RADIO

I like sometime to listen to my radio
old fashioned music that I never heard.
I don’t know anything about all this songs
and the band or the singers have no face, no name…

So, I close my eyes, I simply close my eyes
and listen to my radio…

I sometimes sing my song with a peace of silence
and the deep feeling that someday I will be like them
Yes, I tell you many things about who I am
but you hear the music, yet you miss my heart
So, you close your eyes,
you simply close your eyes
and listen to your radio…

Daniel Barenboim – pian
Jackie Du Pre – violoncel (Daniel şi Jacqueline au format un cuplu pînă la îmbolnăvirea lui Jackie)
Itzhak Perlman – vioară
Pinchas Zukerman – violă
Zubin Mehta – Contrabass

Acest gen de poveşti şi acest gen de crize au generat proiectul “fabrica de bărbaţi”. Daunele măsurate în dolari şi pierderile de vieţi omeneşti nu sînt atît de uşor cuantificabile atunci cînd liderii spirituali fac acelaşi fel de gesturi. Abandonul familiei, al copiilor, al bisericii, al responsabilităţilor, al slujbelor grele este un fenomen de care se plîng femeile tot mai împovărate de responsabilităţile transferate în numele unei egalităţi prost definite şi teologic şi sociologic.

Iată cîteva gînduri ale lui Albert Mohler referitoare la acest eveniment. Poate luăm şi cîteva lecţii spirituale din trista întîmplare.

What are we to do with Captain Schettino? He will go down in history as an example of miserable failure, dereliction of duty, radical cowardice, and the collapse of manhood. He failed to do what any man in his position would be expected to do. He even refused a direct command to take up his duty, once he had abandoned it.

We are left with the tragic picture of a frightened man who abandoned his post when he was most needed, and consigned over 4,200 human beings in his care to the dark water.

It is a portrait of moral collapse and the forfeiture of manhood.

Thankfully, this was not the only picture to be seen. Manrico Giampedroni, a 57-year-old crew member aboard the Costa Concordia devoted himself fearlessly to the rescue of passengers, returning to the listing ship again and again to find them and return them to safety. He stopped only when he badly fractured his leg and had to be rescued himself. Francis Servel, who attempted to flee the boat with his wife, Nicole, discovered that there was only one life jacket. He put it on his wife, and that was her last sight of him. “I owe my life to my husband,” she said.

citeşte mai departe AICI

şi supliment

Din cînd în cînd veţi auzi cum mormăie sau cum îngînă linia melodică Glenn Gould.

Mai multe despre Glenn Gould AICI

Iată AICI mai multe fotografii şi informaţii.

Iată şi cîteva demonstraţii video:

via Alexandru Marian

Acolo m-am întîlnit pentru prima dată cu un fenomen care m-a şocat şi m-a pus pe citit tot ce mi-a căzut în mînă din literatura ortodoxă. Atunci aproape că mi-am neglijat sesiunea din iarnă în anul al II-lea pentru a citi patristică dimineaţa, la prînz, seara şi noaptea.

Am văzut tineri care se convertiseră în biserici evanghelice din Bucureşti întorcîndu-se înapoi în Biserica Ortodoxă. Prea rar argumentele erau profund teologice. Vezi argumentele stupide aduse de unii.

Atunci l-am cunoscut pe preot prof. dr. Constantin Coman. Am avut mai multe întîlniri în care am discutat cu “cărţile pe masă” (cărţi încopertate) diferenţele dintre ortodoxie şi credinţa protestantă.

- Tu la un moment dat te vei converti la Ortodoxie, mi-a profeţit prof. Coman.

În acea perioadă am început să citesc în greacă anumite pasaje din patristica latină şi în special din patristica greacă. Toată Didahia Apostolilor, plus pasaje întregi din Părinţii Capadocieni, noutate pentru mine la acea vreme. La un moment dat am publicat un articol legat de Ioan Gură de Aur.

În 1996 Iosif Ţon a şi tras concluzia că eram fără scăpare, ortodoxizant fără îndoială, eretic numai pentru că am propus Patristica şi am început să predau acest obiect în curriculum-ul Institutului Biblic Emanuel, aşa cum se numea atunci.

Între timp am vizitat Statele Unite şi acolo am cunoscut grupuri de foşti evanghelici, români şi americani, deveniţi acum ortodocşi. Acelaşi lucru în Anglia.

Care este explicaţia?

Iată un fişier audio foarte interesant AICI. Mulţumesc lui Victor pentru sesizarea fişierului.

Ce credeţi, dragi prieteni, care este explicaţia pentru care există deja un curent de “întoarcere la adevărata credinţă”?

Dacă încercăm să analizăm, să fugim de generalizări.

Sînt şi oameni naivi, dar există şi unii care şi-au luat foarte în serios cercetările.

Unii n-au întîlnit niciodată ortodoxia în hainele ei est-europene, n-au văzut-o niciodată manifestîndu-se la “ea acasă” în toată splendoarea. Ceea ce există un Statele Unite este o formă “mild” (slