. Stiu ca sunt piedici ca teologie, interpretari, etc….Eu sunt implicat intr-un grup unde avem tinerii baptisti, penticostalii si charismatici…si ne inchinam impreuna, ne rugam unu pt. celalalt, lucram spiritual impreuna, si ne simitim ok impreuna…deci se poate, dar aici este vorba si despre maturizarea fiecaruia….

  207. turn2christ zice:

    Esential , exact asta as vrea sa se intample , si vreau sa repet si eu ce a spus vio (si i multumesc pt asta) „pun accent pe cateva lucruri care ii despart in loc sa accentueze celelalte lucruri(mult mai multe) care ii unesc.” Cred ca daca a face asa am avea o mai mare victorie in lupta impotriva lui Satan , ca daca luptam separat suntem biruiti , daca luptam impreuna :”unde-i unu nu-i putere la nevoi si la durere , unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste”., Asa mi-as dori , sa nu se mai faca diferentele astea…….

  208. turn2christ zice:

    ma gandesc ca poate acum sunteti plecat la Lugoj dar pe cand veniti am o intrebare , legat de articolu asta http://danutm.wordpress.com/2009/03/26/vox-populi-vox-derbedei/#more-3425 , cum puteti sa-l comentati?

  209. Puteţi să-mi spuneţi ce credeţi despre cartea lui Rick Waren „Viaţa condusă de scopuri”?

    • Marius David zice:

      Un fir, am spus alta data ce cred despre viaţa condusă de scopuri. Cred că ideea este fascinantă, dar nebiblică. Sînt destule argumente pe care le-am invocat altă dată. CAută pe Patratosu. Acolo am recomandat si niste articole on line despre această teologie a faptelor.

  210. dani zice:

    Frate Marius, aș vrea doar să am un cuvânt de apreciere cu privire la articolele pe care le scrieți pe blog. Personal am fost provocat de multe ori la gândire și la a face o analiză dintr-un unghi diferit a lucrurilor actuale. Ne sunteți de un real folos și intelectual și spiritual!
    Vă mulțumesc și multă binecuvântare de sus ca să puteți să slujiți și în felul acesta comunitatea evanghelică din Romania!

    • Marius David zice:

      Dani, mulţumescu-ţi şi tie. Chiar mă gîndeam dacă şi care dintre articole sînt mai utile.
      Sper să nu cad în capcanele în care am mai căzut alte dăţi, capcane pe care le văd acum înaintea prietenilor mei.
      Poate că experienţa mea şi rea şi amară şi dulce şi bună de blogging poate ajuta pe cineva şi pe cei care ascultă şi pe cei care scriu.

  211. adi mocan zice:

    Va citesc si ascult…cateodata cu-n zambet pe un colt de gura altadata cu o lacrima pe un colt de ochi…dar intodeauna cu mintea treaza si spiritul viu.

  212. un docil ascultator din Kitchener, Canada zice:

    Exact asa cred caci este omul Marius Cruceru, caruia-i dorim prin rugaciune pentru slujirea lui, toata izbinda prin Duhul Sfint. Acum este omul potrivit la locul potrivit putem invata multe.

  213. un docil ascultator din Kitchener, Canada zice:

    In tmultosul blog al lui Patratosu, nu am putut vedea decit printre rindurile fara „bemoli si becari” in exprimare,omul potrivit cu invatatura si dascalul care da directie si scop final alergarii. Acum insa, din experienta rea si amara( citez cuvintele dv.catre Dani), noi cei care va ascultam, va citim si din cind in cind va deranjam cu cite o intrebare, invatam sa ne adunam intr-un tot unitar in dialog si sa creem prin aceasta sincera deschidere a d-voastra, celor care sint alaturi de noi, mesajul trairii prin si cu, Dl.Cristos.Ma bucur nespus de prudenta cu care abordati dialogul si…capcanele pot fi evitate. Prospetimea spiritului dv.vine din dedicarea totala Aceluia care este Calea spre Adevar. Calauzirea Domnului Cristos sa va calauzeasca cu mult Har!

  214. samuel zice:

    ce credeti despre 1Petru 4:18-20?cu ce scop ar fi predicat Isus unor suflete pierdute?

  215. Marius David zice:

    Samuel, la ce te referi, la duhurile din închisoare?
    Cred ca referinţa este greşită… spune-mi exact la ce te referi.

    Docil, multumesc de cuvintele de incurajare. Uneori Patratosu a fost victima unei campanii de discreditare sistematica. E-adevarat, am ajutat si eu prin greseli facute.

  216. samuel zice:

    1 Petru 3:18-20(scuze pt greseala).”El(Isus)a fost omorât in trup,dar a fost inviat in duh(adica a inviat o data in duh,a mers si a propovaduit duhurilor din inchisoare (timpul cat a fost in mormant?) si apoi a mai inviat inca odata in trup de slava ???sau cum sa inteleg?)
    daca a fost inviat in duh,inseamna ca si duhul poate muri,nu numai trupul.care e diferenta intre suflet si duh?de aici cred ca porneste confuzia mea.cand am pus prima intrebare,credeam ca duhuri=suflete(oameni) care au murit la potop,dar dupa ce am mai recitit,”duhuri”pot insemna duhurile care l-au urmat pe Lucifer la revolta lui.de ce asociaza aceste duhuri cu potopul?de ce propovaduieste Isus acestor duhuri”care fusesera razvratite”?au fost reabilitate?.multumesc

    • Marius David zice:

      Samuel, nu cred ca asta spune textul, ca duhul poate muri. Da-mi un pic de timp. Problema este ca acum am ceva de lucru intens, abia raspund pe scurt la comentarii. TRebuie putin studiu la textul acesta dificil. Poate ca ma ajuta unul dintre studentii mei de la Antologia TExtelor controversate?

      Le dau si textul

      1Pe 3:18 ὅτι καὶ Χριστὸς ἅπαξ περὶ ἁμαρτιῶν ἔπαθε, δίκαιος ὑπὲρ ἀδίκων, ἵνα ὑμᾶς προσαγάγῃ τῷ Θεῷ, θανατωθεὶς μὲν σαρκὶ, ζῳοποιηθεὶς δὲ πνεύματι·
      1Pe 3:19 ἐν ᾧ καὶ τοῖς ἐν φυλακῇ πνεύμασι πορευθεὶς ἐκήρυξεν,
      1Pe 3:20 ἀπειθήσασί ποτε, ὅτε ἀπεξεδέχετο ἡ τοῦ Θεοῦ μακροθυμία ἐν ἡμέραις Νῶε,

      voi reveni, poate cu un post separat in apropierea Pastelor

  217. un docil ascultator din Kitchener, Canada zice:

    Astazi, vorbind cu Fr.Paul N. la telefon, mi-a ingaduit de a avea permisiunea d-sului in a va ruga sa-mi scrieti direct pe e-mailul meu, un telefon, sau un e-mail privat al d-voastra. Am unul de la Institut, dar as dori daca intelegeti ingaduinta confidentului in rugamintea mea, ceva doar ce dv.deschideti, sau ridicati telefonul.
    Este si va fi o convorbire mai mult decit importanta pentru Lucrarea lui Dumnezeu pe meleagurile americane.
    Va multumesc anticipat si Lumina sa se pogoare asupra dv. si sa va umbreasca cu dreptatea Lui.Mult Har in continuare la tot ceea ce redactati, fie prin vorba, fie prin scris, fie prin trairea de zi cu zi.

  218. Esential zice:

    Frate, Marius am si eu o intrebare…In Galateni 5: 16-17 spune asa…”Zic dar umblati calauziti de DUHUL si nu implinitit po0ftele firii voastre pamantesti. Caci firea pofteste impotyriva DUHULUI si DUHUL impotriva firii…etc…”..Aici frate Marius DUHUl se refera la persoana DUHULUI SFANT, sau la persoana DUHULUI care este unita cu duhul nostru, al credinciosului????…Este vorba despre razboiul dintre DUHUL SFANT care este in viata noastra in duhul nostru, si firea pamanteasca….????….Redati si prin greaca….multumesc frumos….

    • Marius David zice:

      Uf, esential, am avut chiar duminica studiul din asta, imi pare rau ca nu l-am inregistrat.
      Am colaborat cu biserica si a iesit ceva foarte fain.
      Vezi tot textul din Romani cap. 7 şi 8, acolo ai soluţia. Este dezvoltarea teologiei din Galateni 5, unde este mai mult exemplificare.

  219. Ce anume era oţetul care i s-a dat Domnului ISus pe cruce şi ce a însemnat gestul lor, ce urmăreau prin asta?

  220. David Goran zice:

    Frate Marius, cand am facut cursul de Texte Controversate, am abordat 1 Petru 3:18-20. Nu e un studiu exhaustiv, dar analizeaza interpretarile majore propuse ca solutie pentru text si am incercat sa-mi stabilesc o pozitie exegetica. Se poate cumva insera direct documentul word, fiind astfel scutit de a scrie din nou textul integral? As scuti astfel timp pretios…

  221. freegigi zice:

    un fir de iarba,
    cred ca otetul era ulei

  222. Marius David zice:

    David, imi aduc aminte, trimite-mi din nou documentul si sa incercam sa il punem on line in pdf, daca vrei. Ar fi interesant.
    Ce spui?

    Fir, da-mi textul, apare în toate cele patru evanghelii, toţi patru evangheliştii folosesc în Ioan 19,24, Luca 23, 36, Marcu 15 şi Matei 27,48 acelaşi cuvînt, care înseamnă vin oţetit, acrit. Ieronim îl traduce cu acetum, de unde vine şi al nostru oţet.

    Deci oţet se pare că era, dar amestecat cu mai multe substanţe ca să anestezieze, cert este că Domnul a refuzat anestezicul şi a luat crucea fără să ia vreun calmant.

  223. Mulţumesc, mi-aţi răspuns la întrebare.

  224. Tot cu privire la moartea Domnului Isus. În Matei 27:50 spune „Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi şi-a dat duhul”; Marcu repetă acelaşi lucru în Marcu 15:37 spunând „dar Isus a scos un strigăt tare şi şi-a dat duhul” însă în Luca 23:46 spune Isus a strigat tare: „Tată în mâinile Tale îmi încredinţez duhul! Şi când a zis aceste vorbe (adică chiar în acel moment) Şi-a dat duhul”.

    1. Până aici totul e clar, strigătul pomenit în Matei şi Marcu poate coincide cu cuvintele din Luca însă problema intervine când ne uităm la ce spune Ioan. Corectă presupoziţia?

    2. Marcu 14:23 „I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat” – apoi în versetul 36 spune „a umplut un burete cu oţet”, sunt două substanţe diferite. Până la urmă, clar este că Isus a refuzat „smirna cu vinul” nu oţetul – cel puţin nici o Evanghelie nu spune că a refuzat oţetul ci doar Marcu spune că a refuzat „smirna cu vinul” iar Ioan spune „când a luat oţetul, a zis:…” (Ioan 19:30

    Întrebare: Vinul cu smirna nu l-a băut, dar oţetul?

    3. Matei şi Marcu spun de „un strigăt” tare după care şi-a dat Duhul, Luca pomeneşte cuvintele: „Tată în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!” dar Ioan spune „a zis: „S-a isprăvit” Apoi Şi-a plecat capul, şi şi-a dat Duhul”.

    Întrebarea inevitabilă: şi-a dat duhul când a spus „Tată în mâinile Tale…” sau când a spus „S-a isprăvit”?

    4. Altă întrebare: „şi-a dat duhul” se referă la faptul că El şi-a eliberat duhul din trup?

    5. Matei 27:51, Marcu 15:38 spun că perdeau s-a rupt după ce El şi-a dat duhul. Luca 23:46 spune despre perdeau ruptă înainte ca Isus să-şi dea duhul.

    6. Matei şi Marcu vorbesc de „o trestie” dar Ioan spune de „o ramură de isop”

    Nu suspectez Scriptura de incoerenţă, inconsecvenţă sau nerelevanţă – însă vreau să ştiu de ce aparent detaliile sunt încurcate. Mulţumesc pentru răbdare.

  225. un docil ascultator din Kitchener, Canada zice:

    Fir de iarba, nu-mi pot realiza launtrului, cum accepti aparentele care duc la tot felul de suspiciuni in sufletu-ti? Cu ce te-ntareste si cu ce-ti maturizeaza increderea daca vei afla raspunsul( de tine dorit) la aceste intrebari si….poate cite mai ai de pus???

    • ALINA zice:

      Nu cred ca fir suspecteaza ceva aici insa sa nu uitam ca multi „carcotasi” care citesc ridica de multe ori intrebari din duh de „carcoteala” si cred ca noi trebuie sa stim ce sa raspundem documentandu-ne right??????????
      Si ce-i -i rau in a despica firul in patru si a invata?…

  226. Estera zice:

    Frate Marius, cum se poate accesa secţiunea CĂRŢILE?

  227. elisa zice:

    Fir…ma mir ca tu ai rabdare sa te opresti asupra unor lucruri neesentiale,,,atata suferinta de Dumnezeu,pentru un ciot pacatos ca mine..ce ma intereseaza cum a vazut fiecare detaliile?

  228. @un docil ascultător

    Am precizat că nu am nici un fel de suspiciuni. Chiar vrei răspuns la întrebarea: „cu ce te-ntăreşte”? – Nu ţine de maturizarea încrederii – credinţa mea nu se maturizează când am dovezi despre ceva …. (dacă la tine e aşa, ai probleme cu teologia – credinţa naşte credinţă)

    @elisa

    Am răbdare asupra Scripturii – te-ai pripit catalogând astfel de lucruri ca fiind „neesenţiale”.
    Poţi sta liniştită, Dumnezeu nu are nevoie de aprecierile noastre cu privire la suferinţele Fiului Său – sunt prea slabe, pune-ţi toată puterea să-L iubeşti pe Dumnezeu şi este de-ajuns.

    Apropo. Întrebările mele sunt pentru fratele Marius, nu am deschis un subiect de forum. Mulţumesc pentru înţelegere.

  229. Marius David zice:

    Draga Fir, poţi avea un pic de răbdare. Mîine nu scriu pe blog comentarii.
    Te rog sa imi dai putin timp de documentare. Intrebarea merita toata atentia.

    cu drag pentru toti.
    mc

  230. Credeţi că întunericul de 3 ore a fost simbolul faptului că Isus a fost „părăsit”, ostilitatea răului faţă de Fiul lui Dumnezeu sau vreun semn al naturii?

  231. Marius David zice:

    Draga Fir, cred că ridici o problema extrem de interesantă şi care merită meditaţiile nastre din această săptămîna: creaţiunea care deplînge pe Cel prin care toate s-au făcut…

    Am putea imagina un cîntec de jale al trunchiului din care a fost cioplită crucea?

    Cred că nu există semn al naturii, natura este sub stăpînirea Domnului.
    Domnul, mai degrabă, s-a exprimat prin natură, aşa cum alte dăţi s-a exprimat prin tunete, cutremure, ploi, fulgere…

    acum prin acest întuneric al apăsării…

    • L. zice:

      Asta mi-a amintit de cântecul lui Phil Keaggy, „Maker of the Universe”:

      „He made the forest whence there sprung
      The tree on which His body hung.
      He died upon a cross of wood,
      Yet made the hill on which it stood.
      The sky that darkened o’er His head,
      By Him above the earth was spread.
      The sun that hid from Him its face
      By His decree was poised in space.”

      Apropo de Phil Keaggy, aţi ascultat piese de-ale lui? Mi se pare absolut fascinant, atât ca chitatarist cât şi ca compozitor.

  232. elisa zice:

    @fir de iarba-singur spui:detaliile sunt incurcate…
    pentru mine,detalii inseamna lucruri neesentiale.

    …ma gandeam „neesentiale pentru mantuire”(deci nu detaliile conteaza aici.)

    Imi spui:sa-L iubesti pe Dumnezeu din toata inima si e de-ajuns!
    Oare? daca nu-i iubesti si pe frati ? este de-ajuns sa afisezi doar o iubire declarativa?

    Sau daca e de-ajuns,avand aceasta dragoste,atunci la ce sa mai cauti a deslusi detaliile cele incurcate,
    de care m-am izbit si eu de multe ori(chiar invierea a treia zi…
    .. de ce spunem ca Domnul a fost rastignit vineri?nu a stat ca Iona 3 zile si 3 nopti in mormant?)
    Si cred ca, chiar e o problema,pentru ca la Domnul lucrurile sunt exacte,inseamna ca noi gresim aici.

    In decursul anilor(si am destui)am intalnit multe lucruri aparent contradictorii,am renuntat sa caut intelesul,pentru ca nu ma duceau la o stare mai inalta,dimpotriva, acordam prea multa vreme detaliilor.

    Acum astept sa ma pui iar la punct. 🙂

    Nu,nu e forum,dar e „oaresce dialog”intre frati
    .un pic mai multa dragoste trebuie sa avem unii pentru altii. 🙂

    • Marius David zice:

      Elisa, apreciez intrebarile sincere, desi dificile ale lui Fir, avem daruri diferite,sintem diferiti,
      nu as vrea sa ne etichteze cineva ca fiind din aceia sustinaturi ai lui „crede si nu cerceta”

  233. – nu împărtăşesc acelaşi punct de vedere cu privire la detalii şi nu vreau să-l aprofundez acum.

    – nu aveam de unde să ştiu la ce te gândeai tu

    – dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu – iubeşti şi poruncile Lui iar una dintre ele e să-i iubeşti pe fraţi, rezultă implicit că vei face asta.

    – nu caut detaliile pentru a mă ajuta să iubesc mai mult, iarăşi, mă judeci fără să ştii motivaţiile mele.

    – Domnul să-ţi binecuvinteze anii rămaşi.

    Pentru mine multe detalii au însemnat adevăruri lăsate de Dumnezeu în Scripturi nu la repezeală ci cu un anumit scop şi care au fost „eliberatoare” atunci când Duhul mi le-a descoperit şi le-am înţeles.

    – când am spus de forum, m-am referit la faptul că aici este o pagină pentru întrebări adresate fratelui Marius şi nu un loc unde să ne duelăm în afirmaţii sau chiar discuţii libere – nu avem dreptul acesta. Am putea totuşi să găsim un blog pe care să facem lucrul ăsta dacă se consideră a fi bun.

    La multe detalii.

  234. Pingback: Isus în închisoarea duhurilor « Marius Cruceru

  235. Dacă Dumnezeu nu există decât în Sfânta Treime cum se explică cuvintele Domnului Isus de pe cruce „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”?

    • Marius David zice:

      draga Fir, Sfînta TReime a luat păcatul nostru în Interiorul Ei, prin Fiul şi l-a judecat în Sine. Strigătul acela arată modul în care s-a întîmplat judecarea Lui si felul în care Tatăl şi Duhul s-au raportat la Fiul în iubire şi judecată ca Cel care era împovărat cu tot păcatul nostru.
      Voi scrie ceva despre asta, am predicat în urmă cu cîţiva ani din acest text în biserica din Aleşd.

  236. Marius David zice:

    draga Remoremo, am sters acel comentariu, era mult prea agresiv.
    Cred ca nu este cazul sa discutam acum si aici despre controlul nasterilor.
    cind veniti prin Romania putem discuta in privat, dar sugestia mea ese ca aceste subiecte sa fie discutae in cercuri foarte restrinse si cu multa rusine si intelepciune.

    Domnul sa ne dea a lui Intelepciunea de sus!

  237. Marius David zice:

    Am sters toae comenariile legate de subiectul lui Remoremo!

  238. no name zice:

    ce parere aveti despre rock-ul crestin, rap-ul crestin, hip-hop-ul crestin?

  239. emsal zice:

    Legat şi de întrebarea anterioară, cum credeţi că va fi receptat în mediul evanghelic concertul lui John Schlitt de la Cluj?

  240. remoremo zice:

    Fr. Marius ,

    Comentariul nu a fost agresiv deloc . Cred ca mai degraba exista o problema in a discuta lucrurile pe fata . Nu cumva lucrurile care s-ar fi discutat ar fi atacat ideologia baptista sau poate te ragase-ai si dumneata pe undeva prin subiect .
    Nu ti-am scris sa te jignesc intr-un fel , dar fi sincer .

    Sanatate.

  241. emsal zice:

    Este vorba de solistul de la Petra!

    • Marius David zice:

      Aha, în tinereţe am ascultat Petra. Ce să spun? Să vedem. Rar un solist care a făcut carieră într-o trupă arhicunoscută a reuşit apoi singur.
      Sting este o excepţie.
      Da, despre Petra este de discutat.

  242. guitarschizofrenic zice:

    aveti dreptate cu muzica crestina „contemporana” in romania… rockul foarte slab in romania. desi am avut ocazia sa aud de un chitarist baptist (chitara electrica) foarte bun, insa nu stiu de ce a adoptat un stil… legat de Petra, s au schimbat foarte mult si calitatea a scazut (parerea mea) inregistrarile 70 80 deosebite insa muzica mai evolueaza. nu e prima trupa (crestina sau necrestina) care se „pierde” odata cu anii.

  243. Judecători 14:1-4
    „Am văzut la Timna o femeie din fetele Filistenilor; luaţi-mi-o acum de nevastă” … ” a zis tatălui său: „ia-mi-o că-mi place”. Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea Filistenilor”

    Prilejul de ceartă era de la Domnul sau faptul că lui i-a plăcut femeia aceea?

    • Marius David zice:

      Fir, si eu m-am intrebat chestia asta. N-am raspuns deocamdata. Ma gindesc ca Domnul cunostea oricum inima lui Samson si a ingaduit acesta situatie prin care sa Isi desavirseasca voia.
      Tu ce crezi?

  244. remoremo zice:

    Fr. Marius ,

    de ce mi-ai sters comentariul ? Aici este blog sau securitate ? Te rog sa-ti schimbi comportamentul . As dori sa-mi rspunzi .

  245. Eu cred că era vorba despre prilejul de ceartă – ăsta cred că venea de la Domnul. Nu sunt sigur 100% pentru că Dumnezeu a arătat de multe ori că împietreşte pe cine vrea şi are milă de cine vrea aşa că ar fi posibilă şi cealaltă variantă.

    După cum spuneaţi şi dumneavoastră „Domnul cunoştea oricum inima lui Samson” şi după cum arată istoria lui, el de 3 ori a avut escapade şi de fiecare dată cu femei. Odată cu femeia din Timna, odată când a intrat la o curvă şi a ieşit apoi cu porţile până pe dealul din faţa Hebronului şi odată cu Dalila.

  246. Un fir de iarbă zice:

    Dacă aţi fi invitat să predicaţi într-o biserică ortodoxă, catolică sau greco-catolică, v-aţi duce? De ce?

    • Marius David zice:

      Dacă aş fi invitat să predic oriunde m-aş duce… Nu există loc nesfînt pentru predică şi Cuvîntul lui Dumnezeu.
      Dar cine crezi că m-ar invita?

      Eu am embargou dinpartea propriilor mei fraţi de credinţă să predic în anumite biserici, ce să mai vorbesc de alte biserici… stai să le rezolvăm pe ale noastre de acasă.

      Vinere neagră să aveţi cu toţii!

  247. Moromete zice:

    despre Hip hopul necrestin sau crestin de pretutindeni am si eu ceva de spus : ” Hip Hop Hap , pe toti va fac ” .
    Poate fi luata si ca gluma , dar si in serios , depinde de cine citeste .

  248. elisa zice:

    Moromete,am ajuns sa asociem orice muzica cu crestinul care de fapt trebuie sa fie ca si Hristos.
    Muzica rock…hip-hop…ce mai rad dracii de noi care am fost rascumparati prin suferintele Domnului Isus.
    VAI<VAI<VAI! noua!

  249. remoremo zice:

    Fr. Marius ,

    De ce mi-ai sters comentariul ?

  250. iota zice:

    Cum e corect: „Nu fii Tomita” sau „Nu fi Tomita”? Intreb pentru ca mereu si mereu vad confuzii pe aceeasi tema data. Vreau si eu o lumina…

  251. sami zice:

    pace frate…am o intrebare:cine l-a ucis pe Saul??

  252. Mircea Buzdugan zice:

    http://dexonline.ro/corect.php

    in cazul de faza este corect cum a scris domnul Cruceru, dar vedeti cat de incurcat este

  253. Marius David zice:

    Nu-i corect, domnu Mircea, nici după link.
    Forma corectă, pentru că este negaţie este Nu fi Tomiţă, din cauza infinitivului.

    Este greşeala mea.

  254. sami zice:

    in 1Sam 31:4 „Saul si-a luat sabia si s-a aruncat in ea”
    si in 2sam cap 1 scrie altceva

  255. sami zice:

    credeti ca o relatie inceputa la 17 ani poate duce la casatorie???care sunt sansele???

    • Marius David zice:

      Sami, eu cunosc oameni care se cunosc de la 3 ani şi s-au căsătorit. Asta contează?
      Contează cum se desfăşoară relaţia, curăţia, intenţiile etc.
      Eu am cunoscut-o pe soţia mea la 15 ani. Avem 18 ani de căsnicie, doi copii şi mai multă dragoste acum decît la 15 ani. ăla a fost doar focul de paie care a aprins focul dragostei din cămin.

      Referitor la întrebarea cu Saul, nu toţi sinucigaşii reuşesc din prima, încearcă să îşi taie gîtul singuri, după care cer ajutor sau invers. Se pare că Saul încearcă singur, dar cere şi ajutor. Trist sfîrşit! Poate că asta este cel mai important. Corectaţi-mă, dacă greşesc.

  256. iota zice:

    Multumesc de raspuns! 😉

  257. 1 Corinteni 1:17
    – apostolul se referă la faptul că nu s-a folosit de mijloacele tehnice ale discursului de care putea să se folosească?
    – apostolul se referă la faptul că nu folosea ca bază pentru convingerea oamenilor – puterea discursurilor?

    Sau care e sensul?

    • Marius David zice:

      Fir, cred că apostolul se referă la retorică, sofia logou – înţelepciunea cuvîntului aici s-ar putea traduce ca isteţimea vorbirii. Ca unul care era antrenat şi în retorica clasică la picioarele lui Gamaliel…Pavel se dispensează de un instrument care îi era oricum la îndemînă.

  258. wes zice:

    Cu limba greaca pe care o stii te poti descurca in Grecia sau intr-o conversatie cu un grec ? ( stiu ca e greaca veche dar ajuta cu ceva azi in Grecia ? )

    • Marius David zice:

      Nu, Wes, nu se poate, este altă limbă. În facultate am făcut şi neogreaca cu domnul Rados Andreas, tatăl prietenului meu, Rados Leonidas, vorbitori de greacă nativi, dar nu …
      Un grec se poate descurca mai uşor in a invata greaca veche, un clasicist poate invata mai usor greaca noua, dar sint doua limbi diferite.

  259. sami zice:

    sigur ati auzit si d-voastra de varianta OBAMA=ANTICRIST….si se zice ca are cateva dintre calitatile anticristului…..(ex:cipul,etc)
    care este parerea d-voastra…se mai vorbeste (cel putin pe la noi) si despre SFARSIT…

  260. sami zice:

    bine frate…..o lasam pana dupa sarbatori?!?!?

  261. Patrix zice:

    ce-are Cipul cu „calitatile” antihristului? Doamne fereste, Sami!

    Sa ne desteptam, Romani!

  262. sami zice:

    da nu stiam nici eu…

  263. sami zice:

    bine fratilor sa revenim la sarbatoarea asta…..ce reprezinta ouale rosii pentru crestini???

  264. emsal zice:

    Ce credeți despre lumina învierii de la Ierusalim? Este o minune autentică? Sau…

    • Marius David zice:

      Dragă Emsal, nu ştiu nu cunosc. Se pare că este unul dintre argumentele anti-catolice. La noi este Paştele bun că la noi coboară lumina sfîntă.
      Eu sînt mult mai practic. Nu ştiu dacă merita să se facă concurs de lumini anul ăsta ca să se aducă cu o cursă de 22.000 de euro lumina mai repede la Suceava..

      Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cred că sînt alte lucruri mai importante decît cine, unde, cum se aprinde lumina de la Ierusalim. Dacă este o minune, nu mă suprinde, dacă este un fenomen fizic natural (dacă pui vată într-un loc cu electriciate puternică sau alte surse de combustie…) iarăşi credinţa mea în Cristos Domnul cel Înviat nu scade.

      DAcă se va întîmpla ca într-un an să nu se aprindă lumina, credinţa mea va rămîne neclintită, pentru că nu acolo se ancorează.
      De asemenea, nu consider, ca baptist, că ar trebui să mă apuc să mă lupt cu ideea că nu este o minune autentică. Cui prodest? Să fie!

  265. Marius David zice:

    Emsal, uite a good point.

    „Aflându-mă, în noaptea de Înviere, la o biserică din Drumul Taberei, l-am auzit pe preot citind punctajul primit de la Patriarhie, cel cu lumina de la Iersualim. Nu uitase să introducă atributele de imagine necesare identificării pozitive de către public a Patriarhului Daniel. Ca urmare, gândul credincioşilor s-a mutat imediat de la Iisus Christos, cel care tocmai înviase, la Preafericitul. Oamenii discutau despre lumină şi nu despre Lumină.”

    AICI.

    Nu-i aşa că este interesant că ajungem să discutăm despre lumină şi nu despre Lumina cea Adevărată.
    good point la ironicul suciu.

  266. emsal zice:

    Eu am fost deranjat de faptul că această lumină de la Ierusalim a devenit mai importantă, pentru drept-credincioși, decât faptul Învierii în sine, cea mai mare minune a tuturor veacurilor!
    Am găsit, pe diverse site-uri, unele dovezi de neautenticitate a miracolului anual din Cetatea Păcii…

    • Marius David zice:

      Emsal, ai dreptate că lumina lumînării devine uneori mai imprtantă decît Lumina Evangheliei lui Cristos.
      Asta-i lucrarea diavolului. Deturnarea, întoarcerea atenţiei spre lucrurile nesemnificative.
      Părerea mea este că nu este o luptă de luptat să demonstrezi că acel eveniment nu este o minune.
      Pur şi simplu pe mine nu mă interesează şi nu vreau să stric bucuria nimănui.
      Vreau să găsească fiecare bucuria cea adevărată în Cristos, pe lîngă asta toate celelalete bucurii minore vor păli.
      Cine-L găseşte pe Cristos Domnul, Lumina cea de dinainte de veacuri, care ne va veni cu nori, nu se mai bucură că vine lumînarea cu avionul.

  267. Mihail zice:

    Ce parere aveti despre lucrarea de misiune, si rolul romanilor in aceasta lucrare? Ce conditii ar trebui sa indeplineasca un misionar in secolul XXI?

  268. emsal zice:

    Am ascultat în seara asta mesajul dvs. din 22 martie de la Biserica din Cluj-Iris. Motivant şi încurajator la sfinţenia pe care Dumnezeu o aşteaptă de la noi!

  269. emsal zice:

    Vă mulţumesc! Parcă pentru prima oară am înţeles adevăratul sens al Predicii de pe Munte!

  270. R. zice:

    am si eu o intrebare. stiu ca sunteti baptist, si vreau sa va intreb daca credeti ca darurile supranaturale (precum vindecarea, profetia, visele si vedeniile, asa cum erau ele pe vremea apostililor) ale duhului sfant mai sunt active si astazi? ma multumesc cu un simplu da sau nu.

    • Marius David zice:

      Draga R. Scrie Duhul Sfînt cu majuscule 🙂
      Da, eu însumi m-am vindecat de mai multe ori. M-am dus întîi la medici, iar cînd ei n-au mai avut ce face, Domnul (Treimea) a lucrat, nu numai Duhul, niciodată Duhul nu lucrează fără Tatăl şi Fiul.
      NICIODATĂ
      Nu-i mai despărţiţi lucrarea şi nu-l mai transformaţi într-un Haiduc, Lone Ranger.
      Viser profetice am avut, de profeţit, eu însumi am profeţit şi apoi mi-a părut rău …
      Vedenii încă n-am avut.
      Părerea me este că întîi trebuie să orbesc. Lucru pe care îl aştept din cauza unei boli pe care o am şi apoi voi avea şi vedenii.
      Ca să ai vedenii trebuie să ai creierul curat.

  271. iancsi zice:

    M-am gandit cam ultimele doua saptamani la o chestie ce mi s-a parut interesanta. Se tot vorbeste de schimbare de forma si pastrarea esentei. Unul din aspetele in care incepe sa se schimbe in biserica este muzica.
    M-am intrebat urmatoarele:
    Care este relatia dintre muzica si discurs (predica)?
    Din aceasta intrebare mai deriva si altele si cred ca este o tema ce merita explorata.

    • Marius David zice:

      Da, interesant ce spui tu, Iancsi, cum să relaţionăm predica la muzică sau invers, muzica la predică.
      De obicei nu este vreo legătură între cele două.
      Muzicanţii, are cîntă înainte de predică, habar nu au şi nici nu-i interesează despre ce este predica,
      ei îşi fac partea lor, „încălzind” cică atmosfera, după care (unii, numai unii, nu toţi) se duc afară „la o ţigare”, ca să nu se plictisească

      Din experienţele cu biserica din Iris am cîştigat cîteva lucruri din care putem învăţa cu toţii. Poate le relatez, cu acordul lor.
      Experienţa este pozitivă.
      ei au fost foarte deschişi la schimbări şi de la o închinare destul de „decibelică” am venit spre o închinare care atrage şi mai multă evlavie, dar şi mai mulţi tineri, dar care este mult mai liniştită.
      Oricum, experimentul a fost foarte interesant.

  272. R. zice:

    sa inteleg ca raspunsul este nu?
    am spus DARURI SUPRANATURALE. daruri detinute de anumite persoane. oameni vindecati la rugaciunea acestor persoane. aproape instantaneu.
    asa cum profetiti dvs, putem profeti cu totii. stiti bine ce intreb. deci da sau ba?
    stiu ca Duhul Sfant nu lucreaza fara Tatal si Cristos.

    • Marius David zice:

      R. de ce înţelegi tu altceva decît spun eu?
      Eu am detaliat şi rafinat răspunsul meu ca să fiu înţeles cum trebuie.
      Nu îmi forţa cuvintele ca să spună altceva. Am spus ceea ce cred şi nu simplifica problema.
      Cu Duhul este mult mai complex decît am dori noi.
      Vine de unde nu ştii, pleacă încotro nu-ţi spune, dar Îi simţi puterea.
      Nu-i aşa?

  273. Maria Pop zice:

    parola pentru a intra la sectiunea „cartile” se poate avea? sau ce criterii ar trebui sa indeplinesc sa o pot afla?

    • Marius David zice:

      Sora Maria,
      este vorba de cărţile mele, cele două care au apărut pînă acum şi pe care le voi reedita, pentru că nu se mai găsesc pe piaţă, în cursul acestui an.. dacă aveţi puţină răbdare….

  274. Maria Pop zice:

    multumesc

  275. R. zice:

    asa-i. deci raspunsul este nu. : )

  276. dani zice:

    De unde aș putea face rost de înregistrarea audio a primului mesaj din seria pe Predica de pe Munte (introducerea cu Carbunii Eulaliei)? Pe pagina de internet a celor de la Iris nu este de găsit.

  277. David G zice:

    Frate Marius am avut un curs cu profesorul Hamilton Moore pe evanghelia dupa Ioan. Nu am discutat atunci, dar acum lucrand pe evanghelie, se ridica problema textului din Ioan 7:53-8:11 (Femeia prinsa in preacurvie).
    Majoritatea comentataorilor cred ca textul nu face parte din evanghelie, pericopa fiind adaugata mai tarziu.Chiar si teologii conservatori, precum Carson, ne spun ca nici unul din parintii rasariteni nu citeaza textul pana in sec.X, iar Morris afirma ca desi textul nu e autentic, totusi caracterul Domnului e prezentat in mod autentic in povestire. Unele manuscrise il adauga la sfarsitul evangheliei si altele chiar il insereaza in Luca dupa textul din 21:38.
    Editia NIV prefera sa elimine cu totul textul mentionand doar ca „The earliest and most reliable manuscripts and other ancient witnesses do not have John 7:53-8:11”. Chiar si in Cornilescu textul e incadrat in paranteze.
    Interbarea mea e: Cum reactionati in biserica fata de acest text? Se predica din el sau il evitati? Credeti ca ar fi bine daca predicam din el, sa spunem ca nu l-a scris Ioan? Cred in inspiratia deplina a Scripturii dar daca as spune in biserica in care sunt asa ceva, as pati ca femeia din text :).Faptul ca principiul iertarii si caracterul Domnului e in acord cu restul Scripturii valideaza predicarea textului? Ati predicat vreodata din el?

    • Marius David zice:

      Draga David G. este adevărat ce spune prof. Moore.
      N-am ezitări să predic din acel text, dar folosindu-l aşa cum este folosit în economia evangheliei, ca exemplu, nicicum ca sursă de extragere pentru unele adevăruri dogmatice fundamentale.
      Don Carson sugerează acelaşi uz. Rămîn lîngă Carson şi Moore.
      Nu îl evit, aşa cum nu evit finalul Evangheliei după Marcu.
      Nimeni nu te obligă să spui la amvon tot ce-ţi trece prin cap, depinde de biserică, depinde de maturitatea membrilor, educaţie etc.
      Predică Evanghelia. Nu vei avea niciodată de pierdut.
      La amvon nu se face critică de text, se face la şcoala de teologie.
      De asta uneori unii se smintesc.

  278. dani zice:

    Ce părere aveți despre predicatorii sau pastorii care ajung să renunțe la slujirea din Cuvânt în favoarea implicării în politica, motivând cu apărarea intereselor evanghelicilor în cercurile decizionale înalte?

    • Marius David zice:

      Dani, depinde de chemare, unii sînt politicieni care au ajuns păstori, decît să nenorocească o biserică mai bine să norocească o ţară. Alţii sînt păstori care au ajuns politicieni. Există o chemare şi pentru a fi politician, părerea mea proprie şi personală este că cele două nu se pot întîlni ujna cu cealaltă. Este conflict de interese.
      Cred că ne putem apăra interesele prin politicieni-politicieni, nu prin păstori-politicieni. Sînt destui oameni politici pur sînge în bisericile noastre care pot face această spălare a picioarelor pentru noi.
      Domnul să îi ajute.

  279. eli_s zice:

    Arhiva serilor de tineret
    2007-2008 – Izbăvește-ne de Cel Rău! de Ravi Zacharias
    http://www.tineretiris.ro/sesiunea4.html

  280. dani zice:

    Mulțumesc, eli_s!

  281. R. zice:

    paul washer nu e patratos. sper ca n-o sa spuneti sa-mi scot acum si celalalt ochi.

  282. eli_s zice:

    🙂 Cu bucurie, ca pentru Domnul.

  283. eli_s zice:

    Eu trebuie sa va multumesc, domnule Marius David Cruceru. Am reascultat cu placere si interes primele patru mesaje.
    Un ochi imi este mai mereu trist, dar la sfarsitul celui de al cincilea mesaj erau tristi amandoi. As fi vrut sa pot spune cuiva: Domnul meu nu e asa! El e Pastorul cel bun si bland si smerit cu inima. In cartea proorocului Isaia este scris: El Îşi va paşte turma ca un păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
    Stiu ca mesajul dumneavoastra este corect, dar asta nu-mi alunga tristetea…
    Spuneti-mi, va rog, ce inseamna ”până va face să biruie judecata”? Ce se va intampla atunci? Trestia…? Mucul care mai arde inca…?
    Va multumesc si va doresc sanatate!

    • Marius David zice:

      Draga Eli-s, ca să îţi treacă tristeţea cred că trebuie să asculţi pînă la ultimul mesaj. Cred că au fost 10 în total.
      Soluţia continuă în Predica de pe munte, de fapt vor fi două cărţi una după alta.
      Domnul tău este ŞI AŞA… ŞI AŞA. şi păstorul cel bun şi marele judecător.
      Dacă vrei să îţi treacă tristeţea uită-te la El, contemplă-L.
      Cînd ne uităm la istoria omului cu Dumnezeu ne apucă tristeţea, sînt acte şi fapte
      cînd ne uităm la dragostea lui Dumnezeu pentru om, sărim în sus de bucurie, acolo este caracterul lui Dumnezeu.

      Cînd va birui judecata… uită-te la mesajul din MAtei 25… va veni o vreme cînd trestia va fi frîntă şi mucul stins.

  284. Ce-l face pe John Piper pătrăţos iar pe Paul Washer nu? În februarie 17, 2009 la 11:07 spuneaţi că vă place de Washer pentru că e pătrăţos, v-a dezamăgit între timp cu pătrăţoşeniile lui?

    • Marius David zice:

      Fir, pătrăţos nu poţi fi privit decît din afară… Am fost de acord în glumă cu un comentator dinainte, mă temeam să nu-şi scoată ochiul, celălalt ochi!
      Tu ce înţelegi prin a fi „pătrăţos”? Radical, fundamentalist? John Piper a fost etichetat din greşeală cu un citat ca şi cum aş fi dat eu acel citat şi i s-a lipit de frunte pătrăţoşenia…

  285. Cât despre Paul Washer cred că este radical în ceea ce spune excluzând cum spuneaţi şi dumneavoastră vorbele lui scoase din context şi judecat apoi ca fundamentalist sufocant.

    Radicalismul creştinismului predicat de el este de fapt creştinismul. Nu e omul care să dea la pace cu nehotărâţii doar de dragul păcii.

    Poţi fi radical într-un sens negativ, să ajungi legalist doar de dragul apărării unor păreri proprii.

  286. Nu vreau să smulg o declaraţie din partea dumneavoastră pentru care să puteţi fi acuzat de vreo afirmaţie dar, ce credeţi despre asta: http://www.pasi.ro/revista/vladimir-pustan-si-a-facut-cruce.html ?

  287. eli_s zice:

    …mesajul noua la final.:)
    Si nu, nu doresc catusi de putin sa imi treaca tristetea. Recunosc ca uneori ma ispiteste si „intristarea lumii” aducatoare de moarte, ca o prefer „rasului celor fara minte”, desi par a avea acelasi final, dar tristetea pe care cuvintele dumneavoastra mi-o strecoara acum in suflet mi-e scumpa, caci este dupa voia lui Dumnezeu.
    Ingaduiti-mi, va rog, sa scriu versurile unui poet fericit – nu aici, pentru a nu rapi din spatiul destinat intrebarilor, ci in „De-a v-ati-ascunselea…”
    In speranta ca va vor placea si in semn de multumire.

  288. Rodica Botan zice:

    In curind, asa cum s-a prorocit, Templul din Ierusalim va fi reconstruit. Sint sigura ca toate cele trebuitoare vor apare de acolo de unde au fost ascunse atitia ani. Cum vor fi oare tinute slujbele?

  289. eli_s zice:

    Cum apreciati mesajul lui Witness Lee despre recastigarea adevarurilor pierdute in crestinism? Dar activitatea organizatiei (nu stiu cum altfel sa o numesc – imi cer iertare daca ofensez pe cineva) „Recastigarea Domnului”?
    Va multumesc.

    • Marius David zice:

      Eli-s, nu sînt un entuziast nici Wachman Nee, nici Witness Lee. Nu prea am timp să arguentez acum. Merg să citesc Biblia cu copii.

      • Vasilis zice:

        E o diferenta destul de mare intre cei doi, desi au avut lucruri comune.
        Lee a fost exclusivist, doar adunarile lor erau considerate adevaratele biserici (punea accentul pe „church ground”) pe cand Nee avea vederea si inima mai largi.

        • Marius David zice:

          Vasilis, despre cei doi şi diferenţele dintre ei trebuie făcută vorbire mai lungă. Nu consider esenţial subiectul, mai ales în contextul în care cei doi nu mai sînt tît de populari printre NP

      • eli_s zice:

        Inteleg. (Pa bune!:) )
        Va rog sa ma scuzati pentru deranj.
        Toate cele bune!

  290. Irina zice:

    Nu vreau să smulg o declaraţie din partea dumneavoastră pentru care să puteţi fi acuzat de vreo afirmaţie dar, ce credeţi despre asta: http://www.pasi.ro/revista/vladimir-pustan-si-a-facut-cruce.html ?

    ….

    si pe mine ma intereseaza raspunsul

    • Marius David zice:

      Ah, uitasem de răspunsul ăsta. Scuze, nu l-am evitat, Fir şi Irina.

      Dar răspunsul meu este foarte simplu.

      Eu mă CRUCESC de cîte ori aud cîte-o gogomănie, cîte-o trăznaie, cîte-o ieşire din decor. Şi-acum m-am crucit! Dar nu cînd am auzit că Vladimir şi-a făcut cruce, ci cînd am văzut reacţiile.

      Chiar mă gîndeam. Un prieten adună tîmpeniile într-o tolbă şi le pomeneşte din nou şi din nou. Primejdie mare în astfel de acţie, pentru că răul, odată pomenit, rămîne al tău, sihaştrii aveau o întreagă practică legată de pomenirea răului, a lor sau altora. „Astfel de lucruri să nu fie pomenite între voi”. Eu, cînd aud de vreo lucrătură a celui rău atunci mă crucesc şi „scuip” în sîn a piază rea. Piară de la mine, ducă-s-ar pe pustii, ca Ţapu Azazelului. Măcar şi asta am învăţat din Pătrăţosu. De-asta mi-am şters unele articole.

      Ei, acum şi mai serios…
      Din toată povestea asta este mai puţin important ce-a făcut Vladimir, ci ce-au făcut alţii cu ce-a făcut Vladimir. Aici mi se pare jalnic şi groaznic.
      IAtă o reacţie a lui Emanuel Contac. Cred că are dreptate.

      Aici cred că este esenţa problemei noastre: isteria de genul, ce-or face fraţii lui mai mari, episcopiii lui etc.
      A trădat neoprotestanţii… huo, etc. ! Prostia n-are confesiune, să ştiţi!

      Vă spun mai întîi în dreptul meu şi vă rog să nu-mi răstălmăciţi vorbele.
      Eu unul nu-mi fac cruce, nu obişnuiesc, deşi mi-am făcut alte dăţi, am scris şi un articol despre asta în Vestitorul Ortodoxiei, articol publicat de pr. prof. dr. Constantin Coman prin anii 90,

      De ce nu obişnuiesc acum?

      Spre exemplu: ( 1 motiv) din respect pentru fratele Avram Crăciun, cel mai bătrîn membru din biserica noastră, aproape 90 de ani, care face parte dintr-o generaţie care a luat bătaie cu patul puştii peste cap şi peste gură din partea preoţilor ca să-şi facă cruce. El n-ar putea suporta asta şi îl respect pentru vînătăile şi puşcăria pe care au făcut-o congenerii lui pentru că erau sectanţi care nu-şi fac cruce.

      Da, trăim într-un alt moment al istoriei, este adevărat. Fratle Avram va pleca curînd la Domnul, dar, dragii mei, avem şi noi o pîrlită de identitate a neoprotestanţilor pe care n-o negociem la fiecare colţ de biserică.
      Cred că ideea cu Grecul-grec, latinul-latin, evreul-evreu este mult mai complexă ca să o sacrificăm într-o astfel de chestie. Dacă îmi daţi voie, voi reveni altă dată asupra acestui lucru.

      Faptul că noi nu ne facem cruce este şi acesta unul dintre semnele identităţii noastre, aşa cum pentru ortodocşi semnul crucii are semnificaţie aparte, pentru noi, faptul că nu facem semnul crucii are o semnificaţie.

      Nu sînt de acord cu faptul că trebuie să ne facem semnul crucii pentru „a fi relevanţi”.
      Am prieteni preoţi ortodocşi, catolici, chiar azi am fost la un simpozion împrenă cu preoţi catolici, greco-catolici, călugări franciscani. NE-am salutat cu toţii cu „Hristos a înviat!”. am cîntat „Hristos a înviat!”. cu asta sîntem de acord, nu-i aşa?

      Ei s-au rugat, şi-au făcut cruce, eu şi colegul meu, Corneliu, nu ne-am făcut cruce.
      Ei ne-au înţeles şi nu ne-au cerut asta, aşa cum noi înţelegem.

      Ce era, ca să fiu relevant să mă apuc să le sărut mîna, cum oripilat am văzut că a făcut o dată un prieten al meu neoprotestant?

      Gestul acela nu l-am înţeles şi nu cred că vreau să îl înţeleg. Ca să fim consecvenţi ar trebui să ne apucăm şi să sărutăm icoanele, măcar cele împărăteşti (pentru neoprotestanţii mei, sînt cele două icoane mari de-o parte şi de alta a uşilor împărăteşti, Cristos Victorios şi Fecioara cu Fiul…uşile împărăteşti sînt cele două din faţă, din catapeteasmă, catapeteasma este „zidul” acela mare din icoane… ). Ei, păi să fim consecvenţi şi relevanţi, nu?
      Nu vă daţi seama că sîntem caraghioşi, dacă facem lucruri care nu ne stau în ethos şi care nu ne sînt obişnuite?
      Un ortodox îşi face zilnic crucea, cu reflex. Pe noi nu ne prinde, nici măcar nu ştim să ţinem degetele şi sensul îl greşim. Ne trezim că facem cruce catolică în biserică Ortodoxă, cum caraghios am mai văzut altă dată.

      Episcopul Virgil Bercea, care este un om extraordinar m-a salutat, ne-am strîns mîinile ca doi bărbaţi adulţi, maturi, care ne înţelegem unii altora diferenţele şi am putut să ne şi uităm unii în ochii altora cu dragoste creştină, dar fără a ne schimba ethos-ul şi portul.

      Dar aici cred că fiecare este după încredinţare. Dacă ştiu că aş cîştiga un suflet, cred că mi-aş face o cruce mare, din frunte pîn la tălpi şi ….apoi mi-aş cere scuze fratelui Avram. Dacă ar trebui să fac tumbe în biserică şi să fiu sigur că asta duce la mîntuirea cuiva şi la deschiderea spre Evanghelie, de ce nu?

      Cum ştiu că nu prin astfel de gesturi cîştig suflete, nu mă obosesc prea tare. Sufletele se cîştigă prin vestirea Evangheliei.
      În Oradea toată lumea mă ştie ca pastorul Cruceru, vice la Comunitate (echivalentul vicarului eparhial). Ce-o să fac? Să mă dau în stambă în ecumenisme de doi bani? Derutez turma mea, dar nu numai turma mea, ci şi pe a altora. Nu în gesturi stă ecumenismul autentic, adică părtăşia la Cuvîntul cel Adevărat, ci în atitudinea de dragoste sacrificială faţă de oameni.

      Ştie cineva ce-a fost în mintea lui Vladimir atunci?

      Pe de altă parte, nici din dragoste, nimeni nu ne cere şi obligă, dacă mergem într-un asemenea mediu, să ne îmbrăcăm la reverendă, să ne facem cruce. Oamenii, sărmanii, nu mai înţeleg nimic.

      Noi, neoprotestanţii, din complexul istoric şi numeric, avem un fel aparte de-a „ne da după”, ca să fim acceptaţi cu orice preţ, sacrificînd amănunte, detalii (sînt aboslut de acord că acestea sînt detalii nesemnificative într-un anume context) care pot deveni semnificative în alte contexte.

      Bătrînii noştri au fost mult mai fermi în astfel de chestiuni şi din acestă pricină au fost respectaţi.

      Şi încă ceva: nu vă bucuraţi prea tare că s-a dat pe youtube faza asta. Săracu preot, numai el ştie ce păţeşte acum de la superiorii lui. S-ar putea să-l pască cel puţin mutarea la o altă parohie, dacă nu, caterisirea.
      Lipsită de înţelepciune iutubizarea unor astfel de faze tot din complexul: „aţi văzut, mă, ai noştri ca brazii au reuşit să penetreze şi în biserica ortodoxă şi să le predice păgînilor acasă la ei.”. Scîrboasă atitudine.

      Asta cred în mod general despre făcutul crucii.

      Despre ce-a făcut fr. Vladimir Pustan acum? Nu văd de ce se face atîta caz. Realmente cred că sînt alte chestiuni mult mai importante cum ar fi conţinutul mesajului în general, evanghelia pe care o vestim decît acest lucru. Chiar nu văd de ce trebuie să ne isterizăm aşa pentru asta. Avem probleme mult mai grave,

      Alt lucru mi se pare mie demn de întrebări aici nu asta. Dar poate că voi scrie altă dată despre conţinut.
      Cred că fratele Vladimir are foarte mult talent, are dar din partea Domnului pe care trebuie să îl folosească cu maturitate, iar maturitatea nu vine uneori cu vîrsta.
      Să ne rugăm pentru fratele Vladimir!
      În privinţa celor în care sîntem de acord să mergem împreună, în celelalte, Domnul ne va lumina pe fiecare.

      Irina, nu am vrut să jignesc ortodocsii care îmi citesc pagina.
      Mi-aţi cerut un punct de vedere. Acesta este.

      Cu deosebit respect pentru cei care îşi fac cruce din convingere şi cu credinţă

      Marius David CRUCE-ru

      • fratele Vladimir ştia cu siguranţă că este filmat – cred că bănuia deja că urmează să apară pe youtube, chiar nu pot crede că nu s-a gândit „atât de departe”.

        Nu ştiu dacă e corect să-i acuzăm pe cei ce l-au iutubizat cu toate că în timp ce postam un articol mă mustra conştiinţa – paradoxal, am aşteptat vreo câteva săptămâni ca cineva să publice clipul ca să pot şi eu publica articolul.

        Fratele Vladimir bănuia deasemeni că se va auzi că a fost în biserica aceea, că a fost îmbrăcat cum a fost şi că şi-a făcut „semnul”. Deasemeni el predică în mesajele sale cu această tentativă de ecumenism – reducerea „gardurilor” şi alte cele.

        Ce este mai grav: că a fost iutubizat predica fratelui Pustan sau că ortodocşii râd de noi acum? Oricum printr-un mod sau altul lucrul acesta ieşea la iveală.

        • Marius David zice:

          Fir, problema cu iutubizarea rămîne de discutat.
          De ce trebuie iutubizate fazele astea? Asta nu pricep.
          Nu văd unde este tenta de ecumenism şi ce numeşti tu “ecumenism”
          Nu este important că ortodocşii rîd de noi, aşa cum spui tu. Oricum rîdeau sau, răutăcios, ignoranţi fiind, rîdem unii de alţii.
          Importnt este ce spune Domnul despre noi în faze din astea.
          Ce este in inima noastră atunci cînd face astfel de lucruri: cînd ne facem cruce, cînd iutubizăm asta, cînd discutăm isteric despre lucuri care nu fac partre din Evanghelie… etc.
          Una dintre metodele lui SAtan este să ne abată atenţia spre alte lucruri.

      • Isidor zice:

        Scuzaţi-mă, dacă se poate: cred că e puţin prea retoric să comparăm semnul crucii cu adorarea icoanelor. Ideal ar fi ca prin semnul crucii asupra propriei persoane să mărturisim că ne dorim foarte mult să fim ucenici ai lui Cristos, sau că ne căţărăm prin copaci de Cruce ca să-L vedem măcar de la distanţă. Nu aş putea face legătura, aşa cum văd că o fac unii dintre vizitatorii dumneavoastră pe propriile bloguri, între semnul crucii şi adorarea Crucii – ca formă de (presupusă, zic totuşi) idolatrie. Putem acuza pe oricine şi oricând de idolatrie, ca şi de nesmerenie. Nu vede nimeni încă faţă către Faţă.

        • Marius David zice:

          Dragă Isidor, te rog să asculţi un ortodox despre ce înseamnă pentru el faptul că îşi face cruce şi apoi să ne ferim să tragem confuzii.
          Noi nu ne putem juca cu semne care capătă o greutate mult mai mare în mintea destinatarului.
          Un semn stă între un emitor şi un receptor. Un semn, de la Augustin încoace este element de comunicare şi limbaj şi noi nu atribuim în mod arbitrar semnelor lingvistice ce valoare dorim noi, aşa cum sugerezi, eu nu pot să spun „cal” şi să spun că am înţeles „vacă”. Dacă spun „cal” atunci mă aştept ca prin convenţia lingvistică destinatarul să plece cu gîndul la un animal cu patru picioare.
          Eu nu mă pot juca cu semnificaţiile mele mai puţin sau mai mult profunde cînd fac un semn atît de important pentru o astfel de comunitate că eu înţeleg nu ştiu ce şi epntru mine nu contează aşa de mult.

          Atunci mă voi duce în China sau în spaţiul musulman şi voi face semne care în cultura respectivă au o semnificaţie, dar „pentru mine nu contează aşa de mult”.
          De ce s-a iscat discuţia dintre Petru şi Pavel, că Petru dădea „semne” care erau prost înţelese în comunitatea pro-iudaizantă şi Pavel l-a taxat drept ipocrit.
          Concluzia: nu ne putem juca oricînd, oricum, oriunde cu oricine cu orice fel de semn.

  291. Irina zice:

    nu gasesc mesajul jignitor, dimpotriva, mi se pare echilibrat. Eu trebuie sa recunosc ca am fost socata de aceasta intamplare. Sunt de acord ca e omeneste si chiar foarte interesant uneori sa discutam intre noi (adica ortodocsi cu np), dar sa-si pastreze fiecare identitatea, cum bine spuneai. Ce s-a intamplat n-a fost cinstit nici din partea parintelui respectiv, nici din partea pastorului. Ca sa nu mai spun ca cel putin preotul ortodox a incalcat canoanele Bisericii, pai daca se apuca fiecare sa faca de capul lui in Biserica unde ajungem?Iar pastorul np trebuia sa fie sincer- sunt pastor penticostal, nu profesor de nu stiu care, sa se imbrace normal, nu in negru,de parca vroia sa para preot.Si nici nu era nevoie sa faca cruce, ca stie tot ortodoxul ca np resping semnul crucii. Minciuna de ambele parti, parerea mea.

    • Marius David zice:

      Irina, mă tem să-ţi dau dreptate…
      mulţumesc că ai înţeles.
      Primul lucru pe care l-aş fi făcut (dacă nu este adevărat) este să revin la adevăr. Nu sînt profesor, nu sînt universitar, sînt ceea ce sînt. Nu cred că l-ar fi oprit nimeni atunci pe fratele nostru să mai vorbească numai pentru că nu era profesor. Fii sigură că preotul, sărmanul, deja şi-a încasat papara. S-ar putea să piardă parohia. Asta din pricina unor isteţi care iutubizează orice lucruşor, fără să gîndească la implicaţii. Asta mi se pare mai grav şi problematic. Gîndeşte-te ce-a păţit un Mitropolit şi un Episcop, unul pentru că a luat Euharistia unei biserici soră, altul pentru că a participat la o ierurgie (PSS Sofronie al Oradiei). Ce să mai zic de un biet preot de ţară?
      Tocmai de asta trăim într-o lume în care nu putem schimba semnele de circulaţie cum vrem noi. La un moment dat cineva va avea de suferit. Cineva va fi accidentat. În cazul acesta, preaînţelepţilor care au hotărît să facă reclamă unui asemenea „eveniment” şi să strige pe toate canalele marea victorie a penticostalilor asupra ortodocşilor, le-aş spune să se apuce de trei zile de post şi rugăciune să le vină mintea la cap ca lui Becali.
      Tristă este această falsă victorie iutubească.
      Duhul este mult mai discret şi suflă de unde nu se află şi bate încotro nu caţi.

      noapte bună!

  292. Irina zice:

    Marius, pai daca m uit in urma episcopul si preotul cu pricina n-au patit mai nimic, desi au incalcat grav canoanele bisericii noastre(adica regulile ei, pentru cine nu stie), iar primul a zis clar ca nici macar nu-i pare rau, producand foarte multa sminteala.
    Acum nu stiu ce va pati preotul cu pricina, care la randul lui a incalcat rau de tot canoanele. Ca sa o zic direct, sper sa nu se supere nimeni, din punct de vedere ortodox penticostalii sunt considerati eretici(adica se abat de la credinta pe care noi ortodocsii cu totii o marturisim), si n-ai voie sa te rogi impreuna cu ei, sau sa-i inviti in biserica sa predice sau mai stiu eu ce. Si ca sa zic cum vad eu problema- cand cumpar o sticla de cola, vreau ca in ea sa fie cola, nu apa minerala. Daca vroiam apa minerala cumparam asta din prima. La fel si cu biserica- cand ma duc la mine la biserica vreau sa particip la o liturghie ortodoxa, dupa randuiala noastra, cu o predica tinuta de un preot ortodox, conform invataturii ortodoxe, nu de un penticostal imbracat in negru care isi face o cruce fluturand ca sa demonstreze doar el stie ce.De asta sunt ortodoxa si nu penticostala, baptista sau altceva.Mi-am asumat o anume identitate a credintei si vreau ca preotii sa o pastreze, nu s-o dea pe garla.
    Daca vroiam sa-l vad pe pastorul Pustan, si sa aud si sa vad rugaciuni si manifestari emotionale in stil penticostal ma duceam in adunarea lui, unde predica de obicei.
    Asa ca sper ca preotul ortodox cu pricina va fi tras la raspundere pentru faptele sale, fiindca este de-a dreptul trist ce a facut.
    Sper ca n-am suparat sau jignit pe nimeni, nu am avut in intentie asa ceva.

    • Marius David zice:

      Draga Irina,
      îţi înţeleg opinia, îţi respect opinia, nu sînt cu totul de acord.
      Pentru ceilalţi cititori ai mei, Irina este ortodoxă.
      Nu sînt de acord să fim consideraţi eretici şi mă voi bate pentru acest lucru pe argumente altă dată.

      Eu aş vrea să atrag atenţia asupra altor aspecte care „par” secundare.
      Întrebarea aici este ce se pierde şi ce se cîştigă? Îmi pare rău că sînt atît de pragmatic, dar este bine pentru toţi ceilalţi cititori ai mei să vadă care este atitudinea OOBR-ului (ortodoxului obişnuit binevoitor din România) faţă de un astfel de fenomen, cînd, „consumator de act religios” (nu o spun ofensator, ci în acelaşi sens ca Irina care compară etichetele) se simte înşelat.

      Acesta este un aspect.
      Al doilea aspect este legat de situaţia cu pricina. Nu sînt de acord că este vreun loc în care Evanghelia nu trebuie predicată. De cine şi în ce termeni, asta este altă chestiune.
      Ideologizarea românaşilor stă în faptul că nu contează ce se spune, dacă este adevăr sau nu, contează cine spune. Dacă nu-i de-ai noştri…. dacă e de-ai noştri şi dacă este ereziarh, atunci n-are problema.
      Aici este un aspect, dar şi aici trebuie să fim cu mare băgare de seamă.
      Steinhardt spunea pe bună dreptate că nu orice adevăr spus de oricine şi oriunde este adevăr. Nici dacă Diavolul mărturiseşte uniunea ipostatică a lui Isus nu trebuie să fii de acord cu el, pentru că-i Diavolul. Spunea asta în contextul anchetelor la securitate.
      Iată două feţe ale aceleaşi monede: Adevărul.

      Eu personal nu cred că preotul respectiv a greşit prin invitarea unui penticostal în biserică să predice. Dintr-un motiv sau altul, Evanghelia a fost vestită.
      Şi-a încălcat canoanele şi autoritatea ierarhică. Aici este o altă problemă de discutat separat.
      Cred că cei mai greşiţi în toată povestea asta sînt două categorii de personaje, poate chiar trei.
      1. Cei care au filmat chestia asta şi au iutubizat-o cu intenţia de a crea o ştire senzaţională
      2. Cei care s-au isterizat şi au discutat o chestie secundară şi fără importanţă: „Vladimir Pustan a comis-o!”
      3. Cei care se bucură sectarist şi vulgar: „Bă, am reuşit, bă, am ajuns şi acolo.. vezi sîntem tari… „, bucurîndu-se de o bătălie fără importanţă, care li se pare cîştigată (un penticostal predicînd în faţa unui altar ortodox) şi pierzînd din vedere o miză mult mai mare, războiul spiritual în ansamblu şi toate implicaţiile şi consecinţele colaterale ale unui asemenea fapt.

      Dragă Irina, dacă vrei să mă găseşti predicînd uneori, nu mă vei găsi în Bisercica din Aleşd, ci prin Herculane, că MISA urcat sîngele la cap cînd am văzut ce se întîmplă în aceste zile acolo.. prin Sîngeorz Băi, pe treptele din parc, în piaţa din Potcoava, Olt, dacă este cazul etc.
      Nu poţi închide Evanghelia într-o biserică, fie ea de orice confesiune.
      Evanghelia este sămînţa care trebuie împrăştiată oriunde.

      N-am să intru şmechereşte în casa ta, dar nu mă voi opri din ceea ce unii dintre ortodocşi numesc „prozelitism”, fără a defini clar termenul.

    • Vasilis zice:

      Irina, inteleg ca ce s-a intamplat cu Pustan incalca toate canoanele bisericii ortodoxe, ca nu se face asa ceva si te simti socata insa din cate am observat, chiar daca Pustan n-ar fi fost in acea zi acolo, modul de manifestare al preotului si enoriasilor e diferit cred de o slujba obisnuita a bisericii ortodoxe.

      Atat preotul cat si Pustan au vazut nevoia sa-L predice pe Hristos de aceea permite-mi sa spun ca tot „apa” a fost (sau cola), doar sticla era diferita.

      • Marius David zice:

        Draga VAsilis, ce-a facut fratele Vladimir nu incalca TOATE canoanele BOR. El nu poate incalca canoanele unei biserici din care nu face parte. Preotul a incalcat canaoanele sale. Aici este diferenta substantiala.

        Observatia ta este foarte buna. Se pare ca biserica respectiva este cu totul diferita in manifestare si preotul este un „dulce” in fellu in care se poarta cu enoriasii si cu musafiru deopotriva.
        Mi-ar fi mare ciuda sa fie persecutat un asemeanea suflet senin, care n-a facut ceea ce a facut cu reavointa si cu intentia de a submina autoritatea canonica.

  293. Pingback: Neoprotestantismul şi semnul crucii « Trezire Spirituală

  294. Irina zice:

    ce sa zic, eu n-am o formare teologica, deci nu ma pot pronunta referitor la chestiunea cu denumirea de eretici.Stiu ca unii o folosesc in sens peiorativ, dar nu asta a fost intentia Bisericii, cel putin asa inteleg eu.Dar ma rog, astea sunt subtilitati teologice pe care eu nu am capacitata sa le dezbat.
    Desigur ca din punct de vedere neoprotestant preotul n-a gresit cu nimic, ba chiar facut bine. Dar din punct de vedere ortodox e tocmai opusul. Ca sa mai fac o comparatie, nu stiu cat de reusita, e ca si cum se duce penticostalul duminica la adunarea lui si cand intra pe usa ce sa vezi- in loc de amvon un altar, un preot cadelnitand si savarsind Sf. Liturghie, si o predica despre Sfintele Taine(sa zicem). Ce ar simti penticostalul cu pricina?ar zice el bravo, ce bine, e vestit Hristos?cred ca din contra.

    Asa si eu. Tu spui draga Marius ca rspectivul a vestit pe Hristos, dar eu am ascultat predica si ce am auzit?Am auzit o interpretare neoprotestanta a Scripturii.Pustan spune exact ce vorbeam zilele trecute- pocainta nu e aderarea la un cult, pocainta nu e aderare la o doctrina, pocainta e aderarea la Iisus Hristos. Adica mai subtil nu conteaza ce fel de credinta ai, ca e ortodoxa, ca e neoprotestanta. De aici pana „hai la noi la adunare” cat mai e? nu stiu cat de clar ma exprim, dar sper ca intelegi ce vreau sa spun.

    Poate sa fie si „dintre ai nostri”, daca preotul nu da invatatura ortodoxa atunci n-are ce cauta sa pastoreasca turma. Si de aceea exista episcopi, sa vegheze cu atentie la acest lucru.

    Vasilis, cum ii spuneam si lui Marius, din punctul meu de vedere Pustan n-a predicat acolo pe Hristos, ci intelegerea lui asupra lui Hristos, ceea ce e cu totul altceva. Si intradevar, modul de manifestare al enoriasilor nu era unul ortodox, de fapt chiar m-am intrebat daca mai era vreun ortodox pe-acolo, am avut impresia ca Pustan si-a adus si adunarea cu el.
    Din cate stiu preotul de la Mosuni a fost atentionat de cateva ori pentru niste abateri,sau ceva de genul, nu cunosc exact despre ce este vorba asa ca nu pot spune mai multe, iar cu asta cred ca le-a intrecut pe toate.

    • Marius David zice:

      Dragă Irina, ca să fii eretic trebuie să fii eretic faţă de ceva, o tradiţie din care vii şi pe care o conteşti, o ignori, deraieţi. Erezia este „faţă de” întotdeauna. Convertiţii din bisericile evanghelice din România sînt de multe tipuri. TE va surprinde, dar majoritarul, din păcate spun eu, devine cel născut în credinţa baptistă.
      De asemenea, un alt tip este cel păgînizat complet, care habar nu are de credinţa strămoşească, este deeclesializat şi găseşte o comunitate de neoprotestanţi în care se regăseşte. Deci.. nu-i chiar aşa de simplu cu acest titlu de „eretic”. voi reveni la o taxonomie a convertiţilor, dacă este cazul.

      Înţeleg punctul tău de vedere. Preotul a greşit din perspectiva autorităţii eclesiale din care face parte, aşa cum un pastor greşeşte, după părrea mea, dacă cheamă politicieni cre n-au căderea şi chemarea predicării la amvon să „salute” comunitatea în campaniile electorale.

      De conţinutul mesajului nu m-am legat încă. Nu cred, aşa cum spuneam zilele trecute, că Îl poţi despărţi pe Cristos de Biserică. Aici sîntem de acord.
      Despre abaterile preotului dn Moşuni nu ştiu.

      Cred că iar sîntem în primejdia de a discuta lucuri neimportante.

      Întrebarea fundamentală este următoarea:
      1. Trebuie vestită Evanghelia în orice loc?
      adaug
      2. Trebuie vestită Evanghelia cu orice preţ? Care este preţul în acest caz? Sacrificarea omului sau sacrificarea Evangheliei, sacrificarea unei culturi confesionale pentru un cîştig mult mai mare… sacrificarea identităţii?
      3. Trebuie vestită Evanghelia evaghelie aşa cum o înţelegem, şi dacă o „adaptăm” cît şi în ce fel?

      Nu vreau să judecăm oamenii şi evenimentele în primul rînd, ci mentalităţile, atitudinile, ideile, dacă se poate.
      Vă rog să nu vă blocaţi în cei doi, Vladimir şi preotul din Moşuni, să mergem la felul în care înţelegem şi unii şi alţii Evanghelia şi modul în care aceasta trebuie răspîndită.

      • Isidor zice:

        A. Ce părere aveţi despre landmarkism?
        B. A nu-L despărţi pe Cristos de biserică nu duce din start la invalidarea oricărei evanghelizări încrucişate? Deci respingeţi categoric aceste tentative, dacă sunt făcute prea „diplomatic”, neidentitar sau voalat identitar, eventual duplicitar?
        C. Este creştinismul un cult esoteric? Predicatorii prea „simpli” şi cu o agendă teologică primitivă (dacă e greşită deja e alt caz) ar trebui opriţi, sau au totuşi un rost în faţa unui „public” avid, dar lipsit de pricepere, care riscă în lipsa lor să repete papagaliceşte nişte doctrine exemplare, transformate în incantaţii? Lacrimile şi glasul sugrumat la Amin! nu valorează poate nimic din perspectivă teologică, dar care este alternativa poporului fără carte şi idee de critică textuală? Nici pe Isus nu-l prea înţelegeau, dar pariez că aveau uneori lacrimi în ochi când Îl ascultau. După predica lui VP, măcar s-au dus la soţi acasă (sau la birt) să le spună zâmbind că vor avea pâine de la Dumnezeu pe timp de criză.

        • Marius David zice:

          Draga Isidor, da, resping despărţirea de Cristos şi Biserică. Orice evanghelizare treubie să fie eclesială, după părerea mea. Eclesială, eclesializantă, adică să fie iniţiată de biserică şi să cheme pe oameni la biserică.
          Spun ca unul care am lucrat o vreme într-o organizaţie studenţească care nu avea ca prioritate chemarea oamenilor la Biserică, numai la Cristos. Dezatru!
          Creştinismul este un cult isoteric într-un sens, asta este şi semnificaţia chemării liturgice „Uşile, uşile…. „. Biserica are iniţiaţi şi iniţiabili, catehumeni, competentes… am un artiocl despre asta.
          Da, creştinismul poate fi înţeles şi de idiot şi de geniu, dar sînt chestiuni care pot fi înţelese numai din interior, aşa cum Evanghelia poate fi propovăduită oricui şi oricine o poate înţelege.
          Despre Landmarkism, atît cît ştiu pînă acum, cred că este o exagerare, care trebuie studiată istoric, în context. Istoria nu este specialitatea mea, dar voi da timp, dacă este relevant. De ce întrebi?
          Repet pentru a nu ştiu cîta oară: nu trebuie deviată discuţia în cazul V.P.
          Am păţit-o şi eu recent, cînd am observat că mi se pun vorbe în gură şi apoi respectivul se ia la trîntă cu textul meu.
          Ce-are Panda cu Manda? Predica lui VP şi rezultatele ei şi faptul că îşi face sau nu-şi face cruce?

          • Isidor zice:

            Întrebam de landmarkism pentru a fi sigur că nu vă plac exagerările de tip ortho-doxie dovedită prin istorie, şi prin tradiţie ca steag, nu ca agendă zilnică.
            La capitolul esoterism creştin mi-aţi cam ocolit întrebarea, răspunzând desigur extrem de corect şi inatacabil. Greu să vă prindă omul cu spatele la zid, artele marţiale îşi spun cuvântul.
            Nu doream să amestec nimic, ci să le comentăm pe amândouă, ceea ce mi se pare că s-a şi întâmplat (în conversaţia cu dna Irina, predica, în rest semnul).

            • Marius David zice:

              nu, nu cred că sînt adeptul exagerărilor talibăneşti de vreun fel.
              N-am ştiut să răspund altfel, Isidor, cred că tocmai asta am pierdut în creştinism, fascinatţia esoterismului iniţial. Comunitatea ioninică se pare că era o societate cu iniţiaţi şi profani, cu grade şi creşteri în autoritate.

              Ha, m-am distrat cu artele marţiale… păcat că toate competiţiile se ţin Duminica pe aici prin Oradea şi acum duminică este un regal.

              • Isidor zice:

                În lumina interpretării pe care o faceţi predicii de pe munte, mă aşteptam la un răspuns mai tranşant bazat pe ce fel de creştinism ne-a lăsat Isus, poate nu tocmai apropiat de ce am făcut noi (adică toate generaţiile până la noi) din el. Poate multe alte comunităţi erau şi mai esoterice, poate multe biserici contemporane sunt parţial esoterice. Câte biserici spun tot ce ştiu teologii lor credincioşilor? Asta este doar un aspect – e mai bine să nu ne pierdem turmele decât să le hrănim cu tot felul de hrană, chiar tare şi foarte tare? La ortodocşi e destul de periculos să nu te supui superstiţiilor locale – preotul rămâne pe drumuri – dar nu cred că e un caz singular, vox populi contează… Există o listă de chestiuni care se pot difuza în mase, altele doar la cerere, şi altele doar pentru conferinţe şi seminarii la nivel înalt? Dar pe lângă catehizare, mai este foarte importantă diferenţa dintre oameni. Ar trebui să facem „clase” cu programă diferită în aceeaşi biserică? Ar trebui să selecţionăm clerul de ţară şi cel de oraş prin Departamentul de Resurse Umane al bisericii? Ce a vrut Isus să facă cu elitele şi cu vulgul? Ar trebui să ne străduim toţi spre una din aceste extreme? Când zic toţi, e clar că există pericolul, ca şi în comunism, de a avea biserici cu institute teologice care ştiu multe, dar hotărăsc o politică de eliminare a elitelor din „teren”.
                Ştiu, cuvintele trebuie să fie în primul rând folositoare – asta pledează pentru stratificare şi esoterism. Avem aşa ceva, e bine implementat?

              • Marius David zice:

                Draga Isidor, încă nu am terminat cu predica de pe munte, aventura continuă.
                Isus nu ne/a lăsat nici un ism.
                Dragă Isidor, niciodată biserica n/a fost organizata pe clase de studiu etc. Asta este una dintre ideile foarte proaste. Eu însumi sînt destul de sceptic la ideea asta cu clasele de studiu biblic pentru copii, pentru adolescenți, tineret, grupe de vîrstă etc.
                Cred însă în ucenicia față către față. Așa a crescut Bserica, așa s-a zidit.
                Ridici mai multe probleme în același timp. Problema elitelor trebuie discutată separat. Ce este elita? Eu sînt pro-elită, dar nu elitist.
                Care sînt criteriile?

  295. Sanyi zice:

    V-asi ruga sa raspundeti la aceasta dilema.

    In primul rind sint foarte ingrijorat de ceea-ce se intimpla in CULTUL PENTICOSTAL. Intr-un judet din Romania niste pastori isi permit sa oblige sufletele sa faca al doilea botez , altfel nerecunoscindu-le ca fiind mintuite , si oprindu-le de la actul CINEI DOMNULUI . De exemplu o familie de frati au venit de la CRESTINII dupa EVANGHELIE la Penticostali , iar pastorul din satul in care acestia s-au mutat ia obligat sa faca al doilea botez , pe motiv ca botezul primit nu este bun , chiar daca acesta a fost primit conform poruncii . Cind am luat legatura cu pastorul judetean acesta a spus un lucru la carte nu ma asteptam . Daca botezul nu a fost dat de noi nu este bun . Nu numai atit, un suflet tinar care a trecut din biserica de la noi in biserica din alt sat de acolo si acolo a fost obligat sa primeasca al doilea botez . Ce parere aveti ? Dupa discutia pe care am avut-o cu pastorul judetean ?
    Stii ce mi-a spus ? Ca ei asa au primit de la Bucuresti ordinele . Cei ce nu sint Botezati in Cult sa fie botezati a doua oara.

    Astept comentariile voastre la reclamatia de mai sus.
    Eu personal nu cred acest lucru, poate insa sa fie ceva nou sub soare.

    • Marius David zice:

      Sanyi, nu stiu ce sa raspund la dilema ta.
      Ma suprinde foarte tare, dar asta este.

      Este adevarat ca si eu ma pretind botezat cu Duhul si unii penticostali nu ar fi de acord.

  296. Patrix zice:

    Draga Marius,

    cred ca aici se face aluzie la ce s-a discutat pe aici:

    http://penticostalul.wordpress.com/2009/05/02/preasfintia-sa-pustan-pocaitul/
    Asta inseamna ca esti citit 🙂

    • Marius David zice:

      Draga Patrix,
      este din cauza noii ordonări acomentariilor.

      Acum, domnul Penticostalul n-a citit cu atenţie şi bunăvoinţă cometnariile mele.
      Se grăbeşte să mă citeze aluziv şi să dea interpretări răutăcioase, cu răstălmăcirea sensului intenţinat de mine.
      Eu am spus de ce EU nu îmi fac cruce, nu l-am judecat pe fratele Pustan, care poate să facă ce doreşte dînsul.

      Apoi, fratele cu pricina aruncă un alt bolovan în căldare, dacă tot avem o isterie neoprotestantă pe tema asta.
      Invocă Consiliul Bisericesc, îşi dă cu părerea.
      Asta este o modalitate bună să te faci de rîs. Dacă C. B. va ignora cazul, aşa cum şi trebuie, după părrerea mea…

      Asta-i lucrarea celui rău, să ne abată atenţia de la lucrurile esenţiale.
      Repet: nu este important dacă V.P. şi-a făcut cruce sau nu.
      Importante sînt alte lucruri, pe care preferăm să le ignorăm, pentrucă ne cere mai puţină lene a gîndirii.

  297. Isidor zice:

    Crucea este un semn a ceea ce ar trebui să fie în interior, deci contează extrem de mult de ce se face semnul acesta, sau de ce nu se face. Cu cât este mai căzut în automatism, cu atât este mai superficial, ca şi interiorul.
    Poate e de preferat ca bisericile, de orice fel, să aibe credincioşi, cu şi fără ghilimele, care să fie foarte liniştiţi şi cu sufletele şi minţile făcând pluta, ca la piscină. Ce greu ar fi ca în toate bisericile să existe un program de evanghelizare şi predicare încrucişată… Atunci ar trebui ca fiecare participant să gândească, să lupte, să se zbată, să ştie de ce şi în ce greşeşte alienpredicatorul, să afle poate de ce şi în ce nu crede din ceea ce se presupune că ar trebui să creadă în sânul bisericii sale. Dar asta nu mai e plutire, e o formă extremă de a merge pe o mare în furtună. Formalism şi superstiţie, siguranţă şi pacea dată unii altora – nu e totuşi prea riscant?

    • Marius David zice:

      Dragă Isidor, ne-ai lipsit.
      Sigur, contează de ce facem ceea ce facem. Trăim într-o lume a semnelor. Cineva spunea.. „e doar un semn”. That’s the point.
      Dacă este neoprotestant atucni Cina Domnului ce-i?
      Contează cum şi de ce o faci, contează dacă o faci sau nu? Contează gestica într-o lume liturgică? Sigur că da. Aici arguemntele pastorului Balcan, cred, sînt slăbuţe şi nu prea înţelege despre ce este vorba. Scrie pripit şi fără a vedea ansamblul.
      Gestica şi formulele de salut fac parte din identitatea noastră.
      Cînd un greco-catolic mă salută: „Lăudat fie Isus!”
      Eu nu răspund: „Şi Maria în veci de veci!”
      Ci răspund: „În veci de veci, Amin!”
      Se uită suprins, după care începem discuţiile!

      Foarte interesantă metafora cu minţile-plută!

      • Isidor zice:

        Nu ştiu exact raţiunea pentru care evanghelicii nu fac semnul crucii, bănuiesc totuşi că iniţial a fost o reacţie tocmai la banalizarea unui semn care ar trebui să fie un semnal şi o mărturie, nu o etichetă de identitate. Identitatea se suprasimplifică astfel, şi poate deveni chiar înşelătoare. Mai mult, se demonetizează drastic, prin repetare excesivă şi automată, prin greşită folosire aproape magică, ceea ce ar trebui să fie mai apropiat de un crez în patru versuri, cu subiect şi predicat (Cine şi ce face în numele Lor, împreună cu Ei, şi în Adevăr?). Nu cred să figureze abţinerea de la semnul crucii printre punctele mărturisirilor de credinţă ale cultelor evanghelice – în cazul de faţă al penticostalilor. Argumentul legat de suferinţele îndurate de înaintaşi în numele refuzului de a-şi face cruce nu poate prima în faţa altora legate de Evanghelie şi de însuşi Isus – nu condamni sau cobori jertfa cuiva dacă pui jertfa Lui mai presus, iar suferinţele trebuie uitate şi iertate în suflete, altfel valoarea lor se poate pierde pentru cei ce au impresia că le cinstesc. Identitatea fiecăruia poate şi trebuie câteodată să se topească precum ceara de la faţa focului – dar focul trebuie corect identificat…
        Revenind la evanghelizarea încrucişată, văd că nici măcar Vindecătorul nu a simţit miros de ecumenism în această întâmplare. Esenţial este ce se predică „altora”, ce „agendă” are predicatorul. Dacă apare un singur punct pe această agendă, aşa cum mi se pare că a fost cazul la Moşuni, fără prozelitism sau momeli dogmatice, cred că poţi fi sigur că predica va aduce roadă, indiferent de asistenţă. Mai contează şi altceva?
        Probabil că da – chiar dumneavoastră spuneaţi că o convertire de moment cu batiste suprasolicitate nu are valoare. Pentru mine, sincer, nu e chiar aşa, dat fiind că nu cred în coerenţa şi consistenţa omenească, iar momentele în care te atinge harul sunt adevărata viaţă, fatalmente dispersată şi fărâmiţată de-a lungul vieţuirii.

  298. Irina zice:

    Întrebarea fundamentală este următoarea:
    1. Trebuie vestită Evanghelia în orice loc?
    adaug
    2. Trebuie vestită Evanghelia cu orice preţ? Care este preţul în acest caz? Sacrificarea omului sau sacrificarea Evangheliei, sacrificarea unei culturi confesionale pentru un cîştig mult mai mare… sacrificarea identităţii?
    3. Trebuie vestită Evanghelia evaghelie aşa cum o înţelegem, şi dacă o “adaptăm” cît şi în ce fel?

    ….

    eu as pune urmataoarea intrebare fundamentala – ce inseamna a vesti Evanghelia?ca doar in bisericile ortodoxe nu se vesteste Coranul.

    • Isidor zice:

      Îmi cer scuze, dar văd că domnul Marius David Cruceru a lăsat loc la discuţii (oarecum) libere între comentatori (cel puţin aşa interpretez apariţia unui link „Răspunde” ataşat la comentariul altuia, alături de un link general „Lasă un Răspuns” – care de fapt înseamnă „Lasă o nouă întrebare sau fă un comentariu la articol”).
      Deci, cu riscuri asumate:
      1. Poate nu trebuie, dar se poate? De ce nu s-ar putea, dacă trebuie? Posibilităţi de interpretare a întrebării dvs. sunt multe, dar în cazul în speţă nu cred că a acuzat cineva faptul că în Moşuni nu se vesteşte destul Evanghelia (impresia mea, cel puţin, a fost că atmosfera era mai degrabă deja penticostală, cu mult înainte de apariţia pastorului). Cu atât mai departe de adevăr acuza implicită că în bisericile ortodoxe în general ar exista o astfel de nevoie. Ce-i prea mult strică? O biserică perfectă poate spune că are destulă Evanghelie, nu mai trebuie să se obosească şi alţii? Pe de altă parte, de ce nu s-a dus pastorul să predice într-un mediu mai ostil? Oamenii de acolo păreau deja pocăiţi, avizi de Cuvânt, dar pocăinţa poate fi de mai multe feluri, şi Cuvântul poate fi periculos dacă nu e rostit într-o anume cheie?
      2. Identitatea apărată cu ferocitate este mai preţioasă decât predarea identităţii în mâinile Singurului care ne-o dă pe cea necalpă? Identitatea are vreun sens în faţa Adevărului, merită păstrată pentru că Adevărul nu este ambalat într-un formalism pe care pariem? Dinspre Adevăr spre forme curate este un sens corect, dar formalismul ar trebui vreodată să blocheze, ascundă sau devalorizeze Adevărul? Dacă o poezie despre Isus nu conţine formule de crez ea nu poate da roade în suflet? Unde au sacrificat pastorul sau preotul Evanghelia? În aceea că nu s-au rostit toate formulele identitare corecte? cine spune Amin! cu lacrimi în ochi se gândeşte la cultura confesională? Vrem să ne contopim cu o cultură confesională sau cu un Domn pe care poate nu-L cunoaştem încă deplin?
      3. Cei care au vestit Evanghelia acum 2000-20 de ani o vesteau incorect? După ce anume o adaptaseră?

      Este adevărat că nu se vesteşte câteodată nimic, nu numai coranul, în multe alte biserici. Se dau mesaje, se comentează, se vorbeşte frumos despre, se dau indicaţii, se rostesc multe adevăruri fundamentale şi corecte ale credinţei. Dar a vesti înseamnă a avea impact, pentru că există o sete, o aşteptare, iar cel ce vesteşte transpiră şi gâfâie pentru că a venit într-un suflet să te trezească. Nu din somn, ar fi prea simplu. Din prea multă pace confesională poate…

      • Isidor zice:

        Văleu! Am greşit ţinta! Sunt mult mai greu de citit acum comentariile, am avut impresia că întrebările erau ale doamnei Irina, când colo m-am legat taman de cine nu trebuia… Natural, interpretarea întrebărilor iniţiale se schimbă substanţial dacă nu vin dinspre ortodoxie, dar am tras într-o ţintă şi am nimerit două. Aştept smerit corecţia…

      • Marius David zice:

        Isidor, ai dreptate, am lăsat discuţia liberă. Simte-te liber să intervii. Atîta timp cît lucrurile se desfăşoară elegant şi civilitos, n-am ce mă băga.
        Aici, aşa cum ţi-ai dat seama, întrebarea n-a fost a mea, ci a Irinei.

    • Marius David zice:

      Irina dragă, Isidor ţi-a răspuns în parte.
      Îmi pare rău că ai pus întrebarea şi trebuie să-ţi răspund, dar în unele biserici ortodoxe, şi cu durere o spun, în unele biserici baptiste nici măcar Coranul nu se predică, se predică anti-pocăiţi, despre una despre alta, se face politică, experienţe personale, ştirile protv etc.

      A vesti Evanghelia înseamnă a PRedica Vestea Bună a Crucificării lui Cristos pe cruce, veste bună care rezultă în pocăinţă şi credinţă.
      Nu numai în credinţă, pentru că şi dracii cred şi se înfioară, ci în pocăinţă.

      Romani 10:8  Dar ce zice Scriptura? „Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta”, – adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim.
      9  Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.
      10  Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.
      11  Căci zice Scriptura: „Tot cel ce crede în El nu se va ruşina”.

      Acesta este efectul pe care ar trebui să îl producă vestirea Evangheliei în om. Asta este şi motivul pentru care noi nu botezăm copiii mici, printre altele, pentru cănu pot mărturisi cu gura lor pe Isus ca Domn şi nu pot crede învierea din morţi.
      cu inima şe crede şi cu gura se mărturiseşte…
      Este traducerea ortodoxă.

  299. Isidor zice:

    Nu prea îmi place să vă contrazic (deşi cred că mai trebuie, din când în când, şi nu de dragul polemicii). Deci nu vă contrazic acum, pentru că aveţi dreptate în ceea ce spuneţi. Totuşi, mie mi se pare că vă „prinde” un pic magia cuvintelor şi a ideilor, corecte, dar ieşind puţin din orbita cazului. (Mă tem că şi pe mine mă paşte acelaşi pericol, dar dacă analizez prea mult tac şi gata…)
    Nu exagerăm puţin efectul semnului asupra adunării în cauză? Credeţi că le-a vibrat vreun neuron în plus, le-a adormit vigilenţa confesională, sau a trecut neobservat şi neinterpretat într-un fel anume? Cea mai naturală stare a creierului e să nu cugete, şi asta nu numai la ardeleni…
    Mărturisesc a nu vedea unde propun valori arbitrare semnului crucii. Am vrut să spun că doar cruce=anunţ de creştin mărturisitor ar fi sensul (mie) ideal, ca să uit de nefericitul sens gestual > sau <, sau (mie) mai ciudatul „no cross=saved by Jesus on the cross” (apropo, a fi evanghelic mut e şi mai greu de suportat?).
    Am mai vrut să spun că am impresia că pentru VP a contat acest semn, în loc să fie doar o mască înşelătoare. Vreau să-i acord acest gând, îmi face plăcere să cred că aşa a fost. Dacă David a mâncat din pâinea pentru punere înainte, îmi place să cred că i-a fost foame, dar a mâncat cu lacrimi în ochi şi cu sufletul tremurând de îndoială şi speranţă (alternativ…). Şi asta cred că a vrut să facă, să spună prin semn că e creştin, nu că e penticostal furişat în blană de ortodox. Nu venise să răpească pe nimeni sau să sfâşie vreo oaie din acel staul. Aşa cred, poate naiv sau prea puţin teologic şi clerical (vedeţi că vă paşte prietenul dvs. la cotitură cu clericalismul!).
    Mai cred că în China VP şi-ar face tot cruce, dat fiind că e un semn mai puţin „încărcat confesional” pe acele meleaguri. Dar se poate să aibe o mică ezitare asupra sensului … Retorica, frumoasă disciplină, dar mult ne mai atrage (aş fi zis din cale-afară, dar se interpretează).
    Concluzia este imbatabilă, şi mă plec în faţa ei. Arta contextualizării şi a decontextualizării nu e o artă marţială?

    • Marius David zice:

      draga Isidor, ai drepate, magia ideilor şi cuvintelor ne poate prinde pe toţi, dacă avem idei 🙂 , dacă avem cuvinte 🙂

      Am preferat să discut subiectul teoretic încă o dată tot pentru a desprinde ideile de ce s-a întîmplat la Moşuni. Cred că trebuie separate lucrurile, dar se pare că nu dorim acest lucru.
      Tu dai un sens crucii, ortodocşii dau un alt sens crucii, aşa cum tu dai un sens mîinilor împreunate, indienii altul, japonezii înţeleg ceva prin înclinare , tu altceva, chinezul înţelege ceva prin pumnul strîns, eu altceva. Ca asta voiam să spun.
      Trebuei să ţinem cont de destinatar. Dacă ştiu ce efect are asupra destinatarului un semn, îmi pot manipula destinatarul. Este bine, este periculos, este just?
      Aici a reacţionat pe bună dreptate Irina.
      Şi eu cred că i-am acordat de prima dată premisa de nevinovăţie.
      Ba, mai mult, n-am cum să arunc eu primul cu piatra de vreme ce în 91 mi-am făcut cruce într-o biserică baptistă 🙂 . Mai grav! 🙂
      Repet pentru a zecea oară (cred eu): nu este esenţial să discutăm dacă VP şi-a făcut cruce.
      Ba da, arta decontextualizării este o artă marţială 🙂

  300. Rodica Botan zice:

    Ma intreb ce ar zice Domnul Isus …care religie ar fi cea adevarata? Sau pardon…El n-a venit sa ne cheme la o religie…

    Ce-am zice daca ar veni si ar lua bisericile la rind…si-ar schimba stilul de predica dupa confesiunea unde ar intra? Sau la unii n-ar intra? Regula era sa intrii si sa-ti scuturi sandalele daca nu esti primit, nu?

    Oare „crede numai” si „mergeti in toata lumea si propovaduiti”, nu este de-ajuns?

    • Marius David zice:

      Rodica, sorry to say that: Isus a fost baptist, s-a botezat adult 🙂
      Iertaţi-mă pentru această remarcă ieftină, dar cred că o problemă pusă prost nu poate avea o rezolvare corectă.
      Nu putem imagina o asemenea chestie…. cum ar fi dacă Isus ar veni într-o anumită confesiune azi.. Păi ce nu este? Nu este duminica la Aleşd la baptişti, la Penticostalii din Beiuş, la Creştinii după Evanghelie de la Galaţi, la Oastea Domnului din Moşuni? Continuaţi voi… Cum nu este. ESTE DEJA!

  301. Irina zice:

    Marius, referitor la predicarea Evangheliei, as vrea sa dau raspunsul Sf. Teofan Zavoratul catre o fiica duhovniceasca care incepuse sa asculte predicile unui (probabil pastor) neoprotestant :

    „In timp ce duceaţi o viaţă liniştită, îngrijindu-vă de mântuirea dumneavoastră, a venit un om oarecare şi a început sa vă predice: „Ştiţi ceva? Hristos a murit pentru mântuirea noastră. Credeţi în El, pocăiţi-vă şi veţi fi mântuiţi!”.

    Iar dumneavoastră, ca şi cum aţi fi auzit ceva nou şi neobişnuit, v-aţi lipit de el, gata să părăsiţi Biserica, preoţii şi toate cele pe care până atunci le cinsteaţi ca pe nişte mijloace de sfinţire.

    Ce lucru ciudat… Oare nu aţi fost botezat şi nu v-aţi luptat în numele lui Hristos? Oare nu aţi primit iertarea păcatelor prin taina spovedaniei? Nu v-aţi împărtăşit cu preacuratul Trup şi cu scump Sângele Domnului? Nu la Hristos aţi alergat de atâtea ori prin rugăciune şi nu în El v-aţi pus speranţa de mântuire? Aşadar, ce lucru nou şi deosebit, care să nu fi urcat la gândul şi la inima dumneavoastră, v-a propovăduit străinul acela?

    Vă zice: „Hristos S-a răstignit pentru voi. Trebuie să credeţi în El ca să vă mântuiţi”. Oare nu mărturisim lucrul acesta în fiecare zi în Simbolul credinţei? „Cred (…) întru Unul Domn Iisus Hristos, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi…”

    Acelaşi lucru îl mărturisim atunci când cântăm în biserică: „Unul născut Fiul lui Dumnezeu… Care Te-ai răstignit Hristoase Dumnezeule, (…) miluieşte-ne pe noi”; „Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Impăratul nostru Dumnezeu”; „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu” sau: „Acum slobozeşte … că au văzut ochii mei mântuirea Ta…”.

    Intreaga Sfântă Liturghie nu este altceva decât amintirea şi repetarea prin jertfa fără sânge a jertfei de sânge care s-a săvârşit pe Golgota pentru mântuirea noastră”.
    Dacă sunteţi de acord cu toate acestea, atunci ce lucruri noi auziţi, oare, de pe buzele predicatorului dumneavoastră, care vă fac să fiţi gata să lăsaţi tot ce aveaţi înainte şi să-l urmaţi pe acela, fără să cunoaşteţi prea bine încotro vă va duce şi ştiind că drumul pe care mergeţi acum este cel adevărat?”

    • Marius David zice:

      Irina, mulţumesc de răspuns, dar… neconvingător. Dacă spun ceva în chinezeşte cu cele mai bune intenţii şi nimeni nu mă înţelege, poate să fie în cea mai pură chineză, cu cele mai melodioase tonuri, poate fi cea mai profundă poezie…
      Problema este că mulţi oameni participă la o liturghie superbă, dar nu înţeleg nimic, ascultă preoţi care au grijă să îi beştealească pe pocăiţi şi să arunce blesteme şi promisiuni că îi mai îngroapă pe cei care calcă pe la pocăiţi fără să predice din Biblie. Realitatea este mult mai crudă şi cruntă.
      Biserica Ortodoxă stă extrem de prost la catehismul elementar. Măcar de şi-ar învăţa enoriaşii aşa cum face Biserica Catolică ce se întîmplă cînd preotul iese o dată din altar, apoi a doua oară, apoi merge pînă în spate în pronaos şi cădeşte ş.a.m.d.
      Din Orient ne vine vorba „teoria este supebă, practica ne omoară”. Teologia şi ortodoxia este superbă, ethos-ul şi etica şi ortopraxia ne omoară.
      Uită-te ce se întîmplă acum în ţară, ce se întîmplă în mănăstiri. Chiar crezi că mie îmi este indiferent ce se întîmplă la Constanţa sau la Cozia? Crezi că mă bucur? Nicidecum!!! Mă intristează enorm!
      Ce lucruri noi se aud de pe buzele predicatorului? Dragă Irina, poate ai mare binecuvîntare de un preot bun, dar în unele părţi sînt oameni care mi-au mărturisit că au auzit ceva din Biblie pentru prima dată în viaţa lor în discuţiile pe care le-am avut… Asta este realitatea tristă din ţară. Una e Bucureştiul, alta este Oltenia profundă, alta este Athos-ul românesc din Bucovina, alta este Delta sau satele pierdute dintre VAslui şi Galaţi.
      Crede-mă că am văzut mai multă ţară ca mulţi dintre cititorii mei, ca unul care bat 50.000 de km pe an în toate direcţiile.

      Plîngi cu mine pentru ţara noastră!

  302. Ce cunoaşteţi despre JohnMacArthur (pe scurt)? E de încredere (cărţi, predici), e pătrăţos?

  303. Rodica Botan zice:

    Cind am pus intrebarea…ala era raspunsul, numai ca intrebarea n-a fost pusa prea bine. Ce conteaza? Raspunsul e mai important!!!

  304. Irina zice:

    Marius, eu stiu un lucru :daca omul nu ma intreaba despre credinta mea nici eu nu deschid discutia. Sufletul omului e ceva delicat, nu poti sa te bagi in el cu bocancii.

    Noi avem alt sistem de „predicare” a Evangheliei, si de catehizare- aceasta se face prin intermediul duhovnicului, atunci cand omul se arata interesat, deschis, sau prin intermediul crestinilor ravnitori, care traiesc invatatura bisericii, si o „predica” prin viata lor.

    Cine e insetat cu adevarat stie unde e Biserica si poate gasi acolo raspuns la toate intrebarile sale.Dar desigur, e mai comod sa dam vina pe „popa”- „vai, n-a venit la domiciliu sa ma catehizeze”. Dar cand vine la domiciliu cu o ocazie sau alta si te intreaba daca esti cununat,(sa zicem), tu zici ca nu, el incearca sa te sfatuiasca si tu te faci ca nu-l auzi, si a doua oara nu-i mai dai drumul la usa „popa” e de vina?
    Degeaba da ‘popa’ buzna peste enoriasi ca sa-i catehizeze daca acestia refuza de fapt sa-si schimbe viata. Nu e vorba ca romanul nu stie Evanghelia- asta e o scuza cat se poate e jalnica- ci ca nu vrea sa-si schimbe viata. Nu vrea sa lase pacatul,ii place pacatul, si da vina pe popa, pe vecinul, pe biserica, pe nas, pe parinti si asa mai departe.

    Cand mai aud cate unul care s-a „pocait” ca vai, habar n-aveam ca betia e pacat, noroc ca veni cutarescu cu Biblia sa ma lumineze mi se si apleaca, sincer.Dar ce credeai ca e betia, vreo virtute?cat n-a predicat si nu predica Biserica acestui crunt pacat? Dar ai vrut tu sa te lepezi de el? Sigur ca nu, iti placea pacatul, si neaparat „popa” e de vina.

    Iar daca mergi in mod constant la Sf. Liturghie este imposibil sa nu afli ce se petrece acolo (daca te intereseaza intradevar)- daca nu esti curios sa intrebi preotul sau vreun frate, poti lua o brosurica despre asta, se gasesc la toate bisericile, sau poti citi pe net.

    Cat despre ce se intampla acum in tara e cat se poate de trist, ma doare inima, dar asta nu ma impiedica sa-mi vad in continuare de credita mea, n-o sa ma faca sa abandonez biserica.N-o sa ma intrebe Dzeu ce-a facut x sau y, o sa ma intrebe ce-am facut eu. Nu e vina lui Dumnezeu, sau a invataturii Bisericii, ca unii calca stramb.Oare eu nu calc?si de cate ori!Dumnezeu sa aiba mila de toti si sa ne dea pocainta.
    Din fericire avem si duhovnici si preoti buni, avem pe Sfintii Parinti, avem Slujbele, asa ca nu putem sa ne plangem ca ne lipseste indrumarea si invatatura. Numai noi sa vrem sa punem in practica.

    ma iertati daca am fost un pic mai vehementa, nu vreau sa supar sau sa jignesc pe nimeni- zic doar cum vad eu, ca ortodox simplu lucrurile.

    • Isidor zice:

      Eu cred că foarte mult contează limbajul şi atitudinea în general, asta creează sau distruge impactul asupra sufletelor. La bisericile istorice există prin tradiţie o atitudine rezervată, se aşteaptă aşa cum spuneţi să vină cereri din partea credincioşilor, iar limbajul este atât de riguros încât impactul predicilor se pierde într-un zumzăit de horum-harum. Există excepţii, desigur, şi acolo bisericile sunt pline. Dar să nu fie prea pline, să nu fie prea multă lume venită ca la Petrache de la Maglavid, că imediat intră în alertă centrul şi readuce disciplina şi pune capacul pe oală. Lumea să vină la textele clasice şi corecte, altfel e pericol de alunecare teologică din cauza avântului neponderat. Diferenţa dintre o predică ortodoxă/catolică şi una p/np este în general suficient de mare ca să atragă sufletele care chiar aveau nevoie de asta. Iar dacă la înmormântări ţi se spune că sufletul este nemuritor, e normal ca predicile înfricoşătoare să aibe impact. Chiar şi emisiunile de radio sunt net diferite ca impact. Nu suntem toţi în mănăstire, dar ni se vorbeşte de parcă lumea toată aşa ar fi, sau noi am fi copii şi am asculta poveşti frumoase. Doamne fereşte să pună cineva o întrebare incomodă în direct! Se tulbură sufletele, pe care nu am reuşit să le pocăim cu predicile în limbaj de mesaj patriarhal sau arhiepiscopal, şi cad pradă pocăiţilor…

    • Marius David zice:

      Draga Irina, înțeleg ce spui și nu te stresa prea tare, la modul elegant de abordre pe care îl practici nu se irită nimeni. Nu trebuie să îți ceri de atîtea ori scuze.
      Sigur, nu cred că atunci cînd cineva cade (și avem și noi căderi în mijlocul neoprotestanților, se pot găsi destule și prin presă și fără presă) asta nu înesamnă să ne schimbăm credința în funcție de căderea unuia sau a altuia.
      Ce vreau eu să sesizez este că o anumită teologie generează un anumit tip de etică.
      PE de altă parte Cunoașterea Sfintei Scripturi, pe lîngă duhovnici și slujbe, este esențială pentru orice creștin, indiferent de confesiune
      Este foarte incurajant ce am văzut prin Anglia, mai precis la Oxford, un grup incurajat de Timothy WAre de studiu biblic pe text.
      Astfel de inițiative sînt mai mult decît lăudabile.

  305. Irina zice:

    Isidor, in biserica ortodoxa predica detine in general o mica parte din slujba, accentul se pune pe rugaciune in primul rand. Dar exista seri speciale pentru cateheza, de exemplu la Mrea Antim (in Bucuresti)se organizeaza saptamanal.Mai sunt si foarte multe conferinte tinute de marii duhovnici sau de monahi imbunatatiti, pe care de obicei le poti asculta si pe net daca n-ai timp sa te duci( cum e cazul meu).Si normal, toate acestea trebuie sa se mentina pe linia invataturii ortodoxe, ca daca predica fiecare de capul lui, dupa mintea si „descoperirile” lui unde ajungem?

    uite un site cu predici si conferinte ortodoxe

    http://www.ortodoxmedia.com/

    dupa cum vezi o bogatie de resurse, accesibile oricui are internet(si majoritatea, cel putin in orase au), daca le e lene sau n-au timp sa se deplaseze la biserica sau la o conferinta „live”. Nu sunt deloc in limbaj patriarhal, arhiepiscopal, ci cat se poate pe intelesul tuturor.

    cat despre suflet, credinta mea e ca este nemuritor, tu nu crezi la fel?

    si nu stiu despre ce predici infricosatoare vorbesti, eu n-am auzit nici una

    • Marius David zice:

      draga Irina, acele seri sînt o raritate, poate unice. Conferinţele sînt de prin anii 90. Acum cu netul, da, se pot face multe şi totuşi prea puţine se fac.
      Ce văd, din păcate, văd o serie de siteuri care sînt foarte populare şi care se iau ba de patriarh, ba se bucură că l-au prins pe TEodosie etc.
      Acelea au cea mai mare citire. Omul este înfometat de scandaluri şi de scuipat. Din păcate în chestiunile religioase ajungem fără să ne dăm seama că scuipăm în sus.

  306. Irina zice:

    Marius,sunt total de acord ca este esentiala o cunoastere a Scripturilor, de fapt Sfintii Parinti subliniaza de foarte multe ori lucrul acesta, chiar am avut si niste postari pe blog in acest sens. Ideea este ca trebuie sa le cunoastem ca sa le traim, nu ca sa ne batem in versete (ma refer in special la cei care nu sunt teologi).
    Din pacate noi ortodocsii suntem cam deficitari aici(in general), eu marturisesc ca abia reusesc sa citesc cate putin din Scriptura, necum sa mai invat versete :(( , dar asta e din cauza lipsei mele de ravna duhovniceasca si de organizare, nu ca Biserica nu m-ar indemna la aceasta.

  307. Isidor zice:

    Îmi cer scuze, dar dacă ridic una câte una s-ar putea să mă prindă alzheimerul până terminăm…

    • Marius David zice:

      La ce te referi, Isidor, cînd spui asta?

      • Isidor zice:

        Re-cer scuze, dar e din cauza ierarhiei bulversate a comentariilor (bag samă că WP îşi cam dă duhul la 460 de comentarii ierarhizate, nu au proiectat platforma asta ţinând cont că existaţi dumneavoastră…). Am răspuns disciplinat la ultimul dvs răspuns către mine (pe care, sincer să fiu, nu-l mai prea găsesc prin hăţişuri), în care spuneaţi (asta e a doua oară, and counting) că ridic mai multe probleme odată.

        • Marius David zice:

          Draga Isidor, chiar nu știu ce să fac cu chestia asta
          este convenabil că vezi răspunsurile ierarhizate și legate unul de altul, dar pierzi șirul,
          voi reveni la vechile setări, care ordonează doar în funcție de cronologie

          oh, am văzut postăr cu 1000 de comentarii la care WP rezista, nu asta este problema

  308. Credeţi că, referitor la predica de pe munte, pe lângă logica succesiunii poporului care asculta predica există o succesiune spirituală logică a calităţilor descrise în fericiri?

  309. Isidor zice:

    Irina, mulţumiri pentru resurse, am să-mi fac timp.
    Înfricoşătoare sunt mai mult la neoprotestanţi (mi-e şi teamă să mă gândesc cum o fi la Biserica Emanuel, când predică dl pastor Paul Negruţ), şi de aceea ziceam că au mai mult impact.
    Problema nemuririi sufletului nu mi se pare că ar fi foarte clar tranşată în Biblie, sunt mai multe teorii aş zice. De exemplu, unii contestă ipoteza unui Dumnezeu care să te chinuie veşnic după o singură viaţă. oricât de păcătoasă ar fi. Mai e chestia cu iazul de foc – asta seamănă mai mult a anihilare, decât a fierbere. Şi altele. Deci, nu ştiu ce să cred, ca afirmaţie legată de orice suflet. Pentru unele suflete, care sunt probabil arhetip a câte unei părţi din ceea ce Dumnezeu a cerut de la oameni, lucrurile par mai clare. Oricum nu e ceva filosofic, de genul unei idei care, o dată apărute, nu are cum să dispară în neant, chiar şi în lipsa unor minţi care să o gândească.

  310. Andreea Stanciu zice:

    din scaunul acesta in care m-am asezat mi-e comod sa vorbesc, acum…
    Nu ma clasific nici un biserica ortodoxa, nici in cea neoprotestanta. Inca nu mi-am definitivat eticheta. Nu vreau sa plec din biserica ortodoxa inainte de a stii ce parasesc, dupa cum nu vreau sa parasesc biserica batista. O vreme am dus mari batalii sufletesti din cauza neasezarii mele intr-un loc sau altul. Azi gandesc putin mai senin. Inteleg ca mantuirea nu mi-e conditionata de apartenenta la unul din aceste doua culte. O vreme asa am crezut. Asta ma facea sa ma indoiesc si sa fiu o cutie plina de temeri. Viata mea langa Dumnezeu a inceput in biserica ortodoxa. A continuat in biserica baptista. Azi e dependenta oarecum de ambele, dar nu sunt roaba temerilor si a privirilor ce mi se arunca dintr-o parte sau alta. Sotul meu studiaza teologie ortodoxa dupa ce a facut un liceu teologic baptist. Mergem atat la intalnirile ortodoxe (organizate de studentii crestini ortodocsi), cat si la grupuri organizate de neoprotestanti. Pentru mine e un har ca am ajuns in biserica baptista si am inteles pe propriul suflet ca baptistii nu sunt eretici. Dupa cum, e un har ca am fost in biserica ortodoxa si am inteles pe propriul suflet ca ortodocsii adevarati (nu cei cu numele sau cu traditii pagane incrucisate pe langa cele bisericesti) nu sunt niste rataciti pe care neoprotestantii trebuie sa ii cucereasca pentru imparatia Cerului. Am cunoscut oamenii ce stau langa inima lui Dumnezeu in ambele biserici si spun cu inima pe inima ca ei nu mimeaza credinta si iubirea de Dumnezeu.
    Tot acest traseu al meu si al sotului meu are avantaje dar si dezavantaje. Cateodata suntem prigoniti din sufletele celor mai dragi prieteni ai nostri pentr ca nu suntem de acord ca ortodoxia e singura cale. Alteori, prieteni neoprotestanti, ne privesc ca pe niste rataciti care merg incotro sufla vantul fara sa inteleaga ca singura cale e sa ne botezam intr-o biserica neorptestanta, ca sa fim si noi mantuiti.
    Am intalnit cativa oameni care ne inteleg, care dincolo de a privi la aparente ne pun intrebari..si afla de ce suntem aici si nu altundeva. Iubesc nespus de mult oamenii echilibrati, dar mi-e cumplit de greu sa ma izbesc de oameni ce pretind a sluji Domnului si predica in fata invatandu-ne sa ii judecam pe altii. Celor ce sunt neoprotestanti le recomand cu multa caldura sa citeasca teologie ortodoxa(nu orice carti aparute sub binecuvantare ortodoxa, ci carti care prezinta ce e ortodoxia.) Parintele Dumitru Staniloae, dupa parerea mea, descrie intr-un mod sanatos ortodoxia. Celor ce sunt ortodocsi le recomand cu toata caldura sa nu le fie teama sa calce intr-o biserica neorptestanta cu gandul ca e casa diavolului acolo. Veti fi uimiti sa descoperiti ca sunt oameni ce se inchina aceluias Dumnezeu. Sa nu ii ocoliti…numindu-i sectari…De multe ori sunt mai multi sfinti decat printre ortodocsi.
    Cat timp luptam pt biserica creata de om ne trezim tot mai departe unii de altii si mai departe de EL. Cu cat luptam sa traim in lumina Adevarului vom fi tot mai aproape unii de altii…Vom urca pe drumul ce duce spre CER…in loc sa ne imprastiem pe carari ce duc spre un cult sau altul.
    Daca preotul va fi dar afara din biserica pentru faptul ca l-a dus pe Vladimir Pustan acolo…e din cauza unui sistem pamantesc. Dumnezeu nu il va arunca de la El. Daca Pustan e judecat in biserica penticostala pentru semnul pe care si l-a facut si se uita esenta e din cauza unor oamenii care cauta senzatiile tari(cresacndu-le adrenalina) in loc de a cauta bratele Celui Preinalt, in care e loc pentru toti…
    Societatea ne-a obisnuit sa privim atat de mult ambalajele, incat ne este aproape imposibil sa ne mai bucuram de continut…Si noi..incet…cadem in plasele unei societati si a unei lumi de care pretindem ca suntem rupti…(„noi nu mai suntem din lume”….oare chiar nu mai suntem?..cred ca ar trebui sa privim atent la sufletul nostru si la sfintenia lui, inainte de a ne avanta in a judeca pe altii..)

  311. Andreea Stanciu zice:

    luati doar pe cele bune de aici!
    pe mine ma cutremura vietile unor astfel de oameni…

  312. Irina zice:

    Marius, nu sunt deloc raritate, doar ca nu sunt cunoscute de obicei decat de cei din parohie. In plus, pe langa seri duhovnicesti se mai organizeaza si alte activitati, cum ar fi meditatii gratuite cu copiii (pentru scoala), consultatii medicale si altele.
    Iar conferintele de pe site sunt inclusiv din 2009.

    Referitor la siturile de care vorbesti sa zicem ca au si o parte critica :), dar si foarte multa informatie duhovniceasca. Pe net sunt oricum foarte multe situri si bloguri ortodoxe, cei interesati au de unde alege.

  313. Marius David zice:

    @ multumesc, am scris Rodica,
    @Isidor, are Chesterton o chestie foarte interesanta despre graoza si despre iad, despre frica din Crestinism, foarte interesant.
    @Draga Andreea Stanciu, foarte emotinanta deschiderea si marturisirea ta. Iti multumesc pentru transparenta.
    Multumesc si pentru link.
    Stiu despre ce vorbesti. Asta am trait in Bucuresti in anii 1991/1992. Pina la urma va trebui sa faceti o alegere. Ma voi ruga ca Domnul sa va calauzeasca, dar va trebui sa alegeti. De ce? Este o chestiune care trebuie discutata separat, tine de disciplina sufleteasca si smerenie. Daca sinteti de prin apropiere, mi-ar face placere sa putem sta de vorba cu sotia mea si cu sotul tau, pentru ca aventura aceasta intre biserici a fost una prin care a trecut si sotia mea.
    Din pacate Scandalul Pustan a pornit exact acolo unde a vrut diavolul, isterizare gratuita si discutii fara rost, asta cu contributia unor blogarasi in criza de subiecte si de inspiratie, care s-au simtit datori sa spuna si ei cite ceva. Este caz de studiu pentru diversiunea de care este in stare cel rau.

    Eu nu cred ca ar trebui sa primim mai atent in sufletul nostru, cum spui tu, ci la El, la Dumnezeu,
    Nu ne cunoastem Dumnezeul, aia e!

    @Irina, da, te cred, Doamne da-ne dreapta cumpana cind ne uitam pe bloguri… Amin!

  314. rodica botan zice:

    Marius stiu ca blogurile au publicat you tubul acela cu fratele Pustan prea mult. Dar nu cred ca a facut numai rau…a facut si mult bine. L-am pus tatalui meu care are 76 de ani…nascut baptist din parinti baptisti…a plins…a plins cu larimi mari de bucurie.

    Putem alege sa ne uitam la scandal, sau putem sa alegem sa ne uitam la faptul ca TOTI cei care cred in singele Mintuitorului pot mostenii imparatia…

    Ne putem uita unul la altul cum vrem…dar sint multi care vor sa se uite unii la altii ca si cind si-ar fi gasit fratii de mult instrainati.

    Domnul sa ne lumineze pe toti, ca n-am fost chemati la secerat…numai la semanat.

  315. Andreea Stanciu zice:

    Stim ca va trebui sa facem o alegere, si linistea ce o am, cand ma gandesc la o alegere vine de dincolo de mine. Pana la urma ne vom aseza sub o eticheta…Stiu ca ceva se va rupe atunci din firea noastra, din noi. Din drumul sub soare am inteles ca operatiile pe suflet sunt facute uneori fara anestezie. Dar dincolo de toate, sunt in calatoria spre CER. Cand am facut primii pasi am crezut ca va fi doar zbor si aripi ce se inalta fara a fi frante. Treptat am inteles (prin blaga..cred) ca iedera ajunge sus tarandu-se. Vreau sa alegem biserica, in care, mai mult decat a ni se face sa facem. Vreau un loc, in care, sa stau la picioarele fratilor mei, veau un loc, in care sa fim lumini, lumini si iar lumini…sa aratam mereu spre EL si numai spre El…Si Domnul mi-e martor ca asta ne dorim desi prea des..prea des ne impiedicam.
    Ne-ar fi de un real folos sa stam de vorba cu voi, sa ascultam aventura dintre biserici si asezarea voastra intr-un loc. Noi locuim la cluj. Va asteptam cu drag la noi. Doamne Tata, cauta Tu farame de timp pentru noi, pentru o intalnire care sa ne duca mai aproape de Tine si de Voia TA.
    Asa e!…da, cu adevarat trebuie privit mai mult la EL! cu adevarat, nu ne cunoastem Dumnezeul..
    Va multumesc pentru raspuns si pentru dorinta de a sta de vorba cu noi.

    • Marius David zice:

      Draga Andreea, chiar ar trebui să discutăm, pe 24 mai sînt in cluj, poate că vom găsi un timp să putem vorbi pe indelete.
      Dacă nu acum în mai, poate în iunie, cînd începe sesiunea, dacă aveţi drum prin Oradea, vă aşteptăm cu drag.

  316. Vasilis zice:

    Citind Family Integrated Churches ma arde o intrebare. In perceptia lor biserica e o familie a familiilor. Eu ma rezum la a afirma ca biserica e o familie. Din pacate in putine locuri am intalnit o atmosfera de familie.
    Cel mai important lucru e prezenta lui Dumnezeu dar cred ca si marimea bisericii isi spune cuvantul.
    cu cat familia (biserica) e mai mare, cu atat se pierde acest spirit de partasie, de intimitate.

    Care ar fi un numar optim al membrilor unei biserici pentru ca acestia sa nu devina niste straini unii fata de altii, care doar asista la un spectacol sau curs religios?

    • Marius David zice:

      draga VAsilis,
      sigur, prezenta lui Dumneyeu este esentiala in familia Bisericii, dar nu il numim TAta?
      de ce aceasta onomastica familială?
      nu cred ca exista numar optim al unei biserici, depinde de organizarea bisericii respective, depinde de viziune, de teologia persoanei, de eclesiologie… etc.
      nu numarul este esential

  317. R. zice:

    cu cat biserica e mai mare, cu atat mai bine.

  318. Vasilis zice:

    pentru ca… ?

  319. elisa zice:

    ..pentru ca sa nu mai ai partasie,sa mergi ca la un club mai select…si doar atat..nu cum era pe vremea apostolilor..in case..azi sunt f.multe iserici in case,unde este partasie si crestere..bisericilor mari le lipseste legatura madularelor asa cum vrea Hristos,sa fim una…nu suntem asa..nu este bibilc sa nu te cunosti macar…dimpotriva..

  320. R. zice:

    esti egoista, elisa.
    pentru ca…vasilis, o sa-ti raspund diseara. poate.

  321. elisa zice:

    R,
    din ce ai reusir sa tragi concluzia de mai sus?
    egoism se numeste cand doresti o biserica mica,unde se cunosc fratii,se ajuta,se marturisesc,cresc,traiesc impreuna bucuriile si necazurile,se ajuta spiritual si material?
    consulta DEX-ul.

  322. elisa zice:

    R,
    din ce anume ai tras „confuzia”?
    A-ti dori o biserica mica,atat cat sa se poata face legatura intre frati,unde sa-ti marturisesti caderile,infrangerile,sa te cunosti atat de bine,incat sa te poti ajuta la necaz,la nevoi materiale ori spirituale,sa te imbarbatezi la durere,sa te bucuri impreuna de experientele cu Domnul,sa te rogi
    si sa te apropii de fratii tai,inseamna egoism?
    Consulta DEX-ul.

    • Marius David zice:

      draga Elisa si ceilalti,
      nu marimea comunitatii este garantia unei partasii de calitate,
      cineva spunea ca o comunitatea mai mica are o partasie mai mare, o comunitate mai mare are o partasie mai spectaculoasa,

  323. Irina zice:

    Celor ce sunt ortodocsi le recomand cu toata caldura sa nu le fie teama sa calce intr-o biserica neorptestanta cu gandul ca e casa diavolului acolo. Veti fi uimiti sa descoperiti ca sunt oameni ce se inchina aceluias Dumnezeu. Sa nu ii ocoliti…numindu-i sectari…De multe ori sunt mai multi sfinti decat printre ortodocsi.
    …….

    nu e vorba de teama, dar cand sufletul tau e cu Hristos si si-a gasit linistea, ce sa mai cauti pe carari straine?

    cred ca sfintenia cuiva o poate judeca numai Dumnezeu, fiindca El cunoaste inima omului, noi ne luam dupa aparente.Si de multe ori aparentele sunt foarte inselatoare.

    • Marius David zice:

      Irina, ce anume numești tu cărări străine?
      pentru cineva care s/a născut în mediul neoprotestant sau pentru cineva care a primit Cuvîntul acolo, nu crezi că bisericile tradiționale ar însemna cărări străine?
      străin .. din ce punct de vedere?
      uita/te la povestea convertirii lui Frankie Schaeffer, parerea mea este ca unul ca el este instrainat de crestinismul insusi prin felul in care intelege el ca a primit adevarul… .

  324. Rodica Botan zice:

    Irina…Multe binecuvintari!!!

  325. Moromete zice:

    @ Andreea Stanciu . Incepe sa-mi placa cum gandesti. Ma regasesc cam in tot ce zici, cu diferentza ca eu cred ca nu e bine sa aparti( tu ai folosit cuvantul dependenta ) de nici o Biserica declarata si recunoscuta de oameni ( de stat ) ca Biserica. Sa nu crezi ca tu cu sotul tau sunteti un caz daca nu exceptional, macar mai special. Sunteti pe calea cea buna, cum vrea Dumnezeu sa fie orice om. Nu trebuie sa ne grabim sa luam decizii , si sa actionam/ decidem doar cand suntem incredintati ca asa vrea Dumnezeu.
    Si Ilie prooroc credea ca doar el a mai rams si ca este exceptia. Cand colo nu era singur dar in vremurile cele mai dificile ale istoriei, in vremuri fara concluzii si cu confuzii , in vremurile cele mai tulburi nu stim unii de altii. Pe vremea lui Ilie mai erau parca 7 000 de oameni dupa voia Lui Dumnezeu. O armata care inca nu atacase, Dumnezeu ii forma mai discret, tainic, cuminte, rabdator pe fiecare in parte.
    Nu sunt de acord in multe aspecte cu Dan Puric dar aici ii dau dreptate : ” in Romania este o armata care inca n-a atacat ” sau ” suntem o armata care inca n-a atacat „. Poate mai sunt tara 10 000 sau 20 000 de oameni ca noi si inca nu stim. Dar vom sti si atunci vom intelege si valul ni se va lua de pe ochi.

    Suntem o armata in formare( incea mai buna scoala a Vietii a Domnului Isus ) care inca nu a atacat si nu trebuie sa ne lasam atrasi in jocurile altora, de o parte sau de alta .

    @ Marius David. Aici(mai 11, 2009 la 9:21 pm), daca te-am inteles bine ce vrei sa zici, nu sunt de acord cu tine, Marius, cu ce i-ai zis lui Andreea Stanciu.
    Pentru ca au fost oameni care au fost mai apropiati de Dumnezeu decat noi si care au ramas ori in cultul in care s-au nascut ori in cultul in care l-au cunoscut pe Domnul prima data. Ioan Alexandru a ramas toata viatza ortodox . Wurmbrand dupa ce s-a botezat lutheran a ramas asa toata viata, nu a mai trecut la neoprotestanti desi se simtea si era primit ca acasa peste tot pe unde era Dumnezeu prezent. Primit chiar mai bine decat unii ai casei, membri in acea Biserica .
    Si Luther nu a mers el pe ici pe colo, sau sa-si faca adunarea, biserica lui . Nu a vrut asa ceva. Ci a stat in catolicism pana altii l-au aruncat afara, ba chiar voiau sa-l omoare. Asta-i prin urmare o cu totul alta situatie.
    Este un contrast total intre a nu mai dori tu ceva , si a nu mai fi dorit, pana la inlaturarea ta fizica. Numai cand unii oameni nu te mai doresc(pe tine si ideile,principiile vazute la tine) atunci Domnul iti da dezlegare cu privire la ei. Pana atunci, in cele ce le avem in comun si ne asemanam, mergem mergem inainte si Domnul ne va lamuri pe parcurs. Parcurs care uneori poate tine zeci de ani si in anumite aspecte o viata. Iar total si in unele privinte vom fi lamuriti doar in Veacul viitor.
    Domnul este mai mare decat avem noi curajul sa gandim.
    Asadar, curaj , sa indraznim !
    De ce zic acestea? Pentru ca dupa anul 2000 s-a ajuns sa nu mai fie deloc un act de curaj(sau mare lucru) sa treci la neoprotestanti in Transilvania. Sa nu mai vorbim de anul 2009 sau anii ce au sa vina, care-s tot mai lipsiti de putere spirituala in lumea Protestanta.

    • Marius David zice:

      Draga Moromete, și R.W și alții au avut o apartenență eclesială, așa cum spui, ideea este să nu stai între biserici. Am prieteni care au încercat o vreme acest drum. Sine Ecclesia nulla salus… într/un anumit mod aceasta afirmatie este adevarata.
      cred ca trebuie sa ne gasim un loc in care ne simtim ACASA in modul in care intelegem ADEVARUL, asa cum este acesta descoperit in BIBLIE.

  326. R. zice:

    o biserica mica cu frati putini, nu-i asa? pai nu ar trebui sa ne dorim biserici mari cu cat mai multi enoriasi? nu acesta este scopul nostru? asa-i ca noi ne gandim cel mai mult si atat la cum sa ne fie noua bine?
    cele insirate de tine, elisa, le gasesti si intr-o biserica mai mare cu credinciosi mai multi.
    la biserica unde mergi tu cum e?

    irina, preotul v-a spus ca intr-o biserica NP se afla diavolul??! sau de unde stiu? : )) ca ni se spune sectanti, iar stiu.

  327. Moromete zice:

    @ andreea . Defineste, te rog, la care sens al cuvantului cutremura te referi , mai exact.

  328. Dragă Marius, folosesc şi eu rubrica asta a ta de loc de dat cu capul ca să-ţi fac cunoscută o stupefiantă poveste de pe un blog evanghelic.

    Citeşte, te rog, postarea de la adresa de mai jos:http://angelzori.wordpress.com/2009/05/13/raspuns-deschis/
    la care am făcut deja un comentariu, care aşteaptă la moderare.

    Ştiu că ai avut de curînd o postare în care deplîngeai blogurile distruse de tot felul de neamuri proaste şi agresive. Acum e vorba de unul „de-al nostru”.

    Te întreb- ca să fiu şi eu în ton cu rubrica-:

    1. consideri blogurile evanghelice ca pe oiţele Domnului la păscut pixeli, sau nu?
    2. de ce nu postezi nici un comentariu în afara blogului tău? ţine de o anumită politică?
    3. cînd citeşti ceva similar cu atacul necreştinesc, vulgar şi mincinos, cum e cel de la URLul de mai sus, nu simţi că trebuie să reacţionăm convergent şi cît mai mulţi în apărarea unei creştine? ca să nu mai fie nevoie să numeri iar- helas!- un blog asasinat?
    4. ţi-a murit bărbăţia la caseria aia din magazinul din Oradea, cînd era să-l baţi pe un nemernic care-şi insulta soţia în public, anul trecut şi ai postat pe tema asta?- sau ce-ai păţit? 🙂

    • Marius David zice:

      draga Rasvan,
      1. am citit postarea, nu cred ca este asa de relevant, am primit sute de chestii din astea pe vremea patratosului si nu numai. Si acum. astea sint riscurile. Ce-i stupefiant in asta. Cred l-am avut si eu pe sfinx 777 ca client, l-am mincat la micul dejun. Oameni buni, voi chiar nu stiti cum functioneaza spamarea?
      2. blogurile evanghelice sint o modalitate de a ne urca pe masa in piata si de a ne spune mesajul. Fiecare cu goarna lui. Unii au ce sufla in goarna, altii nu. Simplu. Sint o multime de bloguri evanghelice necitite.
      3. nu postez comentarii in afara pur si simplu pentru ca nu am timp. Unii m-au intrebat de ce mariuscruceru.ro nu are aceeasi traiectorie ca Patratosu, pentru ca pare citit. Simplu, pentru ca eu nu fac aceleasi actiuni ca pe vremea patratosului. Nu comentez in afara pentru ca asta, prin trackback iti cheama noi cititori. Si asa sint destui. Vreau sa zbor sub linia de detectare a radarului.
      4. eu actionez cind este cazul si cind omul nu se poate apara singur. In cazul asta cred ca se poate apara. La casieria cu pricina am avut in fata o persoana reala, cu miini si picioare si cu fata. Este mult mai simplu decit sa te lupti cu un pseudonim. Pseudonimele si url.urile, si ip/urile se pun la spam. Termini cu ei rapid, altfel sint ca paduchii in cojoc. Arunci cojocul, dar nu mai scapi de ei.
      5. Nu inteleg la ce te referi cind ma intrebi ce am patit.
      Cazul prezentat de tine nu merita interventia pentru ca este prea simplu.
      Sint alte cazuri mult mai complexe pentru care imi pastrez energiile.

      De cind procedez asa cum procedez vreau sa iti spun, doctore, ca nu mai iau medicamente pentru tahicardie, pentru tensiune, inima imi bate ca un ceas elvetian, curentul eletric din corp este sub stapinire, extrasistole nimic.
      Ma odihnesc, dorm, ma relaxez si blogul este ceea ce trebuie sa fie … a second thought, hobby, relaxare, lucru pe care il doresc tuturor blogarilor din lume.
      Sa nu se ia prea in serios si sa nu puna prea multa pasiune in ceva atit de trecator.

      Domnul sa ne dea lumina Lui, ca prin Lumina Lui sa vedem lumina

  329. Marius, îţi mulţumesc pentru răspuns şi sper că Lia va privi ceea ce i se întîmplă cu detaşare.

    Mi-a plăcut chestia cu radarul: ai un arsenal sofisticat de ultimă generaţie, la fentarea inamicului. Nu-ţi mai rămîne decît să imaginezi un blog fără pilot, adică fără blogăr. Ai fi nimicitor. 🙂

    Asta cu atragerea cititorilor e cam pentru bebe mici. Mă aşteptam la un răspuns mai tare. 🙂

    Cu faptul că blogul este ceva trecător, sunt perfect de acord: totul rămîne aici, nu ducem nimic dincolo. 🙂

    Cu drag şi bucuros că eşti sănătos tun.

    • Marius David zice:

      Lia, daca s-a apucat de blogerit, A propos, nu este obligatoriu! Nu-i așa?
      daca s-a apucat de iesit in public, trebuie sa plateasca pretul iesirii in public.
      Poti sa dispretuiesti raspunsul meu, dar este sincer.
      Vreau sa ma feresc de unii cititori si comentatori pe care i-am avut pe Patratosu, de asta stau cuminte in casa mea.
      Daca vine cineva sa ma viziteze bine, dar n-am ce comenta prin piata.
      sint gazda, nu musafir

      Acasa stau FARA CRAVATA.
      Cind ies in public imi pun cravata.
      Deci… Marius Cruceru …. fara cravata.

  330. Irina zice:

    Irina, ce anume numești tu cărări străine?
    pentru cineva care s/a născut în mediul neoprotestant sau pentru cineva care a primit Cuvîntul acolo, nu crezi că bisericile tradiționale ar însemna cărări străine?
    străin .. din ce punct de vedere?
    uita/te la povestea convertirii lui Frankie Schaeffer, parerea mea este ca unul ca el este instrainat de crestinismul insusi prin felul in care intelege el ca a primit adevarul… .
    ……….

    ma refeream strict la ce a spus Andreea. Cand esti ortodox si te simti acasa in Biserica nu vad de ce ai mai vizita adunari np, mai ales ca Biserica are canoane care interzic acest lucru. Sigur, nu te pune nimeni la colt daca le incalci, dar de ce sa le incalci, atata timp cat te consideri ortodox.

    nu stiu ce sa zic despre cei din mediul neoprotestant, ca nu-mi dau seama cum poate fi pentru ei.Dar avand in vedere ca practic ei nu sunt considerati crestini pana la botezul adult, cred ca pot sa viziteze si biserici ortodoxe fara a incalca vreo regula (zic, nu stiu cum e in practica)

    uite si o experienta de genul asta

    http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/05/13/drumul-meu-de-la-baptism-la-ortodoxie/

    de Schaeffer nu stiu ce sa zic, am citit „dans” acum multi ani, si atat, nu am urmarit traseul sau ulterior

    • Marius David zice:

      am inteles, Irina, se pare ca Andreea a pasit intr-o biserica prostestanta in care s-a simtit bine, apoi in Biserica Ortodoxă,
      ce primează? Prima vizită, prima impresie, prima simțire? Ce periculos ar fi!!
      Logica, rațiunea?
      să punem pe un excell cu plusuri și minusuri cele două medii?
      cunosc mai multe persoane care s-au convertit de la vreo biserica neoprotestanta la ortodoxie,
      motivele sint diverse si demne de analizat,
      uniiiau spus ca le era dor de mister, de sunet, mirosuri, vestimente, de atmosfera
      alti au descoperit teologia patristica etc.
      Frankie este una dintre experientele proaste, dupa parerea mea.

  331. Vasilis zice:

    Marius, cred ca-s bune expresiile „o partasie mai mare” si „o partasie mai spectaculoasa”. Dar prin aceste definitii eu inteleg ca una promoveaza calitatea iar cealalta cantitatea. Partasia e mai mult legata de deschidere, de intimitate si mai putin de spectacular.

    Am fost in diverse biserici si cred ca partasia e mult mai superficiala intr-o biserica de 2000 membri decat in una de 200 membri.

    Care-ar fi avantajele unei biserici mai mici ca numar? Ma rezum la cateva exemple:

    1 Cor. 12
    25. pentru ca sa nu fie nici o desbinare in trup: ci madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele.
    26. Si daca sufere un madular, toate madularele sufar impreuna cu el; daca este pretuit un madular, toate madularele se bucura impreuna cu el.

    Cu cat sunt mai multi cu atat cunosti mai putin despre celalalt si deschiderea fata de ceilalti e mai dificila.

    1 Petru 5
    2. Pastoriti turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastra, nu de sila, ci de buna voie, dupa voia lui Dumnezeu; nu pentru un castig marsav, ci cu lepadare de sine.
    3. Nu ca si cum ati stapani peste cei ce v’au cazut la imparteala, ci facandu-va pilde turmei.

    Slujba de pastorire presupune slujire atat pentru grup cat si pentru individ. Daca un pastor e responsabil de fiecare din turma lui, eu m-as teme sa fiu pastor intr-o biserica de 2000 de membri ca as da socoteala in fata lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ei.
    Cum poate acest pastor sa vada ca inima unei oite s-a racit, ca o ia pe cai straine ca e in pericol? Cum poate sa o previna din timp de pericolul la care se expune?
    Stii cand vede? Cand deja faptul a ajuns cunoscut de toata lumea, cand de cele mai multe ori e prea tarziu sa mai poata face ceva.

    Exemplele ar putea continua.
    Sunt de acord, nu marimea conteaza in primul rand, si o biserica mica nu inseamna automat o partasie de calitate. Cred insa ca pericolele si dezavantajele sunt net superioare in cazul unei comunitati mai mari.

    R. spuneai cu cat mai mare cu atat mai bine.
    Sa nu uitam ca marea trimitere ne cheama sa facem ucenici, nu convertiti. Ca sa faci ucenici e mult mai greu si necesita multa implicare personala. Cred ca de aceea Domnul Isus si-a ales doar 12 ucenici.

    probabil aici e cel mai bine? 😉

    • Marius David zice:

      draga Vasilis, opozitiile mele pleaca de la discutia cu un pastor care spunea: ce părtășie trebuie să fie oare într/o biserică de 50.000 de membri!!!
      Părtășia este mai mult de Duh decît de intimitate, capacitatea de socializare, transparență etc.:
      Asta este una dintre greșelile făcute în eclesiologia practică: abordarea sociologică a comunității creștine, tranformarea pastorului într-un lider carismatic.
      În rest sînt de acord cu tine, mai ales cu textele citate 🙂
      așa cum am spus, problema bisericilor mari este legată de organizare.
      Corect: ucenicie.

  332. Surrealist zice:

    Domnule Cruceru
    credeti ca exista o diferenta privind modalitatea in care bisericile evanghelice se inchinau inainte si dupa ’89?
    Erau diferiti credinciosii din vremurile comuniste fata de cei de azi. Credeti ca prigoana intareste credinta si o libertate excesiva duce la „diluarea” ei ?
    Multumesc anticipat pentru raspuns !

    • Marius David zice:

      Surrealist,
      da există, discuția este extrem de lungă, dar poate fi interesantă. Cauzele sint multiple. Nu numai prigoana este de vină că s-a schimbat modalitatea de închinare.
      Nu întotdeauna și în toate locurile s/a schimbat în rău.
      Eu sînt pentru păstrarea unui specific național.
      Nu cred că traducerea la kilogram a unor texte stupide pe melodii inodore și insipide de tipul Preizendouărșip poate fi soluția, nici întoarcerea în trecut cu orice preț.
      relația dintre prigoană și credință este destul de complexă și nu este direct proporțională.
      După cum ați văzut la deschiderea dosarelor….nu toată lumea era așa de pură, entuziastă și curată, așa cum ne imaginam noi.

  333. Andreea Stanciu zice:

    Moromete, cand am spus ca ma cutremura vietile unor astfel de oameni, m-am referit la sensul cel mai pozitiv al cuvantului. Ma uimeste sa vad renuntarea la viata lor, la tot ce au, la tot ce ar putea sa devina, din punct de vedere omenesc vorbind. Unoeri, mi-e atat de greu sa-mi adun existenta intr-un singur punct: rugaciunea! Mi-e atat de greu sa ma dedic apropierii de Dumnezeu!

    Vad cu cata usurinta renunt la timpul cu Dumnezeu pentru altceva…si cat de greu renunt la altceva pentru timpul cu Dumnezeu. Mi-as dori sa ma pot retrage, macar o zi, intr-un loc ascuns, in care doar El sa stie de mine. Si in acel loc sa-mi vars toate rautatile si toti ghimpii cu care imi ranesc semenii, si Creatorul. Visez sa plang, sa plang…si doar El sa ma stie, sa fie doar intre mine si EL, totul. Sa nu-mi fie teama ca intra cineva pe usa, ca ar putea suna telefonul sau soneria sau alarmele…

    Daca as calatori prin padurile tarii noastre si as intalni un pustniic, ca om ce sunt, m-as speria la inceput…as crede ca e ceva om nebun ce strabate lumea. M-as teme…Nu stiu cum m-ar privi..Nici ce ar spune…Cred ca va trebui sa tac! si sa ascult..sa ascult privirea, miscarile, vorbele, tacerea…

  334. Andreea Stanciu zice:

    Irina, iti dau dreptate cand spui ca atunci cand ai gasit calea nu mai are rost sa pasesti pe carari straine. Eu ma gandesc la granita subtila din a crede ca suntem doar noi pe calea cea buna, cu un oarecare soi de mandrie si respingere a oicarei idei care nu corespunde credintelor noastre si aflarea unei cai pe care noi ne-am mulat sufletul.

    Cred ca ti-e usor sa vezi cum in biserica ne ridicam deasupra, aruncand celelalte confesiuni sub noi. Folosim argumente reale cateodata, dar cu atata mandrie si neintelepciune, incat ucidem suflete. Ne pasa prea mult de a fi noi deasupra. Ne traim credinta fara smerenie, fara blandete. Cel pe Care Il urmam, ne-a spus sa fim ca El: blanzi si smeriti…

    Ne prigonim unii pe altii. Cateodata suntem prigonitii, alteori prigonitorii…Orice idee contrazisa o simtim ca atac la persoana. Stricam relatii de ani intr-un minut de neacord intre idei. Nu reusim sa ducem o discutie in contradictoriu la un final fericit. Ideeile le ridicam desupra sufletului din fata noastra. Nu mai conteaza vesnicia, iubirea, renuntarea, smerenia, rabdarea…daca nu scot ideea mea triumfatoare am impresia ca totul se ruineaza. Tinem cu dintii de ea, nici cei cariati nu scapa! Ranim, atacam, palim daca e nevoie…
    Nu stiu daca am fost destul de clara.

  335. elisa zice:

    Partasia spectaculoasa ?hm.nu stiu daca este partasie,
    cand e spectaculoasa.
    Din pricina libertatii excesive e atat zgomot in adunare,
    incat susurul bland al Duhului s-a dus sa bata la alta usa,nu credeti?

    R,
    nu-ti spun cum e unde ma aflu la adunare,ca nu cumva sa se supere . 🙂
    s-a inteles,nu?
    Pana acum am suferit ani de zile,dar a intervenit raceala,sunt ca si ei,incat mi-e teama ca Domnul ma va varsa din gura Sa,sper in bunatatea Lui,ca „ma voi reincalzi”
    Cred ca pana va fi prigoana,vom fi tot mai reci,tot mai seci…cel putin asta e ceea ce ma inconjoara.
    Cat despre spectacol…cititi la fratele Paul Negrut,

    SARBATOAREA INTRE SCRIPTURA SI SPECTACOL:

    ma bucur ca un om ca dansul(duhovnicesc si invatat)il citeaza pe Tozer :”cand Duhul paraseste o biserica apare nevoia de divertisment”,
    citindu-l mult pe Tozer,care are hrana minunata pentru suflet si biserici,am fost acuzata de legalism,
    ma bucur ca „mai sunt si altii”(7000)

    • Radu zice:

      Pentru Elisa
      Peste doua saptamini vom avea o noua editie a cartii ”Scoala lui Hristos”
      Avem si alte carti de T Austin Sparks. Una din ele se numeste ”Va este de folos sa ma duc”
      As dori sa-ti fer cadou o carte care ti-ar fi de mare folos. Se numeste ”Calea spre victorie” de C Trumbul

  336. Lia zice:

    Draga Marius Cruceru. Iti multumesc ai mare dreptate. Am intrat in blogosfera pe riscul meu. Eu am raspuns deschis fiindca nu am nimic de ascuns. Una este ca cineva sa te jigneasca si alta este sa te ameninte cu chestii de genul: „o sa vezi tu ce o sa patesti!”. Sunt un om simplu a carei personalitate are lucruri „bune” dar si „lipsuri”, care, nu intelege de ce unii oameni simt nevoia sa-i jigneasca pe altii fara sa-i cunoasca.
    Oricum ar fi. de data asta nu am sa mai inchid blogul si sa sti ca am descoperit si eu spam-ul si culmea mai si functioneaza 🙂
    Bintecuvantare multa tuturor. Tot ce e bun si frumos, sa vina din Dumnezeu peste voi.

    • Marius David zice:

      Stimata Lia,
      apreciez ca ati raspuns atit de prompt.
      Cred ca stiu despre amenintari. Intr-un anumit moment am primit telefon din partea cuiva care mi-a spus ca va face demonstratie pe strada mea, imi va vandaliza masina, chestii de genul asta.
      Pentru blogosfera rromîneaskă vă trebuie nervi tari. Spun asta ca unul care am un blog care se apropie de 1.000.000 de accesări, care a trecut prin multe, și bune și rele.
      Și eu am închis un blog, știu sentimentele care vă încearcă.
      Părerea mea este că sîntem responsabili pentru atmosferă, pentru cultivarea unor vizitatori și avem libertatea de a-i respinge pentru mitocănie pe alții.
      Cîteva sfaturi pentru BOE (Blogărul obișnuit entuziast )?
      să nu își dea adresa exactă, să nu spună unde învață copiii, să nu pună poze cu familia pe site, să nu-și deconspire exact locul de muncă, inforații de la servici etc.
      asta este Protecția Muncii,
      poate voi scrie ceva despre asta.
      Protecția muncii de blogăr.

      Spor!

  337. sam zice:

    @ Andreea Stanciu
    „Ne prigonim unii pe altii. Cateodata suntem prigonitii, alteori prigonitorii…Orice idee contrazisa o simtim ca atac la persoana. Stricam relatii de ani intr-un minut de neacord intre idei. Nu reusim sa ducem o discutie in contradictoriu la un final fericit. Ideeile le ridicam desupra sufletului din fata noastra.”

    Am citat din ultimul dumneavoastra comentariu.

    Nu am de adaugat la el multe ci il savurez doar.

    Am putea incerca totusi odata constienti de situatia pe care o descrieti sa privim putin dincolo, la solutie?

    Slaba mea experienta imi spuen ca una din solutii ar fi evitarea subiectelor generale si implicarea in cele personale. Din pacate e ceva mai greu intr-un spatiu public cum e blogul sau biserica.

  338. Irina zice:

    Marius, ma gandesc ca experienta unei convertiri este ceva foarte complex, si greu de analizat si de masurat.

    Andreea,te agiti prea mult spre exterior.Intoarce-te mai bine catre inauntru.Si inca ceva- viata Bisericii n-ai s-o cunosti niciodata mergand la intalnirile ascoristilor, ci doar prin practica. Gaseste-ti un duhovnic, spovedeste-te dupa indreptarul Bisericii, mergi la rugaciunea Bisericii,incearca sa traiesti dupa randuelile ei,sa pui in practica invatatura ei, si dupa ce experimentezi toate astea abia atunci poti spune ca ai plecat de la ceva cunoscut- in caz ca te va mai interesa sa pleci. Altfel nu vei ramane decat un privitor din tinda Bisericii,dar care are impresia ca e in ea. Nu stiu cum sa explic mai clar ce vreau sa spun, un ortodox din Biserica intelege.

    • Marius David zice:

      DE acord, Irina, experiența unei convertiri este extrem de complexă.
      Eu i/as spune lui Andreea sa nu renunte in cautarile ei la căutarea în Scripturi și să compare viața bisericii cu ceea ce descoperă în Sfintele Scripturi,
      Nu numai practica este importanta, practica fără cunoștința este activism, cunolștința fără practică este uscăciune și moarte.
      Duhovnicul, maestrul spiritual, rugăciunea și părtăișia Bisericii sînt împortante, dar nu fără lectura zilnică a Sfintelor Scripturi.

  339. gamaliel zice:

    Irina…nu stiu daca si cat de important este sa cunosti in toate detaliile viata unei biserici, fie ea ortodoxa sau baptista… Eu stiu ce spune Pavel in Filipeni…despre preocuparea lui …” si sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui si sa ma fac asemenea cu moartea Lui; ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea la invierea din morti”. Si cand asta e preocuparea chiar nu mai conteaza la care biserica mergi, ca mergi si la cea ortodoxa si la cea baptista ori penticostala…sau evanghelica libera. Nu mai conteaza daca VP a predicat la ostasi, ca si-a facut cruce. Esenta crestinismului nu este apartenenta la o biserica sau alta ci apartenenta la Cristos. Si cand apartii lui Cristos apartii si Trupului Viu – Biserica.

  340. vasile adrian zice:

    intrebari: cand poate spune o persoana ca e implinita?cand se poate spune despre o persoana ca este matura? poti fi suta la suta sigur, ca cea ce faci( profesie, lucrare), e de la Domnul si in acelasi sa nu ai nici un fel de sovaire?..

    • Marius David zice:

      draga Vasile Adrian, bine ai venit, cind este o persoana matura?
      depinde de ce inseamna maturitate epntru tine, te referi, dupa cum vad, la profesie, lucrare…
      depinde de sex,
      maturitatea pentru un barbat este una, pentru o femeie este altceva,
      pentru mine maturitatea a inceput cind m/am casatorit si s-a accelerat dupa ce am avut primul copil.
      am avut mare har din partea Domnului ca m-am casatorit cu o femeie foarte matura si cu o spiritualitate adinca, plina de intelepciune, care realmente m-a crescut ca pe un adolescent neterminat.
      intotdeauna ii voi ramine recunoscator
      cind m-am casatorit, pentru ca am crescut fara tata, nu prea stiam care este job description-ul unui barbat in casa.
      cu ajutorul NAtaliei am invatat zi de zi cum trebuie sa ma port.

      Maturitatea din perspectiva profesionala s-a desavirsit dupa ce am primit cea mai mare umilinta din partea coordonatorului de doctorat, cind am facut o greseala metodologica, fapt care m-a facut sa pierd doi ani din viata, dar am invatat o multime de lectii.

      Referitor la satisfactie
      Parerea mea este ca nu are rost sa muncesti ceva care nu iti face placere.
      eu fac ceea ce imi place si mai sint si platit pnetru asta 🙂

      asta o consider implinire si sint multumit ca Domnul m-a calauzit aici.
      n-am sovairi vis a vis de ce cred ca Domnul m-a pus sa fac

      am raspuns?

  341. vasile adrian zice:

    …in acelasi timp…

  342. Irina zice:

    Gamaliel, personal nu sunt de acord cu teoria „bisericii nevazute”. Eu cred ca Hristos a infiintat o Biserica vizibila la Cincizecime, se stia clar cine face si cine nu face parte din ea, iar Sfintii Apostoli si Biserica de-a lungul timpului a aratat exact contrarul a ceea ce spui- si anume ca e foarte important ce fel de invatatura marturisesti, fiindca au aparut si apar multe devieri de la Adevar, adica erezii.Eu nu sunt teolog, exprim cat se poate de simplist lucrurile astea, dar sunt sigura ca sunt oameni care ti-ar explica mult mai bine ca mine.

  343. Marius David zice:

    Draga Gamaliel, ti-am scris si un email.
    Intrebarea ta m-a intristat, nu din cauza continutui, ci din cauza spiritului.
    Mi se pare mie sau este o intrebare rautacioasa?
    deocamdata nu am lasat-o on line
    Spune-mi, te rog, ce insemna a alege intre un student asa si un student altfel, sa aleg pentru ce?
    ce intelegi prin ucigas de biserici si Don Juan? Ai pe cineva in minte?
    Ce inseamna a renunta la un student?
    Daca ai pe cineva in minte, vino barbateste si sa discutam pe caz.
    S-ar putea ca eu sa nu stiu lucruri pe care tu le cunosti,
    nu cunosc viata privata a tuturor studentilor mei, fac ucenicie cu citiva, petru ca nu pot sa fac acelasi lucru cu toti.
    de obicei calatoresc cu acesti studenti in calatorii lungi, cum fac chiar acum.
    faptul ca cineva calatoreste cu mine ar putea sa ii fie luat ca un acces de servilism?
    Ce legatura are Holograful cu asta?
    Un ucigas de biserici nu se valideaza dupa ce va fi intrat in lucrare? Crezi ca il poti califica din studentie pe cineva cu o astfel de eticheta? Dupa roadele lor ii veti cunoaste!
    Cu Don Juanii este mai simplu, dar ne trebuie marturii si dovezi.

    Gindeste-te inca o data cum pui intrebarea.
    Sint gata sa iti raspund in public daca este ziditor.

    cu drag
    mc

  344. Andreea Stanciu zice:

    Irina…poate pare ca vorbesc in necunostiinta de cauza. Recunosc, la momentul acesta, cunosc mult mai putin decat voi cunoaste la sfarsitul vietii mele pe pamant.
    In ceea ce tine de biserica ortodoxa, nu o privesc doar din afara. Nu am frecventat sau nu frecventez doar intalnirile ascoristilor. Viata mea spirituala a inceput acolo. Liturghia si vecernia, posturile si duhovnicul nu au lipsit si nu lipsesc nici acum din viata mea. Am avut binecuvantarea sa stau langa oameni din biserica ortodoxa, care traiesc, traiesc VIATA. Am luat parte la tainele bisericii ortodoxe, am trait liturghiile si vecerniile si cantarile intr-o biserica sanatoasa din punctul meu de vedere…dar le-am trait si in altfel de biserici. E oarecum ametitor, cand cunosti anumite lucruri din ce inseamna teologia ortodoxa, din ce e ea, dupa ce participi la intalniri cu mari duhovnici si apoi mergi in biserici in care se practica total altceva. Exista biserici mult prea incarcate cu superstitii si traditii personale, care nu au nimic de-a face cu biserica ortodoxa(ma refer strict la biserica ortodoxa acum).
    Daca nu am plecat pana acum din ortodoxie, e pentru ca nu vreau sa iau decizii pripite in functie de imprejurari si sentimente de moment. Daca nu am ramas cu totul in ortodoxie, e pentru ca am descoperit alte lucruri care mi-au ridicat intrebari si m-au pus pe ganduri. Indiferent de biserica in care raman, vreau sa fiu sigura ca raman ca sa imi slujesc Creatorul…
    ..Pana va veni clipa unei hotarari, traiesc luptand cu firea mea, traiesc cautand sa fac Voia Celui ce le cunoaste pe toate..Celui ce a spus „sa fie”..si a fost…Celui e m-a modelat din tarana si a suflat duh de viata peste mine…Pana va veni clipa unei decizii nu ma opreste nimic din a iubi, a rabda, a darui, a creste, a renunta. Acestea tin de relatia mea cu EL, de cat de vie e relatia..si nu de biserica in care ma voi aseza.

  345. Moromete zice:

    @ Andrea .eu vad lucrurile asa :

    ortodocsii au cel mai mare dezavantaj ca sunt nereformatii de mii de ani dar au avantajul sa se intrevad zorii reformei( o noua Reforma, mai cuprinzatoare, mai complexa decat cea a lui Luther in catolicism). Si mai au avantajul ariei de selectie umane . Suntem mai aproape de Balcani , de Egipt, de Israel , cu alte cuvinte de zona de mijloc. Aici efectiv sunt altfel oamenii, sunt din alt aluat, mai capabili sa inteleaga si lumea araba, india, china dar si pe cea vestica. niciodata americanii nu vor putea intelege India, China sau Rusia .

    Protestantii( mai ales cei din USA) sunt reformati sunt spre sfarsitul efectelor si binecuvantarilor acestei reforme de care au avut ei parte. Nu exista reforma perfecta. Dupa parerea mea au fost oamenii mult mai sfinti ca Luther chiar si in vremea lui dar si inainte de vremea lui au fost tot timpul ,incepand cu primii apostoli, martiti, sfinti care si-au dat totul, totul pentru Creator. Au lasat realmente: tata, mama, sot, sotie , copiii si Dumnezeu a fost pe primul loc pe departe .
    Protestantii din USA au beneficiat si de avantajul teritorial, cel al unui teritoriu complet nou pt lumea civilizata Europeana. Acest lucru am toate motivele sa cred ca este unic in istorie; Dumnezeu numai odata in istoria omenirii a facut asa ceva. De aceea America este unde este si a avut o asemenea explozie extraordinara. Simplu pt ca a vrut Dumnezeu, nu pt ca a vrut ea, sau oamenii din ea. Nu pentru ca au avut vreun merit oamenii din ea. Ci pentru ca asa s-a potrivit conform cu planurile si scopul Lui Dumnezeu cu omenirea toata.
    Dar daca ne uitam mai atenti chiar si acest nume este simbolic si profetic. America vine de la Amerigo care parca era italian sau spaniol. Deci latin.
    Asa ca, curaj si, cu smerenie si dreapta masura, fruntea sus: si viitorul Statelor Unite ale Americii este unul latin.

  346. Moromete zice:

    corectare: sunt reformati, DAR sunt spre sfarsitul efectelor si binecuvantarilor acestei reforme de care au avut ei parte.

  347. Irina zice:

    Andreea, daca ai duhovnic ai discutat cu el framantarile tale?ai avut binecuvantarea lui ca sa vizitezi adunari np?
    in ceea ce priveste bisericile ortodoxe incarcate cu superstitii nu inteleg la ce te referi,poate detaliezi un pic daca vrei. Eu am frecventat destule biserici pana acum, si n-am vazut deosebiri in invatatura si slujire. Desigur, comunitatile sunt diferite, dar ma intereseaza putin spre deloc ce fac altii, si foarte mult ce practic eu, fiindca de mine am sa raspund, nu de altii.

  348. gamaliel zice:

    Irina, eu nu am vorbit despre ” biserica invizibila”.Am atras doar atentia la pericolul de a analiza oamenii prin perpectiva apartenentei la o biserica sau alta. Si asta mie mi se pare periculos. Pentru mine este mai important daca omul este in Cristos si-l cunoaste pe Cristos. Pentru ca daca este cineva in Cristos, este o noua creatie. Cine are pe Cristos are viata! Cu privire la biserica trebuie sa recunoastem ca pe parcursul istoriei, oamenii au interpretat anumite texte din Scriptura sau si-au format anumite deprinderi ori traditii ce tin mai mult de cultura si adesea biserica in sine a devenit un organism cultic. Asta e toata chestiunea. Asta nu inseamna sa nu ai respect pentru biserica, sa nu faci parte dintr-o biserica locala. Nici pe departe. Nu am gasit scris nicăieri ca cine vine la Dumnezeu prin biserica ” cutare sau cutare” vor intra in Imparatie. Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu are de-a face in primul rand de relatia fiecaruia cu Cristos. ” Nimeni nu vine la Tatal decat prin mine”.

  349. gamaliel zice:

    Draga Marius, intrebarile nu sunt deloc rautacioase si nu le lua ca un atac ci ca si o curiozitate. Am sa-ti scriu mai multe pe email.

  350. emsal zice:

    Frate Marius, cum explicați dumneavoastră rolul voinței umane în lucrarea de mântuire?

  351. elisa zice:

    Gamaliel,
    si eu imi pun de la o vreme intrebarea,de ce Hristos,Pavel,nu ne-au indemnat sa facem parte dintr-un anumit cult.Biserica lui Hristos ii cuprinde pe toti cei nascuti din nou,care traiesc dupa indemnurile Duhului.Cea mai apropiata ca doctrina ,cea care nu interpune ceva intre noi si Mantuitorul(sambata,vorbirea in limbi,traditia omeneasca) este biserica baptista,unde s-a intamplat sa ma nasc,dar acum cand ea nu mai traieste cum vrea Mantuitorul,introducand lumea in biserica,mie imi face mult rau.
    Linistea din BO,misticul,mi se par mai adecvate inchinarii,dar a repeta rugaciunile scrise de altii,fara a pune inima si mintea ta ,cand faci rugaciune,mi se pare „a rosti vorbe fara sir”
    Nu vreau sa spun aici si altele,sa nu supar pe nimeni,dar nu cred in binecuvantarea trupurilor moarte,nu este dupa Cuvant.
    Imi linisteam sufletul cu VoceaOrto.Brasov,unde sunt niste baieti traitori,profunzi,mai si cunosteam pe unii.Acum nu mai sunt acolo,dar RVE,nu-mi da linistea
    de care am nevoie.Asa ca ii inteleg”intr-un fel” pe cei care cauta „acea binecuvantata traire in duh si adevar” si cauta sa aleaga.Sa aleaga,ce? La fel si pentru mine:”unde sa ma duc?” canta mama…
    Mi-este f.f.f greu.

  352. Moromete zice:

    @ Irina
    ” dar ma intereseaza putin spre deloc ce fac altii, si foarte mult ce practic eu, fiindca de mine am sa raspund, nu de altii. ”
    Vorba de mai sus este o mare mare pacaleala , una dintre cele mai mari greseli ale ortodocsilor pentru a-si adormi constiintza, pe care din pacate o aud tot mai des si la protestanti, neo protestanti .

    De fapt, nu exista asa ceva decat teoretic, declarativ. Practic(deschis sau pe ascuns) toti suntem interesati, prin defintie omul asa a fost creat de Creator sa fie curios sa fie interesat daca nu direct, indirect. Cand aceasta nevoie de a ne pasa, de a ne interesa nu ne-o putem implini pe caile bune, permise de Domnul , atunci ne-o implinim pe caile rele( adica BARFA ) . Asa apare barfa, Irina , si noi romanii suntem cei mai tari la acest capitol. Sa nu ne inselam singuri, Irina.
    Prin defintie , ca si crestini, suntem chemati sa ne intereseze de altii, cat mai mult fiecare dupa puteri.
    Caci nimeni nu va alege sa-si risipeasca puterile energiile fara rost pe pagani spre exemplu. Sau sa-si arunce margaritarele in gura porcilor, a celor care nu le stiu pretui, cu alte cuvinte.

    Sigur, nu suntem chemati sa judecam in sensul de a nu inlocui noi judecata Lui Dumnezeu, de a nu ne pune in locul Lui. De a nu judeca cu judecata Lui, pt ca nu putem si nu ne este dat asa ceva.
    Dar chiar El ne da anumite seturi de porunci, pilde si relatari din care reiese, si prin ne porunceste judecam in sensul de a gandi, a rationa, a alege si a desparti binele de rau. Si suntem sfatuiti sa ne departam de cai care sunt pe o cale rea, sau nu tin o invatatura curata.

  353. Irina zice:

    Marius, n-a fost gluma :).Andreea spune ca are duhovnic, automat trag concluzia ca se afla intr-o relatie de duhovnicie. Si un ortodox „practicant” stie ce presupune asta- nu se face nimic fara binecuvantare. Bine, pentru un neoprotestant e ceva greu (daca nu imposibil) de inteles si de acceptat, dar nu despre asta vorbim.De obicei un credincios aflat in duhovnicie nu ajunge sa aiba astfel de drame sufletesti ca cele pe care le trece Andreea, fiindca e pazit de har prin participarea la Sf. Taine. Nu stiu cat inteles are pentru unii dintre cititori ceea ce spun, dar risc totusi 🙂

    • Marius David zice:

      BA, Irina, inteleg mai mult decit crezi despre relatia de duhovnic si practicant…. dar nu am timp acum sa dezvolt subiectul… cred ca ai inteles ce am spus.
      Nu-i duhovnic ortodox in tara asta la care sa te duci sa spui ca vrei sa te duci la pocaiti si aela sa iti dea binecuvintarea….
      daca cunosti vreunul, spune-mi sa vin sa il vad si eu.

  354. Esential zice:

    …..Frate Marius, am o nelamurire…Ioan Bunaciu unul dintre exegeti baptisti (nu stiu daca mai traieste), in cartea sa „Exegeza textelor controversate” isi argumenta doctrina lui cesationista. In carte totodata, era impotriva carismaticilor care cred in darurile DUHULUI din 1 Corinteni 12…el nu mai crede in darurile DUHULUI SFANT ca mai sunt active si azi: darul vindecarii, prorociei, etc…Acuma, cum se face ca foarte multe biserici baptiste se roaga pt vindecarea in cazurile de boala ale membrilor ei…..???…Daca doctrina spune una, si membrii, chiar pastori cred si fac alta, unde e adevaru…???…Nu stiu daca Ioan Bunaciu, a fost un pastor „cu greutate” in cultul baptist, dar ma gandesc ca nu era un „necunoscut”….care e adevaru…???…unde se incadreaza doctrina baptista…???….daca nu se mai crede in darul vindecarii atunci, pentru ce se mai roaga fratii, unii pentru altii ca sa se vindece….???….

    • Marius David zice:

      Draga Esential, ce legatura este intre cesationism si rugaciunea pentru vindecare.
      nu/i legatura intre cele doua. Poti sa fii cesationist bine merci, dar sa te rogi epntru vindecare, nu vad unde este problema

  355. Andreea Stanciu zice:

    Irina, stiu la ce te referi cand vorbesti de duhovnic.

    „Si un ortodox “practicant” stie ce presupune asta- nu se face nimic fara binecuvantare” (Irina)…Acum la modul cel mai serios Irina, nu cred ca trebuie sa devenim paranoici in credinta noastra, nu cred ca relatia cu duhovnicul e mai presus decat relatia cu Creatorul. Cateva intrebari simple: ar trebui sa cer binecuvantarea duhovnicului cand merg la o piesa de teatru, cand privesc un film, cand ma intalnesc cu prietenii mei, cand merg la un restaurant cu sotul meu? dincolo de toate, cred ca duhovnicul nu ar mai avea timp de rugaciune si de stat in prezenta Domnului nostru, daca fiecare fiu duhovnicesc l-ar cauta in fiecare moment, in care trebuie sa hotarasca ceva. Eu nu inteleg duhovnicul, ca fiind cel ec decide pentru mine. Eu il vad ca fiind un om duhovnicesc, la care gasesc cuvinte intelepte si la care merg atunci cand cred eu ca trebuie sa merg.
    Duhovnicul meu, e un calugar. Il am duhovnic si pe sotul meu (el fiind persoana care imi stie sufletul mult mai bine decat duhovnicul). Iar cat tine de duhovnicul meu calugar, stie ca merg la neoprotestanti…(aceasta e o poveste mai lunga)…

  356. Irina zice:

    Andreea, depinde. Daca ai vreo indoiala referitoare la filmul pe care ai vrea sa-l vezi, sau la prietenii cu care vrei sa te intalnesti, ar fi bine sa ceri sfatul si binecuvantarea duhovnicului. Normal ca el nu decide pentru tine, tu faci cum vrei, e viata ta, sunt deciziile tale.
    Referitor strict la ce ai povestit tu aici, stii probabil ca invatatura Bisericii interzice vizitarea sau frecventarea slujbelor religioase eterodoxe, deci practic tu incalci in mod constient si voit canoanele, si ai si justificari pentru asta, ba mai indemni si pe alti ortodocsi sa faca la fel. Iar duhovnicul tau probabil ca stie ca mergi la neoprotestanti, dar asta nu inseamna ca si incuviinteaza…
    In sfarsit, nu trebuie sa-mi dai mie socoteala, fiecare face ce vrea cu viata lui, dar am vrut totusi sa-ti atrag atentia asupra unor aspecte la care poate nu te-ai gandit, daca tot ai deschis discutia.

    Referitor la neoprotestanti, sau la alte religii, nu e un pacat sa mai discutam, cum stam de vorba aici de exemplu, pentru a ne cunoaste mai bine ca oameni , sau a ne cunoaste unii altora niste puncte de vedere, dar realitatea e ca fiecare are credinta lui, specificul lui, si amestecarea lucrurilor nu va duce decat la confuzie(adica merg azi la Sf. Liturghie si maine la adunare).

    Inteleg ca tu si sotul tau sunteti intr-o perioada de cautari, si va doresc sa ajungeti la decizia cea buna. Doamne ajuta!

  357. Irina, iartă-mă că intervin: un om poate să asiste la o predică protestantă bună sau poate asculta un curs, cum e cel al pastorului Ţon, despre „Viaţa spirituală”, acasă, în fotoliu. Crezi că sufletul său se va macula? Am auzit predici ortodoxe- inclusiv una a lui Steinhardt- care sunt OK din punctul de vedere al unui neoprotestant ca mine, pînă cînd vine vorba de a condamna pe ereticii vremurilor din urmă, adică pe noi. Atunci începe paranoia. Îmi închipui că şi duhovnicii ortodocşi n-or fi toţi chiar atît de porniţi, din moment ce adevăraţii păcătoşi sunt în serviciile unde lucrăm, între vecinii noştri, care înjură, beau şi fură, şi ar trebui să se „eforteze” la reîncreştinarea oiţelor pierdute.

  358. Irina zice:

    Rasvan, daca omul respectiv nu-si cunoaste credinta ortodoxa e posibil sa ajunga in confuzie, ascultand predici chiar si de acasa din fotoliu.
    Cat despre increstinare-reincrestinare…Dumnezeu nu trece peste vointa omului…

  359. Irina zice:

    haha, normal ca nu este (sper :)) ). Tu ti-ai „binecuvanta” enoriasii/ucenicii sa se duca intr-un loc care crezi ca le-ar dauna duhovniceste? 🙂

    • Marius David zice:

      draga Irina, spui

      „haha, normal ca nu este (sper 🙂 ) ). Tu ti-ai “binecuvanta” enoriasii/ucenicii sa se duca intr-un loc care crezi ca le-ar dauna duhovniceste? :)”

      QED, bine că măcar eşti sinceră acum, dar consider că ai încercat să o manipulezi subtil pe Andreea cînd ai trimis-o la duhovnic să îşi ceară binecuvîntarea pentru a merge la neprotestanţi.
      Asta este lipsit de onestitate. Noroc că am fost pe fază 🙂

  360. R. zice:

    mie imi place R.B. ati vorbit mai sus despre el. benny hinn nu.
    cum explicati vindecarile miraculoase facute prin R.B.?
    cat de subtil si discret era duhul sfant pe vremea apostolilor, dle cruceru? dar cristos cat de subtil si discret era cand predica oamenilor?
    crezul nostru nu trebuie sa stea in: „mi se pare”, „eu cred”, „parerea mea este ca”, ci „este scris”.
    spuneati tot mai sus: „În casa Tatălui sînt multe locaşuri… sper ca al lor să fie cît mai departe de al meu.” adica mai departe de al lui R.B. de ce?
    sper sa n-avem surprize unii vizavi de locasurile in care vom locui.

    • Marius David zice:

      Draga R. şi ceilalţi
      din respect pentru acest spaţiu, v-aş ruga să nu mai pomeniţi numele unor tipi ca benny hinn, richard bonke şi alţii din teapa şi tagma lor. Please.
      Să păstrăm aerul curat, vă rog!
      Poate că este lipsa mea de credinţă şi slăbiciunea mea, dar aveţi milă de un biet sărman, care nu crede în acest fel de personaje pe care le vizualizez cînd citesc 2 Petru.

  361. Esential zice:

    Frate Marius, cum adica nu este nici o diferenta intre un om care imi vine si spune, ca darul vindecarii nu mai este pt zilele de azi, aducandu-mi niste versete din care face deductii teologice-gen (Evrei 2), si care mai apoi merge sa se roage pt bolnavi..???….este o contradictie mare de tot….
    De obicei cesationistii nici nu se roaga pt cei bolnavi..pastori care sunt cesationisti, nici nu fac rugaciuni pt cei bolnavi…depinde si de cat sunt de „adanciti” in aceasta doctrina. Frate Marius, nu vad nici o legatura intre un om care imi vine si spune da darul vb in alte limbii, sau a vindecarii sau a prorociei, au fost pana la incheierea Caonului Sfintei Scripturi, si peste 2 zile il vad la spital rugandu-se pt cei bolnavi sau prorociind la o ora de rugaciune, sau in timpul lui de partasie se roaga si mijloceste in alte limbii….eu nu vad nici o legatura…daca o vedeti, explicatimi-o va rog….multumesc frumos….

  362. Vasilis zice:

    Cat de subtil era Cristos?
    La multi le interzicea sa spuna si altora ca i-a vindecat. Ba chiar se facea nevazut dupa ce-i vindeca.
    Nu prezenta nici fariseilor persoanele vindecate, nu tinea conferinte de presa cu cei vindecati alaturi, ca sa confirme vindecarile. Nu era interesat de rapoarte, statistici, aprobarea altora, de cati au luat „decizii” pentru El.
    Ba chiar cand parea ca o trezire a pornit in mijlocul lui Israel si avea multi adepti Isus ii socheaza, astfel incat doar cei 12 mai raman cu El. Isus nu se incredea in ei ca stia ce-i in inima lor.

    Isus facea bine si se facea nevazut. El a trait doar inaintea fetei Tatalui Sau!

    Asta da subtilitate!

  363. R. zice:

    vasilica, exagerezi. isus predica multimilor in aer liber. asta da subtilitate si discretie. ah! nu numai ca predica, dar facea si minuni nemaintalnite. subtil si discret de cele mai multe ori.
    pogorarea duhului sfant peste ucenici a fost subtil si discret, iar.
    dar spune-mi si tu: cu ce putere se vindecau oamenii la rugaciunea lui R.B.? cu ce putere a inviat el un pastor din africa? este un documentar despre asta, documentar marturie.
    si ca R.B. mai sunt oameni.
    recomand „surprins de puterea duhului” – celor ce nu mai cred (si nu numai) in darurile spirituale supranaturale.

  364. Moromete zice:

    Scuza-ma Irina (mai 16, 2009 la 10:03 pm ) dar „nu-si cunoaste credinta ” dupa mine este contradictie in termeni .

    Nu cred ca neaparat te-ai dat de gol ci mai curand ca ai tradat ceva esential din spiritul si gandirea/ mentalitatea, convingerile si crezurile Religiei Ortodoxe.

    Se poate sa nu-ti cunosti RELIGIA, sau credinta strabunilor parintilor. Sau se poate sa nu cunosti credinta altora sau credinta altora in care te-au bagat altii dar nu este a ta. Dar nu se poate sa nu-ti cunosti propria credinta, care de fapt inseamna ca nu cunosti ceea ce pe deasupra si crezi( esti puternic puternic convins) nu doar ai invatzat.

  365. elisa zice:

    R,
    vorbim de Hristos,ca si despre R.B.?
    Asta este superficialitatea zileleor nostre,doar Hristos ne-a avertizat ca vor veni multi in Numele Luisa avem grija!
    Pentru ce a facut acest lucru?
    Mintea noastra limitata la un procent destul de mic,din capacitatea totala a creierului vrea sa vorbeasca despre Hristos,dar fara putere.
    Uita-te la Pavel…in marea lui smerenie,a vorbit direct in Numele Domnului,noi toooot vorbim despre El,
    dar cati ii simtim puterea in viata noastra de toate zilele?sau tocmai fiind ca nu o avem si nu o simtim,vorbim cand ar trebui sa traim in Hristos,in puterea Lui,facand prin Duhul sa-L cunoasca oamenii,
    nu luandu-l pe R.B. si pe mai stiu eu care drept dovada puterii de sus.
    Nu stiu cine este,dar daca e cel care facea spectacoliul pe care l-am vazut pe internet acum o vreme vindecand ,filmat fiind,imi pare rau,dar,,,,prefer sa nu ma pronunt acum,nestiindu-i numele intreg.
    Apoi scrii iisus in loc de ISUS,iar pe r.b.il faci R>B>

  366. Irina zice:

    Moromete, se poate sa nu-ti cunosti credinta daca aderi formal la ea, cum sunt multi ortodocsi, in special din generatia mea. Eu am fost botezata dupa nastere, fiindca asta era obiceiul, si cam asta a fost tot. Parintii si nasii nu s-au ocupat sa ma catehizeze, sa ma duca la biserica, etc., fiindca nici ei nu au fost invatati prea multe de parintii lor, din motive pe care nu le mai insir aici. Formal eram ortodoxa, practic am aflat mult mai tarziu ce presupune asta, si m-a interesat sa aprofundez, ca sa zic asa.Lucrurile stau altfel pentru copiii mei- sunt botezati, dar si educati ortodox, si sper ca asa vor ramane.

    Si pentru informarea ta (suplimentara :)) ) in ortodoxie catehizarea si participarea la viata Bisericii este obligatorie de mic(adica de la botez), deci ideea de a nu-ti cunoaste credinta nu este specifica ortodoxiei, ci e o anomalie rezultata din prigoana comunista si ateista.

    • Marius David zice:

      Irina, ca de obicei, foarte idealistă, dar sinceră. despre catehizarea si participarea la viaţa bisericii… te invit în satul Bircii din judeţul Olt la biserica ortodoxă ca să vezi că la unlee slujbe nici nu are cu cine cînta preotu în biserică.
      Cu toţii sîntem ispitiţi să spunemm… aşa ESTE acolo unde trebuie să recunoaştem că AŞA AR TREBUI SĂ FIE…

  367. R. zice:

    elisa, pai nu cu cristos trebuie sa ne asemanam noi? nu ce o facut el si ce-o zis sa facem ar trebui sa facem si noi? „mergeti in toata lumea si vestiti evanghelia!” unde? in casa pe ascuns in liniste?
    trist ca voi vedeti cam in toti oameni care fac doar „in numele lui cristos ce fac”, insa nu sunt ai lui cristos. dar de unde stii ca nu sunt ai lui cristos? le cunoasti viata? fac ceva rau in ceea ce fac? chiar niciun om nu s-a intors la dumnezeu prin predicile lor din sutele de mii carora le-a vorbit?
    paul washer nu-i bun ca-i prea legalist. r.b. (scriu asa pt ca nu pot sa-i retin numele.) nu-i bun pt ca e prea carismatic si noi credem ca nu asa trebuie sa fie, pustan nu-i bun pt c-o predicat la ortodocsi, rick warren pt ca e unora antipatic, etc. apoi se pare ca nimeni nu-i bun pt noi, si noi suntem cei mai buni. dumnezeu ne va judeca pe fiecare in parte. ei fac ceva pt cristos, iar noi ne facem bloguri sa-i criticam.

  368. roda zice:

    R., crezi că ar fi posibil să valorizăm comportamentul sau ideile promovate de o persoană, oricare ar fi orientarea ei religioasă în acest caz, ocolind critica? Dacă în spatele acestui act există o motivaţie corectă, dacă persoana care se jertfeşte criticând are argumente reale şi urmăreşte edificarea celorlalţi, lucrurile de preţ, binele, dacă îşi alege cu grijă cuvintele şi atitudinea, critica nu poate să fie decât benefică pentru toţi.Nu? Ce crezi că este mai uşor, mai plăcut, dacă vrei, să lauzi sau să critici? Eu înţeleg că acest act presupune jertifire (discutabil dacă cel ce aduce această jertfă este înţelept sau nebun, fiecare se poate analiza în lumina adevărului) şi că, vrând-nevrând, cel care şi-l asumă trebuie să plătească un preţ. Îndrăznesc să te întreb: nu crezi că o lume în care cei ce se tem de Dumnezeu şi-ar spune unii altora adevărul în dragoste şi cu dragoste ar arăta altfel? Dar dacă am putea renunţa la „adevărul” nostru trecând de partea celui ce a spus Eu sunt Adevărul?
    R., te rog să mă ierţi dacă te-am supărat pledând prea afectat pentru adevărul „meu”, aş vrea să îţi spun că sunt impresionată de mesajul domnului Reinhard Bonnke, am văzut şi documentarul despre care vorbeşti şi nu mă îndoiesc de puterea lui Dumnezeu, dar omul, oricare ar fi numele lui sau înălţimea spirituală la care a ajuns, poate avea momente de slăbiciune, de cădere chiar. Ne aşezam sub blestemul lui Dumnezeu încrezându-ne în om şi nu suntem în dragoste când apărăm un copil al lui Dumnezeu rănindu-i pe alţii. Corecteaza-ma , te rog, dacă greşesc.

  369. roda zice:

    Domnule Marius Cruceru, nădăjduiesc sa nu ma criticați prea aspru pentru îndrăzneala de a fi vorbit. Nu sunt asa viteaza cum vreau sa par. 🙂 Va mulțumesc.

  370. elisa zice:

    R,
    da,acest Reinhard Bonnke,pe mine nu ma intereseaza,
    am o varsta de exact 66,6 . 🙂
    la care nu mai cred ca tot ce zboara se mananca.
    Despre el iti ziceam ca ii scrii numele cu litere mari,
    dar al Domnului Domnilor cu litera mica,lucru din care se pot trage anumite concluzii .
    Aici s-a mai discutat despre acest om,mie nu-mi mai plac spectacolele de nici un fel,cand eram in lume ..da,acum am lucruri mai bune de facut si ma chinui sa le fac bine.
    Sa stii ca Domnul Isus nu radea intr-una ca acesta,
    nu se spune asta despre Domnul,caruia i-a pasat de noi,plangea de mila pentru noi,stiind ca suntem din tarana si ca cel rau va veni sa ne insele ,stia ca suntem slabi.
    E bine ca cinstea si onoarea sa o dam Domnului si numai Lui,slava este pentru Imparatul.
    ..Cand ceva se face prin Duhul Sfant,vei vedea neaparat un om smerit,care nu-si permite sa ia slava lui Dumnezeu,pentru ca Duhul nu-l lasa,nu mai poate sa se bucure de ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu.

    Scriptura spune simplu cum poti sa recunosti oamenii lui Dumnezeu…dracii fac si ei minuni,foc din cer,vindecari..dar oamenii lui Dumnezeu „dupa roade ii veti cunoaste”

  371. R. zice:

    nu-i asa ca daca as scrie aici despre nero, hitler, stalin, si altii de teapa lor nu v-ati simti sufocat, dle cruceru?

    elisa, multi ani inainte. nu ma poticnesc in litere mici si mari. nu pot sa spun decat ca ma intristeaza judecata ta: nu te intereseaza, nu cunosti, dar judeci. eu nu stiam ca dracul e bun. nu am vazut ca dracul sa vindece pe cineva, sa se scoata din cineva, si nici sa schimbe radical in bine pe cineva.

    roda, tu esti o draguta. : )
    argumentele unora sunt de genul: mie nu imi place, mie mi se pare, eu cred ca, etc. cu totii avem pareri, care nu trebuiesc neaparat sa coincida. nu am zis ca omul nu are momente de slabiciune sau de cadere. si nici ca ma incred in oameni ca cei pe care dl cruceru nu vrea sa le auda nici numele. am spus doar ca nu vad ceva gresit in ceea ce face r.b..
    nu inteleg pe cine am ranit.
    eu pun punct pe acest subiec.

    isidor ce mai face? : D

    • Marius David zice:

      draga R. ba, m-aş irita, daca ai încerca sa mi-i vinzi pe hitler, nero şi stalin ca modele. Te rog!
      Nu există comparaţie…. poate că benny hinn si alţii ca el sînt mai răi ca hitler şi stalin,
      cu hitler şi stalin ştim unde stăm.
      nu ne fascinează, nu ne înşeală,
      cu R.B şi B.H sîntem în pericol, de aia îi pun la index. Piară numele lor de pe blogul meu! Şi dacă ar învia morţi nu m-ar mira şi dacă ar transforma apa în vin şi vinul în motorină, pietrele în pîini şi pîinile în cărbuni nu m-ar mira deloc.
      Teologia lor este stricată, nu vreau să am de-a face cu ei!
      Ferm?
      Clar?
      Destul de ideologizat? Destul de partinic?
      Ok atunci.

  372. roda zice:

    Hmm… te superi daca pun si eu „t” la acest subiect? 🙂
    isidor? „mi se pare” si „imi place” sa „cred” ca se re”face”. 😀 (“Quidquid id est, timeo Danaos et dona ferentes.”)

    Fii binecuvantata, draga mea R.

  373. roda zice:

    Imi cer scuze pentru acest incident.

  374. roda zice:

    Dezambiguizare: am numit incident postarea aceluiași comentariu de doua ori.

    R., draga mea, Dumnezeu sa te ocrotească!
    Si pentru ca voia lui Dumnezeu este sa mulțumim pentru toate lucrurile, va mulțumesc și pentru ostilitate. 🙂
    Va doresc o zi binecuvântata!

  375. Irina zice:

    intradevar, asa ar trebui sa stea lucrurile, si ele nu stau intotdeauna asa, dar eu inca mai am nadejde :).
    Despre faza cu duhovnicul,n-am incercat s-o manipulez pe Andreea, sa zicem ca am incercat mai mult s-o provoc sa se gandeasca la anumite lucruri :).

    In alta ordine de idei, ce parere ai despre parada gay, cum crezi ca ar trebui sa reactioneze societatea romaneasca in general, si crestinii in special, la astfel de manifestatii?

  376. elisa zice:

    Noi trebuie sa fim atenti doar la vocea Duhului Sfant,care ne invata toate lucrurile..asta numai daca o auzim.
    R,
    da dracii vindeca absorbindu-ti sufletul,esti vindecat,dar vandut diavolului,cunosc caz concret.

    Am trait o viata,dar inca mai invat de cei care sunt calauziti de Duhul,asa cum este fratele Marius in cazul de fata, si in oricare situatie daruita de Dumnezeu.La fel va doresc si voua(tie si lui Roda)

    Nu trebuie sa te poticnesti in litere mari sau mici,ci sa le folosesti corect . 🙂
    Uita-te mai des in Scriptura si vei vedea si literele si despre ce fac duhurile dracilor .

  377. elisa zice:

    INTREBARE:
    Ce este de facut cand legatura noastra cu Domnul nu este cea dorita de El?

    Austin Sparks”Scoala lui Hristos”:

    „Va prezinta Duhul Sfant dinauntrul vostru plinatatea lui Dumnezeu in Fiul Sau intr-un mod mereu crescand?
    este aceasta natura vietii voastre spirituale?
    Daca nu,atunci trebuie sa stati hotarat in fata Domnului in legatura cu aceasta;
    ceva este rau…trebuie sa va opriti aici pentru a pune la punct legatura voastra cu Domnul.”

  378. Vasilis zice:

    critica sau discernamant? doua notiuni care adeseori sunt confundate…

  379. roda zice:

    Atenţia dumneavoastră, doamna Elisa mă onorează. Ştiţi de cat timp o aştept! Este adevărat ca mi-as fi dorit sa fiţi mai „caldă” cu mine, dar se prea poate să existe si o iarnă a sufletului sau numai o „noapte întunecată” a lui. Ce minunat este că si una si alta sunt trecătoare, căci Însuşi Domnul se iveşte ca zorile dimineţii si tot El ne trimite ploaie, ploaie de primavara! Regret ca in ticăloşia mea am refuzat sa mă rog pană acum pentru dumneavoastră – deşi Duhul Domnului m-a îndemnat sa fac aceasta – promit sa mă pocăiesc de această atitudine a inimii mele. „Ostilitatea” dumneavoastră mi-a venit in ajutor, căci „TOATE lucrurile lucrează împreuna…”, mulţumesc Domnului pentru toate! Vă mulţumesc si dumneavoastră inca o data.

  380. elisa zice:

    RODA,
    „Am trait o viata,dar inca mai invat de cei care sunt calauziti de Duhul,asa cum este fratele Marius in cazul de fata, si in oricare situatie daruita de Dumnezeu.La fel va doresc si voua(tie si lui Roda).”

    Spui:”Ostilitatea dv.mi-a venit in ajutor.”

    Unde este ostilitatea aici?
    Scuzele mele..dar este mai bine sa incheiem…nu are sens tot ce spui in acest caz.

  381. roda zice:

    Nu este nevoie sa va cereti scuze, Doamna Elisa.
    Va multumesc oricum.

  382. Esential zice:

    Draga Elisa, R, Roda, a fost interesanta discutia voastra…Dar nu va mai contrati ca nu are rost…Despre Reinhaard Boonke s-a mai discutat aici, si au fost multe pareri impartite. Problema e ca parerile oamenilor sunt determinate de doctrinele pe care le cred. Reinhaard Bonnke una alta este charismatic, si charismaticii se trag din penticostali, deci nu e de mirare ca multi frati baptisti nu il agreaza pe Reinhaard Boonke….De fapt nu pe el nu il agreaza, ci doctrina penticostalilor si a charismaticilor……in fine, lasati-o balta……
    Mi-a placut mult comentariul sorei roda, in legatura cu adevarul care trebuie spus in dragoste…asa este, si DOMNUL ISUS sa ne ajute la asta…..

    • Marius David zice:

      Draga Esential, nu este adevarat ce spui tu, R.B si B.H fac o nota diferita si fata de main stream-ul penticostal. Sint multi penticostali care nu sint de acord cu ce fac ei.
      Adevarul trebuie spus in dragoste, sigur, dar si ferm si clar, fara dulcegarii care pot induce in eroare

  383. roda zice:

    Iti multumesc Esential, cuvintele tale sunt o mangaiere pentru sufletul meu. Dumnezeu sa-si aduca aminte de bunatatea ta.

  384. roda zice:

    Este in puterea dumneavoastra sa imi cereti sa plec din locul acesta, stiu ca este proprietatea domnului Marius David Cruceru si inteleg sa respect acest lucru, dar din inima si rugaciunea mea nu veti putea pleca fara consimtamantul meu, aici este minunea lui Dumnezeu!:)
    Vremelnic, o parte din membri casei mele slujesc intr-o biserica baptista si o parte intr-o biserica penticostala le pretuiesc insa la fel de mult si nici un om nu va putea sa schimbe ceva!
    Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată! Am certitudinea ca cel putin aceste din urma cuvinte nu sunt lipsite de sens. Va doresc inca 66 de primaveri binecuvantate, alaturi de Domnul Isus!

    • Marius David zice:

      draga Roda, nu ti/am cerut sa pleci, ti/am cerut, pentru ca asa cum spui sintem intr-un spatiu mai altfel sa nu mai discutam despre anumite persoane in general, despre R.B si B.H in particular.
      Nu vreau sa discut despre persoane critic decit cind miza este extrem de mare pe acest blog.
      Nu vreau sa discut despre acesti inselatori cu tine sau cu altcineva, in rest… esti bine primita, fara probleme.
      Dragostea crestina nu presupune si acoperirea ereziilor. Citeste 2 Petru sa vezi cita dragoste are PEtru acolo si cum ii face pe cei care duc biserica in ratacire, ba si Pavel cum ii trateaza pe Alexandru caldararul si altii ca ei.
      Eliminarea din comunitatea crestina este o optiune pentru biserica,
      eliminarea din discutii o alta modalitate de pazire a turmei.
      Deci…. la gunoi cu aceste subiecte.
      Dar tu esti intotdeauna bine primita la aceasta masa de discutii …. la care stam fara cravata.

  385. roda zice:

    Domnule Marius David Cruceru, daca am fost o pricina de mahnire pentru dumneavoastra imi cer iertare. Va doresc multa sanatate si ma rog Domnului sa fiti imbracat mereu cu putere de sus. Sa fiti „ca o gradina bine udata, ca un izvor ale carui ape nu seaca”! O cetate aşezată pe un munte!

  386. R. zice:

    eu nu am incercat sa vand pe nimeni ca model, dle cruceru. din nefericire, nici teologia dvs nu este corecta.

    • Marius David zice:

      Pentru afirmaţii ca „teologia dvs. nu este corecta astept si argumentari”, draga R.
      In PAteric este o intimplare cu doi calugari: unul ii spune celuilalt,
      Esti un nenorocit,
      Da
      Esti un nemernic
      Da,
      Esti un stricat
      Da,
      Esti un eretic
      NU

      A nu avea teologie ortodoxa in sensul etimologic al cuvintului inseamna erezie si resping acuza.
      Deci incercati din nou!
      Cu argumente de asta data.
      Inainte de asta ar trebui sa si stiti cite ceva despre teologia mea, ca sa spun asa…

  387. Esential zice:

    Intrebare, frate Marius: va rog frumos sa ma lamuriti cu un text…in Matei 24:12 spune „si din cauza inmultirii faradelegilor, dragostea celor mai multi se va raci”(traducerea cornilescu, liga Bibliei)…imi puteti spune va rog cum este traducerea in original deoarece am auzit ca de fapt ar fii „dragostea multora”, nu „dragostea celor mai multi”…daca in originalul grecesc este asa „dragostea multora”, va rog spuneti-mi…m-ati ajuta mult. Eu cred ca daca e asa atunci e mare diferenta intre expresii….lamuriti-ma….multumesc…

  388. elisa zice:

    Esential,acum iti raspund eu,daca nu te superi,stiu ca fratele Marius ti-e profesor,dar poate ca nu va intra prea repede pe blog,l-am rugat pe fiu-meu,care e traducator din greaca,la o editura ortodoxa..dragostea multora este traducerea corecta.
    In ce priveste penticostalii te inseli,nu ma deranjeaza decat cei superficiali,idem la baptisti,ortodocsi.
    Sunt de acord in totul cu fratele Marius in privinta ereziilor,oricum nu mi-as permite sa fac afirmatii gratuite,respect invatatura pe care o primesc de la Domnul prin dansul.
    Nu am manifestat niciun fel de raceala nici dragalasenie,nu era cazul in discutia cu pricina,am vorbit cat se poate de serios,nu fac reclama la produse proaste.

  389. Esential zice:

    Frate Marius dar mie nu imi raspundeti la intrebare….????….

  390. elisa zice:

    Intrebare:

    Am primit pe mail cele de mai jos,

    este ceea ce se spune,erezie?
    Se refera la Duhul Sfant ?Atunci e de neconceput ca Acesta sa stea nestiut , pentru ca nu ar mai fi Duhul care traieste in noi si ne schimba de la inceput prin participarea noastra la proces.

    ….”Cum se sălăşluieşte harul în sufletul celui care se pocăieşte .”

    Sf. Teofan Zăvorâtul

    Persoana care a ales calea pocăinţei a şi intrat în comuniune cu Dumnezeu, însă într-un mod neştiut, nearătat şi tăinuit.
    Prin Taina Sfântului Botez şi a Pocăinţei se pogoară harul în chip simţit peste suflet, iar apoi se îndepărtează de cunoaşterea noastră, deşi în realitate nu ne părăseşte. Se face pe sine neştiut de credincios…

    Harul se pogoară în om şi se odihneşte în el din clipa primirii Tainelor Bisericii.

    “Harul”, ne spune Sf. Diadoh, “se ascunde, în însăşi clipa în care ne-am botezat, în adâncul minţii”, şi de asemenea: “Căci dacă harul dumnezeiesc se împreună prin Sf. Botez cu trăsăturile chipului ca o arvună a asemănării, unde mai poate încăpea persoana celui rău?”

    • Marius David zice:

      Nu înţeleg care este întrebarea, Elisa? Prin pocăinţă se pogoară iertarea în sufletele noastre. Este un har că ne pocăim, harul precedă pocăinţa, iar comuniunea cu Dummezeu succede pocăinţa… spun asta deşi fug de analizarea acestor fel de „mecanisme” .. .cînd se întîmple, ce şi cît de lung este procesul.

      Botezul este o mărturie văzută a celor nevăzute, aşa cum verigheta este semnul vizibil al îndrăgostirii, pentru noi neoprotestanţii, botezul nu are în sine o putere „magică”, ci este o consecinţă, un efect, nu o cauză.

  391. R. zice:

    elisa, la varsta ta si neoprotestanta fiind, nu stii sa deosebesti adevarul de erezie, de ne intrebi?

  392. elisa zice:

    R.
    Il intrebam pe fratele Marius,stie de ce il intreb asta.

  393. elisa zice:

    Frate Marius eu stiu pentru mine…dar ca sa pot explica celui care mi-a trimis mailul ,care spune ca el a fost botezat copil mic,dar apoi cand a fost mare s-a nascut din nou,,,deci acum „e botezat si e nascut din nou”.
    .”Ce voi baptistii cand pacatuiti va botezati din nou?
    asa si eu am fost botezat,am pacatuit…apoi m-am nascut din nou.”
    Va intrebam daca este erezie sa sustii ca harul intra in om si sta ascuns…..nu stiu,mi se pare o explicatie cam fortata,nebiblica.
    Ai inviat prin botez intr-o viata noua impreuna cu Hristos..atunci cum ramai un pacatos,care merge pe calea larga?inseamna ca botezul nu a avut cum spuneti nici un efect.

    • Marius David zice:

      Să citim Romani cap. 10, prin mărturisirea cu gura şi prin credinţă cu inima se ajunge la mîntuire.
      Copilul nu poate mărturisi şi nu poate crede.
      botezul este o mărturie publică a unui cuget curăţit de Domnul prin credinţă, nu prin apă, ritualul nu inseamna nimic fara credinţă

  394. Esential zice:

    ….Daca e asa eu cred ca este o diferenta intre „dragostea multora” sau „dragostea celor mai multi”….e o diferenta….:)

    • Marius David zice:

      ideea este aceeaşi, Esential, dragostea multora şi dragostea majorităţii…. are importanţă cîţi vor rămîne cu dragoste, ce mă bate pe mine gîndul este să nu rămîn eu cu dragostea rece. …

  395. Esential zice:

    Frate Marius, multumesc pentru raspuns..Ce parere aveti de Peter Horrobin consilier crestin…???…De teologia lui…????

  396. Marius David zice:

    draga Kubla Khan,
    1. ataci o persoana pe acest site, o persoana care a mai fost atacata. M-am gindit sa nu mai incurajez acest lucru, mai ales daca nu iti declini identiatea.
    2. nu stiu cum poate predica cineva fara sa faca referire la Biblie.
    3. exista pastor-asistent ca denumire, este folosit.
    Nu am timp sa urmaresc acea inregistrare.
    Incearca sa discuti acest subiect despre aceasta persoana in alta parte.

  397. Vasilis zice:

    „Numai ca inaltimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe si tamaie pe inaltimi.” (2Reg.14:4)

    Ce erau mai exact „inaltimile”??

    • Marius David zice:

      VAsilis, se pare că altare construite pe înălţimi, chiar geografic vorbind, susul-josul este o linie spirituală în Orient. La IErusalim, şi dacă cobori la vale, tot urci din punct de vedere spiritual… eu nu sînt specialist în VT, cred că colegul meu, Dan Botica, te-ar putea ajuta mai mult.

  398. Ioan Ruja zice:

    Frate Marius,ce intelegeti prin”istorisiri inchipuite”(2Tim.4:4)?

    Ioan

    • Marius David zice:

      în original este Mituri, probabil se referă la cei care foloseau exemple din mitologia greacă, procedeu de convingere comun în retorica clasică, apelul la zeităţile greceşti, la cosmogonia şi cosmologia greacă pentru a ilustra sau mituri şilegende din interpretaările rabinice ale contemporanilor, care aveau o angelologie foarte complexă şi care apelau la exemple cu îngeri, aşa cum grecii apelau la exemple cu zeităţi.

  399. Ioan Ruja zice:

    Multumesc pt ráspuns, este corect sá spunem,majoritatea
    filmelor sunt”istorisiri inchipuite”?

  400. pedro zice:

    de ce nu se mai tin sarbatorile Domnului??? caci vedem clar in Noul Testament caci ucenici le tineau!
    de ce nu il urmam pe ISUS in Duh si Adevar???

    • Marius David zice:

      La ce sărbători te referi, Pedro?

      • pedro zice:

        Sarbatorile Domnului pe care leau tinut ucenici, Isus,neamurile se urcau la templu(ex famenul)!!!
        Isus a inlocuit jertfele si preotimea dar nu a inlocuit Sarbatorile!

        Numai Bine!

        • Marius David zice:

          PEdro, tot nu inteleg la ce te referi.
          Deci, ce facem, mergem impreuna la sarbaoarea corturilor?
          Care-i ideea?

          • pedro zice:

            pai in Noul Testament vedem clar ca taote sarbatorile au un alt inteles!
            ex pastele inainte era mielul astazi Isus
            la cinzecime in vechime sa dat Legea in Noul sa pogorat Duhul Sfant
            Sarbatoarea Azimilor-praznium eliberarea,mantuirea din robia pacatului si a mortii.

            Daca familia Egiptului nu se va sui, daca nu va veni, nu va cadea ploaie nici peste ea; va fi lovita cu aceeas urgie cu care va lovi Domnul neamurile cari nu se vor sui sa praznuiasca sarbatoarea corturilor. (Zah.14:18)

            iSAIA 29:1 Adaugati an la an, si lasati sarbatorile sa-si faca ocolul lor!

            • Marius David zice:

              Ai dreptate, Pedro, da, Domnul a împlinit Legea în Sine şi a dat un nou sens tuturor sărbătorilor.
              Uneori trebuie să ne aducem aminte că aceste sărbători vin din contextul evreiesc, pentru a nu pierde din vedere esenţa, dar să nu uităm nici de faptul că Domnul a transformat şi schimbat sărbătoarea care era, precum legea, un paidagogos, care arăta spre El.

  401. Ruben Budău zice:

    numele meu este Ruben Budău, o întrebare scurtă: Doriţi să facem schimb de linkuri? mulţumesc 🙂

  402. Stefan V. zice:

    Tocmai am citit socat despre Lucian Bartos, fiul fr. Emil Bartos. Dupa cazul din biserica Iris, Cluj, este al doilea caz de sinucidere intr-o familie crestina (cel putin de care aflu)… Ma intrebam in timp ce priveam fara sa clipesc imaginile de pe ecranul televizorului, unde isi are radacina aceast gest. Poate ar trebui sa purtam o conversatie undeva la nivel psihologic privind aceasta decizie de curmare a propriei vieti. Putem face ceva la nivel de biserici, un semnal de alarma in directia protejarii tinerilor crestini? Sunt confuz, si ma doare. Stiu ca ati fost coleg cu Fr. Emil Bartos(in vremea studentiei in Oradea, frecventam biserica pastorita de dansul), si de aceea sper ca veti fi printre cei care ii veti sta aproape (indiferent de eventualele diferente de opinii care acum chiar nu mai conteaza…) Ce facem noi, cei care urmeaza sa aducem copiii nostri in aceasta lume? Stiu…da, stiu ca sunt in Mana lui Dumnezeu, dar avem si noi partea noastra de responsabilitate. Oare atat de secrete sunt gandurile unui tanar care isi pregateste sfarsitul, incat nu se pot sesiza la timp?

    • Marius David zice:

      Draga Stefan VAs, acesta este al patrulea caz, nu al doilea.
      Este pandemic pentru o comunitate atit de mica cum sintem noi.
      Trebuie sa ne rugam pentru aceasta generatie nascuta inainte cu putin de 89 si dupa 89. Este ca un duh care ii urmareste.
      Nu stiu ce se intimpla!!!!
      Nu cred ca o conversatie la nivel psihologic ajuta acum, ceea ce ajuta este tratarea teologica a problemei, adica prin rugaciune.
      TRebuie sa ne rugam petru copiii nostri.

      Ce incerc sa fac acum este sa ii aduc impreuna pe oameni care au suferit la fel, oameni ca Titi Mereu, care inteleg mai mult decit pot intelege eu prin ce trece Emil.
      Eu nu pot sa ii spun nimic lui Emil. As pacatui ca prietenii lui Iov, dar Titi si sotia lui au trecut pe acolo.
      Rugaciunile lor suna altfel
      Duminica cealalta la Iris am discutat cu amindoi. Este admirabil cum trec prin aceasta incercare si cum incearca sa ajute cu tragedia lor pe altii.

  403. elisa zice:

    Numai Dumnezeu poate aduce liniste familiei Bartos..
    cuvintele nu au nici un rost,numai rugaciunea.
    Doamne cat este de cumplit.

    • Marius David zice:

      Draga Elisa, pina acum am facut post de la postari si comentarii, miine este zi de post. Sa ne rugam pentru copiii nostri!!!!
      Dar si pentru presa din Romania si cititorii ei.

  404. Mircea zice:

    ati desfintat la Alesd clasele de studiu, Marius? Ati reorganizat biserica astfel incat in loc de „grupe de studiu in biblie” sa aveti „ucenici fata catre fata”?

    Te intreb pentru ca zilele trecute discutam cu niste frati despre „cum ar trebui sa fie in biserica”, dupa biblie, si totusi nu facem nimic sa schimbam. Ne pastram traditiile. 🙂 Aproape inexplicabil pentru mine. Stim foarte bine cum ar trebui sa fie cand predicam sau ne dam cu parerea, dar cand e sa facem……..parca tot e mai bine asa cum e, cred ca e covenabil de multe ori, din multe puncte de vedere. 🙂

    • Marius David zice:

      Dragă Mircea, am modificat radical programul cu copiii şi tineretul la Alesd, dar este o lungă discuţie.
      Încercăm şi noi să ne apropiem cum putem de modelul biblic

  405. alterema zice:

    sec:
    1. comenteaza cititorii dvs mai mult la posturile „discursive” si mai putin la cele de „cultura/muzica”?
    2. cum calificati inclinarea balantei comentariilor intr-o parte sau alta?
    3. pentru cititori „mariuscruceru-fara-cravata” este un altfel/alt fel de „patratos” (care atrage cam acelasi gen de comentatori numai ca de data asta triati de moderator)?
    4. aveti feedback pe alte cai la posturile ce ne educa dpdv cultural?

    avand in vedere ca nu am acces la stats-urile dvs., nu pot sa exegetez eu situatia si sa intreb cu „de ce” in fatza.

    p.s. sincer, am realizat ca in ce ma priveste scroll-uiesc rapid peste iutuburi si trec la posturile „discursive”. incerc sa remediez.

    • Marius David zice:

      draga Alterema,
      foarte interesant ce spui tu.
      1. da, întotdeauna se întîmplă aşa, pentru că posturile discursive pujn o problmeă, se creează o dezbatere, posturile culturale sînt de informare. Nu prea ai dezbaterea. Ia să încercăm să facem o dezbatere despre muzica din biserici, să vezi ce s-ar aduna comentariile. Orice postare care propune o problematica de discutat adună comentarii, indiferent de comentatori.
      2. este normal, absolut normal. Uita-te la Discipulus simplex şi la eforturile lui enorme! Face o chestie extraordinara, dar n-are comentatori. De ce? Omul vine, citeşte, ascultă. Din cînd în cînd cineva îi mai aruncă cîte un mulţumesc. Atît.
      3. Studiază singur. Vezi că Alin Cristea a făcut o inventariere a comentatorilor din Patratosu. aici trebuie să o faci singur. Atmosfera, zic eu, este cu totul diferită. Din păcate persoana este aceeaşi, cu defectele şi imperfecţiunile pe care deja le ştiţi. Dacă n-am reuşit eu să le scot de-ajuns la iveală au avut grijă alţii 🙂
      4. da, sînt citite, îţi pot face nişte screen captures, dacă voi avea timp. Posturile culturale sînt interesante pentru mulţi, de asta şi continui să le pun, pentru că am primit şi prin email şi prin pinguri, feed-backs că ajută.

      Ca să te relaxezi înainte de a comenta, ascultă nişte yutuburi:)

  406. M. zice:

    Nu-i asa ca-mi recomandati niste hrana literara…? niste scriitori romani de fictiune crestina 🙂
    Multumiri anticipate!

    • Marius David zice:

      draga M.
      1. Bine ai venit!
      2. ia-ţi alt pseudonim, mai sînt încă doi M pe aici. Să nu te confunde cineva.
      3. Grea întrebare pui. Autori români de ficţiune creştină? Hmmm. Am un singur nume în minte şi nu îndrăznesc să-l recomand.
      Din păcate beletristica creştină evanghelică este superbă, dar lipseşte cu desăvîrşire. Am căutat ceva pentru cursul pe care l-am ţinut patru ani la rînd la Universitea Emanuel, dar nu am găsit ceva demn de antologizat.
      Poate ne ajută cineva?
      Caută pe http://www.patratosu.wordpress.com. Cartenstein sau Bookenstein, cu aceste cuvinte cheie de cautare vei gasi niste liste interesante la care am muncit cu un prieten.

  407. elisa zice:

    Ce este biserica anglicana?respecta Scriptura?

  408. Crisss zice:

    Domnule profesor, avand in vedere ca in aceasta vreme, unii „slujitori” traiesc intr-o asteptare infricosatoae a deschiderii dosarelor securitatii, nu credeti ca ar trebui ca liderii bisericiilor evanghelice sa previna o alta grozavie care-i paste pe asha zisi „slujitori”: FISCUL.
    Ce parere aveti, daca s-ar da o lege potrivit careia fiecare slujitor sa-si faca declaratia de avere la fiecare inceput de an?
    Oare nu ar pazi mai bine imaginea miscarii neoprotestante in Romania?

    • Marius David zice:

      Crisss, foarte bună idee. oricum anul viitor accesul la dosare va fi inchis.
      Fiscalitatea, iată un subiect de discuție interesant.
      Cred că slujitorii religioși ar trebui să dea declarații de avere. Neapărat!
      Surse, venituri etc.

      • Crisss zice:

        Daca e asa bun subiect de discutie, va propun sa il postati pe blog. Sa incepem sa discutam pe marginea lui.

        Nu de dragu scandalului!

        Ci de dragul adevarului. Si cine stie… poate un pic de -brainstorming- provocat de acest subiect va duce din nou la sfintirea mea, a tinerilor slujitori si a slujitorilor in general care fac parte din Biserica Domnului.

        Ce folos sa ne numim slujitori ai neprihanirii, dar sa facem cumparaturi cu bani „murdari”?

        „Banul” e realitatea cotidiana cel mai des intalnita!

        • Marius David zice:

          Criss, da vom discuta, dar sa ne linistim acum!
          Acel subiect trebuie discutat cu mare mare grija!

          nu, banul nu este realitatea cea mai des intilnita… sau … depinde de ochii tai 🙂

  409. Marius zice:

    Buna seara,

    Ati apucat sa va uitati (macar putin) peste scanarile in legatura cu subiectul sinuciderii? Sunt curios ce parere aveti 🙂

  410. elisa zice:

    Fr.Marius,
    am cautat si m-am ingrozit: de ceea ce am citit:
    „episcopese anglicane””sodoma in bisrica anglicana”
    „preoti homosexuali”

    Oricum am ramas consternata .
    Daca este atata putregai se mai poate chema „biserica”?

  411. elisa zice:

    Ma intereseaza ce inseamna botezul cu Duhul Sfant,nu ca la penti,nu ca la bapti,ci biblic.
    Daca cineva are botezul cu Duhul,nu este acelas lucru cu plinatatea Duhului,nu?dar daca esti botezat cu El,ramai pentru totdeauna un om deosebit de ceilalti,cu o putere supranaturala,cereasca?
    sau este ceva de moment,spontan,pe care ti-l da Domnul,ca sa te foloseasca astfel spre ajutorul altora?apoi pleaca.
    Nasterea din nou nu este un botez cu Duhul,desi este
    facuta de Duhul Sfant.
    Cine este botezat cu Duhul si cum arata acesti oameni?poti fi botezat astfel indiferent de trairea ta?
    Plinatatea se face doar daca ai o traire dupa voia Sa,dar botezul cu Duhul?il poate primi oricine?
    chiar daca nu este nascut din nou?

    • Vasilis zice:

      Daca nu ca la penti sau ca la bapti cine ar putea aici sa-ti raspunda? 🙂
      Ti-as da niste linkuri sa-l asculti pe Tozer dar nu stiu daca intelegi engleza.

  412. Frate Marius,
    Incepand cu luna august voi avea la radiocirasarii (radio care se va relansa exclusiv online) o emisiune despre lumea online evanghelica. Pentru ca sunteti unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati bloggeri evanghelici mi-as dori mult sa putem discuta pe marginea acestui subiect in cadrul unui interviu.
    Va rog, daca considerati potrivit, trimiteti-mi un e-mail pentru a putea continua discutia despre acest subiect.
    Cu consideratie,
    Ciprian Preda-Musat

  413. ciprianmusat zice:

    Frate Marius,
    Incepand cu luna august voi avea la radiocirasarii (radio care se va relansa exclusiv online) o emisiune despre lumea online evanghelica. Pentru ca sunteti unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati blogger evanghelici mi-as dori mult sa putem discuta pe marginea acestui subiect in cadrul unui interviu.
    Va rog, daca considerati potrivit, trimiteti-mi un e-mail pentru a putea continua discutia despre acest subiect.
    Cu consideratie,
    Ciprian Preda-Musat

  414. elisa zice:

    Vasilis,
    engleza mea este cea de balta,stiu sa citesc si inteleg oaresce.. 🙂
    latina ,franceza si rusa au fost limbile de baza pe vremea mea.
    Tozer este autorul meu preferat,am multe carti
    traduse de editura „perla suferintei” Suceava.
    Trimite-mi totusi linkurile,se pot si traduce,nu?
    Oricum ma intereseaza f.mult,baietii mei stiu bine engleza,asa ca nu va fi o problema.
    Multumesc !
    In ultima vreme am tot auzit la baptisti de botezul cu Duhul Sfant.Cunosteam despre nasterea din nou,despre ungere,despre plinatate,pecetluire,iar cand ma intreba un penticostal daca sunt botezata cu Duhul spuneam ca da,asa stiam eu de la baptisti(sunt baptista) ca pecetluirea este botezul !?
    Atunci de ce nu vorbesc in alte limbi?
    Acum ma framanta intrebarea ce este botezul cu Duhul Sfant si de ce eu nu-l am? il pot cere? sau de fapt
    Duhul sfant intr-o persoana este unul si acelas lucru cu botezul?
    Un botez cu apa te uda complet,atunci un botez cu Duhul ar trebui sa insemne plinatate,dar nu este asa.
    Un om botezat cu duhul este altfel decat carestinii obisnuiti?
    Depinde pe cine intrebi .

  415. elisa zice:

    Vasilis,multumesc,
    vad ca „nu se poate traduce”,deci trebuie neparat sa am pe cineva care sa stea langa „predicator”. 🙂
    Cumva vorbeste chiar fratele Tozer,s-au facut inregistrai?in cazul asta m-as apuca de cursul de engleza.. 🙂

    Doar de o bucata de vreme imi pun astfel de intrebari,
    de cand am auzit un frate pastor baptist ca” a fost botezat” dupa multi ani..si doar acum simte viata lui ca e in clocot.
    Mi se pare ca penticostalii exagereaza si isi atribuie doar lor acest botez,iar baptistii spun
    ca totul s-a „terminat”la apostoli.
    Eu ma lupt si cer plinatatea Duhului.(greu f.greu)

    • Vasilis zice:

      chiar el e cel ce predica. a murit doar in 1963, la 66 de ani (pe genunchi, in timp ce se ruga…)

      al 2-lea link trebuie sa-l copiezi in intregime ca sa deschizi direct la cele 10 mesaje caci doar 1/2 din link vad ca-i accesibil.

      Cred ca mesajele lui sunt echilibrate si pline de putere, nici nu exagereaza, nici nu considera ca „totul” s-a incheiat cu apostolii

  416. elisa zice:

    Fiul meu va fi foarte bucuros sa-l asculte”pe viu” asa zice,el mi-a adus prima carte:”sa-l cunoastem pe Dumnezeu” a lui Tozer,om a lui Dumnezeu care are o forta uimitoare si o profunzime care te poarta pana la intalnirea reala cu Hristos,scrie mult despre inchinarea in biserica,desprE faptul ca altii isi iau autoritatea morala in biserica si hotarascin privinta standardelor morale si nu Hristos!
    mai acrie el,celmlrt deja de

  417. elisa zice:

    Vasilis,
    multumesc inca odata,
    fiul meu va fi foarte bucuros sa-i asculte vocea,si eu la fel,el mi-a adus prima carte:”sa-l cunoastem pe Dumnezeu” a lui Tozer,om a lui Dumnezeu care are o forta uimitoare si o profunzime care te poarta pana la intalnirea reala cu Hristos,scrie mult despre inchinarea in biserica,despre faptul ca altii isi iau autoritatea morala in biserica si hotarasc in privinta standardelor morale si nu Hristos!
    ….ca autoritatea lui Hristos in biserica este aproape nesimnificativa,dar acum dupa 43 de ani de la moartea sa, ce ne-ar putea el spune?

  418. ascultareacredintei zice:

    Frate Marius, nu mi-e clar ceva din urmatorul pasaj:
    Fapte 4:4 „Însă mulţi din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s’a ridicat aproape la cinci mii.”

    La ce se refera „numarul s-a ridicat”?

    A. Se refera la faptul ca ucenicii au ajuns la aproape 5000 de barbati (dintre care dintre cei 120 de la inceput, plus dintre cei 3000 de la prima cuvantare a lui Petru)?

    B. Se refera la faptul ca doar acum (in contextul versetului) s-au convertit vreo 5000 de barbati? Atunci ar insemna ca ucenicii ar fi aproximativ (120+3000+5000 si plus altii a caror numar nu e mentionat – ex: „si Domnul adauga in fiecare zi la numarul lor”, etc).

    Multumesc.

  419. Am si eu ceva nelamuriri privind predestinarea(ma refer la persoana iubita)si inca o nelamurire privind oprirea nasterii de fii.Intrebarile mele sunt:1.Ce zice Biblia despre predestinare in cazul enuntat mai sus? 2.Este corect si binevenit din pct de vedere biblic folosirea prezervativului si a anticonceptionalelor?….Vreau daca se poate o dezbatere mai pe larg la aceste intrebari:)…Multumesc frate Marius:)

  420. elisa zice:

    Care este diferenta intre pedeapsa,incercare si ispita?
    de unde stii sa deosebesti una de alta?
    Pedeapsa daca nu este ineleasa nu e de folos,
    incercarea credintei de ce o face Domnul,daca oricum ne cunoaste?

    • Marius David zice:

      din păcate traducerea românească aici nu ne prea ajută, în studiul pe Iacov am o secțiune pe această temă, sper să gasesc fragmentul, acum sînt plecat într/o călătorie

  421. dani zice:

    Ar fi util dacă ați putea avea câteva postări pe blog privitoare la sfaturi pe care le-ați da unui pastor începător, care să cuprindă lucruri de care să țină cont, dar și greșeli pe care să le evite.
    Poate că această ucenicie pastorală s-ar completa bine cu ucenicia pe care o faceți prin intermediul „Fabricii de bărbați”.

    • Marius David zice:

      draga Dani, cred că încercăm să facem asta și în școală, dar niciodată nu este de ajuns pentru că viața ne oferă atîtea suprize…de asta este bine să faci ucenicie pe lîngă un pastor mai în vîrstă o vreme. Tu ești favorizat, așa cum am fost și eu, de aceste condiții.
      in rest… multă rugăciune, post și sensibilizare la vocea Duhului.

  422. ascultareacredintei zice:

    Da, multumesc.

  423. alterema zice:

    Context:
    elisa spune:
    iulie 10, 2009 la 12:01 am.
    schimbul de focuri cu AB.

    Reactie: stiu ca nu ma obliga nimeni sa va citesc blogul. dar, pe bune, chiar asa trebuie sa ma slalomesc printre autodeclarati aplaudaci ai lui MC?

    Impresie: Din cat tine io minte la UEO prin anii 2000 Marius nu avea asa ceva printre studenti. Te respectam toti fara sa ne dam pe spate ca in fatza shekinah.

    Intrebare: de ce nu moderezi (sau poate o faci) sau nu trimiti un email (sau poate o faci) celor care nu mai contenesc cu ridicarile-in-slavi, acelor Alini Cristea dar din parttea aialalta a spectrului simpatiei?

    Final: Voi reveni in continuare pe blog. Voi deveni un slalomist mai bun :P. Am folosit persoana a doua singular. stiu. asa am simtit.

  424. frate Marius astept comentariul d-voastra:)

  425. Nu am primit nimic de la d-voastra….daca nu puteti asta e..oricum multumesc:)

    • Marius David zice:

      Draga Emanuel Elisei, se pare că aici WordPress/ul nu se mai descurcă cu aranjarea întrebărilor, sînt prea multe pentr putirința wordpress-ului poți să îmi trimiți întrebarea pe privat, te rog?
      realmente nu mai știu care este întrebarea ta.
      Îmi cer scuze! Am pierdut-o din șirul acesta foarte lung.

      cu drag
      mc

  426. Alexandru zice:

    Buna seara.
    As avea si eu o rugaminte mare.Va rog mult,imi puteti spune mai in detaliu despre cozile formate la magazine pe vremea lui Ceausescu si despre „Trenul foamei”? Sau unde as putea gasi asa ceva sau poze semnificative acestei teme?Am tot cautat si pe internet,am intrebat in stanga si in dreapta dar nu am reusit sa adun prea multe informatii.V-as fi profund recunoscator daca ma puteti ajuta.Multumesc.

    • Marius David zice:

      Draga Alexandru, sînt cîteva siter/uri specializate pe tema asta, din cîte știu eu, nu am link/urile, dar eu am stat, cînd amavut nevoie de astfel de imagini, vreo două ore și tot am găsit cîte ceva,
      încearcă să dai un search pe muzeul de la Sighet
      dacă nu, merită un drum pînă acolo.. îți garantez

  427. Ce înseamnă „gâdilarea firii pământeşti” din Coloseni 2:23?

    • Marius David zice:

      Gîdilarea firii pămînteşti? Grea întrebare, pentru că presupune foarte multe exemple din experienţa proprie 🙂 şi 😦
      Gîdilarea fiirii înseamnă în contextul de acolo că sînt lucruri pe care le putem face şi au o aparenţă de disciplină spirituală, dar de fapt ne plasăm în aceleaşi situaţii sau tip de situaţii în care ispitirile lăuntrice şi cele exterioare ne pot da tîrcoale.
      cred că acest scurt text este una ddintre cele mai bune definiţii date fariseismului.

  428. Marius zice:

    Ce parere aveti despre:
    http://www.gandul.info/reportaj/cum-arata-un-geniu-17-ani-125-de-premii-doua-clase-in-una.html?3931;4667127
    ?
    Va ajunge ca unul din multele „genii” ori are ceva diferit?

    • Marius David zice:

      da, îl ştiu pe acest băiat, am auzit despre el… am o postare în viitor despre el.
      Ce va ajunge? Un mare chitarist dacă continuă aşa… cu siguranţă, unul dintre cei mai mari chitarişti pe care i-a dat România… are o tehnică aproape impecabilă.

  429. elisa zice:

    Este acumularea de avere condamnabila in contextul lipsurilor prin care trec unii din jurul nostru?

    Intreb acest lucru pentru ca acum se predica tot mai des,ca numai faptul ca-ti pui inima la aceste bogatii este pacat.( nu se mai aminteste ca Domnul Isus a ca acolo unde este comoara noastra este si inima noastra)
    Uitam ca Pavel le spune celor bogati la 1 timotei 6(16-19)sa faca bine,sa fie darnici,gata sa simta cu altii,asa ca sa-si stranga pentru lumea viitoare drept comoara o buna temelie ca sa apuce adevarata viata.
    De ce a disparut pur si simplu din predici pilda cu camila?

    • Marius David zice:

      Draga Elisa, unii sînt dăruiţi de Domnul cu darul de a produce bunăstare. Domnul îi foloseşte, dacă ei se lasă folosiţi.
      Nu comorile sînt rele, locul în care ne adunăm comorile sînt rele. Scriptura ne spune să ne strîngem comori, dar în cer.

  430. Marius, ce reprezintă mînuţele astea din josul comentariului? Te ajută la ceva?

    Seamănă cu labele împăraţilor romani, cînd arătau celui din arenă: dacă gladiatorul învins să moară sau să trăiască.

    Eu am păţit-o şi mai nasol: un comentariu de-al meu de la „Arta” ta avea 2 în sus şi 2 în jos: de atunci mă tăvălesc în arena incertitudinii. Dar poate vin ăia de-i ştiu eu, fac colecţie de lăbuţe guilty şi scap 🙂

  431. Marius zice:

    Am fost informat ca azi va aflati pe plaiurile copilariei mele… sper sa aveti un timp frumos acolo si binecuvantat! 🙂

  432. Daya zice:

    Daca vreau sa vb ceva personal cu dumneavoastra cum fac lucrul acesta? Ma contactati dumneavoastra pe email?

  433. Marius, ăsta nu e comentariu, pentru că am spus că nu-mi plac să-mi umble alţii cu lăbuţele pe faţă. Am văzut la Mihai Neamţu că l-ai lăudat în ce a scris despre Hurezeanu, cum a decăzut Realitatea TV sub directoratul acestuia. I-ai admirat analiza. Despre „Cotidianul” scria marginal în articol, miza era imaginea.

    Întrebare: de unde ştii că are dreptate? Ai început să te uiţi la TV? Sau zice frumos din pixeli şi îl crezi pe cuvînt? Sau pentru că e un produs de le „Noua Europă”, are tupeu şi începe să semene leit cu Patapievici?

    Chiar eşti de acord că:

    „Proximitatea vulgară a unui Cristian Tudor-Popescu, clovneria lui Mircea Dinescu, aura de nulitate a lui Cornel Nistorescu sau vecinătatea casantă a lui Adrian Ursu rezultă parcă din strategia de reliefare a calităţilor lui Emil Hurezeanu în contrast absolut cu decorul.” ?

  434. Vasile Bel zice:

    Frate Marius , as dori, daca se poate, mai multe informatii despre site-ul si despre Florin Moţiu.
    Multumesc.

  435. doina zice:

    frate Marius Cruceru …de ce ați intrat pe un făgaș nu știu cum să-l numesc ca să nu jignesc..cu ..avem o istorie a baptiștilor romăni…nu cred că i-ați cunoscut pe toți cei implicați și mulți sînt morți fără drept la replică așa că e ușor să lovim…nu ar fi mai bine să vă concentrați mai mult pe biserica pe care o păstoriți ?

  436. Rey zice:

    Pace frate Marius! Cum stau lucrurile cu experientele personale? Ar trebui sa le cautam? Ne intaresc ele credinta noastra? Sau este de ajuns sa avem o credinta rationala in promisiunile Scripturii?

    • Marius David zice:

      draga Rey, bine ai venit aici.
      Experiențele personale se pot judeca doar în lumina Scripturii!
      Altfel putem să fim înșelați.
      Citește Biblia în fiecare zi. Roagă-te în fiecare zi.
      Filtreaza experinețele prin filtrul rațiunii biblicizate.

  437. manu zice:

    Salutare! Ma numesc Manu,sunt din Bucuresti si am vazut acum cateva zile ,minirecitalul tau de la Cristia,pe Credo TV.Mi s-a parut EXTRAORDINAR,piesele sunt nemaipomenite,precum si interpretarea.Si eu sunt muzician,it itrimit 2 link-uri cu ceea ce cantam noi: http://www.noiileviti.wordpress.com si http://www.noiilevitistudio.wordpress.com
    Sper sa colaboram candva. Gbu,brother!

  438. doina zice:

    frate Marius cu tot respectul ..am înțeles că adresa de (Email)nu se va publica ..atunci cum se explică că eu primesc mesaje care nu îmi sînt adresate mie ci d-voastră…vă rog verificați…mulțumesc

  439. gorba zice:

    Am gasit multe lucruri utile si interesante pe blogul dumneavostra printre care si un link catre un site cu biblia ebraica in format audiu. Din cauza unor probleme tehnice am pierdut adresa. Ma puteti ajuta s-o regasesc?
    Multumesc.

    • Marius David zice:

      draga Gorba, bine ai venit pe aici.
      Nu este specialitatea mea ebraica, dar poate te va ajuta cineva care mai trece pe aici.
      Uita-te putin la Blogroll/ul meu. S-ar putea sa gasesti cite ceva cu greaca, dar si cu site-uri corespondente pentru ebraica.

  440. Rey zice:

    Multumesc pentru raspuns. Dar nu prea am inteles ce inseamna „Filtreaza experinețele prin filtrul rațiunii biblicizate.” Puteti sa explicati in cateva cuvinte.

    • Marius David zice:

      Rey, stiu ca inima mea este nespus de inselatoare si deznadajduit de rea.
      De aceea am nevoie de ratiunea supusa cunoasterii biblice.
      Fara cunoasterea biblica, ratiunea mea o ia razna.
      Experientele pot fi interpretate gresit.
      Biblia ma aseaza intr/o traditie de experiente.
      am istorii ale unor persoane care au actionat in diferite moduri in situatii similare cu situatiile in care eu ma aflu.
      De aceea am nevoie de o interpretare rationala, dar cu ajutorul unei ratiuni scaldate in epxerientele, indemnurile sfinte.

  441. alterema zice:

    frate Marius, care a fost reactia si rezolutia consiliului profesoral de la UEO cand ati expus in plen continutul articolului „pastorului meu nu ii pasa de mine”?

    Intrebarea 2: unde se poate deprinde calitatea de baci autentic? Ca doara numai Becali e cioban cu facultate, restul au invatat meseria in alta parte, nu?

    • Marius David zice:

      nu inteleg la ce te referi, Alterema.
      sugerezi ca as fi cenzurat cumva de consiliul profesoral UEO?
      sugerezi ca as citi inainte articolele pentru a capata aprobare sa mearga on line?
      Da-mi o pauza, vorba americanului 🙂
      calitatea de pastor autentic se poate invata doar de la un pastor autentic.
      restul este scoala. Buna. Dar pe linga scoala trebuie sa existe si ucenicia.

      • alterema zice:

        🙂 multumindu-va pentru raspunsul la intrebarea 2, revin cu intrebarea 1 in alta forma (ca cel din pilda cu „da-mi o paine”). Deci:

        1. Au cunostinta cei din consiliul UEO de: a.conditia pastorului (baptist)roman asa cum este semnalata de dvs. in postul cu pricina?
        b.cele 96 de reactii ale enoriasilor (baptisti)?

        Daca „nu”…ar fi bine sa o afle…
        Daca „da”…ar fi bine sa o aflam si noi cei 96.

        PS nu am implicat in niciun fel ca ei v-ar cenzura sau altceva de genul asta.

  442. manu zice:

    Salutare!Te deranjez din nou;unde gasesc albume cu cantecele tale?Ai multe inregistrari? Multumesc!

  443. manu zice:

    Ideea este ca vreau sa il cumpar.Pentru ca sotia mea este din Oradea,s-ar putea sa ajung si la Alesd,am vazut ca esti pastorul unei biserici din localitate. Cred ca voi poposi la Alesd intr-una din primele 2 duminici ale lunii septembrie.Oricum,te voi anunta. Multumesc mult si Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru ca esti o persoana deosebita!

  444. elisa zice:

    Pot primi si eu un CD,imi place sa scult cand canta cineva din toata inima. 🙂
    Cd-uri cu predicile Dv. am;
    deci „trebuie”sa am si cel cu cantari. 🙂
    Prin internet nu se poate?

    • Marius David zice:

      mai am foarte putine, sa vedem cum putem face rost…
      in rest, cei care au … le pot pirata fara vreun fel de interdictie.
      este chiar un compliment sa fiu piratat 🙂
      dar nu mai Cd-ul meu… atit

  445. mihai motrescu zice:

    ma tot uit de ceva zile pe net si caut un luthier bun. greu de gasit prin bucuresti, aproape imposibil, probabil sunt dar nu se dau la lumina. asa am ajuns sa apelez si la tine avand in vedere interesul tau pentru domeniul asta. ideea e ca am un martin DM – 12, chitara acustica pe 12 corzi, am luat.o din state, si acuma are nevoie de o modifcare. pe prima jumatate a grifului corzile sunt mult mai ridicate fata de grif decat distanta optima. acest lucru face si mai dificl cantatul pe ea. nu e chiar o chitara amabila cu tine, necesita multa forta. vreau sa te inteb daca nu imi poti recomnda pe cineva cu experianta si de incredere, care sa se ocupe de ea. tot aud numele domnului constantin dumitriu, aud lucruri bune despre el. ma rog, daca ma poti ajuta astept raspunsul tau, toate bune

    • Marius David zice:

      o problema comuna pentru un 12 corzi.
      Citeva sfaturi, dupa ce rezolvi problema
      1. 12 nu se tine la tensiune normala niciodata, dupa ce termini de cintat dezacodeaza toate corzile. Tensiunea este cam de 150 de kg forta, mult prea mare fata de orice tip de mecanism de prindere a gitului si fata de orice lemn
      2. chiar la acordarea pentru interpretare, acordeaza cu un ton mai jos. Ai sa vezi ce frumos suna. Cistigi un ton sub portativ in plus, ai tensiune mai mica pe corzi, mai multa elasticitate
      3. Ia corzi bune, special facute pentru 12 corzi. Martin and Co au citva variante, ia varianta light, nu superlight, daca acordezi chitara mai jos.

      Domnul Dumitriu nu se ocupa cu reparatii de chitara. El le repara pe ale dinsului, daca este cazul.
      In bucuresti este cineva care repara chitari, face chitari bass, nu-mi aduc aminte numele pe care l-am intilnit pe un forum.
      Apelez la prietenul nostru Guitarschizofrenic sa ne spuna el cum si cine te poate ajuta.
      Poate chiar el te poate ajuta. Este un viitor lutier cu mare potential.

  446. Rey zice:

    Frate Marius am o intrebare cu privire la Post. Ce este postul? Biblia vorbeste foarte putin despre post si nu se dau amanunte. Cand trebuie sa postim? Cum trebuie sa postim? Este postul abstenenta de la orice fel de mancare sau de la anumite mancari? Putem bea apa in timpul postului? Pentru ce anume trebuie sa postim? Se pare ca fariseii posteau de trei ori pe saptamana dar fara vreun scop anume. Daca ai probleme cu stomacul si nu postesti deloc faci un lucru rau? Dar daca nai probleme si nu postesti? Rugaciunea fara post are o putere mai mica?

  447. Vasilis zice:

    Ce inteles au „slabiciunile” in NT? Au si intelesul de pacat?
    Am mai auzit pe unii spunand, „toti avem slabiciuni” prin care isi scuza minciuna, mania, ingrijorarea…
    Daca slabiciunea nu are intelesul de pacat e grav a numi pacatul slabiciune. Sangele lui Hristos ne curateste de orice pacat daca-l marturisim, nu de orice slabiciune.

  448. cuvintealbastre zice:

    Este o intrebare care ma framanta de multa vreme. As dori macar sa incercati sa imi dati un raspuns. Intrebarea se refera la experienta lui Iov. De ce, daca Iov, a fost gasit bun dupa ce a trecut examenul vietii lui, Dumnezeu nu a ingaduit ca el sa moara? Noi zicem ca in Cer totul va fi minunat si ca vom fi mult mai fericiti cand ajungem acolo. Deci daca Iov a fost gasit bun (atat din punct de vedere al faptelor; cat si din punct de vedere al credintei) ce rost are partea a doua a vietii lui. (Am observat lucrul acesta si in cazul lui Avraam; dupa ce trece testul cu jertfirea lui Isac si este gasit credincios, el mai traieste multi ani.)

  449. cuvintealbastre zice:

    Frate Marius,
    va multumesc asa de mult pentru articolul pe care mi l-ati recomandat. Mi-a facut asa de bine… 🙂
    M-am chinuit un an intreg sa citesc carti care sa rezolve problema mea spirituala din domeniul acesta, dar nimic nu imi potrivea. Cand ajungeam la cuvantul suferinta, mi se parea insuportabila perspectiva tuturor autorilor… Si acum, cand nu mai speram sa gasesc ceva, (rascolisem toata biblioteca tatei si are cateva zeci de carti teologice) iata un raspuns asa de binefacator! Domnul sa va binecuvinteze. Cred ca o sa pot lua cu constiinta mai usoara Sfanta Impartasanie :).

  450. Martin zice:

    Ce parere aveti despre Paulo Coelho si cartile lui? Am citit cateva carti scrise de el. Alchimistul e foarte interesanta.

  451. cuvintealbastre zice:

    Ar trebui sa astept si partea a doua a raspunsului la intrebarea mea?

  452. cuvintealbastre zice:

    In 27 august am postat o intrebare si pe 28 mi-ati recomandat un link de pe patratosu si ati zis ca acela este un inceput de raspuns, ma gandeam daca aveti timp sa va ganditi si la problema pe care am ridicat-o de fapt.

  453. Adina zice:

    De ce, daca Iov, a fost gasit bun dupa ce a trecut examenul vietii lui, Dumnezeu nu a ingaduit ca el sa moara? Noi zicem ca in Cer totul va fi minunat si ca vom fi mult mai fericiti cand ajungem acolo. Deci daca Iov a fost gasit bun (atat din punct de vedere al faptelor; cat si din punct de vedere al credintei) ce rost are partea a doua a vietii lui?

  454. Emanuel zice:

    Am si eu niste lucruri de intrebat, daca se poate.

    Domnul nostru Isus Hristos, fiind de aceeasi natura cu noi in umanitatea Lui, „in toate asemenea noua, afara de pacat” (Calcedon), avea deci o natura umana roaba pacatului, ca si noi, in care lucra legea pacatului si a mortii, despre care vorbeste Pavel in Romani ? Daca da, atunci cum a ramas fara pacat: ajutat de natura Lui divina sau de Duhul pe care-L avea fara masura din veci de la Tatal ? De unde-I venea puterea sa implineasca desavarsit Legea si sa nu comita pacat ?

    • Marius David zice:

      avea aceeași natură, întocmai ca și noi, A FOST întocmai ca și noi, dar fără păcat. adu/mi aminte, Emanuel, să pun Crezul de la Calcedon on line, te rog, am lucrat un pic la traducere in anii trecuti.

      Nu, cele două naturi nu au interferat una cu cealaltă, ajutîndu/se cum spui tu, sînt patru cuvinte cheie în crez care lămuresc astea, de ast este cel mai bine să apelăm la sursa primară.

      Foarte buna întrebarea, admir interesul tau!!!

  455. Luca zice:

    am 20 de ani. am crescut intr-o biserica baptista. o parte din mine imi spune ca trebuie sa ma botez, o parte nu. in ultimii ani m-am schimbat destul de mult, atat in gandire, cat si in comportament. dar intodeauna am privit botezul ca cel mai important lucru din viata unui crestin. de aceea nu vreau sa fac acest pas important numai de dragul de a-l face. simt si acuma ca Dumnezeu este de partea mea, dar mai trebuie sa schimb unele lucruri in viata mea. Ma gandesc ca inainte de botez trebuie sa omor omul vechi ca o data botezat sa ii pot dedica intreaga mea viata Domnului, sa apartin in intregime lui. Dumneavoastra ce sfat imi dati? Ma sperie gandul ca Dumnezeu nu va mai lucra in viata mea daca eu nu ma botez acum. Dar stiu totodata ca mai am unele lucruri de indreptat in viata mea. In ultimele luni m-am rugat si Dumnezeu a inceput treptat sa ma ajute sa ma las de toate lucrurile care nu sunt dupa placul lui. NU pot fi mantuit si copilul Domnului daca nu sunt botezat?

  456. Cristi S. zice:

    Intrebare:

    Am cautat aici pe blog si nu am gasit nimic referitor la acest subiect asa ca as fi curios: ati abordat vreodata subiectul bisericilor romane baptiste din strainatate? Care este rostul nostru acolo (ma includ pentru ca sunt din USA)? Ce facem cu generatia aceasta de copii care creste si stie mai mult engleza decit romana? Chiar are rost sa tinem sus si tare la limba romana cind nu avem nici un plan concret de a ne implica in comunitatea romana? Care este viitorul bisericii baptiste romane in strainatate dat fiind ca romanii nu mai imigreaza acuma cum faceau cu ani in urma? (Sunt aici mai multe intrebari dar cred ca toate se leaga la aceeasi tema…)

    • Marius David zice:

      draga Cristi S., da, am abordat acest subiect complex. cred că pe Patratosu.
      Trebuie sa imi aduc aminte.
      oricum am scris despre asta mult si am tinut un seminar la Viena cu prietenul meu, bilingv, bicultural, Sebastian VAduva,
      amindoi am luat cazurile emigrantilor din Biblie, Iosif, Daniel… şi apoi am analizat chestiunea emigraţiei în contextul de azi…

  457. gelu b zice:

    Despre ce „mintuire ca prin foc”vorbeste Ap. Pavel,in 1corint3:15,si despre cine vorbeste el?
    multumesc.

  458. odg zice:

    Draga Marius, am o dilema, nu trec prin asa ceva, dar ma framanta. In predica de pe munte, acolo unde Isus pare a ne da unda verde divortului, din pricina curviei; poate un barbat care isi gaseste sotia in preacurvie sa divorteze, cand el este gasit un preacurvar cu cateva versete inapoi? Este vreo diferenta intre cele 2 feluri de preacurvie, adica, stiu eu, mintala/fizica…

    • Marius David zice:

      ODG, nu este diferență dintr/un punct de vedre, în noimbreie, daca ajută Domnul, îmi va ieși cartea pe predica de pe munte, acolo explic cîte ceva. 🙂

      AI întrebat și de poligamie în NT, tu ce crezi?

  459. odg zice:

    Este interzisa poligamia in Noul Testament? 🙂

  460. gelu b zice:

    In ultima vreme se face foarte mult caz pe ideea de Casa Domnului,iar perceptia suna cam asa;Casa Domnului este locul ,dedicat,sau nu,unde Dumnezeu vine si ne asteapta pe noi sa-L”laudam”, sa-L „slavim”,si sa avem partasie cu El. Si cum in fata Domnului nu poti veni ” chiar oricum”,e clar ca trebuie sa te imbraci ca atare si sa ai o atitudine ca atare.Cam asta e tot!
    Stiu ca mai demult pocaitii ziceau ca merg la adunare,dar acum se zice,”mergem la CASA DOMNULUI”.In spiritul acesta am pute interpreta Efes.2:22 cam asa:Si prin El si voi sinteti ziditi impreuna,ca sa fiti „in lacasul,lui Dumnezeu”,prin Duhul.
    1.Nu vi se pare ca am mutat responsabilitatea de pe noi pe un loc anume?
    2.Pe ce se bazeaza tranzitia de la „adunarea”,cu accentul pe oameni,la casa Domnului, cu accentul pus pe activitatile din locul respectiv?

    • Marius David zice:

      Draga Gelu B.
      Este foarte interesantă întrebarea ta despre CAsa Domnului.
      Foarte bune observaţiile.
      Cred că în conformitate cu NT putem vorbi de Adunarea celor sfinţi în închinare, nu de un topos, deşi nici acestă idee nu dispare cu totul în NT.
      Este o chestiune de accente.
      Ai dreptate, accentul trebuie să fie pe relaţii, nu pe activităţi.
      Pe oameni, nu pe loc.
      Noi sîntem CASA Domnului,
      Noi sîntem o împărăţie de preoţi.
      Ideea aceasta cu CASA Domului este o contaminare din pricina faptului că trăim într-un mediu ortodox,
      acolo este cu totul alceva.
      Noi nu avem altar. Biserica Ortodoxă are.
      Noi facem slujba Cuvîntuluio.
      In liturghia ortodoxă se recrucifică Cristos, se face jertfa de sînge pe altar etc.
      Ei, dar toate aceste lucruri reprezintă contaminare culturală.
      Să vedem ce spune NT.
      Vorbeşte despre Altar aici pe pămînt în Biserică? Vorbeşte depsre Altar, Cort, Preot, etc. în Epistola către Evrei.
      Iar în alte locuri se vorbesşte metafoic despre acestea

  461. Esential zice:

    Frate Marius o intrebare din alt domeniu: Care credeti ca ar putea fi scopul ascuns al francmasoneriei in ce priveste religia, Dumnezeu, tot ce tine de Evanghelie..??? Bineinteles, ca departarea de Dumnezeu a omului, dar cum ar putea face asta..???

  462. Emanuel zice:

    Marius, tu ce resurse apologetice crestine ai recomanda cuiva de care-ti pasa, care nu-i prea initiat in lucruri de felul asta, ca sa-si intareasca credinta in istoricitatea Noului Testament si invierea lui Hristos ?

  463. m1ha1 zice:

    Marius,

    ce se intampla cu sectiunea Download ?
    Exista deja 3 sectiuni private …

    • Marius David zice:

      Mihai, bine ai venit în primul rînd.
      Da, Mihai, sînt cîteva secţiuni private unde am acces doar eu mai ales cînd mă aflu în diferite părţi şi nu am computerul cu mine.
      atunci deschid acele secţiuni private şi lucrez de acolo.

      Dar voi deschide calendarul, acum la începutul anului universitar şi secţiuena de download în curînd, numai să pot să mai pun cîte ceva şi să fac un pic de ordine pe acolo că este vraişte, la fel ca în biroul meu. 🙂

      cu drag
      mc

  464. alterema zice:

    Fr. Marius, 1. nu este un pic de triumfalism (i.e. ca satisfactia celui cu abonament cand vine controlorul in fatza celui prins fara bilet)in raspunsul fr. Paul Negrut la cazul fr. Poplaceanu?

    2. Nu ar fi fost mai normal ca fraza din final „binecuvantez pe Dumnezeu…etc…” sa fie la inceput, iar intreaga prezentare sa fie o preamarire a milostivului Dumnezeu care unora le-a dat putere sa nu „colaboreze”?

    • Marius David zice:

      draga Alterema.
      1. depinde în ce cheie citeşti. Nu cred că este cazul, poate că este un pic de întristare că şmecherii aruncă vina faptului că au călătorit fără bilet pe tot poporul: NIMENI NU CUMPĂRĂ BILETE ŞI ABONAMENTE, DOMLE, LĂSAŢI-NE ÎN PACE! Sînt curios, care ar fi reacţia ta într-o astfel de situaţie.
      Eu am probleme în cazul ăsta cu TOŢI, TOATE, această generazare nepermisă. Repet întrebarea de pe blogul Ambasadorului: cum te-ai simţi dacă aş spune acum că TOATE FEMEILE SÎNT MAI STRICATE CA SAMARITEANCA ŞI MAI CU PĂCATE DECÎT MARIA MAGDALENA? sună frumo, e biblic, nu-i aşa? Îţi convine?
      Ai soţie, soră?, mamă, îţi convine?
      Ah, nu femeile pe care le cunoaştem noi îndeaproape, dar în rest … TOATE MOLDOVENCELE… ah, nu, că le cunoaştem pe cîteva, TOATE OLTENCELE… ah, nu, soţia mea este olteancă…. atunci TOATE ROMÂNCELE SÎNT …. sau se ÎMBRACĂ…CA…
      Gîndeşte-te, Alterema!

      Au fost pastori care au stat cu pistolul la cap ore întregi şi nu au acceptat compromisul. Au făcut CAnalul, CApul Midia, au făcut Gherla, dar n-au semnat.
      Pentru aceia merită pusă întrebarea şi merită răspunsul acela.

      2. Formulează, te rog, tu un răspuns aşa cum ţi-ar place să sune… Chiar sînt curios ce ar ieşi. Să fie legat din pucnt de vedere retoric, fără posibliitatea de interpretări paralele, fără acuzaţii, fără amendarea şmecherilor etc. Te rog.

      eu nu dau premii 🙂
      eu nu fac topuri 🙂 (de obicei, cîteodaă mai mai scap, cînd spn melodia zilei, a anului etc.)

      Deci, ca o predică în trebi puncte te provoc să răspunzi şi tu la întrebarea mea
      🙂

      Triumfalin Retoricovici Provocatov

      • alterema zice:

        1. nici o cheie. stii prea bine ca il stimez pe fr. Paul. atat doar ca numai ultimele 2 paragrafe reprezinta parerea dumnealui cu privire la fraza cu „toti pastorii”. restul articolului reprezinta o infierare a celor ce au colaborat. de aici poate impresia de triumfalism: pe fondul celor misei stralucesc cei drepti in final. ma opresc aici. desi cei drepti cred ca pot straluci si fara infierarea railor de catre fr. Paul. Aparatorul celor drepti (al vaduvelor, orfanilor si celorlalti napastuiti) nu doarme.

        2. Neavand decat 9 ani in momentul in care a cazut comunismul, nu cred ca sunt calificat nici pentru a scrie o apologie a celor drepti ce deja erau in lucrare pe atunci, nici o vestejire a celor ce au colaborat. cred ca asta e sarcina unora ca dvs, sau ca fr. Paul sau ca actualul presedinte a UBR, etc.

        3. Si un punct 3: totusi m-as inspira la redactarea unui raspuns la provocare de aici:
        Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui. Păzeşte-te de el, pentru că el s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre. La primul meu răspuns de apărare, nimeni n-a stat alături de mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu le fie ţinut în seamă lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, mesajul să fie pe deplin vestit şi toate neamurile să-l audă. Şi am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va scăpa de orice lucru rău şi mă va mântui pentru Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava, în vecii vecilor!

        4. Si un punct 4 ca e musai: vi se pare ok ca fr. Paul ca comunice cu poporul pe o chestiune atat de delicata prin intermediul lui MC?

        • Marius David zice:

          draga Alterema, răspund de la punctul 4.
          4. De ce nu? Se numeşte „tras de limbă” în traducere liberă. De ce pui problema aşa? De ce nu ai lua chestia asta pur şi simplu natural: eu am întrebat că aşa mi-a venit şi el a răspuns. Simplu. De ce trebuie să imaginăm că Paul Negruţ comunică prin Marius Cruceru din moment ce are amvon, blog, site-ul Emanuel.ro… În filologie în analizarea unui text, aşa cum ne învăţa Traian Costa, totdeauna prima varianta trebuie să fie cea mai simplă variantă de lectură. Încerc-o pe asta.

          3. Nu cred că situaţiile sînt paralele.

          2. ai dreptate şi nu ai. Chiar dacă aveai 9 ani atunci poţi să îţi imaginezi că există două mulţimi cel puţin: cea în care sînt cei care au colaborat, cu toate subdiviziunile şi aceea (mai mică, probabil) a pastorilor care nu au colaborat. Am pus întrebarea ca să pun în evidenţă acea mică rămăşiţă credincioasă. Îţi vine să crezi că acea mulţime există? Dacă da, înseamnă că întrebarea mea a avut rost. Nu trebuie să fi fost de 20 de ani la revoluţie ca să înţelegem cu toţii adevărul acesta… NEGAT de unii dintre conlocutorii mei.

          1. draga Alterema, cred că trebuie să îţi aduc aminte o parte din Scripturi care contrazice un pic ce spui tu. Cei răi îi vădesc pe cei buni prin acţiunile lor. Îţi aduci aminte unde scrie asta? 1 Ioan 2. Uneori trebuie, exact cum spune textul amintit de tine, text în care numele au rămas pentru veşnicie, ca cei răi să fie pomeniţi, incriminaţi, scrijelaţi.
          Evanghelia nu aboleşte judecata!
          dar voi reveni asupra acestui aspect.

          • alterema zice:

            4. ok, am prins ideea. simplu is sometimes better.
            3. voi reflecta.
            2. am inteles si punctul asta. ca unul care nu am trait situatii comparabile cu patimirile celor drepti, nu pot empatiza complet. te iau pe cuvant.
            1. iata niste afirmatii care nu prea le-am intalnit in scoala. in scoala vietii – da. Astept o viitoare postare despre cum judeca Evanghelia pe cei rai.

            multumesc de raspunsuri.

  465. Mike Cioban zice:

    Ce credeti despre rapire?

    Stiti ce am in vedere.

    • Marius David zice:

      draga Mike, escatologia este un subiect delicat şi eu însumi încă mă zbat cu subiectul.
      Ce cred despre răpire? O aştept! Cînd, pre-post-pre? Mai dă-mi un pic de timp… Om muri şi-om vedea!

  466. Mike Cioban zice:

    Daca astai pentru intrebari ar trebui sa schimbati denumire la „form” Spune Lasa un Raspuns in loc de Lasa o Intrebare

  467. alterema zice:

    ca sa vezi, si Virgil Titarenco a remarcat o nuanta miiiiiica in intrebarea pusa fratelui Paul. Dar sa trecem peste asta.

    Citat din Virgil Titarenco: Probabil n-au stiut, dar exista influente dincolo de ceea ce se vede si au reusit ei sa mascheze. Acest lucru ma preocupa si ma framinta pe mine mai mult mai ales cu privire la viitor. Acesti oameni au fost “leaderi spirituali”, asa cum le place sa li se spuna. Unii mai sint inca. Si au lasat o amprenta foarte puternica asupra bisericilor baptiste romanesti. Iar aceasta “amprenta” nu se va sterge pina cind nu vom fi gata sa facem o condamnare clara a ceea ce s-a intimplat.

    Intrebare: Exista vreo asemanare intre situatia asta si fixul donatistilor contra legitimitatii actelor de cult efectuate de episcopi traditores?

    • Marius David zice:

      draga Alterema, paralela nu funcţionează. Pretenţiile donatiştilor nu se regăsesc în tabăra celor care acuză pe delatori. Acolo problema era mutată de la om spre actul de cult. CEea ce îi interesa pe donatişti era valabilitatea actelor de cult.
      Acea problema este rezolvată magistral de Augustin. Nu avem timp acum, dar realmente este o demonstraţie de forţă şi un argument că dezbaterile pe aceste teme au dus Biserica din punct de vedere teologic înainte.

  468. Rucsy zice:

    Ce sa fac daca imi place de un baiat mai mare ecat mine cu 10 ani? Sa renunt sau sa merg mai departe, deoarece am simtit ca si el este umpic atras de mine. Nu stiu ce sa fac. (am uitat sa fac afirmatia ca este pocait iar eu urmez sa ma botez)

    • Marius David zice:

      Draga Rucsy,

      1. Apreciez deschiderea şi sinceritatea ta.
      2. La asemenea întrebări nu cred ca este bine să răspund pe blog.
      3. Poate într-o discuţie privată, numai după ce ai discutat mai întîi cu părinţii tăioi şi apoi cu păstorul tău acestă problema.
      Aş vrea să aflu părerea lor şi mai trebuie să ştii că la o asemenea discuţie participă întotdeauna soţia mea.

      Am lăsat comentariul tău la vedere, pntru că îţi ascunzi bine identitatea şi pentru a răspunde şi altor persoane care doresc să pună întrebări de acest fel.

      cu deosebită apreciere,
      mc

      PS.
      două nelămuriri totuşi:
      Ce însemnă:
      „să merg mai departe”
      cum ai „simţit că şi el este atras” de tine..

  469. Jevelson zice:

    Fr. Marius,
    Stiu ca in unele biserici (sunt baptist si vorbesc de ele, nu stiu daca si in altele) sunt probleme cu barfa. Vorbe „auzite”, duse „de vant”, „confidente si cereri sa ne rugam” caci uite ce se intampla …, etc; cu alte cuvinte – intr-un cuvant, tot barfe, tot pacat.
    Din cate stiti, este acest pacat, unul raspandit si prin alte biserici din uniune? Stiti cazuri in care biserica a luat pozitie fata de acest pacat?(nu care este biserica ci cum au procedat) …..si intrebarile pot continua, dar ma voi opri aici 🙂

    Am vazut ca de mult nu s-a mai scris la aceasta sectiune, dar sper sa primesc un raspuns (aici sau pe e-mail) 🙂
    Cu drag,

    • Marius David zice:

      draga Jevelson, am avut o asemenea problema in biserica si s-a lăsat, în urmă cu cîţiva ani, cu disciplina.
      Nu pot intra in detalii, dar cred că bîrfa este un păcat care face foarte mult rău bisericilor noastre.
      TRebuie să ne pocăim toţi, începînd de la păstori.

    • Jevelson zice:

      Si dupa disciplina, a fost eradicata boala, sau a trebuit repetata disciplina si in cazul altora pentru a stopa acest pacat?
      Corect, cu totii trebuie sa ne pocaim de el pentru ca e acel foc mic ce aprinde padurile mari.

      • gelu b zice:

        Draga J.poti sa-mi exlici,te rog, ce inseamna,pentru tine,”acel foc mic”?
        multumesc.

        • Jevelson zice:

          Scuze Gelu, am fost plecat un timp si nu ti-am raspuns.
          Barfa este un pacat tolerat in multe cazuri, trecut cu vederea. Sunt altele „mai importante” fata de care trebuie sa se ia atitudine. Dar ca si consecinte, este grav. Provoaca neincredere, resentimente, partide, dezbinari etc…
          De aceea am spus ca e un „foc mic”, neinsemnat, care daca nu e supraveghiat aprinde padurile mari.

      • Marius David zice:

        Nu, nu a ofst eradicată boala, dar a fost descurajat fenomenul, s-a dat unsemnal clar asupra importanţei pe care o dăm ca biserică acestui fenomen.

  470. vio zice:

    Da Jevelson,
    Si eu continuu sa cred ca barfa face mai mult rau decat suntem ispititi sa credem.Barfa, poate face pe unii sa se indeparteze de biserica, poate rani, poate „ucide”pe frati,poate distruge Lucrarea… Poate face mai mult rau decat au facut-o altii, pe care toti ii acuza ca au colaborat cu …Secu.

  471. Dani zice:

    Draga frate Marius,
    Va rog daca este posibil sa-mi dati o adresa de mail a dvs pentru a va rapii foarte putin din timpul dvs.

  472. Robert zice:

    Buna ziua.
    Va rog sa imi recomandati niste scrieri „laice” in greaca veche, care ar putea ajuta un student sa inteleaga contextul cultural si lingvistic al scrierilor NT.
    Plato, sa zicem, a scris in koine sau in Attic?
    Multumesc.

    • Marius David zice:

      draga Robert,
      Srieri laice în greaca veche, care să te ajute să înțelegi contextul? Hmm. Poți găsi deja traduceri, chiar dacă nu în limba română. Încearcă Iosefus Flavius. Este esențial.
      Platon a scris într/o varianta atica care este apropiată de ceea ce cunoaștem noi acum drept koine. De aceea este ușor de citit Platon de oricine știe destul de bine greaca NT
      multumesc eu pentru interes.

  473. octavian zice:

    Frate Marius. Ce ziceti despre traducerea in romana PSB-urilor. Avand in vedere ca e facuta de cultul ortodox, as putea sa am incredere intr-o traducere de genul?
    V-ati implica intr-un proiect mai amplu prin care sa poate fi traduse toate cele 80(daca am inteles bine)?

  474. cocorici zice:

    Te rog frumos sa-mi clarifici cum este in original cuvantul „gelos” . In traducerea Dumitru Cornilescu, Exod 20:5 „…caci Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos” iar in varianta ortodoxa este „zelos”.
    M-as bucura tare mult daca mi-ai da cateva referiri si la Noul Testament in care arata ca Dumnezeu este gelos. In patristica exista ceva referitor la gelozia lui Dumnezeu?
    Multumesc

    • Marius David zice:

      Cui îi este adresată întrebarea, Cocorici? Mie? Dacă este de VT o pasez colegului meu Dan Botica.
      voi incerca si eu sa ma uit în LXX

      Exo 20:5 οὐ προσκυνήσεις αὐτοῖς οὐδὲ μὴ λατρεύσῃς αὐτοῖς· ἐγὼ γάρ εἰμι κύριος ὁ θεός σου, θεὸς ζηλωτὴς ἀποδιδοὺς ἁμαρτίας πατέρων ἐπὶ τέκνα ἕως τρίτης καὶ τετάρτης γενεᾶς τοῖς μισοῦσίν με

      Cuvîntul este Zhlwths, traducerile englezeşti merg pe gelos, dar cuvîntul înseamnă mai degrabă plin de zel, plin de sîrg.

  475. Nu e o întrebare ci o propunere. Suferim din lipsă de recomandări. Cred că ar fi bine ca să recomandaţi (câteodată) câte o carte care credeţi că merită citită – ne-ar prinde (cel puţin mie) extrem de bine astfel de îndrumări.

    Mulţumesc.

  476. cocorici zice:

    Am intrebat pe posesorul blogului(MC), dar nu m-as supara daca as primi raspuns si de la colegul amintit.
    Sa inteleg ca varianta ortodoxa”Dumnezeu zelos” e mai aproape de original.M-am uitat si eu la traducerile din engleza si am vazut ca e la fel ca in traducerea D. Cornilescu”Dumnezeu gelos”(m-am incurcat mai tare)
    Ma lumineaza si pe mine cineva de ce Dumnezeu este gelos? Eu credeam ca insusi Dumnezeu a spus asta…
    Marius poate faci un post pe tema asta. Am citit cartea ta”Intoarcerea din oglinda” si am vazut ca faci referire la gelozia lui Dumnezeu.Imi poti recomanda vreo carte pe tema asta? Este vreo referire in NT?

    • Marius David zice:

      Cocorici, da, asta este o idee bună. Să scriu un post despre asta.
      După părerea mea, atît cît am văzut pînă acum, ambele gelos și zelos ar acoperi ideea de acolo.

    • Marius David zice:

      draga Cocorici,
      am discutat cu profesorul de ebraica

      in ebraica este un cuvint care aduce mai mult spre GELOS DECÎT ZELOS

      iATĂ
      Termenul (radicalul) mai apare in Gen 26 14
      este radicalul qna
      apoi in ezechiel 31:9
      arata posesinea, a fi gelos, a arăta gelozie,
      la fel in
      numeri 5:14
      Isaia 11:13

      Aceste texte ne arată un Dumnezeu posesiv, care nu acceptă să împartă
      celălat verbul CNH, cu vocalizare pe h, deci tot cam aşa se aude, după urechea mea de elenist, în aramaică înseamnă a poseda, a cumpăra, dar şi a te căsători

  477. Ioan Ruja zice:

    Ps.150:4 „…si cu jocuri” Ce trebuie sa intelegem prin aceasta?

    • Marius David zice:

      cu jocuri pe instrumente, cred eu, adică improvizaţii, teme cu variaţiuni, dar trebuie să întreb iar specialistul. Eu asta deduc din context, dar nu mă luaţi pe cuvînt, văr rog. Cercetaţi!
      atît cit citesc eu evreieşte este vorba de mahol, care poate fi tradus şi ca mişcare în ritmul tamburinei, asemănătoare dansului, legănare, etc.
      Dar, repet, nu sînt specialist, şi cred că pot să vă conduc pe o pistă eronată.

  478. cocorici zice:

    Draga Marius si domnule profesor,
    Multumesc pentru rspunsul dat…e o mare incurajare pentru mine ca v-ati facut timp si nu m-ati ignorat,cu toate ca aveti un program asa de incarcat. Totodata m-ati facut sa fiu geloasa pe studentii d-voastra:D
    Har si pace!

    • Marius David zice:

      draga Cocorici, lasă numai „marius”, fără „domnule profesor”. Nu merit eu etichete de genul asta.
      Sînt alţii care sînt profesori. Să îi mulţumim dr. Dan Botica. El m-a ajutat. Este un om extraordinar. Aşa cum spunea Ioana. Oamenii „ştiuţi”, învăţaţi, sînt oameni smeriţi, simpli.
      Dan a făcut specializarea în ebraică la o universitate ebraică şi citeşte ebraică fără dicţionar.
      Să îi gelozeşti pe studenţii lui, nu pe ai mei, pe care îi frustrez uneori prin prea multa implicare în administraţia academică, cum este în zilele acestea.

      cu drag şi altă dată.

  479. Ioan Ruja zice:

    Ps.150:4 „… si cu jocuri” Ce trebuie sa intelegem prin aceasta?

  480. Mike Cioban zice:

    Can God overlook debt in His church?

    Mie tot imi pare ca-i gresit sa fii in datorie, dar multi spun ca „asta-i situatia in America.” nu se poate altfel.

    • Marius David zice:

      Am mai spus-o şi la Sacramento, Mike, nu sînt în datorii, nu mă bag în datorii, mai bine aşa. Da, ştiu, asta este spiritul veacului şi … oamenii plătesc acum chitanţele pentru adoptarea acestui idolaş.

  481. vio zice:

    Ati putea sa-mi spuneti traducerea din original al versetului 2Petru 1:7 dragostea de frati si iubirea de oameni.Iubirea si dragostea se diferentiaza?

    • Marius David zice:

      sînt două cuvinte complet diferite
      ἐν δὲ τῇ εὐσεβείᾳ τὴν φιλαδελφίαν, ἐν δὲ τῇ φιλαδελφίᾳ τὴν ἀγάπην
      phiiladelphia şi agape
      traduce dragostea de frati cu filadefia şi iubirea de oameni cu agape

  482. emsal zice:

    Am găsit aici un articol interesant pe tema literatură vs. Biblia:
    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/873196/Laureat-Nobel-Biblia-este-un-manual-de-moravuri-proaste

    Merită citit și dezbătut!

  483. George zice:

    Ce parere aveti despre acest blog http://christianonlinenews.wordpress.com/? Ar putea fi folositor, e doar… pierdere de timp?…sa-o las „balta”?

  484. George zice:

    Nu stiu daca ati primit intrebarea mea de aceea o repet. Ce parere aveti despre acest blog http://christianonlinenews.wordpress.com/? E o pierdere de vreme…poate fi folositor cuiva? Mai bine sa-mi vad de alte treburi?

  485. Esential zice:

    Intrebare frate Marius: Credeti in inclusivismul teologic????..Astept raspuns. Multumesc

  486. Esential zice:

    Frate Marius am o intrebare: Credeti in inclusivismul teologic???…Astept raspuns. Multumesc…

  487. Esential zice:

    Ma refer frate Marius la inclusivism, adica la conceptul teologic care afirma ca desi Dumnezeu ii mantuieste pe oameni prin Isus Cristos, totusi nu toti oamenii mantuiti au auzit Evanghelia sau l-au cunoscut pe Isus intr-un mod personal. Teoria mai afirma ca unii oameni vor fi mantuiti si prin cunoasterea lui Dumnezeu prin revelatia generala, in afara de cea speciala: persoana lui Isus, si Cuvantul scris a lui Dumnezeu. Dumnezeu ii va mantui pe cei care desi nu au auzit de Isus, raspund afirmativ revelatiei pe care o au despre El…ce parere aveti???..E o teoria demna de luat in seama???

  488. Esential zice:

    Ma refer frate Marius la inclusivism, adica la conceptul teologic care afirma ca desi Dumnezeu ii mantuieste pe oameni prin Isus Cristos, totusi nu toti oamenii mantuiti au auzit Evanghelia sau l-au cunoscut pe Isus intr-un mod personal. Teoria mai afirma ca unii oameni vor fi mantuiti si prin cunoasterea lui Dumnezeu prin revelatia generala, in afara de cea speciala: persoana lui Isus, si Cuvantul scris a lui Dumnezeu. Dumnezeu ii va mantui pe cei care desi nu au auzit de Isus, raspund afirmativ revelatiei pe care o au despre El…ce parere aveti???..E o teoria demna de luat in seama???

  489. Esential zice:

    Ok, am inteles…deci dumneavoastra credeti in exclusivism teologic..:)))))

  490. Esential zice:

    Inca o intrebare frate Marius, la care nu mi-ati raspuns desi am mai pus-o aici. E o intrebare din alt domeniu: Care credeti ca ar putea fi scopul ascuns al francmasoneriei in ce priveste religia, Dumnezeu, tot ce tine de Evanghelie..??? Bineinteles, ca departarea de Dumnezeu a omului, dar cum ar putea face asta sub ce fel de metode, cai..???

  491. alterema zice:

    fr. Marius, v-am trimis cateva mailuri pe adresa dv de contact de la UEO. Este de actualitate adresa? Multumesc.

  492. Jevelson zice:

    Fr. Marius
    de unde s-ar putea cumpara cele 2 seturi de CD-uri cu meditatii din Vechiul si Noul Testament?
    Am nevoie pentru a le face cadou cuiva drag 🙂

  493. Ligia zice:

    Fr Marius imi puteti da va rog frumos cateva detalii despre creatie, in special despre prima zis de creatie? Multumesc

  494. Esential zice:

    Frate Marius o intrebare: In textul din 2 Corinteni 12, se vorbeste de Pavel si descoperirile lui precum si de tepusul lui. Doresc sa va intreb ce era acest tepus?? Era o boala fizica??? Atatea lucruri se spun despre Pavel din partea unor oameni, ba ca ii curgea ochii, ba ca ii mirosea urat gura- toate aceste lucruri spunand acesti oameni mentionandu-se in Talmud…Care este parerea dumneavoastra pe baza textului din 2 Corinteni 12??? Ce era acest tepus, si sub ce forma se manifesta avand in vedere ca Scriptura mentioneaza ca era un sol al Satanei??? Avem dovezi istorice in Talmud sau in alte scrieri care sprijina ca Pavel avea o astfel de boala???

    Multumesc mult!!!

  495. manu zice:

    Salutare! Nu stiu daca ma mai tii minte,sunt de la formatia NOII LEVITI.Ti-am spus ca mi-ar placea sa colaboram candva.A venit momentul! Noi organizam un festival muzical interconfesional in Bucuresti,in data de 6 decembrie.Ar fi EXTRAORDINAR daca ai fi pe la noi prin oras”cu treaba” chiar in perioada aia,pentru a putea canta cateva piese.Da-mi,te rog ,un mail scurt! Cu respect,Manu.

    • Marius David zice:

      draga Manu, ma onoreaza invitatia,
      dar sint prins cu altceva atunci.
      va urez succes.
      apoi… eu sint un amator…. nu fac spectacole. Nu pot.
      cind pentru mine in camaruta mea si din cind in cind ca preludiu si postludiu la predica. Nu pot desparti cintarea de Cuvintul predicat.
      cam astea-s defectele

  496. manu zice:

    Nici noi nu suntem diferiti de tine. Dar te-am vazut la Cristia si erai deosebit fata de cei ce cantau acolo.Nu renunt la ideea de a te avea langa noi,chiar si intr-un viitor mai indepartat! Esti tare,man,imi place mult ceea ce canti si cum canti,esti extraordinar,Domnul sa te binecuvanteze!Iti voi trimite stiri cu noutati in ceea ce priveste formatia noastra! Cand voi ajunge la Alesd,as vrea neaparat sa ma intalnesc cu tine,sa schimbam cateva „ganduri”muzicale! Cu bine si ,iti spun ca n-am mai intalnit un alt cantautor ca tine,fie el din muzica crestina sau nu! CONTINUA!Si,sa stii,ca muzica ta nu poate fi digerata de oricine!

  497. Rahela zice:

    va mai amintiti de Geanina, din Arizona, pentru care ne-am rugat cu cateva luni in urma, dupa ce aflase ca are cancer?
    Ieri, Domnul a hotarat sa o cheme acasa, 8 luni dupa diagnosticare. Nu se poate filozofa prea mult in fata mortii si nici nu se poate negocia cu ea. Durerea este mare, pentru ca raman in urma doi copii mici – unul de doi ani si unul de 8 luni, dar nu putem provoca suveranitatea lui Dumnezeu si dreapta Lui hotarare. Sotul meu a cunoscut-o din copilarie, si, dupa ce a aflat de trecerea ei la Dmnul mi-a zis: „iti dai seama ce sarbatoare s-a facut astazi in ceruri pentru intampinarea ei?” Moartea are alta perspectiva din punctul acesta de vedere – este viata.

    • Marius David zice:

      Îmi pare extrem de rău!
      Numai veşti proaste.
      Şi Emil Moldovan, tînărul despre care am scris o cerere de ajutor. A murit la Timişoara. Azi am aflat.

      Da, moartea se vede diferit de dincoace şi … de dincolo…

  498. lavi zice:

    As dori sa discut cu dumneavoastra in legatura cu ceva foarte delicat, este vorba de o mama care si-a ingropat baietelul de 6 ani ieri si are nevoie de un cuvant de incurajare. Ea este de relegie ortodoxa si are nevoie sa auda niste cuvinte reale de incurajare, adresa ei de mail este CENZURAT va rog din suflet sa ii scrieti un mail in care sa o sfatuiti cum sa isi continue viata deoarece este distrusa si in care sa ii spuneti tot ce considerati dumneavoastra necesar si incurajator. Nu stiu ce cuvinte pot fi spuse intr-o asemena situatie, baietelul ei s-a inecat in bazin din neatentia antrenorului si mamica aceasta nu isi gaseste mangaiere. Va rog mult sa nu uitati de rugamintea mea.

    • Marius David zice:

      Sora Lavinia, voi încerca să fac asta, deşi este foarte greu, poate că alţii de aici, care trec prin acest spaţiu, au mai multe idei şi poate că ei pot mîngîia mai bine cu mîngîierile pe care Dumnezeu le-a dat lor. Eu chiar nu ştiu ce să spun.
      Celor care doresc le pot da adresa de email în privat, pentru a o proteja pe biata mama de bombardamente cu emailuri pline de lozinci.
      ma voi ruga ca sa pot scrie ceva cu inteles. Poate că Domnul ne dă gîndul ăl bun.
      Pînă atunci ne putem ruga pentru întreaga familie. O rugăciune face mai mult decît mii de vorbe de încurajare, care sună a gol în situaţii de genul acesta.

  499. elisa zice:

    Va rog sa-mi dati adresa acestei mamici,am pe inima
    sa o ajut cum ma va invatat Cel de sus.

  500. lavi zice:

    Va multumesc. Oricine are un cuvant intelept de incurajare este bine primit. Si va rog sa nu uitati rugamintea mea deoarece sufar alaturi de mamica si taticul acestui copil si nu am intalnit durere si disperare mai mare.

  501. Remus zice:

    Fr. Marius David ,

    La revista Pasi.ro exista o rubrica ” De ce este pornografia pacat ? ” . Daca doriti sa commentati pozitia dvs. la doua commenturi nr. 6 si 20 . Am invitat inca doi frati pastori sa-si exprime parerile lor vizavi de o situatie descrisa in aceste doua commnetarii . Parerea dvs. este foarte importanta . Astept vizita dvs . Multumesc .

    • Marius David zice:

      Draga Remus, multumesc de invitatie.
      Opiniile mele desre subiect sînt clare şi exprimate şi în alte rînduri.
      Poate că voi reveni asupra subiectului în prezentările de la SErile Iris.
      Aşa că să aşteptăm un pic.
      Nu prea am timp să mai comentez şi prin alte părţi, după cum vedeţi. Am destul aici. Cine mă ştie … ştie că nu sînt prea prezent pe alte forumuri, site-uri, rar comentez pe la cîte vreun prieten pe blog.
      aşa că iertăciune.. sînt sigur că sînt alţii mai înţelepţi ca mine.

  502. odg zice:

    In opinia dumneavoastra care ar fi cateva dintre cartile „bune” pe tema barbat/casatorie/casnicie? Vorbeati de multa „maculatura” de acest gen la Cluj, duminica pe 22.

  503. un fir zice:

    1. Credeţi că simpla mărturisire a păcatului aduce iertarea lui Dumnezeu? (contează motivaţia, atitudinea şi scopul pentru care îţi mărturiseşti păcatul sau este destul că o faci? Are vreo însemnătate faptul că păcatul te „doare” sau nu?)

    2. Credeţi că iertarea lui Dumnezeu este evidenţiată prin faptul că omul nu mai cade în acel păcat sau că este eliberat de puterea acelui păcat? (1 Ioan 1:9 se referă la asta?)

    • Marius David zice:

      Ai dreptae, contează şi motivatţia, atitudinea, scopul.
      2. Depinde… este iertat, dar lupta continuă, a cîştigat o bătălie, dar n-a cîştigat războiul, aici ne ajută teologia paulină.

  504. cuvintealbastre zice:

    La un moment dat ati pus pe blog un articol in care scria ceva de genul: frigiderul e unul dintre obiectele din casa care ne distrug credinta (in sensul ca atunci cand e plin suntem linistiti si ne bazam pe ce vedem cu ochii).
    Am povestit cuiva despre acest articol si mi-a facut urmatoarea parafrazare ” Credinta mea nu-i pe nisip, Cladita-n forme seci, Ci e in frigiderul meu, plin cu produse reci”.
    Mi s-a parut amuzanta si am vrut sa o adaug ca si comment la articolul respectiv dar nu il gasesc, poate ma ajutati.

    • Marius David zice:

      da, interesantă parafrazare… Am să caut, caută serile iris… poate acolo este. A crescut şi blogul ăsta şi îmi este destul de greu şi mie să mă orientez. Acuşi ajunge la 500.000 de accesări.
      Trebuie să fac puţină ordine. Nu prea am timp de el.

      • cuvintealbastre zice:

        Felicitari pentru numarul mare de accesari! Intr-adevar este un blog ce merita vizitat. Eu totdeauna cand vin acasa (doar acasa am net) de la facultate intru sa vad ce articole s-au mai adunat. 🙂 Nu comentez insa prea multe pentru ca sunt multe subiecte care ori nu ma pasioneaza, ori nu ma interesaza foarte mult dar imi place sa intru. Si daca ma prinde ceva, mai deschid si eu gura 😉 Sa aveti spor la scris si la organizare! Imi place foarte mult cum scrieti. Ati scos ceva carti? Dupa umila mea parere ar fi fain sa scrieti chiar un roman. Ar fi delicios… din punct de vedere al satisfacerii gusturilor soarecilor de biblioteca. Iar cand vine vorba de subiecte de scris, se gasesc o multime. Fiti binecuvantat!

        • Marius David zice:

          Mulţumesc, Cuvinte. Nici eu nu ştiu cum am ajuns la acest număr de accesări.
          Comentariile tale sînt importante, la fel ca ale altor comentatori care trăiesc în România pe care a ratat-o domnul Antonescu, România Bunului Simţ. Tocmai am scris despre asta.
          Da, lucrez la două romane, unul de dragoste 🙂 şi unul … surpriză…

  505. corabier zice:

    Ce a-ti spune unui numar de peste 100 de tineri despre importanta slujiri Evangheliei,beneficiile si responsabilitatiile ei,fara sa fi plictisitor si fara sa scapi nimic din ce este important?Sunt dornic sa aflu parerea dumneavoasta.cu stima!

    • Marius David zice:

      Corăbier. Am spus asta în vară în misiunea CSide, să văd dacă am înregistrarea.
      Mi-e îmi este foarte greu să fiu plictisitor … iartă-mi lipsa de modestie… dar încerc să nu mă plictisesc pe mine, atunci cînd mă ascult vorbind. De asta încerc să nu fiu plictisitor.
      Apoi.. în fiecare zi asta fac … fac ce îmi place, pregătesc tineri epntru vestirea Evangheliei și … coolmea… mai sînt și plătit pentu asta 🙂 .
      aia se numește salar.
      sînt implicat în misiune de vreo 24 de ani, de vreo 12 ani serios, instituțional.

      Ai grijă la limba română. Ce ați spune… așa se scrie.

  506. cuvintealbastre zice:

    O alta intrebare… Ce conditii trebuie sa indeplinim ca sa ne dati voie sa intram si la sectiunea Carti de pe blogul dumneavoastra? As fi tare bucuroasa daca mi-ati da voie 🙂
    Astept cu nerabdare sa publicati romanele.

  507. odg zice:

    Frate Marius ati putea enumera cateva dintre cartile pe care dumneavoastra le catalogati drept bune pentru relatii/barbat/casatorie. Ati vorbit de multa maculatura de acest gen in 22, in Iris. Va multumesc Anticipat!

  508. odg zice:

    Ma scuzati, nu am vazut; sunt un miop!

  509. analfabetul zice:

    intrabare:
    credeti ca activitatile din ultimul an din intreaba lume :
    – obiecte nedentificate pe cer
    – aparitia acelui cerc(poarta) de pe cerul moscovei , din comuna otopeni si din intreaga lume
    – meteoritul (versiunea oficila) care a luminat cerul unui oras din afica
    – declaratia unui cercetator bulgar important ca e in legatura cu extraterestii
    – acel obiect de forma triunghiulara cara zbura paralel cu un F18
    – alte activitati de gen
    ar putea fi o prevestire a unei invazii extratereste, sau o lupta secreta intre pamant si o alta civilizatie extratersta, ori recunoastre oficila a contactului cu o civilizatie extrateresta in viitorul apropiat?

    multumesc si sper ca ati inteles.

  510. analfabetul zice:

    intrebare:

    e adevart ca dumnezeu se afla in fiecare dintre noi? dupa cum a spus si isus acum 2000 de ani. atunci ce rol mai are biserica?

    • Marius David zice:

      Nu, Dumnezeu nu este în fiecare dintre noi, fiecare dintre noi sîntem după Chipul şi Asemănarea Lui creaţi.
      Numai cei care Îl acceptă pe Isus Cristos în viaţa lor ca Mîntuitor şi Domn sînt locuiţi de Cristos şi de Duhul Sfînt şi în felul acesta, chiar Treimea Însăşi ne invită într-o relaţie dialogică.
      Biserica este Trupul lui Cristos şi fiecare dintre cei care au intrat într-o relaţie personală cu Isus Cristos, Capul Bisericii, fac arte din acest Trup.
      Nu putem avea o relaţie personală aşa cum este descrisă în Scripturi cu Isus Cristos în afara Bisericii Lui.

  511. Brainerd zice:

    Frate Marius ati putea sa-mi spuneti cum vedeti dumneavoastra lucrarea ce se raspandeste tot mai mult in Romania prin organizatia BIG IMPACT? Puteti sa imi raspundeti pe email si apoi va mai dau si eu detalii care ma framanta?

  512. Emanuel zice:

    Daca Dumnezeu iarta pacatele noastre daca (si) noi iertam gresitilor nostri, inseamna ca daca-i iertam de suficiente ori pe oamenii care ne gresesc, asa incat iertarile noastre fata de ei sa fie sa zicem de cinci ori mai multe decat totalul pacatelor noastre facute pe acest pamant, atunci putem fi mantuiti, trecuti din moarte la viata si impacati cu Dumnezeu fara crucea lui Hristos ? Sau de ce spun ei, teologii, ca singurul mod prin care putem fi iertati de pacate, de oricare pacat, este prin ispasirea facuta de Hristos ?

    Iacov iarasi zice ca daca intoarcem pe cineva de la ratacirea caii lui, ni se iarta o sumedenie de pacate:

    „Fraţilor, dacă s’a rătăcit vreunul dintre voi dela adevăr, şi -l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos dela rătăcirea căii lui, va mîntui un suflet dela moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate”

    Cum ati raspunde la acestea ?

    • Marius David zice:

      Care-i întrebarea, că se pare că sîntem de acord unii cu alţii şi amîndoi cu textele biblice.. poţi să reformulezi?

      • Emanuel zice:

        Intrebarea e: Daca iertarea de pacate se poate primi de la Dumnezeu si in alt mod decat prin jertfa ispasitoare a lui Hristos, atunci ce nevoie mai este de jertfa ispasitoare a lui Hristos pentru mantuire ?

        • Marius David zice:

          nu se poate primi altfel. Nu există decît o singură CALE!

          • Emanuel zice:

            Stiu si eu ca e o singura CALE.

            Dar cum interpretam textul din rugaciunea Tatal nostru, care ne spune: „si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” si cel din Iacov, care zice ca cel ce intoarce pe cineva de la calea lui cea rea va acoperi o sumedenie de pacate ?

            Se poate sau nu se poate ierta vreun pacat de-al nostru exclusiv datorita faptului ca-i iertam pe cei ce pacatuiesc impotriva noastra ?

            • Marius David zice:

              Draga Emanuel,
              am o predică din Tatăl nostru, voi incerca sa o pun on line cumva.
              De asemenea, un student a făcut un eseu excelent pe Iacov, ced că l/am pus on line Caută/l un pic, ca eu nu am acum acces full la internet.

    • Brainerd zice:

      Iertati-ma ca intervin dar as vrea sa ii subliniez lui Emanuel faptul ca Iacov nu se refera acolo la iertarea pacatelor celui care intoarce pe pacatos. Iacov spune ca va acoperi o sumedenie de pacate, nu spune ca isi va acoperi o sumedenie de pacate. In plus conjuctia „si”, de obicei, face legatura dintre idei, in cazul acesta ideile sunt adresate intr-o singura directie: atunci cand mantuiesti un suflet de la moarte, implicit intrerupi procesul pacatos de viata al celui mantuit. Mai mult decat atat, admitand interpretarea ta, as vrea sa iti reamintesc ca nici daca ai intoarce toti pacatosii din lumea aceasta, nu iti vei acoperi nici 0,1% din pacatele tale. Doar jertfa Domnului Isus, doar sangele Lui.

      • Emanuel zice:

        „nici daca ai intoarce toti pacatosii din lumea aceasta, nu iti vei acoperi nici 0,1% din pacatele tale. Doar jertfa Domnului Isus, doar sangele Lui.”

        Bine, Brainerd, dar adu-mi argumente scripturale, te rog, cu care sa-ti sustii afirmatia.

        • Brainerd zice:

          Scriptura este plina, dupa parerea mea, de argumente referitoare la acea afirmatie. De ex. Ps. 14:2-3; sau daca ti-as reaminti Isaia 64:6; „faptele nstre bune sunt ca o haina manjita”, si imi vine greu sa iti spun care este de fapt traducerea la „manjita”.Insa cred ca ar trebui sa fi stiut faptul ca doar Hristos a fost zdrobit prin suferinta (Is.53:10) ca jertfa pentru pacat. Aceasta a fost ceea ce a gasit Domnul cu cale. Ma gandesc ca procentul pe care l-am dat este foarte mare, daca ne gandim cat de mult s-a platit pentru acoperirea pacatelor.Nu crezi?

          • Emanuel zice:

            Cred, Brainerd, dar tot Scriptura imi spune ca daca nu judec, nu voi fi judecat, ca daca iert, mi se va ierta. ca daca ma ostenesc sa intorc pe un frate, mi se vor ierta pacate, ca „mila biruieste judecata” (Iacov 2:13) si ca voi fi judecat dupa o lege a slobozeniei (Iacov 2:12).

            Trebuie sa armonizam toate textele astea, dar intrebarea este: cum ?

  513. Brainerd zice:

    cred ca mai degraba argumentele biblice pe care le-ai enuntat sunt de fapt, evidentele faptului ca ai fost mantuit, si nu ca prin ele vei fi mantuit. Un crestin trebuie sa ierte, trebuie sa nu judece, trebuie sa castige cati mai multi pentru Cristos.

  514. Titu zice:

    Cand este urmatoarea intalnire cu Fabrica de barbati?

    • Brainerd zice:

      Aceeasi intrebare au avut-o si evreii pe timpul Exodului, despre faraon.Aceeasi intrebare au avut-o evreii si cu privire la Hitler. Aceeasi intrebare au pus-o crestinii despre Ceausescu, si despre Lenin, sau Stalin. Iliescu este o piesa care functioneaza pe aceeasi linie cu cei amintiti, dar mult mai nesemnificativa. Dumnezeu i-a creat pe toti cu un singur scop, dar putini sunt cei care se aliniaza la el. Nu este creat pentru nimic mai special decat oricare dintre noi, dar este unul dintre aceia care pierd fara sa stie mai mult decat toti dintre noi.

    • Marius David zice:

      N-am răspuns la această întrebare încă…

  515. alexandru zice:

    De ce fac pastorii baptisti mastere la ortodoxi?:)

  516. maria1maria zice:

    de ce imi place articolul acesta?-fiindca imi plac intrebarile, dar imi e greu sa le formulez…obisnuiesc,de cand ma tin minte, sa imi raspund singura si apoi sa vad ce mai spun si altii…:)

  517. maria1maria zice:

    De ce imi place acest articol?fiinca imi plac intrebarile dar imi e mai greu sa le formulez…imi place, de cand ma tin minte, sa imi raspund singra si apoi sa vad ce au mai raspuns si altii…:)

  518. elisa zice:

    Ps 5-5
    Tu urasti pe cei ce fac faradelegea,
    si pierzi pe cei mincinosi;
    Domnul uraste pe oamenii care varsa sange si insala.

    1)De ce se spune ades in predici ca Domnul uraste doar pacatul,dar il iubeste pe pacatos?Care este adevarul?
    2)Este de folos pentru o persoana credincioasa sa piarda timpul citind literatura scrisa de autori necredinciosi?

    • Marius David zice:

      1. Domnul urăștăe păcatul. Domnul iubește omul. Domnul pedepsește păcătosul.
      2. Da, foarte de folos. Orice adevăr este parte din adevărul mai mare pe care Dumnezeu ni l-a permis spre cunoaștere.

  519. Profit, daca imi permiteti,de aceasta pagina cu scopul de a incerca(bineinteles,cu ajutorul d-voastra) sa raspundem la o intrebare care imi macina curiozitatea. Am inteles ca sunteti pastor.Nu conteaza ce religie. Investirea in aceasta functie cum se face? In cadrul unei Liturghii, examene, licente, doctorate etc.etc. sau pur si simplu prin numirea in acte in functie? Iertati-mi indrazneala, este un mister pentru mine si am preferat sa intreb.

    Ma fascineaza ceva totusi in religia d-voastra. Ortodox fiind, cantarea se face prin voce(„gura catre gura”), fie psaltica, fie corala. Aparitia cantarilor acompaniate de instrumente sau simplu orchestral aduc un tonus in plus. La ortodocsi nu se accepta, dar luata melodia in sine instrumentala trece granitele impuse de fiecare dintre noi. Ce iti poate incanta mai tare sufletul decat un concert de colinde vocal-instrumental sau simplu instrumental?!

    • Marius David zice:

      Draga Alexandru, da, este o slujbă specială de hirotonisire. Se folosește greșit cuvîntul ORDINARE.
      Ordinare are alte conotații.
      Cel care este hirotonit trebuie să dovedeasacă cunoștințe de teologie și este supus unei examinări în dreptul eticii și teologiei personale.
      Da, în Biserica Ortodoxă nu se cîntă cu instrumnete, ceea ce cred că este o alternativă corectă cu totă motivarea dogmatică de rigoare, dar se poate cînta în privat cu instrumentul, nu?

  520. Alexandru zice:

    De cateva luni ma tot intreb ceva ” Cum de nu exista pe Resurse Crestine nici o predica despre „Abuzul spiritual”?
    Chiar nu este nici un pastor din tara sa recunoasca cand a dat dovada de asa ceva? Sau sa trateze acest subiect.
    Asa este mediul evanghelic romanesc, in cel american gasesti o gramada de articole si predici.
    Or fi mai avansati ?
    Sunt mai transparenti si mai deschisi slujitorii americani decat cei romani?
    Sunt mai cinstiti si corecti fata de turmele care le pastoresc?
    Sunt mai smeriti si mai umili de au curajul spiritual sa marturiseasca prin exemple concrete abuzul spiritual?

  521. aliz zice:

    Frate Marius,
    Va salut pentru prima data, desi va citesc blogul (acesta cat si patratosul) de mai mult timp.
    As vrea insa sa conversez cu dumneavostra, daca se poate, in mod privat. Pe mail ar fi ideal. Promit sa nu va rapesc mult timp si nici sa vi-l irosesc cu subiecte plictisitoare.
    Va spun de la inceput ca vreau sa deschid aceasta conversatie fiindca am nevoie de un sfat. Daca aveti dispozitia si timpul necesar, va rog sa imi dati o adresa de mail. Daca raspunsul este „nu” va promit ca nu ma supar.

  522. elisa zice:

    Stiu ca Dumnezeu iubeste omul(care implicit e pacatos)si totusi psalmul 5 spune ca „uraste pe cel
    ce insala si pe cei ce fac faradelegea”;deci e gresit spus „iubeste pacatosul”?

    • Marius David zice:

      şi totuşi a iubit atît de mult lumea încît a luat păcatul şi l-a pus asupra Fiului Său… în acelaşi timp… să nu uităm de Dumnezeul nostru sîngeros.
      Don’t smile, Jesus loves you!

  523. silverlife zice:

    Cum explicati Col 1,15 in Cornilescu este „El este chipul Dumnezeului celui nevazut” iar cuv. e „eikon tou Teou”? Care este traducerea cea mai corecta

    • Marius David zice:

      este o traducere bună. Mulţumitoare. Da, asta este ideea. Că am văzut în Cristos şi pe Dumnezeul nevăzut. Dumitru Stăniloae are unul dintre cele mai bune tratate ale dînsului pe acestă chestiune. Chipul nemuritor al lui Dumnezeu. Este tratatul de Cristologie.

  524. silverlife zice:

    Am mai multe intrebari?
    Ce pot face in cazul in care marturia unor credinciosi a afectat marturia bisericii din sat? Mai ales daca acestia au murit si au fost ingropati de pastorii lor? Ce pot face cu acei credinciosi care au lasat o putoare in loc de mireasma in urma lor?
    Ce pot face in cazul in care intr-un anumit sat lucrarea de deschidere a unei lucrari s-a facut cu ajutoare?
    Mai am multe dar nu doresc sa obosesc pe nimeni.
    Silviu C.

  525. mnobineknume zice:

    nu am inteles un lucru din Biblie
    de fapt mai multe dar au aceeasi radacina 🙂 (cred eu)
    in genesa 18:21 scrie k Dumnezeu se coboara sa vada daca e adevarat ce se auzea despre Sodoma si Gomora
    in iona 1:2 scrie k rautate oamenilor a ajuns pana la Dumnezeu
    cam atatea exemple imi amintesc acum :-s
    ce nu am inteles este de ce nu scrie k Dumnezeu stia…nu k a fost instiintat
    pentru ca El cunoaste tot..
    ma puteti lamuri?:D

  526. elisa zice:

    Am o mare intrebare:de ce in Ioan 15 spune:

    vs-2-pe orice mladita care este in Mine si n-aduce
    roada El o taie..
    vs-5-cine ramane in Mine …aduce multa roada…
    vs-6-daca nu ramane cineva in Mine,este aruncat afara..
    Poti ramane in Domnul si totusi sa fii taiat,pt.ca nu aduci roada?in vs 5 spune ca cine ramane in Mine aduce roada..
    Este greseala de traducere?
    Ori esti in Domnul…si te curateste
    Ori nu esti si te taie,dar de la ce te taie daca nu esti in vita?numai daca esti te poate taia;de ce atunci nu aduci
    roada daca esti In El?scrie ca trebuie sa fie si El in tine…deci?va rog sa ma lamuriti cand aveti vreme.

    • Corneliu zice:

      @Elisa: Legat de textul din Ioan 15, vreau sa mentionez cateva lucruri extraordinar de frumoase, care de multe ori sunt trecute cu vederea, atentia oprindu-se doar asupra unor detalii secundare:

      -Tatal isi asuma responsabilitatea pentru vie, si instrumentul din dotare cu care curata via are un „brici” cu care isi permite sa faca incizii precise; imi place face o treaba de calitate;

      -Evident, oridecateori se apropie de vie sa mai taie cate ceva, nu taie nimic din greseala si nici nu lasa netaiat ceva ce ar trebui taiat. Constiinciozitatea cu care El isi curata via e demna de invidiat;

      -Probabil multora dintre noi ne-a intrat atat de adanc in fiinta noastra, pana in maduva oaselor, o perceptie atat de bolnavicioasa despre „pedeapsa”, incat cu siguranta nu aceasta este perceptia pe care Tatal o are despre mladitele pe care le curata sau le taie de tot. Singura Lui dorinta, despre care vorbeste de fapt textul intr-un mod atat de insistent este RODIREA. Asta e ceea ce Il intereseaza pe El, da, chiar mai mult decat taierea/curatarea viei in sine.

      Ca sa ma apropii acum de intrebarea ta, s-ar parea ca dificultatea ta in intelegerea acestui text consta de fapt in lipsa ta de convingere cu privire la importanta ca El sa fie in tine, nu doar tu in El pentru a aduce ROADA, adevaratul interes al Tatalui. Reciprocitatea asta este atat de importanta incat Ioan, acelasi scriitor, o reia ca tema si il alte scrieri ale lui, cum ar fi 1Ioan 4.13-16.

      Textul arata clar ca da, e posibil sa fii in Domnul, dar El sa nu fie in tine. In trupul spiritual al lui Isus-Viţa, in Biserica, exista multi care de fapt nu sunt locuiti ei insisi de Cristos, de aceea si face Ioan mentiunea din 1Ioan 2.19 despre unii care la un moment dat sunt prezentati ca „desprinsi” de Biserica, Trupul lui Cristos, tocmai pentru ca aveau cu Trupul o legatura doar exterioara, lipsind dimensiunea interioara de intimitate cu seva Vitei. „Cristos in voi, nadejdea slavei” spunea si Pavel.

      Dar, bineinteles, intrebarea ta nu imi era adresata mie, de aceea astept cu smerenie o lamurire poate mai exacta de la don’ profesor.

    • Brainerd zice:

      Intrebarea ta Elisa, pare sa conduca spre o discutie delicata despre calvinism si arminianism. Corneliu zic sa asteptam mai bine raspunsul fratelui Marius, mie imi pare ca esti in eroare, cand spui ca putem fi in El, fara ca El sa fie in noi.

      • Corneliu zice:

        Multumesc Brainerd pentru perspectiva ta. In ce ma priveste revin pentru a fi putin mai specific in raspunsul pe care am vrut sa il sugerez. Atata timp cat Ioan/Scriptura/Duhul Sfant vorbeste despre posibilitatea iesirii din Biserica, mi-a venit mai usor sa asociez ceea ce scrie in Ioan 15 cu ceea ce scrie in 1Ioan 2.19. As indrazni sa sugerez o perspectiva usor eclesiologica mai degraba decat cristologica in privinta neramanerii in „Trupul Vitei”.

        Oricum, per ansamblu cred ca textul mai degraba vorbeste despre nerodire/rodire/si-mai-multa-rodire decat despre calvinism/arminianism. „Tu dar, ce zici?”, Brainerd?

    • Phileo zice:

      Gandeste-te la o mladita care este uscata. Desi este pe vita , practic nu mai este conectata la „viata” care este in vita (nu a ramas in ea). Si atunci este taiata si aruncata pe foc.

      • Corneliu zice:

        Simplu si exact. Nu trebuie sa fii nici viticultor de 30 de ani, si nici sa ai neaparat 30 de ani de greaca. Doar sa ai nitzel o perspectiva de ansamblu asupra Scripturii si a modului in care gandeste si simte Dumnezeu. Cred ca ne-am blocat prea mult in ultimii ani in a citi Biblia doar sub aspectul „daca se pierde sau nu se pierde mantuirea” sau calvinism/arminianism. Cand Domnul Isus spune ca „fara Mine nu puteti face nimic”, nu mentioneaza insa si reciproca „fara voi, Eu n-as putea face nimic”. In Ioan 15 si peste tot in Scriptura noi avem nevoie de Dumnezeu pentru a rodi, nu El de noi; iar rodirea noastra in El va fi suficienta pentru ca El sa fie slavit; in rest, nu are ce capata de la noi. De aceea, textul citat consider ca nu ar trebui citit cu dioptria fixata asupra a ceea ce se intampla cu noi, cu mladitele, ci asupra Viei in ansamblu, care e curatata, purificata, ingrijita cu atata drag de un Dumnezeu care spune ca „nici un cuvant nu se intoarce la Mine fara rod”. Slava lui Isus!

  527. vio zice:

    Care este traducerea din origina urmatorului verset:
    Apocalipsa 21:8 Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii?

    • Marius David zice:

      traducerea este aproximativ bunicică.
      Rev. 21,8 τοῖς δὲ δειλοῖς καὶ ἀπίστοις καὶ ἐβδελυγμένοις καὶ φονεῦσιν καὶ πόρνοις καὶ φαρμάκοις καὶ εἰδωλολάτραις καὶ πᾶσιν τοῖς ψευδέσιν τὸ μέρος αὐτῶν ἐν τῇ λίμνῃ τῇ καιομένῃ πυρὶ καὶ θείῳ, ὅ ἐστιν ὁ θάνατος ὁ δεύτερος.
      care este problema la care vrei să te referi?

  528. vio zice:

    In mod special la scarbosi, care este sensul cuvantului?

  529. vio zice:

    La scarbosi in mod deosebit

  530. silverlife zice:

    Care este diferenta dintre turnatorii de buna voie, adica acei turnatori care au decis singuri sa fie turnatori si aceia care au fost obligati sa toarne?
    Am auzit un pastor in varsta care spunea ca a dat note informative cu caracter general dar obligat si ca nu a fost nici un pastor care sa nu fi turnat ? Poat fi acesta un turnator?
    Parerea mea e ca Iuda e tot iuda chiar daca l-ar fi vandut pe Isus si mai ieftin, stiu eu… sa zicem cu 15 arginti la jumate de pret…
    Ce raspuns imi dati frate Marius?

    • Marius David zice:

      Ah, grea întrebare, Silverlife…. am discutat asta foarte mult pe pătrătosu, făr multe rezultate, din păcate.
      Ne-am încrucat în multe pasiuni!

      1. Nu existau doar INFORMAŢII CU CARACTER GENERAL. cine a dat informaţii este informator şi dacă a spus cum erau aşezate pălăriile în cui la uşă. Ah, sînt consecinţe diferite, implicaţii diferite, unii sînt vinovaţi de pierderea unor vieţi, alţii de pierderea unor slujbe, alţii şi-au băgat fraţii în puşcărie, alţii de nimic… dar tot informatori se cheamă. Cu vină diferită, dar informatori!
      2. de bună voie sau cu forţa… şi aici trebuie făcute distincţii, sub ameninţare? Da, sigur, înţeleg, tot informare se chemaă.
      3. PROSTIE ŞI MINCIUNĂ: nu toţi păstorii au fost informatori, Neg asta pentu că am văzut dosare!!!
      Asta o spun cei care se simt vinovaţi şi cu musca pe căciulă… aruncă vina peste toţi, ca nişte porci care se scaldă în mizerie, aruncă noroiul peste toţi ca să se simtă ei mai confortabil.

      Este o întreagă discuţie pe care nu o putem expedia aşa uşor.

  531. Cu ocazia intrarii in noul an va urez si eu un sincer La multi ani! http://dumitrualexandru.wordpress.com/2010/01/01/la-multi-ani/

  532. dori`s zice:

    am nevoie de un plan de citire a Bibliei intr-un an dar in paralel Noul testament si Vechiul testament. daca stiti unul va rog sa ma ajutati. multumesc.

    • Corneliu zice:

      Dori, poti descarca un astfel de plan de citire a Bibliei de aici. Nu-mi apartine, l-am primit si eu de la pastorul Ovidiu Ghita. Iti doresc ca aceasta disciplina a citiri Scripturii sa te apropie tot mai mult de inima lui Dumnezeu in acest nou an. Blessings.

    • In cazul in care ai cunostiinte cat de cat privind VT si NT, paralele poti face foarte usor fara ajutorul nimanui. Iti dau un exemplu: Iov-Iisus; circumcizie-botez cu Duh Sfant si cu foc; trecerea marii de Moise – la Iisus mersul pe mare; mana in pustie – inmultirea painilor si a pestilor sau chiar nunta din Cana etc.etc. Nu ai nevoie de nimeni pentru a face acest lucru, poate doar de o Mica Biblie pentru ca iti ofera evenimente si e mai usor de facut asocieri. Incepi de la Facere paralel cu Nasterea Domnului, vetero-testamentara cu nou testamentara, eveniment cu eveniment.Sfintii Parinti spun ca Vechiul Testament se poate citi numai in paralel cu Noul Testament. Spor la munca!

      • Marius David zice:

        Da, Augustin spune mai precis asta. Ceva de genul… „Noul stă pe piedestalul Vechiului, iar Vechiul nu se poate înţelege decît prin Noul”. Ceva de genul acesta.
        TRebuie saă caut să fiu sigur

      • dori`s zice:

        multumesc pentru sfaturi Dumitru Alexandru, am avut un plan de la fratii reformati care respecta aceste indrumari si mi-a placut foarte mult. din pacate l-am uitat acum 2 ani in tren (sper sa foloseasca cui l-a gasit). de atunci incerc eu sa fac impartirea din memorie dar nu-mi prea iese la fix. am cautat pe net dar nu gasesc ceva asemanator, de aceia am si intrebat.
        oricum multumesc pentru amabilitate!

  533. Phileo zice:

    In vechiul testament a existat nastere din nou? care ar fi argumentele pro sau contra?

    Multumesc

  534. mnobineknume zice:

    am inteles ca in VT femeile necurate erau scoase in afara cetatii,pentru a nu interactiona cu ceilalti locuitori ai cetatii,dar nu am inteles de ce acuma dupa sute de ani ramane mentalitatea aceasta:femeile nu au voie sa intre in biserica,daramite sa mai ia cina
    asta nu am inteles..
    de ce nu e voie?

    • Marius David zice:

      este o chestiune de incredintare personala. Am observat și eu fenomenul în biericile de la țară mai ales, dar numai la Cina Domnului.
      Acest fel de probleme nu cred ca se pot discuta în predica sau in public. Las pe seama constiinței și încredințării persoanei respective.

      • mnobineknume zice:

        la tara?
        eu merg la biserica de 1300 de membrii in oras,si nu avem voie sa luam Cina..
        si am tot amanat sa o iau,pentru ca nu avem voie,dar totusi,ce sa fac? 😐 nu pot sa nu o iau,si nici asa nu am voie

        • Marius David zice:

          CINe a predica asta? A spus cineva in Biserica chestia asta?

        • dori`s zice:

          eu zic sa-L intrebi si pe Domnul… eu cand am o problema asa fac. ma rog cu credinta si vorbesc cu Domnul meu. niciodata nu s-a intamplat sa nu-mi raspunda. de cele mai multe ori mi-a raspuns chiar prin fratele pastor dar fara ca el sa stie (cel putin asa cred, nu l-am intrebat niciodata de ce a predicat anumite lucruri,le-am luat ca raspuns din partea Domnului pentru ca erau prea specifice la ce am intrebat in rugaciune),alteori prin Cuvant, au mai fost si alte modalitati, dar mai rar. cand am fost intr-o situatie asemanatoare simteam un mare dor sa merg la biserica, chiar simteam ca o chemare, dar dupa lege nu as fi avut voie.eram intr-o mare tulburare sufleteasca si am intrebat pe Domnul, instantaneu mi-a venit in minte versetul
          Faptele Apostolilor 10:15  Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
          am fost incredintata ca asta este raspunsul Domnului pentru mine si m-am dus linistita la Casa Domnului si m-am bucurat de partasia cu El si cu fratii.Domnul sa se indure si de dumneavoastra si sa va calauzeasca dupa voia Lui.

      • coco zice:

        La fel este si cu surorile care nasc. Nu vin la biserica vreo cateva saptamani, si nu cred ca motivul este ca trebuie sa se refaca, mai degraba are de a face cu interdictia similara… Vin prima data cu copilul la binecuvantare, lucru care seamana foarte mult cu ceea ce se intampla la botexul ortodox…
        Nedumerirea mea este, de ce ne tinem inca de Lege si daca respectam, fie si din incredintare personala, Legea, de ce nu o respectam pe toata!
        Oare este vorba numai de incredintare aici?

        • Marius David zice:

          și care este inconvenientul că nu vine în acele șase sau opt săptămîni după naștere la biserică?
          dacă ai cunoștință de toate complicațiile de după naștere:
          – posibilitatea infecțiilor prin apropierea de o comunitate
          – vindecarea rănilor, imaginează-ti o cezariană cu complicații
          – alăptarea
          – întărirea copilului, depdendent de alăptare,
          mi se pare că unele chestini din Lege au o logică medicală demnă de reevaluat.
          Nu cred că trebuie să ne lăsăm purtați de dorința de a sparge tiparele, abolind absolut totul.
          Pînă la coadă chiar și mîncatul cărnii de porc este o .. porcărie, nu-i așa?

          • Marius David zice:

            La nedumerire: cred că primul conciliu de la Ierusalim ne oferă o cheie de citire și de reluare a legii în Creștinism..
            legea are mai multe părți, ritualică, sanitară etc.
            cum îți explici că au păstrat chestia cu dobitoacele sugrumate?

          • coco zice:

            Da, sunt de acord dar asta sa fie alegerea mamei. Daca ea poate sa participe la adunare de ce sa nu o faca?
            In legatura cu conciliul din Ierusalim acolo sunt mentionate 4 lucruri. Tatal meu care a fost pastor prin vocatie (trecut pe liber in 61) avea niste principii legate de asta. Niciodata nu manca pomana la inmormantare, mai mult nici chiar daca era invitat la masa dupa vreo inmormantare np, nu manca sangerete, injunghia porcul si mielul in mod traditional. Cumva ne-a transmis si noua copiilor cam aceleasi lucruri.
            Acum daca ma gandesc mai bine chiar ma intreb ce facem cu puii din comert ca aia sunt sugrumati…

  535. silverlife zice:

    Cum as putea motiva adolescentii din biserica in care slujesc, sa citeasca cu pasiune Biblia si alte carti crestine? Cum as putea sa-i rup din fata TV-ului si sa le dau Scriptura care CARTEA!
    Cum as putea sa iau din focul ce-mi arde in launtrul meu si sa-l impart cu ei?

  536. silverlife zice:

    Pot lasa o poezie?

    „soapta dulte amara”

    Mă numesc arici
    Ba nu, scornici!
    Căci unde mă aşez
    Bucuria o linşez.

    Şi te-nvârt
    Şi te frământ,
    Şi dintr-un simplu avânt
    Inima ţi-e un mormânt.

    Port totuşi, o haină normală
    Cad, e drept, uneori la învoială,
    Dar tot ca mine-ai să faci
    Când vorbeşti, când să taci!

    Biblia ţi-o i-au din mână
    Credinţa, chiar acea fărâmă,
    O transform într-un nimic
    Dintr-un mare-ntr-un pitic.

    E, dar lasămă să-ţi spun
    Nu-ţi vâr balon de săpun,
    Mă-ngrijesc de viitor
    Ţie şi întreg popor.

    La ce să te încrezi în Cerescul Domn?
    N-a fost şi El ca tine om?
    Şi-atunci de ce El grija ta?
    Mai bine, tu poartă de ea!

    Şi uite-aşa plecând urechea
    Fără rugă sau priveghea,
    Bietul creştin asculta
    Cum hidosul îi vorbea.

    Şi cu şoapte dulci amare
    Vâra săgeţi ucigătoare,
    Să nu se încreadă-n Domnul
    Ci mai bine chiar în omul.

    Astfel creştinul din fiu
    Transformat din mort în viu,
    Pentru-al lumii greu păcat
    În mocirlă afundat
    Pentru iad fu câştigat.

    Dragul meu, îţi pare de şagă?
    Dacă vrei; mergi până afară!
    Şi priveşte-n jurul tău
    Câţi zac în imensul hău?

    Creştinul fiu a lumini a fost
    Cât trăieşti încă ai rost,
    Şi ca fiul cel din pildă
    Te întorci din crunta-ţi obidă.

  537. vio zice:

    Va rog sa ma scuzati, nu am deschis sambata calculatorul si nu am citit decat acum raspunsul dvs., imi pare rau dar sa stisit ca sunt interesata ce inseamna scarbos in contextul amintit.

  538. Adelina zice:

    Frate Marius, am cateva intrebari din primele capitole ale Genesei.
    1.Gen. 2:15 „Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca.” De cine trebuia sa pazeasca gradina?
    2.Ce rol are pomul vietii din mijlocul gradinii? In cap 2, versetele 16 si 17 ni se spune ca „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ‘Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mannaci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit.'” Asta inseamna ca omul avea voie sa manance si din pomul vietii, dar din cel al cunostintei binelui si raului nu? Apoi, dupe ce Adam si Eva au pacatuit, Domnul i-a izgonit din gradina Edenului tocmai ca sa nu manance din pomul vietii si sa traisca vesinc si a pus si niste heruvimi care sa pazeasca drumul care duce la acesta.Asta inseamna ca ei ar fi putut sa se intoarca? ceea ce ma duce la intrebarea nr 3..
    3. In cap 2 ni se dau niste coordonate pt localizarea gradinii ( versetele 8-14 ). Era Edenul aici pe pamant? Daca da, acum de ce nu mai e?

    Sunt doar cateva intrebari care mi-au venit in minte citind aceste capitole si parca nu m-am mai gandit pana acum la ele.
    Pacea Domnului!

  539. Corneliu zice:

    Marius, hai sa deschidem un forum ceva, undeva, ca sunt multi care au inceput Biblia de la capat anul asta si dincolo de alte avantaje va fi fun sa citim si discutam simultan aceleasi texte. Am si eu cateva intrebari pe care nu le-am „vazut” pana acum in Genesa si ar fi edificator sa le intelegem si discutam impreuna. Ma gandesc ca probabil vei dori sa pastrezi aceasta rubrica de intrebari de pe blogul tau pentru orice alte intrebari fara o tema anume. Hai sa facem si treaba asta.

  540. vioricaO zice:

    Va rog sa-mi raspundeti la o intrebare pe care nu mi-o pot explica:
    De ce in unele cazuri se pare ca Dumnezeu, nu doar ca sta de vorba cu satan, ci “negociaza” starea unor oameni? Mai exact, Iov (1;6-12)si Petru din Luca 22;31-32.
    Multumesc pt.raspuns!

    • Draga vioricaO, problema se pune altfel: de ce Dumnezeu ingaduie raului sa se atinga de om? Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu. Este o ispita pe care o permite Dumnezeu pentru a incerca credinta atat lui Iov cat si a noastra in zilele de acum. Insa,se mentioneaza clar ca Belzebul se poate atinge de om, de familie, de avere,dar nu de viata lui. Totul pe lumea asta este de la Dumnezeu;raul in schimb nu este. Lucifer cand a cazut in iad a cazut din mandrie,caci vroia sa fie asemenea cu Dumnezeu. Revenind la subiect, este vorba de confruntarea omului cu pacatul permanent si asumarea raspunderii. Zicea D-l Marius pe blog de ce avem ani mai putin frumosi si plini de ispite: pentru ca noi sa fim mai buni. Neputinciosi in fata intregii lumi sau a neputintelor noastre trupesti si sufletesti revenim la Dumnezeu si plangem asemenea unui bebelus. Acea cainta o cauta Dumnezeu in noi si nu moartea noastra.Ci simpla CAINTA!

    • Corneliu zice:

      Pareri si opinii. Noi nu suntem Scriptura, dar iata un gand:

      Cand spui unui copil sa nu deschida absolut nimanui usa atunci cand ramane singur acasa, o faci constient de faptul ca provocarea ar fi prea mare pentru el pentru a-i putea face fata. Ca adulti, pastram de multe ori aceasta retinere fata de anumite persoane sau situatii, atunci cand stim ca suntem limitati. Nu vad de ce ar trebui sa aiba si Dumnezeu aceasta inhibitie, sa traiasca cu frica in san atunci cand se afla in prezenta lui Satan.

      Apoi, Dumnezeu il trateaza pe Satan ca persoana. Bineinteles, i-a randuit si lui un „cadou frumos”, o zi a nimicirii, dar asta nu-l impiedica sa nu mai vorbeasca cu el gen „mi-am luat jucariile si am plecat”. In Romani 5 si noi am fost prezentati ca vrajmasi ai lui Dumnezeu, si Satan e tot vrajmas, si totusi, desi e drept si sfant, asta nu-l impiedica sa fie mai cumpatat si binevoitor decat puterea noastra de intelegere

      Doamne, iti multumim ca nu-ti pui intotdeauna mintea cu noi.

      Faptul ca „negociaza starea unor oameni cu Satan” nu afecteaza faptul ca Dumnezeu ii cunoaste pe cei care sunt ai lui si nu ingaduie mai mult decat putem purta.

      Dar o intrebare, vioricaO: cu ce atitudine, alta decat negociere, l-ar fi putut trata Dumnezeu pe Satan in situatiile amimtite de tine? Asa, ca idee.

      • O mica povestioara vreau sa o relatez,auzita de la un preot:
        Un om din popor venit la spovedanie, marturiseste pacatele, iar preotul ii da canon: dute in grajd si vei gasi un cos de nuiele plin cu balegar. Cu acel cos trebuia omul sa ia apa dintr-un parau apropiat si sa ude un pom din fata Bisericii.
        Mergand omul,desarta cosul si mergand cu cosul se chinuie sa aduca apa pana la copac,dar apa i se scurgea din cos. Preotul, venind la om si intreband ce face, acesta ii marturiseste ca nu poate sa indeplineasca canonul caci apa se scurge din cos. Apoi preotul intreaba:”Cum era cosul inainte?” si omul ii raspunde:”Plin de balegar.” „Acum cum este?” si privind omul cosul vede ca este curat ca lacrima. Iar preotul ii spune atunci:”Vezi, om nevrednic, cosul tau plin de balegar acum este curat. Pomul il reprezinta pe Iisus Hristos. Iar cosul este mintea noastra. Apa este Sfanta Evanghelie pe care orice preot o citeste.Iar omul tot auzind-o se curateste fara voia lui.Vezi cat de mare e puterea lui Dumnezeu?”

    • Marius David zice:

      incearca altcineva? m-ai prins destul de tirziu in noapte ca cardiac 🙂
      sa vad daca imi amintesc miine intrebarea ca sa caut.
      poate ca raspunde altcineva mai bine ca mine… 🙂
      nu inteleg la ce te referi cins spui NEGOCIAZA

  541. vio zice:

    Salut ideea fr corneliu dar sa stim si noi blogul

  542. vio zice:

    ce bine ar fi sa se tina ritmul cu citirea Bibliei

  543. lavi zice:

    Vreau sa va multumesc pe aceasta cale pentru tot ajutorul pe care mi l-ati dat in problema pe care v-am pus-o in fata, atat pentru rugaciune cat si pentru sfaturile directe si interes. Se intrevede o lumina si dumneavoastra ati contribuit la aceasta. Va multumesc.

  544. vioricaO zice:

    Astept inca parerea fr.Marius,moderatorul…
    D-lui Dumitru Alexandru, multumesc,ati raspuns unei alte intrebari ,nu ale mele….ati pus altfel problema, cum ati afirmat:)
    Corneliu, (scuza-ma ca-ti zic pe nume, cred ca ai aproximativ varsta fiului meu,de 35 de ani)mi-a placut replica, „imi iau jucariile si plec”.
    Desigur ca nu vom avea pe pamant raspunsuri la toate intrebarile noastre, si poate si de asta, trebuie zi de zi sa citim Biblia, ne mai punem mintea pe moatze si sa gandim mai mult.
    Sa-ti raspund la intrebare, eu m-as fi asteptat ca Dumnezeu sa nu-i faca nici un „hatar” satanei, de genul, hai bine, fa-i ce vrei lui Iov dar de viata lui sa nu te atingi….
    Stiu cateva certitudini: Dumnezeu e Sfant, Stapan Suveran si-al Universului si-al Pamantului si El face tot ce vrea!
    Stiu ca satan e inceputul raului in fiinta lui decazuta, el si-a pierdut locul intre ingeri, nu mai poate fi salvat, are si el credinta, dar nemantuitoare…caderea lui avand loc cu mult inainte de creatia omului.
    Acum, ce vrea sa ne invete Dumnezeu in pasajele din Scriptura (ex.Iov 1;6-12 Luc.22:31-32)specific?
    Stiu si sunt de acord ca Domnul ingaduie sa vina incercari, si tragedii peste oameni placuti lui ca din biruinta,sa se vada Slava Domnului si omul sa fie si mai placut si mai puternic in Duhul;
    Dar de ce vorbeste cu satan si de ce ii ingaduie lui sa se atinga de Iov?
    Discutia asta o fi fost atemporala si-n alt spatiu decat pe pamanat, ca-l intreaba pe satan ,de unde vii, si el raspunde, de la cutreierea pamantului??…
    Astept un raspuns de dom’profesor!
    Multumesc!

  545. silverlife zice:

    Care este diferenta dintre „pocaiti” si „pacaliti”? Si pe unii si pe altii ii gasim in bisericile noastre… ba chiar si in slujire…sa nu mai spun.
    De ce unii crestini, frati de-ai nostrii alminteri, traiesc cu o viatza fara rod (in suflete pentru Cristos) ca si cand pentru ei e suficient ca sunt mantuiti?

    • Corneliu zice:

      @SilverLife: De ce am impresia ca intrebarile tale sunt retorice, ca sugerezi chiar raspunsuri? 🙂

    • Marius David zice:

      Chiar aștepți răspuns la întrebarea asta?
      pentru unii chiar este suficient că sînt mîntuiți, Silverlife, de cînd ne-am cumpărat pocăințometru ca să luăm temperatura de credință a confraților noștri?
      Scuzati-mă, stau cu termometru lîngă mine… mi-am adus aminte de acest instrument, inventat pe vremea cînd ne întîlneam cu Liviu C. și Siberia alias Vasile Ernu… pocăințometru.
      Se ține în gură pentru luat temperatura! Așa se obține o tăcere de cîteva minute!

      • silverlife zice:

        Eu nu spune care sunt aceia… totusi Isus spune ca dupa faptele lor ii veti cunoaste. Ma lovesc de ei mereu si nu stiu cum sa-i tratez…ca pe frati sau…
        Nu pun intrebarile fara folos. Inevitabil sunt printre noi, numai cine este naiv, nu-i vede si cred ca naivitatea – este caracteristica copilariei. Trebuie doar sa deschizi ochii printre fratzii tai… sau a deschide ochii e si a privi obiectiv (dupa faptele fiecaruia) e pacat. E gresit ceva, daca da, ce anume?

  546. silverlife zice:

    Sunt tanar in credinta, abia am trecut la varsta de adolescent spiritual, ma apropii de majorat…
    Caut modele vii pe care sa le urmez, dar nu le gasesc si nu pentru ca sunt pretentios. Tanjesc sa calc pe urmele altora care calca pe urmele lui Isus. Ma uit la inaintasii mei si constat, cu durere ca nu pot fi urmati. Aceasta pentru ca nu au roade, ale maturitatii. Unii cauta sa ma transforme intr-un mic trepadus spiritual al lor, un fel de ‘mic catzelush” al lor… asa au inteles ei a face ucenici…
    Ma intalnesc cu unii din ei si imi cer socoteala de viata mea – lucru bun altminteri – dar nu pentru a ma ajuta sa cresc ci pentru a avea motive sa ma smutruluiasca…Sunt nevoit sa fac din cartile crestine (biblia fiind sursa celorlalte) invatatorii mei blanzi si smeriti cu inima mea.

    • Marius David zice:

      după ce criterii ai ajuns tu la concluzia ca înaintașii nu pot fi urmați, cum ai ajuns să ridici standardele așa de sus ca oameni ca frații care au făcut pușcărie pentru credință nu mai pot fi urmați?

      • silverlife zice:

        Nu am vrut sa spun ca toti. Nu am vrut sa generalizez. Doar pe aceia pe care i-am intalnit si am intalnit cativa. Cred ca degeaba (unii din ei) au facut puscarie in vremuri de stramtorare daca in libertate dau dovada de ipocrizie.
        Cand stiu (unii din ei) sa aplice foarte bine Scriptura in ce-i priveste pe altii dar deloc in privinta lor. cand au Ocaua mare pentru ei si mica pentru altii… Crezi ca noi tinerii nu avem ochi, sau crezi ca noi tinerii nu avem voie sa judecam faptele? Cand spui unui pastor in varsta ca Biblia nu ne invatza sa facem asa (intr-un oarecare domeniu) si ti se reproseaza ca esti mic sau esti atacat personal. Hm, frate, vrei sa deschizi ochii?

        • Marius David zice:

          eu cred că judeci prea uşor.
          n-ai cum să judeci de la statura ta un om care are acum probabil în jur de 70 sau 80 de ani, cu peste 60 de ani de credinţă în spate,
          smereşte-te un pic, că nu îţi cad galoanele
          la asttelde oameni le-am dus oliţa la pat. merită slujiţi şi cînd sînt în stare de decrepitutdine totală, cum ea fost fratele Marcu Nichifor cînd l-am văzut ultima dată.
          eu cred că tuai un pic de mîndrie şi un pic de lăstari de amărăciune,
          nu ţi-ar strica un pic de ucenicie pe lîngă astfel de oameni.

          eu ţi-aş sugera să citeşti Patericul, o scriere ortodoxă care vorbeşte despre preţul uceniciei. Ţi s-ar schimba un pic perspectiva.
          eu cred că şi în dezbaterele hermenutice.. despre ce spune Biblia în cutare sau cutare domeniu ar trebui să înveţi mai mută tăcere.

          Iată ce spune profetul.
          Se pare că eşti gata să dai lecţii foarte repede bătrînilor. Tinereţea n-a fost niciodată o garanţie a adevărului, a fost o garanţie a autenticităţii…. dar unii sînt autentic înşelaţi. Nu mă îndoiesc de sinceritatea ta, dar pînă la a lua de gît pe unii ş pe alţiii pntru felul în care interpretează biblia în anumite domenii după zeci de ani de expereienţă pastorală…

          Asta este cu dedicaţie specială pnetru tine azi

          Plîngeri 3:27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
          28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
          29 să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea;
          30 să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.
          31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
          32 Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:
          33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.

          • Corneliu zice:

            Mă smeresc şi eu recunoscând că am de exersat în a combina fermitatea şi dragostea cum ai făcut cu fratele nostru SilverLife 🙂

            • Marius David zice:

              îmi pare rău, dar uneori trebuie să ne confruntăm cu noi înşine… şi cîteodată ne ajută alţii.
              Sper că am făcut-o cu destulă dragoste astfel încît Silverlife să mă înţeleagă bine.

              Se întîmplă să fi stat mai mult pe lîngă oameni care au suferit pentru Domnul şi cred că trebuie să fim mai plini de respect pentru dînşii.

          • silverlife zice:

            Patericul (eu ii spuneam Pateticul) l-am citit, nu o data, in studentie si il aduceam in lumina Scripturii…nu vreau sa spun mai departe despre asta, ar fi inutil.
            Cred ca experienta pastorala nu este garantia unei interperetari corecte a Bibliei..
            Amaraciune da, pentru ca mi-am propus sa tac si sa-mi plec capul la discutiile sensibile cu astfel de oamei dar si cu pastori mai tineri k ei, si ma invarsta k mine.
            Nu nu sunt dispus sa dau lectii celor mai in varsta k mine, de fapt in fata lor am deschis gura putin… totul s-a acumult in mine, dand nastere multor intrebari la care nu voi gasi raspuns. Voi scrie aceste intrebari pentru a nu fi uitate si cand voi ajunge k ei (dak Dumnezeu imi ingaduie) voi avea grija sa le citesc pentru a nu face ce fac ei si a invata din greselile lor.
            Ne e vorba de galoane (mandrie), asta nu ar trebui sa-si aiba locul printre credinciosi sau printre slujitorii Domnului.
            Tacere, tacere, dar si Pavel a avut curajul sa infrunte pe Petru in mod public… si stiti cum era privit Petru. Stiu veti spune tu nu esti Pavel…
            Frate draga iti recomand si eu un text Iov 32:9 cu intreg contextul

            • Marius David zice:

              draga Silverlife,
              1. foarte bine că ai citit Patericul. Excelent. Asta îţi dă o nouă imagine asupra relaţiei dintre ucenic şi ucenicizator
              2. nu, experienţa nu este o garanţie, dar este ceva ce r trebui să iei în seamă. În general… experienţa ar trebui luată în seamă
              3. nu te lăsa cuprins de amărăciuneăciune. Este păcat şi este un păcat! Thymofilia este un păcat!
              4. Ai o relaţie de ucenicie personală cu cineva? Cineva apropiat căruia să îi dai socoteală, din biserica ta sau din altă biserică? Asta va rezolva problema acumulărilor? Adică… te spovedeşti cuiva? Să nu cumva să ne trezim, aşa cum susţinem noi cîteodată, noi neoprotestanţii, că noi şi Dumnezeu formăm majoritatea!
              5. dacă te uiţi bine în scripturi… nu este vorba de galoane, dar este vorba de o organizare ierarhică şi supuner. Am veşti proste; nu sîntem egali. Nici măcar în faţa Domnului! asta este cea mai proastă veste pe seara asta. Avem un Dumnezeu profund nedrept din perspectiva noastră.
              6. Nu numai că nu eşti Pavel, dar nici nu ai o relaţie de tip Petru – Pavel cu pastorii pe care îi iei la trei păzeşte.
              7. Mulţumesc pentru text. L-am citit. Voi medita la el.
              Iov 32:9 Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci.
              Da, dar trebuie să îţi aduc aminte că lui Dumnezeu nu i-au plăcut vorbele prietenilor lui Iov, aşa că trebuie să avem grijă ce selectăm, dacă scoatem din context lucrurile.

              Iată ceva care nu poate fi scos din context
              Proverbe 16:31 Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii.
              Proverbe 20:29 Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi.

              cu drag.
              mc

          • silverlife zice:

            Un cuvant pentru Corneliu Prov. 26:17

            • Marius David zice:

              26:17 Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte, este ca unul care apucă un câine de urechi.
              Acum înţeleg perfect, Silverlife, de ce intriîn conflict cu autoritaăţile tale spirituale.
              cu modul acesta de interpretare a scripturilor şi cu modul acesta de raportare în general la relaţii.. nuşi-aş da multe şanse la pace nici în biserica noastră, care este foarte binevoitoare şi calmă.

              Care ceartă? În ce s-a băgat Corneliu? Ţi să îţi amintesc că eu sînt moderatorul acestui blog şi că nu port discuţii private decît… în privat. Discuţia era deschisă tuturor.
              Dacă aveam ceva să îţi spun în privat, am adresa ta de email.
              Am intuit bine problema ta. Vei? Experienţa contează totuşi!
              Părerea mea este că eşti ispitit de mîndrie spirituală, selfsufficienty, cum spun americanii, şi ai nevoie urgentă de autoritate spirituală asupra ta.
              Caută pe cineva care să îşi fie mentor!
              Sper să găseşti.

              cu drag, dar şi cu îngrijorare, pentru că acest fel de boli spirituale evoluează destul de urît în ani.
              Eşti tînăr încă şi cred că Dumnezeu va face o lucrare minunată în viaţa ta, dacă vei învăţa supunerea şi ascultarea în Domnul.

              Sînt sigur că Dumnezeu a pus multe daruri în tine, inteligenţă, capacităţi, după cum se vede, dar dacă nu scapi de amărăciunea asta şi de spirtitul de beleiune, Dumnezeu nu va putea să îşi facă lucrarea.

              Celor smeriţi El le dă har!

              cu pace
              mc

          • Corneliu zice:

            Dragul meu silverlife, comportamentul tau e de om ranit, care nu a iertat, daca poti merge pana acolo in modul in care raspunzi unui strain. Imi pare sincer rau pentru suferinta ta.

    • Brainerd zice:

      Toti ne-am confruntat la un moment dat cu astfel de situatie, silverlife. Te indrum sa iti gasesti prietenii din secolele trecute, iesi mult mai castigat. De exemplu, ti-l recomand pe prietenul meu, David Brainerd. Nu te va dezamagi si ve-i avea multe de invatat de la el. El a calcat pe urmele Domnului Isus.

    • Alexandru zice:

      Si eu am luat in consideratie acest sfat.Atunci cand nu mai gasesc modele contemporane..citesc din marii oameni ai lui Dumnezeu. Sunt si eu cu citirea la Jurnalul lui David Brainerd. Onesta scriere.

    • noble zice:

      silverlife..apreciez cautarea ta sincera de modele si te inteleg cand spui ce situatii ai gasit. continua sa-ti doresti maturizarea spirituala si Domnul te va binecuvanta asa cum a facut-o si pana acum! be strong in the Lord! 😉

  547. 2nan zice:

    Dragă Marius
    poate dai o mână de ajutor, dacă tot este să producă un tsunami blogul lui Paul Negruţ.
    Concluziile lui despre căsătorire, recăsătorire, divorţ, nu lasă loc acelor creştini cât se poate de reali (din fericire nu şi majoritari) care se prea poate să ajungă în punctul în care să divorţeze (din motive mai mult sau mai puţin temeinice) şi… după o vreme să se recăsătorească (cu altcineva).
    (v. http://negrutpaul.wordpress.com/2009/03/07/casatorire-divort-recasatorire-5-concluzii/)

    Ce şanse mai au aceştia:
    1. să fie iertaţi de Dumnezeu?
    2. să fie reprimiţi şi acceptaţi/integraţi în Biserică?
    3. să fie siguri că, recăsătoriţi fiind, nu trăiesc în curvie? (v. Mat.5:32)

    Care este opinia ta? Mulţumesc.
    2nan/Binan

    • Marius David zice:

      draga 2nan,
      în primul rînd sper că eşti mai bine cu sănătatea,
      mă bucur să ne vedem aici.
      1. La acele întrebări trebuie sau a răspuns Paul Negruţ însuşi.
      2. La cele întrebări am răspuns într-unul dintre mesajele de la Iris, atunci cînd am trecut prin predica de pe Munte, cap. 5, vezi pe lateral, acolo sînt mesajele. Este o poveste lungă, cu multă argumentare pe text.
      3. cine doreşte să divorţeze, sigur.. din motive serioase… care or fi alea este o altă discuţie,… dar asta nu înseamnă şi recăsătorire

      Cu drag
      mc

      • 2nan zice:

        Marius, mersi de întrebare!
        Cu sănătatea… să zicem că, grosso modo, ceva mai bine. În schimb, excelent cu moralul. Şi bine cu condiţia fizică.
        Noi baptiştii avem un Dumnezeu al minunilor mai mic, dar Unul al purtării crucii, mult mai mare. Probabil de aici şi recunoştinţa mea şi bucuria de viaţă teribilă, în ciuda – mai ales în ciuda – suferinţei. Ca să vezi ce importanţă au doctrinele, sâc!
        Iartă-mă, mă gândeam că, poate, nu deranjez dacă amintesc că ai cerut dreptul de interpretare al unei frumoase balade pur sânge româneşti de la Cristia 2009, al cărei text l-ai şi apreciat mult (cel mai mult) ca literat. Sunt convins că Irisul nu ar ezita să o fredoneze alături de tine la următoarea seară de tineret.
        Şi cum eu nu mai apuc, printre atâţia tineri să te salut, o fac acum, cu drag. Şi mersi de mâna de ajutor pe blogul Pătrăţosului când cu Comandoul pentru Silvian al lui Voicu Bojan!

        p.s. există, prin absurd, o adresă personală pe care (să-ţi) mai pot da semne de viaţă, fără să tulbur un blog întreg?

        • Marius David zice:

          draga 2nan.
          mi-ai adus aminte sa ma rog pentru tine.
          foarte frumos spus… prefer un Dumnezeu .. așa cum este El, Suveran, Sobru, Demn, decît unul care se tranformă în asistent medical, asistent social sau chelner cînd vor mușchiuleții noștri.
          Știu despre ce vorbești.. pentru că am văzut multă suferință recentissime.
          Mi-a plăcut cum ai spus-o!
          La care baladă te referi?
          La NE batem capul?
          Nu-mi amintesc!
          Ajutorul a fost cu drag și cu multă emoție, îți ținem pumni!

          da, marius punct cruceru arond gmail punct com

  548. cristi zice:

    O parere „crestina” despre filmul Avatar se poate. L-am urmarit cu un ochi f critic si am impresia ca promoveaza pe fata animismul. Ce credeti?

    • Marius David zice:

      Numai animismul? Ha! Este foarte interesant filmul din perspectivă religioasă! Faorte interesant, demn de analizat.
      la fel … şi din perspectivă biologică.
      acele populaţii nu sînt mamifere cu placentă… şi o grămadă de alte consecinţe.
      Ştii de ce este fascinant Tolkien?
      pentru că atunci cînd a inventat o nouă lume s-a gîndit la toate, inclusiv la limbă, a creat o limbă perfect funcţională.
      sînt forumuri pe care se vorbeşte în acea limbă.
      Nu-i interesant?
      A creat şi poezie!
      Asta înseamnă geniu.

      • cristi zice:

        multumesc de raspuns. pe mine efectiv m-a socat nu geniul ci implicatiile…”indobitocirea” maselor pentru a fi pregatite sa il accepte pe anticrist. cred ca si acest film se inscrie in seria de „unelte” folosite in acest scop ca multe altele..

  549. Luca zice:

    Matei 12:31,32
    „De aceea va spun : Orice pacat si orice hula vor fi iertate oamenilor, dar hula impotriva Duhului Sfant, nu le va fi iertata…”
    Care este pacatul impotriva Duhului Sfant care nu poate fi iertat ?
    Cum ar trebui sa inteleg acest text?

  550. vioricaO zice:

    Ma scuzati ca revin, nu cu intrebare ci cu un raspuns la ea, pe care l=am primit zilele astea, de la fiul meu…aici e mare inghesuiala si ne calcam pe picioare unii pe altii:))
    -intrebasem, de ce Dumnezeu sta de vorba cu satan si parca s-ar tocmi…poate gresit am spus, negociat; ex.Iov:1;6-12
    Raspunsul pe care l-am inteles si m-a lamurit este:
    Satan are mai multe nume in Biblie: unul fiind acuzatorul, si el asta face; acuza oamenii de fapte pe care si el le-a facut.el atenteaza la dreptatea lui Dumnezeu,si acuza oamenii, diferenta fiind ca oamenii pot fi iertati daca se caiesc si se pocaiesc, dar satan nu va fi iertat niciodata: de ce? pentru ca e sursa raului, el a provocat caderea lui si-a atras si omenirea in ea.
    Dumnezeu, sta de vorba cu el pentru ca el fusese unul dintre arhangheli, de acelasi rang cu Mihail si Gavril; dar cand Dumnezeu ii spune sa nu se atinga de viata lui Iov, ii spunea ca nu-i provoace siniciderea…
    Moartea prin sinucidere e lucrarea satanei ,nu voia lui Dumnezeu!
    Si o alta completare, este ca pamantul e sub stapanirea celui rau (cand Domnul Isus a fost ispitit de satan si i-a zis ca-l face stapan peste pamant ,Domnul n-a negat, doar ca i-a raspuns cu citate din Biblie).
    Duhurile satanice diferite au sub stapanire teritorii, tari(Raspunsul rugaciunii lui Daniel intarziat 21 de zile din pricina capitaniei Persiei); de aceea si evolutia sau involutia politica sau sociala este diferita de la popor la popor….unii par ca sunt binecuvantati in tot ce intreprind ,altii parca sunt blestemati si se intraba de ce…raspunsul il stim cu totii…

  551. dori`s zice:

    nu stiti daca evanghelizarea de la biserica Emanuel se transmite in direct pe internet?

  552. mnobineknume zice:

    Cine sunt fiii Domnului? La ce se refera mai exact textul? (Iov 1:6)

  553. korayna zice:

    Fara nici un ” va rog frumos, sau imi cer scuze” deci incep cu PACE! 😛
    Pot sa ma folosesc de articolul dumneavoastra referitor la „frumostele” zilelor noastre? Prin folosit ma refer in a pune articolul pe blogul meu, normal, cu ghilimelele de rigoare si trimiterea catre casa de bastina a articolului?

    PS..apropo de blogul meu…e inca 🙂

    • Marius David zice:

      draga Korayna, nu crezi că acest text este prea tare pentru blogul tău? Am văzut că este destinat copiilor.
      Din partea mea, nicio problema!
      Poti sa il preiei. Apreciez foarte mult ca ai cerut dreptul de republicare.

  554. vio zice:

    Fr Marius,cunoasteti pe cineva din Oradea care preda lectii la nai?
    Nepoticii mele ii place foarte mult.
    multumesc.

  555. Friend zice:

    Am dreptate ca nu va tineti de toate promisiunile pe care le faceti celor din jurul dumneavoastra?

    • Marius David zice:

      Da, ai dreptate…
      Mărturisesc faptul că am făcut multe promisiuni pe care, din neputinţă, din neştiinţa propriilor puteri, din neştiinţa viitorului, din prea mult optimism faţă de postibilităţiel mele, nu le-am respectat Am încercat să compensez şi să îmi cer iertare, acolo unde mi-am adus aminte şi unde am putut recupera.

      Cei mai răniţi de acest lucru sînt cei din familia mea. Promisiunile adesea s-au transformat în amînări. Pînă la urmă le-am implinit pe unele… pe cele pe care am mai putut să le împlinesc.
      I-am promis ceva fiului meu chiar înainte de criza de inimă de acum doi ani. A intervenit acea criză şi n-am mai putut.
      Promisiunile neîmplinite în relaţia cu el dor cel mai mult.
      Sper ca Domnul să îmi dea viaţă să îmi ajung viaţa din urmă.
      Dacă eşti unul dintre aceştia răniţi, te rog să îmi scrii pe privat, ca să mă răz-bun.. în sens noician, faţă de tine.

  556. del zice:

    Frate Marius, nu stiu daca este necesar sa publicati com acesta sau nu, dvs decideti. Am mai multe intrebari, nici nu stiu care`i inceputul dar…incep cumva asa: Este posibil ca dupa doua zile, un baiat sa`i spuna unei fete ca o place..asta ar insemna sa vrea o relatie cu acea fata? (am experimentat..acum 2 ore..si nu stiu daca este un dar sau un blestem faptul ca nu stiu cum sa refuz un baiat..am crezut ca teoriile mele despre „doar in vederea casatoriei” il va speria..dar a fost de acord in mare parte cu mine. M-a deranjat faptul ca pentru el este destul sa simta ca acea persoana este „the one” si motivele pt aceasta concluzie sa fie : parafrazez „arati bine, esti mai linistita, de treaba, diferita, crestina…m-ai impresionat”. Adica..pentru el defectele nu conteaza…ele vor aparea pe parcursul relatiei..si daca pe parcursul relatiei..isi baga mintile in cap si vede ca nu merge treaba… Felul asta de gandire nu numai ca m-a enervat, dar m-am intrebat..oare am eu standardele prea inalte..oare ma voi casatorii vreodata?…sunt eu devina?..

    • Marius David zice:

      draga Del, am modificat numele tau si am hoarit sa las on line acest comentariu.
      sint sigur ca pina ma intorc eu acasa vor fi altii mai intelepti care iti pot raspunde framintarii.

      Domnul sa iti dea intelepciune si nu te grabi!

  557. silverlife zice:

    In general vedem greselile altora mult mai usor decat pe ale noastre. Defectele pe care le vedem la ceilalti sunt, in general, defectele noastre dar nu avem puterea de a le asuma…nici curajul de a le pune la zid cu atata usurinta cu cat o facem in dreptul altora.
    Raspuns tipic… cand nu ne place raspunsul primit, sau nu mai avem argumente, atacam persoana…si credem ca daca Isus ar fi trait ar fi facut la fel… il punem pe El in standardul nostru… si credem ca e bine.
    Experienta da…un cuvant folosit de multi dar prea putin dovedit…

    • deliaM. zice:

      era raspuns pentru mine? sper ca nu..ca ma sperie..:) daca da..detaliaza te rog…seamana a fi un raspuns la ce am scris eu..hm

    • Marius David zice:

      Este absolut normal, Silver, să ne vedem mai puțin greșelile noastre.. tocmai de asta ne-a așezat dumnezeu în biserică, într/o comnitate nu numai a oamenilor, ci și a Duhului.

      Draga Silverlife… vei vedea și tu cînd vei avea …. experiența. N-ai să o disprețuiești!

      • silverlife zice:

        E adevarat ca nu am atata experientza si a vorbit tineretea din mine… am realizat asta in cele spuse mai inainte…
        Lasa-ma sa pun in dreptul meu Iov 42:6 (fara context) ca ultim raspuns.

        • Marius David zice:

          Să nu exagerăm, Silverlife! Să nu exagerăm!
          Să nu ajungi niciodată acolo încît să trebuiască să împlineşti versetul pe care l-ai dat.
          Nu ştiu dacă ai cunoscut vreodată starea aceea…

          Eu, da!

  558. vioricaO zice:

    Draga Del,

    Incerc sa-ti raspund din perspectiva unei mame, care are in plus si-o nora si-un ginere!
    Faptul ca un baiat iti spune in scurt timp ” ce simte” ar trebui sa te puna in garda! Dragostea care vine de la Domnul e o porunca, o atitudine, nu o simtire…simtirea inimii e inselatoare, poate fi un foc de paie.
    In primul rand la un baiat sa te uiti sa fie credincios adevarat,sa-l iubeasca pe Domnul si sa-l asculte;
    -apoi sa fiti prieteni, in sensul camaraderesc; sa petrece timp nu doar voi doi ci si cu un grup de prieteni, sa-l vezi cum se comporta atunci cu tine si cu altii!
    -doar dupa ce trece suficient timp si va cunoasteti poti sa-ti dai seama daca el e persoana cu care ti-ai petrece intreaga viata! nu uita sa te rogi specificand aceasta relatie!
    Teama ca nu te vei casatori, pune-o inantea Domnului in post si rugaciune, si EL iti va raspunde!
    Dar e mai bine sa ramami nemaritata decat sa te mariti cu persoana nepotrivita, care nu-i dupa Voia Domnului si viata ta de casnicie sa fie o viata de regrete!
    Domnul sa te calauzeasca si sa-ti dea putere de-a discerne care-i glasul LUI!

  559. Sanyi zice:

    As vrea din punctul de vedere al credintei baptiste o explicatie pentru versetul din Mat.18:18 Adevarat va spun ca orice veti lega pe pamant va fi legat in cer; si orice veti dezlega pe pamant va fi dezlegat in cer.
    Avand in vedere ca biserica ortodoxa sustine ca preotul are aceasta harisma de a ierta pacatele sau de al dezlega pe om de pacatele lui.
    Multumesc anticipat.

  560. Eli zice:

    se poate sa va pun o intrebare in privat? eventual pe adresa de email?
    multumesc.

  561. Phileo zice:

    In vechiul testament a existat nastere din nou? care ar fi argumentele pro sau contra?

    Nasterea din nou este inainte sau dupa credinta si pocainta?

    • Marius David zice:

      Nu, nici în Noul Tstament n-a existat NAŞTERE DIN NOU! S-ar putea să te şocheze răspunsul!
      Voi reveni dacă nu-ţi revii 🙂

      • Marius David zice:

        un singur text motivează acest concept în înţelesul pe care noi îl folosim astăzi
        1 Peter 1:23 fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.

        Textul pe care noi îl folosm din 1 Ioan se referă la naştere de sus.
        Naşterea din nou era un ritual pe care îl făceau cei care se converteau la credinţa iudaică şi avea o conotaţie negativă pentru primiii creştini.
        Naşterea de sus este cea pe care o semnfiica Domnul.
        Petru reia acel înţeles!
        De aceea am spus că în NT nu avem NAŞTERE DIN NOU în îneţelesul pe care îl dăm noi astăzi.

  562. Phileo zice:

    In vechiul testament a existat nastere de sus? care ar fi argumentele pro sau contra?

    Nasterea de sus este inainte sau dupa credinta si pocainta?

  563. daniel zice:

    nu stiu daca s-a mai intrebat, si imi cer scuze daca sunt elevul care pune o intrebare dupa ce s-a trezit din somn la ora, dar cum crezi ca se incadreaza textul, alaturi de creatie, tot din geneza, cand Dumnezeu zice „Am sa sterg de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut, de la om pana la vite, pana la taratoare si pana la pasarile cerului; caci Imi pare rau ca i-am facut”; din cate am inteles din biblie, Dumnezeu a vazut caderea omului dinainte de facerea lumii, si a avut solutia pt ea; mi-e putin confuz sa citesc „imi pare rau” din dreptul lui Dumnezeu care face toate lucrurile perfecte si planul Lui se intampla indiferent de voia mea sau a oiricui….concluzia cred ca e clara la ce am vrut sa ajung…….”s-a uitat(..) si erau bune”

    a II-a intrebare e, daca Domnul Isus a murit pentru pacatele mele, eu dupa ca imi marturisesc pacatul si ma pocaiesc inaintea Domnului, sunt iertat si eliberat fara a mai suporta consecinta pacatului? Domnul Isus a ridicat vina pacatelor sau si consecintele acestora? cepot face in viata mea de elev/student/angajat/angajator/sot/tata sa imi sporesc credinta, sa devina arzatoare, fara sa devina in acelasi timp o simpla conduita zilnica, sau o ecuatie care care isi pastreaza monotonia descrescator? chestii practice..
    multumesc

    • Marius David zice:

      Daniel, sper ca la prima întrebare să răspundem în sesinea următoare de pe http://www.tineretiris.ro

      la a doa întrebare… tind să te dezamăgesc… viaţa de credinţă are pasaje foarte plictisitoare… trebuie să ne luăm crucea ÎN FIECARE ZI!
      Sorry! Nu eu am inventat calea creştină! Uneori este extrem de apăsător să faci acelaşi lucru, să te lupţi cu acelaşi lucru.
      Budismul îmi părea mai fascinant uneori… 🙂 dar nu mîntuie.
      De la Yoga … cel mai util lucru care mi-a rămas…este să trag apă cu sare pe nări!
      Foarte bun!

  564. sergiu zice:

    am un prieten care se masturbeaza… si nu se poate lasa… ce sa ii zic? pot sa fac ceva sa-l ajut?

    • Marius David zice:

      uffff… e lungă discuţia. Prefer să o începem undeva prin mai… cînd presiunea naturii creează şi mai multe probleme…
      Pînă atunci…
      Există două „şcoli”
      1. masturbaţia este ceva natural, necesar, toţi sînt sub presiune… deci… este ca satisfacerea oricărei alte nevoi.. pînă la căsătorie… cînd băiatul… „cere mîna unei fete de la tatăl ei.
      2. masturbaţia este ceva rău, atît de rău că înnebuneşti, nu mai vezi, nu mai auzi, cheleşti, îţi creşte păr în palmă.. etc.
      Ambele extreme sînt… extreme..

      Problema prietenului tău, Sergiu, este în mintea lui nu în pantalonii lui.
      Soluţia nu este să doarmă cu mînile peste plapumă noaptea.
      Este mai complexă problema.
      Mai întîi trebuie să vezi cît de mult s-a obişnuit şi cît de mult se complace sau cum se manifestă faţă de conştiinţa lui..

      De obicei nu discut acest fel de probleme pe net. Discut direct cu persoana în cauză penrtu că pentru fiecare trebuie o soluţie diferită.

      Dar…

      Un student mi-a spus odată următoarea întrebare:
      – Frate profesor, chiar este păcat să ne masturbăm… eu cred că Onan a fost pedepsit pentru altceva şi în biblie nu găsim nicio interdicţie împotriva masturbaţiei, nici despre tutun nu este vorba, nici despre jocul de cărţi.. Este o nevoie.. sînt nevoi… la fel ca setea, foamea.
      I-am răspuns aşa:
      – Atunci cînd nu găseşti vreo interdicţie clară în Scripturi despre vreun lucru eu zic să faci aşa.
      1. înainte de a te apuca cu prietenii de jocul de cărţi să vă rugaţi. cereţi ajutorul Domnului şi înţelepciune în cele cărţi să vă vină Quinta Roială la vreme.
      2. înainte de a te apuca de masturbat, roagă-te. Roagă-te şi după, dacă consideri că este natural, normal, la fel înainte de masă şi după masă.

      Rugăciunea înainte de orice şi după orice lucru ne poate ajuta să punem fiecare lucru în categoria corectă!
      Ghici acum dacă poţi să te rogi înainte de împreunarea cu soţia!
      Eu zic că poţi să citeşti şi din Biblie!
      Este o carte întreagă dedicată acestui aspect al vieţii.
      Cîntarea Cîntărilor. Ţi-aş recomanda traducerea mea, în niciun caz FIDELA 🙂

      • cristi zice:

        Frate Marius, o mica intrebare.. Unde putem gasi traducerea dvs. a Cantarii Cantarilor ..aia nefidela…:) ?Multumesc. Nu am pus aceasta intrebare in mod dispretuitor, sincer chiar ma intereseaza… inca o data multumesc.

      • Serj zice:

        Exista interdictie clara asupra masturbatii. Daca despre fumat sau jocuri de noroc sau altceva de genul acesta nu exista interdictie directa, apai despre masturbare scrie negru pe alb, doar ca nu foloseste termenul „masturbare”. Pavel vorbeste despre asta la 1 Corinteni 6:9 „… nu va inselati in privinta asta, nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii….” ; Cautati in DEX ce inseamna „malahie”.

        • Marius David zice:

          S-ar putea să ai surprize. Nu-i clar nimic acolo în privința asta. Termenul din original arată spre un spectru mai larg de perversiuni sexuale. Nu le voi numi sau descrie.
          Dar și dacă nu există interdicții clare pentru un lucru, cum ar fi injectarea de heroină, spre exemplu,
          Duhul lui Dumnezeu, cre lucrează în conștiința noastră ne arată clar ce este bine și ce este rău.
          Există creștini care încurajează masturbarea ca o tehnică foarte sănătoasă și chiar utilă, avînd în vedere că este atît de mare presiunea pentru cei necăsătoriți.
          N-am prea multe împotriva argumentării lor.
          Le cer un singur lucru. Să se roage înainte, ca Dumnezeu să le dea pricepere asupra acțiunii, și eventual… după, ca să mulțumească.
          Majoritatea spune că nu este posibil.
          Oare de ce, dacă este un lucru absolut corect, sănătos și la fel de util preecum genoflexiunile sau tracțiunile la bară?
          Orice lucru bun poate fi pus între coperțile rugăciunilor, inclusiv relațiile din familii. Chair și cele mai intime, atunci cînd sînt în toată curăția.
          Domnul să ne dea lumina Sa prin Duhul.

    • Atotnestiutoru' zice:

      @Sergiu
      Cum vad eu lucrurile, masturbarea e un pacat, dar nu detaliez aici.

      Scurt remediu: spune-i amicului tau, ca atunci cind nu mai poate rezista tentatiei, sa faca sport, sa alerge, sa mearga la sala….etc. Si s-o faca intr-un ritm intens. Iti garantez ca daca o sa faca asta timp de 1 luna, scapa de treaba. Cel putin din 2 motive: isi consuma energia si isi muta focusul mental pe altceva.
      De asemenea n-ar strica sa construiti o relatie in care iti da socoteala de fiecare data cind a calcat pe bec, si sa va rugati pt el. Duhul lui Dumnezeu are puteri uluitoare cind exista marturisire si rugaciune.

  565. david zice:

    iti dau o tema biblica…..prin care iti demonstrez clar..cu versete ca nu se poate vb in limbi.
    Daca tu imi demonstrezi biblic ca se poate vorbi,…in detrimentul versetelor mele….EU..MA FAC sectant

    Vorbirea in limbi 1
    Darul limbilor va inceta (1 cor. 13-8)… Este cu totul exclus ca vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh sa insemne o bolborosire de vorbe intr-o limba inexistenta si nepriceputa de nimeni, pt, ca atunci nu s-ar mai vorbi de „limbi„ si de limbi „noi„ (marcu 16, 17). Iar mai presus de toate, ar fi de neinlaturat contrazicerea cu textul atat de limpede al capitolului 2 din Faptele Apostolior.
    De ce a fost luat acest dar???
    Nu pt. motivul ca Dumnezeu nu ne cinsteste, ci pt. ca ne cinsteste foarte mult.
    Oamenii erau atunci mai fara minte, deoarece erau de curand izbaviti de idoli si mintea lor era inca neascutita si erau atrasi si incantati de toate cele trupesti, nu aveau inca nici o idee de darurile netrupesti si nici nu stiau ce este harul spiritual, care se contempla numai prin credinta. Pentru aceea se faceau atunci semne. Cei de atunci nu credeau daca nu primeau un semn.
    Sfanta Scriptura spune ca este un sg. botez (Efes.4,5; I cor. 12,13). Iar botezul cu Duh Sfant si cu foc, de la Cinzecime, este altceva decat botezul crestin pe care il vestise atat Ioan Botezatorul (Matei 3, 11: marcu 1,8; luca 3,16;ioan1;33) cat si Mantuitorul (Fapte 1,5).Si despre care Mantuitorul a spus ca va fi cu apa si cu duh (IOAN 3,5);nu numai cu apa, ca al lui ioan, dar nici ,numai cu Duh.
    Chiar daca uneori, in legatura cu practica acestei Taine se vorbeste fie numai de apa (Fapte 18, 36-39), fie numai de Duh (Fpate 1,5; Matei 3,11). Botezul crestin este unul singur si nedespartit (Ioan 3,5).
    Apostolii l-au prmit la Cinzecime numai prin varsarea Sfantului Duh, fara apa, dar acest fel de impartasire a fost numai o exceptie , ca inceput al Botezului crestin. Incolo insa, chiar ei insisi cand l-au impartasit cuiva, l-au impartasit deodata cu apa si Duh si numai in acest sens vorbesc ei despre Botez. Asa a botezat Diaconul Filip pe famenul etiopian (Fapte 8, 26-38), Apostolul Pavel pe ucenicii din Efes (Fapte 19, 1-6), Apostolul Petru pe paganii din casa sutasului Corneliu (Fapte 10, 47-48), adica exact asa cum ii spusese Mantuitorul lui Nicodim (Ioan 3, 5). Apostolul Pavel zice textual: Este un Domn, o credinta, un botez (Efes. 4, 5). Daca in crestinism ar exista doua botezuri, apostolul n-ar fi putut spune ca este unul, ci ca sunt doua si ca unul fara celalalt nu este indestulator, sau nu este complet.
    Vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh nu este o simpla bolborosire, ci este vorbirea intr-o alta limba, straina, pe care strainii o inteleg perfect, cum a fost cazul in Ierusalim, la Cincizecime (Fapte 2, 8-12) si numai localnicii nerecunoscatori ai altor limbi n-o intelegeau fara talmacire, cum a fost cazul tot atunci la Ierusalim (Fapte 2, 13) si mai ales mai apoi in Corint (I Cor . 14, 2 s.a.). Iata deci ca limbile vorbite prin darul deosebit al Sfantului Duh pot fi intelese de ascultatori si ca nu totdeauna este nevoie de darul talmacirii, ele nefiind nedeslusite si incalcite, ci limbi cu inteles si existente ale unui popor strain.
    Noi trebuie sa-i aducem lui Dumnezeu inchinare inteleapta (Rom. 12, 1), folosind nu numai duhul nostru, ci si mintea (I Cor. 14, 15), spre a ne fi si noua insine si altora de folos (I Cor. 14, 16-17).

    2
    Daca s-ar aduna toti si ati vorbi in limbi, si ar intra nestiutori sau necredinciosi, nu vor zice oare ca sunteti nebuni? ( 1 cor 14-23). Sunteti ca niste oameni ce vorbesc in vant.: Daca prin limba nu veti da cuvant lesne de inteles, cum se va cunoaste ce ati grait? Veti fi ca niste oameni care vorbesc in vant ( cor 14, 9.) Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi nici una din ele nu este fără sunete înţelese (1 Cor 14 10)
    Nu Duhul LUI Dumnezeu va poarta pe voi atunci cand vi se pare voa ca vorbiti in limbi straine, ci duhul satanei, care gasind la voi minte slaba si nelamurita, voieste prin voi sa falsifice adevarata lucrare a Duhului Sfant.
    Daca vorbirea in limbi de la Cinzecime ar fi o bolborosire, atunci tot atat de neinteleasa ar fi fost si pt. altii. Dar noi vedem ca la Pogorarea Sfantului Duh, nu a fost asa.
    Miscarile trupului in timpul presupusei „vorbiri„, sunt clar, semen ale prezentei duhului cel viclean. Manifestari asemanatoare se intamplau si in vremea grecilor pagani, care, rugandu-se zeului lor Dionisis, tremurau, cadeau in transa (extaz), se tavaleau pe jos, la fel ca indracitii ( ca cei posedati de diavol). Apoi se sculau si cantau cantece, scotand exclamatii de bucurie draceasca.
    Penticostalii se intrec care mai de care sa vorbeasca in limbi, si nu pt. straini necredinciosi, ci chiar pt. credinciosii lor, iar limbile sunt pt. necredinciosi ( I cor. 14-22).
    In Ierusalim la Cinzecime, a fost deplina randuiala. Nu ni se spune si nu rezulta din nimik ca ar fi fost neoranduiala, pt. ca astfel nu s-ar fi inteles nimik din ceea ce se predica acolo.
    In Corint insa prin vb. In limbi era neoranduiala si de aceea ap. Pavel cere sa se inlature harmalaia care facea ca rugaciunea sa se faca in chip necuviincios, pt. ca Dumnezeu nu este al neoranduirii(I Cor 14-33).
    La penticostali este ceva mult mai mult decat cum trebuie sa fi fost in Corint pana la momentul cand a intervenit apostolul. Voi vb in „limbi„ mai multi deodata si nu numai ca nimeni nu intelege, dar in harmalaia asta, unii sar in sus, ridica mainile, striga, plang tremura, cad in genunchi…..fiind o atmosfera mai mult de balci, decat una de rugaciune.
    In adunarile penticostale, predicatorii gasesc prilejul ( inainte sau dupa vb in limbi), de a adresa cuvinte de batjocura, la adresa altor religii, si oameni, dupa care cad iarasi si vb in limbi. Oare este cu putinta ca intr-o astfel de atmosfera sa fie de fatza Duhul Sfant, Care in astfel de oameni sa-si risipeasca darurile Sale? Oare Duhul este la indemana batjocoritorilor, care se fac judecatori trufasi ai altora, in locul singurului Judecator, Dumnezeu.
    Asemenea comportament este de natura demonica, pe care voi penticostalii o aveti de la „filosofii iadului`, si de la dracii numiti arhiconi, care stiind scripturile, duc in ratacire pe cei nestiutori, si inselati de ei, chiar cu cuvinte luate din Sfanta Scriptura.

    In Scriptura citim ca exista un dar special al Sfnatului Duh, prin care cineva poate deosebi duhurile (I cor 12, 10), deoarece, nu numai Duhul Lui Dumnezeu insufla pe oameni, ci si duhul satanei (I cor 12, 3), si chiar duhul omului.
    Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci incercati, daca duhuriule sunt, sau nu , da la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume (I Ioan 4, 1). Dar sa nu uitam ca duh diavolesc poate fi uneori si cel ce marturiseste pe Hristos, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii. Nu este deci lucru mare daca si demonii iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor (II cor. 11, 14-15).

    Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari. ( 1 cor 14-20)
    Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi. ( 1 cor 10-9)
    Marcu 13 21-23
    21Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L, acolo”, să nu-l credeţi.
    22Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
    23Păziţi-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte.
    Fereste-te si deprinde-te cu dreapta credinta (I Timotei 4, 7), ca toti sa se hraneasca cu cuvintele credintei si ale bunei invataturi (I Timotei 4, 6).

  566. Cristina L. zice:

    Buna seara !

    Am si eu o intrebare. 🙂 Cum explicati versetul 9 din Luca 16 ?

    Multumesc anticipat !

    • Marius David zice:

      Draga Cristina, da-l in intregime… este mai simplu asa.

      • Cristina L. zice:

        ” Şi Eu vă zic: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice. ” Luca 16:9

        🙂

        • Marius David zice:

          ah, da.
          am o predica pe tema asta…
          da/mi voie sa ma duc acasa, dupa 1 februarie si sa ma uit in fisierul acela
          am si acum argumentul in cap… dar nu vreau sa fusaresc chestiunea..
          imi aduci aminte dupa 1 februarie? tot in dreptul acestei intrebari?
          pina atungi un hint..
          1. crezi ca Isus indreapta spre mita?
          2. oare nu incearca sa sugerezae acest text faptul ca RELATIILE sint mai importante sau trebuie sa fie mai importante decit cistigurile…
          gindeste-te un pic pe linia asta si stam de vorba de marti incolo

          • Cristina L. zice:

            Va amintesc, desigur.

            1. Nu, nu cred ca Isus incurajeaza mita.

            2. Merita gandit versetul din perspectiva propusa de d-voastra la punctul 2.

            3. Am auzit de curand o interpretare a acestui verset, potrivit careia, bogatiile nedrepte reprezinta tot ceea ce am primit de la Domnul – fara sa meritam, pe nedrept altfel spus. Respectiv: timpul,sanatatea, banii si diferiti talanti pe care ii putem folosi ajutandu-ne semenii.

            Eu, recunosc, am cam ocolit versetul. 🙂

            Dar, am rabdare pana marti. 🙂

  567. Alexandru zice:

    Cum pot pastorii infatuati si ingamfati sa predice impotriva mandriei si arogantei?
    Cum poate un predicator mandru chiar el predica despre tendintele mandriei?

    Mi-a explicat azi ceva un prieten pe masina, in adolescenta cand nu era intors la Dumnezeu si fura multe lucruri si de prin clasa mereu el sarea cu gura primul cu intrebarile, era cel mai saritor, cel mai grijuliu si induiosat cu victima. Ii dadea solutii si incerca sa il ajute sa caute obiectul pierdut.Slava Domnului ca acum este un tanar devotat lui Christos.
    E buna oare experienta asta?
    Rezolva ea misterul intrebarii mele?
    Multumesc.

    • Marius David zice:

      Nu, Alexandru, nu este relevantă povestea ta.
      Iar generalizezi.
      Există pastori îngîmfaţi? sigur!
      Mai şi predică despre mîndrie? sigur
      Care-i treaba? ce ai vrut să rezolvi, să soluţionezi….
      Care-i marea taină a întrebării tale totuşi?

      • Alexandru zice:

        Eu am nominalizat specific care categorie de predicatori.Am fost concret si nu general.
        Am gasit un text pretios in scriptura:
        Romani 2:17-29
        17. Tu, care te numesti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tau,

        18. care cunosti voia Lui, care stii sa faci deosebire intre lucruri, pentru ca esti invatat de Lege;

        19. tu, care te magulesti ca esti calauza orbilor, lumina celor ce sunt in intuneric,

        20. povatuitorul celor fara minte, invatatorul celor nestiutori, pentru ca in Lege ai dreptarul cunostintei depline si al adevarului; –

        21. tu deci, care inveti pe altii, pe tine insuti nu te inveti? Tu, care propovaduiesti: „Sa nu furi”, furi?

        22. Tu care zici: „Sa nu preacurvesti”, preacurvesti? Tu, caruia ti-e scarba de idoli, le jefuiesti templele?

        23. Tu, care te falesti cu Legea, necinstesti pe Dumnezeu prin calcarea acestei Legi?

        24. Caci „din pricina voastra este hulit Numele lui Dumnezeu intre Neamuri”, dupa cum este scris.

        25. Taierea imprejur, negresit, este de folos, daca implinesti Legea; dar daca tu calci Legea, taierea ta imprejur ajunge netaiere imprejur.

        26. Daca deci cel netaiat imprejur pazeste poruncile Legii, netaierea lui imprejur nu i se va socoti ea ca o taiere imprejur?

        27. Cel netaiat imprejur din nastere, care implineste Legea, nu te va osandi el pe tine, care o calci, macar ca ai slova Legii si taierea imprejur?

        28. Iudeu nu este acela care se arata pe din afara ca este iudeu; si taiere imprejur nu este aceea care este pe din afara, in carne.

        29. Ci iudeu este acela care este iudeu inauntru; si taiere imprejur este aceea a inimii, in duh, nu in slova; un astfel de iudeu isi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

        Eu multumesc ca mi-ati raspuns la intrebare.
        Ma gandeam ca poate ati fost confruntat cu asa ceva in situatiile vietii.
        Un drum senin in viata va doresc.
        Noi sa ne ferim de acest pacat si sa evitam acest pacat. Sa ne fie groaza de rau si sa ne lipim de bine.

  568. lemnopiron zice:

    un prieten m-a intrebat ce inseamna pentru mine credinta
    si cum se manifesta in viata unui credincios.I-amraspuns
    prin cunoscuta formula a credintei insa tot nu a inteles
    semnificatia cuvantului credinta.Nu stiu cum ii pot spu-
    ne pe intelesul unui necredincios.Eu personal cred ca mantuirea o capeti prin credinta.Deci daca nu esti man-
    tuit nu ai credinta.Dar totusi nu-l intereseaza mantuir il intereseaza exclusiv numai conceptul de credinta.

  569. Despre ce carte spuneaţi la Iris când aţi spus „cartea barbatului matur” (discutaţi despre creativitate când aţi pomenit de carte)

  570. politistu zice:

    Pun o intrebare, dar nu astept un raspuns exact. Astept pareri, dar nu orice fel de pareri, ci pareri care au la baza principii biblice, constient fiind ca sunt pe un blog crestin. Cine se crede in stare sa imi raspunda, sa o faca. Intrebarea se adreseaza in primul rand, evident, lui Marius: Vi se pare potrivita pentru o fata crestina slujba de politista? Astept un DA/NU cu argumentari biblice daca se poate. Multumesc.

    • SV zice:

      Poate ca ar trebui sa plecam „concentric”… si sa reformulam, temporar, intrebarea: este potrivit pentru o tanara/femeie a lui Dumnezeu sa lucreze in politie sau, mai grav/spectaculos, in armata?

      Poate nu ne-ar strica sa vedem cum se pune problema in Israel (daca tot zice Ap. Pavel ca crestinismul neamurilor este altoit in „maslinul iudaic”):


      Dupa care putem analiza si cateva exemple biblice:

      – Iudita – „Domnul cel Atotputernic prin mâna unei femei i-a nimicit” [pe persi] (v. cartea Iuditei)
      – Ana si cei 7 fii martiri ai sai (cartile 1,2,3 Macabei)

      Am citat la repezeala numai doua exemple de „femei razboinice”, de „femei erou” din cartile apocrife, doar ca sa „sparg gheata” si sa las altora bucuria de a descoperi alte exemple asemanatoare in cartile canonice ale VT.

      Exista! Succes!

    • Marius David zice:

      Nu, nu mi se pare pootrivita unei fete slujba de politist.
      Argumente biblice?
      cred ca putem fi in primejdia de a deveni mitraliere de versete, versetarismul nu garanteaza consistenta gindirii, asacum am mai spus-o
      ai putea sa faci singur un studiu asurpra FEMINITATII in Vechiul Testament.
      Esti gata sa muncesti singur?
      ti-as sugera Proverbe, cintarea cintarilor, Eclesiast. Esti gata de asemenea aventura?
      a propos… in biblie nu scrie nimic de fumat, avort si nici chiar despre masturbatie…
      te rog sa construiesti si in jurul acestora o argumentatie versetarista, daca poti.
      mai exista un argumnet… al bunei si naturalei aranjari si argumentele de bun simt.

  571. politistu zice:

    Vi se pare potrivita sljuba de politista pentru o fata crestina? Fiind pe un blog crestin, astept, evident, un raspuns care sa aiba la baza principii biblice. Multumesc!

    • coco zice:

      Nu vad de ce nu ar fi din moment ce Biblia ne ofera principii de conduita morala si spirituala care se aplica in orice domeniu al vietii inclusiv la locul de munca. Nu prea exista argumente care sa ne indice faptul ca statutul de femeie crestina ar fi incompatibil cu cel cel profesional de politist.

      • Marius David zice:

        draga Coco, problema este natura slujbei, nu teoria.
        am facut armata,
        am avut ofiterese in armata. |erau la intendenta, dar am facut o instructie de tragere impreuna, fiind noi in scoala de ofiteri,
        la un moment dat comandantul Crintea a dat adunarea cadrelor…
        pentru ca au ezitat, a facut instructie cu tot personalul apevist in fata noastra.
        a fost unul dintre cele mai penibile momente din viata de militar

        vezi o femeie luptindu-se cu barbati, trintindu-i ljos la pamint in tentativa de arest?

        stii ce presupune munca de politie de-adevaratelea, munca de militar?
        da, stiu, pare interesant si sexi, dar nu crezi oare ca pierdeti tocmai feminitatea?
        ce te faci cu o femeie care este in prima linie si ramine gravida?
        Al Mohler cred ca are o postare pe tema asta, nu am timp sa o gasesc acum.
        este la fel.. noi avem un blestem, voi unul…
        dar noi barbatii, smecheri fiind, vi l-am dat si pe al nostru.
        purtati-l sanatoase, ca vad ca va place si il duceti cu entuziasm 🙂
        din nou cistiga abuzatorul… adica barbatul 🙂

        • coco zice:

          Uite, te rog sa nu ma intelegi gresit, nu sustin cauza feminista, mi se par odioase femeile care urasc barbatii pentru ca ei sunt barbati si ele femei… Eu le numesc femei de tip Ana Pauker :). Pe de alta parte eu am crezut ca intrebarea era cu trimitere la principiul biblic.
          1.Mi se pare gresit sa alegi sa faci ceva, orice, doar pentru ca este asa cum spui „sexi” – este tot
          paukerism, mai evoluat, poate.
          2. Cred ca aici este vorba de cultura. O femeie politist fugarind un hot nu este mai penibila decat un politist de 130 de kg alergand transpirat cu chipiul pe ceafa 🙂 Autoritatea nu ti-o da statutul de femeie sau barbat ci uniforma, sau cam asa este prin alte parti. Crezi ca o femeie politist trebuie in mod necesar sa-si cafteasca si sotul nemaifiind astfel destul de feminina:)?
          3. Stiu ca situatia femeilor din armata nu este usoara, chiar citeam nu demult ceva despre femeile din armata americana. Totusi este alegerea lor. Crezi ca nu este posibil ca ele sa fie foarte feminine in intimitatea familiei?
          4. Nu inteleg la ce blestem te referi. Cel din Geneza? Pai daca este asa noi ne-am cam scapat de o parte din al nostru,ala cu durerea:), ne-a mai ramas ala cu dorintele… Si cum suntem noi asa altruiste ne-am gandit sa intindem o mana de „ajutor”- ca doar asa am fost facute – la saparea pamantului :))
          Crezi ca femeile nu ar trebui sa aiba o slujba? Ce spui despre femeile doctor si femeile manager, exista vreo incompatibilitate intre functie si statutul de femeie crestina in acest caz?

          • Marius David zice:

            draga Coco,
            eu nu mă refer la uniformă, ci la situaţia de luptă versus situaţia de maternitate.
            cred căî bărbaţii sînt destinaţi luptei, femeile maternităţii. Schimbarea rolurilor este grotescă.
            Ce te faci cu o femeie care este în armată în situaţie de luptă şi este într-o anumită situaţie ciclică?
            Ce te faci cu o femeie care uneori în situaţii delicate gîndeşte impulsiv, trăgînd înainte de comandă sau, în cadrul negocierilor cu teroriştii, apare sindromul Stockolm, făcînd pact cu agresorul din cauza inimii de mamă.
            Voi reveni cu privire la slujba femeilor, dar promite-mi că studiezi cu atenţie Proverbe 31, te rog!

  572. Gheorghe Lu zice:

    Sunt interesante comentariile de pe acest blog .As dori sa aflu mai multe…

  573. dori`s zice:

    deoarece nici pe blogul fratel Paul Negrut,nici pe site la biserica Emanuel si nici la Universitatea Emanuel nu am gasit nici o modalitate de al aborda pe fratele Paul Negrut, indraznesc sa va intreb pe dumneavoastra daca exista o adresa de email sau alta modalitate unde putem sa comunicam cu fratele? multumesc!

  574. sali zice:

    pROBLEMA VORBIRII IN LIMBI
    Darul limbilor va inceta (1 cor. 13-8)… Este cu totul exclus ca vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh sa insemne o bolborosire de vorbe intr-o limba inexistenta si nepriceputa de nimeni, pt, ca atunci nu s-ar mai vorbi de „limbi„ si de limbi „noi„ (marcu 16, 17). Iar mai presus de toate, ar fi de neinlaturat contrazicerea cu textul atat de limpede al capitolului 2 din Faptele Apostolior.
    De ce a fost luat acest dar???
    Nu pt. motivul ca Dumnezeu nu ne cinsteste, ci pt. ca ne cinsteste foarte mult.
    Oamenii erau atunci mai fara minte, deoarece erau de curand izbaviti de idoli si mintea lor era inca neascutita si erau atrasi si incantati de toate cele trupesti, nu aveau inca nici o idee de darurile netrupesti si nici nu stiau ce este harul spiritual, care se contempla numai prin credinta. Pentru aceea se faceau atunci semne. Cei de atunci nu credeau daca nu primeau un semn.
    Sfanta Scriptura spune ca este un sg. botez (Efes.4,5; I cor. 12,13). Iar botezul cu Duh Sfant si cu foc, de la Cinzecime, este altceva decat botezul crestin pe care il vestise atat Ioan Botezatorul (Matei 3, 11: marcu 1,8; luca 3,16;ioan1;33) cat si Mantuitorul (Fapte 1,5).Si despre care Mantuitorul a spus ca va fi cu apa si cu duh (IOAN 3,5);nu numai cu apa, ca al lui ioan, dar nici ,numai cu Duh.
    Chiar daca uneori, in legatura cu practica acestei Taine se vorbeste fie numai de apa (Fapte 18, 36-39), fie numai de Duh (Fpate 1,5; Matei 3,11). Botezul crestin este unul singur si nedespartit (Ioan 3,5).
    Apostolii l-au prmit la Cinzecime numai prin varsarea Sfantului Duh, fara apa, dar acest fel de impartasire a fost numai o exceptie , ca inceput al Botezului crestin. Incolo insa, chiar ei insisi cand l-au impartasit cuiva, l-au impartasit deodata cu apa si Duh si numai in acest sens vorbesc ei despre Botez. Asa a botezat Diaconul Filip pe famenul etiopian (Fapte 8, 26-38), Apostolul Pavel pe ucenicii din Efes (Fapte 19, 1-6), Apostolul Petru pe paganii din casa sutasului Corneliu (Fapte 10, 47-48), adica exact asa cum ii spusese Mantuitorul lui Nicodim (Ioan 3, 5). Apostolul Pavel zice textual: Este un Domn, o credinta, un botez (Efes. 4, 5). Daca in crestinism ar exista doua botezuri, apostolul n-ar fi putut spune ca este unul, ci ca sunt doua si ca unul fara celalalt nu este indestulator, sau nu este complet.
    Vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh nu este o simpla bolborosire, ci este vorbirea intr-o alta limba, straina, pe care strainii o inteleg perfect, cum a fost cazul in Ierusalim, la Cincizecime (Fapte 2, 8-12) si numai localnicii nerecunoscatori ai altor limbi n-o intelegeau fara talmacire, cum a fost cazul tot atunci la Ierusalim (Fapte 2, 13) si mai ales mai apoi in Corint (I Cor . 14, 2 s.a.). Iata deci ca limbile vorbite prin darul deosebit al Sfantului Duh pot fi intelese de ascultatori si ca nu totdeauna este nevoie de darul talmacirii, ele nefiind nedeslusite si incalcite, ci limbi cu inteles si existente ale unui popor strain.
    Noi trebuie sa-i aducem lui Dumnezeu inchinare inteleapta (Rom. 12, 1), folosind nu numai duhul nostru, ci si mintea (I Cor. 14, 15), spre a ne fi si noua insine si altora de folos (I Cor. 14, 16-17).

    2
    Daca s-ar aduna toti si ati vorbi in limbi, si ar intra nestiutori sau necredinciosi, nu vor zice oare ca sunteti nebuni? ( 1 cor 14-23). Sunteti ca niste oameni ce vorbesc in vant.: Daca prin limba nu veti da cuvant lesne de inteles, cum se va cunoaste ce ati grait? Veti fi ca niste oameni care vorbesc in vant ( cor 14, 9.) Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi nici una din ele nu este fără sunete înţelese (1 Cor 14 10)
    Nu Duhul LUI Dumnezeu va poarta pe voi atunci cand vi se pare voa ca vorbiti in limbi straine, ci duhul satanei, care gasind la voi minte slaba si nelamurita, voieste prin voi sa falsifice adevarata lucrare a Duhului Sfant.
    Daca vorbirea in limbi de la Cinzecime ar fi o bolborosire, atunci tot atat de neinteleasa ar fi fost si pt. altii. Dar noi vedem ca la Pogorarea Sfantului Duh, nu a fost asa.
    Miscarile trupului in timpul presupusei „vorbiri„, sunt clar, semen ale prezentei duhului cel viclean. Manifestari asemanatoare se intamplau si in vremea grecilor pagani, care, rugandu-se zeului lor Dionisis, tremurau, cadeau in transa (extaz), se tavaleau pe jos, la fel ca indracitii ( ca cei posedati de diavol). Apoi se sculau si cantau cantece, scotand exclamatii de bucurie draceasca.
    Penticostalii se intrec care mai de care sa vorbeasca in limbi, si nu pt. straini necredinciosi, ci chiar pt. credinciosii lor, iar limbile sunt pt. necredinciosi ( I cor. 14-22).
    In Ierusalim la Cinzecime, a fost deplina randuiala. Nu ni se spune si nu rezulta din nimik ca ar fi fost neoranduiala, pt. ca astfel nu s-ar fi inteles nimik din ceea ce se predica acolo.
    In Corint insa prin vb. In limbi era neoranduiala si de aceea ap. Pavel cere sa se inlature harmalaia care facea ca rugaciunea sa se faca in chip necuviincios, pt. ca Dumnezeu nu este al neoranduirii(I Cor 14-33).
    La penticostali este ceva mult mai mult decat cum trebuie sa fi fost in Corint pana la momentul cand a intervenit apostolul. Voi vb in „limbi„ mai multi deodata si nu numai ca nimeni nu intelege, dar in harmalaia asta, unii sar in sus, ridica mainile, striga, plang tremura, cad in genunchi…..fiind o atmosfera mai mult de balci, decat una de rugaciune.
    In adunarile penticostale, predicatorii gasesc prilejul ( inainte sau dupa vb in limbi), de a adresa cuvinte de batjocura, la adresa altor religii, si oameni, dupa care cad iarasi si vb in limbi. Oare este cu putinta ca intr-o astfel de atmosfera sa fie de fatza Duhul Sfant, Care in astfel de oameni sa-si risipeasca darurile Sale? Oare Duhul este la indemana batjocoritorilor, care se fac judecatori trufasi ai altora, in locul singurului Judecator, Dumnezeu.
    Asemenea comportament este de natura demonica, pe care voi penticostalii o aveti de la „filosofii iadului`, si de la dracii numiti arhiconi, care stiind scripturile, duc in ratacire pe cei nestiutori, si inselati de ei, chiar cu cuvinte luate din Sfanta Scriptura.

    In Scriptura citim ca exista un dar special al Sfnatului Duh, prin care cineva poate deosebi duhurile (I cor 12, 10), deoarece, nu numai Duhul Lui Dumnezeu insufla pe oameni, ci si duhul satanei (I cor 12, 3), si chiar duhul omului.
    Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci incercati, daca duhuriule sunt, sau nu , da la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume (I Ioan 4, 1). Dar sa nu uitam ca duh diavolesc poate fi uneori si cel ce marturiseste pe Hristos, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii. Nu este deci lucru mare daca si demonii iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor (II cor. 11, 14-15).

    Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari. ( 1 cor 14-20)
    Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi. ( 1 cor 10-9)
    Marcu 13 21-23
    21Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L, acolo”, să nu-l credeţi.
    22Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
    23Păziţi-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte.
    Fereste-te si deprinde-te cu dreapta credinta (I Timotei 4, 7), ca toti sa se hraneasca cu cuvintele credintei si ale bunei invataturi (I Timotei 4, 6).

  575. corneliu zice:

    Nu inteleg frate de ce nu ia-ti raspuns lui lemnopiron referitor la o intrebare despre credinta in data de 30
    ianuarie 2010 ora 1:26.Probabil ca ajutarea unui suflet
    este mai valoroasa decat discutia despre politica inter
    nationala cat despre cea interna este la pamant.Daca do
    riti sa discutam despre acest subiect foarte controver-
    sat ma supun cu toata placerea .Multumesc anticipat pentru efortul de a-mi citi acest paragraf.Deaccea imi voi schimba si numele intr-un priten fidel.

  576. Cristina L. zice:

    🙂 Observ ca ati revenit. Revin si eu la rugamintea mea. Luca 16:9 ” Şi Eu vă zic: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice. ” Ma intereseaza, mai ales, ce cuvant este folosit in original pentru „bogatii” .

    Multumesc !

    • Marius David zice:

      ai dreptate, originalul este foarte interesant
      Luke 16,9 Καὶ ἐγὼ ὑμῖν λέγω, ἑαυτοῖς ποιήσατε φίλους ἐκ τοῦ μαμωνᾶ τῆς ἀδικίας, ἵνα ὅταν ἐκλίπῃ δέξωνται ὑμᾶς εἰς τὰς αἰωνίους σκηνάς.
      să vă faceți prieteni din mamona nedreptății, genitivul acela este foarte dificil de interpretat
      mamona este un calc dupa aramaicul mammon, care stă pentru bani și bogăție… dar genitivul?
      sensul general rămîne același … risipește ce se poate risipi și oricum este de-al nedreptății, ca să aduni ceea ce are greutate eternă.
      vezi că în a doua parte a frazei se vorbește despre corturile veșnice. nu cerești, veșnice.
      este o tensiune enormă între banii, averile nedreptății (nicicum nu este vorba de cele nemeritate. nu se pune problema unei astfel de interpretări) și corturile veșnice.
      oricum trebuie să reiau tot pasjul pentru că acum am văzut într-o lumină nouă versetul.
      mulțumesc de provocare

    • dori`s zice:

      legat de acest subiect este foarte frumoasa o meditatie a sf.Ioan Gura de Aur:
      „Daţi o pâine şi câştigaţi raiul – daţi puţin şi veţi căpăta mult; daţi lucruri pieritoare şi veţi primi în schimb din cele fără pieire, daţi din cele ale putreziciunii şi veţi avea din cele ale neputreziciunii.
      Dacă ar fi un iarmaroc şi preţurile ar fi săzute, fiind prisos de mărfuri şi multe din ele s-ar vinde pe nimic, nu aţi face avere şi n-aţi da deoparte toate celelalte treburi ale voastre ca să profitaţi de prilejul acesta?
      Aşadar când e vorba de lucruri ce se trec, arătaţi atâta pornire zeloasă, iar când e vorba să cumpăraţi veşnicia, atâta delăsare, atâta lenevire!…
      Daţi celui sărac, şi chiar de nu veţi deschide gura, mii de guri şi vă vor lua apartea, milostenia care-i răscumpărarea sufletului. Şi nu-mi vorbiţi de lipsa voastră, văduva care era nici se poate mai săracă, dădu găzduire lui Ilie, aşa că lipsa ei nu a fost nici o împiedicare. Ea l-a primit cu mare bucurie şi astfel a cules roadele pe care le merita – şi a secerat snopul milosteniei.
      Poate unul din noi îmi va zice: „Dă-mi pe Ilie”. De ce cereţi pe Ilie? Eu vă dau pe stăpânul lui Ilie -şi nu-1 hrăniţi. De aţi fi întâlnit pe Ilie, aţi fi făcut altfel?
      Hristosul, Stăpânul a toate, a zis: „Ceea ce aţi făcut unuia din aceşti prea neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut…”
      Cugetaţi la Hristos, chemând pe alesul Său, în ziua judecăţii, de faţă fiind îngerii şi toate puterile, zicând: „Acela, pe pământ m-a găzduit, acela m-a încărcat de binefaceri, acela m-a primit, când străin am fost”.
      Şi mai gândiţi-vă la temeiul vostru înaintea îngerilor, la izbânda de care vă veţi bucura în faţa neamurilor cerului. Cel pe care Hristos îl va mărturisi, cum oare, temeiurile lui nu-1 vor pune pe deasupra îngerilor? Aşadar, lucru mare este milostenia, fraţii mei. S-o îmbrăţişăm; nimic n-o ajunge, ea este în stare să
      şteargă toate greşelile, în stare de a îndepărta judecata…
      Milostenia trebuie făcută din plin şi cu bucurie.
      Nu-i de ajuns să săvârşim milostenia. Trebui s-o săvârşim din plin şi fără părere de rău. Fără părere de rău este puţin spus, ci cu bucurie, cu grăbire. Fără părere de rău şi cu bucurie nu sunt, într-adevăr, acelaşi lucru.
      In una din epistolele către Corinteni, Apostolul punea accent pe această învăţătură, îndemnând pe credincioşi la cât mai mare deplinătate, zicea: „Cine seamănă slab, va culege slab. Cine seamănă în binecuvântări, în binecuvântări
      va şi culege…” Şi ca să îndrumeze băgarea de seamă, adăuga: „Fără părere de rău şi nu de nevoie…”
      Trebuie, când săvârşeşti milostenia, să se împlinească două condiţii:
      deplinătate şi bucurie.
      De ce vă jeluiţi când daţi săracilor? De ce să fiţi întunecaţi când săvârşiţi faptele milei lepădând, în felul acesta, de la voi roadele unei bune fapte?

  577. corneliu zice:

    eu de faft nu sunt corneliu pentu ca acest Corneliu caruia i-am luat numai numele are si profil (poza) ci lemnopiron din 30 ianuarie 2010 ora 1:26.Problema este acolo

  578. Andrei zice:

    In contextul mesajelor insturmentelor cu coarda (am sa termin de ascultat cel de la craciun soon™), aveti in plan mesaje si pentru tranmbitele de argint si shofar? Sau sunt dar nu am cautat eu bine?

  579. sali zice:

    concluzia…..vorbirea in limbi este o mare minciuna.

    Lucrarea Duhul Sfant (Roada Duhului) este dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, blandetea, infranarea ( Gal. 5, 22-23). Deci iata ca printre roadele Sfantului Duh, nu este pomenita vorbirea in limbi, deoarece ea este un dar pt. un anumit timp al bisericii, nu un rod al Sfantului Duh.

    iar limbile sunt pt. necredinciosi ( I cor. 14-22) nu pt credinciosi.
    Cum poate un pastor sa vb pt alti credinciosi??
    eu nu vreau sa hulesc sau sa judec, dar an fost martor la multe evenimente de acest gen. Vin dinb mediu penticostal, am prieteni, rude, care frecventeza case de adunare. Dar practica sis sustinerea „vorbirii„ nu este in concordanta cu Biblia.

    • Marius David zice:

      draga Sali (nu Sali Sabri),
      comenariul tau este jignitor pentru frații penticostali.
      l-am lăsat on line ca să îți pot spune acest lucru.
      Acest fel de ton nu este eficient pentru o dezbatere autentică.
      Probabil că poți reveni cu argumente biblice,d ar fără jigniri.

  580. mnobineknume zice:

    frate marius,

    cu mine v-ati intalnit aseara in nepos 😀
    ce v-am mai intrebat este: cine sunt fiii Lui Dumnezeu? am gasit scris despre ei in doua locuri in Bibile: Genesa 6:1-7 si Iov 1:6

    • Marius David zice:

      draga Mnobineknume, a fost o bucurie să vă întîlnesc aseară ca familie.
      Mulțumim pentr toată găzduirea. Ne-am simțit foarte bine la voi.

      Acum știu de ce nu ți-am răspuns… este un text extrem de controversat.
      Unul dintre studenți mei a făcut o lucrare excelentă pe acest subiect, trebuie să mă uit după lucrarea respectivă. Spune mai bine decît aș putea eu să lămuresc.
      Sînt mai multe opinii, îngeri căzuți, creaturi dispărute…
      Din cîte știu eu, dar trebuie să verific cu cei de la catedra de VT cuvintele sînt diferite în Iov față de Geneza 6. Acum sînt într-un loc în care nu am toate instrumentele de lucru …
      În Geneza 6, dacă știu eu bine, dar nu sînt sigur, este un hapax legomenon, adică cuvîntul apare o singură dată în toată biblia, ceea ce dă și natura de controversabilitate acestui text.

      Oricum … ideea importantă de acolo, cine vor fi fost aceia mai puțin contează, este răzvrătirea, păcatul și consecințele acestuia.

      Îți mulțumesc pentru răbdare și înțelegere..

  581. Ioan R. zice:

    1Sam.13:1 Fapte13:21 De ce 1Sam mentioneazá doar 2 ani de domnie a lui Saul?

    1Sam.31:1-5 2Sam.1:1-10 cum se explicá?

    • Marius David zice:

      Îți mărturisesc că nu mi-a trecut niciodată prin cap întrebarea și nu m-a frămîntat. Poate că are cineva răspunsul la chestiune. Ai căutat în ceva comentarii? Sînt sigur că sînt opinii și opinii din care poți alege adevărul.. eu îmi declar incompetența în acest domeniu… pînă la o documentare serioasă de viitor.

  582. RuBen zice:

    Maestre,

    lămureşte-mă şi pe mine cu anii de domnie ai primului împărat a lui Israel – SAUL.

    În 1Samuel capitolul 15 e sigura expresie că a domni 2 ani. Dar logica imi spune ca a domnit mult mai mult deoarece David era un copilas cand a fost invitat sa cante in casa acestuia, iar cand a fost numit rege avea deja 30 de ani.

    Multumesc.

    Cu bine,

    • Marius David zice:

      Ruben, am mai spus, nu m-a interesat deocamdata problema, deci nu pot răspunde articulat … Poate altcineva te ajută, ce spui?
      Da, logica spune că a domnit mai mult…
      Trebuie să cercetez problema, acum sînt în faţa unei conferinţe destul de dificile..

  583. ilie sutu zice:

    Am inteles ca aici este sectiunea „intrebari”,drept pentru care m am gindit sa va pun si eu una .Ati abordat in vreun articol problema „micilor „compromisuri pe care le acceptam sau suntem siliti sa le facem? Ma refer printre altele la spaga data medicilor si celor care controleaza activitatea economica, acceptarea de a semna un stat de plata pt un salariu si a lua alt salariu in mina si muuuuuulte alte asemanatoare.Pina unde putem invoca dreptul la a ne asigura supravietuirea in acceptarea situatiilor amintite? De unde incepe starea de pacat?

    • Marius David zice:

      din burta mamei începe starea de păcat.

      Azi Vasile Tomoioagă spunea.. „Scopul scuză mijloacele? Dar cine scuză … scopul?”

      ESte chiar atît de importantă supravieţuirea? Ce fel de supravieţuire? A cui? pentru cine? În ce condiţii?
      Şi nazismul a avut o ideologie de supravieţuire… resursele sînt în mîna cui nu trebuie. Să le luăm!

      • Brainerd zice:

        EDITAT DE MODERATOR
        (Brainerd, nu are rost sa te iei de alţii în acest fel, dacă ai de comentat ceva, comentează referindu-te la subiect. comentariu marius cruceru)

        Cred ca a doua varianta i se potriveste mai bine. Starea de pacat incepe asa cum spunea si fratele Marius, dar legat de ceea ce ai spus tu ilie, starea de pacat incepe din momemtul in care ai inceput sa nu mai umblii drept. Intrebarea este cat de credincios esti obisnuit sa fii? Pentru unii, mita este pacat, ptr altii, e absurd sa spui ca e pacat. Depinde cat de clar vezi fata lui Dumnezeu. Depinde daca ai acele intalniri cu Dumnezeu. asemeni lui Moise, pe Muntele Sinai. Cand se intorcea stia exact ce e voie si ce nu. Iar fata ii stralucea. Nu stiu daca ne poate straluci fata si noua, in micile sau marile compromisuri.

  584. ilie sutu zice:

    Chiar n am reusit sa ma fac inteles la ce pacate ma refer,si la ce fel de supravietuire?Sa va dau un exemplu concret: am fost angajat la o firma unde semnam un stat de plata pentru contabilitatea firmei si pentru eventuale controale iar in mina luam cu totul alta suma.Daca ar fi venit un control si m ar fi intrebat cit cistig eu ar fi trebuit fie sa mint ca sa l aper pe patron fie sa spun adevarul si sa i creez multe necazuri.Intrebarea este pot invoca dreptul la un salariu pentru ami intretine familia pentru accepta o stare de compromis?

    • Marius David zice:

      păi compromisul a fsot la semnare. Minciuna este doar subsecventă primului păcat.
      un păcat cheamă alt pacat întotdeauna.
      Pe al doilea nu l-aţi putut evita pentru că nu l-aţi evitat pe primul.
      Care-i soluţia?
      „… oricine trăieşte în minciună… ” vi se pare cunoscut?
      iertaţi-mă că sînt aşa de radical

      pe de altă parte, v-am dat răspunsul la întrebarea pusă. Mi-a fost greu. Măcar citiţi-l!

  585. dell zice:

    nu inteleg o chestie…nu stiu cum s`o spun mai crestineste…scrie sa-I dam lui Dumnezeu lucrul pe care-l pretuim…sa ne lepadam de el ( adica asta am inteles) cum anume se procedeaza ? …adica de exemplu eu joc basket si stiu ca-mi ocupa timp si stiu ca-mi place basketul mai mult decat studiul biblic. Acuma ..stiu ca nu`i de ajuns doar sa fiu constienta de lucrul asta. Si totusi cred ca solutia nu-i sa nu mai fac deloc lucruri care-mi plac.. Intrebarea este..cum pot sa-I „dau” Lui ..un lucru. Vreau sa traiesc asa cum vrea El…dar nu stiu cum..pentru ca vreau totodata sa ma bucur de ceea ce El mi-a da. De unde stiu ca basketul este de la El? .. cred ca deja sunt prea multe intrebari:)) ..dar va rog ..nu lasati pe altcineva „mai intelept” sa raspunda ca data trecuta:P ..no offence pentru acea persoana care a raspuns (a fost frumos ce a scris), but really, it didn`t help.
    Multumesc!

    • Putinstiutoru` zice:

      @Dell…Ca si fost jucator de de volei de performanta, timp de 5 ani, asa imi sta pe virful limbii sa rapsund la postul tau. Dar nu o fac, numai daca esti de acord tu si daca ma lasa Marius, evident.

    • Marius David zice:

      draga Dell,

      cînd lapezi lucrul pe care îl preţuieşti PENTRU Dumnezeu, Dumnezeu ţi-l dă pe altă parte în altă formă.
      Ai văzut Carele de foc?
      http://www.imdb.com/title/tt0082158/

      uită-te la acest film şi aş vrea să discutăm cîteva chestiuni.

      1. priorităţile. Care sînt priorităţile tale?
      2. Cum se manifestă în viaţa ta rînduirea acestor priorităţi? Ce este pe primul loc. Uneori lucrurile care sînt pe primul loc în viaţa ta îţi răpesc mai mult timp..
      3. nu se pune problema să stai 6 ore şi la studiu biblic pentru a-ţi arăta dragostea faţă de Dumnezeu, este vorba de calitatea timpului, este vorba de o zi din şapte.

      Ce spui? Ne aventurăm cu răspunsul la aceste întrebări?

      • dell zice:

        Nu stiu exact daca sunt in stare sa ma aventurez… Prioritatile…nu cred ca am vreo prioritate..incerc sa fac de toate si totusi nu fac nimic:P.. Sunt lucruri pe care le fac..care-mi plac..si incerc sa Il amestec..sa zic asa..pe Dumnezeu in toate lucrurile pe care le fac eu in asa fel incat sa incerc sa nu traiesc pentru mine, sau de capu` meu:P(de exemplu alegerea facultatii, hobby`urile..si alte lucruri…). Insa nu stiu daca am reusit vreodata sa fac asa ceva…

  586. Mihail zice:

    Buna,
    V-am ascultat cu placere in aceasta seara la Medias, cand ati ati prezentat adevarul Evangheliei;
    dar la final ati afirmat ca „credinta este un salt”, ceea ce in mine a starnit o indignare, aceasta dupa ce recent am terminat cartea lui Frnacis Schaeffer, „Evadare din rational”, in care „saltul” este o caracteristica a celor de sub „linia disperarii”.
    Deci care este relatia dintre credinta si ratiune?

    • Absolvent de Bucuresti zice:

      Credinta este o incredintare asupra lucrurilor care nu se vad. Evrei 11.

    • Marius David zice:

      Draga Mihail, mulţumesc pentru cuvintele bune.
      Da, credinţa este un salt, dar nu în sens Schaefferian, ci în sens biblic, ne aruncăm înainte, nu ne uităm înapoi, luptăm dînd cu pumnul, dar nu în vînt, alergăm doar uitîndu-ne înainte,
      dacă aveam mai mult timp asemănam credinţa cu un salt cu parapanta, cu paraşuta.
      am înţeles ce înseamnă să te arunci într-un astfel de gol avînd încredere în altceva decît picioarele tale, simţurile tale, senzaţia aceea cînd nu mai este drum de întoarcere înapoi, nu ai nici volan, nici frîne, nici marche arriere…
      Credinţă şi Raţiune? RElaţia? O lungă discuţie, augustin-anselm au definit foarte bine acest tip de dialectică. Cred ca să înţeleg, raţionez ca să pot crede, şi acolo unde raţiunea se opreşte începe credinţa.

      Credo ut intellegam sau crede, ut intelligas, dar şi
      intellego ut credam
      iar ansemianul
      fides quaerens intellectum completeaza imaginea

  587. dell zice:

    da chiar te rog…ideea era ca si fratele Marius sa`mi raspunda…daca se poate :)) so..please:D te ascult! ( sunt binevenite si mustrarile..le savurez :)) )

    • Putinstiutoru' zice:

      @Dell..

      inainte de a-ti raspunde as dori sa stiu daca practici basket de performanta si cit ani ai?

      Multumesc pentru incredere!

      • dell zice:

        heh..that`s a good question. Oficial, sa spun asa nu practic basket de performanta..desi vreau sa ma indrept intr`acolo. Am 18 ani, joc basket la liceu in echipa scolii (care de altfel nu se prea poate numi echipa de basket ca la fete nu pre` mere treaba:P ). Joc mai mult cu baietii, aproape in fiecare zi. Avem antrenamente la care cateodata stau si 6 ore :”> …

        • Marius David zice:

          1. nu vei face niciodată performanţă jucînd 6 ore. Vei intra în supraantrenament, stare care generează boli diverse ale muşchilor, ligamentelor. Am trecut pe acolo, făcînd sport de performanţă.
          2. dacă nu ai intrat DEJA într-o echipă de club la 18 ani, este destul de tîrziu pentru performanţă. Ietare pentru vestea proastă
          3. voi răspunde legat de duminica mai încolo.

        • Putinstiutoru' zice:

          @Dell

          Recunosc, imi era mai usor un raspuns daca jucai basket de performanta intr-o echipa de fete, dar voi incerca un raspuns.

          1. Trebuie sa te lepezi de basket, nu mai e al tau, gata. E al lui Isus. Si pentru ca nu o sa vina Isus sa joace basket in locul tau (sper sa nu vina deocamdata ca ar lua pe multi prin surprindere venirea Lui chiar acum…) trecem la vestea buna.

          2. Poti sa joci basket in continuare. Dar nu mai joci pentru tine, joci pentru Isus! Cum asa? Sunt 2 cazuri: daca faci basket de performanta sau cu un antrenor/antrenoare sau daca doar de placere in fata blocului.

          Cazul 1 – nu ti se aplica prea mult dar las exemplul ca si un tipar de a folosi ceea ce facem ca si o unealta in slujba Evangheliei.

          Pai cum ar fi ca de maine sa fii cea mai muncitoare la antrenamente? Sa respecti indicatiile antrenorului(oarei), sa fii cea mai punctuala, sa fi o jucatoare de echipa si nu individualista, sa-ti servesti (slujesti) coechipierele cu cele mai bune pase posibile. Sa fii un sprijin moral pentru colegele tale chiar si in afara antrenamentelor? Sa stii sa-ti stapinesti limba (adica sa nu injuri) cind moda e sa se mai scape cite o injuratura cind nu-ti iese o combinatie sau schema?
          Pt. ca stiu ca in general in sporturile de echipa exista o mare lejeritate in ceea ce priveste relatiile cu partenerii de sex opus si de obicei sportivele stirnesc admiratia, cum ar fi ca data viitoare sa nu iesi cu fetele la agatzat si sa nu te lasi ademenita intr-o intilnire doar de o seara.

          Cazul 2.
          Daca joci doar de placere, multe din cele de mai sus se pot aplica, chiar daca excludem antrenorul.

          Nu esti singura care nu e atrasa studiul biblic, dar odata cei descoperi farmecul o sa-ti placa. Asemenea unui sportiv, un crestin nu se poate dezvolta (creste) daca nu-si insuseste si partea de teorie, daca nu se lasa in permanenta antrenat (coached) atit pe plan mental cit si sufletesc de cel mai bun Antrenor. De asemenea, tot Biblia te va invata cum poti sa fii un exemplu pentru coechipieri si sa gasesti raspunsuri la intrebarile/problemele lor.

          Referitor la cea zicea Marius, pot spune ca in general la sporturile de echipa cu mingea, efortul nu este chiar asa de intens ca si in sporturile individuale (cu sau fara minge) pentru ca mingea ajunge la tinta mai mult prin pase decit carata de un singur jucator. Deci este vorba de un efort mediu constant si de durata, cu unele puseuri de efort maxim.

          Sunt de acord ca e important sa mentii un echilibru in viata ta, si ca nu e ok sa ai rezultate slabe la invatatura si sa fii buna doar la basket. (sper sa nu fie cazul)

          In legatura cu sansele de a face performanta reala nu sunt de acord cu Marius. Da, e putin tirziu sa te apuci serios de treaba, insa cu putin de sansa (HAR) poti sa mergi mai departe. Nu stiu cit esti de buna, insa daca vrei sa ai o cariera profesionista iti recomand sa contactezi un antrenor de echipa care joaca in campionatul Romaniei (la juniori sau nu numai) sa dai o proba de joc sau sa te testeze si sa-ti spuna parerea. Sa zicem ca spune ca nu mai ai sanse reale, exista pt tine si varianta antrenoratului, si sunt foarte multi antrenori buni care nu au fost jucatori excelenti, dar stiu sa motiveze si sa antreneze (coaching – in engleza inseamna mai mult decit a antrena).

          Sper ca acum sa ai cit de cit o idee, si sa ramai cu provocarea de a pune in aplicare tot ce ti se potriveste, chiar daca nu e usor sau placut din prima data.

          • Stefan cel Mic zice:

            :)Putin(mult)stiutoru` multumesc foarte mult de timpul acordat..si mai ales de raspuns 🙂 am de lucrat mult la capitolul „citeste Biblia” si..imi suna fiecare lucru care l`ai scris:P ( mai putin cu „iesitul la agatat” si..alea..not my thing 😀 ;)) ) Thank you again! 🙂

  588. Liviu P. zice:

    Nu ştiu la ce se referă pagina „Orar” din cadrul acestui blog al dumneavoastră (datorita parolei) însă mi-ar plăcea foarte mult să ştiu un orar al locaţiilor în care urmează să predicaţi. Precizez că vă stimez mult şi mă simt foarte întarit, încurajat, etc. prin predicile dumneavoastră.

    Vă mulţumesc anticipat precizând că aştept cu nerabdare răspunsul dumneavoastră.

  589. michael zice:

    nu vad nici o legatura intre saltul filozofic de care vorbeste F S si saltul credintei. cateodata credinta indeamna la un salt inainte, fara de care credinta nu mai e credinta.

  590. michael zice:

    apropos de „salt” se pare ca si dan puric a facut unul. sa fi fost unul puricesc?

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6886607-convertirea-lui-dan-puric.htm

    „Toata lumea cauta cheia aia: cand am facut eu saltul si m-am convertit? La mine nu e un moment.”

    • Marius David zice:

      imi place Puric actor, este jalnic atunci cînd se bagă în teologie,
      diletantism, dar realizat cu mult talent.
      păcat, se aplică legea lui Murphy fiecare își atinge maximul de incompetență în domeniul care îl fascinează.

      • Calin zice:

        Referitor la Dan Puric, ce am putea sa nu arucam apa din covata cu tot cu copil?

      • Andreea zice:

        Mai bine rugati-va pentru el, daca il considerati asa de jalnic. Va e folositor in primul rand dumneavoastra. Ar trebui sa probati acesta afirmatie. Altfel ramaneti la stadiul de barfa si invidie. Adica vrednic de jelit.

      • SV zice:

        @ Andreea

        Câte din „predicile” actorului Puric le-ai ascultat? Cu siguranţă nu prea multe.
        Cât de atentă ai fost la teologia lui?
        În orice caz, nu foarte atentă.

        O spun ca unul căruia îi (îmi) place Dan Puric.
        Şi ca actor, şi ca vorbitor.
        Şi ca român, şi ca militant.

        Nu ca teolog.
        De trei pătrimi din boala României este responsabilă ortodoxia, din păcate.
        Şi tot din păcate, urmăm noi, evanghelicii.
        Fiindcă ne-am schimbat paradigma şi vrem să fim în pas cu vremurile, co societatea, cu lumea.

        • Calin zice:

          @SV – imi place foarte mult raspunsul tau, foarte echilibrat.

          Sincer, ieri cind am vazut raspunsul lui Marius referitor la Dan Puric eram suparat, nu ca Dan ar fi un teolog bun (ma duc pe mina lui Marius) dar cred ca omul e de mare folos acestui neam, si sincer nu mai stiam unde sa-l incadrez.

          Ai fost inspirat ca l-ai bagat in categoria de militant, si cu asta mi-ai salvat ziua. 😉

          Zici ca de vina pt situatia din Ro, este de vina ortodoxia. Eu intreb, ortodoxia sau oamenii din ortodoxie?

          • SV zice:

            @ Calin

            Da, Dan Puric e un crestin militant. As zice ca zice bine ce zice si cum zice (pentru oamenii din mediul lui ortodox).
            Sincer, nu e de ajuns.

            Te (sau mă) intrebi daca ortodoxia sau ortodocsii sunt de vina.

            In primul rand SISTEMUL – adica ortodoxia. Dar sistemul traieste prin oameni.

            Iti supun atentiei cateva lucruri:

            1. Ortodoxia e nereformabila. Si ma refer si dogmatic si practic (traditia). Iar la traditie e de ajuns sa mentionez oasele, lemnele si mortii („sfintii”) la care se inchina toti, „de la vladica pana la opinca”! Sa nu mai amintim de cinstea data si rugaciunile catre „preasfanta, curata, binecuvantata, marita STAPANA NOASTRA, DE DUMNEZEU NASCATOAREA si pururea fecioara Maria”… de parastase, aghiasma si cate altele…

            2. Ortodoxia (ma rezum la cea romaneasca) e flasca, nu are sistem imunitar moral. Nu exista disciplina si disciplinare in B.O.R. NU se iau masuri in comunitate.

            3. Nu exista o fratietate decat in mod accidental. Poti oricand sa nu mai mergi la cutare biserica si sa te duci la alta sau sa nu mai mergi deloc – nimeni nu stie de tine, nimanui nu-i pasa etc.

            4. Scriptura e considerata un obiect de cult – oamenii o pupa, se inchina inaintea ei… dar NU o studiaza. Li se instileaza sistematic teama de a nu o cerceat singuri, ca nu cumva sa o interpreteze „gresit” (ca la sectanti etc.).

            5. Sfintele Scripturi (initial laudate de Parintii Bisericii in primele veacuri si considerate „singurul izvor al mantuirii” – Atanasie cel Mare) sunt considerate de importanta egala cu „sfanta traditie”. Asta teoretic. Practic, „traditia” controleaza si interpretarea Bibliei si doctrinele si viata practica.

            6. Preotimea si monahimea imbata poporul cu sloganuri etno-teologice, false, de genul: „Romania e gradina Maicii Domnului”, „noi suntem crestini de 2000 de ani”, „am fost crestinati de Ap. Andrei”, „suntem biserica cea adevarata” („avem tainele, sfintii, preotia poastolica si harul” etc.). Adica le dau oamenilor un sentiment de siguranta intemeiata pe… orice altceva decat pe VOIA si ASTEPTARILE LUI DUMNEZEU, asa cum sunt ele revelate in Scripturi.

            Cred ca ajung cele de mai sus… nu?

          • Calin zice:

            @SV
            Multumesc din nou de raspuns, se pare ca esti f bine documentat. 🙂
            Poate intr-o zi o sa ne putem vedea fata in fata sa discutam si asa. Eu is din Cj.

            @Marius

            Imi cer scuze de exprimarea pe care ai fost nevoit s-o cenzurezi, ma cam luase valul…intr-adevar nu era cea mai potrivita exprimare

          • SV zice:

            @ Calin

            @Poate intr-o zi o sa ne putem vedea fata in fata sa discutam

            Cine stie?!
            Da-mi adresa de email, personala. Mersi.

        • Calin zice:

          @SV multumesc de raspuns. Foarte la obiect si limpede.

          Se pare ca ortodoxia a piedut un tren urias atunci cind CENZURAT DE MODERATOR miscarii Oastei Domnului.

          Totusi, daca sistemul nu se poate schimba, oamenii din sistem da, insa e nevoie de o abordare de „unu la unu” (one to one) si nu de o chestie la gramada. Grea misiune, pt ca nu cred ca e o solutie ca toti ortodocsii sa devina evanghelici.

          • Marius David zice:

            n-aș fi de acord cu expresia pe care am cenzurat-o, cred că se putea folosi o alta expresie

          • SV zice:

            @ Calin

            Ai dreptate: numai oamenii se pot schimba. Si da, o abordare „1to1” ar fi, probabil, cea mai eficienta.

            @ nu cred ca e o solutie ca toti ortodocsii sa devina evanghelici.

            Delicat subiect. Nu cred in reforma ortodoxiei. In cel mai bun caz ar lua nastere o noua confesiune.
            Daca ar pica anumite premise teologice si doctrine ortodoxe de baza, s-ar schimba automat si practica (traditia).

            De pilda: daca s-ar recunoaste rolul de unic Mijlocitor al lui Iisus Hristos, automat ar trebui sa se renunte la toate rugaciunile adresate in Liturghie si in celelalte slujbe bisericesti (utrenie, vecernie etc.). Iti dai seama ca ar trebui modificate si retiparite toate cartile de slujba si ceasloavele (cartile de rugaciuni) etc.

            Sau daca s-ar recunoaste ca Iisus nu a lasat Sf. Euharistie sa se faca cu paine + vin + apa amtestecate toate la un loc, atunci ar trebui sa se schimbe toata structura Liturghiei.

            (Nota: apa din Potirul euharistic simbolizeaza apa care a curs din coasta Mantuitorului, darurile Duhului Sfant)

            Sau daca s-ar recunoaste ca NU e nevoie de oase (moaste de ale „sfintilor”) cusute in Antimis ori ca venerarea moastelor este un lucru „scarbos” inaintea Domnului Dumnezeu, atunci automat ar trebui sa se modifice si tipicul Liturghiei si practicile conexe (rugaciuni adresate „mortillor” – a se citi „sfintilor” care „mijlocesc pentru noi” etc.)

            (Nota: Antimisul este o fata de masa care se pune pe Sfanta Masa unde se aduce Jertfa Nesangeroasa; moastele cusute in Antimis „certifica” faptul ca biserica respectiva este „biserica cea adevarata”, legata de adevarata istorie a mantuirii, in care martirii, sfintii etc. sunt dovada „adevaratei credinte”. Antimisul se da de catre episcop preotului, ca un soi de „certificare” a sistemului ierarhic eclesial si, deci, a faptului ca preotul este parte din „biserica cea adevarata”. Nu se poate celebra Sf. Liturghie fara Antimis; dar daca ai Antimisul, poti celebra Sf. Liturghie si pe campul de lupta, pe un afet de tun).

  591. Obreja Octavian zice:

    16.Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare şi-a vîndut dreptul de întîi născut.

    17.Ştiţi că mai pe urmă, cînd a vrut să capete binecuvîntarea n’a fost primit; pentrucă, măcar că o cerea cu lacrămi, n’a putut s’o schimbe.

    1.”curvar sau lumesc ca Esau”
    2.”dreptul de intai nascut”
    3.”n’a putut s’o schimbe”

    Am ascultat o predica acum recent si am auzit o interpretare destul de „ciudata”, apoi mi-am propus sa privesc si eu asupra textului dar nu am „batut nimic in cuie vizavi de interpretarea mea.
    As vrea daca se poate una de la dumneavoastra.

    Cu respect Octavian..

  592. daniel zice:

    o intrebare simpla?
    copii lui Iov din primul capitol al cartii sale sunt aceeasi cu cei din ultimul capitol?

  593. mnobineknume zice:

    am citit mai sus ceva cu privire la mita… nu e bine sa o dam..am inteles
    dar atunci cum se explica versetul din Proverbe 21:14b?

  594. dustshells zice:

    am si eu o intrebare care banuiesc ca poate deja a devenit oarecum rasuflata insa eu tot nu pot sa.mi dau un raspuns.Ce parere aveti despre muzica rock si mai mult decat atat despre muzica rock in biserici.Eu una nu sunt prea deschisa la modul acesta de muzica cantat mai ales in biserica insa in ultimul timp am inceput sa vad din ce in ce mai multe biserici care adopta stilul acesta.Ce.i de facut?

    • Marius David zice:

      Există muzică de ascultat în mașină, de cîntat în duș, de cîntat în stradă și de cîntat în natură,
      există și muzică de cîntat în adunarea sfinților în închinare, o muzică potrivită pentru mai multe generații, stiluri etc.
      Muzica rock este în primul rînd o muzică extrem de specializată și îngustă în atingerea unei anumite audiențe.
      Acesta, pe lîngă altele, este unul dintre motivele pentru care nu aș încuraja muzica de acest tip în comunitățile creștine în închinare.
      Tipul de structură socială a bisericii nu legitimează o astfel de muzică.

    • ghit oltita zice:

      Muzica rock in biserici nu-s are locul.Daca cei mai multi o adopta cei mai multi nu sunt pe calea mantuirii.Copiem practic ceea ce vadem pentru ca cei din afara sa vada in biserica „modernismul”.Oare asta a facut Isus?Ce usor uitam ca atitudinea noastra inaintea Lui trebuie sa fie asa cum El ne-a spus prin felul Lui de a trai!!Pacat.Cu ce intristare se uita TATA la astfel de copii!!El insa ne iubeste dar adeseori uitam ca uraste pacatul…Oare unde este smerenia,umilinta,inchinarea…

  595. pelegrin zice:

    Buna. Ce credeti despre zeciuiala, mai este valabila si in vrema noastra, a Harului? [desi stiu ca partea cu zeciuiala a fost practicata de patriarhi inainte de primirea Legii]. Sau este inlocuita de darnicie?
    Si unde trebuia sa o dam, la biserica sau e acelasi lucru daca il dam la familii nevoiase pe care le stim de prin jur si doar din cand in cand la biserica? [inteleg ca facem parte din aceasta institutie si trebuie sa o sustinem cumva]
    ps: n-am putut citi toate intrebarile puse ca sa vad daca nu se repeta cumva 🙂

    • Marius David zice:

      Da, mai este valabilă. Adică trebuie să o depăşeşti. Dacă în Lege se dădea zeciuiala, acum dai cît te ţine inima de răscumpărat, adică mult mult mult mai mult.
      Nu confunda dărnicia cu zeciuiala. Zeciuiala se dă la Biserică, dărnicia este mult mai mult decît zeciuialal. Cred că am mai scris depre asta pe celălalt blog. Voi căuta.

  596. tabitutza zice:

    As vrea sa pun o intrebare intrebatoare,pastorul biserici noastre a afirmat de mai multe ori, ca toti aceia care nu au „voce” din punctul lui de vedere, sa nu se mai ridice sa cante,(acuma el fiind maghiar de origine si va dati seama ca oricat de bine ar stii limba romana mai scapa cate o perla)eu ma intreb si va intreb si pe dumneavoastra oare Domnul primeste lauda doar din partea celor care au talent la cantat? este posibil asa ceva?

  597. mnobineknume zice:

    am doua intrebari 🙂

    1. In limba engleza, in Biblie scrie: Exod 33:19 And he said, I will make all my goodness pass before thee
    In limba romana scrie: Exodul 33:19 Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea,
    Ce este pana la urma, bunatate sau frumusete?

    2. Am ascultat o predica saptamana asta. Pastorul a zis ceva despre neprihanitul Iov, care avea si el incercarile lui. Dand ca referinta Iov 31:1 „Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare. „, a sugerat faptul ca Iov avea o problema cu fecioarele, pe care si-a infranat-o facand legamant cu ochii lui. Mie mi se pare destul de bizar,avand in vedere ca am citit tot capitolul si am inteles ca erau o serie de daca..daca..daca si la sfarsit un atunci sa creasca…etc. Adica l-am interpretat ca pe un exemplu. Ce parere aveti?

    • Marius David zice:

      în ebraică pare a fi bunătatea.
      În LXX este doxa, slava.
      Eu mă pricep doar la greacă, deci merg pe Septuaginta … .dar, din cîte reuşesc să îmi dau seama cu ebraica… problema este complexă. Cred că ce vrea să spună textul acolo… este că Domnul cu slava lui, care este şi bunătate şi frumuseţe a trecut …

      2. Interpretarea era făcută sigur de un bărbat? Orice bărbat normal, cu acuitate vizuală de la mediu în sus, care a trecut de vîrsta de 12 ani şi este sănătos din punct de vedere fizic are problema pe care o avea Iov,

      Eu mă identific cu Iov şi sper să pot ţine şi eu legămîntul lui. Greu! Foarte Greu. noroc că orbesc de un ochi! Asta ajută!

  598. oct zice:

    Doua intrebari:
    1.Puteti afisa aici sau poate sa deschideti un topic pe prima pagina unde sa afisati comentariile aparute in limba romana la diferite carti ale Bibliei, dar care sa fie bune sau remarcabile,de „nelipsit”.
    2.Este vreo posibilitate intrucat dmv. mai inregistrati din lectiile pe care le predati la institut, sa obtin si eu o parte din ele(e departe Oradea, mai ales cand mai ai si un copil)

    Numai bine..

  599. Sanyi zice:

    Fr. Marius, am o dilema si cred ca d-voastra aveti raspunsul pentru mine.
    Va amintesc doua versete unde este vorba despre „fiii lui Dumnezeu, cine sunt acesti fii?

    fiii lui Dumnezeu au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase; si din toate si-au luat de neveste pe acelea pe care si le-au ales. (Fac.6:2)
    Fiii lui Dumnezeu au venit intr-o zi de s-au infatisat inaintea Domnului. Si a venit si Satana in mijlocul lor. (Iov.1:6)

    • mnobineknume zice:

      am pus aceeasi intrebare sapt trecuta 😛 ai mai sus raspunsul
      ( fac un copy paste aici 😀 )
      „este un text extrem de controversat.
      Unul dintre studenți mei a făcut o lucrare excelentă pe acest subiect, trebuie să mă uit după lucrarea respectivă. Spune mai bine decît aș putea eu să lămuresc.
      Sînt mai multe opinii, îngeri căzuți, creaturi dispărute…
      Din cîte știu eu, dar trebuie să verific cu cei de la catedra de VT cuvintele sînt diferite în Iov față de Geneza 6. Acum sînt într-un loc în care nu am toate instrumentele de lucru …
      În Geneza 6, dacă știu eu bine, dar nu sînt sigur, este un hapax legomenon, adică cuvîntul apare o singură dată în toată biblia, ceea ce dă și natura de controversabilitate acestui text.

      Oricum … ideea importantă de acolo, cine vor fi fost aceia mai puțin contează, este răzvrătirea, păcatul și consecințele acestuia. „

    • Marius David zice:

      nu am eu răspunsul, îl are un student, mă tot chinui să îi găsesc eseul.
      termenul de fiu se referă în general la creaturile lui Dumnezeu, om, îngeri etc.

  600. robert zice:

    ce parere aveti despre muzica: rock,hip-hop,manele,etc. crestine? care de la o vreme (si n-o spun cu placere) tot apare prin biserici. multumesc

  601. tabitutza zice:

    eu as vrea sa va impartasesc cate ceva din ce se intampla in biserica mea.

  602. Th3Lov3OfG0d zice:

    As avea rugamintea sa va exprimati parerea in articolul CINE POATE SĂ FIE BINECUVÂNTAT ÎN BISERICA SI CINE NU ? http://privesteinsus.wordpress.com/2010/02/23/despre-binecuvantarea-copiilor-mici/
    Daca considerati ca e necesar sa scrieti un articol pe blog-ul personal, puteti folosi si varianta aceasta, si sa lasati un comentariu cu link-ul.
    Va multumesc & fiti binecuvantat de Domnul !!!

  603. Giovanni zice:

    Marius ma bucur de ce a sadit Domnul in tine in perioada 92-95 ne intilne-am la Bistrita la intruniri de tineret si de atunci incerc sa aflu tot mai mult de tine Slava Domnului cu Blogu. Dumnezeu sa te Binecuvinteze.Si sper ca ne vom intilni cit de curind.

  604. Ioan R zice:

    Nu stiu dacá a fost pusá aceasta intrebare.Ce párere aveti despre a incinera trupul cuiva?(má refer la credinciosi)

    • Marius David zice:

      draga Ioan,
      1. cred că din pămînt am fost luat în pămînt mă întorc.
      2. nu văd o problema dacă cineva incinerează corpul şi apoi îl îngroapă.
      3. mi se pare ciudat, dar nu am argument biblic, dacă vrea să păstreze cenuşa lui tata pe noptieră.
      Dumnezeu oricum va reface corpurile.. nu-i trebuie decît o moleculă, ori acestea sînt încăpcănate în această creaţie.
      Respirăm probabil Platon, bem Aristotel şi s-ar putea ca tocmai prin faţa ta la ultima ploaie să fi căzut o moleculă din corpul apostolui Pavel.
      Apocalipsa 21 ne spune că Marea îi va da înapoi pe morţii ei, Locuinţa morţilor pe morţii ei.
      Ce se întîmplă cu cei arşi în exploziile unor avioane? Incineraţi fără voie.

  605. Ioan R zice:

    Multumesc pt. ráspuns.M-ar fi interesat mai degrabá,dacá este corect pt. un copil al Domnului sá facá acest lucru?

  606. Intrebator zice:

    Ce părere aveţi despre aşa-zişii „nazişti spirituali”, cum i-am găsit numiţi undeva? Acele persoane care folosesc Cuvîntul lui Dumnezeu mot-a-mot, ca o sabie ce străpunge şi se răsuceşte în rană, pînă la moarte chiar. Şi …doar atît. Nici un strop de mîngîiere sau de alin, cum se vrea a fi pentru un păcătos ce caută încă voia Lui cu privire la viaţă. Aş putea da exemplu un blog, dar nu îl numesc, nu fac des lucrul acesta. Este unul dintre elevii dumneavoastră. Şi mă întreb dacă asupra abordărilor si perspectivelor de acolo sunteţi de acord.
    Am comentat de cîteva ori, la articole ce mi s-au părut irelevante, şi am primit acelaşi…tratament, rău la gust:)Dacă nu L-aş fi cunoscut pe adevăratul Doctor, cu doctoriile Sale nemaipomenite, probabil aş fi căutat un alt remediu. Am fost dezamăgit pe moment, conştient fiind de faptul că Biserica şi păstorul turmei Lui de aici, de pe pământ (sau viitorul păstor) trebuie să ofere o oarecare siguranţă, un refugiu în vremurile tulburi, pentru că, pînă la urmă, oameni suntem şi nu super-eroi.
    Suntem oare calificaţi de a ridica standarde mai sus decît unii le pot ajunge, pentru ca mai apoi să-i judecăm? Sau standardul este acelaşi pentru fiecare?

    • Marius David zice:

      draga Intrebator,
      depinde, depinde, depinde,
      daca astepti de la pastor numai balsam si vindecare este ca si cum ai merge la medic si astepti sa iti dea numai sirop dulce de tuse cind tu ai cangrena.
      depinde.. sint cazuri in care sabia Cuvintului chiar trebuie sa taie,
      nu stiu despre nazistii spirituali, habar nu am ce sint, pe unde umbla.

      asa cum spui… oameni sintem, poate ca si cel la care te gindesti tu nu este decit un om si acela lipsit de experienta.

      • Intrebator zice:

        mulţumesc mult:) cred că aceasta a fost exact reacţia pe care mă aşteptam să o primesc de la un om al Lui, acolo, pe acel blog. Sunt sigură că Biblia nu doar „perie” spatele păcătosului, ea loveşte, mustră tare de tot pentru că ce fel de… Tată e acela care nu pedepseşte pe cine iubeşte? Totul ţine de atitudine şi de…experienţă, cum bine spuneaţi. Mulţumesc pentru că v-aţi făcut timp să răspundeţi. Apreciez. Voi încerca să evit contactele cu astfel de persoane. E cel mai bine, şi pentru ei şi pentru mine, ca să nu păcătuiesc judecîndu-i. Binecuvîntări şi pace.
        Cu stimă.

  607. bloggersnack zice:

    As fi vrut sa va pun aceasta intrebare pe e-mailul personal dar nu am reusit sa gasesc, asa ca m-am gandit ca daca tot aveti o sectiune cu intrebari despre orice, m-am gandit sa va „deranjez” aici cu doleanta mea.
    Am facut facultatea de filosofie a Universitatii Bucuresti iar acum sunt anul I la istorie in cadrul acleiasi universitati.
    Am facut o lucrare in care analizam contextul religios si filosofic al culturii grecesti in contextul mesajului lui Pavel la Atena. Aceasta lucrare a atras atentia profesoarei mele de „greaca antica” si mi-a sugerat sa fac o tema de licenta, va redau aici ce mi-a spus dumneaei, „cu o mai bogata analiza a tot ce inseamna ta hoera pt greci,adaugand si hedonismul, eventual, in discutia despre virtute? Problema discursului
    primilor crestini pe intelesul lumii pagane, vizand aici doar Grecia este una interesanta”.
    Pe mine ma intereseaza „istoria crestinismului antic” si tema propusa mi se pare interesanta.
    As vrea sa va intreb pe dumneavoastra daca tema vi se pare interesanta, daca din cate stiti a fost dezbatuta mai pe larg si daca ati putea sa-mi sugerati o bibliografie pentru o astfel de tema?
    Va multumesc.

    • Marius David zice:

      Bloggersnack, emailul meu este marius punct cruceru arond gmail punct com
      Pentru o asemenea tema trebuie sa speculezi un pic.
      Nu stiu daca va merge.
      Nu stiu ce bihbliografie ai la dispozitie.
      In privinta discursului crestinilor pntru lumea păgînă s-a scris enorm, trebuie să mergi cu camionul la biblotecă.
      ti-as sugera sa restringi tema si sa eviti capcana unor teme eseistice. Ia o tema mai exacta, mai arida, dar pe care o poti face ca la carte, stiintific, argumentat, cu bibliografia pe care o ai la indemina.
      succes.

  608. Dinu zice:

    Intrebare: este permisa pedeapsa cu moartea? (din perspectiva crestina)

  609. razvanrc zice:

    Eu as fi vrut sa ii trimit un mesaj lui „Y”, pe pagina cealalta, dar am vazut ca nu mai pot comenta. Mesajul meu pentru acea domnisoara este ca nu e nicio nenorocire ca este altfel. Din cauza asta avem liberul-arbitru, pentru a alege. Orientarile acestea sexuale nu exista de ieri de alataieri. Mereu au existat, de cand exista oameni pe Pamant. Singurul lucru de care ar avea nevoie Y ar fi un prieten adevarat, care sa ii poata acorda un sprijin in momentele prin care trece. Si de o consiliere psihologica mai adecvata.

    • Brainerd zice:

      razvanrc,
      cred ca este mai bine faptul ca nu ii mai poti transmite un mesaj. La sfatul pe care il ofereai, mai bine fara.Nu este nici o nenorocire zici tu, dar tu cine esti, Dumnezeu?

  610. agnusstick zice:

    Tu? Eşti? Marius?
    Acum, că am pus întrebările, aş vrea să mă fac un pic de râs. Am spus ceva într-un comentariu prea grăbit, şi aş vrea să mă corectez:
    Nu, nu trebuie absolut deloc să „iubeşti pe altcineva mai mult chiar decât pe tine”, asta este complet greşit! Trebuie „doar” să iubeşti ca pe tine însuţi, şi nu un singur om. Din păcate şi din fericire, există constrângeri: nu te poţi căsători înaintea lui Dumnezeu decât cu unul singur.
    Dacă mai găsesc prostii, cu permisiunea ta am să revin (dar nu şi pentru cele minore).

  611. Gocu zice:

    Eu am 16 ani si sunt ateu … e acesta un handicap ?

    astept raspuns la adresa de mail gdanmihai@gmail.com

    • 2nan zice:

      @ Dragă Gocu

      şi eu am avut 16 ani şi eram, la ora aceea, ateu.

      Am continuat să fiu ateu şi la 17 ani, când m-am îndrăgostit de filosofie (materialist dialectică şi istorică) şi purtam discuţii adânci cu tatăl meu.

      Ca atare, am intrat la Politehnică şi… tot ateu eram. Eram cel mai tare din an la filosofie. Tare, pentru că studiam mult şi eram realmente pasionat de ateism.

      După care au loviturile soartei s-au înteţit…

      În anul trei de facultate l-am pierdut pe tatăl meu.
      Au început întrebări existenţiale mai profunde… persistente…

      După câteva luni am fost ţintuit la pat de o hepatită teribilă.
      Ceea ce a intensificat frământările mele existenţiale.

      Nu credeam în Dumnezeu, eram convins că e un simplu cuvânt, o gogoriţă scornită de oamenii slabi şi ignoranţi, incapabili să priceapă structura universului şi mersul lucrurilor.
      Numai că ateismul nu îmi răspundea la cele mai adânci şi mai arzătoare întrebări.

      În vârful piramidei acestora se află o întrebare pe care nu o vei putea evita nici tu, după cum nimeni de pe pământul acesta nu o poate evita, dacă e să fi decăzut între timp la starea de animal care trăieşte mânat doar de principiul plăcerii (Freud) şi de cel al puterii (Adler).
      Iar întrebarea este aceasta: care este sensul vieţii mele? şi care este sensul ultim al întregii existenţe?
      Niciodată nici un animal nu îşi va pune această întrebare. Dar omul şi-o pune!
      Este privilegiul lui, de fiinţă făcută după chipul lui DUMNEZEU, să îi pese dacă viaţa lui are vreun rost sau nu.

      Dar… de aici încolo începe marea ta aventură!

      Aş vrea să te sprijinesc, dacă îmi permiţi, cu o carte care ţi-ar supune atenţiei câteva argumente esenţiale.
      Cartea se numeşte Dumnezeu nu crede în atei (titlul original este God does not believe in atheists, dar cartea este tradusă în româneşte).
      Vreau să ţi-o trimit.

      Scrie-mi numele tău complet şi adresa poştală (pentru a-mi scrie fă click pe numele meu de utilizator 2nan, apoi mergi pe situl meu la Contact.
      Cu bine şi cu drag!

      p.s. Da, e un extrem de mare handicap să fii ateu. Câtă vreme am fost ateu, mi-a lipsit busola morală în viaţă, precum şi resursele pe care numai EL ni le poate pune la dispoziţie. Şi aş dori să te scutesc pe cât posibil să treci prin pustiul unei vieţi fără Dumnezeu – de aici şi dorinţa de a-ţi trimite cartea. O fac cu bucurie şi recunoştinţă că mi-a îngăduit să ajung la EL.

    • Marius David zice:

      Depinde… N-am fost creaţi pentru necredinţă. Am fost creaţi pentru a crede.

      Trei lucruri nu le poate face niciun animal, numai omul, poate că mai sînt şi altele, dar acestea le putem celebra eclesial: numai omul poate cînta articulînd, poate crede şi se poate ruga.

  612. Umbra zice:

    De regulă se consideră că Legea „a trecut”, că „a tinut până la Cruce”, că „e învechită” si, deci, „aproape de pieire”, că ea ESTE, de fapt, „umbra” lucrurilor prezente (sau/si ale celor ce va să fie).

    Părerea dvs.? – este legea o umbră sau are în ea, o umbră… si care este umbra… si ce este (ne)trecător în lege…

    Σκιὰν γὰρ ἔχων ὁ νόμος τῶν μελλόντων ἀγαθῶν, οὐκ αὐτὴν τὴν εἰκόνα τῶν πραγμάτων, κατ’ ἐνιαυτὸν ταῖς αὐταῖς θυσίαις ἃς προσφέρουσιν εἰς τὸ διηνεκὲς οὐδέποτε δύναται τοὺς προσερχομένους τελειῶσαι:
    http://greekbible.com/index.php

    Multumesc.

    • Marius David zice:

      draga Umbra, Autorul epistolei către Evrei foloseşte mai multe metafore pentru Lege, la fel ca şi Apoostolul Pavel, una dintre cele folosite de PAvel este paidagogos, este un învăţător, ne îndreaptă spre lucurrile adevărate,
      în acest sens este umbra lucrurilor care vor să vină
      Ce este netrecător în Lege, lucrurile spre care arată, spiritul legii.
      Avem spiritul SAbatului, îl păstrăm în Ziua Domnului, avem spiritul Legii, nu sacrificăm capre şi oi, dar ne sacrificăm pe noi înşine, Romani 12.1-3.
      este mult mai greu de trăit în Har, în acest fel,
      vezi şi Predica de pe Munte,
      la Iris, în sesiunile depsre Predica de pe Munte, http://www.tineretiris.ro, am tratat aceste lucruri.

  613. mnobineknume zice:

    cand o sa puna pe site ultima conferinta de la iris? 😀
    k au trecut deja 2 saptamani :-s

  614. vioricaO zice:

    Frate Marius,

    Am o intrebare va rog!
    -in cate limbi este tradusa Biblia la ora actuala?
    Am cautat pe Google si am gasit raspunsuri diferite, asa ca va intreb pe dvs. in speranta ca-mi veti furniza raspunsul corect, oficial. Va multumesc!

    Intrebarea apartine de fapt fiicei mele, care ieri a facut 16 ani, cu binecuvantarea Domnului!

    • Marius David zice:

      Nu ştiu, dar duminică mă întîlnescu ciineva care face parte dintr-o organizatţie care lucrează la traducerea bibliei în limbile în care nu s-a tradus textul sacru.
      Au date exacte, negugălizate.
      Sper să aflu!

  615. Ari Jugariu zice:

    Cu riscul de a fi deja prea cicalitoare .. pe cand reteta detaliata de bros acru? abia astept, am tot ce-mi trebuie… mai putin priceperea 😦

  616. Jevelson zice:

    Frate Marius,
    recent m-am hotarat ca ar trebui sa invat sa cant la un instrument. Am mai avut o tentativa acum 10-12 ani la chitara dar am o problema cu tinutul ritmului (si la cantatul cu vocea cate o data)si mi s-a recomandat sa renunt. Cu ce instrument mi-ati recomanda sa incep sa invat (la care sa pot studia la bloc)?
    Multumesc.

    • Marius David zice:

      Ah, grea intrebare, discutăm cînd ne întîlnim pe 20-21? Ce spui?
      Chitara este o alegere foarte bună.
      Sora mea este o profesoara excelentă.
      Nu-i problema cu simţul ritmuli, s-ar putea ca în gene, datorită moştenirii tale să ai alte ritmuri încriptate acolo. Aia nu este o problema.

      NU RENUNŢA. nICICUM.
      nu uita că în cealaltă existenţă va trebui să cînţi pentru eternitate, de ce să nu începi de pe acum? Salvezi timp! 🙂

  617. bloggersnack zice:

    As vrea sa comand cartea „Augustin un amator…”
    Din pacate nu am mai gasit-o in stoc pe unde am cautat-o.
    Puteti sa-mi spuneti unde as putea sa o gasesc?
    Multumesc.

  618. ElizaO zice:

    Pace, frate Marius! Eu sunt cea cu intrebarea despre numarul traducerilor Bibliei in lume la ora actuala. Mi-ati spus ca veti lua legatura cu cineva in acest domeniu. Va astept cu nerabdare raspunsul. Va multumesc!

    • Marius David zice:

      Da, se pare că sînt 6900 de limbi pe pămînt, dupa datele http://www.wycliffe.org/
      după cum am aflat azi sînt peste 2300 de limbi în care nu este tradusă biblia,
      adică circa 200 de milioane de oameni care au cunoştinţă de niciun verset din Sfintele Scripturi
      Sursa? Petru Paşcalău, misionar wycliffe pentru Etiopia, pentru tribul Chistane.

  619. Nemo zice:

    Buna, incep direct, nu stiu cum altcumva: sunteti de acord cu sarutul intr`o relatie ( dintre doi crestini ) ? Eu personal nu sunt, dar as dori sa aflu parerea dvs legata de aces subiect. As aprecia cateva argumente biblice…sa fie mai strong . Multumesc!

    • Marius David zice:

      Definitiv, irevocabil şi ferm: nu sînt de acord cu sărutul între doi creştini. Deloc!!!!! Deşi sîntem în mijlocul Europei!
      Între un creştin şi o creştină….hmmm.. asta merită să discutăm 🙂

  620. Nemo zice:

    De acord 🙂 astept mustrari, sfaturi, intrebari, argumente biblice..orice 😛 (vreau doar sa duc subiectu` asta pana la capat) Multumesc! 🙂

    • Martie zice:

      @Nemo – sărutul dintre 2 creştini – câteva argumente biblice… mai strong

      Daca e vorba in intrebarea ta de doi crestini de acelasi sex, ia d’aici de la apostolul Pavel, niste argumente strong de strong:

      21fiindcă… nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit…
      24…Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;…
      26…Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;
      27tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
      28Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neângăduite.

      Am intrebat un rabin de ce evreii numeau Neamurile „câini”. „Din pricina pacatelor sexuale de tot felul! Mai ales din pricina homosexualitatii!”

      Aviz doritorilor de senzatii „tari”!

      • Putinstiutoru' zice:

        @Martie…ne-ai impuscat pe toti cu mitraliera ta de versete. Si nu era cazul deoarece nuanta era deja stabilita.

        • Martie zice:

          @Putinstiutoru’

          Ştii povestea lui Nastratin Hogea care-şi bătea copilul în avans, înainte de a-l trimite cu ulciorul la izvor?

          Ca să vezi câştigul: nu l-a spart!
          Paza bună trece primejdia rea.
          Şi izvodirile scârboase ale minţii.
          Mai bine mitraliat de Pavel. decât consiliat în stil postmodern.

  621. sam zice:

    care ar trebui sa fie calitatile sotiei de pastor(concret)trebuie sa fie “chemata”?

    • Marius David zice:

      1. să fie soţie.
      2. să fie chemată.

      • R. zice:

        Ce intelegeti dvs in acest caz prin a fi sotie? Ca toate maritatele (vorbesc acum doar de crestine) sunt sotii. Poate avea un job, de exemplu?
        Si chemata de cine?

        • Marius David zice:

          Ce înţeleg prin a fi soţie? Păi încerc să spun prin http://www.tineretiris.ro
          M-am exprimat deja. Nu vezi cît scandal am produs? 🙂
          Soţia mea nu lucrează. A lucrat şi probabil va mai lucra. ACUM nu lucrează, dar face pentru mine anumite chestiuni de secretariat.
          Este foarte mulţumită cu plata 🙂
          Draga R. cînd ne-am căsătorit eu nu ştiam că voi fi chemat la lcrarea de pastor.
          Asta rezolvă sau complică întrebarea ta?

          • R. zice:

            rezolva totul, in asa fel incat nu mai vreau s-aud de sfaturi pt tinerii care vor sa se casatoreasca, despre cum sa fi o sotie, mama buna, etc.
            nu e vina dvs, stati linistit.

          • Marius David zice:

            Realmente nu-ţi înţeleg iritarea, dacă citesc eu bine răspunsul tău.

            Ne-am avîntat înainte prin credinţă, asta am vrut să înţelegi.
            Dumnezeu ştia de chemarea mea, Dumnezeu ştia de faptul că vom fi împreună,
            Dumnezeu ştia la ce ne-a chemat pe amîndoi şi înainte de a şti eu că sînt chemat la lucrarea de pastor ne-a potrivit împreună şi i-a dat NAtaliei tot ce-i trebuia pentru a fi soţie şi mamă bună.

            Deci răspunul meu complică întrebarea ta.

  622. Nemo zice:

    vai…da in nici un caz nu m`am referit la sarutul dintre doua persoane de acelasi sex…:| imi pare rau ca am lasat sa se inteleaga asa ceva… Cum pot fi de acelasi sex, si si crestini… Deci sarutul dintre un baiat crestin si o fata crestina..mai concret ..dintre pocaiti :))

    • Marius David zice:

      eh nu? sînt şi „creştini” care se plac. De acelaşi sex. Ce să-i faci? Dragostea, bat-o vina! Bleah!
      Deci, ai întrebat de sărut.
      Problema mea este că sînt căsătorit de vreo 20 de ani şi am uitat.
      Acum serios: problema este foarte delicată şi graniţa spre ipocrizie şi fariseism este foarte aproape.
      Cum ar suna să îţi dăm sfaturi de genul:
      1. te poţi săruta, dar … nu mai mult de 30 de secunde şi ţînînd o biblie între voi… (menţionez că cineva a dat serios sfatul acesta)
      2. te poţi săruta doar după logodnă sau … în faţa altarului, la căsătorie, în faţa pastoruliui
      3. te poţi săruta pe furiş de la prima întîlnire, numai să nu vă prindă părinţii şi numai după ce te speli bine pe dinţi.

      Care variantă o alegi?
      Sînt unele chestiuni în care am încredere în bunul simţ al celor doi şi cred că Duhul care este în cei doi, creştini pretinzîndu-se…, îi va călăzi în tot adevărul.

      Eu şi soţia mea… Pardon SOŢIA MEA mi-a impus următoarea regulă (dat fiind sîngele fierbinte de care m-a învrednicit genetica… ) pînă la căsătorie şi dacă nimerim singurei undeva… nu trebuie să se întîmple nimic ce nu s-ar putea întîmpla în prezenţa părinţilor noştri.

      Ce fel de părinţi avea ea? Tatăl ei nu crede în DATING!!! Numai în Domnul Isus crede.
      Nu credea nici atunci… Deci vă puteţi imagina situaţia.
      cineva în complicitate cu altcineva a încercat să ne faciliteze nişte întîlniri cît de cît… S-a ales praful de toate planurile.
      EA a rămas mult mai credincioasă principiilor semănate de părinţii ei decît tuturor încercărilor de a trece graniţele.

      Dacă îi mulţumesc pentru ceva acum lui Dumnezeu aproape în fiecare zi? Educaţia pe care părinţii Nataliei i-au administrat-o.
      Atunci simţeam că mă urc pe pereţi şi credeam că stau lîngă un sloi de gheaţă.
      Eram ca o pisică care încerca să se urce pe sticlă.

      Romantismul?
      Vine din amînare, din aşteptare.
      De ce ne place Romeo şi Julieta? De c e a rămas în literatură o poveste atît de dulce? Nu din cauza unor mozoliri şi pipăieli de cîteva minute, cin din cauza distanţei dintre scară şi balcon.
      tînjirea, durerea aceea lină şi dulce, păstrarea pentru cele ce trebuie să vină, toate la vremea lor, recitîndu-ţi în minte cîntarea cîntărilor… şi nu stîrniţi dragostea pînă nu vine ea…

      Ai înţeles ce sugerez?

  623. oct zice:

    2Ti 1:7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

    Despre ce fel de duh este vorba?
    Care este compozitia acestui pneuma? Cand Pavel scrie pneuma se gandeste la Duhul Sfant, la duhul omului, la un duh slujitor..?
    Spre exemplu cand spun „pune Doamne peste mine un duh de putere”, probabil ma gandesc la faptul ca Dumnezeu va trimite peste mine o revitalizare duhovniceasca. Un vant revitalizator.
    Duhul acesta vine de la Dumnezeu, sub ce forma?

  624. Nemo zice:

    As opta pentru a doua varianta 🙂 Si macar de dragul lipsei mele de experienta in asa ceva pana acuma, vreau sa reusesc sa nu calc stramb si cumva sa-mi intaresc principiile doar ca nu stiu daca sunt in totalitate corecte… As vrea ca primul meu sarut sa fie atunci cand voi sti sigur ca el va fi acela cu care`mi voi petrece restul vietii, dar daca el pur si simplu nu se poate abtine sau mai bine zis nu este de acord cu acest principiu, trebuie sa inteleg ca nu este pentru mine? Nu intentionez sa par o sfanta, gresesc eu ca gandesc asa? Si apoi mai este varianta: daca ma va cere in casatorie doar pentru asa ceva? :)) ar fi culmea.. Nu sunt intr-o relatie, n`am fost niciodata..dar ma tot ciondranesc cu un prieten pe tema asta.. Daca sarutul ar insemna printre altele o oarecare eliberare.. este corect sa-l las sa arda? sau.. hm..nu stiu exact cum sa pun problema.. Este pacat, sau nu? ..Eu cred ca este, dar cum as putea eu, fata, explica asta unui baiat? Poate ca am cam batut campii in ce am scris..:P
    Ati spus in serile de tineret de la biserica Iris ca baietilor le plac provocarile sau..le place sa fie incercati..nu mai stiu exact cuvintele… Ar putea un baiat sa fie atat de incuiat sau absorbit de asa ceva incat daca o fata nu este de acord, pur si simplu sa renunte la ea? ..trebuie sa existe in Biblie un remediu si pentru ei..care au problema asta.. 😛
    astept raspuns…`uri 😛 Multumesc!

    • Marius David zice:

      draga NEmo,
      Deci eşti fată! 🙂
      Acum văd că vorbeşi despre CELĂLALT, nu despre CEALALTĂ. M-ai indus în „oroare” pentru un minut pînă mi-am dat seama.
      Atunci cu tine este mai uşor. Trebuie să vorbeşti cu soţia mea. Neapărat! Îţi dau telefonul ei ca să o iei prin surprindere.

      Nu, nicicum, sărutul nu înseamnă nicio eliberare, dimpotrivă.
      Cine arde… să se căsătorească. Pune-l la rotisor pînă te cere în căsătorie.
      Nemo, una dintre cauzele pentru care băieţii amînă să vă ceară în căsătorie este că sînteţi prea disponibile. Pur şi simplu… nu mai ard cu aceeaşi intensitate ca să dorească să vină CLIPA ACEEA.
      Un băiat care are de cucerit o cetate bine întărită atunci găseşte resurse şi pentru casă şi pentru masă… Amînă atingerea, îndepărtează-te, creează tînjirea romantică.
      Un băiat renunţa o fată din multe motive… e mult de discutat. Dacă eşti prin Cluj, rămîi un pic să stai de vorbă cu soţia mea după seara din 28.

      vom vorbi şi despre aceste lucruri din Cîntarea cîntărilor.

      • Th3Lov3OfG0d zice:

        Corecta afirmatia:
        „Pune-l la rotisor pînă te cere în căsătorie.” si explicatia urmatoare. Sunt imprumutate de la Mark Gungor – „Laugh your way to a better marriage” sau e calauzire in paralel prin Duhul ???

  625. Jaaz zice:

    Auzisem ca ati recomandat o anumita carte. Nu sunt suficient de ipocrit sa imi fac cont ca sa pot accesa sectiunea carti, in timp ce am sa pretind ca sunt un cititor avid in zona blog-ului dumneavoastra. Doream insa o opinie legata de carte si nu stiu ce metoda de contact sa folosesc.

  626. Nemo zice:

    da…sunt fata..:)) Mi`a placut ce`ati scris 🙂 multumesc! Eu sunt din sebes, nu stiu daca voi fi pe 28 la cluj, dar, nadajduiesc 🙂
    „Un băiat renunţa o fată din multe motive… e mult de discutat.” aici m`am oprit putin. Tare as vrea sa aflu motivele ( unui baiat CRESTIN ) 😛
    Predica despre care vorbiti ca va fi pe 28, se va posta pe site`ul tineretiris.ro ?

  627. George G. zice:

    O intrebare poate naiva: Biblia a inceput sa fie scrisa prin secolul XIV i. Hr, din cate inteleg, textele adaugandu-se pe parcurs.

    Cum se face ca de doua milenii Biblia a ramas in acelasi stadiu? Conciliul de la Trent a stabilit, se pare, unde se pune frana textelor inspirate de Divinitate.
    Chiar nu ne mai comunica nimic Dumnezeu direct de doua mii de ani incoace? Sau e perspectiva mea stramba?

  628. Esential zice:

    Frate Marius i-ati scris lui Nemo urmatoarele randuri: „Atunci simţeam că mă urc pe pereţi şi credeam că stau lîngă un sloi de gheaţă.
    Eram ca o pisică care încerca să se urce pe sticlă”..va refereati la sotia dumneavoastra si la felul cum ea pastra distanta dintre dansa si dumneavoastra inainte de casatorie…

    Ce doresc sa va intreb: mai exact la ce v-ati referit aici?? Era prea rece cu dumneavoastra, distanta, inhibitionista?? Daca e asa, cum ai siguranta ca o fata de genul acesta n-avea avea probleme cu gandirea ei despre sarut, sex in relatia din casatorie??? Lamuriti-ma si pe mine va rog aici, la ce excat v-ati referit…multumesc mult!!!

    • Putinstiutoru' zice:

      @Esential….nu ti se pare ca Fratele Marius s-a deschis suficient de mult? (un gest pe care putini l-ar face pe un blog tinind cont de postura lui) Mi se pare sincer ca intrebarile tale sunt la limita bunului simt ca sa nu zic altceva. Mi se pare ca tocmai ai aruncat cu noroi intr-un tablou foarte fain.

      Marius, iarta-ma, ideea nu e sa devind moderator in locul tau, dar chiar mi s-a parut la limita penibilului demersul.

    • Martie zice:

      @ Esential um ai siguranta ca o fata de genul acesta n-avea avea probleme cu gandirea

      Eu nu cunosc detalii despre experienţa lui Marius. Dar o am pe a mea.
      După ce o perioadă lungă de timp am „tras şi cules” (veneam dintr-o familie de necredincioşi) ceea ce semănasem (adico o viaţă fără Dumnezeu), după întoarcerea mea la Dumnezeu am apreciat tocmai opusul genului de fete cu care avusesem de a face.
      De la „the hot babies” – pe care le găseşti la tot locul, dragă! – îţi doreşti una cu capul pe umeri şi cu toate minţile în cap.
      Adică mai puţin „hot”. Şi mai puţin „babie”.
      Şi soţia mea, cu care practic am intrat în relaţie prin scrisori, de la distanţă, a fost tocmai genul (salvator) de femeie de care aveam nevoie!
      Una ca a ştiut să îşi păstreze coloana dreaptă, a ştiut să se respecte şi să mă respecte impunând limite în relaţia noastră de dinainte de căsătorie, şi care nu m-a pierdut deloc prin această atitudine a ei. Dimpotrivă! O priveam ca pe un pisc de Himalaie pur şi frumos, de un alb neprihănit, sub un cer abastru infinit… Da, un pisc „rece” dar extrem de pur.
      Şi mi-a fost drag şi mi-a mobilizat toate resursele să îl cuceresc! Dar cinstit, fără vicleşugurile pe care le practicasem înainte de întoarcerea mea la Domnul.
      Şi tocmai de asta suntem azi o familie excepţională!

      p.s. nu îţi fie frică de „inhibiţionism” şi alte asemenea; un om normal la cap, o fată care îl are pe Dumnezeu ca Tată, nu va duce lipsă de pasiune în dragoste şi în căsnicie; mai cunosc cazuri – prieteni de familie; şi, la urma urmei, roagă-te Lui! – El îţi poate lua neliniştea asta şi îţi poate da ce ai nevoie în căsnicia ta

    • Marius David zice:

      Draga Esential, cred că MArtie ţi-a răspuns foarte bine,

      Da, ea a păstrat distanţa şi ea a fost cea care m-a ajiutat să păstrăm limitele. Eu sînt mai slab.
      Da, SLAVA DOMNULUI, a fost inhibiţionistă, binecuvîntată fie!

      Stai liniştit, după căsătorie, TAINA MARE, se schimbă totul. tocmai de asta promovez atît de mult această fracturare ÎNAINTE-DUPĂ. Dar voi reveni asupra subiectului în întîlnirea din Aprilie la Serile Iris.

      • Esential zice:

        Putin Stiutorule, Martie

        Eu cred ca sunteti oameni inteligenti care pricepeti limba romana…Daca asa stau lucrurile, atunci v-ati fi dat seama ca intrebarea nu va era adresata voua, ci fratelui Marius…Atunci de ce ma luati ca am fost penibil cu intrebarea si alte lucruri??? Daca ma interesa raspunsul vostru, m-as fi adresat voua…dar nu voi erati persoana in cauza, ci fratele Marius. De ce va responsabilizati ca sa raspundeti in locul altuia??? Iar daca pe fratele Marius il deranja intrebarea, avea dreptul sa nu raspunda la ea, sau sa nu o publice…

        PutinStiutorule

        Da-mi voie sa iti reamintesc, ca fratele Marius la introducerea formularii intrebarilor de mai sus, ne-a dat voie sa punem cele mai puerile intrebari, cele mai proaste, cele mai penibile..Fratele Marius si-a spus o parte a vietii lui, iar eu i-am cerut lamuriri….Si conform regulii blogului aveam dreptul sa o fac. Am avut motive reale sa intreb, deoarece stiu cazuri in care fete au avut probleme cu „mansarda” si cu conceptia lor de gandire despre lucrurile mentionate mai sus, si au fost mari probleme in casnicie..Chiar stiu marturii din gura unor pastori baptisti care s-au lovit de astfel de cazuri in lucrarea lor pastorala. Apoi nu esti tu in masura sa iti dai cu pararea daca intrebarea mea a fost penibila sau proasta…Iar chiar daca a fost, atunci as fi primit aceasta observatie daca venea din partea fratelui Marius….Mult Har

        • Putinstiutoru' zice:

          @Esential…
          Mi se pare ca Fratele Marius a raspuns foarte fain si destul de explicit la prima intrebare a ta si dupa parerea mea nu mai era cazul sa continui cu o alta intrebare ci doar sa gindesti la ce ti s-a raspuns.

          Noroc ca Martie a mai indulcit situatia cu raspunsul lui foarte fain din experienta lui, si sper ca raspunsul lui te-a ajutat.

          Nu am avut intentia sa te faci sa te simti aiurea, ci doar doream sa-ti atrag atentia sa-ti folosesti mai mult mintea rumegind la un raspuns bun deja, decit sa primesti totul de-a gata punind inca o intrebare. Mult Har si tie. 🙂

        • Martie zice:

          @Esential

          Putin Stiutorule, Martie
          Eu cred ca sunteti oameni inteligenti care pricepeti limba romana…Daca asa stau lucrurile, atunci v-ati fi dat seama ca intrebarea nu va era adresata voua

          Ai dreptate. Sunt inteligent şi cunosc bine limba română. Şi, da, ştiu că întrebarea ta era adresată fr. Marius.

          Dar şi tu eşti om inteligent şi ştii că te afli pe un blog, că scris pe o pagină unde se fac comentarii şi că, la urma urmei, dacă un răspuns îţi displace îl poţi ignora – pur şi simplu!

          Nimeni nu te obligă să citeşti comentariile cuiva, darămite să te mai şi deranjezi. Mai ales dacă răspunsul este unul decent şi, probabil, de folos.

          Dacă ai o problemă personală, intimă, te poţi adresa fr. Marius pe adresa sa personală. Aşa cum au făcut-o şi alţii, când a fost cazul.

          Cheia deranjului personal este, deci, în mâna ta.

          La fel şi răspunsul la întrebarea cu „inhibiţionista”. Fiindcă dacă suspectezi o tânără că e cam „inhibiţionistă”, cel mai bun lucru este să o laşi şi să cauţi o alta, mai pe gustul tău.

          p.s. Îmi amintesc de colegi de ai mei de facultate care erau încântaţi să aibă alături de ei o prietenă „dezinhibată”; „măi, când o fi să mă însor, vreau să întoarcă bărbaţii capul pe stradă după nevastă-mea! să crape de ciudă!”.
          Anii au trecut…
          Să îţi povestesc istoria dezastruoasă a acestor „cupluri” întemeiate pe aspectul exterior şi ne-inhibiţionism?

          • Marius David zice:

            Mulţumesc, Martie!
            Cred că este lămurit acum şi Esenţial. Răspunsul tău a ajutat.

            Legat de „să crape de ciudă.. „. unii n-au crăpat şi i-au făcut curte frumoastei… şi s-a dus după ei… a rămas bărbatul cu buzele umflate crăpînd de ciudă.

          • Putinstiutoru' zice:

            @Martie…
            ca fain le mai graiesti. Sa-ti dea Cel de Sus zile sa ajungem si prin Aprilie sau Mai sa vedem si flori nu numai iz de primavara ca acu’. 😉

        • Marius David zice:

          Esential, mai usor, mai usor, oamenii sînt bine intenţionaţi. Agresivitatea nu duce nicăieri.
          Eu cred că ţi-am răspuns.

      • Esential zice:

        Frate Marius

        Eu doresc sa imi cer scuze daca cumva m-am facut gresit inteles..nu a fost nici un atac adresat sotiei dumneavoastra. Doar ca eu am cerut lamuriri…Puteati sa nu raspundeti la ele si intelegeam…

        Am intrebat, ce am intrebat, deoarece la curs ne-a fost cumunicat ca pot fi fete care pot avea probleme cu gandirea despre sarut relatia sexuala in cadrul casniciei, datorita mediului familiei din care vin, in care li s-a infiltrat o gandire repulsiva fata de aceste lucruri. V-am intrebat cum ne putem da seama daca o fata rece, inhibitionista, nu ar avea probleme de genul acesta, de care sa ne lovim mai apoi in casnicie..Nu am afirmat ca o fata rece, inhibitionista are automat probleme de genul acesta…Doar ca au fost si cazuri de genul acesta. De asta am intrebat, ce am intrebat, nu din rautate sau de alte lucruri de care am fost acuzat de catre altii..Multumesc pentru raspuns si cred ca m-am facut inteles acum!!!

  629. ElizaO zice:

    Referitor strict la mantuire: exista predestinare sau liber arbitru?
    De ce versetele din Romani 9 indica predestinarea?
    21. Nu este olarul stapan pe lutul lui, ca din aceeasi framantatura de lut sa faca un vas pentru o intrebuintare de cinste, si un alt vas pentru o intrebuintare de ocara?

    22. Si ce putem spune, daca Dumnezeu, fiindca voia sa-Si arate mania si sa-Si descopere puterea, a suferit cu multa rabdare niste vase ale maniei, facute pentru piere;

    23. si sa-Si arate bogatia slavei Lui fata de niste vase ale indurarii pe care le-a pregatit mai dinainte pentru slava (despre noi vorbesc)?

  630. george i. zice:

    Divinitatea vorbeste oamenilor in continuare . acceasi scena(lume) dar masti(oameni) diferitem. acesta este un raspuns la intrebarea lui george g.

  631. Maria zice:

    Am observat ca il citati destul de des pe John Piper. Mi-ar placea sa ma apuc sa-l citesc. Am fost azi intr-o librarie si am vazut cel putin 7 volume semnate de acest autor. Nu stiu cu care as putea incepe. Ce mi-ati sugera? Va multumesc anticipat.

    • Marius David zice:

      Hmmm, caută volumul, nu ştiu cum este tradus în româneşte despre hedonismul creştin.. îmi scapă acum numele.. Îl am la birou. Sper ca mîine să îţi dau titlul exact.
      Dar .. poate ne ajută cineva.

    • Cristi S. zice:

      Ce parere ai despre asocierea lui John Piper cu Rick Warren? (cred ca a fost pomenita pe bloguri crestine de multe ori in ultimul timp)…se pare ca John Piper ii va acorda lui Rick Warren platforma la urmatoarea ‘Desiring God’ conferinta si cumva il va lasa pe Rick sa-si explice teologia care nu este de loc dupa Biblie

      ce se intimpla cu John Piper?

      http://puritanreformed.blogspot.com/2010/04/rick-warren-and-orthodoxy.html

      • Marius David zice:

        Cred că într-adevăr John Piper are nevoie de o reexaminare a sufletului. Am înţeles că asta face acum. Poate se luminează.
        Vizibilitatea are ispitele ei. Celebritatea afectează buna cumpănire şi dreapta judecată chiar şi în cazurile unor oameni înţelepţi ca el.
        Dumnezeu să se îndure, ne ajung atîtea scandaluri şi prostii.

  632. Claudiu zice:

    Nu stiu daca ati vazut filmul Into the Wild http://www.imdb.com/title/tt0758758/

    Am vazut o fotografie mai veche a dumneavoastra pe patratosu. Semanati foarte mult cu actorul. Recomand filmul!

  633. Intrebator zice:

    Ce parere aveti despre urmatoarele randuri, iesite de sub mana elevului dumneavoastra?
    http://trezirespirituala.wordpress.com/2010/03/22/iosif-ton-sustin-erezia-pelagianismului/

    • Marius David zice:

      draga Intrebator,
      1. nu mă intereseaza prea mult în cazul acesta rîndurile, ci atitdunea.
      2. fiecare dintre studentii, nu elevii… carora le predau sint liberi sa gindeasca si sa se exprime. Nu-i cenzurez eu.
      3. Dacă vrei să vezi ce gîndesc, uită-te la ce i-am scris chiar azi.
      4. Elevii nu sînt ai mei, nici ai copiilor nici ai nepoţilor mei… nu-mi place acel genitiv de apartenenţă.

      • Intrebator zice:

        Frate Marius, în stil baptist, pe puncte, vă voi răspunde.
        1. nu am sugerat că ar trebui să vă intereseze ceva, am cerut o simplă părere.
        2. nu doar elevii, studenţii dumneavoastră sunt liberi să gândească, ci fiecare fiinţă umană. Nu-i cenzurează decât bunul simţ.
        3. am luat aminte la îndemnul dumneavoastră. Mi s-a părut potrivit în situaţia creată, deşi nu sunt eu în măsură să hotărăsc ce este şi ce nu este potrivit.
        Şi în sfârşit 4. În cadrul modulului de pedagogie ni se repetă la nesfîrşit datoria pe care profesorul o are în formarea elevului. Nu ne putem detaşa de personalităţile pe care le creăm şi cărora le dăm naştere. Sunt ai noştri, pentru ca NOI le predăm LOR lecţii, lecţii de viaţă şi, în cazul acesta, lecţii divine.
        Suntem responsabili de felul în care ei cresc, cu atât mai mult cu cât şi eu, ca mulţi alţii, am fost îndemnată în înmiite rînduri să aleg Universitatea Creştină Emanuel, tocmai pentru ambianţa şi mediul deosebit de cald, de armonios şi de plăcut existent în acel spaţiu.
        Întreb(ăto)area mea era un apel către o instanţă ce ar putea cere şi primi respect. Pentru că încă nu îmi vine să cred cât de urât ne irosim timpul. Nu îmi vine să cred ce viitori oameni vor păstori bisericile noastre, peste ceva timp. Oameni insensibili, lipsiţi de orice urmă de bun simţ, de ruşine, având limbi tăioase şi cuvinte ascuţite. Parcă nu îmi rămâne altceva decât să mă rog să aducă Dumnezeu vremuri de prigoană. De ce?
        Pentru ca nu vom mai avea timp să răstălmăcim cuvinte ale marilor oameni ai Lui, prin care El Si-a facut negresit si neindoielnic lucrarea. Nu vom mai avea timp să fim „dezinteresaţi” de ce fel de ucenici ies de sub oblăduirea noastră şi, cum fratele Wurmbrand spunea, zâmbetul creştinilor în astfel de timpuri ar fi unul sincer iar bucuria fără pată (mă întreb în cât timp Richard Wurmbrand va fi „proclamat” eretic, prin spicuirea unor vorbe de-ale lui 🙂 ).
        Închei aici.
        Poate nu am studiat teologia, poate că nu am citit milioane de cărţi din bibliotecile lumii, dar am citit-o pe cea mai importantă dintre ele şi mi-e de ajuns. Nu mă interesează calvinismul pe 5 puncte sau erezia pelagianistă. Sunt inutilităţi care abat creştinul de la scop. Şi mă duce cu gândul la „Călătoria creştinului”, de John Bunyan. Exemple vii ale celor care au ajuns până la Porţile Cerului şi…nu au intrat!

        Comentariul meu pare a se „scurge” într-o frustrare continuă, de aceea nu voi mai scrie. Pentru seara aceasta şi săptămâna aceasta au fost destule.
        În pace să vă odihniţi, ştiind că nu sunteţi răspunzător pentru nimeni şi nimic. Fiecare e liber să gândească. Şi punct.

        • Marius David zice:

          draga Intrebator
          1. De ce în stil baptist? Orice discurs ordonat poate fi pe puncte, dar consider un compliment pentru baptişti faptul că aţi contaminat „baptismul” cu „punctele”
          2. Corect! Exact asta spuneam!
          3. Ba sînteţi în măsură să hotărîţi ce-i potrivit sau ce nu. De asta mi-aţi scris, nu-i aşa? Alffel vă contraziceţi. Mi-aţi atras atenţia cumva că un elev de-al meu … etc. Deci aţi considerat că trebuie să iau atitudine. Am luat, dar precedent acestui lucru este faptul că aţi considerat ceva ca fiind ne-potrivit. Deci?
          4. Cei de la modulul de pedagogie s-ar putea să greşească. Dacă aş fi aplicat în cariera didactică cele învăţate la pedagogia aceea… … Cred în ucenicie peripatetică, nicicum în pedagogia clasică şi modernă.
          Noi nu dăm naştere la niciun fel de personalităţi. Greşiţi amarnic.

          În privinţa păstorilor şi păstoririi? Fiecare biserică are păstorii pe care şi-i merită. Dacă o biserică şi-a ales astfel de păstori, să îi ţină sănătoasă.

          Vă aduc la cunoştinţă că Richard Wurbmbrandt DEJA A FOST PROCLAMAT ERETIC. Nu o să vă vină să credeţi de către cine. Vă scriu pe privat, dacă doriţi răspunsul şi dacă adresa este validă.

          Eu i-am luat apărarea. Răspnsul meu se găseşte în Amintiri cu sfinţi (nu era vorba despre mine cu „sfinţii”, ci despre cei care erau aduşi în discuţie). Este vorba de un dialog consemnat de Daniel Brânzei, dialog în care tocmai chestiunea asta o ridicam, faptul că R.W. a fost DEJA CATALOGAT ca eretic.

          Restul comentariului dvs. într-adevăr are un ton de frustrare pe care o înţeleg numai în lumina pripelii.
          A propos…. să nu rămîneţi omul unei singure cărţi, fie aceea şi Biblia.
          Iar despre Călătoria Creştiniului? Şi aceea a fost catalogată ca eretică de unii dintre cei care au considerat că Biblia le este de ajuns… Aici este pericolul. Vedeţi?

          Spuneţi „Sunt inutilităţi care abat creştinul de la scop”. Bun şi care este scopul creştinului după dvs. ?

          Da, mulţumesc de urare. Orcum dormeam în pace, dar din cauza Psalmului 4… „Eu mă culc şi adorm în pace… ”

          Cu simpatie,
          mc

          • Intrebator zice:

            Mulţumesc de bunăvoinţă, nu mai răspundeţi pe privat. Sunt pe deplin lămurit. Mi-am dat seama de ceva ce spuneam acu ceva vreme tot aici, pe blog. E amuzant să fii creştin şi mă bucur din plin de „bancul” pe care unii îl pun în scenă cu atâta sârguinţă 🙂
            Să rămânem cu frustrările 😀 Simpatia păstraţi-o. Aveţi nevoie 🙂

            • Marius David zice:

              V-am răspuns totuşi pe privat că este interesant, veţi avea surprize, vă garantez.
              Parcă spuneaţi că ajunge, că nu mai puneţi comentarii, că ajunge pentru o săptămînă şi imediat aţi turnat încă două comentarii.

        • Marius David zice:

          şi a propos de ultima frază.
          Încheiaţi frumos: „Fiecare e liber să gândească.”
          Ştiţi care este tragedia?
          Nu toţi îşi exercită această libertate…. din păcate.
          Virgula!

          • Intrebator zice:

            corect! Unii mai şi cugetă şi nu scriu ce le trece prin cap deodată, ci zic „Să mă mai gândesc o dată.”
            Şi ştiţi care e tragedia?
            Nu sunt evanghelicii aceia care fac asta. Semnul exclamării sau mirării 🙂

            • Marius David zice:

              Văd că n-aţi pus semnul mirării, nici pe cel al exclamării… numai o portocală de-aia zîmbăroasă.
              Pentru un nou venit în acest spaţiu daţi destul de repede verdicte. Eu zic să vă mai gîndiţi, vorba dvs. înainte de a vă deşerta frustrăciunile.

        • dori`s zice:

          intrebator, imi permit sa-ti atarag atentia ca in tot discursul tau ai facut cel putin o greseala. ai catalogat o persoana pe care nu o cunosti. toti grsim in multe feluri totusi sa spui
          „Nu îmi vine să cred ce viitori oameni vor păstori bisericile noastre, peste ceva timp. Oameni insensibili, lipsiţi de orice urmă de bun simţ, de ruşine, având limbi tăioase şi cuvinte ascuţite.”?
          cam multe epitete pentru o persoana cu care nu ai schimbat 2 vorbe pe viu.
          nu spun ca nu a gresit, dar in felul acesta nu veti ajuta pe nimeni sa se corecteze. scriu cu durere aceste randuri pentru ca din fericire stiu despre cine vorbiti. spre deosebire de dumneavoastra il cunosc pesonal, am petrecut multe ore intr-o partasie frumoasa si binecuvantata si nimic din calificativele acestea nu i se potrivesc. niciodata nu veti cunoaste o persoana dintr-un articol.
          ce ma socheaza in lumea noastra evanghelica este ca cei care sunt frati sau cel putin asa cred, sunt gata sa arunce cuvinte grele asupra altor frati in care nu au investit nimic.
          sfatul meu fratesc este ca in alte imprejurari sa petreceti cel putin 24 de ore (cat are o zi) in rugaciune pentru persoana pe care doriti sa o acuzati. daca sunteti destul de tanar si veti mai apuca acest vlastar la maturitate s-ar putea sa ramaneti surprins de felul cum se va folosi Dumnezeu de el.
          mult har si Domnul sa va lumineze in saptamana aceasta deosebita care va urma.

          • Intrebator zice:

            îl cunosc (foarte) personal, ca să înlătur orice acuzaţie că aş pune etichete. Cred că tocmai asta faceţi dumneavoastră. Mi-aţi pus o etichetă după comentariile lăsate aici, fără a cunoaşte povestea.
            Dacă nu poţi cunoaşte un om după ceea ce scrie, cu atat mai puţin în cateva ore de păstăşie minunate.
            I’m out of here.

          • dori`s zice:

            intrebator, in cazul acesta sa sti ca este chiar grava atitudinea ta. daca zici ca-l cunosti si ai putut sa faci asemenea afirmatii reiese ca sufletul tau este plin de amaraciune. Domnul are un cuvant pentru tine:

            Geneza 4:7  Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
            Domnul sa te calauzeasca!

    • un fir zice:

      În Biblia mea scrie că ar fi trebuit să treci pe la mine dacă ai ceva împotriva mea, cum au și făcut deja alții.

  634. Intrebator zice:

    Iar dumneavoastră nu aţi pus virgulă ci doar…semnul exclamării sau mirării 🙂
    Şi portocala nu e verdict, ci sirop împotriva răcelii. Sau măcar întru prevenirea ei.
    Nou venit? Cred că mă numesc cel mai „nou izgonit” de pe aici. Dar nu-i bai 🙂
    Pace şi mulţumesc!

  635. Intrebator zice:

    adresa reală.
    tocmai pentru ca mi-e interesant.

  636. Denisa zice:

    am nevoie de ajutorul d-voastra.am un bun prieten care uneori isi pierde increderea in Dumnezeu si in el insusi.nu stiu cum sa il mai incurajez.mereu incerc insa nu prea stiu cum.ii spun ca Dumnezeu il iubeste si ca trebuie doar sa creada in El insa nu isi revine si devine trist, amarat…nu are niciun chef.el zice ca pleaca de la relatia sa cu TATA.imi pare rau si as vrea sa il pot ajuta…va rog dati-mi niste sfaturi cam ce as putea sa-i mai spun…ma rog pentru el mereu…

  637. m1ha1 zice:

    îmi cer iertare pentru îndrăzneală, dar dacă blogul meu se ridică la standardele dvs aș ramane recunoscator daca m-ati adauga la blogroll.
    Vă felicit încă odata pentru lucrarea pe care o faceti in mediul online si imi cer scuze daca la inceput am fost cam recalcitrant.

    Aveți susținerea mea în rugăciune,
    Și vă doresc multă binecuvântare

    • Marius David zice:

      Draga Mihai,
      umblu foarte rar la blogroll/ul meu propriu și personal.
      apoi… trebuie să măarturisesc că umblu foarte rar pe blogurile altora. Iartă/mi afirmația care poate fi consideartă mîndrie, dar uite cîte comentarii sînt aici și trebuie să răspund… una alta.
      Multumesc pentru felicitări.
      PRima dacă cînd mai deschid secțiunea aia fac un pic de ordine și pe acolo,
      de obicei însă nu prea fac schimb de link/uri…
      dar… dacă m-ai rugat…

      multumesc pentru rugăciune. Partea aceea este cea mai importantă.

  638. Denisa zice:

    el e din alt oras decat mine…dar el in rest este foarte pocait…adica ma ajuta ff mult cu Biblia si imi explica tot ce nu inteleg.dar are momente…momente in care este asa cum v-am explicat…multumesc oricum!

  639. Denisa zice:

    Pace!de ce sa nu ma rog pt el?si pe cine sa las?4 ani sunt diferenta intre noi.

    • Marius David zice:

      Denisa, gaseste un barbat matur din biserica si da-l pe mina lui, daca nu vrei sa te casatoresti cu acest baiat.
      Cind ne rugam pentru cineva in mod intens, atunci se creeaza si o legatura emotionala foarte puternica.
      Eu le interzic baietilor de la fabrica de barbati sa se roage pentru fete, pentru că noi, barbatii, mai avem o problema, avem o imaginatie foarte bogata.
      Ne rugam pentru cineva si ne trezim ca avem fantezii.
      Patericul egiptean este foarte intelept in astfel de sfaturi.
      Nu te ruga pentru o femeie. Lasa alta femeie sa se roage pentru o femeie, dracu se tine de noi si in rugaciune. Mai ales atunci!

  640. mnobineknume zice:

    imi puteti explica versetul din Matei 25:29
    Sincer nu il prea inteleg
    va multumesc!

    • Marius David zice:

      25:29 Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.

      ESte în contextul pildei cu talanţii.
      Dumnezeu nu este comunist!
      Nu egalizează meritele şi nu împarte nici undelemnul fecioarelor, nici nu împarte talanţii. Cel ce are este prea răsplătit, cel ce nu are este răpit şi judecat pentru ce n-a adunat.
      Matei 25 este unul dintre cele ma dure capitole din Biblie.
      De ce?
      Arată şi cealaltă faţă a Domnului, cea care nu ne place.

  641. Denisa zice:

    deci…el este genul de baiat fff sensibil, extraordinar de sensibil, isi doreste foarte mult sa ajute sufletul oamenilor, sa Ii slujeasca lui Dumnezeu…Il iubeste pe Dumnezeu si inceraca sa fie pe placul Sau insa vedeti ca diavolul face orice numai ca sa ne distraga de la scopul nostru in viata.diavolul ii trimite momente de tristete, amaraciune…desi el zice ca este asa din cauza relatiei sale cu Dumnezeu, de multe ori Isus mi-o vorbit prin el si Il vad pe Isus in el.numai ca are momente cand este descurajat.asa cum sunt toti oamenii.in viata avem momente cand suntem descurajati din anumite motive.vreau sa il ajut sa treaca peste astea.nu e vorba despre casatorie…e un prieten ff bun pe care il iubesc si vreau enorm de mult sa il ajut.sunt destul de rare momentele astea in ultimul timp, insa ele exista.dar…stiti?eu cred ca Dumnezeu il ajuta si cred ca o sa-l ajute.cred ca TATA ii poarta si este cu el mereu.si cred ca TATA imi asculta rugaciunea pt ca a spus ca daca vom cere cu credinta un lucru atunci ne va fi dat.

    • Marius David zice:

      draga Denisa,
      s-ar putea ca tu sa nu gindesti in directia casatoriei, dar te-ai gindit la felul în care intelege el semnalele tale?
      incearca sa gindesti si din perspectiva celuilalt.
      repet: s-ar putea sa il incurci mai mult decit sa il ajuti.

  642. Denisa zice:

    multumesc mult!pace!

  643. buna dimineata. avem un musafir pe un forum care e hiperpreterist si sustine ceva mai greu de verificat pt mine care nu am terminat studiile de greaca. postul este acesta: http://www.beronline.ro/forum/viewtopic.php?f=7&t=750&start=255#p5613 . Stiu ca ercomai este un verb mai special. Am cautat pe net si am gasit ca forma de la 2ioan9 este la prezent. Se poate sustine ca e vorba acolo de a doua venire a Domnului Isus? sau e vorba de prima, asa cum sustine preteristul nostru?

    Multumesc
    PS: Imi puteti da un raspuns extrem de tehnic, I can manage that. Adica terminatii, diateze, verbe de miscare(nu mai stiu ce e cu ele:) )

    • Marius David zice:

      Buna dimineata.
      asta este discutia?

      1Io. 4: 1-2
      Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
      „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.
      „A venit” este la trecut şi se referă la prima venire. Am postat deja ceva despre acest subiect.
      Compară cu: 2.Io. 1: 7 „Căci în lume s’au răspândit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!”
      KJV traduce în amble pasaje „is come”. Forma verbului în Greacă permite doar timpul prezent sau imperfect. În nici un caz nu sugerează un viitor, după cum se vrea.
      Eu cred că dacă în primul pasaj 1Io. 4: 1-3 Ioan s-a referit la trecut având în vedere prima Venire a lui Isus, acelaşi lucru îl face şi în 2Ioan 1: 7. Compararea textelor şi contextelor scoate în evidenţă acest lucru.
      Josh

      verbul din 1 Ioan 4 este un participiu perfect activ. Cu participiu în greacă este mai complicat. Dacă ar fi fost la indicativ ar fi fost mai simplu. Argumentaţia respectivului este trasă de par. Se poate traduce mărturisim pe Isus VENIT în trup.
      Nuanţa aici este mai degrabă de ASPECT decît de timp. Nu cred că are legătură cu disucţia prima, a doua a enşpea venire.
      Este un exemplu tipic de „slova omoră duhul”, de chiţibuşăreală inutilă pentru a ne motiva presupoziţilile şi prejudecăţile.

      Sper să fi fost clar.

  644. "chitarist" zice:

    Dupa cum m`am semnat sunt un tanar dornic sa invete cat mai multe la chitara.Am inceput sa studiez instrumentul asta cam pe la 15-16 ani dupa ce am cantat o perioada in orchestra Bisericii la madolina 🙂 .La un moment dat dirijorul a lansat o provocare pentru cei care s-au saturat de mandolina si doreau sa incerce sa cante la chitara.A predat timp de cateva saptamani acordurile principale (C,D,G,a etc) dupa care a renuntat.Am renuntat si eu dat fiind faptul ca nu mai aveam un indrumator.Dupa un an am luat din nou chitara in mana dornic sa imi demonstrez ca pot invata si singur.Am reusit intr-o sa fac lucru asta iar in prezent am ajuns la un nivel la care pot sa acompaniez o cantare fara prea mult efort.Deja ma credeam bun..insa cantam numai piese de la tineret,asa stilul „worship” gen vitamina c,decean etc.De vreun an de zile am fost intr-o tabara si am vazut niste tipi care pot sa zic ca ei „cantau” la chitara nu gluma.Am vazut de asemenea multi tineri care foloseau chitara doar ca sa agate fete si sa iasa in evidenta,cu cantari „worship” desigur.M-am decis sa invat un stil mai deosebit.Am reusit sa invatat cateva melodii destul de grele.
    Probabil ca v-am plictisit deja cu istoricul asta:D
    In concluzie postez un link cu un cantaret cunoscut de la care m-am inspirat in ceea ce priveste stilul muzical (fingerstyle)
    Apropo..am 18 ani si vreau sa il slujesc pe Domnul folosind darul pe care El l-a pus in mine.As aprecia daca mi-ati raspunde sau chiar o indrumare in sensul asta.:)

    • 2nan zice:

      NU UITA linkul promis, chitaristule!

      p.s. Şi poate îţi faci cunoscută şi adresa de email – de pildă, cunosc 3 adolescenţi de aproximativ vârsta ta care „au pus şi ei mâna” pe chitară, dar dacă ar avea cu cine să se mai îndemne, ar progresa mai repede; ce zici? Mersi.

    • Marius David zice:

      draga Chitarist,
      1. nu încerca singur, caută meşter, orice autodidact îşi va da seama repede ca a avut un profesor prost.
      2. la vară vom face din nou şcoala de vară de chitara, esti invitat, va fi cam 200 roni participarea pentru o săptămîna. va fi învăţătură cu profesionist
      3. îmi pare rău pentru vitaminele pe care le luaţi, muzică slabă. şi vitamina C şi aia D.
      Te aştept la şcoala de vară

      • "chitarist" zice:

        Total de acord.Tocmai asta doream sa zic despre „muzica” facuta de vitamine;)). Mi-am dat seama ca e doar zdranganeala si niste versuri slabe care te fac sa dai din cap exact ca la orice concert rock.
        As dori sa aflu mai multe detalii despre cursul de chitara din vara.
        Mai pun odata link`ul respectiv 🙂

    • Cristina zice:

      poti sa ajungi sa canti la un nivel profesionist si invatand singur
      cunosc cazuri. multa perseverenta, dorinta si pasiune.
      desigur e mult mai usor ajutat.

  645. lui_eduard zice:

    Aş dori să câteva informaţii cu privire la Fabrica de Bărbaţi, iar pentru aceasta aş avea câteva intrebări pe privat, dacă se poate.
    Mulţumesc.

  646. "chitarist" zice:

    http://www.youtube.com/watch?v=hzTx8cBKIc8 o auditie placuta..zic eu 🙂

  647. elisa zice:

    Am citit comentariille”intrebatorului”
    „Suntem responsabili de felul în care ei cresc, cu atât mai mult cu cât şi eu, ca mulţi alţii, am fost îndemnată în înmiite rînduri să aleg Universitatea ”
    din care reiese ca este de genul feminin,
    ca la 11.59 pe 26 martie sa apara”gen masculin”..are este adevarul?
    din curiozitate,bat-o vina. 🙂
    de ce? dupa atatea verdicte,nu stim daca era femeie
    . 🙂
    ori „om”(in Banat la barbat se spune om)
    si la baiat:copil;daca spui am un copil,neaparat e baiat.
    o fi banatean-ca?

    • elisa

      A afirmat că Îl cunoaște pe ”fir” dar se ascunde sub pseudonime ceea ce nu mi se pare corect în astfel de situații.

      Mai e și problema identificată de tine ceea ce înseamnă ori că sunt 2 care scriu sub același pseudonim (poate din aceeași casă) ori că încearcă să-și ascundă identitatea ceea ce e puțin rușinos.

      Dintre toate, cea mai deranjantă atitudine, dar foarte bine întipărită în viețile oamenilor, este atunci când ne temem să ne confruntăm direct și personal unii pe alții.

      • Marius David zice:

        draga Bia, n-am dat drumul comentariului tau. N-a nevoie de astfel de scandaluri personale pe aici.
        dAca ai ceva de rezolvat, rezolva direct.
        I-am trimis mesajul tau lui Andrei si sper sa puteti rezolva intre voi, nu in spatiul acesta.
        Marturisesc ca acest ultim mesaj este mai dezamagitor decit toate celelalte la un loc.
        Pacat!

      • Marius David zice:

        Ti-am trimis mesajul ei, sper sa rezolvati pe privat.

  648. Noemi zice:

    …si totusi…cum dau de muzica cantata de marius cruceru pe aici?
    Sau de un cd?
    Mersic!

  649. Cornelia zice:

    am nevoie sa fac unui priten un cadou.ii place fff mult sa citeasca.numai ca nu stiu ce carte sa-i iau.ce imi recomandati?ii plac ff mult astea teologice de ex:”cand jocul se incheie, totul se intoarce in cutie”, „Dumnezeu e mai aproape decat crezi”, „Asemenea lui Isus”, „Calatorie fara bagaje” etc.

  650. elena zice:

    De ce dupa Inviere, Domnul Hristos o opreste pe Maria Magdalena sa se apropie de Dansul? ”nu te apropia de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal meu …”iar mai apoi se va lasa atins de ucenicii Sai sau cel putin de Toma. De ce aceasta opreliste? Trupul Domnului de dupa inviere, cat mai pastreaza din corporalitatea materiei? Pare un paradox: si material (ca poate fi atins, mananca in fata ucenicilor) si imaterial (intra prin usile incuiate). Multumesc!

    • Marius David zice:

      draga Elena, uite că am găsit întrebarea.
      Da, Domnul păstrează corporalitatea, Există multe comentarii vis a vis de acest Noli me tangere,
      Domnul Isus a căpătat un trup slăvit, fiind pîrga celor adormiţi. Noi vom căpăta un trup la fel ca al Lui.
      În asta stă nădejdea învierii.
      Se pare că numai prima zi după înviere a existat această oprelişte. Mă tem să speculez pe subiect.

  651. elena zice:

    nu stiu ce-i cu sirul intrebarilor?A mea a ramas ratacita undeva mai sus. Cred ca bate vantul!?

  652. elena zice:

    Multumesc frate Marius, dar n-am facut niciun pas mai departe. Faptul ca trupul inviat al Mantuitorului e ”prototipul” trupurilor noastre ce vor invia e arhicunoscut. Caut de mult timp raspuns la aceasta dilema. Am oarecum un raspuns, dar trebuie intarit sau cel putin confirmat.

    • Marius David zice:

      Poate că nu am înţeles eu clar întrebarea dvs. Puteţi să reformulaţi?

      • elena zice:

        Aceasta neapropiere pe care o ”impune” Hristos Mariei Magdalena, cred eu; impune dupa invierea Domnului un alt mod de a ne raporta la Hristos. De acum atingerea nu se mai face prin mijloacele tactile ci atingerea devine traire, convingere, tresaltare, bucurie.
        Hristos incepe incet a-si ”pierde” chipul uman descoperindu-se euharistic(episodul cu Luca si Cleopa). Aceasta insiruire de evenimente va culmina in intalnirea cu Toma caruia ii spune deschis:”fericiti sunt cei ce n-au vazut si au crezut”!
        Asadar poate sta in picioare o astfel de abordare a subiectului sau trebuie incercate alte variante?
        Mai explicit nu stiu cum sa fiu?!

        • KB zice:

          Interpretarile de mai sus – de altfel extrem de spiritualizate, de alegorice – nu cred ca ne duc prea departe. Sau, dimpotriva, ne duc prea departe.

          Textul e destul de limpede si ne da un amanunt esential: „nu ma atinge… caci inca nu m-am suit la Tatal”…

          Cu alte cuvinte – @daca m-as fi suit la Tatal, nu ar fi fost nici o problema sa ma atingi”. De altfel, o saptamana mai tarziu, Toma il atinge!

          Deci?
          Deci ce mai ramane din interpretarea de mai sus?

          p.s. da, ferice de cine nu a vazut si a crezut (care, adica, primeste marturia apostolilor despre invierea lui Iisus si nu tine mortis ca sa i se arate lui, personal, Inviatul) – ce, sa ne asteptam ca in fiecare generatie, si fiecarui om in parte sa i se arate Inviatul, ca omul sa poata creada? nu miroase asta a „nu ispiti de DOMNUL, Dumnezeul tau?”)

          • elena zice:

            Adica vorbesti de 2 inaltari, una dupa inviere si alta la 40 de zile? Cum explici atunci: Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal sau Eu si Tatal una suntem, nu poti admite o aratare a invierii intai Tatalui, ca doar nu era strain de acest lucru.

        • Marius David zice:

          Foarte frumos cuvînt ai folosit şi cred ca este cel mai corect.. „neapropiere”. Dumnezeu n-o lasă să se apropie,d ar nu o îndepărtează. Nu este o îndepărtare, este o neapropiere.
          Este ca în muzică în sistemul netemperat. Pare acelaşi lucru, dar nu este. Fadiez nu este Sol bemol.
          ESte foarte frumos ce spui… că înterzicerea aceea este o invitaţie la credinţă, de fapt, mai ales că ne aflăm în Evanghelia Credinţei, echivalentă cu invitaţia lui Toma..
          Ar fi perechea… Ferice de tine că ai crezut văzînd, dar mai ferice de cei care nu văd şi cred
          Ferice de tine, Tomo, că ai crezut atingînd, dar mai ferice de Magdalenca care n-a atins şi n-a cuprins, dar a crezut.

          Despre pierdere… nu cred. Nu cred că Isus a pierdut chipul uman. Aicitrebuie sa avem grijă să nu cădem în docetism.

          • elena zice:

            Cred in sfarsit ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Am folosit termenul ”pierde” cu ghilimelele de rigoare. Doar in fata ochilor biologici Hristos nu mai este, la modul fizic, brut insa nu si la modul spiritual. Momentul acesta de ”tranzitie” de la o stare la alta o pregateste Hristos după inviere. Asa Cred!

              • elena zice:

                Nu stiu ce e cu amestecatura asta de mesaje, pana imi gasesc comentariul sau raspunsul pierd 15 min. Chiar nu se poate pune o randuiala?!

              • Marius David zice:

                da, s-au adunat prea multe întrebări,
                nu se poate face nimic,
                wordpress-ul nu rezistă la aglomeraţia asta de mesaje.
                Încearcă să pui întrebarea la un alt post care ţi se pare că are legătură cu problema ta.

                îmi pare rău pentru neputinţele wordpress-ului 🙂

              • elena zice:

                Dragul meu frate,
                Daca te-ai suparat pt. o intrebare puerila venita din partea uneia care nu prea are habar cu ce se ”mananca” toata tehnica aceasta, atunci sincer imi pare rau. Mai bine taceam. Ma gandesc insa ca istoria a fost facuta de oameni care n-au stiut sa taca, eu nu vreau sa fac istorie, ci pur si simplu indraznesc, dupa cuvantul Domnului Hristos.
                Totusi imi cer scuze pt. indrazneala!

              • Marius David zice:

                nu, dacă mie îmi este adresat acest comentariu, nu, deloc nu m-am supărat.
                Nu este nicio problema.
                admit că este foarte greu de găsit întrebare-răspuns.
                ma voi gîndi la o soluţie

              • elenaTorul zice:

                Cum ne-am putea cunoaste altfel, decat indraznind?
                Indrazneste fiica, dupa inima ta!

        • KB zice:

          @elena

          @ Adica vorbesti de 2 inaltari, una dupa inviere si alta la 40 de zile?

          NU VORBESC despre asa ceva.
          Si, sincer sa fiu, nu pricep ce ai in minte cand spui:

          „Cum explici atunci: Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal sau Eu si Tatal una suntem, nu poti admite o aratare a invierii intai Tatalui, ca doar nu era strain de acest lucru.”

          Poate mai dai detalii, te rog.
          Mai ales la partea a doua a frazei.

          Cat despre „Eu si TATAL (adica DUMNEZEU) suntem una” expresia nu poate fi inteleasa decat in sensul ca in ce priveste planul de mantuire, vointa si modul de actiune suntem in perfecta unitate. Sau, mai clar: EU (Isus), fiind UNSUL lui DUMNEZEU, gandesc, vorbesc si fac numai ceea ce TATAL voieste. Adica EU sunt Implinitorul voii TATALUI.

          • elena zice:

            Draga K”G”B,
            Multe sunt greu de inteles, eu ti-am dat aleotoriu doua texte(pe care tu le confirmi si imi dai dreptate)in care se arata ca Hristos nu face decat voia Tatalui.
            Dar ai incercat sa-mi explici ca :”daca M-as fi suit la Tatal nu era nicio problema sa ma atingi”. Indirect imi spuneai ca Hristos trebuia sa se inalte intai si sa-si prezinte invierea Tatalui, dupa care sa se lase atins, ”experimentat”(poate e prea mult spus) de catre ucenici. Cu alte cuvinte n-ai adus nicio lamurire textului.

        • KB zice:

          @ Elena

          Apropos de inima omului…
          Cred ca iti pare rau deja de „G”-ul pe care l-ai adaugat initialelor mele.
          Asa sa iti ajute Dumnezeu.

          Sincer, ma asteptam sa pricepi ceva mai mult. Avem doua texte clare: unul in care Isus cel inviat cere „neatingerea” si un altul in care El chiar o porunceste.

          In ambele situatii El actioneaza justificat. Si motivele sunt in text. Le gasesti, daca vrei.

          Daca nu, exista si teologia speculativa.

          • elena zice:

            Daca te-ai simtit atat de lezat de faptul ca am folosit o abreviere foarte aproape de initialele tale, te rog sa ma ierti. Era o gluma. Stiu ca nu toata lumea are dezvoltat acest simt, unii chiar nu le inteleg. Eu cred ca am fost destul de eleganta si de civilizata in exprimare.
            Iti multumesc pentru ”dragostea crestineasca” cu care mi-ai raspuns si mai ales pentru urarea de bine sub forma de blestem pe care mi-ai adresat-o. Poti face teologie cu caru, daca nu o simti e nula.

  653. Paul zice:

    Citind din Geneza intamplarea din Eden m-am tot gandit la urmatoarele lucruri: ce-i cu pomul cunostintei binelui si raului? Ce-i cu pomul vietii? De ce au fost creaati? Ce rost au avut? Ce s-a intamplat cu ei(pomii)? Au disparut? Unde? Cand? Cum? Daca Eva si Adam n-ar fi mancat din rodul pomului cunostintei binelui si raului ce s-ar fi intamplat cu ei si/sau cu pomul?
    „Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii” (Geneza 3:24). De asemenea 3:22 e interesant.

    • Marius David zice:

      au, au, au,,, ai întrebări aici pentru cinci teze de docroat în teologie biblică 🙂
      Aş acum ai obsrvat sînt doi pomi.
      De ce au fost creaţi? Este darul libertăţii…
      Ce s-a întîmplat cu ei? Încă ne bîntuie… transfiguraţi.
      Ei există, sînt acolo, dar bine păziţi.
      Există, dată te interesează o întreagă literatură pe tema asta.
      Ai timp să citeşti?

  654. bogdanp17 zice:

    Tocmai ce am citit aceasta stire care ma bucura nespus: http://think.hotnews.ro/barba-este-un-semn-al-increderii.html

    Credeti ca aceasta lege are sanse sa fie adoptata si sa fie si in Romania o zi nationala de rugaciune?

    • Marius David zice:

      Ce anume? Că barba este semn al încrederii? Ce treabă are cu ziua naţională de rugăciune.
      Scuzaţi, vă rog, dar chestia cu ZIUA NAŢIONALĂ DE RUGĂCIUNE mi se pare o prostie.
      voi argumenta dacă este cazul.
      Mai facem vreun Marş pentru Isus… ???

      • bogdanp17 zice:

        Imi pare rau pentru greseala. Acesta este link-ul corect: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7139047-doi-parlamentari-pdl-propun-noua-sarbatoare-legala-ziua-nationala-rugaciune.htm

        Tocmai pentru o parere argumentata am lasat aceasta intrebare.

        Multumesc.

        • Marius David zice:

          Ah, se pare că acesta este link-ul bun. LEgat de barbă, se pare că aia creşte încrederea numai din partea altora care privesc podoaba cu pricina, că am în minte cîţiva purtători de barbă care numai încredere nu au în ei, dar frustrări cîte fire în barbă, ceea ce demonstrează din nou că

          Filosoful nu face barbă. 🙂 (Philosophum non facit barba)

          • Bogdan zice:

            Bravo, Franklin Graham

            Fr. Adi a scris un articol lega de aceasta tema (Ziua Rugaciunii Nationale) dar in America. Credeti ca asa ceva s-ar intampla si la noi?

            • Marius David zice:

              Bogdan, eu nu cred în astfel de zile naţionale de rugăciune. Deloc!
              Mi se pare inutil să luptăm pentru ele, să le promovăm etc. Ah, da, dacă vrei să fie ceva de genul Parada Gay, ca să le arătăm şi noi că sîntem prezenţi şi să le aducem aminte de noi, pentru asta merită… Dar nu ne putem înşela că sîntem neamuri creştine în felul acesta.
              Şi apoi… astfel de zile, în numele egalităţii şi toleranţei, vor genera noi parade gay. Au şi eiaceleaşi drepturi, nu-i aşa?

            • Marius David zice:

              Bogdan, eu nu cred în astfel de zile naţionale de rugăciune. Deloc!
              Mi se pare inutil să luptăm pentru ele, să le promovăm etc. Ah, da, dacă vrei să fie ceva de genul Parada Gay, ca să le arătăm şi noi că sîntem prezenţi şi să le aducem aminte de noi, pentru asta merită… Dar nu ne putem înşela că sîntem neamuri creştine în felul acesta.
              Şi apoi… astfel de zile, în numele egalităţii şi toleranţei, vor genera noi parade gay. Au şi ei aceleaşi drepturi, nu-i aşa?

  655. KB zice:

    @ elena

    „am folosit o abreviere foarte aproape de initialele tale”

    Aproape de initialele mele? Cat de aproape poate fi K”G”B de KB? – la fel de aproape cat inima ta de Cer.

    „era o gluma”

    Incearca sa asculti de Ap. Pavel… poate gasesti in cuvintele lui din Efeseni 5:4 un indemn vrednic de chipul Celui pe care esti chemata sa il reprezinti si sa il urmezi.

    Cat priveste „urarea de bine sub forma de blestem pe care mi-ai adresat-o” vreau sa iti amintesc ca „oamenii vor da socoteala pentru fiecare cuvant” si ca „Dumnezeu va judeca pe dreptate” – atunci unii vor descoperi ca s-au autoblestemat.

    Sa fii fata buna. Nu doar sa faci glume bune.

  656. Emuy zice:

    Dumnezeu sa aiba grija de matia

  657. elisa zice:

    1–Este corect ca in predici sa se foloseasca apelativul TATA,vorbind despre Dumnezeu Tatal?
    Domnul Isus Hristos desi era si Fiu si Dumnezeu intotdeauna a spus TATAL;in toata Scriptura apare numai -TATAL-.
    Unii vor sa para f.familiari,minimalizand Numele Tatalui,este corect?
    2–Cum este corect Hristos? sau Cristos?
    3–Daca am liniste in inima mea,ca am numele scris in Crtea Vietii,nu poate fi si o autoinselare?cum pot fi Sigura? ca nu ma insel?

    Pot merge la intalnirea de jumate secol(aoleu,,si sa spui
    e mult)de la absolvirea liceului?
    este pacat sa particip si la banchet?pentru ca pe de o parte nu-mi surade mediul,dar daca Domnul vrea sa ma foloseasca pentru mantuirea cuiva?
    Pot eu face fata intrebarilor?ei fiind multi(eu insa cu Domnul am majoritatea). 🙂
    Imi va da el „Cuvinte”?
    Nu pot ramane indiferenta la „soarta” dragilor mei colegi.Imi par acum mai apropiati decat la liceu,ne-am intalnit ,unii,pentru organizare.
    M-au intrebat:tu te-ai pocait?
    Intreb aici,gandindu-ma ca or fi si altii in situatia mea.

    Cred ca,fiind prea multe intrebari,puteti adauga ceva la titlu. 🙂

    • Marius David zice:

      1. Tatăl, da, tăticul şi alte diminutive… chestie de gust. Prost
      2. Cristos
      3. Nu, vă spune Duhul. Uite deja sîntem trinitari. Am pomenit Tatăl, Fiul, Duhul.
      4. de ce nu? Sînt sigur că la 50 de ani de la terminarea liceului nu veţi face discotecă şi break dance, iar cei care erau cei mai sălbatici la distracţii pe vremea liceului pun pariu că au murit deja.
      Mărturisiţi Evanghelia şi, dacă este nevoie, spuneţi-le şi cîteva cuvinte.

  658. Nicu D. zice:

    In seara asta am ajuns la Romani 16 cu cititul Bibliei. Si imi iese inainte versetul 1: „Va dau in grija pe Fivi, sora noastra, care este diaconita…”

    La noi in tara se stie ca in comitet sunt numai barbati. In vest se mai intalneste si altfel. Acum ce sa inteleg eu din textul dat de Pavel? Ca e biblic ca o femeie sa ocupe o pozitie de diaconat. Stiu ca stiti greaca asa ca m-ar interesa sensul initial.

      • Agnusstick zice:

        Marius, am văzut că pe Pătrăţosu ai avut o discuţie cu comentatorul Meditare, ortodox, care afirma că neoprotestanţii aleg în mod greşit misticismul fără asceză (referindu-se la penticostali), şi antimisticismul (prin respingerea tainelor şi sacramentelor). Până să se spulbere dezbaterea, n-am reuşit să înţeleg poziţia ta faţă de „asceza de formă superioară – călugăria”. Poţi să mă lămureşti (fără a mă trimite să citesc statutele lui Vasile cel Mare, că nu ştiu dacă mai apuc)? În acest context, are vreun rol şi o anumită interpretare în neoprotestantism a pasajului din Marcu 10:29-30, în favoarea misionarismului şi contra ascezei mistico-speculative? Mulţumesc.

        • Marius David zice:

          Mărturisesc că nu mai ţin minte discuţia. Mă voi uita acolo. Îndreptul cărui post?

          Ce cred despre călugărie? TRebuie făcută distincţia istorică dintre eremiţi (cei ce s-au retras în pustie, chiar cu familii cu tot) şi anahoreţi… (cei ce s-au retras în inima pustiului chiar fără familii) apoi, mai tîrziu s-a dezvoltat călugăria în foma în care o ştim azi.
          Călugăria, să-i spunem aşa generic şi în dreptul eremiţilor şi anahoreţilor, a tuturor tipurilor de „retraşi”.. a fost un fenomen interesnat în contextul conflictului dintre Biserica şi Stat, generat de „legalizarea drogului uşor” care se numea „creştinism de tip constantinian” la vremea lui Constantin Cel Mare.
          Cei care au priceput creştinismul altfel s-au retras dorind să nu fie amestecaţi cu religia imperiului.
          au simţit dintr-o dată pericolul abătut deasupra Bisericii, aşa că am o impresie foarte bună despre primii călugări. Erau Baptişti, nu voiau să se spurce cu Statul.

        • Agnusstick zice:

          Chiar articolul referit de către tine, mai sus pe ramură, despre feminizarea preoţiei. (Sună a discuţie între două omizi care se visează lăcuste. Sau o ciocănitoare şi o bufniţă înţeleaptă…)

  659. mnobineknume zice:

    in Deuteronom 28:59 scrie: „Domnul te va lovi in chip minunat,pe tine si samanta ta, cu rani mari si indelungate, si necurmate”
    cum adica in chip minunat?

  660. iulia zice:

    pace frate marius.v-am ascultat la radio ciresarii si de atunci am tot vizitat blogul d-voastra.azi insa am o intrebare:exista vreo diferenta intre Duhul Sfant si Duhul lui Dumnezeu?ma refer si la pasajul din matei cu botezul Domnului unde se spune ca Duhul lui Dumnezeu s-a coborat in chip de porumbel peste Dl Isus.este acelasi Duh care s-a coborat si la Rusalii?

  661. iulia zice:

    multumesc anticipat:)

  662. sorinc zice:

    Marius,

    Cum pot obtine si eu acces la Carti, Downloads si alte postari care, din cite inteleg, sunt tranzitate intr-un cerc restrins. Ma angajez la discretie si respectarea ,,rinduirilor” pe care le-am citit (in cea mai mare parte). Sunt interesat in materialele pe care le produci si discutiile pe marginea lor. Imi place modul, adesea neconventional, in care abordezi teme teologice, muzicale si nu numai si mi-ar place sa interactionam din cind in cind.

    Multumesc anticipat si daca nu se poate nu-i nici o suparare.
    Sorin Covaci (Detroit)

  663. elisa zice:

    Multumesc pentru raspuns;imi spunea o sora sa nu merg la banchet,insa mi-am revazut parte din colegii de liceu,incomparabil mai seriosi,nu vorbesc „prostii”,nu vulgar,nu fumeaza(cei intalniti pana acum).
    Nu aveam colegi care sa se omoare cu dansul,chefurile,era o alta lume;noi nu aeam voie la cinematograf,fetele nu aveau voie cu ciorapi de nylon la scoala;purtam ecuson,seara pana la 21 aveam voie pe strada;orasul fiind mic,eam cuminti ca la carte.
    Din 37 au murit 9,dar tocmai cei mai blanzi. 😦
    Sper ca Domnul sa ma foloseasca spre slava Sa,imi pare rau sa stiu ca se vor duce „in neant”

  664. Elena zice:

    Exista oare o plata a pacatului aici pe pamant? Sau e ingaduit pur si simplu de catre Dumnezeu procesul oarecum natural de tip cauza – efect, pacat – suferinta? Adica pacatul genereaza suferinta iar Dumnezeu o ingaduie tocmai in vederea pocaintei umane. Ma gandesc cand spun asta la cazul paraliticului de la Vitezda. Spune Hristos:”vezi sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau…”(In.cap.5)
    Poate fi credibila oare o marturie a traditiei care spune ca acest vindecat, ar fi impletit cununa de spini ce a fost pusa pe capul lui Hristos?

  665. adrian zice:

    Vad ca ai schimbat fotografia-logo.
    E o problema: din cauza rezolutiei mici si a chitarilor, nu reusesc sa vad titlurile cartilor din biblioteca ta… 🙂

  666. Bogdan zice:

    Am o intrebare referitoare la potop, mai exact perioada de dupa potop.

    Daca arca lui Noe s-a oprit pe muntele Ararat, cum au ajuns cangurii in Australia?

    Multumesc anticipat !

    PS. Mi s-a parut o intrebare interesanta .

    • Marius David zice:

      Pfiu, nici prin cap nu mi-a trecut şi nici acum nu-mi trece…
      Ştie cineva? Că eu nu ştiu…

      • Alin Cristea zice:

        Pe jos… De-aia li s-au scurtat picioarele din față…

        • naomi zice:

          Nu, nu este adevarat. Sa va spun eu cum a fost.
          Stim din Biblie ca Dumnezeu se mai supara cate odata. Deci, cand Dumnezeu a fost suparat, i-a dat un bobarnac pamantului iar pamantul stim ca este rotund, asa au ajuns cangurii in Australia.
          De atunci, Dumnezeu, nu s-a mai suparat asa de rau.

          • adrian zice:

            Naomi, m-ati facut KO cu aceasta explicatie! 🙂
            Radem, radem, dar intrebarea nu este deloc o gluma…
            Asa se face ca, atunci cand nu mai avem argumente pertinente, creationismul nostru „stiintific” se metamorfozeaza ad-hoc intr-un creationism „al bobarnacelor”.

          • naomi zice:

            Pai asa intrebare si asa raspuns. 🙂
            Cum au ajuns? Asa cum au ajuns si celelalte animale de pe intreaga planeta.
            Dumnezeu face minuni, fratilor!!!

          • Agnusstick zice:

            Întrebarea poate provoca un creaţionist pentru că ascunde capcane evoluţioniste, nu pentru că nişte animale nu ar fi putut ajunge în 5000 şi ceva de ani din Armenia (deşi locul ăsta e contestat de unii ca fiind locul în care a eşuat Arca) în Australia actuală. E vorba de faptul că marsupialele trăiesc în zone cu anumite caracteristici (izolate de restul uscatului) şi prezintă o întreagă gamă de adaptări la mediu şi o stranie diversitate comparabilă cu a mamiferelor. Ceva similar s-a întâmplat în anumite lacuri din Africa, unde un singur gen de peşti rămas captiv s-a diversificat în foarte multe specii. Nu ştiu dacă teoria plăcilor tectonice este cumva contestată de creaţionişti, dar ea arată că tot uscatul era iniţial concentrat într-un singur continent, Pangeea. Problema este că, admiţând asta, şi măsurând viteza actuală de creştere a plăcilor oceanice şi de deplasare a plăcilor continentale, nu ajung mii de ani pentru ca Pangeea să se dividă ca în prezent. Wegener a fost primul care a observat îmbinarea, ca formă şi structură geologică, dintre marginile Oceanului Atlantic (mai ales la America de Sud şi Africa se vede foarte clar), iar apoi dovezile au început să se adune. Problema este deci timpul necesar deplasării, sau viteza catastrofică a acesteia în cazul unui Pământ de doar 6000 de ani.
            http://forums.christianity.com/m_4620626/printable.htm

        • naomi zice:

          Frate Adrian, François de la Rochefoucauld, spune:”Cel care traieste fara un dram de nebunie nu este atat de intelept pe cat se crede.” 🙂

    • Agnusstick zice:

      Normal, probabil că s-a nimerit tocmai în perioada când Pangea unea toate continentele într-unul singur. Dar au avut ceva de mers, nu glumă! Noroc cu restul marsupialelor, că şi-au ţinut de urât pe drum şi s-au apărat în comun de mamifere.

      • Bogdan zice:

        Multumesc pentru incercarea de a raspunde. Credeam ca aveti un raspuns sigur la aceasta intrebare. Dar voi incerca sa mai caut raspuns si in alta parte.

        Dumnezeu sa ne binecuvinteze cu intelepciune !

        • Marius David zice:

          Nu, realmente nu am răspuns la asta. Încerc să fiu onest cu tine, fără a încerca să improvizez un răspuns la repezeală, dar, dacă stai pe fază, pe aici sînt cîţiva creaţionişti foarte bine documentaţi. S-ar putea să sară în ajutor cu un răspuns informat.

          • Claudia N. zice:

            Nu sunt o creationista foarte bine documentata dar citind intrebarea mi-am amintit ca am citit mai demult un posibil raspuns intr-o carte de-a lui Henry M. Morris. O sa il citez:
            ” …As both animals and men later radiated out from Mount Ararat, they found open country ahead of them. They could move east into Asia, west into Europe, south into Africa. Some of their descendants found a land bridge across what is now the Bering Straits into the Americas. Others found a similar land bridge down the Malaysian Straits into New Guinea and perhaps into Australia. Such land bridges are known geologically to have existed during the Ice Age, when there was a considerable lowering of sea level due to the vast amounts of water stored in great ice sheets. Modern computer studies have shown, interestingly, that the geographical center of the earth”s land areas is located within a short distance of Mount Ararat, a ”coincidence” that can hardly be other than providential. Lack of competition permitted animal population to multiply very rapidly; so there was much incentive for the different groups to keep pressing forward until they found an ecological niche for which they were more suited than other groups. These condition (rapid multiplication, small inbreeding populations, rapidly changing environments) were ideal to permit rapid variation to take place in each kind (not evolution, but rather opportunity for the originally created variational potential latent in the genetic system of each kind to become expressed openly in distinct varieties). Consequently, different varieties could rapidly develop and become established in appropriate environments.” (Henry M. Morris, The Genesis Record, A scientific and devotional commentary on the book of beginnings, 1986, p. 215)
            Explicatia continua dar ma opresc aici si sper sa fie de folos cuiva raspunsul acesta.

          • naomi zice:

            Ce v-am spus eu, fratilor? Dumnezeu face minuni! 🙂

    • Esential zice:

      Bogdane, ai pus o intrebare de milioane…:)))))

      • bogdanp17 zice:

        Multumesc 😀 . Intrebarea mi-a fost pusa de catre un coleg de clasa nepocait. Ceva raspunsuri mai sunt?

        Pana acum, singurul raspuns clar care l-am primit de la mai mult persoane a fost cel care mi l-a dat si Agnusstick.

        • dori`s zice:

          pai daca intrebarea a fost pusa de un nepocait, ai putea sa-l surprinzi si tu cu urmatoarea intrebare: tu unde crezi ca vei ajunge la sfarsitul acestei vieti?
          ma gandesc ca va avea acelas raspuns pe care-l ai tu despre canguri.

  667. Raul zice:

    doresc parola de la download se poate?

  668. Emi Ologeanu zice:

    Stiti cumva daca exista tradusa in limba romana cartea lui Augustin: „Despre cetatea lui Dumnezeu” (De Civitate Dei).
    Daca da, de unde as putea sa o cumpar/comand?

    Multumesc anticipat,

    Emi Ologeanu

  669. anton pann zice:

    Ma intrebam daca dumneavoastra credeti sau nu in predestinare? M-as bucura daca mi`ati da si referinte din biblie.

    • Marius David zice:

      Întrebarea este prost pusă, Anton Pann, vrednic lăutar.
      Eu cred în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, în Sfînta Treime adică, în rest… putem discuta despre IDEI pe care le susţinem sau nu.
      Da, sînt de acord cu predestinarea ca idee într-un context teologic şi biblic foarte bine creionat.
      Am repetat şi cu alte ocazii. Sînt „calminian” 🙂 adică Calvinist în trei puncte, calvinist din perspectiva lui Dumnezeu, cînd mă uit de la Cer la Pămînt, dispnre eternitate spre temporalitate, arminian din perspectiva pămîntească, cînd mă uit de jos în sus, dinspre Pămînt spre Cer,
      După părerea mea aceasta dispută este supralicitată, exagerată şi foarte departe de sursele primare.
      Ca filolog şi exegez îmi place să stau de vorbă pe textele primare, adică textul lui Calvin, dacă îl ai la îndemînă,
      dacă nu, uite aici… să descifrăm împreună. 🙂

      http://www.archive.org/stream/institutiochrist1559calv#page/6/mode/2up

      mă oripilează discuţiile pe lîngă subiect şi din interpretarea interpretării interpretatorilor interpreţilor.

      Deci, de unde începem? Părerea mea este că trebuie să începem de la Tertullian întîi, apoi Augustin şi să ne apropiem încet încet de Calvin, ca să îi înţelegem rădăcinile. Nu uita de formaţia sa filologică şi avocăţească foarte solidă.

  670. anonim zice:

    Frate Mariu, fetele crestine au voie sa se imbrace cu pantaloni? este obligatoriu sa ne imbracam mereu cu fuste?

  671. noble zice:

    nelamurire..rangul dvs. didactic este de conferentiar (cf. site UEO) sau profesor (cf. blog) ?

    • Marius David zice:

      conf.
      cine spune că sînt profesor?
      profesor este denumirea generică pentru toți cei implicați în actul didactic
      și maistrul de strung era … profesor

      • noble zice:

        multumesc pentru lamurire.
        cat despre intrebarea dvs., blogul dvs. sustine ca sunteti profesor : „About Marius David
        Pastor al Bisericii Baptiste Sfînta Treime din Aleşd Profesor la Universitatea Emanuel din Oradea
        View all posts by Marius David → ”
        cred ca o titulatura mai potrivita celei de profesor folosita pe blogul dvs. ar fi cea de „cadru didactic” (in cazul in care nu vreti sa o folositi pe cea exacta, de „conf. univ.”). nu consider ca titlul general de „profesor” (un echivalent al englezescului „teacher”) ar trebui sa fie folosit in legatura cu activitatea universitara in contextul in care il folositi dvs. pentru cineva obisnuit cu mediul universitar, profesor inseamna profesor universitar (ceea ce nu e totuna cu conferentiar universitar). sper ca m-am facut inteles in rationamentul meu si, de asemenea, in intentia mea, care nu e una deloc rau-voitoare, ci menita sa sesizeze o posibila confuzie.

        • Marius David zice:

          m-am tot chinuit in ultima jumatate de ora sa vad de unde apare chestiunea.
          trebuie sa mai lucrez, cu aotate exprienta mea pe wordpress.
          Nu, nu mi-e stilul sa imi atribui grade didactice care nu imi sunt atribuite.
          voi cauta sursa, ca in celelalte layouts nu era aceasta caracteristica si voi schmba,
          poate ca ma ajuta cineva
          sa gasesc mai repede.

          cea mai potrivita este nu cadru didactic, ci cadavru didactic 🙂

  672. mihaela zice:

    Avand in vedere ca e prima data cand am ocazia sa ma adresez uni pastor, ma lansez cu una din intrebarile care ma framanta si la care nu am primit pana acum un raspuns care sa ma satisfaca.

    Este vorba de cei care au trait inaintea lui Isus. Cum vor fi ei judecati? Dupa Lege? Oare in felul acesta nu vor fi condamnati „din oficiu” ?

    Va multumesc

    • Marius David zice:

      Vor fi judecaţi după cît li s-a descoperit.
      Cui i s-a dat mult i se va cere mult.
      Biblia ne spune ce se va întîmpla cu noi, cum vom fi judecaţi noi.
      Întrebarea merită revizitată într-o postare separată, dar i-aş lăsa pe colegii mei, dogmaticienii, să răspundă la asemenea întrebare.

    • cmdc zice:

      Eu cred ca vor fi judecati dupa:” Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” – adica dupa credinta in ceea ce le-a spus Dumnezeu, faptul ca L-au crezut „pe cuvant”, a ascultarii de Dumnezeu si de planul sau. Baza legala pentru iertare in urma judecatii este jertfa Domnului Isus care este operabila nu doar pentru NT ci si ptr VT: „Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le-a fost făgăduită.”

  673. Ovidiu Neacsu zice:

    Buna ziua,

    Va invitam vineri, 7 mai, ora 16:00 la o discutie despre evolutia sistemului de ‘invatamant acasa’ in Statele Unite. Concurenta pe piata educatiei a scolilor informale si a firmelor mari si mici a imbunatatit calitatea educatiei si i-a crescut accesibilitatea. De asemenea, daca initial homeschooling-ul prezenta trasaturi religioase si ideologice pronuntate, presiunea concurentei a estompat aceste trasaturi. Greg Rehmke descrie modul in care fortele pietei, daca sunt lasate libere, reusesc sa schimbe fata sistemului de invatamant.

    Prezinta:
    Greg Rehmke, Foundation for Economic Education

    Invitat special:
    Mihail Neamtu

    Locatia:
    Sediul ISP, Alecu Russo 13-19, langa Piata Gemeni.

    Un eveniment organizat de Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI) si Societatea pentru Libertate Individuala (SoLib).

    Intrarea este libera, puteti aduce prieteni.

    Pentru detalii va rugam sa contactati organizatorii:

    Claudiu Nasui – Solib (0723139552)

    Ovidiu Neacsu – Solib (0765516858)

    Ionut Sterpan – CADI (0724336333)

    Va multumim.

    Pe curand,
    Echipa CADI si SoLib

  674. adrian zice:

    Ar fi bun un buton „home” in meniu, cu care sa putem reveni in pagina de start.
    In varianta veche parca era unul.

  675. unnoian zice:

    Va salut ,

    Nu pot vedea sectiunea Cartile deoarece imi spune ceva despre o parola . Ma puteti ajuta cu ceva lamuriri , eu nefiind un obisnuit al tastaturii ?

    • Marius David zice:

      trebuie să mai fac ceva ordine pe acolo, voi incerca să operez ceva schimbări adăugiri şi vă comunic parola.
      REstul, tot ce este util spre download este deja on line.

  676. timea zice:

    m-a rugat cineva sa-i dau o explicatie: ,,Cand a fost mentionat in biblie schimbarea sambetei in duminica, ca zi de inchinare?,,
    Ce raspuns as putea da

  677. R. zice:

    Am citit acum cateva minte pe alt topic unde ziceati ca azi ati examinat niste persoane pt botez. De ce trebuiesc examinate? De ce trebuie acordul cuiva ca cineva sa faca botezul? Am observat acest obicei in bisericile baptiste, si sincer, nu mi se pare bun. Cunosc chiar cand au fost amanati sa faca botezul. Cica nu erau pregatiti inca. (De parca le-ar si pasa de ei.) Apostolii examinau multimile inainte de-a le boteza? Nu.

    • michael zice:

      R, eu stiu din Biblie catva care au fost respinsi. din pacate, unui „examinator” ii este greu sa stie cine ar trebui si cine nu botezat. e absurd sa botezi pe cineva despre care stii ca se boteaza cu scopuri obscure/neclare.

    • Marius David zice:

      R, am impresia că ţi s-a răspuns deja.
      Este parte din „tradiţia noastră”, dacă vrei.
      Oamenii pot cere botezul sub diferite motive.
      Încercăm să ne asigurăm că înţeleg ce vor să facă şi la ce se angajează, să nu fie doar o dispoziţie de moment.
      De asemenea, ei devin membrii unei comunităţi care are regulile, principiile ei. Încercăm să le punem în vedere aceste lucruri.
      Pentru lămurire, Citeşte Didahiile apostolilor, sînt pe net şi în româneşte.
      este una dintre cele mai vechi scrieri patristice şi este o fotogramă a practicilor din Biserica primară

  678. Micutza zice:

    Pace!Am si eu o intrebare care nu imi da liniste….Este voie sa se oficieze in biserica o casatorie a unui barbat care a mai fost casatorit o data si a divortat ,divortul fiind justificat biblic,are dreptul biserica sa nu oficieze aceasta casatorie ?
    Intreb pt ca am auzit ca in unele biserici nu permit aceasta casatorie.V a multumesc!

    • Marius David zice:

      unele biserici fac asta.
      altele, nu!

      • Micutza zice:

        Nu m-ati lamurit…eu vreau sa aud si parerea dvs..deci un barbat sau femeie care e divortat(a)nu mai are voie sa se recasatoreasca in biserica niciodata ,este condamnat sa traiasca singur tot restul vietii,chear daca e tanar…poate el sa nu pacatuiasca ,sa cada in ispita?,pt ca nu toti pot sa stea singuri.Am citit in biblie si spunea ca doar preotilor care faceau o slujba inaintea Dlui nu aveau voie sa ia in casatorie pe cineva divortat in rest celorlalti li se dadea voie sa se casatoreasca cu cineva care a mai fost casatorit .

  679. elisa zice:

    Dori’s nu este vorba de a pune etichete, e Cuvantul Domnului:
    cat timp iti traieste sotul sau sotia si te recasatoresti preacurvesti’;
    da,ne convine sa-l socotim pe celalat mort , desi nu este fizic, dar Domnul Isus nu spune asta, si El vorbea omenirii nu pocaitilor;Cor 7, Marcu 10 si mai este inca un text, deci 3, in care ni se spune despre despartire.
    Intrebati pastorul care este aici proprietar, fiind si profesor va poate da explicatii mai clare.

  680. liviu zice:

    ce tema WordPress folosesti la acest site ?
    PS. stiu , nu are legatura cu continutul lui .

  681. emanuel33e zice:

    Imi spuneti ce vreti sa se inteleaga din noduri de cravata de la numaratoare

  682. ana zice:

    as avea si eu o intrebare

    sa zicem ca doi tineri care se gandesc sa se casatoreasca au ajuns la un moment dat sa fie prea intimi. desi nu a fost vorba de goliciune si actul sexual nu a fost consumat ei sunt constienti ca au gresit, se simt foarte vinovati si au hotarat sa se opreasca din astfel de manifestari. intrebarea care ii macina: pot sa mai mearga acum in fata altarului? mai primesc binecuvantarea casatoriei lor din partea lui Dumnezeu?

    • Bogdan Z. zice:

      Deut. 22
      28Dacă un om întâlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, şi se întâmplă să fie prinşi,
      29omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint, şi, pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, şi nu va putea s-o gonească toată viaţa lui.

      Deci daca in cazul violului omul era nevoit sa i ia de nevasta pentru toata viata lui pe respectiva fecioara – dupa legea lui Dumnezeu (care considera ca asa e bine, drept, frumos) – cu cat mai mult in cazul despre care vorbiti mai sus.

      Un pacat poate bloca relatia omului cu Dumnezeu, daca omul se caieste sincer si se opreste a mai face raul? Deci, binecuvantarea omului, depinde de ascultarea lui de Domnul. Dar si pocainta si intoarcerea sunt parte din ascultarea de El!

    • Marius David zice:

      ana alias anonim, nu-ţi mai schimba id-ul!
      de obicei dau spam la cei care fac asta.

  683. vio zice:

    Intrebarile Laurei(8 ani) din primele capitole ale cartii Iov:
    1.Cine sunt fii lui Dumnezeu?
    2.Satana e tot fiu al lui Dumnezeu?

  684. cristina zice:

    buna ziua..din cauza tocurilor iarna trecut mi-a aparut la baza piciorului un os mai iesit in afara..chiar langa deget..si este inestetic..cum sa fac sa intre la loc??va rog sa ma ajutati.multumesc

    • Marius David zice:

      Cristina, îmi pare rău, acesta este un tip de întrebări la care chiar nu ştiu să răspund. DAcă aş putea, aş vindeca-o şi pe soţia mea. Cred că trebuie să consulţi un specialist. Blogurile nu ajută chiar la toate.

  685. Maria zice:

    Buna ! am o intrebare: as putea sa va scriu un e-mail daca imi dati adresa de e-mail?am ceva intrebari, nelamuriri.E cam lung sa scriu aici si nu as vrea neaparat sa fac public asta.Multumesc mult !

  686. Paul Galea zice:

    Consider drept la poticnire doar atunci cand un crestin observa la alt crestin ca incalca principile biblice si nu incredintarile sale propi. Dvs?

  687. Paul Galea zice:

    Cunoaste diavolul viitorul?

  688. Claudiu zice:

    Pace frate Marius,

    As avea o nelamurire cu privire la traducerea versetului din Matei cap. 19:17. Expun mai jos cateva versiuni:

    Cornilescu:
    El i-a raspuns: „De ce ma intrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.”

    Ortodoxa:
    Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.

    KJV:
    And he said unto him, Why callest thou me good? there is none good but one, that is,God: but if thou wilt enter into life, keep the commandments.

    Ebraica:
    ο δε ειπεν αυτω τι με λεγεις αγαθον ουδεις αγαθος ει μη εις ο θεος ει δε θελεις εισελθειν εις την ζωην τηρησον τας εντολας

    In celalalte Evanghelii gasim expresia „pentru ce Ma numesti bun” ceea ce este destul de diferit de „De ce ma intrebi: „Ce bine?”

    Am comparat si textele din ebraica din Evangheliile ce fac referire la aceasta imprejurare, si daca imi aduc bine aminte in Matei textul era un pic diferit.

    Mentionez ca nu cunosc ebraica, ci doar caut sa ma informez cu privire la anumite cuvinte si traducerea lor originala pentru a vedea sensul.

    Se poate sa ma lamuriti in aceasta problema? Care este traducerea corecta atextului de mai sus?

  689. Claudiu zice:

    Pace frate Marius,

    As avea o nelamurire cu privire la traducerea versetului din Matei cap. 19:17. Expun mai jos cateva versiuni:

    Cornilescu:
    El i-a raspuns: „De ce ma intrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.”

    Ortodoxa:
    Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.

    KJV:
    And he said unto him, Why callest thou me good? there is none good but one, that is,God: but if thou wilt enter into life, keep the commandments.

    Ebraica:
    ο δε ειπεν αυτω τι με λεγεις αγαθον ουδεις αγαθος ει μη εις ο θεος ει δε θελεις εισελθειν εις την ζωην τηρησον τας εντολας

    In celalalte Evanghelii gasim expresia „pentru ce Ma numesti bun” ceea ce este destul de diferit de „De ce ma intrebi: „Ce bine?”

    Am comparat si textele din greaca din Evangheliile ce fac referire la aceasta imprejurare, si daca imi aduc bine aminte in Matei textul era un pic diferit.

    Mentionez ca nu cunosc greaca, ci doar caut sa ma informez cu privire la anumite cuvinte si traducerea lor originala pentru a vedea sensul.

    Se poate sa ma lamuriti in aceasta problema? Care este traducerea corecta atextului de mai sus?

  690. Ciprian Simut zice:

    In urma cu cativa ani, era la facultate, ne-ati spus ca ati facut post de televizor. Se poate face post de blog?
    Adica ati putea face un post de x interval de timp in care sa nu postati nimic si nimeni sa nu poata posta nimic?

    • Marius David zice:

      Da, se poate. Am şi făcut.
      Acum nu mai am televizor deloc. Am postit de tot de la tembelizor.
      Se poate şi post de blog. Am făcut de mai multe ori.
      Pot să îl opresc, pot să îl ascund.
      M-am retras şi din topul românesc, am experimerimentat tot felul de chestii.

      Draga Ciprian, îţi mulţumesc pentru intervenţiile tale şi pentru felul în care te-ai implicat în discuţiile de pînă acum. Nimeni nu rezistă atît de mult 🙂
      şi pe atîtea fronturi, dar cred că şi ţie ţi-a folosit şi am apreciat dorinţa de a răspunde la obiect şi informat. Este un mare ajutor. Mulţumesc.

      • Ciprian Simut zice:

        Mi-am clarificat multe de cand am re-inceput sa scriu pe blog.
        Ieri ma gandeam daca ma ajuta cu ceva: am inceput sa caut prin carti mai abitir.

        Multumesc ca tineti blogul. Pentru mine e sanatos.

        Va doresc sanatate, multa pace si cafea cat mai delicioasa!

        • Marius David zice:

          Ma bucur ca te ajută pe tine şi pe alţii. Unii nu îndrăznesc să comenteze din diferite motive, dar mulţi mi-au mărturisit din America, Canada şi pînă în Noua Zeelandă, din Republica Moldova şi pînă în Germania sau U.K. că stau şi citesc şi îi ajută. Aş vrea să vă transmit mulţumirile unei audienţe de peste 1500 de oameni pe zi care citesc comentariile voastre informate, civilizate, documentate, ţie, lui Adrian, lui Pety, Ioana, Dorin, Agnusstick, Romuluss, Eenglimach, Daniela, Elisa, Pomişor, Sam, Camix, ADama, Claudiu, Vasile T. RHS, Midnightrain, Michael, Putinstiutorul, Ascultareacredintei şi multor altora, fiecare pe domeniul lui şi să mă scuze că nu i-am pomenit pe toţi. I-am pomenit pe cei care au intrat în dialog cu Dea, Adi, Vestitor şi alţii care au mai venit din alte direcţii şi alte puncte de vedere, cărora le mulţumesc, de asemenea pentru civilitate.
          Dumnezeu să vă răsplătească.
          Aseară la noaptea de veghe ne-am rugat şi pentru prezenţa creştinilor pe internet şi pentru felul în care folosim această unealtă care poate aduce o mireasmă de la moarte spre moarte sau de la viaţă spre viaţă.

  691. Paul Galea zice:

    Consider drept la poticnire doar atunci cand un crestin observa ca alt crestin nu implineste principile biblice, si nu incredintarile sale propi. Dvs?

  692. Ciprian Simut zice:

    regret ca s-au postat comentarii succesive. mi se incarca foarte greu paginile si nu stiu de ce, dar se posteaza comentariile asa…din senin. cand ii dau refresh se pare ca mi le si posteaza. imi pare rau.

  693. ElizaO zice:

    Pace!
    Ce se intampla cu un om care s-a pocait, si a inceput o viata noua, dar dupa un timp, dupa ce L-a slujit pe Dumnezeu, a cazut in viata de pacat si in necredinta? Merge in Iad, indiferent daca se mai pocaieste sau nu dupa aceea?
    Evrei 6 :
    4. Caci cei ce au fost luminati odata – si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant,
    5. si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor –
    6. si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit.
    7. Cand un pamant este adapat de ploaia care cade adesea pe el si rodeste o iarba folositoare celor pentru care este lucrat, capata binecuvantare de la Dumnezeu.
    8. Dar, daca aduce spini si maracini, este lepadat si aproape sa fie blestemat si sfarseste prin a i se pune foc.
    Evrei 10
    38. Si cel neprihanit va trai prin credinta; dar, daca da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el.”
    39. Noi insa nu suntem din aceia care dau inapoi ca sa se piarda, ci din aceia care au credinta pentru mantuirea sufletului.

    Deci, omul pocait care cade, merge in Iad indiferent daca se mai pocaieste sau nu dupa aceea, pe motiv ca Domnul Isus Cristos a murit pe cruce pentru pacatele noastre o singura data?

    • naomi zice:

      Eliza O
      Depinde de pacat; este hula impotriva Duhului Sfant, care nu este iertat.
      Iti dau niste versete:

      Copilasilor, va scriu aceste lucruri. ca sa nu pacatuiti, Dar daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Cristos, Cel Neprihanit. 1Ioan 2:1
      Adevarat va spun ca toate pacatele si toate hulele, pe care le vor rosti oamenii, ii se vor ierta; dar oricine va huli impotriva Duhului Sfant, nu va capata iertare in veac…Marcu 3:20
      Mai citeste 1Ioan 5:16

      Am vazut cazuri in care sora a cazut pana la alcool; azi este in adunare, dar nu mai are trecere in fata oamenilor ….. inaintea lui Dumnezeu? Nu stiu, dar nu se roaga nimeni cum se roaga ea, nu canta nimeni cum canta ea.

      Eu zic, daca nu este un pacat de moarte, sa slujeasca pe Domnul din toata inima, si cine stie?! Sau ce pierde?
      Dumnezeu este plin de mila!!!

    • naomi zice:

      Daca-L slugim pe Domnul numai pentru simbrie, n-am facut nimic.
      Merita sa traim pocainta doar asa pentru frumusetia ei.

  694. Alin Cristea zice:

    Miniconcertul din 11 iunie nu mai e? Nici articolul, cu un anunț update?

    Am și dansat cu Andreea pe Gran Vals…

  695. Florentina zice:

    Buna ziua! eu am o problemutza cu mami. Vreau sa-mi vopsesc parul (la prima spalare se ia) sau sa-mi colorez unghiile si ea nu ma lasa. Crede k e pacat. Iar eu nu cred asta. Cred k atata timp cat un lucru nu este indecent este ok. Are ea dreptate?

    • mnobineknume zice:

      nu e sanatos sa iti vopsesti parul. eu am facut-o de destul de multe ori cu sampon, dar mi s-a degradat parul. 🙂 consideri ca esti mai frumoasa daca esti vopsita sau data cu lac? eu cred ca fiecare om a fost creat perfect, fara a avea nevoie de imbunatatiri 😀 cel putin la concluzia asta am ajuns eu :p

      • Florentina zice:

        Nu e vorba de frumusete aici…Nu ma simt mai frumoasa asa…ci pur si simplu…mai..eu.
        Cand te-ai vopsit cred k ai facut-o pentru dorinta de ceva nou…nu k sa fi mai frumoasa…(cel putin eu pt asta as face-o).
        Eu cred ca acesta este unul dintre acele lucruri care nu sunt nici bune nici rele…si ca tine de gandirea fiecarei persoane…(si nu stiu de ce, dar as vrea ca toti sa gandeasca asa cum gandesc eu:D) In fine…
        Multumesc pentru raspunsuri!:)

        • mnobineknume zice:

          poi da..de aia am facut-o 😛 si te inteleg 😀
          eu folosesc lacul de unghii, numai vara, pentru a ascunde o imperfectiune de culoare la una dintre unghii 😀 nu culoare tipatoare, ci una asemanatoare unghiei. atata timp cat lucrurile acestea nu te stapanesc, nu devin o obsesie…

    • Marius David zice:

      draga Florentina, imi pare rău, problema ta este foarte serioasă, dar pe mine mă depăşeşte, adică… n-am atîta păr în cap ca să judec o astfel de problemă. Sînt sigur că cineva îţi va răspnde… Ba, chiar ţi s-a şi răspuns. Bun!

    • arabela zice:

      Florentina,indecenta tine de culoarea pe care vrei sa o dai parului si unghiilor tale,chiar si pt o zi….Daca ai o relatie buna cu Domnul ,nu o leza pt nimic in lumea aceasta.El te poate luimina dace accepti lumina Lui!

    • cristi zice:

      Greseala noastra este ca incercam sa rezolvam simplu chestiuni de viata practica traita cu Dumnezeu. Nu se poate transa o astfel de problema cu „e pacat/nu e pacat” o fapta oarecare… Problema se poate rezolva mult mult mai simplu. Daca esti un copil al lui Dumnezeu (cred ca esti) ar trebui sa primeze ascultarea de parinti. Lipsa ei poate fi socotita pe drept cuvant un pacat cu consecinte nefaste (conform Sfintei Scripturi)

    • Mihai Sorin zice:

      Florentina,
      lucrurile din exterior vorbesc deslusit despre cele din interior.
      te-ai intrebat de ce vrei sa o faci?
      daca esti foarte tanara si ai albit din diferite motive inainte de vreme ar fi ingaduita, justificata vopsirea.
      daca insa vrei sa o faci din alte motive dorinta ta e nejustificata ( exceptand sa zicem o posibila lucrare misionara intr-un oarecare trib sau cultura diferita in care ar trebui sa „te faci ca ei/ele” dupa cum spune Pavel, pentru a putea fi acceptata- excepand totusi practicile care intra in conflict direct cu Evanghelia)
      In mod cert o fata care vrea sa se vopseasca nu o face in scopul de a arata mai rau ci invers.
      Ca atare, e o problema de automultumire de sine sau nemultumire de sine.
      O schimbare de look, insotita de efecte pozitive din partea tertilor are intr-adevar un efect de crestere a satisfactiei personale, un efect tonic intern insa e doar temporar.
      Vopsitul presupune si o cheltuiala in plus (una e un Revlon alta un Gerocossen , nu?) un vopsit reusit e dat de o vopsea de calitate si de o manopera profesionala ca atare se adauga si serviciile unui salon de infrumusetare care nu sunt foarte ieftine.

      Altfel, fara produse si servicii profesionale parul pare spoit nu vopsit.

      Mai mult, un vopsit reusit trebuie pastrat la parametrii initiali, daca parul a crescut circa 1 cm intre timp a iesi asa pe strada cu acea parte nevopsita e un act de dispret fata de frumusete ( ca entitate, ca principiu, ca realitate) aratand o neglijenta feminina..urat lucru.

      Ca atare, de ce te-ai vopsi?

      Stii ce cred despre par?

      Un par frumos e un par curat, in primul rand curat(observ tot mai mult pe strada femei cu parul nespalat, ingalat, soios desi sunt in rest bine aranjate, cochete, imbracate)

      Un par frumos e un par sanatos (produsele de vopsit il ataca intrucat contin agenti chimici, care afecteaza si scalpul iar in timp poate da chelie..ceea ce la fete nu e cel mai de dorit lucru, nici macar la baieti nu e)

      Un par frumos e un par tuns la zi in sensul ca nu e admis ca pastrezi varfuri despicate sau sa nu-l retusezi cu un mic tuns o data la 7 saptamani pentru pastrarea modelului frizurii initiale si indepartarea varfurilor inestetice inegale
      chiar si in cazul in care a fost tuns prin filare)

      O alternativa mai buna ar fi sa-ti faci socoteala cam cat te-ar costa un vopsit de calitate cu tot ce presupune asta (achizitie vopsea, balsam, executie vopsit intretinere) si sa-i pui bine folosindu-i pentru cumpararea de fructe proaspete (fragute, zmeura, afine, mure, pomelo, struguri, cirese, rodii) care au un puternic efect antioxidant si pe care sa le consumi dupa o alergare de 5 km in parc, cateva exercitii de straching, sau 2 ore de inot, lucru ce ar duce la cresterea starii de optimism (stii ca sportul are acest efect?), la cresterea starii de sanatate, la mentinerea si modelarea unui trup frumos, la oxigenare celulara (se lumineaza tenul) deci la o crestere a calitatii vietii si la un plus sanatos de frumusete.

      Ce spui nu ai fi mai castigata?

      (nota: nu e neaparat sa folosesti fructe comercializate la preturi mari daca nu sunt posibiltati financiare, sunt excelente si merele si orice fruct de sezon, insa e neaparat sportul pentru un plus de frumusete pe care cred ti-l doresti, nu-i asa?)

    • Putinstiutoru' zice:

      @Florentina…in primul rind daca mami nu e de acord, trebuie sa accepti chestia asta si s-o asculti. O sa ai timp toata viata sa faci experimente pe parul tau.

      Lucrul in sine nu e pacat, dar poate deveni pacat daca il faci peste vointa mamei tale si daca inima ta e legata de culoarea parului tau in loc sa fie legata de Domnul.

  696. Costin zice:

    Cred ca am sa mai trec pe aici. Adevarul iti ofera libertate, mai ales cand este oferit de oamenii lui Dumnezeu. Multumesc pentru prezenta dumneavoastra.

  697. florin zice:

    Frate Marius,
    as vrea sa va trimit un email personal
    si nu va gasesc adresa pe blog

  698. Vasilis zice:

    Discutiile puse la „privat” sunt accesate doar de unii sau sunt scoase cu totul din circuit??

    • michael zice:

      eu nu ma pot inregistra acolo. nu „exist”

      • naomi zice:

        Si pe mine ma roade asta …. 😦

        • Ioana zice:

          Va roade curiozitatea? Hm, acestea nu sunt semne bune…

          • michael zice:

            ioana, de data asta esti nedreapta. cei care doresc sa citeasca sau sa scrie pe acest blog sunt un fel de curiosi care incurca pe ceilalti care se erijeaza intr`un fel de elita separata?

          • Ioana zice:

            @michael
            Nici eu nu am acces la postarile private. Cu toate acestea, nu ma roade curiozitatea. Imi imaginez ca motivele pentru care acele postari au devenit private sunt destul de serioase.

            • Marius David zice:

              Da, Ioana, Michael, Dyo, Agnusstick, Putinstiutorul, Adrian Iosif şi ceialţi.

              Am stat şi m-am rugat, am cugetat, am ascultat TOATE comentariile TUTUROR. Am încercat să privesc şi din perspectivele pe care le oferiţi voi.
              M-am gîndit la un moment dat să dau un scurt comunicat ca postare.
              Am renunţat şi nu voi face o postare specială din asta, dar vă pot explica. Nu vreau să dau mai multă atenţie decît trebuie acestui fapt, dar nici mai puţină.

              1. Am retras complet postul prima dată ca să se liniştească spiritele. Aceasta a fost o mişcare de urgenţă. De ce? TEnsiunea ajunsese foarte mare şi oamenii uitau despre ce este vorba. Deja ultimele comentarii erau extrem de intense şi cu vorbe acide şi de o parte şi de alta. Unul dintre cei care a comentat initial si pe facebook-ul Liubei, a depăşit măsura, iar M1ha1 s-a trezit ca din hibernare. A simţit un pic de aer sărat şi atmosferă de cafteală. Pentru astfel de personaje nu deschid curtea. Închid bine porţile.

              2. Din cauza pasiunilor se ajusese la jigniri. Demult n-am primit asemenea jigniri de la oameni pe care nu i-am întîlnit şi nu m-am întîlnit niciodată. Chestiunea luase o turnură interesantă. Mi-a adus aminte de vremurile cînd scriam despre securişti. Ajunsesem ca eu să fiu luat în tărbacă pentru că am reacţionat şi devenisem vinovatul principal de toate evenimentele, inclusiv de înclinaţia pămîntului. Aşa ceva chiar nu îmi asum. Am reacţionat public faţă de o nebuneală publică. Punct. Aşa cum am reacţionat şi cînd cineva a încercat să se dezbrace în staţia de tramvai. La chestii din astea nu mă întorc cu spatele, cu riscurile de rigoare. Mi-am asumat riscurile. Inclusiv cel de a fi înţeles greşit.

              3. Dimineată am ajuns la milă, de Liuba mi-a fost chiar milă. E fată şi am şi eu o fată, chiar dacă se ţine băţoasă şi ţepoasă în continuare. Se va lămuri ea mai tîrziu. Am încredere că îi va veni mintea la cap.
              Dar apoi am ajuns repede la greata cu un mesaj prin care am considerat ca sint luat de prost (am eu multe păcate, dar pe ăsta nu). Chris mi-a trimis în glumă, cred, o chestie de genul „dacă ţi-as spune acum că acel like a fost dat de nepoţelul meu care se joacă cu profilul meu de facebook… am făcut un experiment ca să văd pînă unde merge… „. Mi-am pus o manea repede ca să vărs şi am trecut postarea pe privat, apoi am parolat-o. Poate că are Chris maturitate artistică, dar mă îndoiesc de cealaltă, socială şi spirituală cu asemenea mesaje. Dacă vrea să facă experimente să îşi ia carnetul cu notiţe şi să noteze rezultatele.

              Păcat, printre cîteva comentarii mizerabile sînt cîteva comentarii foarte valoroase. Mulţumesc lui Agnusstick, Dyo, Putinstiutorul şi alţii care au avut o atitudine foarte echilibrată şi cerebrală, încercînd să fie echidistanţi, mustrînd în ambele părţi, şi punînd probleme interesante. Acele comentarii m-au ajutat. Eu însumi am avut multe de învăţat din asta.

              4. Am considerat, de asemenea, că ajunge un par la un car de oale. Liuba a fost destul expusă, la fel şi Chris. Lui Chris aseară nici nu-i mai mergea pagina de internet. Nu merită! O apăsare pe grea nu face bine nimănui, chiar dacă au hotărît să rămînă în atitudinea iniţială. Ce, se face pocăinţa cu forţa? Cu mîna întoarsă la spate? Nu! Aia-i inchiziţie. E multe….. acest blog, vorba lui Agnusstick…. dar nu-i loc de tortură decît pentru proşti.

              Oricum intenţia mea iniţială a fost ca acest post să fie temporar, publicat şi retras apoi, cum am făcut şi cu altele. De acum voi anunţa din timp astfel de postări ca lumea să-şi salveze comentariile pe care le consideră valoroase.

              5. Am considerat că nu facem un serviciu nimănui, dar mai ales Evangheliei, lăsînt în continuare batjocura aia acolo. Mi-era greu mie însumi să mă uit şi la imaginea înţepenită din videoclip. După ceva vreme trec alţii şi rîd de noi sau, Doamne fereşte, iau model.

              6. Apoi… eu însumi am avut duhul prea întărîtat şi a trebuit să mă domolesc. Mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. Mărturisesc că m-a ofensat nu numai jignirea adusă frăţietăţii şi celor care au respectat acele lucruri, dar şi atitudinea celor doi în relaţie cu mine personal, în momentul cînd am încercat să o rezolv pe privat. Fire pămîntească şi la mine. Acum, privind retrospectiv, tot aş fi reacţionat, dar poate că nu îmi luam aşa de tare vînt. Aici este greşeala mea, trebuia să iau floreta şi nu AG7-le. Acum, după ce se lasă fumul, văd şi eu mai limpede.

              7. Şi finalmente…. Dacă lăsam în continure postarea unde este mila, harul? Am multe multe păcate, dar unul emai tare ca toate. Uit ca un elefant, uit repede şi nu pot ţine ranchiună. Da, George 2, nu te mai mira că-i las comentariile lui Alin Cristea. Tocmai pentru că fac operaţii şi operaţiuni de genul asta, mister AC, cînd nu devine mister CA, este util. Şi dacă n-are dreptate, e bine ca cineva să voteze contra tot timpul. AC şi la votarea pentru schimbatul ialelor la biserică ar vota contra numai ca să voteze cineva şi contra, ca să fie democraţie 🙂 Ei vezi?

              Multumesc de înţelegere!
              cine vrea să mai scormonească în post, am parola. Am răspuns pe scurt la cîteva comentarii de acolo. SE ajunsese pe la 200, dar am mai şters din ele că era prea mult noroi printre mărgăritare.

    • Agnusstick zice:

      Nu cred să existe o discuţie în privat. Au mai apărut comentarii acolo probabil pentru că fuseseră în spam, şi Marius le-a dat drumul. Asta e un semn că lucrează la articol şi comentarii, şi va scoate din nou totul în public după editare.

      • naomi zice:

        Woaw, m-am mai linistit 🙂

      • Marius David zice:

        Nu, uite ce am scos în public

        Da, Ioana, Michael, Dyo, Agnusstick, Putinstiutorul, Adrian Iosif şi ceialţi.

        Am stat şi m-am rugat, am cugetat, am ascultat TOATE comentariile TUTUROR. Am încercat să privesc şi din perspectivele pe care le oferiţi voi.
        M-am gîndit la un moment dat să dau un scurt comunicat ca postare.
        Am renunţat şi nu voi face o postare specială din asta, dar vă pot explica. Nu vreau să dau mai multă atenţie decît trebuie acestui fapt, dar nici mai puţină.

        1. Am retras complet postul prima dată ca să se liniştească spiritele. Aceasta a fost o mişcare de urgenţă. De ce? TEnsiunea ajunsese foarte mare şi oamenii uitau despre ce este vorba. Deja ultimele comentarii erau extrem de intense şi cu vorbe acide şi de o parte şi de alta. Unul dintre cei care a comentat initial si pe facebook-ul Liubei, a depăşit măsura, iar M1ha1 s-a trezit ca din hibernare. A simţit un pic de aer sărat şi atmosferă de cafteală. Pentru astfel de personaje nu deschid curtea. Închid bine porţile.

        2. Din cauza pasiunilor se ajusese la jigniri. Demult n-am primit asemenea jigniri de la oameni pe care nu i-am întîlnit şi nu m-am întîlnit niciodată. Chestiunea luase o turnură interesantă. Mi-a adus aminte de vremurile cînd scriam despre securişti. Ajunsesem ca eu să fiu luat în tărbacă pentru că am reacţionat şi devenisem vinovatul principal de toate evenimentele, inclusiv de înclinaţia pămîntului. Aşa ceva chiar nu îmi asum. Am reacţionat public faţă de o nebuneală publică. Punct. Aşa cum am reacţionat şi cînd cineva a încercat să se dezbrace în staţia de tramvai. La chestii din astea nu mă întorc cu spatele, cu riscurile de rigoare. Mi-am asumat riscurile. Inclusiv cel de a fi înţeles greşit.

        3. Dimineată am ajuns la milă, de Liuba mi-a fost chiar milă. E fată şi am şi eu o fată, chiar dacă se ţine băţoasă şi ţepoasă în continuare. Se va lămuri ea mai tîrziu. Am încredere că îi va veni mintea la cap.
        Dar apoi am ajuns repede la greata cu un mesaj prin care am considerat ca sint luat de prost (am eu multe păcate, dar pe ăsta nu). Chris mi-a trimis în glumă, cred, o chestie de genul „dacă ţi-as spune acum că acel like a fost dat de nepoţelul meu care se joacă cu profilul meu de facebook… am făcut un experiment ca să văd pînă unde merge… „. Mi-am pus o manea repede ca să vărs şi am trecut postarea pe privat, apoi am parolat-o. Poate că are Chris maturitate artistică, dar mă îndoiesc de cealaltă, socială şi spirituală cu asemenea mesaje. Dacă vrea să facă experimente să îşi ia carnetul cu notiţe şi să noteze rezultatele.

        Păcat, printre cîteva comentarii mizerabile sînt cîteva comentarii foarte valoroase. Mulţumesc lui Agnusstick, Dyo, Putinstiutorul şi alţii care au avut o atitudine foarte echilibrată şi cerebrală, încercînd să fie echidistanţi, mustrînd în ambele părţi, şi punînd probleme interesante. Acele comentarii m-au ajutat. Eu însumi am avut multe de învăţat din asta.

        4. Am considerat, de asemenea, că ajunge un par la un car de oale. Liuba a fost destul expusă, la fel şi Chris. Lui Chris aseară nici nu-i mai mergea pagina de internet. Nu merită! O apăsare pe grea nu face bine nimănui, chiar dacă au hotărît să rămînă în atitudinea iniţială. Ce, se face pocăinţa cu forţa? Cu mîna întoarsă la spate? Nu! Aia-i inchiziţie. E multe….. acest blog, vorba lui Agnusstick…. dar nu-i loc de tortură decît pentru proşti.

        Oricum intenţia mea iniţială a fost ca acest post să fie temporar, publicat şi retras apoi, cum am făcut şi cu altele. De acum voi anunţa din timp astfel de postări ca lumea să-şi salveze comentariile pe care le consideră valoroase.

        5. Am considerat că nu facem un serviciu nimănui, dar mai ales Evangheliei, lăsînt în continuare batjocura aia acolo. Mi-era greu mie însumi să mă uit şi la imaginea înţepenită din videoclip. După ceva vreme trec alţii şi rîd de noi sau, Doamne fereşte, iau model.

        6. Apoi… eu însumi am avut duhul prea întărîtat şi a trebuit să mă domolesc. Mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. Mărturisesc că m-a ofensat nu numai jignirea adusă frăţietăţii şi celor care au respectat acele lucruri, dar şi atitudinea celor doi în relaţie cu mine personal, în momentul cînd am încercat să o rezolv pe privat. Fire pămîntească şi la mine. Acum, privind retrospectiv, tot aş fi reacţionat, dar poate că nu îmi luam aşa de tare vînt. Aici este greşeala mea, trebuia să iau floreta şi nu AG7-le. Acum, după ce se lasă fumul, văd şi eu mai limpede.

        7. Şi finalmente…. Dacă lăsam în continure postarea unde este mila, harul? Am multe multe păcate, dar unul emai tare ca toate. Uit ca un elefant, uit repede şi nu pot ţine ranchiună. Da, George 2, nu te mai mira că-i las comentariile lui Alin Cristea. Tocmai pentru că fac operaţii şi operaţiuni de genul asta, mister AC, cînd nu devine mister CA, este util. Şi dacă n-are dreptate, e bine ca cineva să voteze contra tot timpul. AC şi la votarea pentru schimbatul ialelor la biserică ar vota contra numai ca să voteze cineva şi contra, ca să fie democraţie 🙂 Ei vezi?

        Multumesc de înţelegere!
        cine vrea să mai scormonească în post, am parola. Am răspuns pe scurt la cîteva comentarii de acolo. SE ajunsese pe la 200, dar am mai şters din ele că era prea mult noroi printre mărgăritare.

        • Agnusstick zice:

          Mulţam pentru deferenţa copierii! Ce uşurare că nu eşti încă perfect, ai fi fost enervant pentru toţi! Aşa, superi alternativ câte o parte a publicului și continui mersul pe sârmă… Pe mine n-ai mai reușit să mă superi de câteva luni bune, dar se apropie alegerile (dacă vor mai fi) şi am o provizie de Magne B6.

        • Alin Cristea zice:

          Acum, dacă tot mi s-a acordat atenție la punctul 7, aș vrea să-mi prezint și eu poziția.

          Nu, nu are rost să mi-o mai prezint, că tot ALTFEL sînt etichetat (m-am obișnuit).

          Mai bine trec direct la o chestie interesantă de acum vreo 16-17 ani.

          La o ședință la Biserica Baptistă din Petroșani (localitate în care m-am născut și am trăit pînă la 28 de ani), la o anumită problemă nu erau voturi împotrivă (deși eu știam clar că sînt unii care nu sînt de acord).

          Atunci, uitîndu-mă uimit în jur, am spus: Din spirit de solidaritate cu cei care nu au curaj să își arate votul împotrivă, eu votez împotrivă!

          (Dar de aici pînă la culorile sumbre în care sînt zugrăvit pe-acilea, sau prin alte locuri, e cale lungă… Eh, pe cine m-a interesează adevărul în ziua de azi, cea postmodernistă cu… adevăruri!)

          Și dacă e vorba de hibe, am și eu vreo două: 1) nu prea uit; 2) nu prea reușesc să fiu întărîtat în duh cît aș vrea.

          Aș vrea să-mi recuperez comentariile. Dacă tot am fost… util!

          Mămică, de ajungi cu cititul pe aici, uite ce a zis David: am fost util!

          • naomi zice:

            Poate ar trebui sa lasati garda mai jos si poate ati fi „mai util”- mai iubit

          • Putinstiutoru' zice:

            @Naomi…te inteleg foarte bine ma gindeam si eu la asta aseara, il cunosc de putin timp pe Marius, dar Patratosul nostru nu vrea sa se faca iubit cu orice pret si cu asta basta. :-p
            Paradoxul e ca, cu cit isi spune opiniile mai transant cu atit e mai iubit. Nu mai inteleg nimic. 😉

          • Putinstiutoru' zice:

            @Alin Cristea….tu te zgravesti singur in culori sumbre prin afirmatiile pe care le faci la adresa lui Marius pe blogurile tale.

          • naomi zice:

            Dar eu m-am adresat „fratelui” Cristea care face pe „scortosul” dar care din cand in cand uita sa-si puna masca (sau poate o scoate intentionat) si lasa sa i se intrezareasca adevarata fata. Eu cred ca este doar o forma de a-si intimda interlocutorul desi nu-i prea aduce a crestin.
            Pe fratele Marius l-am dibuit si am inceput sa-l respect. Domnul sa-l binecuvinteze.

          • Agnusstick zice:

            Auăleu, Naomi, ce preţ mare a plătit Marius ca să-l dibuieşti tu! Înmulţeşte-l cu (1000 X 33.357)/100 ca să-i aproximezi povara…

          • michael zice:

            „La o ședință la Biserica Baptistă..(tra la la)”

            alin, are gica contra statuie? n`are!? am si plecat sa cumpar niste saci de ciment! 🙂

          • naomi zice:

            Aveti grija nu cobiti … 🙂

          • Marius David zice:

            🙂 🙂 😉 😉
            adică ha, ha, ha, ha,

            NICI MĂCAR N-AM ŞTIUT!!!!!
            Asta ca să vezi cît de bine cunoaştem materialul.
            Bun! You made my … night. 🙂

            N-ai cum să-ţi recuperezi nestematele neuronale, ţie nu-ţi dau parola. Trebuia să fii pe fază, veghetor, stîlpnic sau cum mai ziceai.
            DAcă comentezi ceva la mine, fă un doc word şi salvează acolo.
            Fă capturi de imagine, salvează paginile web în format pdf şi html. SAlvează în două locuri.

            Zicea cineva … toată lumea are vise, dacă te cheamă Alin Cristea visezi Marius Cruceru, aşa că treci la treabă. Te-ai lenevit!
            Mai veghetor, mai vigilent. Cum se poate?
            Mă dezamăgeşti!
            Salvează tot ce prinzi că nu se ştie.
            Îndosariază pe dată, oră şi locaţie, şi păstrează, păcat că n-ai înregistrat şi puţinele convorbiri telefonice.
            Nu uita pozele!
            Asta te va ajuta să nu prea uiţi şi sper că eşti destul de adren-Alin acum 🙂

            Maaaan! I rest my case!

          • Agnusstick zice:

            Păi cu puţin peste treimea statistică care nu te dibuieşte de nici o culoare după primele 33 de articole şi 333 de comentarii.

          • Alin Cristea zice:

            Răspund aici, că văd că mai jos nu mai e posibilitatea.

            1. Putinstiutoru’: „Paradoxul e ca, cu cit isi spune opiniile mai transant cu atit e mai iubit.”

            Eu nu cred că este adevărat. Pătrățosu e iubit pentru că are inimă mare, nu pentru că își spune opiniile tranșant.

            Dar felul ăsta de iubire e trecătoare uneori… (Ca și altele…)

            2. Naomi: „Poate ar trebui sa lasati garda mai jos si poate ati fi “mai util”- mai iubit.”

            Înțeleg că mie mi s-a adresat Naomi.

            Răspunsul meu e următorul: Eu sînt util de mulți ani. (Cum au și remarcat destui pînă acum.)

            Pătrățosu e mai mult fascinant decît… util.

            3. Marius David: „Acum portretul s-a completat.”

            Eu zic să înveți să privești portretele mai în profunzime. Că iar te pune Dumnezeu să scrii bine-cuvîntări…

            4. Marius David: „N-ai cum să-ţi recuperezi nestematele neuronale, ţie nu-ţi dau parola. Trebuia să fii pe fază.”

            Le-am recuperat, fii liniștit.

            5. Marius David: „Dacă te cheamă Alin Cristea visezi Marius Cruceru.”

            Din diverse motive, nu prea dorm liniștit. Sforăi, luna asta am avut și alergia anuală, așa că nu prea am avut… vise.

            Iar ai dat-o în bară!

            • Marius David zice:

              1. vă contrazic pe amîndoi, soţia mea mi-a spus că prima dată s-a îndrăgostit de mine nu pentru că eram frumos, şi eram, nu pentru că eram deştept, şi sînt, ci pentru curaj….

              2. Fascinaţia este mai utilă de cît utilitatea utilului. Depinde de unde priveşti.

              3. De cîteva zile încoace rîd continuu, poate că am intrat în mood-ul de nuntă de mîine.

              4. păstrează-le sănătos.

              5. Lasă, că-ţi trec şi alergiile şi începi iar să ai coşmaruri… totu-i trecător.

        • Putinstiutoru' zice:

          @ Ioana, Michael, Dyo, Agnusstick, Adrian Iosif şi ceialţi…
          M-am amuzat gindindu-ma cum ne-am adunat, noi astia care mai aveam una alta de adaugat la faza cu cintecul batjocorit, la sectiunea de intrebari de pe blogul lui Marius. Suntem ca si niste adolescenti care au fost „hîşîiţi” de la un loc unde se adunau de obicei si ne-am retras in alt coltisor… :-)))

          • Dyo zice:

            Daca nu era postarea asta cu „intrebari” … trebuia inventata … nu scapa subiectele astea arzatoare pana nu le discutam cu fulgi cu tot …
            Se pot face experimente sociologice interesante avandu-ne pe noi drept „cobai” … din fericire Marius nu cred sa aiba astfel de preocupari …

            • Marius David zice:

              nu, cu experimentele sociologice se ocupă alţii, eu fac experimente în primul rînd cu mine, dar nu pot să nu recunosc că toată chestiuea cu blogoslovirea mi-a îmbogăţit enorm cunoaşterea naturii umane.
              La pensie am de gînd să lucrez la trei sau patru romane.
              Deja am schiţele de personaje. DAcă mai sînteţi în viaţă la vremea aia, vă veţi recunoaşte. 🙂

          • naomi zice:

            Daca raman pe blog am sansa sa ma regasesc si eu in romanele d-voastra? 😀

            Pacat ca „plecarea” mea este inainte de pensionarea d-voastra … dar ce sa-i faci …poate se va scrie ceva despre mine in Cronicile Sfinte a lui Dumnezeu … 😦

            • Marius David zice:

              Naomi, fii sigură de asta!
              sigur vei fi prezentă în acele scrieri. Numai că trebuie să schiţez o fişă de lucru.
              cine ştie, cine ştie, s-ar putea să plec eu înaintea tuturor.
              Dumnezeu îmi va da o moarte rapidă, din cîte se pare. Slavă Lui!

          • naomi zice:

            Nu, nu, 🙂 va trebui sa stati la coada, eu prima 🙂 🙂 🙂

      • Dyo zice:

        Annusstick, postul a fost scos tocmai cand iti scriam aceste randuri … m-am gandit ca totusi e bine sa ajunga la destinatie …
        dupa ce l-am cenzurat putin … deocamdata asta mi se pare ca este „trendul”.
        Apreciez pertinenta opiniilor tale; totusi avem perceptii diferite cu privire la ce faceau tinerii aceia acolo.
        […]
        Eu nu zic ca asta este bine … e un fapt fata de care nu facem prea multe pentru a-l corecta. Intr-o lume in care corale de Bach au ajuns ring tones pe Nokia noi ce facem pentru a ne educa tinerii?
        In ce ma priveste, eu am petrecut momente chiar faine cu baieteii mei trecand in revista diverse genuri muzicale, discutand despre diferente, despre valori, despre muzica de valoare versus zgomote fara sens, ascultand exemple din fiecare; la un moment dat, cand vor alege ei singuri sper ca macar isi vor aduce aminte reperele pe care le-au primit de la mine. Incerc sa fac asta cat pot eu de bine, la nivelul meu de cultura … Daca insa aud niste ritmuri pe care le considera “bune”, pe o muzica ciudata si cu un mesaj indoielnic, nu o sa-i dojenesc pentru ca “le place” si au ratat faza de discernamant, nici nu o sa-i iau peste picior ci mai degraba ma voi apropia de ei si voi incerca sa inteleg ce anume ii atrage la acea piesa muzicala.
        Long story – short: incerc sa inteleg, mai mult decat sa cer. Prin asta sper ca contribui la aporpierea dintre generatii si nu la dezbinarea lor.

        • Agnusstick zice:

          Dragă Dyo, îţi mulţumesc pentru dialog. Nu ţin să mi se confirme ipoteza, poate că altele au fost mecanismele întâmplării – oricum diferite în faza focului de tabără faţă de cea a cărţii de faţade. Muzica bună şi interpretarea excelentă ar trebui să fie idealul tuturor când vine vorba de închinare, iar variabilitatea gusturilor trebuie însoţită şi de toleranţă, şi de fermitate – adică de înţelepciune şi, desigur, dragoste. Atât de mult se discută despre aberaţii, dar nu am văzut deocamdată indicaţi responsabilii şi ceva mijloace de corecţie. Lumea se plânge, se enervează, dar nu prea am auzit şi părerea celor care agreează muzica incriminată. Hai, ca să mă plâng şi eu: evit mersul la bisericile mai mici şi prefer Catedrala, tocmai din cauza muzicii, care îmi poate zădărnici – şi nu exagerez – scopul, anume închinarea. O liturghie fără muzică, sau doar cu orgă şi atât, e preferabilă uneia în care soliştii se chinuie în mod penibil să „masacreze” piese pioase, care devin din păcate caraghioase şi deranjante. Au apărut şi la noi de câţiva ani chitările („unplugged”) şi orga electronică de tip restaurant cu terasă (la care se cântă neapărat cu efecte speciale de te dor dinţii). Dar în privinţa muzicii nu s-a mers prea departe cu demolarea, slavă Domnului! Sper că discuţia va avansa şi spre partea pozitivă, a lucrurilor de făcut şi a mijloacelor aflate la dispoziţie. La voi e şi mai greu decât la noi (unde e chiar imposibil) să se schimbe ceva de jos în sus. Dar să rămânem optimişti…

          • Dyo zice:

            La nunta mea, acum vreo 15 ani, am avut un cor de la o biserica de la tara ( Ohaba, jud. Alba daca nu ma insel ). Nici unul dintre ei nu era sub 70 ani! Nu aveau nici cea mai mica idee de acompaniament. Cantecele erau dintre cele clasice baptiste pentru astfel de ocazii … nu cine stie ce bijuterii muzicale.
            Mi-aduc aminte cand mama mea, care nu este „pocaita” – dar ea este cea care mi-a cultivat gusturile pentru un Beethoven, Bach, Mozart, Handel, Haydn si Vivaldi – mi-a spus ca rareori a auzit in viata ei „live” ceva atat de frumos …
            Banuiesc ca nici unul nu era profesionist, si nu gandea excelentza in termenii nostri uneori prea sofisticati, dar cred Dumnezeu suplinea acolo ceva ce pleca din inima … si a dat frumusete si demnitate vocilor lor obosite de zile …

          • Agnusstick zice:

            Da, exact, excelenţa nu se defineşte static, ci prin raport la roade şi ţeluri! Dar fiind vorba de comunitate, trebuie admisă statistica şi individualitatea, „trendurile” şi „targeturile”, media şi excepţiile. A schimba ceva înseamnă a influenţa poziţia mediană a clopotului Gauss şi a-l face mai îngust… E mult mai simplu în dictatură şi în armată.

          • Marius David zice:

            uite o părere…
            spune-mi ce nu-i în regulă cu asta:

          • Dyo zice:

            Fascinant! Desi nu este genul meu de muzica … imi place! Gusturile mele in genul popular au fost puternic oripilate de extravagantele gen „Taraf” – practic nu mai exista muzica populara romaneasca – asa incat sa auzi asa ceva este un miracol aproape…
            ( Oare canta despre Isus sau despre Iisus? Se pare ca interminabila disputa revine in actualitate. Din nefericire.)

            • Marius David zice:

              Draga Dyo, aşa spun şi eu FASCINANT,
              Păcat de orchestraţie, orchestraţia strică totul.
              Este autentic, este bun şi este păcat că filonul folcloric dispare cu totul din muzica noastră evnaghelică, ne-am prea americanizat.
              Cîntă despre ISUS. Îţi spun sigur, este de la fraţii penticostali.

          • Agnusstick zice:

            E foarte în regulă. Numai să nu o parodieze nişte tineri pro-Chris şi să o publice… O diferenţă între generaţii pare a fi aceea că bătrânetul nu se pretează la parodieri, ci la terapie moralizator-exorcizantă cu tunete şi fulgere (invocate). În schimb tinerii sunt cu Isus împotriva tuturor (în defensivă, mai puţin în atac), adică nu doar au asimilat ceea ce li s-a predicat ca relaţie directă cu El, dar au şi aplicat un filtru evanghelic pe ceea ce spun – dar mai ales fac – vârstnicii. Iar aceştia şi-au cam pierdut creditul în faţa tinerilor, cel puţin aşa pare. Nu ştiu cât a contribuit blogăritul la chestia asta, dar sigur are o contribuţie, poate uşor supraevaluată. Dacă atâtea discuţii despre îmbrăcăminte şi podoabe au fost pe bloguri, probabil că în „teren” sunt mult mai multe, şi e numai un exemplu de subiect care creează tensiune între generaţii. Cum se iese din efectul de pendul între dragostea care acceptă totul pentru că oricum poate fi iertat de către Isus şi cea care vrea ca El să nu aibe ce ierta?

          • R. zice:

            Dyo, ce e asa de fascinant la nana Ileana? Afara de ca poate n-are atatea figurine-n cap ca si EDITAT DE MODERATOR .

            Personal, nu imi place cantarea pt ca intrumentalul si timbrul vocal al femeii ma cam streseaza. Degeaba versurile sunt ok.

          • Dyo zice:

            R.
            Ce tie nu-ti place … altuia poate ii face placere!
            Nu este genul de muzica pe care sa il aud prea des … sau pentru care sa-mi fac timp special in a-l urmari. Din acest motiv repet: pentru mine este fascinant sa ascult si asa ceva.
            Nu am zis ca ar trebui sa entuziasmeze neaparat si pe altii … Daca nu-ti place, nu ma supar, sa stii …
            Multumit?

            • Marius David zice:

              Dyo, nu-i numai după gusturi… există chiar şi în muzică ceva criterii obiective de analiză, dar pentru asta trebuie un pic de cultivare a simţului muzical pe toată paleta.
              N-ai văzut ce a ieşit cînd am dat postaea cu vocile?
              Unii, în loc să asculte să vadă despre ce-i vorba, au închis imediat că-i deranjau gîlgîiturile tibetanilor.
              Pentru educaţie muzicală trebuie răbdare, deschidere, efort,
              ma tem că nu toată lumea este gata să plătească acest preţ.
              Tocmai ascult nişte muzică iraniană 🙂

          • Dyo zice:

            Parere de amator: nu prea se mai gasesc la noi orchestratii care sa mai poate mentine vreo idee de autenticitate in domeniul popular. Se merge pe tot felul de sofisticareli electronizate si … iata rezultatul! Ajungi uneori sa pretuiesti mai bine vocea lipsita de acompaniament, chiar daca suna mai din perete, decat infloriturile moderniste de care pomenesti …

    • Marius David zice:

      La care discuţii te referi, VAsilis?

      • Vasilis zice:

        M-am referit la discutiile din „Numai harul… „; ieri dimineata erau cateva in lista comentariilor ce apareau ca „privat”. De vreme ce nu le mai puteam accesa am crezut ca e o discutie restransa, privata.
        Inteleg acum ca n-a fost asa… Probabil comentariile ce le-am vazut erau scrise anterior si aprobate mai tarziu.

  699. bogdanp17 zice:

    Frate Marius, in postarea care avea titlul „Numai harul…” (nu il mai tin minte exact), ati pus un filmulet de pe vimeo care se numea The Prisoners of the Light – Promo Clip. Inteleg din titlu ca acest filmulet este un promo, deci ar trebui sa existe un documentar intreg. Stiti cum as putea sa fac rost de el?

    Multumesc anticipat !

    • flavius zice:

      The Prisoners of the Light e un documentar inca in lucru. Nu este gata, il astept si eu cu nerabdare. Am privilegiul sa lucrez cu cei care se ocupa de acest documentar, vara aceasta va fi gata un website despre intregul proiect. Calitatea, pe care o promite deja si acest preview, necesita timp, si mai ales bani… imagini si inregistrari de arhiva greu de obtinut de la TVR, [am putea semna o petitie? 🙂 in acest sens] locatii specifice, s.a.m.d. Tipul care se ocupa de documentar a fost admis recent la o prestigioasa scoala de film din Los Angeles. Deci, merita asteptarea…

      • bogdanp17 zice:

        Mersi de lamurire. Sper sa mai tinem legatura daca stii mai multe despre documentar si despre aparitia website-ului. Abia apuc sa fie gata documentarul!

        PS. Daca va aparea o astfel de petitie, fii sigur ca vor destui oameni dispusi sa o semneze 🙂

      • Marius David zice:

        Excelent! Mulţumim de informaţii! Ne bucurăm!
        şi felicitări că lucrezi la acest proiect. este un lucru bun.

    • Marius David zice:

      draga Bogdan, filmul va ieşi, asta este numai un promo. Te anunţ cînd iese.

  700. Dyo zice:

    Am si eu o intrebare: dupa toata agitatia de ieri pot sa stiu cum s-a solutionat problema cu batjocorirea cantarii lui N Moldoveanu? Vad ca ai scos postarea; asta, in lipsa altor detalii, nu rezolva nimic ci doar arunca un nor gros de confuzie peste toata situatia. Daca disputa a fost publica, mi se pare normal ca si incheierea ei sa fie consfintita in acelasi cadru. Alminteri toata treaba asta va incepe sa miroase a musamalizare … nu vreau sa ma gandesc la asa ceva dar … in lipsa informatiilor necesare, ce pot sa cred?

    • Marius David zice:

      Draga Dyo,
      iată ce am scris şi pentru tine

      Da, Ioana, Michael, Dyo, Agnusstick, Putinstiutorul, Adrian Iosif şi ceialţi.

      Am stat şi m-am rugat, am cugetat, am ascultat TOATE comentariile TUTUROR. Am încercat să privesc şi din perspectivele pe care le oferiţi voi.
      M-am gîndit la un moment dat să dau un scurt comunicat ca postare.
      Am renunţat şi nu voi face o postare specială din asta, dar vă pot explica. Nu vreau să dau mai multă atenţie decît trebuie acestui fapt, dar nici mai puţină.

      1. Am retras complet postul prima dată ca să se liniştească spiritele. Aceasta a fost o mişcare de urgenţă. De ce? TEnsiunea ajunsese foarte mare şi oamenii uitau despre ce este vorba. Deja ultimele comentarii erau extrem de intense şi cu vorbe acide şi de o parte şi de alta. Unul dintre cei care a comentat initial si pe facebook-ul Liubei, a depăşit măsura, iar M1ha1 s-a trezit ca din hibernare. A simţit un pic de aer sărat şi atmosferă de cafteală. Pentru astfel de personaje nu deschid curtea. Închid bine porţile.

      2. Din cauza pasiunilor se ajusese la jigniri. Demult n-am primit asemenea jigniri de la oameni pe care nu i-am întîlnit şi nu m-am întîlnit niciodată. Chestiunea luase o turnură interesantă. Mi-a adus aminte de vremurile cînd scriam despre securişti. Ajunsesem ca eu să fiu luat în tărbacă pentru că am reacţionat şi devenisem vinovatul principal de toate evenimentele, inclusiv de înclinaţia pămîntului. Aşa ceva chiar nu îmi asum. Am reacţionat public faţă de o nebuneală publică. Punct. Aşa cum am reacţionat şi cînd cineva a încercat să se dezbrace în staţia de tramvai. La chestii din astea nu mă întorc cu spatele, cu riscurile de rigoare. Mi-am asumat riscurile. Inclusiv cel de a fi înţeles greşit.

      3. Dimineată am ajuns la milă, de Liuba mi-a fost chiar milă. E fată şi am şi eu o fată, chiar dacă se ţine băţoasă şi ţepoasă în continuare. Se va lămuri ea mai tîrziu. Am încredere că îi va veni mintea la cap.
      Dar apoi am ajuns repede la greata cu un mesaj prin care am considerat ca sint luat de prost (am eu multe păcate, dar pe ăsta nu). Chris mi-a trimis în glumă, cred, o chestie de genul „dacă ţi-as spune acum că acel like a fost dat de nepoţelul meu care se joacă cu profilul meu de facebook… am făcut un experiment ca să văd pînă unde merge… „. Mi-am pus o manea repede ca să vărs şi am trecut postarea pe privat, apoi am parolat-o. Poate că are Chris maturitate artistică, dar mă îndoiesc de cealaltă, socială şi spirituală cu asemenea mesaje. Dacă vrea să facă experimente să îşi ia carnetul cu notiţe şi să noteze rezultatele.

      Păcat, printre cîteva comentarii mizerabile sînt cîteva comentarii foarte valoroase. Mulţumesc lui Agnusstick, Dyo, Putinstiutorul şi alţii care au avut o atitudine foarte echilibrată şi cerebrală, încercînd să fie echidistanţi, mustrînd în ambele părţi, şi punînd probleme interesante. Acele comentarii m-au ajutat. Eu însumi am avut multe de învăţat din asta.

      4. Am considerat, de asemenea, că ajunge un par la un car de oale. Liuba a fost destul expusă, la fel şi Chris. Lui Chris aseară nici nu-i mai mergea pagina de internet. Nu merită! O apăsare pe grea nu face bine nimănui, chiar dacă au hotărît să rămînă în atitudinea iniţială. Ce, se face pocăinţa cu forţa? Cu mîna întoarsă la spate? Nu! Aia-i inchiziţie. E multe….. acest blog, vorba lui Agnusstick…. dar nu-i loc de tortură decît pentru proşti.

      Oricum intenţia mea iniţială a fost ca acest post să fie temporar, publicat şi retras apoi, cum am făcut şi cu altele. De acum voi anunţa din timp astfel de postări ca lumea să-şi salveze comentariile pe care le consideră valoroase.

      5. Am considerat că nu facem un serviciu nimănui, dar mai ales Evangheliei, lăsînt în continuare batjocura aia acolo. Mi-era greu mie însumi să mă uit şi la imaginea înţepenită din videoclip. După ceva vreme trec alţii şi rîd de noi sau, Doamne fereşte, iau model.

      6. Apoi… eu însumi am avut duhul prea întărîtat şi a trebuit să mă domolesc. Mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. Mărturisesc că m-a ofensat nu numai jignirea adusă frăţietăţii şi celor care au respectat acele lucruri, dar şi atitudinea celor doi în relaţie cu mine personal, în momentul cînd am încercat să o rezolv pe privat. Fire pămîntească şi la mine. Acum, privind retrospectiv, tot aş fi reacţionat, dar poate că nu îmi luam aşa de tare vînt. Aici este greşeala mea, trebuia să iau floreta şi nu AG7-le. Acum, după ce se lasă fumul, văd şi eu mai limpede.

      7. Şi finalmente…. Dacă lăsam în continure postarea unde este mila, harul? Am multe multe păcate, dar unul emai tare ca toate. Uit ca un elefant, uit repede şi nu pot ţine ranchiună. Da, George 2, nu te mai mira că-i las comentariile lui Alin Cristea. Tocmai pentru că fac operaţii şi operaţiuni de genul asta, mister AC, cînd nu devine mister CA, este util. Şi dacă n-are dreptate, e bine ca cineva să voteze contra tot timpul. AC şi la votarea pentru schimbatul ialelor la biserică ar vota contra numai ca să voteze cineva şi contra, ca să fie democraţie 🙂 Ei vezi?

      Multumesc de înţelegere!
      cine vrea să mai scormonească în post, am parola. Am răspuns pe scurt la cîteva comentarii de acolo. SE ajunsese pe la 200, dar am mai şters din ele că era prea mult noroi printre mărgăritare.

      • Dyo zice:

        Multumesc … e mult mai bine acum.
        Mi se pare ca in toate astea Dumnezeu a (avut de) lucrat nu numai de o parte a „baricadei” – meditand la cele intamplate am fost si eu provocat sa-mi evaluez cu atentie atitudinile pe care le am uneori fata de „cele sfinte”. De pilda, NICI EU nu stiu prea multe despre N. Moldoveanu; cantarea nu am recunoscut-o asa cum era cantata de acei tineri dar sotia mea mi-a interpretat-o (s-a cantat chiar rar pe la noi!) si mi-am adus aminte ( ce sa-i faci, sunt un alt fel de baptist, ceva mai ignorant in unele privinte …) si … din toate astea observ ca am atitudine care provoaca in mod constant sabloanele ( uneori e bine – alteori nu ). Daca fiecare invata cate ceva … poate ca scoatem si un castig pentru Dumnezeu din toate astea.
        Imi pare rau ca s-a ajuns la jigniri – era evident ca fusesera starnite prea multe pasiuni. Ceea ce avem de invatat pentru de-acum incolo, valabil mai ales in cazul tau care ai trafic semnificativ pe blog, e faptul ca mediul evanghelic romanesc nu este suficient de matur ca sa poate purta o dezbatere decenta pe teme sensibile. ( Poate intelegem si noi de ce le sare mustarul uneori ortodocsilor cand luam in zeflemea unele din reperele lor sfinte! Sunt oameni ca si noi …).
        Asta e situatia, trista, n-ai ce-i face! Cat am discutat despre imbracaminte, copyright si vuvuzele a mai mers, desi sunt convins ca jignirile nu au lipsit nici de acolo. Cam pe aici e nivelul de maturitate Marius, nu prea ridicat mi se pare, dar de aici trebuie sa cladim in continuare. Eu unul, mai ferit oarecum, si cu instrumente mai rudimentare la indemana, asta doresc sa fac in continuare. Mi-am asumat riscul de a-mi numi blogul „tabloid” si de a ma atinge, ireverentios uneori, de unele tablouri fixate robust in holduri pe peretii frumos varuiti ai pocaintei noastre – cei ce au trecut dincolo de aparente, sau care ma cunosteau deja, au inteles ca nu am intentii demolatoare … vreau doar sa zidesc pe o temelie solida, atat tot.
        Sunt convins ca ai intentii asemanatoare Marius, pe care le transpui in fapte pe o arie mult mai larga si intr-un context cu totul diferit. Acesta este motivul pentru care ma rog ca Domnul sa te intareasca, sa-ti dea intelepciune si in continuare si sa te pazeasca de orice rau!
        Nu vreau sa mai scormonesc … ajunge. Multumesc inca odata pentru informarea aceasta, care era necesara pentru limpezirea macar in parte a situatiei.
        Domnul sa aibe mila de noi si sa ne creasca mari! ( Ca oameni … nu in alte privinte … )

        • Marius David zice:

          draga Dyo.
          1. Da, şi eu zic că este mai bine acum.
          2. Aşa cum spui, Domnul a lucrat în toate părţile, ca în Ilf şi Petrof… Morile Domnului lucrează încet, dar sigur.
          3. Ce bine că avem soţii înţelepte. Şi mie mi-a trimis soţia vreo două sms-uri. Foarte frumoase şi liniştitor-mustrătoare.
          4. azi am avut o lucrare de licenţă despre muzica în VT. Foarte interesantă. Domnul dă indicaţiii peste tot, la tot felul de amănunte, dar NIMIC despre instrumentele din cort… nimic!!!!
          De ce oare? De ce nu ni s-au păstrat partiturile la psalmi? Nu credeţi că se putea?
          5. Da, dar să ştii că ne maturizăm. Alta este acum atmosfera, cu toate scădinţele faţă de 2006 – 2007 şi cred, dacă-mi daţi voie, că am contribuit şi eu olecuţă… nu numai la inflamarea blogosferei evanghelice româneşti, ci şi la construirea ei. Lumea s-a învăţat încet încet. Acolo e nivelul, dar creşte. Eu sînt încurajat totuşi.
          6. apreciez ce faci pe blogul tău, deşi nu prea comentez pe alte bloguri, că îmi ia o oră numia să fac igiena blogului meu.
          7. Apreciez atitutinea ta şi înţelegerea.

          cu drag,
          mc

  701. Cristina zice:

    Ce parere aveti de carismatici?
    Vara trecuta am ajuns intamplator intr-un mediu carismatic(eu fiind penticostala) si am ramas profund marcata de ce a fost acolo(socata). Am venit confuza de acolo si speriata pentru ca aveam impresia ca Dumnzeu vorbeste acolo si totusi erau lucruri care eu nu eram capabila sa le accept(din punct de vedere al manifestarilor, doctrinei si multe mi se pareau erezii).
    La un moment dat chiar am avut o descoperire/vedenie acolo cand ne rugam cu grupul cu care eram acolo(penticostali), aceiasi descoperire am avut-o doua persoane din grup.
    Stiu ca sunteti baptist, dar sunt curioasa de parerea dvs.

    • Marius David zice:

      Ce înţelegeţi prin Carismatici?
      Eu ştiu vreo patru sau cinci tipuri prin România.
      Dvs. la care aţi fost?

      • Cristina zice:

        Stiu ca sunt mai multe tipuri de carismatici. Printre acestia erau si multi americani, deci erau mai „extremisti”. Era un grup care se ruga cu „punerea mainilor”(daca pot spune asa ca de fapt am observat ca nu puneau mainile numai pe cap dar si pe burta:D) si tineri cadeau pe jos dupa aceia. Am vazut si manifestari de „scos dracii”…
        Nu vreua sa judec asstfel de lucruri ca sunt lucruri tare sensibile dar am fost nevoita sa raman acolo 7 zile si ceea ce am vazut acolo m-a speriat si in acelas timp m-a pus pe ganduri. M-am intrebat daca acela e Dumnezeul meu… ca eu nu pot sa accept asa ceva, eu vin din mediu ortodox si am renuntat la mentalitatea de dinainte pentru ca l-am vazut pe Dumnezeu in mediul acesta(neoprotestant) dar parca asta e prea mult pentru mine… Apoi m-am intrebat ca poate daca acuma 3-4 ani cand am intrat in contact cu mediul evanghelic daca aveam contact cu astfel de carismatici poate mi-era usor sa accept astfel de lucruri cum am acceptat altele in directia aceasta si refuzul meu fata de astfel de manifestari e datorat mentalitatii pe care mi-am format-o deja.
        Una din persoanele „carismatice” pe care le-am intalnit acolo e de fapt membru la penticostali. Si anul acesta dintr-o intamplare am avut contact cu el in biserica. Si spunea niste lucruri intelepte… Si in mine tot dilema ca nu pot accepta unele ideoligii dar in schimb unele mesaje mis e par faorte potrivite.

        • R. zice:

          Si punerea mainilor si cele spuse de tine mai sus, cine-o face? Mai multi de-acolo au aceasta „putere”, sau doar o singura persoana?

          • adierea zice:

            mai multi.
            intr-o seara chiar am vazut cum un baiat scotea darcii dintr-o fata… erau tineri amandoi(baiatul nu cred ca avea mai mult de 18 ani, de fapt nici atat si mai era acompaniat de o persoana). fata parea chinuita rau si se revolta… dupa am auzit de la alcineva ca se presupuena ca acela era fratele ei.

        • Marius David zice:

          Mihai Sorin,
          1. te-am trecut la filtru,
          2. ţi-am reţinut un comentariu.
          tonul tău didacticist plin de superioritate nedisimulată mă enervează chiar şi pe mine.
          măcar prefă-te un pic că eşti mai smerit, te rog, dacă natural nu-ţi reuşeşte.

          • Alin Cristea zice:

            O veste bună pe ziua de azi. Pentru mine…

            Pînă și blîndocul Marius David s-a enervat…

            • Marius David zice:

              ah, nu te bucura prea repede. Nu s-a terminat ziua. Acum am sosit din nou să vedem ce mai trebuie curăţat în dinţii blogului.
              Multă mizerie, multă!
              Hai, bloguleţ, la spălat pe dinţi… !
              Cine se enervează şi se încruntă este slab, nu-i aşa, mister CA?

        • Marius David zice:

          aha, am priceput. Ce părere am?
          Părrea mea este că Duhul care ne locuieşte trupeşte ca în Templu, nu-şi bate joc de propriul templu caîn binecuvintarea de la Toronto şi alte măscări de genul asta.
          Benny Hinn şi compania.
          Mi-e greu să citesc ce-mi descrii, este grotesc.
          Cred că nu ţi s-a defectat radarul spiritual de te-ai mirat şi te-ai simţit incomod acolo.
          Dumnezeu să-ţi dea lumină!

      • Cristina zice:

        In plus majoritatea fetelor care le-am vazut acolo purtau cercei(nu doar americancele si si romancele si erau „intoarse”) plus pantaloni scurti… Nu vreau sa fiu legalista, nu zic ca sa porti cercei e pacat, dar eu inainte de botez mi-am dat cerceii jos si nu i-am mai pus niciodata, chair mi-as simtii prost sa intru cu ei in biserica stiind ca multi se poticnesc. Si vad lucrul acesta ortoodoxi care vin biserica isi scot cerceii, renunta la bautra, tigara(ca tot era vorba intr-un post anterior), dansuri, iar pocaitii din biserica se modernizeaza si le adopta pe toate…

        Cei din lume ne judeca cand vad ca ne purtam ca ei, cu ce suntem noi diferiti ca ei, mai suntem oare sare? Zic asta pentru ca am o mama care a crescutut in familie de pocaiti si nu s-a pocait niciodata pentru ca nu i-a placut ce a vazut la oameni(caracter mai degraba)… iar cand vede anumite lucruri ma intreaba „pocaitii poarta cerceii?…”, „pocaitii nu isi acopera capul?…”. lucrurile astea eu cred ca conteaza daca vrem sa fim lumini.
        am fost de curand la nunta fratelui meu si am refuzat sa beau chair sampania, si cineva din familie cu care nu ma intalnisem de mult(a fost plecat din tara) asa si-a dat seama ca m-am pocait. pocainta e in suflet dar e si in exterior.

      • dori`s zice:

        sper sa nu va suparati ca intervin in conversatia dumneavoastra, dar m-am gandit ca marturia pe care o am ar putea sa va foloseasca in limpezirea gandurilor.
        fata mea acum patru ani in urma a trecut printr-o perioada de confuzie spirituala. tocmai iesise din adolescenta si incerca sa-si clarifice si sa-si consolideze relatia ei cu Dumnezeu. incercand sa se implice in unele activitati a ajuns sa activeze in asociatia „Alege viata”. aici s-a imprietenit cu cativa tineri carismatici. nu voi dezvolta aici ezitarile in a se implica in viata bisericii din care facem parte (baptista), si ce a determinat-o sa se implice mai mult in aceasta grupare care in timp s-a transformat in biserica carismatica (nu cunosc orientarea).
        datorita faptului ca Dumnezeu mi-a dat intelepciunea si puterea de a ma apropia de fiica mea si de a dezvolta o relatie de prietenie, ea imi povestea tot ce se intampla la aceste adunari, uneori imi arata chiar si inregistrari. ce m-a facut sa intervin este ca in acea perioada si ea avea aceiasi stare de confuzie ca si dumneavoastra. i-am cunoscut si eu pe mare parte din acesti tineri, cu doi din ei am vorbit destul de mult live cat si pe mess. aveau o doctrina destul de amestecata, o ravna mare pentru Domnul dar si un duh de razvratire impotriva oricarei autoritati. stiu ca am fost destul de tulburata dar am facut asa cum m-a invatat Cuvantul. impreuna cu sotul meu am incercat sa vorbim cu fata si sa gasim in Biblie dezlegare daca este bine ce face,din pacate avea un duh impotrivitor, cand ajungeam la subiecte mai sensibile refuza sa mai discute. totusi si-a pastrat deschiderea fata de noi si ne impartasea trairile ei. atunci am incercat sa o indepartam de acest grup punand tot felul de piedici dar am reusit doar sa o intaratam. ne-am rugat mult, am postit cu sotul impreuna si am ajuns la concluzia sa o lasam in pace. mentionez ca nu se intamplau lucruri care sa o afecteze fizic, numai spiritul ei era tulburat. am adus la cunostinta acest fapt si grupului de rugaciune din care facem parte. au urmat cam sase luni de lupte spirituale. eram derutata si eu si fata la fel ca dumneavoastra. strigam catre Dumnezeu si Il rugam fierbinte sa ne lumineze care din noi greseam, si daca acei tineri (condusi de un pastor penticostal) sunt dupa voia Lui. in tot acest timp nu am discutat niciodata cu fata despre locul de inchinare, vorbeam numai cu Dumnezeu. ea ne mai impartsea uneori starea ei care era fluctuanta,cand era dezamagita, cand era in extaz.
        dupa aproximativ un an de frecventare si cam sase luni de post si rugaciune, intr-o seara cand a venit de la inchinare era foarte tulburata si plangea. dupa un timp a spus ca nu mai merge la ei si ca a rupt definitiv legatura cu acel grup. ne-a povestit ca ei au facut imprudenta sa afirme niste lucruri foarte grave si neadevarate despre comunitatea noastra baptista si atunci cand a incercat sa le explice ca sunt gresiti au pus-o la punct dur. in timp dupa ce s-a detasat de ei Domnul a luminat-o si a vazut tot ce era gresit la ei, dar mai ales a vazut clar ca nu era in planul lui Dumnezeu pentru ea sa fie acolo.
        multumesc Domnului ca acum este f bine spiritual, s-a integrat intr-un grup de rugaciune si studiu din biserica. grup mixt alcatuit atat din tineri cat si din familii tinere cu copii care dau mai mare stabilitate grupului. grup supravegheat periodic de pastori si frati din comitet, care deja aduce roade spre slava lui Dumnezeu.
        nu vreau sa spun ca toti carismaticii sunt asa, si nici nu stiu prea multe despre ei. dar consider ca Domnul va va raspunde si dumneavoastra ce este bine sa faceti si care este planul Lui pentru viata dumneavoastra. prin post si rugaciune consider ca veti primi raspunsul potrivit.
        a Domnului sa fie slava in veci.amin.

        • Cristina zice:

          multumesc ca ati impartasit aceasta intamplare.
          problema mea nu e de apartenenta… sunt implicata in biserica din care fac parte si nu ma atrage cu nimic biserica carismatica(desi sunt penticostala).
          in inima mea au fost maidegraba confuzie cu privire la caracterul lui Dumnezeu si daca eu Il cunosc asa cum e El(din putinul care se poate intelege pe acest Pamant).
          stiu ca rugaciunea si postul au putere dar in acelas timp mi-e frica de senzatii si sentimente… in sensul ca nu vreau ca credinta mea sa fie condusa de sentimente si in acelas timp vreau sa experimentez si sa am trairi cu Dumnezeu dar mi-e frica sa cad dintr-o extrema in alta.

    • Pomisor zice:

      Doamna Cristina inca o parere poate nu ar strica…

      Consider personal ca putem deosebi daca duhul care lucreaza printr-un anumit om este Duhul sfant sau un drac eventual chiar deghizat analizand cu atentie faptele pe care le face respectivul om.

      Asa se poate alcatui un mic test care sa arate clar natura duhului de care este calauzita:
      1) Testul banilor. Ce importanta au banii in viata acelui om? Este darnic sau nu? Sarac sau bogat? Profetii adevarati nu au fost niciodata, dar absolut niciodata bogati si intotdeauna au fost darnici.
      2) Testul mandriei. Cum raspunde acea persoana in caz ca este atacata? Prezenta maniei greu de controlat, neproportionala cu cauza este nejustificabila la profeti adevarati. Se scoate pe el in evidenta sau mesajul pe care il promoveaza? Profetii adevarati nu au cautat sa se impuna pe ei ci mesajul pe care il transmit si care intotdeauna este conform cu Biblia.
      3) Testul autoritatii. Nimeni care lucreaza cu Dumnezeu nu incita la revolte impotriva autoritatilor fie ele bisericesti sau laice. Niciodata o persoana condusa de Duhul lui Dumnezeu nu va submina ordinea ierarhiei de autoritate stabilita de Dumnezeu. Atitudinea de rebeliune nu este prezenta la slujitorii lui Dumnezeu.

      Acest test din 3 probe trebuie trecut cu bine de catre oricine care se pretinde lucrator al lui Dumnezeu sau condus de Duhul Sau cel Sfant.

      Am intervenit deoarece in ultima vreme sunt din ce in ce mai prezente persoane care se pretind a fi slujitori ai lui Dumnezeu dar nu au nimic de a face cu natura Lui. Si ar fi util de stiut…

      • Alin Cristea zice:

        Atenție! Încă o idee periculoasă!

        Pomișor: „Testul autoritatii. Nimeni care lucreaza cu Dumnezeu nu incita la revolte impotriva autoritatilor fie ele bisericesti sau laice. Niciodata o persoana condusa de Duhul lui Dumnezeu nu va submina ordinea ierarhiei de autoritate stabilita de Dumnezeu. Atitudinea de rebeliune nu este prezenta la slujitorii lui Dumnezeu.”

        • naomi zice:

          D-voastra cum ati fi spus?

        • Pomisor zice:

          De ce idee periculoasa domnule Alin?

          Argumente care sa va sustina acuzatiile aveti?

          Eu am argumente solide care sa imi sustina ideile…
          In cazul de fata: dumneavoastra ce parere ati avea daca cineva ar „sfatui” copii dumneavoastra sa va fie rebeli si sa nu va mai asculte? Ar fi acea persoana „purtator de cuvant” al lui Dumnezeu?

      • naomi zice:

        „Asa ca dupa roadele lor ii veti cunoaste.”

        Aveti atata dreptate frate Pomisor.

        Pomisorul d-voastra ce roade face? 🙂 🙂 🙂

  702. Mihai Sorin zice:

    Marius David,
    argumente?
    concret ce si unde consideri ca am gresit?
    comentariul pentru Cristina era inoportun?
    posteaza-l ca un act de curaj macar, lasa-l sa fie citit.
    Da-le comentatorilor timp sa se manifeste ca cei din Berea (Faptele Apostolilor 17:11)
    apoi sa infirme sau nu, validitatea lui Scripturala.
    am respectat toate impunerile facute numai mie:
    (lungime, retorica, „ton”, argumente, „epitete”, adresari directe gen „ascuta”-biblice dealtfel, si toate celelate…)
    nu m-ai avertizat ca nu am voie sa folosesc un stil didactic anume nici de scoala primara nici de gimnaziu, nici academic, asa ca am folosit unul care sa poate fi accesibil oricui in virtutea intelegerii esentei.
    E corect sa schimbi regulile jocului fara sa anunti?
    singura conditionare noua fata de celelate impuse doar mie (pe care le-am respectat) inteleg ca ar fi, sa scriu in asa fel incat nu te enervez.
    asta ar presupune o lista.
    de ex.
    comentatorii trebuie sa faca eforturi sa para mai nepregatiti decat moderatorul ca sa nu-i fie sifonata imaginea inaintea studentilor, a nevestei, a celor din biserica
    sau:
    cand sunt intr-o anume stare pur si simplu nu pot sa suport astfel de comentarii , ma enerveaza (da cateva exemple si mentioneaza care stare).
    ori:
    voi combate toate lucrurile pe care nu le cred, nu le-am experimentat cu Domnul pe care nu le cunosc (si lista cu ele)
    In felul acesta ar fi corect.
    ai instiinta dinainte
    as stii ce te enerveaza sau nu,
    mai poti adauga dealtfel si alte conditionari, cate vrei, dar anunta dinainte.
    oricum cum poti vorbi de un ton de mandrie, de superioritate?
    metacomunicarea este cea care evidentiaza astfel de aspecte (in special inflexiunile timbrului vocal, privire, pozitie, accentuari ale silabelor etc)
    in scris tonul e greu de sesizat.
    marturisesc inaintea Domnului, a cugetului meu, inaintea sufletului tau ca nu am scris cu mandrie.
    Altceva ce mai vrei?
    vrei sa-ti vorbeasca Domnul ?
    sa o faca direct.

    nu eu te-am enervat ci tu pastor orgolios l-ai necajit pe Domnul.

    altceva te incranceneaza impotriva mea.
    sa nu stii tu? sa nu stiu eu?
    adevarul e ca stim amandoi.

    nu am gresit in intentia inimii mele fata de tine sau fata de altii.
    probeaza-ma inaintea Domnului cu cate zile de post consideri.
    Doar esti pastor nu?
    esti mai mult decat un pastor esti un pastor care a fost preot
    asadar ai plusul acela de misticism care lipseste in bisericile neoprotestante,
    desi ar fi binevenit.

    ai oprit comentariile. Bine.
    macar ai luat o pozitie contra si tu (si tu?)
    de fapt nu e bine nu e bine deloc.

    • Marius David zice:

      ei, vezi, uite ce-i mai sus e dovada. De asta te filtrez.
      am lăsat comentariul nu ca o dovadă de curaj, ci ca să vadă şi alţii ce mai ţin din cînd în cînd în spatele blogului şi pe spatele meu.

      • Mihai Sorin zice:

        Bine si asa.
        nu ma supar.
        doar de aia l-am trimis.
        oricum e si un act de curaj.
        raul e rau binele e bine.
        nici un om nu e rau in totalitate (aia sunt demoni)
        dupa cum nici un om nu e bun deplin Acela e Dumnezeu.
        Binele trebuie recunoscut si urmat.
        Raul recunoscut si lasat.
        de asta suntem aici,
        asa cred.

  703. Alin Cristea zice:

    Agnusstick: „Dacă atâtea discuţii despre îmbrăcăminte şi podoabe au fost pe bloguri, probabil că în “teren” sunt mult mai multe, şi e numai un exemplu de subiect care creează tensiune între generaţii.”

    Cîte discuții au fost?

    Pe cîte bloguri?

    Observ iar dezorientare… în spațiu.

    • Agnusstick zice:

      Nu obişnuiesc să salvez decât ce mă interesează, dar cred că pot găsi la repezeală vreo 5 locuri, unul fiind sigur chiar acest blog. Sper să nu continuăm (aşa, poate nici altfel, oricum nu ca ping-pong de studii media-socio-psiho-etc.-logice inexistente) discuţia aici, tocmai în pagina de întrebări adresate lui Marius (David Cruceru). Era o senzaţie personală, fără pretenţii de ştiinţă. Măcar de-ar fi un pretext pentru o discuţie demnă de blogging.

      • Marius David zice:

        Deja s-a făcut un studiu pe Patratosu, din cite stiu eu, două studii. Unul a o facultae cu secţie de media şi un altul de sociologie.
        Mi s-a cerut permisiunea şi poate că foloseşte cuiva.

        Da, aş aprecia şi eu dacă mutam discuţia spre un alt post, asta crapă, nu rezistă la atîtea comentarii 🙂

    • Marius David zice:

      1. Destule, cam 120 de comentarii pe puţin.
      2. Pe blogul meu, dar şi pe altele şi va mai fi şi mîine. Ţi-a scăpat la monitorizare?
      Ţi-am spus eu că în ultima vreme te-ai cam lenevit. nţ, nţ, nţ, nţ, nţ!
      Aşteptam să treacă perioada asta dificlă de care spuneai. Visezi din nou şi dai şi raportul blogsferic anual.
      Caută şi discuţiile despre baticologie, podobologie şi fustologie.

      • Alin Cristea zice:

        Dezorientarea e evidentă.

        Un blog, fie și el și al Pătrățosului, nu e blogosfera evanghelică.

        Ba nici măcar jumătate…

        • Marius David zice:

          Eh, dacă pui numărul de comentarii de la ambele bloguri, s-ar putea să ajungi pe la un sfert dintre blogurile active…

          • Alin Cristea zice:

            Și ce dacă?

            Această chestiune a densității comentariilor este nesemnificativă.

            Nu ai finalitate.

            Mai rău, cum discutam cu un amic zilele astea, blogul lui Marius Cruceru face deservicii imense blogosferei evanghelice, cred că se înțelege în ce sens, dacă trebuie, dezvolt ideea.

            Este cea de Ultimul Om din postmodernism.

            • Marius David zice:

              unora, unora, le face deservicii… oh, cît s-ar bucura să dispar, pe care parte a blogosferei mă bucur că o irit! 🙂
              Care blogosferă?
              Se înţelege că amicul tău şi cu tine faceţi afirmaţii gratuite, ceea ce este un imens deserviciu gîndirii raţionale, iar unii s-ar putea să considere altfel. La fel cu muzica.
              Dacă nu-ţi place, nu mănînci.

              Poate că vei dezvolta aberaţiile şi cu nişte argumente în raportul anual.

              hai că am treabă, pa!
              unii mai fac şi alte lucruri decît să stea pe blogosferă.
              Tocmai s-a dus timpul de digestie şi cafea.

              Nu uita numerele!

            • Marius David zice:

              you made my day, cu „deservicii imense” 🙂
              deci cine trebe e iritat? Boooooon!
              Deci să mergem mai departe!
              Mai rău este să nu fii luat în seamă, nu-i aşa? Vorba lui 1900 (filmul): tu trebuie să ştii, tu fumezi chestia asta! 🙂
              cum să nu vorbesc cu o singură persoană? Este un act de caritate! 🙂

      • Alin Cristea zice:

        Ca de obicei, nu avem aceiași parametri de evaluare:

        Eu vorbesc despre bloguri, tu despre blog.
        Eu vorbesc despre discuții, tu despre comentarii.
        Eu vorbesc despre date și analize, tu despre vise și metafore.

        Nu am de ce să caut eu ce indici tu. (Mogul ESTE în DEX, iar biserica catolică din Nufărul se pare că ai reușit, în cele din urmă, să o semnalezi la adresa corectă.)

  704. elisa zice:

    Frate Marius,
    va rog sa-mi spuneti cand avet timp, cum intelegeti vers.26 -27 din Evrei 10:
    Caci daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu va mai ramane nicio jertfa pentru pacate,
    ci doar o asteptare infricosata a judecatii, si vapaia unui foc, care va mistui pe cei rasvratiti.

    • Marius David zice:

      Greu lucru ceri, Elisa!
      S-au scris doctorate pe chestiune şi tu îmi ceri s-o expediez în trei rînduri?
      Voi încerca să formulez ceva pe luni.
      Dacă nu revin, înseamnă că nu mi-a venit nicio idee.

  705. Putinstiutoru' zice:

    @MArius…il bagam in seama din nou pe domnul AC? Chiar merita?

  706. elisa zice:

    Nu vreau un limbaj teologic uscat si prafuit , care sa creeze confuzie;
    va rog sa-mi scrieti exact ceea ce Duhul va spune…
    Nu intreb pe oricine. 🙂
    „lucruri de viata si de moarte”,
    astept raspunsul unui pastor care duce pe oameni pe Calea lui Hristos.
    (implicit si pe noi in spatiul virtual)

  707. Marina zice:

    Care sunt consecintele pacatului vizavi de slujire?

  708. avi zice:

    Cel putin in mintea mea,se ridica o intrebare:ce presupune a cere ceva in Numele lui ISUS (Ioan 14:13,14)?A te ruga in armonie cu persoana,caracterul si vointa Lui;a te ruga cu credinta in El si in autoritatea Sa,si cu dorinta de a slavi atat pe Tatal cat si pe Fiul ?(din Biblia de studiu).Sau,cum deseori aud final de rugaciuni:m-am rugat in Numele Domnului Isus,amin!Sau si una si alta…sau …???

  709. ama zice:

    Multumesc pentru alauta, castanietele-pietre, radioul de munca, etc.: http://www.220.ro/videoclipuri/1-Chitara-4-Maini/aARZgNgfoF/

  710. avi zice:

    Cel putin in mintea mea,se ridica o intrebare:ce presupune a cere ceva in Numele lui ISUS (Ioan 14:13,14)?A te ruga in armonie cu persoana,caracterul si vointa Lui;a te ruga cu credinta in El si in autoritatea Sa,si cu dorinta de a slavi atat pe Tatal cat si pe Fiul ?(din Biblia de studiu).Sau,cum deseori aud final de rugaciuni:m-am rugat in Numele Domnului Isus,amin!Sau si una si alta…sau …???

  711. moise zice:

    Am si eu o intrebare la care va rog sa-mi raspundeti gratuit.
    Vrajitoria tradusa din limba greaca este pharmakeia?
    Are vre-o legatura cu cuvantul facmacie- drogherie?
    Au fost doua intrebari. 🙂
    Va multumesc anticipat

  712. dori`s zice:

    ei, acum e acum… a aparut ceva nou 🙂
    o camaruta a blogului cu cheie. sa vedem cine va reusi sa intre 😀

  713. Alice zice:

    Am si eu o intrebare/curiozitate…
    Traiesc de citva timp in America si aici predicile de la biserica (asa-numitele biserici „New-evangelical”) sunt pline de mesaje politice, de la comentarii destre voturi si alegeri la critici dure la adresa a multe programe sociale! Nu de putine ori s-au auzit in biserici predici despre taierea sistemului de pensii sau acela al asigurarii medicale, in special la batrinete sau despre politica Israelului in Gaza. In plus, de multe ori predicatorii folosesc citate din Biblie, alese cu mestesug si luate din context ca sa-si argumenteze predica si ideile.
    Vi se pare normal ca in biserica sa faca politica? A fost Isus „socialist” (prin asta a se intelege a fi in sprijinul justitiei sociale”) sau „capitalist”? Ce parere aveti despre „politizatea” Bisericii? Ne intoarcem in Evul Mediu cind Biserica, in special cea catolica facea politica in mod intens, sau nici macar nu ne-am desprins de acea tendinta, ba din contra, „politizarea” acesta s-a extins si in alte biserici? Cit de mult (sau de putin) ar trebui ca Biserica sa se amestece in politica (politica statului, politica sociala, relatii intre natiuni de diferite religii, etc).
    Multumesc anticipat pt. raspunsuri.

  714. sofia zice:

    Vreau sa pun si eu o intrebare, da’ mereu cind o trimit imi apare „eroare, repeti comentariul”. Poate cineva sa ma lamureasca? Eu sunt noua pe aicea…

  715. AndreiL zice:

    Buna ziua.Am si eu o intrebare.Ce semnificatie are expresia ” Si a adormit cu parintii sai”.Este echivalenta doar cu a murit imparatul resptectiv sau reprezinta ceva mai mult?

  716. BoRnY zice:

    Buna seara! Am un blog de wordpress caruia nu vreau sa-i spun numele care are nevoie de publicitate. Este la inceput de drum si cautam sa incheiem cotracte de publictate reciproca, de export sau de import de la voi. De ce tocmai de la voi? Pentru ca aveti un blog foarte bine cunoscut in Romania, este mereu in topurile wordpress. Mai multe informatii la EDITAT DE MODERATOR

    • Marius David zice:

      draga BoRnY, eşti foarte simpatic, îţi doresc succes, dar nu fac schimb de link-uri, cu nimeni, nici măcar cu soră-mea.
      Mulţumesc de apreciere. Multă sănătate. Mi-a plăcut adresa de email.

      Olteniaforceone!

      • Putinstiutoru' zice:

        Chiar simpatica faza. Ceva de genul, draga Yahoo, am si eu un mic portal de cautare, stiri si info, si as vrea sa postez la voi pe prima pagina un mic banner de vreo 200x 200 pixeli. De ce tocmai voi? Pentru ca am vazut ca stati binisor la numarul de vizitatori unici pe zi… 🙂

  717. Ioana zice:

    Este permis ca oricine sa copieze comentarii de pe acest blog si sa le posteze in gradina virtuala? Intreb pentru ca nu am studiat in amanunt problema, si m-am trezit (fara a fi anuntata in prealabil) cu o gramada de judecati de valoare exprimate aici:
    http://liapoem.wordpress.com/2010/07/04/pasiune-si-si-ce/
    Cred ca ar fi fost mult mai usor sa mi se raspunda direct la comentariu pe acest blog. Ma uimesc in continuare acesti oameni care frecventeaza o biserica si sunt plini de atata venin! Mi se pare incredibil! Din nefericire, e adevarat…

  718. Elena zice:

    Doamne ajuta!
    Petru, atunci cand a iesit din corabie si a pasit pe apa la un moment dat vazand marea involburata si-a luat privirea de la Iisus si a inceput sa se scufunde. Nedumerirea mea este: Daca n-ar fi cerut ajutorul lui Hristos, Acesta l-ar fi lasat oare sa se innece?

    • naomi zice:

      Bineinteles ca nu! Ce putin Il cunoasteti pe Domnul Isus. Niciodata nu ar fi venit sa moara pentru noi ca apoi sa ne vada inecandu-ne.
      Cazul este similar cu incercarile prin care trecem de multe ori, credem ca totul este pierdut si atunci de nicaieri apare izbavirea. Aceste este Domnul nosru Isus Cristos !!!

    • Marius David zice:

      Nu cred, nu ştiu, dar ce bine este că de data asta povestea se sfîrşeşte aşa.
      Poate că da, l-ar fi lăsat în zbaterea apei dacă din mîndrie n-ar fi cerut ajutorul.

    • Marius David zice:

      Nu cred, nu ştiu, dar ce bine este că de data asta povestea se sfîrşeşte aşa.
      Poate că da, l-ar fi lăsat în zbaterea apei dacă din mîndrie n-ar fi cerut ajutorul.

      • Elena zice:

        La fel cred si eu, Dumnezeu e mereu deschis in iubirea Sa catre noi dar nu ne cicaleste(daca pot spune asa). Paul Evdokimov avea o vorba tare interesanta:,,Cea mai mare neputinta a lui Dumnezeu, e aceea de a-l face pe om ca sa-L iubeasca”. Daca nu ar exista aceasta ,,asteptare ”a lui Dumnezeu, nu ar mai fi zis:Cereti si vi se va da… si am fi foarte aproape de apocatastaza lui Origen.
        Oricum imi place abordarea dvs.

        • Marius David zice:

          Frumos spus, nu-mi aminteam cine o spusese. Este sigur? Ca nu am timp sa caut? Unde spune asta Evdochimov?

          • adrian zice:

            „Iubirea nebuna a lui Dumnezeu”, Ed. Anastasia, 1993 (ed.I), trad. Teodor Baconsky:
            p.34: „Faptul ca omul este liber nu inseamna ca el este cauza propriei mantuiri, ci ca Dumnezeu Insusi nu-i poate sili iubirea.”
            p.35: „Adagiul patristic o spune: ‘Toate ii sunt cu putinta lui Dumnezeu, afara de puterea de a-l sili pe om sa-L iubeasca.”

          • Dyo zice:

            Superbe ziceri … pe gustul meu. Daca am intelege cu adevarat felul in care Prea Inaltul Dumnezeu respecta persoana, in plenitudinea manifestarilor ei -inclusiv miscarea in libertate -cred ca multe din luptele noastre marunte ni s-ar descoperi noua asa cum sunt ele … marunte, mai ales in ce priveste calvinismul.

          • Elena zice:

            Vad ca raspunsul a aparut mult mai repede, fapt imbucurator, semn ca lumea are habar.
            O alta provocare:Adam, primul om, a avut buric?

          • Dyo zice:

            Eu zic ca e de bine. Orotdoxiei nu-i sade bine diversitatea dogmatica – in mare masura astazi ortodocsii isi exprima individualitatea prin prisma respingerii metodelor epistemologice apusene. Marile controverse apusene s-au disputat prea mult pe taramul literei in timp ce spiritul Scripturii a cam fost pus deoparte.

          • Dyo zice:

            Deschide la intamplare o carte de teologie ortodoxa si, cu o probabilitate de peste 80%, vei gasi cel putin un paragraf, daca nu un capitol, in care autorul se delimiteaza de epistemologia apuseana, facand apologia taine si a caii apofatice … E aproape o obsesie.
            Imi dau seama ca orice generalizare – intr-o propozitie! – a drumului teologic apusean, nu poate fi altfel decat nedreapta … voi indulci putin exprimarea spunand ca Occidentul ne-a dat si cateva minunate exceptii de la aceasta nedreapta caracterizare …
            S-a pierdut prea mult din dimensiunea relationala a mantuirii, in detrimentul celei juridice, asta nu imi place sa vad in majoritatea abordarilor pe care le-am intalnit pana acum …

          • adrian zice:

            @Dyo
            de fiecare data cand citesc despre apofatism, mai ales la Dionisie, imi revine in minte acel „neti, neti” din Brhadaranyaka-Upanisad: „Despre Atman se spune numai Neti, Neti (nu, nu): de neapucat, caci nu este apucat; de nenimicit, caci nu este nimicit; fara legaturi, caci nu se leaga de nimic; neinlantuit, nu tremura si nu este vatamat.”

          • Dyo zice:

            @adrian
            Fara indoiala interesant …
            Care ar fi totusi ideea? Sau era doar era o simpla confesiune …

    • R. zice:

      Doamne ce-ntrebare?!!

  719. Gica zice:

    Frate Marius, eu niciodată n-am auzit o predică din cartea lui Iov. De ce? De ce se evită? De ce se limitează majoritatea predicatorilor la generala şi simpla idee că Iov este un exemplu al creştinului în suferinţă? Este o carte extrem de bogată d.p.d.v. al învăţăturii teologice. Personal am găsit intrebări şi răspunsuri fundamentale în această carte, principii, legi, reguli de bază pentru viaţă şi o consider, dacă mi se permite, una dintre cele mai bune cărţi ale Scripturii care te învaţă despre relaţia adevărată a omului cu Dumnezeu.

  720. ilie zice:

    cum pot sa iau legatura cu tine deoarece ma intereseaza excursia pe valea cernei(sunt laic)

  721. Elena zice:

    Care este deosebirea(daca exista) intre lunatic si indracit sau demonizat?( sa nu-mi spui ca lunaticul e somnambul ca ….n-am facut nimic)
    Multumesc!

  722. ilie sutu zice:

    Caut o postare din luna iulie sau iunie si nu o gasescsi anume cea cu „Pastor simpozionisticum” sau ceva de genul asta.Mai poate fi gasita ?

  723. naomi zice:

    Frate Marius, de ce nu mi se mai deschide preview-ul la cartea “Bisericile emergente vestice”?

  724. Gica zice:

    Frate Marius, ce credeti despre „captarea” tinerilor necrestini prin stilul muzical pe care ei il asculta, transpus in context crestin (rock crestin, pop crestin etc.) sau chiar si prin alte metode de genul asta? E biblic?

  725. Catalin zice:

    Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. (Ioan, 10, 9)…”şi va intra şi va ieşi”?!… cum s-ar tâlcui asta?

  726. PetcuToday zice:

    Fr. Marius am si eu o intrebare, care poate suna mai ciudat, dar pt mn e o intrebare pe care se sprijina prezentul si probabil si viitorul meu. Vedeti eu sunt un tip extrem de lenes, dar lenes dintre aceia la gradul superlativ, si din cauza stilului asta al meu imi este foarte frica sa nu pierd vacanta asta (sunt in cls 10 si m-am pocait de 1 an si ceva), pentru ca stiu ce ma asteapta la scoala. Am incercat sa imi combat lenevia cu un program, dar se pare ca nu a mers mai mult de o luna si jumatate, si dupa cum observ, acum sunt si mai rau :(. Nu mai citesc nicio carte, iar biblia o tot aman, nu ma mai pregatesc pt scoala (eu am fost cam vagabond, deci nu un elev foarte bun, si incerc sa dau o marturie si aici), am zile in care nu ma mai rog dimineata, si daca inainte ma trezeam pe la 5 si un pic acum ma trezesc la 9:30 sau chiar mai tarziu. Nu stiu ce sa fac, relatia mea cu Domnul e vizibil in cadere libera. Sunt un pic disperat si simt nevoia de pocainta. Mai incerc acum o noua metoda de a-mi stabili scopurile si prioritatile(in functie de scop) – e un principiu leadership- dar imi e greu sa cred ca va functiona. Ce ma sfatuiti dumneavoastra? Ati trecut vreodata prin situatia asta, daca da ce ati facut?

    • Putinstiutoru' zice:

      @PetcuToday…stiindu-l putin pe Fr. Marius ma indoiesc ca omul asta stie ce-i aia lenevie. Ar fi cea mai grea condamnare pt el, mai grea ca inchisoarea pe viatza, sa-l condamni pe Marius la lenevie :))

      Indraznesc sa ti dau citeva idei ca unul care a trecut pe acolo, poate nu asa de cronic cum ai trecut tu.

      Cred ca starea ti se datoreaza faptului ca nu esti angrenat intr o activitate care sa ti aranjeze programul zilnic. Intreaba la biserica ta daca nu sunt lucruri de facut zilnic chiar si de catre tineri, incearca sa te implici intr o munca de slujire constanta specifica tinerilor, si atunci iti vei da seaman cit de putine stii despre domeniul acela si poate ca vei si incepe sa citesti.
      Trebuie sa ti traduci credinta ta in fapte si ti spun ca nu te vei mai plictisi…

      Nu faci niciun sport? Sunt multe de spus aici, dar de tine depinde sa iesi din starea asta, nu ca ar fi usor…

    • Marius David zice:

      draga Petcu, da, am trecut prin situatia in care nu puteam sa fac nimic, parca nimic nu mergea, ceva asemanator din ce descrii tu,
      putem vorbi dupa 8 septembrie cind ajung in tara la telefon?

      • PetcuToday zice:

        Sigur ca da… as dori sa vorbim, in felul asta poate reusesc sa va explic mai bine prin ce trec, nu ca mi-ati fi dat impresia ca nu ati inteles. Dupa cum ati spus simt ca nimic nu prea imi iese, si da putinstiutorule stiu ca depinde de mine, dar tocmai de asta ma alarmeaza situatia mea. Nu stiu exact ce e cu mine, dar pur si simplu simt ca am nevoie de ceva, de un impuls, ceva care sa imi redea vointa, sau nu stiu ceva. Cat despre slujire(ma refer la respunsul Putinstiutorului-e un pic ciudat sa iti spun asa pt ca nu prea pari) slujesc intr-o biserica impreuna cu alti tineri :D. Eh, sper ca mi-am facut inteleasa, cat se poate, situatia mea. In fine… fr. Marius unde pot gasi numarul dumneavoastra?

    • Alin Cristea zice:

      Un astfel de mesaj închegat al lui Petcu Today indică altceva decît… lenevie.

      E mai degrabă vorba de necesitatea refocalizării și redistribuirii resurselor în funcție de un orizont care se dobîndește într-un fel sau altul..

      Uneori e chiar benefică în viață o astfel de dezorientare. Cică… lenevie!

      • Marius David zice:

        păi… vorbește expertul :), nu de la tine am primit ghidul leneșului? 🙂

        a propos, oare se poate face un doctorat în lenevie…. metodologia este destul de dificilă..

      • PetcuToday zice:

        Sunt sigur ca aveti dreptate, eu am incercat sa imi explic situatia in limbajul meu simplu si modest (asta se inatampla cand nu ai avut treaba 8 ani de zile su scoala), dar imi puteti da si o solutie, sau eventual sa imi recomandati o carte sau ceva. Si imi puteti spune va rog cum adica in functie de „orizont”. Cat despre ultima afirmatie, sper din toata inima sa aveti dreptate, si sa fie intradevar benefica :).

        • naomi zice:

          Petcu, da fratele Marius te poate ajuta cu sfaturi si indemnuri si cred ca o va face foarte bine daca ii dai ocazia, dar nu poate hotara in locul tau. Tu nu esti lenes esti nehotarat. Asa cum ai cerut ajutorul fratelui Marius, asa trebuie sa-I ceri ajutorul si lui Dumnezeu. Cauta si vezi care sunt prioritatile in viata ta si nu amesteca lucrurile. Asculta indemnurile Duhului si da afara tot ce incetineste relatia ta cu Dumneze (chiar daca doare). Pune-l pe Dumnezeu pe primul loc in viata ta si chiar daca ti se pare ca este foarte departe nu dispera, de multe ori ne lasa sa vada ce facem in anumite situati dar este acolo gata sa te prinda daca cumva te impiedici. Toti am avut stari din ‘astea si vom mai avea dar cu cat inaintezi pe cale le intelegi si le duci mai usor. Rugaciunea schimba tottul. Eu am sa ma rog pentru tine. Nu te lasa, lupta frate ! 🙂

  727. nicu zice:

    Pace.Am o mica intrebare legata de textul din Fapte 8:15-17.Ce au vrut sa demonstreze Petru si Ioan prin punerea mainilor pt pogorarea Duhului Sfant peste samariteni?

  728. naomi zice:

    Am citit zilele astea din Zaharia. In cap.4 se vorbeste despre cei doi maslini despre care se vorbeste si in Apocalipsa 11:4 si despre care ingerul zice: „Aceştia sunt cei doi unşi, care stau înaintea Domnului întregului pământ.”
    Intrebarea mea este, cine sunt acei doi unsi ???

  729. evelina zice:

    Cum se numeste religia promovata de Radio Vocea Evanhgheliei?
    Multumesc anticipat pentru raspuns
    Evelina

  730. Daniel zice:

    ce parere aveti de aceasta pozitie a lui Michael C Patton despre sinucidere?
    http://www.reclaimingthemind.org/blog/2010/08/those-who-commit-suicide-cannot-be-christian-2/
    mie mi se pare cel putin greu de digerat, daca nu putin „intinsa”

  731. Nicoleta zice:

    Frate Marius va rog sa ma ajutati in „problema” mea. Sunt baptista si am un iubit care e greco-catolic si avem o relatie destul de serioasa in care am vrea si casatorie. Dar el zice ca nu se pocaieste si nu vrea nunta pocaiasca. Ce sa fac? Ajutati-ma va rog.

  732. Adrian zice:

    buna ziua! exista vreo diferenta intre hora regun sm20 si hora sm20 (construite inainte de 2008)?

  733. funlw65 zice:

    M-am saturat de Isao, Kitaro, Vangelis, etc.
    De cand m-am stabilit in mediul rural, am constatat ca incepe sa-mi placa muzica populara – cea clasica, daca pot spune asa. Are efect linistitor asupra mea, ma simt mai …”integrat”. Sa vina asta odata cu inaintarea in varsta? Sa aiba mediul inconjurator o anume influenta? Sa fie oboseala de vina?

    Asa ca din punctul meu de vedere, nu este nimic in neregula cu cantarea crestina pe muzica populara. Multumesc pentru „highlight”.

    Vasi

  734. naomi zice:

    Studiez cartea lui Zaharia, la cap.9:17b scrie: „….. Grâul va înveseli pe tineri, şi mustul pe fete.”
    Va rog, poate cineva sa-mi explice ce inseamna?
    Multumesc!

  735. naomi zice:

    Mai am o inrebare:
    Cine este fratele de care vorbese Pavel in 2Corinteni 8:22?
    Noi am epuizat toate sursele de informare si ne-am dat batuti, dar poate totusi se gaseste cineva p’aici care stie si-l rog sa ne spuna si noua. Multumesc!

  736. cris zice:

    puteuti sa explicati un pic proverbe 30:18,19 , nu inteleg mare lucru si tare ma framanta..multumesc

  737. manuela zice:

    frate marius am nevoie de mailul dumneavostra pt a va comunica ceva mai personal! multumesc

  738. maya zice:

    cat timp din zi ii acorzi lui Dumnezeu?ce reprezinta El pentru tine?

  739. naomi zice:

    Mai am o nedumerire.
    In 1Timotei 2:15, Pavel spune ca femeia va vi mantuita prin nastere de fi. Oare pentru femeie sa nu fie deajuns jertfa Domnului Isus? Sau ce sa pot intelege prin acest verset?!
    E posibil ca acest verset sa dovedeasca ceea ce spun uni ca trebuie sa faci copiii toti cati ti da Domnul?!
    Va multumesc pentru raspuns anticipat.

  740. Ciprian Gheta zice:

    Marius, ce parere ai despre mesajele subliminale ascunse in cantece sau in imagini? Crezi ca exista si au efect asupra celor care le receptioneaza sau e doar o teorie a conspiratiei? Multumesc.

    • Marius David zice:

      eu cred că se poate crea aaşa ceva, tocmai ascult un violoncelist pe care l-am întîlnit în Detroit, Adam Hurst, Ritual – Cello http://www.adamhurstmusic.com. Am două CD-uri de la el. Ritual este cam plictisitor, dar are acest fel de intenţie, din cîte se pare de a crea o muzică cu mesaj subliminal.
      Uneori nu reuşesc mai mult decît un simplu masaj sonor astfel de artişti.

      • Ciprian Gheta zice:

        Multumesc pentru raspuns, totusi as dori sa mai zabovim putin cu de acest subiect… am conchis ca exista mesaje subliminale audio cel putin, cu toate ca eu sunt convins ca nu este singura forma. In fine, din moment ce exista, ar trebui sa fie duale, atat pozitive cat si negative. De pilda, cel mentionat de tine – cel al prietenului tau – ar fi unul pozitiv. In schimb, din cate am studiat, mass media foloseste mesaje subliminale atat audio cat si video (mesajele subliminale sunt receptionate doar de subconstient, nu sunt percepute prin simturile clasice, insa din subconstient sunt transmise constientului devenind convingeri) pentru a manipula masele ignorante. Ca exemplu avem subliminale incluse in reclamele la cele mai vandute racoritoare, tutun, etc. in special subliminalele video, insa la subliminalele audio negative cele mai multe mesaje ascunse sunt referitoare la Satan. Mesajele ascunse audio se pot afla daca se asculta invers(reverse) melodia. Exista software disponibil gratuit care reda orice format audio reverse. De obicei, cand se asculta reverse ar trebui sa nu se inteleaga nimic coerent, cu toate acestea insa, exista o tehnica denumita „backward masking” cu care se inregistreaza reverse un anumit mesaj in mod intentionat care, la redarea reverse este inteles foarte clar. De pilda daca ascultam melodia „Russian Roulette” by Rihanna se poate auzi la fiecare refren mesajul inregistrat backward „Satan is the best”. Acest mesaj, daca melodia este ascultata in mod repetat, -si personal cred- ca cei care nu sunt nascuti din nou sunt foarte vulnerabili, dar nici ceilalti nu sunt imuni in totalitate daca „metanoia” nu are loc zilnic, acest mesaj ar fi receptionat de subconstient, in speranta celor care l-au inregistrat, ca va deveni convingere pentru recipienti. Acesta este doar un exemplu. Exista din belsug subliminale in multe melodii, de obicei in cele mai difuzate de-a lungul timpurilor, cele mai multe in genul de muzica rock. In asemenea conditii este extrem de periculos a se asculta muzica difuzata din mass media, doar ascultand „live” orice dubiu ar putea fi eliminat. Pe termen lung, efectele pot fi dezastruoase. Pe YouTube daca se cauta dupa „subliminal messages” se pot descoperi multiple exemple. Se pare ca si „Martorii lui Iehova” sunt inundati cu mesaje subliminale ascunse in imaginile din turnuri sau din alte carti ca sa creada in continuare toate ineptiile astfel incat, chiar daca ar realiza, la nivelul constientului, ca doctrina nu sta in picioare, totusi in subconstient sa fie convinsi de contrariu. Iata deci ca mesajele subliminale au o larga aplicabilitate. Intrebarea este: ce facem cu ele? cum le tratam? le ignoram? cum ne raportam la ele? cum ne supraveghem copiii din moment ce exista si in desene animate imagini subliminale cu conotatii sexuale? ( Scriptura atentioneaza ca „toata lumea zace in cel rau”) Multumesc.

  741. maia zice:

    Bun gasit! Ai auzit de Fundatia(turca) LUMINA Institutii de Invatamant? In cadrul acestei fundatii functioneaza gradinite, scoli ,iar din toamna o universitate in Bucuresti.
    Nu cumva are „iz” islamic?

  742. Beto zice:

    http://biblioteca-prafuita.blogspot.com/
    Acesta este blogul meu, eu ma numesc Beto si am dat intamplator de blog-ul tau
    http://mariuscruceru.ro si am citit diverse articole care mi-au placut. Daca ai aruncat deja o privire peste blogul meu si crezi ca iti place, te invit sa te gandesti daca am putea incerca o colaborare intre bloguri si anume, un schimb de linkuri sau ceva…
    Daca ai nevoie si de alte detalii in legatura cu aceasta voi fi dispus sa iti ofer.
    Astept un raspuns si multumesc anticipat. O zi placuta

  743. Darius Abrudan zice:

    Buna ziua, ce parere aveti despre asemanarile dintre Isus si urmatorii ::
    – Horus s-a nascut pe 25 decembrie din fecioara Isis Maria.
    Nasterea lui a coincis cu rasarirea unei stele in est care a fost urmarita de trei regi in dorinta de a gasi si preamari pe mantuitorul noul nascut.
    La varsta de 12 ani era un copil – invatator.
    La varsta de 30 de ani a fost botezat de Anap, dupa care si-a inceput lucrarea
    Horus avea 12 discipoli cu care mergea peste tot, infaptuind miracole ca mersul pe apa, vindecarea bolnavilor etc
    Horus era cunoscut sub mai multe nume sugestive ca: “adevarul”, “lumina”, “fiul ales a lui dumnezeu”, “bunul pastor”
    Dupa ce a fost tradat de Typhon, Horus a fost crucificat
    A fost ingropat, iar dupa 3 zile a revenit la viata.
    – Attis din Phrygia, nascut din fecioara Nana, pe 25 decembrie, crucificat, pus in mormant si inviat dupa 3 zile.
    – Mithra din Persia, nascut din fecioara pe 25 decembrie. Avea 12 discipoli si infaptuia miracole. Dupa moarte a fost ingropat si a inviat dupa 3 zile. Si el era numit tot “Adevarul” sau “Lumina”. Ziua sacra de adorare a lui Mithra era duminica.
    Am citit despre ei si acum sunt foarte confuz. Multumesc.

  744. Acolyte zice:

    Sper ca intrebarea mea sa nu fi fost deja adresata de catre altcineva…nu am reusit sa citesc chiar toate intrebarile…
    Sunt curios,din cate am obs sunteti o fire destul de credinceoasa si cu o vaste cunostinte in acest domeniu…oare puteti sa imi spuneti si mie :De ce religia noastra este cea buna?Cea dreapta,cu ce e mai presus decat alte religi?
    Va multumesc!

    • Marius David zice:

      draga Acolyte,
      eu sînt de confesiune baptist,
      tu te referi, cînd întrebi de „religia noastră” la religia ortodoxă?
      Din păcate mă tem că nu îţi pot răsspunde la întrebarea de ce religia ortodoxă ar fi cea bună şi cea dreaptă, nici mai presus de alte religii tocmai pentru că sînt baptist… deci tocmai de asta sînt baptist 🙂

  745. andreea zice:

    am o framantare grea la care as dori un raspuns autorizat (as fi onorata daca fratele Cruceru ar putea) . stiu ca cel mai bine ar fi sa intreb pastorul care ma cunoaste, dar deocamdata problema este doar ipotetica.
    iata problema: un frate lucrator cu evanghelia (nu pastor) s-a casatorit f. tanar, dupa doi ani dupa ce s-a intors la Domnul. la scurt timp sotia l-a parasit (desi era crestina). demersurile intreprinse atat de fratele cat si de pastori au fost fara un rezultat pozitiv. se pare ca familia sotiei avea o influenta mult mai mare decat intreaga comunitate. fratele s-a pocait, a plans, s-a rugat, se pare ca aceasta casatorie nu a fost dupa voia Domnului, caci sotia in loc sa revina in familie si-a gasit pe alcineva. intre timp fratele s-a intarit in credinta si s-a intors in lucrarea Domnului (are servici, nu se intretine din asta, lucrarea este una grea si in umbra). Domnul il binecuvanteaza si s-a maturizat mult.deoarece fratele este tanar, au trecut doi ani de cand si-a vazut sotia pentru ultima data, credeti ca poate fi posibil ca Domnul sa ingaduie sa aiba o alta sotie? credeti ca noua lui casatorie facuta de aceasta data cu maturitate va fi binecuvantata de Domnu? daca da, credeti ca aceasta casatorie se poate oficia normal ca orice alta casatorie in fata intregii biserici sau trebuie facuta in smerenie doar intr-un cerc mai restrans?
    sper sa nu va suparati daca insist sa raspunda doar cei autorizati sa oficieze o casatorie. deja sunt destule suflete ranite si intristate, de aceia va rog sa va abtineti de la pareri neautorizate. multumesc pentru intelegere!

  746. maia zice:

    Nu mi se pare potrivit/frumos sa nu i se raspunda cuiva la intrebarea pe care o adreseaza aici proprietarului blogului. Evident, nu e obligat, dar nu vorbim aici de drepturi si obligatii… Fiecare din cei care pun o intrebare asteapta un raspuns, fie el si evaziv, dar il asteapta!! De ce ar pune intrebari, de ce ar consuma timp, daca ar sti ca o face in van? Un simplu „Imi pare rau, nu stiu!” nu cred ca ia mai mult decat cateva secunde.
    Numai bine!!

    • Marius David zice:

      draga Maia, sînt foarte multe întrebări aici, s-ar putea să fi scăpat eu vreo întrebare pusă de tine, poţi să repeţi.
      DAcă este în luna August, am anunţat deja că nu voi răspunde la comentarii în luna August, oaspeţii mei au fost avertizaţi în privinţa acestui lucru.
      De obicei răspund la orice întrebare, am un răspuns favorit: nu ştiu 🙂

  747. lui_eduard zice:

    In biserica la mine sunt 2 grupe de casa in care studiem Scriptura. Am studiat Ioan, Deuteronom, Faptele Aposturilor iar acum dorim sa incepem cartea Exod. Problema este ca nu gasim un ghid de studiu biblic pe aceasta carte. Eu am cautat si pe internet ghid dar nu am gasit nici o informatie relevanta :(.
    Stiti vreun ghid de studiu biblic care ne-ar putea fi de folost?? Este asa ceva pe cartea Exod??

  748. Mihail zice:

    Buna seara,
    Am cateva neintelegeri care ma framanta de ceva vreme, dar le voi lua pe rand.
    1.Nu inteleg de ce Dumnezeu a poruncit facerea heruvimilor pe chivot daca a doua porunca spune sa nu faci chip cioplit nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in cer sau jos pe pamant….
    2. Dumnezeu sileste pe unii sa intre in imparatie?(Luca 14 Pilda celor poftiti la cina)

    Daca intrabarile sunt niste balarii va rog sa nu-mi raspundeti

    • Marius David zice:

      uite chestia asta m-am întrebat şi eu de mai multe ori, de ce nu numai motive florale…
      Nu, întrebările nu sînt bălării, tocmai de aceea nu merită un răspuns grăbit.
      hei, ne aude cineva? De ce chipuri în cort?

      Uite acum îmi vine o idee. porunca completa este să nu-ţi faci chipuri ca să te închini lor.

      • mihail zice:

        exact, porunca are ca finalitate inchinarea la alti dumnezei , dar porunca contine doua „subporunci”: 1.sa nu-ti faci chip cioplit si 2. sa nu te inchini lor .
        Tocmai de aceea arta israeliana nu e prea bogata in pictori sculptori…(cel putin evrei care au tinut la religia lor), si nu numai israelitii ci si musulmanii …

      • mihail zice:

        exact, porunca are ca finalitate inchinarea la alte lucruri decat Dumnezeu. Dar porunca este compusa din doua propozitii pe care eu le inteleg ca avand doua etape :1 sa nu faci chipul, 2.si sa nu te inchini lui.
        Pentru ca asa eu as putea sa incep sa pictez icoane si sa le vand pentru ca eu nu ma inchin la ele si eu le vad ca pe obiecte de arta….dar slava Domnului ca am fugit de asa ceva ca de d…u!(printre alte lucruri la viata mea am mai si desenat si stiu ca era si o fata de pastor care facea si icoane si tare am ramas cu gura larga pentru muste)

  749. Ciprian Simut zice:

    …mai degraba o remarca…

    societatea contemporana romaneasca isi pierde deprinderea de a interactiona in agora. motivele ar fi multe, de teama de a nu se face de ras, sau de a nu pierde in vreo disputa. se poate ca aceasta agora sa o inlocuiasca cu blogging-ul: fara fete, fara nume, fara CONFRUNTARE DIRECTA. o fi avand si modul acesta de comunicare avantajele ei…dar nu cred ca ar strica un exercitiu de genul: amenajarea unui spatiu in care sa se organizeze o serie de dezbateri publice pe diferite subiecte…ca pe vremuri. o fi vreo fantasma imposibil de materializat? e mai sigur in aer liber decat in sali.

    riscurile sunt pe masura: acuzatii de prozelitism si alte gogonete din astea. e drept ca de cate ori am vazut astfel de initiative, erau organizate exclusiv de medii carismatice, unde exista avantul, dar nu era nici un strop de intelepciune.

    ar putea retorica salva situatia?

  750. viorel zice:

    Draga Marius, imi dai te rog adresa ta de mail? M-as bucura sa am opinia ta cu privire la un ,,proiect” muzical… Am vazut ca ai reluat un post de pe patratosul legat de asta. Astept. Multumesc!

  751. Nicoleta zice:

    Frate Marius va rog sa ma ajutati in “problema” mea. Sunt baptista si am un iubit care e greco-catolic si avem o relatie destul de serioasa in care am vrea si casatorie. Dar el zice ca nu se pocaieste si nu vrea nunta pocaiasca. Ce sa fac? Ajutati-ma va rog.

  752. Elena zice:

    Indraznesc cu o intrebare:
    La sfarsitul pildei semanatorului, Hristos are o reactie cel putin ciudata. Le spune ucenicilor:”Voua va este dat sa cunoasteti taina Impărătiei lui Dumnezeu … ca uitandu-se, sa priveasca si sa nu vada si auzind sa nu inteleaga, ca nu cumva sa se intoarca si sa fie iertati”. MARCU 4, 11-12.
    Noi il stim pe Dumnezeu altfel ”care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca….”I Tim. 2,4 atunci cum se impaca cele doua situatii?

    • Marius David zice:

      Da, Elena, Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască, despre cunoaştere… chestiunea este mai complicată. nu tuturor le este dat să cunoască tainele Domnului.

      Uită-te, te rog, în Matei 13, pînă la jumătate Domnul vorbeşte în pilde cu tot poporul,
      exact în mijlocul predicii se retrage în casă cu ucenicii, lăsînd poporul în întuneric… citeşte comentariile Domnului cu privire la ce se întîmplă acolo.., După ce intră în casă urmează partea cea mai grea a discursului cu tălmăciri…

      Repet: Dumnezeu nu este egalitarist nici pe departe. Să despărţim cele două.. mîntuirea de cunoaştere, deşi însuşi marele Pavel le leagă.. cum vor ajunge la mîntuire dacă nu vor cunoaşte…

    • calin zice:

      continua citirea cu romani 11 tot capitolul. explica pavel foarte bine impietrirea ingaduita de dumnezeu versetul 12

        • calin zice:

          romani 7 unii au capatat, poate taine, iar altii au fost pietriti
          romani 8 Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, impietrire, orbire si surzenie, pana in ziua de azi.
          a ingaduit dumnezeu impietrirea pentru a rascumpara neamurile, facand astfel gelos pe Israel. romanii 11
          ceea ce suna a paguba pentru ei este un castig pentru neamuri. cu atat mai mult va fi intoarcerea celor impietriti …
          cred eu

  753. I&A zice:

    Ce inseamna a fi botezat cu Duhul Sfant? Ce reprezinta acest lucru pentru penticostali si pentru baptisti? Ce zice Biblia?

    • Marius David zice:

      Păi, a fi botezat cu Duhul Sfînt pentru un baptist nu reprezintă nimic altceva decît a crede în Isus Cristos, căci numai prin Duhul putem spune Isus Cristos este Domnul.
      Din perspectivă penticostală, da, este puţin diferit, dar aş lăsa un penticostal să răspundă în locul meu.
      Ce zice Biblia? Eu cred că nu spune mai mult decît să arate spre această legătură dintre credinţă şi Persoana Fiului.

  754. thorstensus zice:

    Marcu 9
    1. El le-a mai zis: „Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor muri până nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”

    Matei 16
    28. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”

    Luca 9
    27. Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

    Aceleasi vorbe, evanghelii diferite. Ce vor sa insemne? Oare traiesc astazi oameni de pe vremea Domnului Isus? Este evident, din text, ca aceea „Imparatie a lui Dumnezeu” se refera la a doua venire, nu? Pentru ca am auzit interpretari conform carora Domnul Isus s’ar fii referit la o imparatie in genul celei vazute de Stefan inainte sa moara.
    Putem afirma cu tarie, in baza acestor versete, ca exista astazi pe Pamant oameni din vremea Domnului Isus?

    • Asaf zice:

      Frate Marius, care este parerea dumneavoastra cu privire la intrebarea de mai sus? Tot eu sunt cel care am pus-o in urma cu ceva timp. Sunt „copil” in credinta si chiar daca aceasta nu e o chestiune neaparat importanta pentru procesul de sfintire, m-ar interesa parerea dumneavoastra. Multumesc!

      • Marius David zice:

        La care întrebare te referi, din panoul de control nu văd întrebarea.

        • Asaf zice:

          Marcu 9
          1. El le-a mai zis: “Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor muri până nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”

          Matei 16
          28. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”

          Luca 9
          27. Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

          Aceleasi vorbe, evanghelii diferite. Ce vor sa insemne? Oare traiesc astazi oameni de pe vremea Domnului Isus? Este evident, din text, ca aceea “Imparatie a lui Dumnezeu” se refera la a doua venire, nu? Pentru ca am auzit interpretari conform carora Domnul Isus s’ar fii referit la o imparatie in genul celei vazute de Stefan inainte sa moara.

          Intrebarea este:

          Putem afirma cu tarie, in baza acestor versete, ca exista astazi pe Pamant oameni din vremea Domnului Isus?

  755. Andrei C. zice:

    Romani 8:15 si Galateni 4:6 folosesc cuvântul „tată” care înseamnă „tati” sau „taticule” așa cum susțin unii?

  756. calin zice:

    romani 7 unii au capatat, poate taine, iar altii au fost pietriti
    romani 8 Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, impietrire, orbire si surzenie, pana in ziua de azi.
    a ingaduit dumnezeu impietrirea pentru a rascumpara neamurile, facand astfel gelos pe Israel. romanii 11
    ceea ce suna a paguba pentru ei este un castig pentru neamuri. cu atat mai mult va fi intoarcerea celor impietriti …
    cred eu

  757. Luminita zice:

    Puteti scrie un scurt articol despre Biserica Mormonilor?

    multumesc anticipat!

    • Marius David zice:

      Da, scurt: Mormonii nu-s Biserică!
      voi reveni dacă este cazul, dar sînt foarte multe materiale pe net cu ereziarhul lor şi cu erezia lor.
      Într-un cuvînt, ca să fiu clar: dînşii merg în Iad cu veselie şi cu cîntări extrem de bine cîntate, mai ales de cor.
      De unde ştiu? că nu-s eu sfîntu Petru cu cheile raiului în mîini.
      Simplu: nu este zidită o mîntuire dreaptă pe o credinţă strîmbă.

      • Luminita zice:

        Va intrebam pentru ca am avut o prietena care a aderat la aceasta miscare, sunt convinsa ca e o credinta falsa…doream cateva argumente clare!

        Multumesc!

        • Marius David zice:

          Draga Luminita,
          da, cred că ştiu despre cine este vorba,
          din păcate ceea ce se produce în aceste mişcări este o spălare ireversibilă pe creier…
          Mă tem că prietena ta este în mare pericol.
          Din păcate nu am prea văzut recuperări, ştiu de o singură întoarcere spre creştinismul autentic, după mult post şi rugăciune din partea apropiaţilor şi familiei.
          acest soi de draci nu ies cu argumente, numai cu post şi rugăciune.

  758. ARINAR MIRCEA zice:

    daca sunt divortat si dat si afara din biserica crestina dp evanghelie [din cauza div si un motiv mai plauzibil am dat o palma sotiei mele dupa 14 ani de casnicie ] trebuia sa intorc obrazul dar in 14 ani miam pierd rabdare de indelunga rabdare nu ma lasat satan sa am parte : ce drepturi mai am in biserica daca voi mai devenii mermbru vreodata ca -ci in hunedoara nu cred ca ma mai primesc sunt prea pacatos zic ei liderii bisericilor

    • Marius David zice:

      draga Arinar Mircea, dată fiind natura problemei, nu cred că v-aş răspunde aşa în public.
      Îmi pare rău pentru dvs., dar acest fel de probleme se rezolvă direct la parohie, nu pe bloguri şi nu în acest fel.
      cu multă compasiune,
      mc

    • Putinstiutoru' zice:

      @Arinar Mircea…nu doresc sa-l completez pe fratele Marius, doar sa va incurajez cu urmatorul lucru: daca pocainta dumneavoastra este sincera, Dumnezeu este de partea dumneavoastra si mai devreme sau mai tirziu El va va face dreptate. Din pacate ca si oameni gresim in evaluarile noastre, dar Dumnezeu ne stie cauza chiar daca mai trebuie sa trecem prin incercari care apar dupa pocainta noastra. Repet, cel mai mult conteaza pocainta sincera ca si un prim si cel mai important pas spre restaurare.

  759. Vasile- Remus zice:

    Draga Frate Marius

    Sint un credincios din Austria , Biserica Penticostala Nr. 1 Viena
    Pina in urma cu 2 ani am participat si eu la 4-5 intilniri (pina in 2008) ale acestei Miscari a strajerilor, dupa care m-am retras degraba, dezicindu-ma de aceasta lucrare. Am observat invatatura straina care se aduce aici , pus ca Domnul mi-a vorbit personal despre aceasta lucrare de ratacire !
    V-as ruga sa vizionati un material video de la una din aceste intilniri, de la “cap la coada” si dupa aceea sa va spuneti parerea in mod responsabil ca om al lui Dumnezeu.
    De asemenea toti care vreti sa vedeti si sa va convingeti personal o puteti face.
    In luna Mai 2010 intre 20-23 , acesti lideri “Demeter-Peia-Ilie Popa” au organizat o conferinta de tineret in Biserica Agape Timisoara. Asa ca daca doriti intrati la http://www.bisericaagape.ro/ , la Resurse – Servicii divine video – Arhiva – Conferinte si Seminarii. Acoloveti gasi aceasta Conferinta “Conferinta Iosua”(o gasiti dupa data) va rog sa-o vizionati si sa vedeti. Ascultati invatatura care se da, vedeti ce practici de manipulare a maselor se folosesc, inchinarea si altele….
    Acolo in Arhiva mai este si o Canferinta a Strajerilor din 2009 2-4 Aprilie va rog sa le vizionati si sa va suneti cuvintul ” responsabil ca om al lui Dumnezeu” dupa cum am mai zis.
    Tin sa mai precizez caci Conducerea Bisericii noastre in mod public s-a dezis de aceasta Miscare a Strajerilor in Mai 2010, dupa ce mai multi membri de la noi din Biserica au organizat o Conferinta cu Strajerii si in Viena. Acesti membri au fost suspendati din toate slujirile in Biserica pentru ca nu au dorit sa asculte de Conducerea Bisericii care ii indemna sa nu se mai duca dupa aceste invataturi STRAINE si la aceste intilniri.
    Ar fi multe de spus pt. ca am fost printre ei si ii cunosc personal pe toti liderii acestei miscari. ……
    Cu multa stima si respect
    si astept raspuns !

  760. Abrudan Darius zice:

    Buna ziua ,stiu ca este o intrebare putin deplasata,dar ce parere aveti despre Pink Floyd? Stiu ca sunteti iubitor de muzica buna.

  761. Silviu zice:

    Dum pot face rost de o metodă de caval?
    Cineva în satul meu Valea Merilor OT are un caval dar nu ştie să cânte decât după ureche. Eu doresc să cânt pe note şi să-mi însuşesc tehnica pentru a putea lăuda pe Domnul cu cavalul.

  762. Un anonim zice:

    Daca lui Dumnezeu ii pasa de un nemantuit mult mai mult decat ii pasa oricarui mijlocitor uman; daca nu poate mantui pe nimeni „cu forta”, deoarece respecta liberul arbitru; daca decizia pocaintei apartine exclusiv pacatosului; daca Dumnezeu, desi vrea, nu poate face nimic fara consimtamantul cuiva, de ce ne mai rugam pentru cei nemantuiti?

  763. Narcis zice:

    Imi puteti spune care e traducerea din greaca (Textus Receptus) a versetului din Tit 2:11?
    „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, ” (Cornilescu)
    „For the grace of God that bringeth salvation hath appeared to all men,” (KJV)

    • Marius David zice:

      Tit 2:11 ᾿Επεφάνη γὰρ ἡ χάρις τοῦ Θεοῦ ἡ σωτήριος πᾶσιν ἀνθρώποις,

      unde este problema?
      S-a arătat este cu preverb intensiv, harul cel salvator (este feminin, dar un începător l-ar putea pune în acord cu Theos, dacă nu vede articolul, este un adjectiv cu două terminaţii) lui Dumneeu .. tuturor oamenilor.

      • Narcis zice:

        „mantuire pentru toti oamenii” (tuturor oamenilor) se refera la toti oamenii care au existat pe pamant si care vor exista, sau se refera la toti oamenii in sensul de toate rasele, orice sex, orice varsta, orice categorie sociala?

  764. Anonim zice:

    Daca lui Dumnezeu ii pasa de un nemantuit mult mai mult decat ii pasa oricarui mijlocitor uman; daca nu poate mantui pe nimeni “cu forta”, deoarece respecta liberul arbitru; daca decizia pocaintei apartine exclusiv pacatosului; daca Dumnezeu, desi vrea, nu poate face nimic fara consimtamantul cuiva, de ce ne mai rugam pentru cei nemantuiti?

  765. samuel zice:

    De ce este nevoie de o religie?De ce sunt religiile si care e scopul lor?Sunt unii care afirma faptul ca nu mai este nevoie de o religie,ptr ca aceasta propune diferite reguli si interdictii omenesti.sper ca intelegeti ce raspuns trebuie sa imi dati.Msk

  766. A citit cineva de pe acest blog”The Theology of the Body” scrisa de Papa Ioan Paul II? Daca da, ce parere aveti despre carte?

  767. zimerman zice:

    frate Marius,
    ajutati-ma va rog sa gasesc cel mai potrivit cuvant in romana pentru ‘insight’

  768. unsimplunume zice:

    Ce faci atunci cand biserica locala, din care faci parte (tu si familia ta), nu se indreapta spre directia potrivita? Adica, atunci cand au loc anumite devieri de la doctrina sanatoasa, in special doctrina despre Duhul Sfant…? Cand asa-numitul „statut de credinta”/”marturisire de credinta” nu mai e „respectat” in toate punctele?

    • Marius David zice:

      Slavă Domnului! Există şi alte biserici!
      Acesta este luxul neoprotestant (poţi schimba biserica…cînd direcţia este razna), dar şi sursă de patologie imensă (poţi schimba biserica după bunul plac).

  769. Vasilis zice:

    (Apoc.19:8) Inul subtire sunt faptele neprihanite ale sfintilor

    dikaioma – se refera atat la faptele neprihanite cat si la neprihanirea sfintilor?
    care-i sensul corect?

  770. anonim zice:

    Dece Bisericile Baptiste nu pun „prea mult” accent pe Darurile Duhul Sfant, iar Cultul Penticostal o face … (poate si in exces) ? Am prieteni Penticostali si Baptisti, adesea incepe o mica cearta: „Voi (baptisti) aveti Duhul Sfant, eu vorbesc in limbi … voi?” Explicati-mi daca se poate cat mai amanuntit … Dece atata diferenta (de interpretare si „cultica”) … De ce Baptisti nu „prea” cred, i-ar Penticostali o fac (poate in excess)!?
    Astept un raspuns postat aici si unul personal pe mail!

    Multumesc mult!

  771. Marina zice:

    As vrea sa stiu daca ati scris ceva pe blog despre educatia copiilor in familie, despre responsabilitatea parintilor.

  772. Lex zice:

    as vrea sa stiu daca am postat ceva pe pagina cu crazy love – rock crestin daca mai primesc raspuns; ca am vazut ca nu au mai fost raspunsuri din octombrie..
    Multumesc

  773. Livius zice:

    Ati pus unele postari sub parola. Va rog spuneti-mi cum obtin parola de intrare. Multumesc! Livius Puraci

  774. Napoca De Ardeal zice:

    Intrebarea mea pe care ti-o adresez tie, cel care a publicat scrisoarea deschisa a lui A.Mateas este: „catolicii si ortodocsii pot fi numiti pagani” ?????
    Marius, tu auzi ce spune Mateas? Tu gandesti ca el???
    Pai frati suntem noi crestinii? Da sau ba?
    Eu sunt ortodoxa. Mi-a placut intotdeauna sa conversez cu persoanele inteligente de orice religie ar fi. Pe tine te cunosc, te-am urmarit, de foarte multe ori ti-am aprobat prelegerile si te-am considerat un frate al meu, crestin.
    Tu ii permiti lui A.Mateas sa spuna ca fratii tai ortododocsi, crestini, sunt de fapt pagani?
    Vroiai sa creezi un val inspumat intre baptisti si penticostali si ai decis sa incepi cu „catolicii si ortodocsii pot fi numiti pagani”?
    Ti-a mers la inima privirea intristata a femeii penticostale care frecventeaza biserica ta si nu te-ai gandit o clipa ca sunt si ortodocsi care citesc blogurile baptistilor si poate si acesti frati ai tai vor fi la fel de socati?
    Marius, regret, e o mare diferenta intre baptistii ca A.Mateas si catolici, ba chiar si intre multi preoti ortodocsi si catolici. Primii vorbesc atat de urat despre ceilalti ca unui crestin obisnuit i se face scarba. Eu locuiesc intro tara majoritar catolica acum. Stiu toti ca sunt ortodoxa. Mi-am exprimat dorinta de a canta in corul bisericii si am fost primita cu bratele deschise. Nici o privire pe sub sprancene, nici o ironie. Pai daca as fi zis ca vreau sa cant in corul bisericii baptiste ce ati fi facut? Mi-ati fi zis ca-s pagana? Pai asta-i iubirea crestineasca? E posibil? Si daca as fi fost musulmana si as fi vrut sa cant in corul bisericii baptiste ati fi aruncat cu pietre? Voi VA vedeti ce faceti? Si mai vreti ca musulmanii sa urmeze exemplul crestinilor! Care? Nu exista un exemplu de urmat in curentele religioase crestine. Sunteti si suntem (ortodocsii) plini de ura si invidie. Eu nu m-am simtit in nici o biserica in Romania ( si am intrat in toate cele din Oradea, de la toate curentele religioase ) atat de relaxata ca la slujbele din bisericile catolice din Italia, unde niciodata nu se face vreo referire rautacioasa la crestinii de alt curent religios. NICIODATA! Pai ce frate e baptistul A.Mateas care o face pagana pe sora ortodoxa Napoca De Ardeal, romani amandoi :((((( !!!!! Sunt socata si intristata mai ales ca pe fratele Cruceru il consideram un crestin inteligent! Te consideram cu adevarat un frate al meu, sclipitor, cu umor, interesant, dar….. acum am indoieli. Fara a avea intentia ii apar si pe catolici, in tara lor, cu strainii si de neam si de cult se poarta mult, dar mult mai bine decat ne purtam noi romanii unii cu altii aici, in tara noastra! Rusine sa ne fie! Si daca tot vorbim de paganism cred ca si baptistii de Craciun accepta ca un adevar , ba chiar surad, cand se spune ca au fost trei magi (vrajitori, samani…etc…) de la rasarit cei care si-au adus primii darurile si recunostinta Domnului! Pagani sunteti si voi atunci?
    Inchei cu unul din citatele voastre preferate duminicale, desigur n-am sa spun exact ca la carte , caci acesta nu e semn de iubire crestineasca sa spui bine textele biblice dar sa ii improsti cu venin si rautate pe unii si pe altii – A.Mateas exemplu – : e foarte usor sa-ti iubesti fratele, dar TU , CRESTINE, trebuie sa-i iubesti pe TOTI ceilalti (nu fratii) asa ca pe tine insuti, asa ca pe fratele tau!
    Mai multa IUBIRE, fratii mei baptisti, mai multa IUBIRE!

    • Marius David zice:

      draga Napoca, îţi mulţumesc pentr textul tău lung, o adevărată confesiune…
      Mă voi gîndi la cele ce spui…
      Ca să ne înveselim… acum asupra căror lucruri ai îndoieli dintre cele enumerate: „mai ales ca pe fratele Cruceru il consideram un crestin inteligent! Te consideram cu adevarat un frate al meu, sclipitor, cu umor, interesant,”

      Eu am îndoieli asupra unui singur lucru din toată enumerarea ta! 🙂
      Îmi pare rău pentru întristare. Se mai întîmplă, dacă ai avea idee de cîte ori pe zi mă întristez eu la comentarii…
      să mai împărţim sarcinile.

  775. Alex Pop zice:

    Ati zis pe Tweeter ca Naum v-a batut la sah! Nu ma pot abtine sa nu-l testez putin, cu cea mai simpla si mai frumoasa “chess puzzle” din lume. E nevoie doar de trei piese:
    Albul are regele la c5 si o tura la b4.
    Negrul are regele la a5.
    Albul muta si da mat la a treia mutare! (deci regle negru muta doar de doua ori, caci la a treia mutare a albului e facut mat).

    Daca o rezolva in 10 secunde e un geniu.
    Daca o rezolva in 2 minute e sahist bun. Peste 2 minute – sahist mediu.
    Daca zice ca nu se poate da sah in trei mutari, faceti un pariu cu el inainte de a-i arata solutia, si cistigati ceva acolo…
    Eram la puscarie cind un rechin mi-a aratat problema, si dupa vreun minut de gindire am spus ferm ca nu se poate. Am pariat pe mincarea pe-o zi, inclusiv “ciricul”(ratia zilnica de 125g de piine) si, bineinteles, am pierdut si am ramas flamind toata ziua.
    De-aia n-am uitat problema… si ehe-hei cite pariuri n-am cistigat de-atunci, cu sahisti d-aia mai increzuti si grabiti, care, ca si mine, au declarat dupa citeva clipe de gindire, ca nu se poate…

  776. mnobineknume zice:

    pace frate Marius!
    nu v-am mai scris de ceva vreme… dar acum revin cu o intrebare 😀
    in Apocalipsa apar mentionati cei 24 de batrani care stau langa tron. cine sunt ei?

  777. Aura zice:

    Pace frate!!!

    As avea nevoie de cateva raspussuri la intrebari care…. e destul de greu de raspuns…

    1. Cand o persoana trece din viata la viata vesnica… obisnuim sa zicem Odihneasca.se in pace!! Bine, dar dupa moarte ce se intampla cu sufletul? Se intalneste direct cu Tatal, sau Il v.a intalni numai la ziua judecatii… cand cei neprihaniti isi vor primi cununa. Ce se intampla cu sufletele oamenilor=persoane adulte care NU au fost botezati si nu au conoscut cuvantul Domnului cat timp au fost in viata,si nu au fost botezati, ma refer la botezul dupa NT. si mor nemantuiti?Mai au ei vreo sansa? Dar cu sufletele persoanelor care au trait pana la potop ce s.e intampla? Sunt ei mantuiti?

    2. Care e diferenta intre : Botezul cu Duhul Sfant / Sigilat cu Duhul Sfant ?
    Daca aveti timp sa imi raspundeti la intrebari cu referinte biblice v.as fi recunoscatoare!
    Salutari de bine si pace cereasca!

    Roaba lui Hristos, Aura.

    • Marius David zice:

      draga Aura,
      da, aşa cum ai intuit este greu de răspuns într-un mic comentariu aici.

      1. Noi nu prea obişnuit să spunem să se odihnească, epntru că odihna aceea este muncă curată. Este o motivatţie în cartea Evrei, cu intrarea în odihna Lui, dar acolo se referă la mîntuirea noastră, noi deja am intrat în odihna Lui.
      2. Există mai multe poziţii referitoare la această problemă. Spaţiul nu îmipermite să dezvolt, Îţi recomand două referinţe. Grudem şi Erickson. Vei vedea enumerate majoritatea poziţiilor evanghelice acolo. Ambele cărţi sînt traduse în limba română. se găsesc la noi la universitate.
      4. Botezul cu Duhul este echivalent credinţei în Cristos. În momentul în care am crezut în Cristos am şi fost botezaţi cu Duhul, în moemenul în care Duhul ne-a botezat am şi crezut în Cristos.

  778. Esential zice:

    Frate Marius,

    Suntem la escatologie la cursul de Teologie Dogmatică şi tocmai am studiat concepţiile despre mileniu.

    Din curiozitate doresc să vă întreb ce teorie credeţi că este cea mai veridică în lumina argumentelor biblice: amilenismul, postmilenismul, premilenismul istoric sau premilenismul pretribulaţional (dispensaţional)….?

    Mulţumesc….

  779. mnobineknume zice:

    despre ce fel de femei se vorbeste in Eclesiastul cap 7:26-28 ?

  780. mihail zice:

    Am citit de Craciun despre nasterea Domnului relatarile din Matei si Luca.
    Matei zice ca dupa ce s-a nascut Isus, Maria, Iosif si pruncul au fugit in Egipt, iar dupa doi ani s-au intors in Nazaret.
    Luca spune ca in a opta zi au venit din Betleem la Ierusalim pentru ca sa fie taiat imprejur, apoi s-au dus in Nazaret.
    Cum au raspuns teologii la aceasta problema pentru ca sunt sigur ca are o rezolvare , dar eu nu stiu de ea….????

  781. unsimplunume zice:

    Ce parere aveti despre Bazna House of Prayer?

  782. Flori zice:

    ce parere aveti de Ellen G White si scrierile ei?

  783. Flori zice:

    ce parere aveti de scrierile lui Ellen G White ?

  784. leila1814 zice:

    Este adevarat ca nu toti cei mantuiti vor fi rapiti (ci doar cei „pregatiti” in momentul rapirii)? Bineinteles, nu ma refer aici la cei care se vor intoarce dupa rapire. Multumesc pentru raspuns!

    • Marius David zice:

      nu înţeleg întrebarea..

      • leila1814 zice:

        Poate ca sa-mi explic intrebarea trebuie sa va spun ca eu cred ca mantuire nu poate fi pierduta si ca cei mantuiti vor fi rapiti inaintea necazului cel mare.
        Se mai intampla ca unii crestini (nascuti din nou si mantuiti) se indeparteaza de Dumnezeu. Vor fi rapiti acesti oameni chiar daca in momentul rapirii traiesc in pacat?

        • Pomisor zice:

          Sub absolut nici o forma nu vor fi rapiti… Matei 25:1-13

          • leila1814 zice:

            Pomisor, multumesc mult pentru raspuns!

          • ce mai conteaza.... zice:

            din cate am auzit ii foarte important sa intelegem diferenta dintre Biserica si Israel cand se prezinta pilde referitoare la Sfarsit,sau cartea Apocalipsa.
            In textul de aici Isus alege o secventa tipica din traditia evreiasca:fecioarele reprezentand defapt ‘domnisoarele’ de onoare ala miresei. Mirele era in odaia de nunta deja cu Mireasa care este Biserica(care a fost deja rapita). Din cate am inteles eu aceasta pilda ii vizeaza oarecum pe Israel si probabil cei ramasi in Necazul cel Mare dar nu Biserica…

          • Pomisor zice:

            Si pentru care motiv i-ar rapi daca ei traiesc in pacat?

        • Marius David zice:

          cum înţelegi tu răpirea? Ce şi cum crezi că se va întîmpla?

          • leila1814 zice:

            Un articol care explica destul de bine pilda celor zece fecioare:
            http://articolecrestine.com/seriale/parabolele-imparatiei/pilda-celor-zece-fecioare.html
            Pentru „ce mai conteaza”: la cine te referi exact cand spui „domnisoarele de onoare ale miresei”? Si ce ar insemna sa fie cineva domnisoarele de onoare al Bisericii? Nu inteleg…

          • leila1814 zice:

            Frate Marius, daca imi permiteti sa raspund si eu la intrebare: mult timp mi-am imaginat rapirea dupa cum este descrisa uneori in biserici: vor dispare milioane de oameni, accidente de masini, de avioane, mare haos, etc. De un timp cred insa tot mai mult, ca o sa fim rapiti atat de putini, ca acest eveniment va ramane aproape neremarcat de lume.

          • Pomisor zice:

            Nu, rapirea va fi un eveniment foarte vizibil avand loc la pecetea a sasea fiind insotit de fenomene astronomice de amploare si imposibil de imitat (soarele nu va lumina 3 zile consecutiv, luna va avea culoare rosie iar spre sfarsitul perioadei de 3 zile va fi un cutremur imens pe mai multe falii, concomitent cu aparitia in vazduh a Domnului cu o stralucire deosebita). Domnul Isus a prevenit impotriva celor care spun ca va veni intr-un mod invizibil. Si apostolul Pavel a precizat ca va fi destul de tarzie ca timp (dupa ce Templul, care va trebui sa fie deja construit, va fi desacralizat) eveniment amintit chiar si de Domnul Isus in evanghelii.

  785. maria zice:

    Frate Cruceru e pacat ca o fata pocaita sa se macheze? astept raspuns

    • Marius David zice:

      Nu, nu-i păcat! Păcat de fată!

      • maria zice:

        imi cer iertare……ce vreti sa spuneti prin:pacat de fata?

        • Marius David zice:

          tu ce crezi, Maria?
          Ce crezi ca am vrut sa spun?
          nu-i păca să te machiezi, repet..
          dar… păcat de faţă, păcat de fată..

          • maria zice:

            Frate Cruceru poate am fost absurda cu intrebarea:e pacat ca o fata pocaita sa se macheze ?dar am avut multe discutii pe tema asta cu diferite persoane si nu prea am stiut ce sa le spun asa ca l-am rugat pe Dumnezeu sa imi spuna El daca e un lucru care Il supara si l-am rugat sa imi vorbeasca prin tati si mi-a spus ca nu e pacat si la un moment dat tati mi-a spus ca o fata pocaita daca chiar vrea sa se aranjeze ii e de ajuns doar un rimel nimik alceva si desi L-am rugat pe Dumnezeu sa imi vorbeasca prin tati s-or nascut in mintea mea intrbarile:Oare chiar Dumnezeu mi-a vorbit?Si asta nu e un lucru care m-ar despartii de El? De aceea v-am scris.

            • Marius David zice:

              şi ce-ai hotărît?
              draga Maria, nemachiată să fii sau chiar numai „cu un rimel” şi atît, poţi fi mai umbrită prin lăuntru decît o fată care se machiază, dar are sufletul curat.
              Şi acest fel de hotărîri.. „doar un rimel”, „doar un ruj şi atît”, „doar ciorapi de nu ştiu care”, „doar o fustă … de nu ştiu care” etc. pot arăta cel mai cumplit fariseism şi searbăt legalism.
              Curvia mentală îşi poate face loc şi sub cele mai bine legate batice.

          • Pomisor zice:

            Draga Maria, nu este in sine un pacat sa te machezi pentru ca nu incalci nici o lege facand asta, in schimb poate fi un lucru foarte neintelept. Ca fata Dumnezeu cu siguranta ti-a oferit o anumita frumusete naturala. Nu este intelept sa renunti la ea de dragul unei frumuseti artificiale ca nimic facut de oameni nu se ridica la nivelul lucrurilor facute de Dumnezeu si in plus vei deveni sclavul ei deoarece frumusetea artificiala are marele dezavantaj ca nu dureaza mult timp. Atat timp cat esti tanara igiena ar trebui sa fie suficienta. Si in plus trebuie sa sti ca orice baiat serios se uita mai mult la calitatile care nu izbesc privirea.

            Deci in principiu eu iti recomand sa cantaresti bine benefiiciile fata de sacrificii cand faci asemenea alegeri.

          • vio zice:

            Draga Maria,
            scuza-ma ca intervin , ceea ce-ti spun i-am spus si fiicei mele care are numai 9 ani, si intr-o zi i-am gasit ceva farduri si alte cele pe care le-a primit de la o verisoara…
            Dumnezeu a facut toate lucrurile foarte bune.
            Dupa mine a te machia inseamna a spune lui Dumnezeu : nu prea m-ai facut bine, mi-ar sta mai bine altfel…
            Un tablou pe care si-a pus semnatura un mare artist, nu cred ca are nevoie de o rama stralucitoare. El este valoros prin faptul ca exista.
            Valoarea unui om nu este ceea ce pune pe el.
            Asta nu inseamna sa-ti neglijezi trupul.
            Cand te uiti in oglinda poti vedea doua lucruri:
            1 Templul DuhuluiSfant
            2 Un trup de carne care vrea sa atraga privirile.

            Inca o data imi cer scuze pt comentariu.

    • @Maria, daca stii engleza citeste postarile astea, sunt despre imbracaminte la prima vedere dar vorbesc de fapt despre atitudinea din spatele hainelor la femei, cit si despre ce gindesc unii barbati. Autoarea blogului scrie excelent de bine 🙂 si trebuie sa fii atenta la detalii:

      http://nowealthbutlife.com/growing-up-modest/

      http://nowealthbutlife.com/modesty-part-ii/

      o sa urmeze si partea 3 a la articol dar nu stiu cind.

  786. anonim zice:

    e un lucru grav daca visezi ca te bucuri de moartea unuia dintre parinti?

  787. maria zice:

    Multumesc foarte mult am inteles foarte clar ceea ce……..vreoiam in prima faza sa spun ca dv mi-ati spus dar defapt Dumnezeu mi-a spus si ii multumesc pentru ca prin amandoua comentariile El m-a luminat si asfel m-a ajutat sa inteleg ceea ce a vrut sa imi spuna prin intrebarile fratelui Cruceru.Pun anumite inrebari pe diferite teme in diferite locuri:exemplu aceasta pagina pt ca stiu ca in momentu in care am anumite intrebari pe diferite teme Dumnezeu imi vorbeste in diferite moduri:printr-un anumit pasaj din biblie,printr-o predica,prin oameni etc.,si asfel ma ajuta sa imi dau seama care e voia Lui si ii multumesc pt asta pt ca eu defapt asta caut sa ii fiu placuta Lui si sa nu Il supar.Pt ca e TOTUL pt mine si vreau sa ramana asa,si vreau cat pot sa nu Il supar.Inca odata va multumesc si Dumnezeu sa va binecuvinteze si de asemenea pe fratele Marius Cruceru pentru ideea geniala pe care a puso D-zeu in el cu aceasta pagina.

    • leila1814 zice:

      daca imi permiteti sa-mi amintesc de raspunsul „cuiva” la aceeasi intrebare: nu nu e pacat ca cineva sa se machieze, insa e pacat ptr femeile care ar trebui sa se machieze, dar nu o fac! 🙂

      • leila1814 zice:

        Altfel insa, intrebari de genul asta, pe care le-am pus si eu destul de des, despre alcool, dans, machiaj, batic etc. pentru mine au de-a face cu legalismul. Unele nu se machiaza ca sunt prea spirituale, insa meprizeaza pe cele machiate. Pentru mine asta e pacat.

      • Marius David zice:

        cred că Billy Graham a spus-o sau lui i se atribuie … şi din perspectiva asta Ruth Bell Graham a fost un exemplu. A ştiut întotdeauan să fie o DOAMNĂ, cum să se îmbrace, cum să se sau să nu se …. machieze, în ton cu evenimentul, cu publicul, cu cerinţele.
        Mare lucru, mare lucru
        este la fel ca o partitură care trebuie interpretată. poate fi interpretată în atîtea feluri.

  788. maria zice:

    Exact asa vad si eu lucrurile am fost si eu odata asa cum descrieti dv in comentariu credeam ca pocainta sta in machiaj si ca te scoate din cer dar eram tot timpu serioasa,posomorata.eram credinceoasa in felul meu dar credinta o tineam pentru mine eram genu de crestin in ascuns si puneam foarte mult accentu pe exterior si in interior eram varza iertati-mi expresia eram un crestin care mergea in iad dar traiam cu impresia ca daca nu ma machez totul e bine.Asa cum v-am spus am vorbit cu multe persoane pe tema asta cu macheatu si imi spuneau ca Maria e pacat,si le spuneam ca din moment ce nu te schimba cu nimik din punct de vedere spiritual nu ii pacat ii adevarat ca nu trebuie sa faci din fata ta o fata de claun cu fondeten,creoane farduri pt ca atunci dai in penibil yo stiu ca toate au o limita pt ca asa cum o stiu toti trupul ii Teplul Duhului Sfant si trebuie sa avem grija ce punem pe el si cum punem pe el in asa fel incat sa nu il distrugem cu propriile noastre maini punand diferite lucruri care contin diferite substante pt ca nu stiu vrem sa ne acopere pistruii s-au mai stiu eu ce.

  789. unsimplunume zice:

    Exista asa ceva ca muzica „profetica”? ( „prophetic worship music ” sau „spontaneous worship”)…Mentionez ca aceast stil de inchinare prin muzica e practicat de unele organizatii si miscari crestine, chiar si de unele biserici…Uitati aici un exemplu:

    • Marius David zice:

      am zeci de exemple de tipul asta începînd cu zona mişcării hippie…
      nu înţeleg care este point-ul.
      am văzut o chestie interesantă pe o mantră yoghină
      se poate cînta un sfert de oră hare rama, rama rama, hare khrisna, hare rama, rama rama, hare khrishna… etc.
      a propos… bună voce.

    • Marius David zice:

      am ascultat cu răbdare pînă la capăt.
      Ce spune totuşi domnişoara/doamna?
      menţionez că pricep limba engleză, dar nu pricep noutatea profetică sau indreptarea din cuvînt…

    • @unsimplunume, de ce nu ar exista asa ceva? exista.
      intrebarea e: e intelept sa te indrepti in directia asta pe termen lung? io zic ca nu. am vazut anul trecut o inchinare de genul si m a cam plictisit. acelasi refren repetat obsesiv 15 min. Apoi ce se intimpla daca liderul de inchinare intr o zi nu are inspiratie de sus? o va recunoaste sau va „baga” de la el, ca trebe sa aiba continuitate?
      pericolul e ca atunci cind iti aghetzi inchinarea pe asa o nisa de spiritualitate legat doar cu un fir de modul in care te inchini, e foarte mare riscul sa ti rupi gitul intr o zi cind firul se rupe. e mai sanatos sa fii ancorat in mai multe fire, si „numai” de psalmi de exemplu iar daca da peste tine o inspiratie de moment cu atit mai bine.

  790. Silly zice:

    Bună ziua,

    Întrebarea mea se leagă de Yoga (ați spus că ați trecut pe acolo) dar nu numai. Mie mi se pare că nu pot fi compatibile. Un prieten bun mi-a spus că nu putem să știm cu certitudine acest lucru pentru că mulți oameni practică yoga fără partea religioasă și sunt creștini și oameni remarcabili. El are prieteni care fac asta și îi înțeleg dilema, însă eu am nevoie de un răspuns clar, mai mult decât „nu vreau să-l judec pe cutare și prin urmare mai bine nu știu dacă e bine sau nu ce face” (îmi dau seama că sunt două întrebări aici, una legată de practica respectivă și una de atitudinea pe care trebuie s-o aibă un creștin în astfel de probleme delicate).

    Vă mulțumesc.

    • Silly zice:

      Vai, cred că am uitat o propoziție pe acolo. Am vrut să spun că întrebarea e despre „legătura” dintre practica Yoga și creștinism, desigur.

      :/

    • Marius David zice:

      am făcut yoga puţin timp şi superficial (ca multe alte lucruri în viaţa mea 🙂 )
      da, şi eu cred la fel, că nu este compatibilitate între yoga şi creştinism, cele două tipuri de modele mentale se exclud, cele două tipuri de meditaţie conţin mecanisme diferite.
      poate că arte marţiale mai degrabă se pot practica fără implicaţiile spirituale, yoga, nu!

  791. vio zice:

    Buna!Am si eu o intrebare ,ce dezavantaje are un politist daca sotia divorteaza de el?

  792. anonim zice:

    Domnule Cruceru, cum vedeți plecarea unui bărbat, creștin, tată a unor copii sau tineri între 10-20 ani, pentru ani de zile la muncă în străinătate și care vine acasă cam de 2 ori pe an, stând acasă 1-2 săptămâni de fiecare dată?
    Probabil ați răspuns deja la această chestiune..

    • Marius David zice:

      Cum să văd? Rău!
      M-am exprimat deja asupra chestiunii.
      Le facem copiiilor case şi le distrugem căminele.
      Le dăm avere şi le lăum tezaurul dragostei.
      şi aş putea continua pe aceste opoziţii.

  793. Johnny zice:

    Zilele acestea, o cantare imi tot rasuna in minte. Tin minte c-o ascultam cand eram copil, si n-am auzit-o de ani buni. Refrenul e ceva in genul: ” Si de-oi pleca eu, mama de la tine/ La geamul tau vor bate niste sopte line…”. Nu stiu cine o canta, restul versurilor, sau vreun alt detaliu. O simpla cautare google, nu returneaza niciun rezultat. As aprecia daca cineva poate fi de folos in aceasta chestiune.

  794. Alex B. zice:

    Am ascultat recent o predica despre ‘Pilda Semanatorului’. La un moment dat ati amintit de o discutie cu un coleg despre de ce nu ar trebui folosita pilda intr-o predica de evanghelizare,sau ceva de genul nu mai tin minte. Era ceva legat de folosirea genitivului,dar nu ati mai intrat in detalii din cauza timpului. Am studiat azi aceasta pilda si am o ‘presupunere’ despre ce ar fi vorba cu genitivul. V-as ruga daca aveti timpul si amabilitatea sa imi scrieti scurt despre ‘detaliul’ acesta!
    Va multumesc anticipat!

    • Marius David zice:

      Alex B. Nu mai ştiu la ce te referi exact,
      dacă te referi la Pildele din Matei 13, atunci spuneam că Pilda semănătorului este de fapt pilda seminţelor, pilda semănătorului fiind un genitiv de apartenenţă în sensul că cel care vorbeşte este cel care se identifică cu semănătorul însuşi.

  795. alex zice:

    Am ascultat recent o predica despre ‘Pilda Semanatorului’. La un moment dat ati amintit de o discutie cu un coleg despre de ce nu ar trebui folosita pilda intr-o predica de evanghelizare,sau ceva de genul nu mai tin minte. Era ceva legat de folosirea genitivului,dar nu ati mai intrat in detalii din cauza timpului. Am studiat azi aceasta pilda si am o ‘presupunere’ despre ce ar fi vorba cu genitivul. V-as ruga daca aveti timpul si amabilitatea sa imi scrieti scurt despre ‘detaliul’ acesta!
    Va multumesc anticipat!

  796. anonim zice:

    cardurile visa electron au cip?daca am card visa electron e ceva grav?

    • Marius David zice:

      nu-i grav, e destul de grav dacă este gol cardul. Dacă are ceva pe el este ok. Trust me!

      • anonim zice:

        eu am vorbit serios ;am inteles ca visa inseamna 666 si ca mai multe persoane au inchis contul din cauza asta ; daca am card din asta inseamna ca am primit semnul fiarei sau semnul fiarei se refera la cel de pe mana sau frunte?

        • Marius David zice:

          şi eu am vorbit tot serios. este o mare prostie chestia asta cu 666 şi cardurile.
          Diavolul este mult mai subtil decît atît, nu-l subestimati. Nu umblă cu prostii atît de facile şi atît de uşor de deconspirat. Are alte defecte, dar are două calităţi, este foarte inteligent şi incredibil de harnic.

  797. marcel zice:

    Buna ziua,

    Stiti cumva unde se organizeaza cursuri de lauta?

    multumesc,

  798. Adrian zice:

    Am o intrebare ce mă frământă legată de valoarea credinţei inaintea lui Dumnezeu: este credinţa oamenilor ce cred Cuvântul lui Dumnezeu egală cu cea a oamenilor care nu cred până ce nu se aduc dovezi şi nu se demonstrează ştiinţific un lucru? (cum ar fi: pământul este rotund şi suspendat in spaţiu; ziua a opta pentru circumcizie si rolul circumciziei; legea entropiei)
    Multumesc!

    • Marius David zice:

      credinţa este credinţă fie că vine în urma demonstraţiei sau a unui eveniment, pentru mine credinţa este validată atunci cînd omul pricepe din Cuvîntul Lui Dumnezeu
      – cine este el,
      – cine este Dumnezeu (poate că în ordine inversă)
      – ce are de făcut în raport cu Dumnezeu
      şi ,…. face, prin credinţă ce are de făcut..
      Ipostazieri ale credinţei… atît de difert manifestată….vedeţi Evanghelia după Ioan, cum au crezut .. Samariteanca, Nicodim, Orbul, Slăbănogoul, Toma, Petru, MAria, Maria Magdalena, Lazăr, Maria, Marta etc.
      Fiecare portret este o ipostaziere a credinţei şi o „metodologie proprie de ajungere la credinţă”

  799. alex b zice:

    Pace,
    ”Faptele apostolilor 2:17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!”

    Cand aveti timp v-as ruga daca mi-ati putea spune cum ar veni exact tradus din greaca verbul ‘a proroci’ in contextul asta. Multumesc anticipat!

  800. luminita zice:

    fr. Marius, o intrebare despre copyright: nu descarc de pe internet, insa in ce masura sa ma uit la ceva pe internet inseamna complicitate la furt?
    multumesc!

  801. Theophillos zice:

    Pace! Am dat intamplator de acest blog si va felicit pentru intreaga munca depusa. Personal, aceasta sectiune a intrebarilor din cadrul blogului dvs mi-a atras atentia in mod deosebit. A fost o idee ce trebuie salutata.
    Am si eu o intrebare.
    Poate ati auzit de dezbaterile starnite de Dan Brown, scriitor de literatura SF ce se pretinde singur „savant”, dar care de fapt nu face decat sa lanseze „falsuri”, teze fara sustinere. In fine, sa trec la subiect.
    O idee lansata de el (de fapt mai degraba preluata din alte surse) in romanul „Codul lui Da Vinci” este aceea ca Isus a fost casatorit, ba ca a avut si copii. Intreaga crestinatate a fost indignata la auzul acestor fabulatii si pe buna dreptate, pentru ca nu au nici o baza biblica/stiintifica. Personal si eu nu le consider mai mult decat niste nascociri. Totusi discutand cu altii despre asta m-au intrebat care sunt motivele pentru care Isus nu s-a casatorit. Ca sa reformulez sa fiu mai bine inteles, de ce este blasfemica o asemenea idee?
    M-am gandit mult la un raspuns, am gasit in biblie chiar ca familia a fost intemeiata de Dumnezeu si este incurajata de El. Nu am putut sa raspund decat ca pentru Isus alta era misiunea pe pamant si ca El nu a fost om, ci Dumnezeu-Om, dar acest raspuns pentru multi nu a fost satisfacator.
    Deci ca sa inchei, va adresez urmatoarea intrebare: Cum putem combate cu argumente solide teza lui Brown?
    Va multumesc anticipat!

    • Marius David zice:

      Multumesc, Theophilos,

      Care sînt motivele pentru care Isus nu s-a căsătorit? Iată o întrebare de 1 milion de euro.
      Buun! Am impresia eu că deja tu ai un răspuns improvizat. Care ar fi acela?

      teza lui Brown nu merită combătută.
      Nimeni nu combate SF-ul
      Fiul meu citeşte Asimov acum. Este super, dar nu este ştiinţă.
      Ce să combatem?

  802. ilie sutu zice:

    Cum se poate intra in posesia parolei de accesare a posturilor parolate`? Multumesc!

  803. exoligu zice:

    De ce este nevoie de îndrăzneală pentru a gândi cu propria minte?

  804. exoligu zice:

    Ce ne trebuie pentru a duce o viaţă bună?

  805. exoligu zice:

    Întrebarea unui copil de patru ani: „De ce nu simţim atunci când creştem?”.
    La patru ani poate răspunsul e mai uşor de găsit, dar când te încarcă mai mulţi ani, în care ai crescut (poate) în diverse feluri, întrebarea devine complicată. De aceea am aruncat-o aicea, să se lupte şi alţii cu ea 🙂

    • anonim zice:

      pt ca e ceva normal sa crestem si nici nu ne dam seama ,suntem prea ocupati cu tot felul de nimicuri de zi cu zi

  806. x-ulescu zice:

    am o oferta de munca pe vara dar nu am inca 16 ani. e imoral sa muncesc la negru in felul acesta, sau e mai imoral sa imi pierd vara cand puteam face ceva constructiv in ea ?

  807. anonim zice:

    am o prietena care e casatorita cu un barbat care nu munceste si in plus bea foarte mult.in cazul asta eu nu cred ca ea mai trebuie sa tina cont de el .ma refer la faptul ca eu din cate am inteles femeia trebuie sa se supuna sotului dar in acelasi timp barbatul trebuie sa`si iubeasca sotia asa cum Si `a iubit Hristos Biserica .de ce nu se tine cont mai mult de chestia asta ?
    de ce se insista asupra supunerii femeii fata de barbat si nu se tine cont de cele scrise mai sus?am mremarcat ca barbatul e cel chemat sa`si iubeasca sotia deci sa faca sacrificii pt ea.eu asa inteleg iubirea .referitor la faptul ca el nu munceste eu stiu ca Dumnezeu a facut femeia pt a fi un AJUTOR pt sotul ei nu ca ea sa faca tot si sa munceasca .eu cred ca asa e logic:daca mama ii cere ajutorul fetei ei de sa zic 9 ani sa prepare ceva asta nu inseamna ca fetita o sa faca mancarea si mama o sa se uite la ea din contra ea o sa munceasca iar fetita o sa ,,se joace mai mult ”adica o sa aiba impresia ca a facut si ea ceva .deci nu e logic ca femeia sa se supuna sotului NUMAI DACA EL IL URMEAZA PE HRISTOS? multumesc si va rog daca vi se pare ok ce am zis cu exemplul acela cu mama si fetita sa il spuneti mai departe pt ca femeile marita sa stie ca s`au nascut pt a fi iubite si pt a fi o binecuvantare pt cei din jur

    • Marius David zice:

      înţeleg situaţia, am avut şi avem asemenea situaţii în parohii,
      totuşi… care este soluţia dvs. Ce propuneţi?
      cum înţelegeţi… la bine şi la RĂU?

      • anonim zice:

        propun o schimbare radicala a modului de gandire a oamenilor daca sotul ar fi cu adevarat urmasul LUI HRISTOS situatia ar fi alta .eu nu pot sa inteleg dragostea LUI IISUS HRISTOS pentru biserica sa si stiu ca nimeni in lumea asta nu o poate explica ,dar EL a zis ca barbatul sa`si iubeasca sotia cum a iubit EL biserica de remarcat ca EL nu a iubit`o doar atunci cand ea IL urma ci chiar si pe cruce a zis TATA iarta-I ca nu stiu ce fac ,probabil ca am aterizat gresit in lumea asta acum 17 ani

  808. Gabriel Mirel zice:

    Frate Marius, vin si eu la dumneavoastra cu o rugaminte…

    As dori, daca se poate, sa-mi recomandati o chitara acoustica pentru un novice in ale cantatului.
    Oferta de pe net e foarte vasta, si ma tem ca din atatea optiuni sa nu o aleg pe cea mai putin buna.

    Astept un raspuns de la dumneavoastra.

    Multumesc.

    • Marius David zice:

      Gabriel Mirel, sună-mă, te rog, este mult de discutat.
      da-mi un email pe privat si iti dau numaruil de telefon

      • Gabriel Mirel zice:

        Dupa cum am promis, trebuie sa fac o scurta descriere cu privire la „noua mea achizitie” in materie de instrumente muzicale.

        Noua mea achizitie este o chitara Hora Reghin – Western. Ce as putea sa spun despre ea, pai…multe lucruri, toate minunate.
        Primul lucru care mi-a atras atentia a fost aspectul chitarii. Intr-adevar cei de la Reghin au reusit sa faca (si inca reusesc) o minunatie de chitara. Aspectul ei clasic, forma, finisajele, arata maiestria celor de la Reghin.
        Dupa ce am exersat cateva acorduri, mi-am dat seama ca laudele pe care fratele Marius le-a avut la adresa ei nu erau gratuite. Sunetul este absolut minunat, cred ca o mare importanta are lemnul din care este facuta chitara (mahon si cedru).
        Un alt plus este spatele ei bombat. Nu prea am vazut multe exemplare de genu.
        Daca ar fi sa fac o comparatie intre Hora pe care o detin si o Yamaha din categoria ei, nu cred ca se puna problema care dintre ele ar avea castig de cauza.
        M-a suprins afirmatia unui prieten: „Ti-ai luat Hora? Am auzit ca sunt cele mai slabe” . Din pacate sau din fericire (pentru ca daca ar sti multi, pretul ar fi cu siguranta mai mare), nu multi stiu despre calitatea celor de la Hora. Binenteles, atunci cand iti alegi chitara, ca si incepator, nu te poti duce singur sa o alegi, Trebuie sa o aleaga cineva cu experienta; in cazul meu, am avut mare noroc de fratele Marius.

        De cand a ajuns chitara la mine, nu a trecut o zi fara sa exersez macar 1 ora la ea. Cand ai o chitara de genu, iti e si mila sa nu-i oferi atentia pe care o merita.

        Dupa ce-mi va trece entuziasmul, sunt constient ca ma asteapta un drum lung si plin de invataturi in „ale cantatului”. Sper sa invat cat mai bine ca, prin acest instrument, sa ii ofer laude Domnului Dumnezeului meu.

        Toate aceste lucruri au fost posibile cu ajutorul fratelui Marius (daca se poate numi ajutor, pentru ca dumnealui a facut tot).

  809. anonim zice:

    nu e logic ca femeia sa se supuna sotului NUMAI DACA EL IL URMEAZA PE HRISTOS?

    • Marius David zice:

      care ar fi varianta propusă de dvs.?

      • anonim zice:

        sotul sa isi asume raspunderea pt faptul ca a vrut sa aiba o sotie si sa demonstreze ca e capabil de acest lucru.cum poate sta o casa in picioare daca stalpul casei se clatina?barbatul e stalpul casei deci el trebuie sa munceasca si sa fie responsabil de soarta intregii case atat pe pamant cat si in cer.din moment ce el nu se preocupa nici de sufletul lui arata ca nu a ajuns inca la maturitatea spirituala si se hraneste cu ,,lapte” cum le spunea Pavel celor ce se departasera de Dumnezeu .simpla ascultare a filmuletului urmator e solutia ideala

  810. nao zice:

    Frate Marius nu am reusit sa citesc celelalte intrebari sa vad daca a mea se afla intre ele..si as vrea sa va intreb..noi de ce trebuie sa ne botezam? de recent un ortodox mia pus intrebarea aceasta si nu a inteles raspunsul meu si sincer era si foarte sarac in argumente.as dori dak ati putea sa imi spuneti cu ceva versete.am crescut de mica in biserica si sincer nu inteleg starea lui.multumesc

  811. liddy zice:

    Situatia e urmatoarea: Pastorul bisericii este dat afara datorita unor lucruri negative pe care le-a facut in repetate randuri. Comunitatea de care apartine biserica a hotarat ca biserica intreaga sa nu mai ia cina 3 luni, desi asta din cate stiu nu este satutar nici biblic, sustinand ca nu ar fi o disciplinare a bisericii ci mai degraba o perioada de meditare si sfintire. In aceste conditii, dat fiind faptul ca conducatorii acestei comunitati il sustin in continuare pe acest pastor, desi exista dovezi foarte clare in defavoarea lui, ce ati propune?

  812. nao zice:

    frate Marius.De ce in Biblie avem enumarati 150 de psalmi?nu sunt oare 149? daca nu atunci de ce 2 psalmi sunt egali in cuvinte?

  813. question zice:

    ce parere aveti de pastorul de la biserica Metanoia Arad- Cristian Barbosu?

    • Marius David zice:

      Ce părere aveţi de întrebările nepotrivite, dragă Question?

    • @Question, iti spun eu parerea mea, daca fratele Marius nu are curajul ;). E un tip fain, fratele Barbosu!

      • Marius David zice:

        Draga Putinstiutorule, daa nu te-as cunoate personal, as considera o jignire ce spui.
        Nu-i vorba de curaj.
        Ce am avut de spus i-am spus în faţă, în scris şi chiar cu un martor mediator.
        Există mulţi tipi faini care merg în direcţii şi cu eclesiologii diferite de ale noastre, a mea, a ta, a lui, pînă la urmă Dumnezeu ne va judeca după roade şi nu numai.
        Oricum nu-l invidiez deloc în zilele acestea, unii ştiu de ce.

  814. luminitas zice:

    Intrebare legata de caderea omului in pacat la creatie:
    1. Era omul atunci fara pacat, fara o fire care sa tinda spre pacat, spre razvratirea de Dumnezeu?
    2. „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza 2:15) Cineva mi-a spus ca omul trebuia sa pazeasca gradina de sine, era omul in sine rau, ce presupune aceasta pazire. De diavol sau de sine?
    3. Era atunci vointa omului pervertita? Este acum vointa omului corupta? Este asta o teologie vitala pentru credinciosii de astazi, pentru biserica?

    multumesc.

    • Marius David zice:

      Draga Luminitas,
      1. fără păcat, dar cu o fire capabilă de păcat.
      2. A păzi aici are alte sensuri decît protejare, înseamnă ornare, cultivare, păstrare, îngrijire.
      3. Da, acum voinţa omului este coruptă, de aceea nu putem să voim mîntuirea decît atunci cînd Duhul ne cercetează.
      Da, aceste lucruri sînt vitale pentru credincioşi. Poporul moare din lipsă de cunoştinţă.

    • Marius David zice:

      nu ştiu dacă ai primit răspunsul meu.
      l-am scris, dar am primit o eroare.

  815. Marinel zice:

    Frate Marius.
    Pun întrebarea aceasta aici pentru că răspunsul ar putea fi de folos şi altora (cred… sper…)
    Pe vremea când lucram într-o tipografie şi am tipărit reproduceri după Biblia de Iaşi – 1874, pe lângă dificultatea citirii în acel limbaj vechi, am descoperit şi o nepotrivire de traducere în Ezechiel 34:16, care schimbă enorm sensul finalului versetului. Iată versiunea Cornilescu: „Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea slabă. Dar VOI PĂZI pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade”, şi versiunea King James, care coincide în ce priveşte sublinierea cu traducere din Biblia de Iaşi: „I will seek that which was lost, and bring again that which was driven away, and will bind up that which was broken, and will strengthen that which was sick: but I WILL DESTROY the fat and the strong; I will feed them with judgment”. (din păcate nu am la îndemână reproducerea din Biblia de Iaşi, dar îmi amintesc că acel I WILL DESTROY era tradus cam tot în acest sens. Care traducere e corectă şi de unde deosebirea? Mulţumesc mult!

    • Marius David zice:

      aş merge pe mîna bibliei de la Iaşi.
      Specialitatea mea nu este Vechiul Testament, dar pot întreba pe colegi, după întoarcerea din concediu, dar în mai multe cazuri biblia de la Iaşi s-a dovedit mai aproape de original în privinţa NT cel puţin, adică la textul grecesc, care mă priveşte şi pe care îl privesc.

      • Marinel zice:

        Mulţumesc, frate Marius! Am avut o bănuială în acest sens, studiind texte din Noul Testament. Acum mai am o bănuială (nedumerire?). De ce o fi tradus Cornilescu aşa „blând”? Ce-i drept, bănuiesc răspunsul, aşa că nu mă mai „întind” cu întrebările.

  816. live4js zice:

    pace as avea si eu o intrebare daca o fata se casatoreste cu un baiat care nu s-a pastrat dar ea da ei mai pot primi binecuvantare la casatorie?Daca el s-a lasat de acest pacat s-a marturisit si chiar ia spus si fetei despre asta.Pace

    • Marius David zice:

      dacă se pocăieşte, sigur!
      I-a spus doar fetei? Nu crezi că ar trebui dusă mărturisirea mai departe. Suportate nişte consecinţe?
      Este gata băiatul să plătească acest preţ? Dacă da, atunci sînt dovezi că pocinţa este preţuită.

      • live4js zice:

        A nu ia spus numai fetei el s-a marturisit la pasturul biserici unde el este membru era o seara de rugaciune si atunci s-a decis ca trebuie sa se marturiseasca.Fetei ia spus cam dupa vreo 2saptamani dupa ce sau cunoscut el a zis ca nu vrea sa o minta ci vrea sa fie sincer si daca ea il accepta asa e bine daca nu nu dar decat sa o minta mai bine sa se desparta de ea asa zicea el , iar peste putin timp ei urmeazasa sa se casatoreasca ea la acceptat asa, credeti ca Dumnezeu este deacord cu aceasta relatie?. Si nu inteleg despre ce pret si consecinte este vorba.V multumesc multu pentru raspunsul anterior Dumnezeu sa va binecuvanteze.

  817. alex b. zice:

    Frate Cruceru,

    As avea o rugaminte la dumneavoastra; De mai bine de un an am renuntat la a ma uitat la filme(in mare parte datoria sfaturiilor dumeavoastra) dandu-mi seama ca viata ii prea scurta sa imi pierd saptamanal 2 ore din ea ca mai apoi sa nu raman cu nimic. Dar se intampla ca sunt cu un anumit grup de prieteni sau cu sotia si ei vor sa vizioneze un film neaparat.. V-as ruga daca puteti sa imi recomandati o lista de cateva filme care merita intradevar vizionate ca sa pot in momentele alea sa am ceva pregatit asigurandu-ma ca daca tot mai uit 2 ore sa si invat ceva!

    Multumesc anticipat!

  818. Suveti Pavel zice:

    ce inseamna cele 390 de zile in care Ezechiel trebuie sa stea pe partea stanga, de fapt, daca am inteles eu bine sunt niste ani, dar de cand se numara ani astia?
    multumesc

  819. pavel zice:

    cele 390 de zile in care ezechiel trebuie sa stea culcat pe o parte, reprezinta nelegiuirile Israelului, dar ele reprezinta si un numar de ani? si daca da de cand se numara cei 390 de ani? aceiasi intrebare si pentru cele 40 de zile pentru Iuda (Ezechiel capitolul 4)

  820. anonim zice:

    De ce Dumnezeu nu a creat mai intai femeia si apoi barbatul?ea e cea care da viata pe pamant… sau nu e importanta ordinea in care au aparut femeia si barbatul?

  821. claudia zice:

    Cum sa ma rog ca Dumnezeu sa-mi daruiasca un copil?

  822. gicu zice:

    tradus in romana „logodna” este ebraicul „aras” şi inseamna angajament sa te casatoresti, sau a te lega cu promisiunea sa te casatoreati cu cineva.De fapt, in limba engleza, chiar asa si numeste logodna „engagement”, adica angajament. Cind baiatul are drept de soţ, ori că cei doi pot trăi împreună, atunci când sincer şi conştiincios în faţa Lui Dumnezeu băiatul a luat hotărârea faţă de fata dată, ori atunci când treci pe la altar, şi pe starea civilă ?

  823. Adrian zice:

    Am incercat sa caut, dar nu am gasit (sau nu am observat eu); nelamurirea mea e alta; daca un cuplu (sot-sotie), credinciosi, divorteaza; ulterior unul din cei doi moare. Cealalalta parte isi gaseste pe cineva, tot credincios, intrebarea e: se poate casatori cu acea persoana? Se poate face in Biserica? Sau ce spune BIBLIA despre aceasta?

    Multumesc si astept raspunsul dvs.

  824. Gabriel Burcusel zice:

    Am si eu o intrebare. Ce masina este in poza de pe home page. Logo-ul de pe volan imi este foarte cunoscut. Este masina germana?

    • Marius David zice:

      Ha, ha, ha,… în final cineva întreabă!!! ESte bordul maşinii mele preferate… Este Wv broscuţă, 1971, anul naşteriimele..
      într-o asemena maşină nu se intră cu cravată, se intră cu papion

      • Gabriel Burcusel zice:

        Da este o masina foarte frumoasa. Am o memorie destul de buna si mi-a atras atentia logo-ul de pe volan care seamana foarte mult cu vechiul logo al orasului Linz (Austria) unde locuiesc in momentul de fata.
        http://en.wikipedia.org/wiki/Linz
        Credeti ca este o coincidenta sau exista o legatura?
        Din cate stiu eu Hitler a comandat producerea acestei masini si a trait in orasul Linz cand a fost adolescent si ma gandesc ca ar exista o legatura undeva .
        Nu afirm nimic, doar sunt curios..:)

  825. Adrian zice:

    Frate Marius,

    Va scriu deoarece citesc de ceva vreme blogul dvs. si nu am reusit cat de cat sa gasesc un raspuns la urmatoarea situatie: daca doi crestini se casatoresc, iar apoi dupa o vreme divorteaza (crestini fiind) Biblia spune clar ca nu ai voie sa te recasatoresti deoarece este curvie. Daca intertimp, fostul sotul sau fosta sotia (divortati fiind), moare; in acest caz cealalalta parte are dreptul sa se recasatoreasca sau nu?

    As aprecia foarte mult daca v-ati gasi timp sa imi raspundeti la aceasta intrebare, sau daca s-a dezbatut undeva aceasta, sa imi dati un link.

    Va multumesc!

  826. Adrian zice:

    Frate Marius,

    Va scriu deoarece citesc de ceva vreme blogul dvs. si nu am reusit cat de cat sa gasesc un raspuns la urmatoarea situatie: daca doi crestini se casatoresc, iar apoi dupa o vreme divorteaza (crestini fiind) Biblia spune clar ca nu ai voie sa te recasatoresti deoarece este curvie. Daca intertimp, fostul sotul sau fosta sotia (divortati fiind), moare; in acest caz cealalalta parte are dreptul sa se recasatoreasca sau nu?

    As aprecia foarte mult daca v-ati gasi timp sa imi raspundeti la aceasta intrebare, sau daca s-a dezbatut undeva aceasta, sa imi dati un link.

    Va multumesc!

    PS: scriu a 3 oara acest mesaj!

  827. turn2christ zice:

    Ce trebuie facut cand Dumnezeu nu raspunde la rugaciuni? Cand incercarile vin din toate laturile si te simti atat de stramtorat ca parca „lumea” ar fi singurul loc de scapare …

  828. jospeh zice:

    Frate Marius a-ti tremurat vreodata in prezenta Domnului?ati avut emotii cand rosteati sfantul Nume al Domnului? Nu spun asta dintr-un aer superior…ci doar sa vad cum lucreaza Domnul in vietile unsilor sai care au fost chemati sa vesteasca Evanghelia ! Cand va intreb daca a-ti tremurat vreodata nu ma refer la vreun fenomen carismatic ci pur si simplu un adevar real 🙂 !

  829. Lidia zice:

    Considerati ca un neo-protestant se poate casatori cu un protestant? (In acest caz presbiterian), avand in vedere ca exista o teologie diferita despre botez?

  830. gratian moza zice:

    de ce sunt anumite post-uri parolate?
    cum se poate obtine o parola?

  831. ALINA zice:

    Pe scurt: o fata il cunoaste pe Dumnezeu si se boteaza in biserica. Dupa ceva timp insa se casatoreste in lume. Este exclusa din biserica deci ” in afara”. Este in divort in timp ce se intoarce la in biserica din nou. Partenerul ei de viata are pe altcineva,deci ce ar trebui sa faca ea? Ar trebui sa incerce sa-si salveze casnicia desi stie ca respectivul deja are pe altcineva? Ce sanse ar mai avea ea sa se recasatoreasca in biserica? Cum ar trebui ea sa procedeze mai exact?

  832. Claudia zice:

    Pace frate Cruceru!
    V-am ascultat cu mare bucurie, ca un flamand ce primeste hrana, de cate ori ati predicat la noi in biserica, si parerea dvoastra conteaza pentru mine personal.
    Domnul m-a trecut in ultima perioada prin mai multe situatii care m-au facut sa ma doara si chiar sa simt ca mi-a luat totul (pamanteste vorbind), dar … Domnul ii bun si nu ma lasa. Am inceput sa studiez cartea Iov, ma ajuta si invat mult despre caracterul si suveranitatea lui Dumnezeu din ea, insa am nevoie de ajutor in studiere. Rugamintea mea la dvoastra este daca puteti sa imi recomandati o carte de studiu pe cartea Iov, care sa ma ajute in studiu? (de preferat in limba romana).
    Va multumesc pt raspuns si multa binecuvantare!

  833. in cautare zice:

    Exista TRINITATEA?
    de unde stiu eu ca voi aveti dreptate sau Martorii lui Iehova au dreptate?
    cum pot sa inteleg asta?

  834. Archie zice:

    Ce parere aveti despre faptul ca trupa Proconsul, desi declarata „pocaita” de vechea viata inca mai scalda vocile proaspat botezate in harul Lui Dumnezeu intr-o cloaca impreuna cu „fratele” Jean de la Craiova si altii? „Ridic” intrebarea ca si parinte si slujitor in via mladitelor tinere, daca mi se permite asocierea si cu ingrijorare cu privire la amalgamul de invataturi cum ar fi: „ei doar fac evanghelizare la locul de munca” sau alte ineptii fara fundament biblic. Scuze pentru raul de cuvinte ^^

    • Marius David zice:

      Ce părere să am?
      Mă tem să nu mi se împlinească previziunile.
      sper să nu
      uite aici https://mariuscruceru.ro/2010/11/17/draga-bodo/

      • Archie zice:

        V-am inteles raspunsul si sunt in totalitate in acord cu dvs, dar cred totusi ca intrebarea mea se refera la compromisul (din punctul meu de vedere) pe care Bodo il face cu muzica laica si care poate afecta, si dupa cum am intalnit deja multe persoane, afecteaza principiile scripturale cu privire la muzica. Scuze daca nu am inteles pe deplin raspunsul sau daca nu am ridicat intrebarea corect ^^

        • Marius David zice:

          Da, unii ar spune…. să fim sare şi lumină. Se duce acolo ca să îi convertească pe ceilalţi cîntăreţi care cîntă împreună cu el. Se înţelege, fără onorariu. Pro bono.
          Mă abţin să comentez mai departe. Deja devin răutăcios puţin.

  835. Andreea zice:

    Cine a făcut această afirmație?

    Această Carte te va îndepărta de păcat, sau păcatul te va îndepărta de această Carte.

    Pe internet se vehiculează în general două nume: C.S. Lewis și D.L. Moody. De asemenea, am regăsit-o și într-o carte în care se spune că John Bunyan ar fi afirmat acest lucru.

    Nu este un lucru esențial, însă doresc să scriu aceste cuvinte pe o Biblie și, cu toate că afirmația are valoare intrinsecă, este important pentru mine să cunosc cine a spus, pentru că dacă știu cine pot să înțeleg altfel și de ce în contextul ansamblului de idei și credințe al acelei persoane. (nu doar în această situație)

    Vă mulțumesc! Un an nou binecuvântat sub privirile Domnului!

  836. alex b. zice:

    Pace!

    Am vrut sa va intreb, ce parere aveti de carte lui Enoh?
    Multumesc anticipat

  837. raducanu zice:

    Relatia dintre un baiat tipic crestin, neindoctrinat si o fata botezata, calca in picioare versetul „nu te injuga la un jug nepotrivit” ?

  838. rares zice:

    este pacat ca verisorii de grad 2 sa se casatoreasca?

  839. rares zice:

    este pacat casatoria intre verisori de grad 2?

  840. lacrad zice:

    credeti ca Dumnezeu ii va judeca pe cei bolnavi mintal pt pacatele pe care le fac?
    dar despre batranii care candva au fost sanatosii si la batranete sau imbolnavit, Dumnezeu ii va trata diferit in ce priveste judecata de pacate?
    daca cunoasteti scrierii linkurii imi trimeteti please!!

  841. alina zice:

    cred ca am mai trim o data!!!
    Ce parere aveti despre industria muzicala actuala?
    Despre asa zisul Rain Man?
    Si cine credeti ca lucreaza asa bine in umbra fara sa lase nici macar o urma?

  842. EL RA zice:

    Raspundeti va rog la aceste intrebari cu versete din scriptura,
    1) In ce zii va venii Cristos din nou, a doua oara si ultima data pe pamant si in sfera materiala
    2) In ce zii va fii rapirea celor sfinti
    3) In ce zii vor invia mortii in Cristos
    4) in ce zii vor invia ceilalti morti
    5) care este ziua Maniei, sau ziua D-lui, sau ziua lui Dumnezeu, cea pregatita pentru omenire, o zii se pare ca este rezervata numai pentru el
    5) In ce zii va fii judecata
    6) in ce zii va suna cea dea saptea trambita, si ultima
    7) in ce zii va fii distrus ultimul dusman al lui Dumnezeu
    nu intreb ora si ceasul, caci cu totii stim ca nu sunt cunoscute de nimeni afara de Tatal.

  843. Samuel zice:

    Pacea Domnului Isus. Sunt casatorit de mai putin de un an, asteptam un baietel cam in 2 luni, cu ajutorul Domnului. Am auzit o predica-studiu ,despre viata de familie- casnicie, la radio vocea evangheliei Suceava, acuma seara ( in Sua unde locuim noi) 2 martie 2012 in Ro. Am putea primi predica sau setul de predici pe adresa noastra de email, k sa le pot asculta impreuna cu sotia mea. Va multumim mult. Domnul sa va binecuvinteze

  844. Damaris zice:

    Intrebari: 1. Ce este hula impotriva Duhului Sfant? (probabil ca atunci cand voi intelege asta nu va fi nevoie sa cer explicatii despre faptu ca nu se iarta…teoretic…sau practic…)
    2. Cine sunt prinsii de razboi mai exact?
    3. Apostatii sunt ”cei scrisi dinainte pentru osanda aceasta”,nu? Atunci: daca sunt scrisi dinainte unde ramane libertatea omului de-a alege? Sa presupunem ca sunt scrisi dinainte deoarece Domnul ne cunoaste inima si pornirea la fiecare, atunci de unde stiu eu ca nu fac parte din numarul celor scrisi dinainte pentru osanda? Si daca e asa, ca suntem scrisi fiecare fie spre viata vesnica fie spre moarte atunci ce rost a mai avut creatia si viata de atunci incoace?
    Multumesc!

    • Marius David zice:

      Domnul Cristian Bădiliţă în ale sale 9 studii, carte pe care am recomandat-o deja… are un excelent studiu despre hula împotriva Duhului. Sper să aveţi răbdare să o citiţi.
      2. Prinşii de război.. în ce context?
      3. Apostaţii? În ce context? Cartea Iuda? Apocalipsa?

  845. Am o intrebare pentru tine Marius, cum vezi tu toate aceste “sarbatori” in bisericile protestante? Oare pastorii si conducerea nu cunosc istoria acestor “sarbatori” si de unde vin? De ce biserica incurajeaza astfel de blasfemii la adresa lui Dumnezeu ? De ce nu exista invatatura in biserici despre acest lucru, ca oamenii sa stie adevarul? Doresc sa aflu parerea ta cu privire la aceste lucruri, desi raspunsurile le cunosc.
    Ps: scuze de dublu post dar nu vazusem ca ia categorie separata pt intrebari.
    (am pus aceasta intrebare si la postul „Și s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat” (via Ratio et Revelatio)

  846. Marius, asteptam si eu raspuns la intrebarile pe care ti le-am spus, dar se pare ca nici macar nu ai aprobat commentul…

  847. Sebastian Motfolea zice:

    Pace frate Marius. As dori si eu parola pentru a asculta predica despre prostie. Multumesc!

  848. Ligia Olarescu zice:

    Buna ziua! Ati spus candva, vorbind despre muzica, ca omul are responsabilitatea/datoria de a crea noutate (nu acestea erau cuvintele exacte, dar sper ca nu v-am inteles gresit). Ati putea, va rog, sa dezvoltati? Responsabilitate mi se pare cam mult spus… Care e suportul biblic al acestei idei?

    • Marius David zice:

      da, Ligia Olărescu, am spus că sîntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu,
      răscumpăraţi fiind, ni se restaurează chipul şi asemănarea după Sine,
      Dacă El este Creator şi Creativ,
      sîntem datori să Îl urmăm în calităţile şi acţiunile Lui în limita pe care prăpastia ontologică dintre Om şi Dumnezeu o îngăduie….
      Creaţia este unul dintre cele mai evidente trăsături de creion pe chipul Omului, trăsătură care calchiază trăsăturile de pe Chipul lui Dumnezeu.

  849. Emanuel Iovan zice:

    Frate Marius,
    As dori sa va intreb ce parere aveti despre versetul urmator: 2 Corinteni 12:2
    La ce se refera cand spune Pavel „al treilea cer”?
    Domnul sa va binecuvinteze!

  850. Victoria zice:

    Imi puteti spune va rog ce stiti de secventa Amalia? Apare ceva scris despre acest lucru in biblia ebraica? Recunosc, nu sunt o persoana foarte credincioasa, dar am avut ceva intamplari mai neobisnuite, iar o cunostinta mi-a zis sa ma interesez de secventa Amalia, si sa caut in biblia ebraica…

  851. Victoria zice:

    stie cineva daca in bibliei se pomeneste de secventa Amalia, si la ce se refera aceasta? Multumesc anticipat!

  852. Ioana zice:

    Ce parere aveti despre „marea trecere” despre care se vorbeste ca va fi in 2012 ?

  853. Ce credeti despre venirea papei Benedict XVI in Romania? (dat fiind ca doctoratul dvs. adreseaza operele unui episcop catolic)
    Link: http://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/08/02/poll-venirea-papei-benedict-al-xvi-lea-in-romania/

  854. Erata: precursor al catolicismului

  855. S.Z. zice:

    Pace Marius…mi-ar fi placut sa aflu parerea ta despre traditia transmiterii textului Noului Testament. Ma refer aici la problemele care apar cand comparam manuscrisele vechi, problemele legate de insertii tarzii in text (Paranteza Ioanina, pilda cu femeia prins in adulter din Ioan, etc.), problemele legate de corectari din motive teologice, problema legata de faptul ca Textus Receptus se bazeaza pe unele manuscrise nu foarte valoroase. Le numesc probleme, poate ele nu sunt probleme, sau sunt doar in capul meu….tousi sunt curios cum vezi tu lucrurile.

  856. S.Z. zice:

    …multumesc frumos pentru invitatie. Am deja 37 de ani si o meserie pe cocoasa, mi-ar fi placut sa asist la curs, insa nu mai este posibil. O sa dau o cautare pe pagina ta, daca ai vorbit despre asta deja, voi gasi.
    S.Z.

  857. S.Z. zice:

    …da, eu in principiu sunt la curent cu ceea ce se stie in lumea carturarilor din ziua de azi legat de critica textului. Materialele disponibile provin in principal dinspre aripa liberala si neoagnostica, asa ca mi-am luat carti scrise si de Metzger si de Ehrman. Majoritatea informatiilor sunt fapte si din acest motiv nu este prea mult loc pentru interpretari. Motivul pentru care mi-ar fi facut placere sa-ti aflu parerea ta este pentru ca i-mi place felul tau de gandire.

  858. Frate Marius, recent am descoperit un articol foarte interesant, cel putin pentru mine, privind in ansamblu profetiile din cartea Daniel. Este un articol cam lung, dar pe mine m-a captivat, si daca puteti, si doriti, sa aruncati si dumneavoastra o privire pe acolo: http://www.isushristos.org/uniunea-europeana–ridicarea-si-caderea-ultimului-imperiu.html . Va multumesc!

  859. theoray zice:

    Am facut un studiu personal despre Amnon si Tamar. I l-am trimis si fratelui Vasile Bonda (WES). M-as bucura sa vi-l trimit, pentru „puricare”. Mi-ar prinde bine si a doua parere. Ce ziceti?

  860. Casi zice:

    Datorita unor traduceri mai anevoiase ale Bibliei sunt oameni care spun ca Biblia se contrazice.Un exemplu : Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.–-Faptele apostolilor 9:7
    Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.–-Faptele apostolilor 22:9
    Varianta Cornilescu traduce 22:9 „n-au auzit glasul”
    Noua Traducere In Limba Romana:”nu intelegeau cuvintele”
    New International Version: „they did not understand the voice”
    Banuiesc ca si manoscrisele in greaca folosesc „nu intelegeau cuvintele”, dar as vrea sa fiu sigur si de aceea am postat aceasta dilema.
    Multumesc pentru un viitor raspuns:)

    • Ana O. zice:

      Iata aici o lista cu contradictii (aparente?) din Scriptura:
      ww.evilbible.com/Biblical%20Contradictions.htm

      Se poate da vina pe traduceri insa intrebarea ramine, care traducere e cea corecta?

  861. Vasilica zice:

    Daca nu doriti sa apara intrebarea , va rog sa-mi dati un raspuns pe facebook sau pe mail. Conteaza foarte mult pentru mine. Multumesc!

    • Marius David zice:

      da, sînt prea mult date și trebuie protejate persoanele implicate. Puteti sa ma sunati, vedeți că este numarul meu la pagina de contact.

      • Vasilica zice:

        Da, am postat mai jos, dar am sters numele orasului. Eu sper sa primesc un raspuns pentru ca ma framanta demult aceasta problema.
        Imi pare rau, dar nu as indraznii sa dau un telefon.

  862. Vasilica zice:

    Pace! Am o intrebare si-n acelasi timp, o problema. In Biserica din care fac parte, nu exista pastor, deoarece vechiul pastor nu a primit destule voturi[ nu inteleg de ce] pentru ca era foarte serios si bine pregatit. Acum vine pe la noi un pastor, din cand in cand care pastoreste o biserica din alt oras. In rest cei din biserica tin studiul Biblic si Predica. Oamenii acestia sunt bine intentionati, dar nu au pregatire pt asa ceva, iar pentru mine 3+ 2 ore sunt o corvoada. In ultimul timp prefer sa stau acasa si sa-mi cobor de pe net predici sau sa urmaresc LIve programul de la Cluj . Mama ma cearta pt asta, dar si alti tineri simt acelasi lucru. Iar cei din Biserica nu se grabesc sa rezolve problema. Le place sa predice pe rand , cu toate ca de meserie sunt instalatori, sau lucreaza in constructii si asta se vede. Va intreb cu toata sinceritatea, ce pot sa fac in aceasta situatie?
    PS. Nu am scris numele orasului pentru ca nu doresc sa supar pe cineva.
    Multumesc!

    • Ana O. zice:

      Vasilica,
      vad doua probleme (cel putin) in mesajul tau de mai sus:
      1. nu poti avea partasie tu si computerul de pe birou; cei din Biserica primara se adunau laolalta (scrie in Fapte).; numai in iad omul e singur cu computerul lui, nu si in Cer si pe pamint. Nu poti lua Cina Domnului cu computerul si nici nu te poti gura impreuna cu el; nu de alta dar el e o masina fara suflet.
      2. de ce aveti nevoie de pastor?
      Nu ziceti voi ca toti sunteti preoti (vezi preotia universala)?
      Studiati cu toti Scriptura ca doar pastorul e om ca si voi ceilalti.

      • Vasilica zice:

        O biserica trebuie sa aiba pastor. Cel putin cei tineri vor sa auda o predica buna. Cei din biserica nu au pregatire si timp suficient pt asta. Ei pot sa intervina la studiul biblic, dar la fel ca intr-o orchestra este nevoie de un dirijor. Mergeam cu placere cand era fostul pastor, acum nu .
        Mi-a spus cineva ca aici esteun loc unde pot fi sincera. Imi cer scuze daca deranjez.

        • Ana O. zice:

          cei tineri se pot informa si singuri din carti, afara de faptul daca sunt analfabeti; mura in gura nu foloseste nimanui; iar cind va adunati laolalta si impreuna puteti sa va rugati, sa cintati imnuri de slava lui Dumnezeu, sa cititi Scriptura si sa incercati sa o interpretati corect (aici e punctul cel mai sensibil);
          Cina o poate da orisicine ca tot simbol ziceti ca este; la fel si botezul.
          Inteleg ca e mai comod sa sedeti in banci si sa va teoretizeze un pastor dar asta suna a lenevie si viata comoda. Nu asa se slujeste lui Dumnezeu, ce crezi?

          • Vasilica zice:

            Fara suparare, dar niste instalatori nu pot sa faca munca unui teolog cu 4 sau 5 ani de studii superioare. Da aveti dreptate, pot sa citesc si singura si sa gasesc predici bune pe net.Imi pare rau ca am pretentii mai mari si nu pot sta legata pe scaun cand la amvon se spun numai banalitati.

            • Ana O. zice:

              Pastorii cu 4-5 ani de studii la seminar NU sunt teologi; pentru a fi teolog ai nevoie de multi ani de studiu, de invatare a limbii grecesti vechi si noi si de multe altele asemenea; si mai ales, MULTA rugaciune.
              Ce se invata la seminar sunt notiuni generale ce vizeaza Scriptura si interprtarea acesteia.
              Cei din adunare, care nu-si fac timp sa studieze si sa se roage, nu au nevoie de pastori cu seminar teologic si cu atit mai putin de teologi.
              Iar daca dvs mergeti la adunare numai ca sa auziti predici savante, e mai de folos pentru toti sa stati acasa.
              A avea pretentii mai inalte de la altii, tine de mindrie spirituala, ceva ce merge inaintea caderii.

  863. romuluss zice:

    @Vasilica,

    am intalnit un fenomen oarecum similar in Cluj acum multi ani cand pastorul Beniamin Faragau si-a inceput prezentarea studiilor. Imi amintesc cu mult drag de serile de luni pe care le asteptam cu o dorinta aproape copilareasca. Parca si acum il vad pe Beni asezand schitele cartilor Vechi si Nou Testamentale pe care mai apoi le incarca cu o bogatie de cunoastere inedita. Pentru foarte multi binecuvantarea expunerilor pastorului si scriitorului Beni Faragau a fost deplina, parca a reusit sa porneasca toate rotitele mintii si ale sufletului in asa fel incat dorinta de intelegere a Scripturilor a devenit o nevoie greu de stapanit pentru multi dintre noi. Marturisesc ca a fost un har deosebit a carui aroma o retraiesc cu intensitate si acum. De-alungul anilor am ramas indragostit de oamenii haruiti de Dumnezeu in a expune cu maiestrie Arta Cuvantului Lui Dumnezeu. Prin ei am reusit sa vad si sa ating o farama din infinit.

    Harul Lui este exprimat diferit in fiecare dintre noi, astfel am reusit sa depasesc tendinta comparatiei si sa vad unicitatea harului in fiecare din noi. Nu exista predicator bun sau rau, exista doar un mod diferit de exprimare a harului. Cu siguranta caut de fiecare data sa „fur” din maiestria celor care deznoada cu multa usurinta Marea Opera a Lui Dumnezeu – Sfintele Scripturi.

    Partasia nu trebuie evitata chiar daca harul Cuvantului nu este asa cum simtim nevoia sa fie, in schimb avem marea binecuvantare de a asculta predici pe masura nevoilor fiecaruia pe internet. Acum cativa ani, era foarte dificil sa aflii o anumita interpretare a Sfitelor Scripturi de un anumit nivel de maturitate, in schimb azi totul e la un click distanta de noi. Este un har pe care majoritatea din noi nu il stiu aprecia. Ma bucur atat de momentele de partasie(desi in diaspora nu este la fel de simplu ca si in tara), dar savurez cu multa placere harul pus de Dumnezeu in predicile bine calibrate.

  864. Sorin zice:

    Buna ziua! Ma numesc S., sunt casatorit de 11 ani si as vrea sa va intreb daca este pacat ca nu dorim sa avem copii? Atat eu cat si sotia mea nu suntem decisi, datorita situatiei sociale . Eu sunt somer si nu reusesc sa obtin un job decent. Sotia mea lucreaza in cercetare, dar cu un salar mic. Sunt aproape sigur ca n-o sa reusesc sa-i ofer o viata decenta in conditiile in care abia reusim sa ne descurcam si asa. Noi suntem ortodocsi, dar am vazut la cineva Blog-ul dumneavoastra si m-am hotarat sa intreb. Multumesc!

    • Calin Valean zice:

      Sorin, iti raspund si eu. Am o dispensa de la apropritarul blogului ca o data pe an sa pot sa raspund. 🙂

      Avem 4 copii, 2 planuiti si 2 ne. Toti sunt bineveniti.Ultimul s-a nascut acum 2 ani jumate in plina criza financiara si profesionala.

      S-o luam metodic:

      – nu cred ca este pacat in sine ca nu-ti doresti sa ai copii, Dumnezeu ne-a dat creier sa-l folosim si de asemenea a lasat un pattern de multiplicare a noastra de care putem (si trebuie) sa tinem cont.

      – s-ar putea sa fie pacat de necredinta sau frica faptul ca, conditionezi nasterea unui copil de o situatie materiala. Dumnezeu nu ne promite vile, masini de lux dar spune ca cel credincios nu va duce lipsa de piine. Vorba unui prieten, s-a scurtat bratul lui Dumnezeu ca nu mai poate purta de grija inca unui copil pe lumea asta?

      Acum 2 jumate ni s-a nascut o fetita. Afacerea noastra de familie avea grave probleme, si cind spun grave asa erau, aveam inca 3 copii. E drept locuim intr-o casa duplex cu parintii mei care ar putea ajuta. Tot ce pot sa ti spun e ca timp de 6 luni nu am cheltuit niciun ban cu fetita pentru ca am primit de la prieteni bani sau scutece, iar cu laptele praf nu s a pus problema pentru ca sotia mea o alapta.

      Ce ti se poate intimpla cel mai rau? Sa nu ai bani de scutece sau lapte praf, in caz ca sotia ta nu va putea alapta. Sunt 100% convins ca nu vei fi refuzat de nicio fundatie umanitara la care vei apela pentru asa ceva. Sunt 100% convins ca si daca vrei scrie pe acest blog ca ai nevoie de scutece si lapte praf vei primi mai mult decit ai nevoie.

      Dumnezeu isi arata slava si prin oamenii pe care i-a pus in jurul nostru, de aceea este important sa fim parte dintr-o comunitate, iar atunci cind apar probleme comunitatea se mobilizeaza. Stiu pentru ca am vazut acest lucru.

      SUnt multe de zis si la capitolul: ce consideram important sa oferim copiilor nostri, dar voi incheia spunind ca pentru a le oferi dragoste si a le indrepta ochii spre Dumnezeu nu e nevoie de apartament cu 3 camere si nici jucarii multe sau masini SUV.

  865. Sorin zice:

    Buna seara! Am pus astazi o intrebare, dar mi-a aparut foarte sus si probabil din cauza asta n-a citit-o nimeni.
    Vroiam sa va intreb daca este pacat ca din diferite motive sa nu ne dorim si sa nu avem copii?
    Cel mai mare motiv este situatia economico-sociala, nesiguranta sociala in care traim. Eu sunt somer, sotia bugetar si nu doresc sa cresc un copil in aceasta situatie. Nu doresc sa cresc un copil facand naveta in EU. Am vazut cazuri in care copii sufera cumplit de depresie si alte probleme psihice.. Noi suntem ortodocsi, dar am vazut la cineva blogul d-lui Cruceru si ne-am hotarat sa intrebam aici. Am observat ca majoritatea cunoasteti bine Biblia si sper sa primim un raspuns. Multumim!

    • Ana O. zice:

      Sorin, nu e pacat sa nu vrei sa ai copii dar e pacat sa nu ai (in sens de parere de rau)! Cine te va primi in corturile lor vesnice daca nu vei avea copii?
      Nevasta e de acord cu tine? Daca are sub 30 ani e inca OK dar daca are peste, te sfatuiesc sa faci cum zice ea.
      Asa te vei si mintui: daca faci si cresti copii; macar doi (minimum).
      Dumnezeu se va ingriji si te tine/voi.

      • Gabriel Mirel zice:

        Nu-mi permite vârsta, nici statutul să fac vreun comentariu cu privire la acest subiect, însă nu am putut să nu evidenţiez cât de eronată poate fi condiţia de a avea copii pentru a fi mântuit.

        Dacă stau lucrurile cum spuneţi dumneavoastră, atunci ce facem cu cei care nu pot avea copii, înainte şi dupa 30 ani? Nu pot avea unul, ce să mai zicem de doi?

        Mântuirea se capătă doar prin credinţa în Domnul Isus. Cel puţin, aşa scrie în Biblia mea…

        Să nu scoatem versete din context, aşa cum se abuzează de 1 Timotei 2:15.

        PS: Şi încă ceva, nu „ne mântuim”, ci „suntem mântuiţi”. Noi nu avem niciun merit în acest proces.

        • Ana O. zice:

          „nu am putut să nu evidenţiez cât de eronată poate fi condiţia de a avea copii pentru a fi mântuit”
          „Totusi ea va fi mântuitã prin nasterea de fii, dacã stãruiesc cu smerenie în credintã, în dragoste si în sfintenie”, (1 Tim 2:15)
          Contextul gasit de tine intra in conflict cu textul scris.
          Iar barbatii se pot mintui si fara sa nasca copii, fireste 😀

          Cu sau fara merite „ne mintuim”. Cu ajutorul lui Hristos, fireste, nu singuri. Si nu prin somn sau stind la TV cu berea in mina sau visind la mintuire.
          Iar mintuirea nu se capata DOAR prin credinta in Hristos; credinta in Hristos au si dracii.
          Scrie in Biblie de crednta ca o conditie a mintuirii, dar nu singuri.

          • Ana O. zice:

            corectare: Scrie in Biblie de credinta ca o conditie a mintuirii, dar nu SINGURA conditie.

          • romuluss zice:

            Exegeza ei de exegeza – astea sunt interpretari de pus in aceiasi categorie cu maximele de la bacalaureat 🙂

            • Ana O. zice:

              nu se zice asa, se zice „mama ei de exegeza” daca chiar vrei sa fi corect dpdv lingvistic 😀
              Vezi sa nu intri in conflict cu Marius care face exegeza biblica orideciteori predica sau preda curs biblic!

          • Gabriel Mirel zice:

            Nu cred că textul meu se contrazice, dimpotrivă. Am evidenţiat 1 Timotei 2:15 ca un exemplu de verset care de cele mai multe ori este interpretat eronat şi greşit.

            Să facem diferenţă clară între credinţa dracilor şi credinţa mântuitoare a celor care cred în Domnul Isus. E o diferenţa enormă.

            Vă rog să-mi explicaţi conceptul dumneavoastră de mântuire.

            Romani 3:21-30

            • Ana O. zice:

              Ce s-a contrazis cu textul biblic din 1 Tim. 2 este CONTEXTUL gasit de tine.
              TEXTUL biblic zice ca femeia se va mintui prin nasterea de fii, CONTEXTUL gasit de tine contrazice textul biblic („“nu am putut să nu evidenţiez cât de eronată poate fi condiţia de a avea copii pentru a fi mântuit”).
              Daca interpretarea ta contrazice textul scris, arunca la cos interpretarea.

              Mintuirea, asa cum o vede Biserica istorica, este asemanarea cu Hristos, care asemenare se face traind precum indeamna Hristos, facind faptele credintei.
              Mintuirea sau salvarea este scaparea de pacat sau de moarte (acelasi lucru), nu un bilet de intrare in cer.

              Ai afirmat ca mintuirea este „doar” prin credinta la care am raspuns, credinta au si dracii; deci avem de facut ceva mai mult decit dracii.
              Ce a facut Hristos stim cu totii; dar ce aveti dvs de facut cunoasteti?

              • Gabriel Mirel zice:

                Un pasaj biblic se interpretează întodeauna facând corelarea cu întreaga Biblie; „un verset nu se tâlcuieşte prin el însuşi”. Teologia nu se face pe un singur verset!
                Şi aici v-am dat şi exemplul care să suţină acest lucru; anume: femeile care nu pot avea copii, ce fac ca să fie mântuite?

                Corect, într-adevăr, rolul unui credincios este să se asemene cu Hristos, asa cum aţi spus: făcând faptele credinţei,care de fapt sunt tot una cu roada Duhului, o dovadă a locuirii Duhului Sfânt în credincios.
                Să nu ma înţelegeţi greşit, niciodată nu voi spune că dacă un om crede, se poate întoarce la viaţa păcătoasă dinainte de convertire. Nicidecum, ci noi trebuie să umblăm în „faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte” (Efeseni 2:10).

                Dar asta e frumuseţea mântuirii, că noi nu avem niciun merit. Credem în Domnul Isus, primim Duhul Sfânt, şi atunci începe procesul de sfinţire.
                Fapte bune? Da…dar ele îs o roadă a Duhului Sfânt,o dovadă care atestă într-adevăr că suntem copiii lui Dumnezeu.

                Poate fi cineva mântuit prin fapte? Nicidecum. (Efeseni 2:8-9) Trebuie ca un om credincios să facă fapte bune? Desigur! (Galateni 6:9)

    • Marius David zice:

      Stimate domnule Sorin, situația economică și dorința de a avea copii nu au nicio legătură. Vorba academicianului Moisil, care cita pe altcineva, o problemă prost pusă nu poate avea o rezolvare corectă.
      Problema, din păcate, este prost pusă.
      Aș dori să putem discuta pe privat această chestiune delicată din două pricini, vorbim de situația materială, chestie extrem de sensibilă, vorbim despre ce se întîmplă în paturile noastre, … și mai sensibil.
      Ca principiu spun public: să nu încurcăm borcanele.
      Dacă aveți timp și sînteți pe aproape de ORadea, cu drag putem discuta,
      dacă nu, atunci pe mail privat.

      cu drag,
      mc

      • adrian zice:

        Marius, poti sa lucrezi fara grija de a mai raspunde intrebarilor.
        Dupa cum vezi, este cineva care raspunde inaintea ta la toate intrebarile – asta pentru ca are toate raspunsurile.
        Nu avem noi intrebari cate raspunsuri au altii.
        Ce frumoasa este solidaritatea dintre semeni!

        Si mai ai un motiv de bucurie: ai (minimum) doi copii, deci te vei mantui.

    • Sorin,intrebarea ta a fost citita si chiar ai primit un raspuns frumos de la Calin Valean….
      Sfatul meu e sa aveti copii caci Dumnezeu va purta de grija in toate privintele plus ca bucuria si implinirea unei familiei sunt copiii. Sunt foarte multe asociatii in Romania care v-ar ajuta cu scutece si hainute si daca nu gasesti sau nu te descurci scrie-mi un email pe adresa parereataconteaza1@yahoo.com….Sorin ,nu mai lasa sa treaca timpul !Iti va parea rau pentru fiecare secunda pierduta 😦

  866. Frate aveti un duh de arminianism, Doamne scapane

  867. Ana O. zice:

    „un verset nu se tâlcuieşte prin el însuşi” (Gabriel Mirel).
    Pe cine ati citat mai sus si de unde?

    Textul biblic din 1 Tim.. 2 nu ne vorbeste de cele care nu au copii ci de cele ce au si anume: se mintuie prin nastere de fii. Au un har special pe care nu-l au cele ce nu au copii.

    Iar procesul de sfintire incepe cind incepem sa facem faptele credintei. Nu devi sfint doar visind la fapte bune si nici nu astepti ca Duhul sa le faca in locul tau.

    Iar faptele credintei sunt mandatorii intru mintuire, ne zice Hristos in Matei 25 de la v. 32 in sus. Nu e nevoie de faptele legii iudaice dar fara faptele credintei nu se mintuie nimeni. Dupa faptele noastre vom si judecati scrie si in Apoc 20.

  868. xyz zice:

    Frate Cruceru, cum a fost relatia cu sotia dvs. inainte de casatorie? Ce limite fizice v-ati impus si ce aveati voie?

    • Marius David zice:

      cum a fost? Greu!
      Ce limite?
      ne-am imaginat că părinții ar fi de față, inclusiv Tatăl! N-a fost greu!
      Soția mea are o imaginație mai vivace decît a mea.

      … plus că socrul meu nu credea în DATING. El crede numai în Domnu Isus…
      🙂
      Slavă Domnului!
      Așa că am avut parte de puține întîlniri… vreo 7 sau 8 maxim, în cinci ani de cînd ne cunoșteam și 2 ani de prietenie?
      N-am avut voie, pur și simplu. Eu ceream voie viitorului tată socru în naivitatea și prostia mea… iar ea, fată crescută la țară în frică de Domnul, era foarte ascultătoare.

  869. teo zice:

    As avea si eu o intrebare.
    In 1Timotei 2:8-15 Pavel pare misogin. In plus pare ca-l disculpa pe Adam de vina, iar in ultimul verset pune o conditie in plus pt. mantuirea femeii. Cum se interpreteaza textul asta?

  870. Diana Gabriela zice:

    Buna ziua.
    Unde as putea sa gasesc partituri cu melodii de Craciiun pentru chitara clasica?

  871. Adi zice:

    Am 24 de ani, am inceput sa cant la orga de la varsta de 16 ani destul de tarziu dar totusi am reusit sa pricep si sa acompaniez aproape orice cantare dupa ureche, ce sanse as mai avea acum sa invat asa cum trebuie?

  872. vio zice:

    De unde era lumina din primele zile ale creatiei pentruca soarele nu exista ? (intrebarea Laurei, 11 ani)

  873. Maria zice:

    La multi ani!
    Am o intrebare scurta si la obiect. 🙂
    Ce stiti despre Misiunea Kwasizabantu?

  874. lucio zice:

    Cum pot sa stiu, daca pot sau nu primi darul acesta de a fi famen!?
    Sau daca aveti ceva despre fameni!
    Merci! 🙂
    God bless you!

  875. Gabriel zice:

    ce stiti despre versetul din matei 24:14. Care este traducerea corecta acolo?Intreb pt ca cineva spunea ca acolo o traducere se refera la sfarsitul Ierusalimului.

  876. Dorin Chereji zice:

    Frate Marius, va rog sa reluati problema Sfintei Treimi si sa incercati sa o clarificati nu doar pe blog ci si in sedintele comunitatii sau la nivel de uniune. Observ in mediul baptist o indepartare de aceasta doctrina, riscand sa practicam altceva decat pretindem sa credem. Ce trebuie sa inteleg prin a fi cristocentric? Alta chestiune care va deveni curand o problema este saracia cantarilor care fac referire la YHVH, mai toate referindu-se la Isus. O problema spinoasa ar fi si lejeritatea de a rosti de la amvon bancuri despre YHVH, care uneori este comparat cu un duh care iese din lampa lui Aladin. Am auzit eu cel putin un pastor si pot spune si care, unde si cand. Despre Isus ati auzit vreodata un pastor baptist spunand vreunul? Va rog sa nu faceti public mesajul. Va multumesc

  877. dardisunt zice:

    Fr. Marius, ce parere aveti de John MacArthur? Sunteți familiar cu lucrările dînsului? Merită citit?

    Unde pot găsi un „statement of faith” al dvs?

    • Marius David zice:

      am o părere foarte bună.
      Da, merită citit și vizionat.
      M-am ferit de statement of faith pînă acum pentru că sînt tot timpul în mișcare, adică nu mă înțepenesc, zic eu,
      am făcut mai multe afirmații de genul. sînt CALMINIAN și altele ca acestea.
      repet, eu nu sînt un teolog, cum nu sînt nici blogger 🙂
      eu sînt un amărît de filolog.
      un amator, cu accent pe al doilea a, adică pasionat.
      Dacă mă întrebați de teologie, veți întreba un nepriceput.

  878. Sergiu zice:

    Buna ziua Marius,
    eu caut ceva scris de Bruce Metzger tradus in romana…stii cumva, exista asa ceva?
    Multumesc frumos,
    Sergiu.

  879. Andrei U zice:

    Deci am si eu asa intrebare..
    Apocalipsa 7:4..cine sunt acei 144 mii?

  880. Dardi zice:

    Domnule Marius, cand vizitezi Statele? Si daca, incotro te indrepti?

  881. kristallherz zice:

    Ioan 10:9
    „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.”
    Domnule Cruceru, ce semnificatie are verbul „a iesi” in acest context? Probabil, textul e mai limpede in greaca.
    Inteleg actiunea de a intra prin Hristos, dar la ce se refera aceasta „iesire”?

    • Nu poate raspunde nimeni la aceasta intrebare? Ma scuzati ca intervin dar chiar m-ar interesa un raspuns serios . „Inima de cristal” intrebare grea ai pus dar de ce inima de cristal ?

  882. cami zice:

    Sunt doar o mamica…Baietelul meu de 6 ani va merge la toamna in clasa pregatitoare. Tocmai s-au terminat inscrierile la scoli si, bineinteles, a fost un stres foarte mare pentru parinti. Toti prietenii mei si-au facut flotant pentru a-si putea inscrie copiii la scolile dorite. Noi am refuzat sa facem lucrul acesta…rezultatul a fost ca am ramas pe dinafara, adica nu am avut loc la scoala dorita. Pe linga asta, am ramas cu deceptia constatarii ca Dumnezeu nu te ajuta decat daca te ajuti singur…Credeti ca ar fi fost mai bine sa ne facem flotant? Am citit in ochii prietenilor nostri „flotanti” dezaprobare, ceva de genul: „va credeti mai sfinti?” (neexprimat, dar atit de perceptibil…). Recunosc ca am simtit si mandria „sfintoseniei”, caci -nu-i asa?!- orice fapta buna e ca o haina manjita…
    M-as bucura daca mi-ati raspunde…
    cami g

  883. As dorii sa inteleg sabatul. Trebuie sa il tinem sau nu ? Va multumesc mult.

  884. alin zice:

    vreau si eu un raspuns la versetele din evrei cap.6 verset
    ele 4-6

  885. alin zice:

    imi raspunde si mie cineva
    ?la evrei 6 4-6

    • Ana O. zice:

      e vorba de posibilitatea apostaziei, a caderii ireversibile de la credinta; textul invalideaza teoria cu siguranta mintuirii.

  886. Andrei C. zice:

    Îmi puteți spune „ea” din 1 Petru 1.6 ce este? mântuirea? credința? nădejdea? moștenirea? Știu că ați scris ceva la un moment dat dar nu găsesc. Mulțumesc

  887. Gheorghe Balan zice:

    Buna ziua !
    Ce piese aveti in program si unde dati concerte ? Din pacate eu nu pot asculta inregistrarea …
    cu respect Gheorghe Balan

  888. Dorca zice:

    Imi puteti da va rog un sfat : este bine sa intre o crestina intr-o relatie de curtare cu un om care il cauta pe Dumnezeu,insa care doreste ajutor pt aceasta gasire.
    Multumesc

    • Marius David zice:

      Lasati pe altcineva sa il ajute, va rog!
      După ce Îl găsește pe Dumnezeu, lăsați-vă curtată cît doriți, nu amestecați ciorba evanghelizării cu borșul curtării, nu merg împreună precum nu merge nici laptele cu prunele.
      Succes!

  889. nati zice:

    Credeti ca Duhul Sfant e conditionat de dementa omului?
    In sensul in care Duhul Sfant nu poate sa se manifeste intrun om doar intr-o anumita masura, pentru ca acela sufera de dementa.

  890. Svetlana zice:

    Buna ziua, care este opinia d-ra cu privire la imbracamintea unei domnisoare crestine…(m-am ciocnit de aceasta intr-o Biserica), eram convinsa ca nu conteaza, dar ei ma conving ca aceasta ar arata relatia mea spirituala?..este aceasta adevarat?..si cat de impportant este (fusta sau pantalonul?)..multumesc

  891. Lili zice:

    Cu sau fara batic?

  892. mijlsac zice:

    „femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune….”
    Stiti cumva daca se refera la impletiturile de par de astazi, sau era ceva specific acelei vreimi?

  893. mijlsac zice:

    Ce traducere a Bibliei este folosita de baptisti???Ce parere aveti despre traducerea Cornilescu??Sunt pe buna dreptate acuzele date de catre ortodocsi despre proasta intelegere sau traducere a lui Cornilescu???(divergente intre ani dintre cronici si imparati pentru Ahazia{daca nu ma insel}, imparatia de 1000 de an, etc)

  894. mijlsac zice:

    ce parere aveti despre traducerea Cornilescu????este dur criticata de ortodocsi

  895. mijlsac zice:

    puteti sa enumerati cateva dovezi in favoarea existentei lui Dumnezeu?

  896. Andrei Maran zice:

    Pacea Domnului!

    Stateam acuma seara cu colegii de la internat (Betel Oradea) si am inceput sa discutam diverse teme. O tema la care ne’am oprit si ni s’a parut chiar interesanta e urmatoarea: In biblie scrie ca suntem nascuti in pacat si ca plata pacatului este moartea. Ce se intampla cu copiii care mor la varste fragede intre 0 si 4 ani? Va multumesc! 🙂

  897. andrei zice:

    pocaitii pot dansa, sau merge la petreceri?daca puteti si referinte bliblice

  898. mijlsac zice:

    ce parere aveti despre a juca poker cu prietenii?este considerat un joc de noroc???poate fi pacat?

    • Marius David zice:

      Da, e păcat. E păcat de timp!
      dacă ai prieteni pentru care IQ-ul se numără doar din două cifre, sigur, puteți juca și alte jocuri mult mai simple, după părerea mea. Fiecare cu prietenii lui și acei prieteni cu posibilitățile lor. Fiecare face ce poate cu prietenii pe care și=i lasă prin preajmă.

  899. mijlsac zice:

    este pacat sa dansezi sau sa mergi la petreceri…aveti si referinte, si alte argumenta

  900. Bogdan Bogdanel zice:

    are ceva daca imi bag piercing in sprinceana in partea dreapta ca baiat?

    • Marius David zice:

      Păi văzui că deja îți pusăși! Arăți nașpa, ca să mă exprim academic. De ce mă mai întrebi? Are, cum să nu? Are sîrmă în carnea ta, la ce ți-o fi trebuit, că de arătat ți-am spus cum arăți după operațiune! Magnetismul față de sexul opus, dacă tot îl dorești, se obține altfel. Cu bun simț, inteligență, bărbăție, virtute etc.
      Oricum, dacă mergi prin alte părți, s-ar putea să îți facă cu ochiul ceva reprezentanți ai propriului tău sex. Succesuri!

  901. Ana zice:

    Poate a mai fost pusa intrebarea, dar nu o gasesc, asa ca o pun eu: De ce postim? Ce trebuie sa fac atunci cand postesc? Vreau sa inteleg rolul postului in viata mea, si pe urma sa il aplic, nu sa il fac mecanic. Multumesc!

  902. Schonerer zice:

    Consideram pacat inaintea lui D-zeu lecturarea filozofiei politice Mein Kampf ?

    • Marius David zice:

      Nu, chiar voiam să întreb, că tot se discută despre asta: dacă am recomandat studenților să citească Capitalul lui Marx, pot fi considerat comunist?
      Unii așa ar spune.

  903. Adrian zice:

    Frate Marius, as vrea sa va intreb daca dansul e un pacat ? Multumesc!

    • Marius David zice:

      Ce întrebare este asta?
      Dansul unde, cînd, cum?
      cu colegii, hora la sat, cu băieții la crîșmă, cu nevasta altuia, cu nevasta proprie și personală, cu secretara?
      Eu cred că vă puteți răspunde și singur la întrebare, nu-i așa?
      Un bărbat normal în fața unei femei normale biologicalmente vorbind, legănîndu-se în ritm de vals, tango, tot ce doriți dvs., pretinzînd amîndoi că în chestia asta nu este nimic senzual… trebuie să fie ori ipocriți ori au nevoie de medic.
      Nu vreau să fiu mai descriptiv decît atît, deși pot!

  904. mototey zice:

    Cum se face că este Marius Cruceru … fără cravată, iar în poza de profil se poartă cravată? 😀

  905. Vladimir zice:

    O intrebare tehnica legata de blog. Ar fi posibil un calendar pentru comentarii? Am observat ca cel care este aici ordoneaza doar articolele, iar rubrica „comentarii recente” este foarte limitata. Alta intrebare, tot tehnica. Pe mail nu primesc tot timpul notificari la aparitia unui articol sau comentariu nou. Ce setari ar trebui sa fac atunci cand ma intreaba wordpress ce vreau sa fac, dupa ce bifez ambele butoane de jos si primesc o notificare de la ei?
    Si o intrebare mai personala. In urma cu 15-20 de ani a fost in biserica noastra cineva care a predicat mai diferit decat altii, si care m-a surprins in mod placut, si are unele elemente comune cu dvs. Nu-i mai stiu numele si nici nu mai stiu cum arata atunci, insa stiu ca studiase greaca si ebraica. Probabil ca nu sunteti singurul care a studiat aceste limbi, insa in decursul ultimei sesiuni „De ce cred” ati folosit o ilustratie identica cu cea folosita de cel de atunci, banuit de mine ca sunteti dvs. Indiciul care ar pune capat incertitudinii, ar fi un raspuns la intrebarea daca ati facut armata la arma psihologica, asa cum a spus cel de atunci.
    Multumesc.

    • Marius David zice:

      Vladimir, Comentariile apar în ordinea în care sînt scrise. Este setarea standard din worpress.
      Cred că te-ai abonat numai la un articol, te poți abona la blog și atunci îți vin și comentariile și articolele semnalate în mail.
      Nu am studiat greaca și ebraica, am studiat numai greaca și latina, am avut un modul facultativ de ebraică în facultate, la care am participat cu plăcere.
      am făcut armata la Topraisar, la infanterie, cu pregătire în cercetare-pioneriat-diversiune :). asta mi-a folosit mai apoi pe blog 🙂

  906. TUNDREA zice:

    Pace frate Marius! Va rog sa-mi raspundeti la urmatoarea intrebare:E posibil ca un crestin ortodox sa fie mantuit traind in acest cult? De la infiintarea acestui cult si pana in prezent credeti ca a fost macar o persoana mantuita in cultul acesta? Va multumesc! Domnul sa va binecuvanteze!

    • Marius David zice:

      Nu am de unde sa stiu. Nu m-a pus Domnul receptor la poarta raiului. Daca as fi fost acolo, as fi dat informatii mai multe.

    • Stelian zice:

      Din ce cult facea parte banditul de pe cruce?
      Nimeni nu stie ce este in sufletul unui om pana moare.
      Eu cred ca cunoscandu-L pe Hristos, un om nu se mai poate inchina altcuiva si nici nu poate incuraja pe altii sa o faca. Dar pocainta poate apare in orice situatie si in orice vreme, chiar si in ultimele clipe petrecute aici. Si totusi daca eu merg intr-o manastire, nu ma va lasa nimeni sa vestesc Evanghelia celor de acolo. Asadar eu cred ca Domnul Hristos isi are martorii Sai si acolo.

  907. TUNDREA zice:

    Frate Marius nu ma asteptam sa nu-mi puteti raspunde la intrebare. Sunt sigur ca aveti o parere personala si nu inteleg de ce va abtineti!

  908. Stelian zice:

    Recunosc ca nu am avut timp sa parcurg toate intrebarile si raspunsurile de aici. Foarte bine venita aceasta idee de a face un loc pentru cei care au intrebari. Voi cita un pastor si voi adresa si eu o intrebare,
    .
    „La o conferinta despre tineri, o tana s-a ridicat si mi-a adresat urmatoarea intrebare:
    -De ce trebuie sa se casatoreasca doi tineri daca se iubesc sincer unul pe altul, de ce nu pot sa traiasca pur si simpluimpreuna?
    De ce? Pentru ca Dumnezeu a instituit casatoria si El vrea ca noi sa o respectam.”

    Cum a instituit Dumnezeu casatoria? Incerc ca gasesc in Biblie acest lucru si nu reusesc. Ma refer la casatoria atat ca act civil, cat si ca act religios.
    Va multumesc.

    • Stelian zice:

      Voi intreba altfel. Care este actul valabil de incheiere a casatoriei conform Bibliei? Conform Scripturii ce trebuie sa faca doi oameni pentru a se considera casatoriti?

  909. P.V. zice:

    1. Ce credeti ca ar trebui sa stie/faca tinerii evanghelici romani in contextul politic actual, avand in vedere o potentiala amenintare din partea Rusiei si o posibila mobilizare?
    2. Care credeti ca ar trebui sa fie pozitia bisericilor asupra acestui subiect?

    • Marius David zice:

      Nu va fi cazul. Stați liniștiți.
      Dacă va fi cazul, armata română este în NATO, nu se va face mobilizare în prima fază a oricărui conflict. Mobilizarea generală vine în fazele ulterioare conflictului.

      • P.V. zice:

        Multumesc de raspuns!
        As extinde intrebarea inafara contextului romanesc actual. In general, in eventualitatea unui conflict armat, considerati ca un barbat crestin ar trebui sa mearga la lupta (pentru o cauza care este in cele din urma politica)?
        As vrea sa avem un principiu aici, altfel apare riscul sa reactionam in functie de circumstante aparandu-ne propriile interese.
        Corectati-ma daca gresesc.

  910. viorel zice:

    Frate Marius, v-as ruga daca puteti sa-mi spuneti cum se numesc cartile care le-ati scris si unde le-as putea gasi sa le cumpar. Va multumesc . Cu pretuire, Viorel

  911. Vlad zice:

    Ati putea sa imi recomandati o carte de biografii crestine?Multumesc

    • Marius David zice:

      Depinde. În românește? În engleză? Recomand, dacă tot ești amator al genului, să începi totuși cu ale lui Augustin Confesiuni. Traducerea Eugen Munteanu. Nemira, cred.

  912. Vasilis zice:

    inainte de ’89 primeam un colet lunar din SUA de la un anumit David…
    erau mai multi crestini care primeau acest colet.
    Imi puteti spune cine era in spatele acestei operatiuni?
    Eram copil dar vreau sa le multumesc acum pentru acele acte de binefacere.
    Multumesc.

    • Marius David zice:

      David Troyer,
      menoniții din Berlin Ohio, Christian Aid Ministries.
      L-am vizitat în urmă cu 10 ani și i-am mulțumit personal pentru acele vremuri. Mama era văduvă. Alături de alte văduve a fost ajutată în acest fel.
      Domnul să le răsplătească!

  913. gherman bianca zice:

    Ce fel de subordonata este P2 din fraza: Am pus intrebarea celui care am vrut.

  914. Vladimir zice:

    Referitor la invatatura Nicolaitilor, (amintita in Apocalipsa), am citit sau auzit mai multe variante, printre care, cele mai plauzibile ar fi: ca se poate trai lumeste, pentru ca trupul oricum e pacatos, ca Domnul Isus n-ar fi venit in trup, (amintita in 1 si 2 Ioan), sau ca Domnul Isus nu este Dumnezeu, negandu-se astfel trinitatea, cum zic martorii. Referitor si la autorul ereziei, unii spun ca ar fi unul dintre diaconii alesi in Fapte, dar cred ca acest nume a fost foarte raspandit, asa incat avem nevoie si de alte argumente ca sa putem spune ca ar fi unul si acelasi cu respectivul diacon. Daca cineva stie, nu neaparat proprietarul blogului, l-as ruga sa ma lamureasca. Nu este nevoie de argumente detaliate sau de citate lungi din teologi de seama. Recent, un frate a fost acuzat ca ar fi vinovat de aceasta invatatura, pentru ca nu a fost de acord cu manifestarile Duhului Sfant in sens penticostal, si cred ca aici nu e vorba de invatatura Nicolaitilor.
    Multumesc.

    • Marius David zice:

      frate Vladimir, nu avem foarte multe date despre erezia și secta Nicolaiților, de aceea multe comentarii speculează natura acestei învățături. Cert este că apostolul Ioan, apostolul dragostei, așa cum i se mai spune, ne arată o modalitate în care putem administra relațiile cu cei care sînt în erezie, cu învățătorii mincinoși. El, chiar apostolul dragostei, ne sfătuiește să nu îi primim, nici măcar să nu îi salutăm, sau să le urăm de bine, fiind cu totul toxici Trupului lui Cristos.
      Să luăm exemplu și învățătura de la dînsul.

  915. Vladimir zice:

    Cred ca pagina aceasta ar trebui impartita in mai multe, ca are multe postari si ruleaza greu. Sau calculatorul meu nu e prea destept?

  916. alincosmin zice:

    Învață Biblia de un Dumnezeu în trei persoane?

  917. Octavian zice:

    Care este motivul pentru care Dumnezeu ne descrie in scriptura atat de amanuntit constructia cortului intilnirii, vesmintele preotilor si ritualurile de sacrificiu de la templu?
    Ce ar trebui sa intelegem din asta sau cum ar trebui sa ne foloseasca asta in zilele noastre?

    • Marius David zice:

      PRobabil una dintre lecții este că Dumnezeu este atent la detalii? Că ar trebuie să ne ajustăm atunci cînd intrăm în prezența Lui? Că Dumnezeu nu se uită doar …. la inimă? Că avem un Dumnezeu care se desfată ȘI liturgic? Că avem un Dumnezeu în față căruia contează ȘI forma, ȘI legea, fără a deveni un zeu al legalismului … Și aș mai putea enumera motive probabile!

      • octavian serban zice:

        Multumesc pentru raspuns desi nu ma satisface. Ultima parte Ce ar trebui sa intelegem sau cum ar trebui sa ne foloseasca nu a fost atinsa.Daca ar trebui sa predicati din aceste texte care ar fi ideile pe care v-ati axa?  From: Marius Cruceru To: octavianserban1504@yahoo.com Sent: Tuesday, December 8, 2015 12:03 PM Subject: [New comment] Întrebări #yiv4576904648 a:hover {color:red;}#yiv4576904648 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv4576904648 a.yiv4576904648primaryactionlink:link, #yiv4576904648 a.yiv4576904648primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv4576904648 a.yiv4576904648primaryactionlink:hover, #yiv4576904648 a.yiv4576904648primaryactionlink:active {background-color:#11729E;color:#fff;}#yiv4576904648 WordPress.com Marius David commented: „PRobabil una dintre lecții este că Dumnezeu este atent la detalii? Că ar trebuie să ne ajustăm atunci cînd intrăm în prezența Lui? Că Dumnezeu nu se uită doar …. la inimă? Că avem un Dumnezeu care se desfată ȘI liturgic? Că avem un Dumne” | |

        • Marius David zice:

          Va inteleg, da atît am avut de spus. Dacă am fi la o discuție față către față, atunci lucrurile s-ar putea detalia.

          • octavian serban zice:

            Da o discutie fata catre fata dupa 25 de ani ar fi placuta From: Marius Cruceru To: octavianserban1504@yahoo.com Sent: Wednesday, December 9, 2015 10:43 PM Subject: [New comment] Întrebări #yiv9267043916 a:hover {color:red;}#yiv9267043916 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv9267043916 a.yiv9267043916primaryactionlink:link, #yiv9267043916 a.yiv9267043916primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv9267043916 a.yiv9267043916primaryactionlink:hover, #yiv9267043916 a.yiv9267043916primaryactionlink:active {background-color:#11729E;color:#fff;}#yiv9267043916 WordPress.com Marius David commented: „Va inteleg, da atît am avut de spus. Dacă am fi la o discuție față către față, atunci lucrurile s-ar putea detalia. ” | |

  918. Vladimir zice:

    Multă pace!
    Am câteva nelămuriri privitor la limba greacă, pentru profesorul de limba greacă Marius Cruceru. Dar, de la început, insist să vă asigur că nu sunt polemic, vreau să vă asigur de respectul meu pentru dumneavoastră, atât ca şi creştin, cât mai ales ca şi profesor, deci chiar mă interesează părerea dumneavoastră şi vă asigur că această postare nu e o critică şi nici o intenţie ascunsă de a vă discredita.
    Am să scriu expresiile greceşti cu caractere româneşti, pentru a evita erorile de transcriere din documentul word în care scriu, în spaţiul destinat postării pe site. Prima problemă este cu cuvântul kairos, cu sensul de vreme. Eu am stat ceva timp în Grecia, la lucru, şi, deşi insuficient pentru a putea vorbi sau scrie mulţumitor în limba greacă, multe cuvinte am fost obligat să le învăţ, pentru că am fost obligat să vorbesc cu colegi greci care ştiau foarte puţină engleză, şi de fapt nici eu nu ştiu prea multă. Acest cuvânt l-am văzut scris, de multe ori, la televizor, în sensul de meteo, dar şi pronunţat, atât la radio, cât şi în discuţii, cu acelaşi sens, de meteo, iar pronunţarea lui a fost, întotdeauna, keros (cheros). Ţin minte că am avut şi o discuţie cu un coleg privitor la acest cuvânt, legată de diferenţa dintre keros şi hronia, care în dicţionar au acelaşi sens, de timp sau vreme. Ambele expresii se pot folosi ca şi timp sau vreme, dar în sens meteorologic se foloseşte keros, în timp ce în sens de durată se foloseşte hronia, care mai înseamnă şi an. Problema este la pronunţie. V-am auzit de mai multe ori vorbind despre această expresie, şi aţi pronunţat kairos. După cât îmi amintesc, în toate discuţiile pe care le-am avut cu colegii greci, acest termen era pronunţat keros, de asemenea, aşa era pronunţat şi la radio. Recent am urmărit o prelegere despre disciplinele spirituale, (introducerea), şi aţi citit un text din Biblie în limba greacă, iar cuvântul kai, cu sensul de şi, l-aţi pronunţat kai, aşa cum se scrie, deşi acest cuvânt eu l-am auzit mult mai des decât keros, şi întotdeauna l-am auzit, şi l-am rostit ke (che). Cuvintele kai şi nai, cu sensul de şi, respectiv da, sunt foarte des folosite în limbajul cotidian, iar ambele în limba greacă conţin diftongul ai, care se pronunţă e, de aceea este foarte probabil ca acest diftong să se pronunţe e şi în alte expresii, ca de exemplu în kairos. Spun acest lucru pentru că dacă s-ar putea spune că expresia kairos am folosit-o sau auzit-o mai rar, astfel încât să nu mai ţin minte bine cum se pronunţă, expresiile pentru şi sau da le-am folosit şi auzit de foarte multe ori pe zi în conversaţie, şi de asemenea, le-am văzut scrise, şi cu siguranţă, acestea se pronunţă ke, respectiv ne.
    O altă expresie este cea care semnifică în limbaj biblic, firea pământească, sau carnea, şi pentru care expresia este sarka. Aşa am citit eu acest termen într-un Nou Testament în limba greacă actuală, şi aşa l-am auzit pronunţat de către un coleg grec. În unele ediţii ale Bibliei am găsit la note de subsol scris sarx, (de ex. în ediţia VBRC (Biblia romano-catolică) la nota de la 1 Cor. 3:1, în ediţia VBA la nota de la Rom. 1:9), şi la fel v-am auzit şi pe dumneavoastră. Este adevărat că literele x şi a, (alfa), litere mici de tipar, în limba greacă sunt asemănătoare ca şi formă, şi se pot confunda.
    Iar o altă expresie este kirios, care înseamă Domnul, sau domnul, Doamne sau domnule, (nu există o distincţie între apelativul pentru om sau pentru Dumnezeu), şi care în NTR este trecut, la numeroase note de subsol, (ex. Matei 22:44), Kurios. Pentru această expresie, cu siguranţă, pronunţia este kirios, (scrierea, probabil, kyryos sau kyrios). Dacă mergi cu avionul la Atena, auzi, pe lângă „Doamnelor şi domnilor, etc”, „Ladies and gentlemen, etc”, şi „Kirios ke kiriii, etc”. (La greci întâi sunt domnii, apoi doamnele). De asemenea, acest cuvânt a intrat şi în vocabularul românesc, ca şi chir, (vezi chir Pisicovici, din fabula lui Grigore Alexandrescu, sau chir Ianulea, de I. L. Caragiale).
    Admit că probabil aceste neconcordanţe provin din faptul că limba greacă actuală este diferită de limba greacă biblică. Mi se pare însă puţin probabil ca atunci diftongul ai să se pronunţe ai, iar acum e, carnea atunci să fie sarx iar acum sarka, iar domnul să fie atunci kurios iar acum kyrios. Dar nu imposibil. Dacă mă puteţi lămuri, vă sunt recunoscător.
    Cu respect, Vladimir Pauliş

    • Marius David zice:

      Stimate domnule Vladimir, discuția pe care dvs. o propuneți este absolut imposibilă. Da, așa cum ați intuit, este vorba de două pronunții diferite. Este ca și cum ați judeca limba română actuală pornind de la latina lui Cicero. Sînt două limbi complet diferite, așa cum limba greacă actuală este complet diferită de greaca clasică. Vă asigur că am pronunțat corect după pronunția erasmică, pronunție reconstruită corect și științific. Colegii dvs. de la facultățile de teologie ortodoxă pronunță încă, dar nu pentru multă vreme după pronunția reuchliană. Confuziile pe care dvs. le faceți în rîndurile de mai sus sînt din pricina acestor diferențe. De asemenea, diferența dintre sarx – la nominativ, sarka la acuzativ sînt date, dupa cum vedeți, de declinare. vă invit cu drag la cursurile mele de limba greacă, dacă vă aflați prin oradea, și discutăm la fața locului. Pînă atunci citiți acest articolaș, dar nu vă pierdeți simțul umorului 🙂 https://patratosu.wordpress.com/2007/05/30/oile-care-fac-vi-vi/

      • Vladimir zice:

        Mulţumesc pentru răspuns. Pentru a nu rămâne însă cu o impresie greşită despre mine, (deşi acest lucru nu are o importanţă prea mare), vreau să fac câteva precizări.
        – După felul în care mi-aţi răspuns înţeleg că nu mă credeţi când am spus că nu vreau să fie o discuţie polemică, şi că nu am nici o intenţie de a vă discredita. Credeţi sau nu, acesta este adevărul. Am aceste nelămuriri de mult timp şi nu am avut îndrăzneala să vă cer lămuriri până acum, tocmai ca să nu fiu interpretat greşit. Dacă v-aţi pune în situaţia mea cred că aţi inţelege situaţia mai bine. Am spus că am stat un timp în Grecia şi implicit am fost nevoit să vorbesc şi să ascult în limba greacă actuală. Din păcate sunt prea tânăr şi din cauza asta nu am avut posibilitatea să merg în Grecia în timpurile biblice, aşa că nu ştiu cum se pronunţa atunci. Am spus că mi se pare puţin probabil ca acum să se pronunţe keros, ke, ne, pedagogus, şi atunci să se fi pronunţat kairos, kai, nai, painagogus, dar nu imposibil. Aşa că dacă dumneavoastră spuneţi că aceasta este pronunţia corectă în greaca biblică, eu vă cred. Pe bune. V-aş ruga, dacă timpul vă permite, să recitiţi postarea mea anterioară, şi dacă vă eliberaţi de prejudecata că toţi cei care postează o fac din răutate, sper să înţelegeţi că am tot respectul pentru dumneavoastră şi n-am avut chiar deloc un spirit de critică.
        – Nu am colegi la facultăţile de teologie ortodoxă, nici printre profesori, şi nici printre studenţi. De fapt, nici nu sunt ortodox. Sunt baptist, ca şi dumneavoastră. Şi mai mult decât baptist, sunt creştin născut din nou, iar Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în mine mă face să am o foame după Cuvânt, aşa că nu ezit să citesc sau să studiez şi alte versiuni ale Bibliei în afară de Cornilescu. Faptul că am citat din două versiuni ortodoxe este o pură întâmplare. Nu am găsit cuvântul sarx, dar nici sarka, în alte versiuni, nici în Cornilescu, nici în NTR, (cea pe care o folosesc cel mai mult), pentru că înainte de a pune întrebarea pe site-ul dumneavoastră am încercat să mă documentez singur, din resursele pe care le am. Am spus că am găsit termenul sarka într-un Nou Testament în limba greacă actuală, care nu-mi aparţinea, era a unui coleg grec, prin urmare nu îl am. Dar lămurirea pe care mi-aţi dat-o este foarte relevantă, acum am înţeles despre ce este vorba, ambele forme sunt corecte, dar sunt la cazuri diferite.
        – Deşi nu locuiesc prea aproape de Oradea, pentru mine ar fi o onoare să particip la cursurile dumneavoastră de greacă şi să discutăm la faţa locului. Însă nu ştiu dacă s-ar merita efortul, pentru că nu mi-ar fi de mare folos. Singurele mele cunoştinţe de limbă greacă sunt cele dobândite în scurta mea şedere în Grecia, prin urmare, ele sunt foarte precare. Literele mari de tipar am reuşit să le învăţ, dar cred că am mai şi uitat din ele, însă dintre literele mici de tipar nici nu prea am avut ce uita, şi când stăteam acolo citeam silabisit, ca în clasa întâi, acum nici jumătate nu le mai ştiu. Şi chiar dacă am unele cunoştinţe, aşa precare cum sunt, de limba greacă, acestea sunt din limba greacă actuală, şi prin urmare fără nici un folos. Aşa că habar n-am în ce constau nici cele două pronunţii de care aţi amintit. Nu am studii filologice, nici de limbi clasice, nici de alte limbi, şi de fapt nu am deloc studii superioare. Dar cred că nu este un păcat ca un creştin fără studii să fie interesat şi să pună întrebări acolo unde este nelămurit.
        – Nu mai îndrăznesc să vă mai întreb ceva în legătură cu termenul pentru domn, care în NTR este kurios, iar eu l-am auzit în nenumărate rânduri kirios, pentru că o să credeţi că vreau să-i discreditez pe cei care au editat NTR-ul, şi ar fi păcat, că sunt şi ei baptişti de-ai noştri, iar ediţia NTR este cea pe care o apreciez cel mai mult, ar fi păcat să presupună cineva că vreau să o discreditez. Presupun că diferenţa dintre cei doi termeni se trage din diferenţa dintre limba greacă actuală şi cea biblică.
        Multă pace!

        • Marius David zice:

          Stimate Vladimir, nicidecum nu v-am interepretat ca ostil. Pur și simplu îmi pare rău că sînteți indus în eroare. Căutați, vă rog, cel mai bun manual de greacă apărut în limba română. este lămuritor. Georgescu, apărut la Nemira.
          Vă mulțumesc pentru interesul arătat de limbile biblice. Este admirabil.
          Nu vă scuzați atît. V-am înțeles. Nu este nicio problemă.
          Îmi pare rău că există aceste tensiuni încă legate de cele două pronunții.
          Limba greacă modernă, demotiki, este cu totul altă limbă și diferită foarte de cea a Noului TEstament.
          Eu, profesor de greacă clasică fiind, cînd merg în Grecia vorbesc în limba engleză 🙂
          cu multă simpatie,
          mc

  919. Pingback: Unde să găsesc eu oile care “vihăiesc”, fraţilor??? (R) | Marius Cruceru

  920. Pingback: Unde să găsesc eu oile care “vihăiesc”, fraţilor??? (R) | Marius Cruceru

  921. Aurel zice:

    buna ziua,
    Cand cineva traduce din limba greaca Noul Testament pe care il alege si de ce , pentru ca vad ca sunt mai multe Noi testamente in limba greaca. Va dau doar doua pe care le/am gasit pe amazon.
    Greek New Testament-FL (Greek Edition)

    Novum Testamentum Graece: Nestle-Aland (Greek Edition)

    Cand se spune despre un nou testament in limba romana ca a fost tradus „dupa originelele grecesti”, care este acel original?
    Nu am cunostinte prea multe de teologie si poate intrebarile mele sunt de ras…

    • Marius David zice:

      Dragă Aurel, sînt două familii mari de ediții. Tu ai arătat Nestle-Aland.
      Este un text bun.
      Problema edițiilor NT este complexă și se face abia în anul II la teologie, după mai multe cursuri introductive.
      Sînt cîteva cursuri cu exerciții nu mai pentru citirea aparatului de text.
      Te invit cu drag, dacă vrei, să vezi cum facem aceste lucruri.
      Se poate asista, cu invitatie, se înțelege, la cursuri.

  922. Marius zice:

    Buna seara,
    Va rog sa imi recomandati o cursiera de calitate pana in 2500 de lei. Mentionez ca incepand din aceasta primavara/vara doresc sa cunosc pe propria piele acest sport:ciclismul.
    Va multumesc!

  923. Naty zice:

    Buna seara!
    Sunt un tanar baptist caruia ii place foarte mult politica.Credeti ca e gresit sau ca Biblia imi interzice sa ma implic in politica?Daca da, de ce?
    Multumesc !!!

  924. Sebastian zice:

    Pace
    Stiu ca ceea ce am sa va intreb poate parea ciudat insa … in cazul in care o persoana botezata doreste sa renunte la calitatea de membru (cf art.14 din Statut) ce trebuie sa faca?

    De asemenea, daca respectivul fost membru doreste dupa un timp sa revina la calitatea initiala de membru, acest lucru se face fara botez? (oricum ma gandesc ca va exista cel putin o discutie la comitet)

  925. GeorgeL zice:

    Ce muzică să ascultăm?
    Frate Marius, v-am auzit de câteva ori cântând din Psalmi și am auzit și programe de laudă cu cântări ce conțin versuri exclusiv din Scriptură. Eu cred că sunt modalități potrivite de a-L lăuda pe Domnul și mă bucur când au loc în biserică. În restul zilelor ascult și muzică mai variată dar încerc să selectez după versuri. Nimic ce îndeamnă la violență, egoism, răzbunare sau cel mai des întâlnit în zilele noastre cele cu mesaje ce promovează sexualitatea și dezmățul. Un exemplu de piesă pe care o ascult este „Ordinary Love” de U2 Întrebarea mea: Îl dezonorăm pe Dumnezeu atunci când ascultăm muzică cântată de un necreștin? Și mă refer bineînțeles la muzica ce nu-L hulește pe Dumnezeu în mod direct ci la faptul că este cântată sau compusă de cineva a cărui viață nu-i ghidată de cuvântul Lui. Putem separa opera de artist?

    • Daniel zice:

      Intrebarile ar fi rumatoarele:
      Poti cu adevarat sa ascuti doar o singura piesa din discografia trupei U2? sau esti tentat sa asculti mai multe?
      Poti sa asculti doar tu sau impartasesti aceasta placere cu mai multi „fani”?
      Printre fanii respectivi sunt si crestini nascuti din nou?
      Poate reprezenta printre acesti crestini un pericol sa se poticneasca si sa inceapa sa asculte un anumit gen muzical si sa se indeparteze de Dumnezeu?
      Eu pun niste intrebari pe care mi le-am pus si eu singur….
      Sunt piese care starnesc anumite nostalgii… anumite stari de spirit care de foarte multe ori nu sunt conforme cu Spiriyul Scripturii.
      Spre exemplu. lunile trecute am inceput sa ascult pentru o perioada, din nou „Cranberries – linger” pana mi-am dat seama ca devine obsesie sau ca imi transmite o stare de spirit destul ciudata la inceput. Ia-m dat si like pe youtube… prieteniii din Google + au vazut si ei ce imi place… si la un moment dat m-a mustrat constiinta si am anulat like-ul si mi-am propus sa nu mai ascult piesa… De fapt tot ce ne departeaza de Dumnezeu e un pericol… to ce pune stapanire pe noi (ne creeaza anumite stari care dau dependenta) si poate reprezenta o pricina de poticnire pentru alte persoane e un pericol
      Parerea mea e ca Duhul Sfant te va trece si pe tine prin intrebarile pe care ti le-am pus mai sus… daca Il ai cu adevarat in tine si daca relatia ta cu Dumnezeu e reala si atunci vei lua deciziile potrivite….
      Filipeni 4:8
      Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.
      Mai ramane sa descoperim care sunt lucrurile enumerate mai sus.

  926. Daniel zice:

    Pacea Domnului! Domnule Marius Cruceru, am urmarit cu mare atentie emisiunea „Cu ochii descshisi” de la Credo tv unde dumneavoatra faceati un fel de analiza sau „anatomie” a credintei, asa cum ati denumit-o in cadrul predicilor despre credinta.
    Am o nelamurire in privinta unui cuvant pe care va place foarte mult sa-l folositi ca sa definiti o parte din lucrarea Domnului Isus Hristos pe Pamant si anume cuvantul DISTOPIE.
    M-am mirat cand am vazut ca de mai multe ori l-ati descris pe Domnul Isus Hristos ca fiind distopic si de cele mai multe ori fara sa puneti ghilimelele de rigoare sau macar sa precizati faptul ca in aparenta pare distopic.
    Cuvantul de la bun inceput mi s-a parut ca are o conotatie negativa, asa ca m-am informat mai mult referitor la definitia lui.
    Am gasit ca definitia cuvantului distopie este antonimul cuvantului utopie….. Asa ca am incercat prin exemple rationale sa imi dau seama ce inseamna si apoi sa il aplic contextual in discursul dumneavoastra.
    Plecand de la cuvantul utopie, care e mai cel mai des intalnit, am luat exemplul comunismului despre care majoritatea stim ca este o utpoie.
    De fapt utopia se defineste ca fiind o lume imaginara (nerealizabila) pozitiva, iar distopia este o lume imaginara (nerealizabila) negativa.
    Comunismul propune o ideologie prin care se urmareste schimbarea omului sau a caracterului omului realizand o societate perfecta sau perfect etica si care sa satisfaca fiecare individ.
    Porneste de la ideea ca toate resursele sunt comune si nimeni nu trebuie sa aiba privilegii mai mari in ceea ce priveste accesul la resurse potrivit statului sau social.
    Desigur, utopia consta in faptul ca ideologia pentru implementarea comunismului nu are la baza natura cazuta din punct de vedere moral a omului, de aceea tipul de societate nu poate fi implementat pentru c pleaca de la o premisa gresita.
    In cazul distopiei e acelasi lucru…. adica distopia isi propune implementarea unei ideologii care pleaca de la o premisa gresita scopul fiind diferit fata de utopie… Utopia isi doreste prosperitate, satisfactie…. distopia isi doreste dezastru, teama, care pleaca de la o premisa gresita si prin urmare este nerealizabila.
    Ceea ce faceti dumneavoastra caracterizandu-l pe Domnul Isus ca fiind distopic este sa spuneti:
    Domnul Isus prin predicile sale, adesea URMARESTE IMPLEMENTAREA unor ideii (nerealizabile) prin care urmareste crearea unei lumi negative, lipsite de satisfactie, pesimiste si care de fapt sunt doar niste vise pentru ca nu isi au radacina in legile firesti umane….
    Adica o lume prin care se ajunge la dezastru nu poate fi realizata, conform definitiei distopiei.
    Acum daca analizam putin mesajul Domnului Isus Hristos in raport cu definitia distopiei, ne dam seama ca Domnul Isus nu este deloc disptopic, poate fi in aparenta, dar daca il caracterizam ca fiind distopic nu avem cum sa facem asta fara sa luam in desert numele Domnului.
    Daca Domnul Isus avertizeaza ca lumea va merge intr-un loc unde nu va fi satisfactie si va fi o lume negativa, daca nu se pocaieste, adica in iad…. iadul nu este distopic… pentru ca iadul este real, daca il declaram [e Domnul Isus distopic vom spune despre iad ca e o distopie…. fiind o erezie crestina, pentru ca stim ca existenta iadulului este o dogma crestina.
    Iar Domnul Isus nu si-a propus sa predice implementarea iadului ci venirea Imparatiei Lui Dumnezeu.
    Deci daca nu puneti ghilimelele de rigoare luati in desert Numele Domnului Isus.

    • Marius David zice:

      PAce,
      1. emisiunea se numește CU IRISUL DESCHIS, nu cu ochii deschiși!
      2. Distopic este un cuvînt neutru. Nu este depreciativ. Nu are nevoie de ghilimele, iar în oralitate nu se pot pune ghilimele cînd dorim, nici nu se pot semnala italicele.
      3. greșiți amarnic folosind DEX-ul atunci cînd este vorba de denotații rezultate din contextualizări și recontextualizări intenționate, cum este discursul meu. Autorul dă un anumit sens tehnic cuvintelor. Deci trebuie să faceți recurs la context.
      4. restul textului dvs. îți pierde sensul în momentul în care ați ucis termenul meu tehnic, l-ați recreat în discursul dvs. și îl ucideți din nou. Tipul acesta de strategie retorică se cheamă straw man.
      5. Ceea ce spuneți în ultimele paragrafe este o altă strategie retorică deplorabilă: îmi așezați cuvinte în gură. N-am spus așa ceva. Vă rog să mă citați exact. Dacă nu ați înțeles, reluați predica, dar nu îmi puneți idei în discurs și nici cuvinte în gură. vă rog frumos!
      6. Vă rog să nu luați în deșert hermeneutica! 🙂
      cu multă simpatie,
      mc

  927. George zice:

    Aș avea și eu o întrebare. De ce puneți ‘î’ în interiorul cuvântului ? Eu am învățat la școală că în interiorul cuvântului se pune î din a, și am observat la dumneavoastră că mai peste tot scrieți așa. Nu am nici o problema cu dumnevoastră, sunt doar curios.

  928. daniel zice:

    Ce „Lege a poruncilor, in orinduirile ei” (Efeseni 2,15) a inlaturat Mesia? Mi-as dori un raspuns care sa nu contrazica „Sa nu credeti ca am venit sa desfiintez Legea sau Profetii” Matei 5,17.

  929. Marcu zice:

    Este permisa casatoria intre doi frati si doua surori? Ma puteti ajuta cu versete biblice? Multumesc

    • Marius David zice:

      Nu vă pot ajuta cu versete biblice, dar la ce vă trebuie?

    • Daniel zice:

      Intrebaea cred ca este tricky sau exprimarea lasa de dorit. Adica, ce fel de casatorii?… Incestuaoase, chiar homosexuale intre doi frati si doua surori sau daca doi frati se pot casatori cu doua surori care nu au nicio legatura de rudenie cu cei doi frati?
      In cel din urma caz, daca acele casatorii sunt in Domnul nu cred ca reprezinta nicio problema. Avem in societatea noastra o gramada de astfel de cazuri care nu au fost condamnate de oprobiu public si nici de biserica…
      Legaturile nefiind incestuoase, nu vad unde ar fi problema din punct de vedere biblic, precizez, din nou, doar cu conditia ca acele casatorii sa se faca in Domnul… Aceasta este parerea mea…

      • Marius David zice:

        Păi se pare ca aveți o perere solid formată. Ce pot să mai spun eu?

        • Daniel zice:

          Puteti sa spuneti orice pentru ca e blogul dumneavoastra si sunteti pastor si profesor. De aceea pentru mine e destul de scuzabil sa am pareri „solid-formale”, Nici nu pretind sa ma compar cu cei care au ajuns la un nivel de cunoastere care este cerut de vocatia dumnealor si sunt de acord ca am de invatat… atata timp cat mi se explica, in umila mea capacitate de a intelege, o parere „solid-detaliato-exhaustiva”…

          • Marius David zice:

            V-am spus: nu ați greșit în tragerea concluziilor.
            Cunosc cel puțin două astfel de cazuri în bisericile noastre,
            Într-un caz s-a făcut nunta în aceeași zi, astfel au devenit cele două perechi dublu încumnățiți.
            Bătrînii noștri n-au considerat asta a fi păcat.
            Ciudat? Da!
            Păcat? Nu!

  930. Eddie zice:

    Am o întrebare căreia îi caut răspunsul de ceva timp.
    Pot și au permisiunea, credincioșii, sa activeze în armata?

    • Marius David zice:

      De ce nu? aveți atîtea exemple biblice de militari, istoria Bisericii este plină, de asemenea, de militari sfinți.

      • Eddie zice:

        Dar de asemenea, scriptura nu afirma în multe cazuri dacă acei sfinți au acționat corect.

        Străbunicul meu a fost pe front și s-a întors la Domnul acolo. Începând din vremea întoarcerii lui(la Dumnezeu) , nu a mai omorât pe nimeni. Trăgea doar în aer. Spunea în felul următor : „Cum pot eu sa ucid un om, știind ca și el are acasă, la fel ca mine, o soție și copilași care îl așteaptă?”

        Luând în considerare latura cruda a războiului, știind ca Cristos a murit pentru toți oamenii, inclusiv pentru inamicii țării, cum pot eu sa ii fac de petrecanie unui om?
        Eu, care am fost răscumpărat prin aceeași jertfă care ii poate fii și lui salvarea……

        • Marius David zice:

          Nu am cum să vă transfer în realitatea războiului. Ca unul care am făcut armata în timpul revoluției, am gustat doar puțin din atmosferă.
          dar v-aș ruga să căutați un film: Save private Ryan! Salvați-l pe soldatul Ryan!
          Neapărat ar trebui să îl urmăriți! Să îmi spuneți după aceea cum va fi fost să trageți în aer.

          • eexlibris zice:

            Am văzut filmul acum aproximativ un an. Pot afirma ca am simțit aceeași senzație ca și dumneavoastră dar care mi-a si pătruns adânc sub scoarța cerebrală făcându-mă sa ma întreb cu spaima : de ce?!?!

  931. Octavian Serban zice:

    in istoria bisericii sunt multi militari martiri crestini.
    Armata se bazeaza pe executarea fara discutie a ordinelor
    Cateodata ordinele primite si morala crestina nu prea se intalnesc
    In aceasta situatie un militar crestin nu are prea multe optiuni
    Te sfatuiesc sa te mai gandesti.

    • Marius David zice:

      da, este adevărat, discuția se află pe tabla verde încă de la Augustin, care are pagini memorabile despre războiul sau războiaiele legitime.
      Din păcate sînt în limba latină și netraduse încă în limba noastră.
      Războiul este de nedorit, este un rău necesar cîteodată.
      Mai discutăm peste vreo 10 ani ce veți face dacă, din pricina invaziei musulmane, veți fi atacați în case și vă vor fi violate nevestele și fiicele. veți trage în aer?
      Eu nu cred!

      • eexlibris zice:

        Va mulțumesc mult de lămurire…..
        Am început sa îmi pun întrebările astea atunci când am terminat de citit trilogia lui Sienkiewicz. Întrebări care s-au făcut și mai auzite când am studiat mai multe despre Al Doilea Război Mondial.
        Sunt doar un liceean care cauta răspunsuri…. Pe unele le-a găsit, altele nu.

      • Daniel zice:

        Ati punctat foarte bine, domnule Marius Cruceru, in ultimul post, o idee in care cred si eu. Dar Biblia ne indica faptul ca pot exista razboiae SFINTE in situatii exceptionale chiar si in Noul Testament pentru crestinii mantuiti.
        Apocalipsa 13: 7 „I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.”
        Acum in situatia in care sistemul lui anticcrist este unul islamic radical, ceea ce tind sa cred si eu, atunci acel verset devine foarte explicit.
        Nu cred ca acolo ne putem referi la razboi la figurat (gen: razboi economic, diplomatic… un fel de razboi rece, persecutie psihologica… etc.) in care crestinii lupta doar prin rugaciune.
        Nu cred ca acest lucru este descris in context in Apocalipsa capitolul 13.
        Crestinii ar trebui sa inteleaga ca exista niste principii spirituale cand vine vorba de viata de credinta…. si ca „Ţinta poruncii este dragostea” 1 Timotei 1:5
        În acest sens avem: Ioan 15:13 „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.”
        1 Petru 4:8 „Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.”
        În situaţia excepţională în care îţi aperi ţara sau familia în mod legal de hoarde de satanişti radicali care poate că prin semnul fiarei pe care l-au primit deja, nu mai au nicio şansă de reabilitare, eu cred că e o dovadă de dragoste faţă de aproape şi de jertfire de sine şi cred că aşa se explică şi acele versete. din Apocalipsa 13.

  932. Daniel zice:

    In Levitic capitolul 18 si Levitic capitolul 20 sunt toate cazurile de legaturi incestuoase condamnate de Dumnezeu si care de-a lungul timpului au fost considerate ca legi spirituale, nu ritualice de catre biserica crestina.
    Printre acestea nu se includ…. „sa nu descoperi goliciunea SURORII cumnatei tale (necasatorita) ca s-o iei de nevasta…”
    E o alta parere umilo-solid-formala. Si imi cer scuze pentru curajul „profan” de a o exprim pe blogul dumneavoastra.

    • Marius David zice:

      da, cazul pomenit de dvs. este cu totul altceva decît am înțeles eu din întreare.
      Dacă Gheorghe și Ion sînt frați,
      Ei cunosc două surori, pe Lidia și Gherghina,
      Ion se poate căsători cu Gherghina și
      Gheorghe cu Lidia?
      Aceasta era întrebarea, nu?
      Nu văd legătura dintre această situație și textul dvs.
      Problema este dacă Gheorghe și uită după Gherghina, după ce a luat-o pe sor-sa, Lidia

      • Daniel zice:

        „Nu văd legătura dintre această situație și textul dvs.”… Pai asta am spus si eu… ca in Levitic nu scrie nicaieri ca cineva nu se poate casatori cu sora cumnatei sale… E acelasi lucru cu exemplul dat de dumneavoastra mai sus.
        Daca e sora cumnatei inseamna ca fratele este casatorit cu cumnata care are o sora… Cred ca intelegeti ideea… 🙂

        • Marius David zice:

          da, am înțeles.
          După cum spuneam, nu orice lucru care nu este interzis este neapărat de dorit.
          Astfel se creează situații ciudate, care pot fi o pricină de poticnire pentru oamenii din lume.
          aceștia judecă altfel..
          Dacă sînteți într-o localitate mai mică, într-un sat, o comună, spre exemplu… n-aș recomanda o astfel de dublă-împerechere.
          Oamenii se vor uita la situație… ”uite, și pocăiții ăștia… niște ciudați… n-a găsit ăla pe alta.. numai pe cumnată-sa”
          Înțelegeți ce vreau să spun! Nu-i așa? 🙂

          • Daniel zice:

            Aveti dreptate. Oricum aceste cazuri au fost intotdeauna exceptionale. Insa, daca se intampla…
            Cu alegerea unei sotii nu e ca alegerea unui animal de companie… E foarte posibil ca in mod exceptional sa fie o atractie curata intre cele doua cupluri… si atunci dragostea autentica ar trebui sa excluda piedicile (pricinile de poticnire – „dragostea acopera totul”…), altfel devenim legalisti si producem mai multa suferinta de „dragul gurii lumii” care oricum nu poate fi oprita.
            Spun si eu asa… ca tot am dezvoltat subiectul… 🙂

            • Marius David zice:

              DA, sigur, Daniel, există persoane atrase de verișoare bune și, Doamne ferește, surori vitrege. Unde este legalismul aici?
              Ah, ne dăm drumul că este natural și doar ceilalți sînt vinovați că au convenții sociale?

          • Daniel zice:

            Dupa pererea mea legalismul POATE reprezinta exact acele cazuri ca cel enuntat de dumneavoastra… (cu poticnirea)
            Nu e scris in Biblie, stim ca se poate… dar venim noi cu articole de lege noi pentru a completa ceva ce Dumnezeu „ar fi uitat” sa puna in Biblie… 🙂
            Nu incerc sa fac nicio acuzatie… recunosc ca in toate alegerile majore avem nevoie de discernamant spiritual, dar daca cel care ne sfatuieste si-a facut din propriile convingeri extra biblice un cod normativ drastic cu sanctiuni si toate cele… atunci acea persoana devine periculoasa in anumite situatii.

            • Marius David zice:

              da, Apostolul în Romani ne spune că tocmai cei maturi trebuie să își restrîngă libertățile, nu să le lărgească pe ale celor imaturi.
              dacă fratele tău NU MĂNÎNCĂ, nu mînca, dacă nu bea, nu bei nici tu.
              nu te sfătuiește să îl luminezi tu cu forța, nici să îl părăsești, făcînd altă bisericuță, ci … te abții.
              Pînă la urmă dragostea este o chestiune de ALEGERE, de decizie. Nu sîntem animale, ca să venim cu argumentul ”ce să fac, nu mai pot, îmi place de cumnata!”.
              Iei o căldare cu gheață, răcești creierul și iei decizii corecte.
              Repet: am întîlnit cel puțin două cazuri ca cele descrise de tine. Unul dintre cupluri a trebuit să se mute din localitatea respectivă, în celălalt caz ambele cupluri au emigrat în Statele Unite, unii într-o parte, ceilalți în cealaltă parte.
              Copiii? sînt dublu-verișori și se vizitează.
              Fiecare decizie are consecințe.
              unele decizii sînt la limita permisibilității, dar niciodată n-aș forța drumurile spre acele granițe.
              Să fim înțelepți!

              • Daniel zice:

                Aveti dreptate. Problema suferita de cazurile descrise de dumneavoastra e mai degraba una culturala. Eu cand am facut distinctia intre alegerea unui animal si alegerea unei sotii ma refeream, incazul de fata la situatii exceptionale… Cum ar fi:
                Cele doua viitoare cupluri au crescut impreuna, au dezvoltat o anumita relatie de prietenie foarte puternica (care se transforma in acea „atractie curata”) si poate locuiesc intr-un oras mare, unde lumea e in general mai emancipata din punct de vedere cultural.
                Stiu ca sunteti total impotriva conceptiei de romantism, dar parca e prea dur, ca in cazul descris de mine mai sus, sa le spui acelor persoane sa-si inabuse sentimentele racindu-si creierul intr-o caldare cu apa.
                Am facut aceasta remarca, pentru a arata ca exista si cazuri cand intre persoane se pot infiripa si relatii puternice care sunt involuntare si nu tin neaparat de maturitatea spirituala ci de dragoste autentica ce se formeaza intr-un interval de timp destul de mare.
                Desigur, este o exceptie, dar de ce nu ar fi posibila?…
                Probabil ca pentru astfel de cazuri ati aplica „nesfatuirea luminarii cu forta”. Dar pana la urma atitudinea, tot de judecata, ramane intiparita in mintea celui care nu poate iesi din anumite tipare… si mai cred ca are legatura cu legalismul in astfel de situatii deoarece:
                1 Corinteni 4:5
                De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme (in situatii sctrict exceptionale, cred eu), până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.

              • Marius David zice:

                Sigur, atunci să facă după liniștea inimii lor, dar …

  933. Daniel zice:

    …dar oprobiul public poate produce consecinte devastatoare in majoritatea acestor cazuri si pune o povara urata de imagine din partea lumii si pe reputatia bisericii. Ca pastor nu aveti cum sa ignorati aceste amanunte. Aveti dreptate!

    • Marius David zice:

      Exact, așa cum spuneam, dacă oamenii își asumă… apoi dacă își asumă faptul că ai lor copii vor fi priviți ciudat. Repet: Dumnezeu ne-a dat minte, rațiune, nu sîntem animale să ne împerechem la instinct. Trebuie să ne gîndim la consecințele sociale, comunitare, la situația copiilor în biserică, în familia lărgită et c.

  934. Daniel zice:

    O idee pentru aceasta pagina… Cred ca ar fi mai indicat daca s-ar organiza comentariile in grupuri de 50 … 100 pe pagina in panoul de control din wordpress: „Setari –>Discutii–>” sau „Settings–>Discussions” dupa care se bifeaza „Imparte comentariile in pagini cu x” sau „break comments…”
    In felul acesta va aparea o bara cu paginile care contin comentariile de pe aceasta pagina in functie de numarul de comentarii ales pe pagina. Este necesara aceasta organizare pentru ca se ajunge foarte greu la subsolul paginii, iar pe un smartphone e imposobil datorita numarului prea mare de comentarii de pe pagina.
    Ideal ar fi ca aceste comentarii sa fie impartite in pagini pe ani 🙂 insa pentru asta trebuie modificat codul anumitor fisiere php, iar asta e treaba de programator (module nu exista– am verificat eu in baza de date wordpress, sau cel putin nu am dat de unul care sa organizeze comentariile in functie de data)… Insa prima varianta e la indemana oricui, in felul acesta, pagina va deveni mai fluenta la incarcare si mai accesibila.

    • Marius David zice:

      draga Daniel, voi încerca să fac setările acestea. Abia am revenit la blog după o perioadă consistentă de autoconstrîngere și post. Era necesară. Am dat toată atenția celui mic și altor proiecte pe care le-am avut de terminat.
      Adminstrarea cere destul de mult, ce să mai spun de producția de conținut.
      Ai nimerit și tu la o pagină cu 2242 de comentarii. celelalte postări sînt mai ușor de manipulat.
      Voi incerca să urmez sugestia. Mulțumesc.
      Oricum blogul s-a îngreuiat mult, sînt aproape 89.000 de comentarii aprobate în total. N-am calculat aici spam-ul, alte cîteva zeci de mii.
      În așteptare am peste 112… la care încă mă gîndesc dacă să le dau drumul sau nu 🙂

  935. Daniel zice:

    Cu placere! Ma bucur ca am putut sa va fiu de folos. (Impotriva spam-urilor sunt module in wordpress care le blocheaza pe majoritatea)

    • Marius David zice:

      astăzi, m-am uitat de curioziatae la cite comentarii spam am adunat.
      Iată

      ”Akismet deja ți-a protejat situl de 731.517 comentarii spam.
      Există 5 comentarii în coada ta de spam în acest moment.”

  936. Iuliu zice:

    Pace,

    Am o nelamurire. Daca o persoana s-a botezat la varsta de 16 ani, din dorinta sincera de a urma pe Domnul, dar in momentul acela nu a fost nascut din nou, ci nasterea din nou a venit mai tarziu, in momentul in care omul a fost regenerat de Dumnezeu si a primit Duhul Sfant trebuie sa se boteze din nou?

    Multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Marius David zice:

      Și cum a măsurat prima dată și a doua oară. Există vreun pocăințometru pe care l-a folosit? Dacă are senzația din nou mai tîrziu că abia acum s-a întors la Domnul. Unii credincioși au descoperiri progresive ale relației cu Dumnezeu și au impresia că urcă cîte o treaptă și încă o treaptă și simt nevoia de reconformări. De aceea botezul se face public și este implicată Biserica, care obiectivează întreg procesul. Nu cred că este necesară rebotezarea. Dacă cineva s-a căsătorit din interes, apoi se îndrăgostește de soția sa, nu se duce la primărie să se recăsătorească, rămîne căsătorit.

  937. Musa Alexandru zice:

    Dumnezeu are pareri de rau ? Sau cum trebuie interpretat unde scrie ca Domnului I-a parut rau ?( Parerea mea fiind ca El nu are pareri de rau )
    Gen 6:6 , 1 Sam 15:11 visavi de Num 23:19 , 1 Sam 15:29 de exemplu

    • Marius David zice:

      Este o exprimare antropomorfică. La fel ca ”mîinile, picioarele” lui Dumnezeu.
      Există un îndemn: dă-i volanul mașinii lui Isus. Să nu faceți literal chestiunea asta.
      După cum spunem că Isus este Ușa și nu ne imaginăm că are balamale și clanță.

  938. Ecaterina zice:

    Redau un comentariu pe care l-am postat pe youtube la emisiunea „Intre Scriptura si ziar” Ep. 39 – Amalia Decean – De la muzica usoara la Pricesne:
    „De unde si pana unde aceste cantece compuse de mari autori evanghelici au ajuns acum sa fie atribuite ortodoxiei? De exemplu De dragul Tau’-autor Costache Ioanid, crestin din mediul evanghelic, ,’Sa nu pot Doamne sa ma las – autor Nicolae Moldoveanu, Oastea Domnului, ‘ A batut la usa ta cineva autor Costache Ioanid, etc.Definitia din dex a pricesnei-„:Cântare executată în bisericile ortodoxe la slujba liturghiei în timp ce se împărtășește preotul”. Ca ei au luat aceste cantari de aur si le canta in bisericile ortodoxe si le numesc pricesne ii onoreaza pe autorii respectivi dar sa nu rasturnam lucrurile cu susul in jos.”

    • Marius David zice:

      Stimată Ecaterina,
      bine ați venit aici.
      Este complicată situația. TRebuie să știți că autorii de mai sus s-au identificat cu Ostea Domnului, o mișcare în INTERIORUL Bisericii Ortodoxe la vremea aceea. Mai tîrziu, și istoricul este extrem de complicat, mișcarea s-a despărțit în două, ba chiar trei facțiuni. Nu vreau să fac prea multe comentarii legate de acest subiect delicat, pentru că unii s-ar simți jigniți să îl luăm pe fratele Niculiță de la baptiști sau de la penticostali sau de la ”ambele amîndouă” cultele. Mai bine o lăsați așa.

  939. Ecaterina zice:

    Costache Ioanid s-a convertit la luteranism in biserica pastorita de Richard Wrumbrand , iar Nicolae Moldoveanu desi a fost in miscarea Oastea Domnului la inceput el a fost destul de mare ca sa fie prietenul tuturor crestinilor.El spunea ca nu exista crestin si ceva adaugat ci crestin si atat El nu numeste cantarile lui ‘pricesne’ ci cantari evanghelice, iata, pe acest site gasim aprecierile lui personale: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/articole/4003-cantarile-domnului-nicolae-moldoveanu-x .
    Cartile noastre de cantari contin cantarile acestor oameni mareti cu mult inainte ca ele sa fie preluate de biserica ortodoxa. Inca o data, ma bucur ca biserica ortodoxa apreciaza astfel de cantari, dar ele provin din mediul evanghelic.

  940. Muresan Daniel zice:

    Cine sunt/au fost EBIONITII?

  941. ana zice:

    explicati semnificatia expresiei ”pax romana” si descrieti beneficiile popoareloraflate sub stapanirea romei

    • Marius David zice:

      draga Ana, pentru asta există google și chiar am verificat: vă dă explicații foarte complete, care explicații ne scutesc timpul amîndurora! Este de reținut totuși un amănunt, pax romana a realizat toate condițiile necesare pentru răspîndirea creștinismului rapid. Ca să mai spunem că Dumnezeu nu stăpînește peste istorie …

  942. Daniel Anghel zice:

    Pace. Poate exista unitate a Duhului Sfînt fără naștere din nou? Există naștere din nou fără roada Duhului? Doar în lumina Scripturii.

  943. Bogdan zice:

    Aș dori și eu să vă întreb unele lucruri, dar nu știu cum să fac. (Nu aici pe blog.) Cont de Facebook nu am. Oare aveți timp să răspundeți pe mail? Nu vreau să vă răpesc timp prețios, știu că sînteți ocupat.

  944. Andreea zice:

    Buna ziua ! Sunt Andreea , 23ani ,studenta .As avea si eu o intrebare dar inainte de asta vreau sa expun o mica poveste. Sunt ortodoxa ,parinti mei sunt divortati am crescut mai mult cu bunicii. Am primit o educatie foarte frumoasa de la ei ;nu fumez ,nu ies prin cluburi,ma imbrac decent, gatesc.Nu ma avut relatii intime cu nici un baiat. Sunt indragostita de un pendicostal-fiu al Domnului imi place sa-i spun asa(nu vrau sa ii fac public numele).El este dintr-o familie frumoasa si buna…nu cred ca familia lui o sa ma accepte, eu fiind ortodoxa. Si sunt convinsa ca si el o sa -si faca o parere proasta despre mine cand o sa ii spun ca sunt indragostita de el .Nu suntem prieteni ..mai mult cunostinte . Nu stiu ce sa fac sa-i spun cum sa-l abordez( sa il invit eu in oras) nu vreau sa isi faca o parere proasta despre mine . Se poate casatori el cu o ortodoxa ? Poate vorbi el cu ortodoxa sau sa se intalneasca cu ea .Intre noi poate exista o frumoasa poveste.Astept raspunsuri ,sfaturi , orice .

  945. Filip Claudiu zice:

    Buna, as vrea raspunsul pe e’mail, daca se poate.. pentru a opri controversele care se se vor isca in comentarii. Referitor la sexul inainte de casatorie.. se spune ca sexul este un fel de pecetluire a legamantului casatoriei, dar ce pecetluire ai nevoie in afara de cea a bisericii din care faci parte? Intrebarea mea este de ce este pacat sa ai relatii sexuale inainte de casatorie? Daca ai fi sigur ca te vei casatori cu acea persoana ar mai fi pacat?(avand in vedere arguementul cum ca te vei simti vinovat si va fi o pricina naspa cu alta persoana).

  946. Ana zice:

    La ce se refera versetul:”Doua feluri de greutati si doua feluri de masuri sunt o scarba inaintea Domnului.” (Proverbe 20:10) ?

  947. Parita zice:

    Pace ! Sunt impreuna cu prietenuk meu de 5 ani si vrea sa ne casatorim. Dar pana sa faca pasul acestabel vrea sa stie totul despre trecutul meu. Iar eu ii ascund,nu stie ca am mai fost cu alt baiat inainte,stiu ca il mint dar daca ii spun adevarul stiu ca ne vom desparyi. Este bine ce fac? Ca el nu imi cunoaste trecutul?

    • Marius David zice:

      Adevărul vă va face liberi. Dacă vă iubește cu adevărat și dvs. regretați trecutul, dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, SUFERĂ totul.
      Mai devreme sau mai tîrziu s-ar putea să afle.
      Fostul s-ar putea să vă dea în vileag. Dragostea nu minte!

  948. Ana zice:

    Daka vorbesc pe messenger cu o persoană se vede pe facebuk ce scriu…adică poate vedea soția daka intra pe facebuk in acelasi timp,ceea ce scriu eu.Mentionez k avem facebuk comun

    • Marius David zice:

      Stimată Ana, pentru limba română apăsați pe tasta 1.
      Traducînd ceea ce ați spus, înțelegînd gîndul din spate, vă spun: da, vă poate prinde! 🙂
      Deci, încercați să terminați cu prostiile. Prostia este inepuizabilă, dar dvs. puteți termina cu prostiile.

  949. Bogdan zice:

    Am cîteva întrebări:

    Ce părere aveți despre proiectul de revizuire a Bibliei Cornilescu de la Societatea Biblică Interconfesională (SBIR)? Ați citit ediția-pilot lansată anul trecut, sau cel puțin fragmente din noua ediție? Dacă da, ce părere aveți? Dar despre traducerea nouă începută de Societatea Biblică Română (SBR – mă refer la cea penticostală, din SUA/Oradea)?

    De ce nu ați participat și dumneavoastră la revizuirea Bibliei Cornilescu? (Ați primit invitație?) Am înțeles, din comunicatul SBIR, că UEO a primit invitația de a participa, dar a refuzat. De ce?

    Mai este de actualitate opinia pe care ați formulat-o acum 10 ani? Citez: „Este de dorit să se realizeze mai degrabă traduceri noi, din limbile originale, decît modernizări ale traducerii Cornilescu.” sursa aici:

    Dă clic pentru a accesa cornilescu-si-alte-traduceri-din-spatiul-evanghelic-romanesc.pdf

    Dvs. (sau UEO) ați lucrat/veți lucra la vreo traducere nouă a Bibliei? (Mă refer aici la una pentru publicul larg, nu la una științifică, de genul Septuaginta-POLIROM)

    Vă mulțumesc anticipat. (Dacă credeți că sînt subiecte prea sensibile, m-aș bucura dacă mi-ați putea răspunde și în privat, pe email…)

    • Marius David zice:

      Stimate Bogdan,

      1. Am citit, știu despre ce este vorba.
      2. Nu cred că vreau să mai fiu parte sau să mai văd o altă diorto-rediorto-recorectare a aceluiași Cornilescu. Să îl lăsăm pe Cornilescu așa cum este.
      Dacă recunoaștem că altceva mai bun decît o recorectare a lui nu putem face, atunci să îl lăsăm așa, nu este așa de învechit ca să nu îl putem digera încă.
      3. Aceste diortosiri sînt subiective, cu prea puține criterii științifice și filologice implicate,
      4. Da, poate că va veni vremea pentru o traducere cu totul nouă. Deocamdată nu a venit, Limba română este atît de săracă și a evoluat atît de puțin, încît nu cred că este cazul unei noi traduceri pnetru că nu mai înțelegem textul de acum 100 de ani.
      Toate aceste mișcări printre texte sînt interesante, demne de lecturat, dar nu cred că se vor impune ușor publicului foarte conservator din bisericile evanghelice.
      Soarta NTR ne arată acest lucru.
      Eu îmi fac propriile traduceri pentru predicare.
      Poate că după pensie îmi voi face o nouă traducere a Noului Testament pentru nepoți, atît.

  950. Bogdan zice:

    Oare aveți vreo problemă la e-mail cu comentariile care vin din partea Hotmail/Outlook? Sau poate v-am supărat cu întrebările mele? 😦

  951. Angela zice:

    Am multe intrebari in inima mea….dar nu am la cine sa apelez. Sunt crestina …dar intrebarile mele sunt mai dificile …cica noi crestinii nu trebuie sa ne punem prea multe intrebari doar sa credem . “cum….oare cum am indraznit sa pun aceste intrebari?”zic persoanle din jurul meu. oare tu nu stii ca noi cunoastem in parte si vom vedea deslusit in cer (sau in iad) *Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă.
    Dar le pun…pentru ca ma framanata si nu pot sa cred intr-un Dumnezeu care face ce vrea si nu ne da nici o explicatie iar la sfarsit ne arunca in iad.
    Fiecare crede ce vrea, dar oare nu este nici o ordine? Dacă exista Dumnezeu de ce lasa lucrurile la intamplare, apoi ne va judeca pentru ca ne.am nascut intr-o anumita societate cu valori religioase,departe de fata Lui (de ex:india cu diferitele ei religii) ? Este Dumnezeu nedrept?
    Ne nastem cu o indentitate nu cu personalitate. Dobândim eul, devenim personalitati. Omul devine personalitate atunci când ajunge la constiinta de sine, deci cand se formeaza ca eu. Dar daca religia este bine infipta in pamant cu greu o mai scoti afara. Atunci de ce Dumnezeul Bibliei are pretentia ca tot pamantul sa se inchine Lui trimitand misionari in india, spunand 3 vorbe si asta e tot . „Cica cine crede se boteaza” Cum sa crezi dintr-o data intr-un alt dumnezeu cand propria ta religie e infipta bine ? De fapt ma uit aici in Romanaia penticostalii se lupta cu baptisti cu ortodoxi cu Martorii etc… Daca tu esti crescut intr-o familie protestanta normal ca nu iti place invatatura ortodoxului si ortodoxul nu ii place invatatura protestantuli. Deci nici musulmanului nu ii place crestinismul. Pentru ca religia este bine infipta . E cel mai greu sa schimbi mentalitati. Oare Dumnezeu nu stia acest lucru? Atunci de ce ii trimite pe toti in iad doar pentru ca au avut nesansa sa se nasca intr-o tara paganda…sau cu alte zeitati. Fiecare religie crede ca detine adevarul suprem. deci e normal ca hindusul sa nu se dezlipeasca asa de usor de religia lui.
    Misionarul intalneste un om care are o alta perceptie despre Dumnezeu (fie crede in zei, in spiritism,fie este ateu), spune 3 vorbe …ii da in cap cu biblia, respectivul om are mentalitatea lui sau religia lui infipta bine si experientele lui si nu accepta asa usor credinta misionarului.La sfarsit Dumnezeu ii judeca pe acel om pentru ca nu a aceptat ce a spus misionarul in trecere si il trimite in iad . Iar misionarul este medaliat ca ia dat cu Biblia in cap acelui om (fie hindus, ateu , sikhism etc) Oare Dumnezeu e nedrept?
    Fie ca vrem fie ca nu, ne naştem cu o indentitate …preluăm de la părinți credințe, obiceiuri….vedem modele in jurul nostru…poate unii asculta de părinți, pastori, preoti , mentori si sunt indoctrinati cu radacini puternice si cand devin adulti merge pana la moarte cu acea religie (cum se intampla in cazul Islamului cu Halahul lor (musulmanii) alții mai îndrăzneți caută răspunsuri singuri prin experiențe, se rup din mentalitatea lor si poate au norocul sa ii intalneasca pe Dumnezeul real (daca exista). Daca nu are noroc si se adevereste ca Biblia este reala, asta este, in iad cu nenorocosii. :(((
    Si mai este un lucru : toti ținem de anumite lucruri cu dinții, de parcă noi ştim adevărul suprem şi ne impunem crezul. Totul se invarte in jurul lui „Eu” . Toți vrem să ii invatama pe alții, dar nimeni nu mai e dispus sa invete si sa asculte.
    Este o emisiune se numeste „Povestea lui Dumnezeu cu Morgan” pe National Geographic– prezinta toate religiile si toate credintele …. Noi suntem intr-o tara care crede in Dumnezeul Bibliei …dar sunt foarte multe religi in lumea asta si fiecare sustine ca detine adevarul suprem. Daca eram in india?
    Sti totusi si aici in romania ne batem ca si chiorii pe niste principii inutile. Deci unde este Dumnezeu in toate astea .Abordarea mea personala este cea care creează climatul? Acel climat in care sa ma simt confortabila si cu o constiinta impacata? Am vazut ca oamenii sunt de 2 feluri creduli care nu se mai mira de nimic si cred totul din punct de vedere religios (ex penticostalii cu minunile lor, ortodoxii cu mortaciunile lor, martorii cu pamantul lor sfant etc) si scepticii…care nu mai cred nimic si pun totul la indoiala. Trist dar e lumea in care traim. Ma omaoara gandul asta.
    I.am spus inimii sa caute dar a gasit numai zgura . Sa mai caut sau sa stau in banca mea? mi-e frica sa nu dau peste putregai.

    • Marius David zice:

      Nu știu ce să spun, stimată doamnă!
      Dar cred că v-aș recomanda să citiți cîte ceva.
      1. Încercați să citiți Biblia, cel puțin o dată, începînd cu Evanghelia după Ioan. Păstrați în minte două întrebări: CINE ESTE ACEST ISUS? CINE PRETINDE EL CĂ ESTE? cE VREA EL DE LA MINE?
      2. Citiți Confesiunile lui Augustin. Cu răbdare! Și el are acolo niște întrebări și frămîntări interesante.

    • XLucian zice:

      @ Angela
      Propun lecturarea și adîncirea epistolei apostolului Pavel către Romani.
      Conține exact ceea ce dorești să afli, plus că îți arată și ce identitate ai tu personal.

  952. L. zice:

    Pace, frate Marius.
    Simt nevoia sa va cer sfatul. Sunt o tanara de 20 de ani, crescuta in biserica. Anul trecut am trecut prin cea mai dificila perioada din viata mea. M-a incatusat pacatul, m-a ingenunchiat cel rau si a facut ce a vrut cu mine si asta din cauza faptului ca nu am vegheat si am acceptat mici compromisuri. Fiind dezamagita pentru ca nu am obtinut bursa cu diferenta doar de cateva sutimi, am inceput sa am o oarecare reticenta in rugaciuni, in mersul la biserica, practic s-a nascut inauntrul meu o nemultumire la adresa lui Dumnezeu. De acolo a pornit tot. Am intrat intr-un anturaj prost la facultate, „prietene” care vorbeau doar despre baieti de dimineata pana seara. Am inceput sa accept incet incet si fara sa realizez comportamentul lumesc. Nu mi se parea un capat de tara daca ma imbracam mai provocator, daca ma machiam, daca ieseam cu ele fara sa stie parintii mei. Am inceput sa-i mint si sa ma indepartez atat de tare de ei … Am acceptat sa intru intr-o relatie cu un baiat din lume, timp in care m-am simtit mai mizerabil ca niciodata. Credeam ca gasesc fericirea in lucrurile care-mi fusesera interzise pana atunci de biserica. M-am inselat amarnic. Plangeam zilnic. Ma izolam si simteam vinovatia pana in maduva oaselor, insa eram terorizata de gandul ca parintii mei sau fratii din biserica ar putea afla. Imi doream schimbare, insa ma simteam atat de departe de Dumnezeu .. ganduri de la cel rau imi spuneau ca El nu m-ar mai asculta daca m-as ruga. Ma simteam vlaguita, fara nicio putere. A urmat greseala vietii mele : am pacatuit cu baiatul acesta. Abia in momentul in care am realizat ce am facut, am simtit ca mor. O teroare si o groaza ca aceea nu am mai simtit in toata viata mea. Am inceput sa ma urasc, sa ma condamn, nu mai mancam, nu mai dormeam, m-am si despartit de baiatul asta care isi imagina viitorul cu mine, eram incapabila sa mai simt vreun sentiment – nici macar spaima ca ar fi dat o masina peste mine. Sufeream zilnic, fara sa stie cineva. Eventual mama a sesizat, a vrut sa cheme salvarea odata, asa palida si slabita eram. Am slabit vreo 10 kg vara trecuta din cauza framantarilor mele interioare. Si atunci au venit gandurile sinucigase. „Daca afla mama si tata ce am facut, ma voi omori.” Gandeam asa pentru ca tata e slujitor al bisericii. A stiut cel rau unde sa loveasca, nu sa ma distruga numai pe mine,nu doar familia noastra, ci intreaga biserica. Astfel am inceput sa cantaresc ideea unei sinucideri. Am avut tentative. Cand ramaneam singura, numai la asta ma gandeam. Odata, atat de mult m-a macinat acest gand incat am inceput sa tremur si sa caut disperata pe cineva in lista de messenger ca sa ma scoata din starea aia. „Ti-ai pierdut cel mai frumos lucru pe care il poate avea o fata. Nu mai ai nimic, nu mai ai niciun farmec, esti doar o dezamagire pentru toti. Crezi tu ca te mai iarta Dumnezeu? ” Astea sunt doar franturi din gandurile cu care ma confruntam atunci. Ma simteam extenuata psihic, imi doream sa ma scape cineva de atata durere, dar in acelasi timp mi-era rusine de Dumnezeu. A venit salvarea in octombrie cand minunata mea sora mai mare a descoperit si a avut atata intelepciune incat a stiut cum sa lucreze cu o tanara in depresie. M-a scos din starea aceea, m-a pus pe ganduri, zicandu-mi ca trebuie sa ma hotarasc pe ce cale vreau sa merg. Am decis atunci ca nu mai vreau sa trec prin nimic asemanator si lumea nu imi putea oferi altceva. Am facut si cel mai greu lucru posibil – i-am marturisit tatalui meu tot. In seara aceea, in bratele lui, cu lacrimi si regretele eterne, prima rugaciune a fiicei risipitoare a fost ascultata. Dumnezeu m-a iertat. Am urmat pasii biblici impreuna, ca familie. Am marturisit in biserica duminica ce a urmat, apoi am fost exclusa. Astazi sunt eliberata, traiesc prin Har si stiu ca pacatul meu a fost aruncat in marea uitarii. M-a coplesit Dumnezeu cu atata dragoste prin fratii din biserica, prin familia mea, oameni care m-au primit cu bratele deschise, o mama care a iertat pe deplin si care acum ma iubeste mai mult ca niciodata.
    Sfatul pe care voiam sa vi-l cer … pentru ca am trecut prin asta si STIU ca sunt atatea fete care se confrunta cu aceste ispite si incercari, unele din ele chiar cazute si ascunzand pacatul in biserica, imi doresc sa ajut, as vrea sa urlu, asa disperata sunt , sa le salvez cumva, sa nu mai treaca nimeni pe acolo, pentru ca e groaznic. Am marturisit unor fete mai tinere din biserica, cu scopul de a le avertiza, de a le fi un fel de exemplu – sa nu cumva sa faca aceleasi prostii ca mine. Insa am fost sfatuita de o persoana sa nu spun oricui, caci s-ar putea sa fac mai rau, sa daram persoane mai slabe in credinta.
    Si acum nu stiu ce sa fac.. asa mult mi-as dori sa opresc alte nenorociri sa se intample – e destul ca diavolul m-a luat si m-a dus pe mine in lume, nu mai vreau sa se intample asta si cu alte fete din biserica. Insa totodata ma gandesc daca fac bine sa marturisesc toate astea…
    V-as ruga daca puteti, in rugaciunile dumneavoastra, sa amintiti si de mine si familia mea, sa continue Dumnezeu sa ne intareasca. Atat de grea a fost aceasta perioada, fara Dumnezeu nu as fi reusit sa fac nimic. E minunat domnul Isus ! Nicaieri in lumea asta nu gasesc fericire, am testat-o pe propria piele.
    Am apelat la dumneavoastra fiindca am fost la atatea conferinte pe care le-ati tinut si mereu ati fost si veti ramane printre oamenii mei preferati, slujitori care asculta numai de Scriptura. Fiti binecuvantat !

    • Marius David zice:

      Cu permisiunea dvs. am afișat comentariul. V-am cerut permisiunea pe privat pentru această mărturisire!
      Ce să spun? Nu am multe de spus.
      Dumnezeu să vă binecuvînteze că v-ați trezit. Mai bine mai tîrziu decît niciodată!
      Transparența, sinceritatea, dorința de a mărturisi spre curăție (nu în orice instanță și cu orice ocazie), toate acestea sînt de apreciat.
      Sper că Dumnezeu va pregăti acel băiat care să înțeleagă că cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
      Dumnezeu primește pocăința sinceră.
      de asemenea, cred că veți putea ajuta alte fete care se joacă cu acest stil de viață prin mărturia dvs.
      Vă mulțumim pentru încredere și transparență,

      Dumnezeu să vă binecuvînteze!

  953. Lavinia zice:

    Pace! Am o intrebare legata de scoala, de felul in care ar trebui sa invatam comentariile la romana, eu fiind in clasa a XII-a: stiu ca tocitul, memoratul nu functioneaza decat pe termen scurt, iar atunci cand te pregatesti pentru Bacalaureat si ai de invatat aproximativ 30 de comentarii(min. 600 de cuvinte fiecare), invatatul mot a mot nu prea e o solutie. Nici nu mi-as dori sa fie! Nu sunt curioasa sa aflu o cale mai usoara de a invata, pentru ca stiu ca invatatura implica munca si perseverenta, ci doar una mai inteleapta (in cazul literaturii). Multa binecuvantare!

  954. Arghir zice:

    Daca eu am cazut in pacat de curvie mai pot sa fiu iertata de dumnezu

  955. Ristea zice:

    Întrebare:

    Fetiță mea are 7.si jumate și mă îngrijorează, deoarece am găsit batista pe care o avea mereu lângă pat toată uda și inițial am crezut ca a udat o la baie apoi am realizat că defapt o ținuse în gura, un alt episod am găsit plusul ei preferat ud, va rog sa îmi spuneți dacă ați mai întâlnit astfel de cazuri ce e de făcut. Mulțumesc.

  956. Alin zice:

    Pace frate Cruceru !
    Va rog frumos daca ati putea cand aveti timp sa imi spuneti cat adevar exista in articolul acesta si mai ales daca e adevarat ca au fost traduceri facute intentionat gresite in trad Cornliescu.

    Traducerea lui Cornilescu – UN FALS NUMIT „BIBLIE”


    Va multumesc frumos!

    • Marius David zice:

      o prostie mai mare mai rar mi-a fost dat să citesc în ultimul timp,
      omul nu știe greaca în primul rînd, habar nu are de textul original, presară ici și colea cîțiva termeni la improvizație,
      să fim serioși!
      dacă presbyteros trebuie tradus neapărat cu preot, atunci mă las de limba greacă mîine.

  957. Onisim Harii zice:

    Întrebare:

    Într-o predică pe care ați avut-o la Sibiu ați spus că in caz de război sunteți de acord sa luați arma și să luptați pentru țară. Îmi puteți explica puțin mai bine acest lucru?

    • Marius David zice:

      Este simplu de explicat. Dacă cineva îmi atacă soția și încearcă să o siluiească, nu îi ofer și fiica. În măsura în care pot și Dumnezeu îmi dă putere, îmi apăr soția, fiica, fiii, sărăcia, nevoile și neamul.
      Este o chestie de bun simț, nu trebuie foarte multe modele teologice ca să pricepem astfel de lucruri.

  958. Emanuel zice:

    De ce cărți ar fi nevoie pentru o educație teologică temeinică (dacă nu ești student la teologie)? O teologie sistematică, o exegeză a NT și a VT, o hermeneutică, o istorie a creștinismului, un manual de greacă biblică?

    • Marius David zice:

      draga Emanuel, există astfel de liste, dacă te uiți la etichetele de pe blogul meu, am făcut adesea recomandări, de exemplu cele mai bune cinci comentarii pe fiecare dintre cărțile bibliei de la ligonier.org etc.
      dă un search!

  959. NAOMI zice:

    Buna ziua. Frate Marius am urmarit emisiunea cu dr David Ile care a fost invitat la emisiunea despre avort /vaccinare. In emisiune a/ti declarat ca sunte/ti ptr vaccinare moderata. Eu locuiesc in Belgia si al 3/lea copil care are varsta de 1an si 3luni a facut doar vaccinul polio care aici e obligatoriu. M am informat citind articole si ascultatad imunologi , microbiologi…etc; Ptr pocaiti mai ales in biserica unde merg eu pare ca este un subiect tabu. Am Intrebat pe diaconul bisericii care are 10 copii ce crede dansul despre vaccinare si mi/a raspuns ca dansul le/a facut pe toate ca sa nu aiba probleme cu inscrierea copiilor la scoala. Nu mi s/a parut tocmai un argument. STIU CA SUNT RISCURI si daca fac vaccinurile si daca nu. Ce ma face cel mai mult sa fiu reticenta este recoltarea de celule de la copii avortati si acest aluminiu care se afla in multe vaccinuri. Am ascultat care este procedeul care se face ptr a se obtine aceste celule[ sunt in engleza toate sursele]. Cunosc engleza la un nivel de baza si poate sunt multe lucruri care/mi scapa si nu le inteleg pe deplin. In concluzie o sa va intreb „In cazul lui Noah ptr ce vaccinuri a/ti optat?” si daca se poate sa/mi spune/ti si „De ce”. MENTIONEZ CA NU AM O INTENTIE REA ci doar doresc o informare care nadajduiesc sa ma ajute sa nu ma mai framant atat. Doresc sa iau decizia cea mai buna. Multumesc

    • Marius David zice:

      Stimată Naomi, dacă aveți ezitări și totuși v-ați informat cît de cît bine, evitați acele vaccinuri asupra cărora nu aveți liniștea cugetului. Nu știu ce altceva să vă spun.
      Noi vom face homeschooling cu copilul. Îl vom ține departe de comunitate și totuși i-am făcut vaccinurile fundamentale și pe care, cu o cunsultare atentă cu medicii, le-am considerat utile copilului. Toate convingerile mele rezultă nu numai din emisiunea cu dr. David Ille, ci și din emisiunea cu dr. Estera Decean. Puteț urmări și acea emisiune.

      • NAOMI zice:

        Se poate sa/mi spune/ti care sunt vaccinurile fundamentale . Poate o sa va urmez exemplul . Aici in Belgia toate vaccinurile sunt fundamentale. VA MULTUMESC

  960. Doina zice:

    Am o întrebare de ce iubitul meu este pocăit și uneori este foarte credincios și uneori nu injura și îmi vorbește cu dispreț cum as putea sa îl ajut de multe ori se enervează și de o vorba spusă nelalocul ei și atunci îmi închide telefonul și după 3 ore ma suna și vorbesc cu el parcă nu sar fi întâmplat nimic și din aceasta cauza ne certam noi el trebuie să aibă un ultim cuvânt de spus pentru ca zice el că este capul familiei eu nu îl contrazic că atunci iasă scântei cum aș putea proceda

  961. Denisa zice:

    Ce zice biblia despre ferilizarea in vitro? Este acceptabila pentru cuplurile care nu pot avea copii? Multimesc pentru raspuns

  962. sicu zice:

    Am citit că ai spus că urma să dai ultima dată ”Cina Domnului” la Aleșd.
    În Noul Testament este consemnat că doar Fiul lui Dumnezeu și-a dat corpul și sângele pentru păcătoși . Cum poți să dai , și tu dar, corpul și sângele Domnului? Le ai cumva în cămara ta?
    Creștinii doar pot să ia Pânea și Paharul , potrivit cu toate relatările Noului Testament. Nu găsim în Noul Testament alți dătători de ”Cina Domnului” , în afară de Fiul lui Dumnezeu. Așa dar tu sau eu ,sau altcineva nu putem să dăm , decât să luăm ”Cina Domnului”. De fapt este impropriu spus ”Cina Domnului” , căci Fiul lui Dumnezeu a zis că mâncarea lui este să facă voia Celui ce L-a trimis și să împlinească lucrarea Lui.( ioan 4:34)Așa că la cină , noi ne împărtășim cu Corpul și Sângele Lui, nu cu mâncarea Lui, sau ne împărtășim cu Cina pe care ne-a dat-o Domnul nouă, și nu cu cina Lui ,adică cu mâncarea Lui ,de care ne vorbește El că se hrănea cu ea , potrivit cu ioan 4:34.

    • Marius David zice:

      Stimate domn,
      faceți niște confuzii atît de mari în ce privește limbajul tehnic și aparatul conceptual încît mă văd silit să admit că orice sămînță de dialog este ucisă în fașă.
      Chiar nu înțeleg ce doriți să spuneți.
      Am spus eu că dau corpul și sîngele? Vorbiți din perspectivă transubstanțialistă, metaforică, anamnetică? Aveți idee ce înseamnă aceste poziții în privința Euharistiei?
      Deci? Clarificați întrebarea.
      Vorba academicianului Moisil: nu se poate da o rezolvare bună la o problemă prost pusă.

  963. sicu zice:

    Io nu sunt , domn ci discipol al Domnului.
    „ …voi da ultima Cină a Domnului bisericii locale în care am petrecut 24 de ani”
    Mâncarea pe care ne-a dat-o Domnul s-o mâncăm este Corpul Său, și băutura pe care ne-a dat-o El s-o bem, este Sângele Său, și acesta reprezintă ceea ce impropriu se numește „Cina Domnului”. Ori acestea ni le-a dat Domnul , și ca urmare noi doar putem să le luăm. Așa că nu putem da „cina Domnului”, ci doar să o luăm, s-o mâncăm . Acestă formulă de „a da cina” nu o întâlnim în Noul Testament. Totuși atunci ,te întreb, de unde ai lut-o? Din tradiția bisericească? Ce acțiuni se cuprind în acestă expresie „ am dat cina bisericii” ? Cine este cel care dă? Căci dacă cineva dă cina bisericii , rezultă că el nu face parte din biserică , pentru că potrivit exprimării , biserica este o entitate distinctă de cel care dă cina.

    Sunt multe lucruri , pe care le-am preluat de la înaintași ,fără să le cercetăm , să le analizăm și să vedem dacă sunt, sau dacă nu sunt, conforme cu Scriptura . Acest mod de acțiune , de a ne conforma pur și simplu unor tradiții acceptate în comunitate , dar fără să le cercetăm și să le analizăm în lumina Scripturii, este o boală spirituală gravă, pentru că neglijăm ordinul Eliberatorului nostru de a veghea să nu pătrundă în viața nostră învățături străine de Cuvântul Său. Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.(galateni 5:9) Ce confortabil e să te acomodezi la practicile comunității și să nu intervii, nici măcar în cazul când constați că acestea nu se potrivesc Adevărului , doar ca să nu deranjezi pe cei cu funcții mai ales , dar și pe cei fără funcții. În schimb în acestă situație îl deranjăm pe Dumnezeu .
    „Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, -podoaba şi gloria, da, gloria Ta! – Fii învingător, suie-te în carul tău de luptă,apără adevărul, blândeția şi inocența,şi dreapta ta să strălucească prin fapte admirabile!”(psalmul 45: 3-4)

  964. sicu zice:

    Da , asta cu virgula , este un mod elegant de a ocoli subiectul . Totuși oamenii pe care îi chemăm la Fiul lui Dumnezeu așteptă răspunsuri clare la practicile din sinagogile creștine , pe care toți se feresc să le abordeze cu seriozitate și deschidere spre Adevărul Scripturii, și cu dragoste de frați.
    Aci, în cazul de față, est vorba despre practica „datului cinei ” în sinagogile creștine. Este acestă practică în sinagogile creștine de la diferite culte de a pretinde că nu se pot ocupa de „Cina Domnului” decât anumite persoane desemnate de cult, că este un act de cult, și o iau ca o axiomă. Ori dacă noi spunem că acesta este un subiect tabu, la care nu avem ce comenta ,cum vom putea edifica poporul Unsului lui Dumnezeu?
    Fiul lui Dumnezeu înainte de a se înălța la cer , a dat acest ordin mesagerilor Lui: „Duceţi-vă și faceţi discipoli din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sacru.
    Şi învăţaţi-i să gardeze tot ce v-am ordonat. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul timpului.”(matei 28:19-20)
    Deci Fiul lui Dumnezeu a ordonat mesagerilor Lui ca după ce vor face discipoli , să-i învețe pe aceștia să trăiască în tot ceea ce Le-a ordonat Fiul lui Dumnezeu să trăiască chiar ei , mesagerii
    Lui. Așa că nu i-a însărcinat pe mesageri să le facă legi discipolilor , ci să-i învețe doar învățătura Lui. De aceia este absolut necesar să analizăm practicile din sinagogile creștine în lumina Învățăturii Fiului lui Dumnezeu , Salvatorul nostru.
    Deci subiectul aici est practica „datului cinei ” în sinagogile creștine, și te aștept cu predicatul.

    • Marius David zice:

      Stimabile, este un mod elegant de a evita o dispută inutilă. Dvs. aberați, ca să fiu mai clar și se pare că sînteți atît de convins de coerența, consistența și consecvența aberațiilor dvs. încît un dialog ar fi inutil. Pierdere de vreme! Nu știu ce lecturi v-au condus spre actuala situație a convingerilor dvs., dar nu sînt același tip de lecturi pe care eu le-aș frecventa. Cu stimă!

  965. sicu zice:

    Eliberatorul nostru când răspundea la întrebările preotului cel mare de la Ierusalim, a fost pălmuit de un aprod care i-a zis: „Așa răspunzi tu preotului cel mare?” Și Salvatorul nostru i-a răspuns acestui aprod:„Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău, dar, dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?” (ioan 18:23)
    Așa te întreb și eu acuma :dacă am scris o aberație mai sus, arată-mi care este acesta , dar dacă am vorbit adevărul , de ce mă bați (cu vorba)?
    Degeaba mi te adresezi cu domnia voastră (Dvs.), dacă mă pălmuiești (cu vorba). Domn însemnă stăpân. Deci care sclav și-ar permite să vorbească cu stăpânul său , cu vorbele cu care ma-ai „onorat” mai sus?
    Nu că ași pretinde să fiu onorat , căci după cum am spus mai sus, eu nu sunt Domn, ci un discipol al Domnului.

  966. Pera Casian zice:

    Am urmarit cu mare interes cele 4 interviuri cu Mitras Dudas.
    Ati adus in discutie un topic interesant etica crestina in afaceri. Imi puteti recomanda cateva surse(carti, autori, seminarii) demne de luat in considerare, din Romania sau in limba engleza, pe subiectul acesta finante, afaceri, etica crestina in afaceri?

  967. Dorina zice:

    La ce se refera mai exact versetul „va lăsa omul pe tatăl sau si pe mama sa…”?

  968. Emanuel B. zice:

    Am o intrebare mai complexa si sper sa ma puteti ajuta: de ce noi protestantii nu acceptam cartile apocrife ? (tobit, Iudith, Macabei1,2, etc).
    De curand am citit cartea The Case for catholicism de Trent Horn – o carte de apologetica catolica foarte buna. Am considerat ca e corect sa vad ce spun si „ceilalti”. Sunt in continuare protestant (chiar mai convins acum) dar 2 puncte din lucrare mi-au dat de gandit, si am nevoie de ajutor.
    Primul este problema Canonului. Argumentul lui Horn este urmatorul: „Catholics can say Christ’s Church infallibly defined the contents of the biblical canon and so no one can change the fact that these books are sacred and canonical, but Protestants cannot avail themselves of such a solution. Instead, they must present a justification for an infallible canon of Scripture even though the only infallible rule of faith for Protestants is Scripture itself.
    If Scripture is the “final court of appeal” or “the only infallible rule of faith”, then on what basis
    does a Christian determine whether certain writings are or are not Scripture?”
    M-am apucat sa citesc istoria crestinismului timpuriu (Cambridge) pt a ma familiariza, dar tot mai sunt probleme.
    In concluzie, este adevarat ca apocrifele (cartile deuterocanonice) erau considerate Scriptura de crestini pana la reforma ? si de ce nu le acceptam noi ? (pe ce considerente reformatorii le-au exclus, si cu ce autoritate ? – ceea ce ridica problema autoritatii celorlalte carti…).
    Sunt constient ca nu e un subiect simplu, dar stiu ca v-ati ocupat de subiect la doctorat. Multumesc.

    • Marius David zice:

      Bună, le acceptăm, dar nu le includem în canon, le acceptăm așa cum le acceptă și ortodocșii și catolicii, nefiind inspirate, ci doar parte din context și istorie. Nu ai să vezi la nicio slujbă catolică sau ortodoxă citate din aceste cărți. Se va citi Profetul, Apostolul, Evanghelia, dar niciodată din acestea. Sînt importante pentru documentare și atît.
      Eu m-am ocupat deAugustin la lucrarea de doctorat, nu de această problema.

      • Emanuel B. zice:

        Multumesc pentru raspuns. Sunteti sigur ca ortodoxii si catolicii nu le considera inspirate ? Din cate inteleg eu, Canonnul catolic include tobit, iudit, 1,2 macabei, Intelepciunea lui solomon, sirac, baruc, Scrisoarea lui ieremia si versete aditionale la Estera si Daniel.
        Canonul ortodox, pe langa cele de mai sus, include 1 Esdra, 3 Macabei si Psalmul 151.

        Cu doctoratul ma refeream la faptul ca a-ti studiat istoria crestinismului timpuriu.

  969. Stoian zice:

    O intrebare simpla:
    Cum se scrie acum verbul „a fi” la conjuctiv?
    Am vazut utilizari cu „sa fi” si cu „sa fii”.
    Care este corect si de ce?

    • Elisei zice:

      „(Tu) sa fii” e forma corecta pentru ca „fi-” e radacina verbului fi la conjuctiv prezent.
      Eu sa fiu
      Tu sa fii
      El/Ea sa fie
      Noi sa fim
      Voi sa fiti
      Ei/Ele sa fie.

      A nu se face confuzia cu forma verbului „a fi” cand e folosit ca verb auxiliar in formarea conjuctivului perfect
      Eu sa fi fost
      Tu Sa fi fost
      El/Ea Sa fi fost
      Noi Sa fi fost
      Voi sa fi fost
      Ei/Ele sa fi fost

  970. Adiel zice:

    Îmi pare rău că nu am avut un asemenea profesor

  971. Bogdan zice:

    Am văzut grupurile de link-uri din partea dreaptă.

    Cîteva mi-au tras atenția: „Cursuri”, „Dictionare”, „Limba greaca”, „Patristica”.

    I. Dacă ar fi să recomandați cărți:
    I.1. de limba greacă biblică,
    I.2. de patristică și
    I.3. dicționare (biblice și în general pentru romînă și engleză),
    ați recomanda ceva diferit față de ceea ce ar putea găsi cineva dacă ar naviga folosind acele link-uri? Dacă da, ce?

    II. Ce cărți ați recomanda pentru studiul:
    II.1. hermeneuticii (în general și biblice),
    II.2. exegezei și
    II.3. periegezei?

    III. De la ce cărți ar fi probabil cel mai bine (după părerea dumneavoastră) să înceapă cineva cu studiul:
    III.1. fundamentelor de filologie și a
    III.2. fundamentelor de filozofie
    pentru studiul teologiei?

    • Marius David zice:

      Cîteva răspunsuri pe scurt:
      I, recomand cursul de greacă al dlui Georgescu publicat la Nemira, pentru limba romana.
      2. Aici bibliografia este extinsă și apar recomandări pe blogul meu, dacă dați un search.
      3. Filologia și filosofia sînt cele două picioare cu care merge teologia. Deci … ambele

Lasă un răspuns către sami Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.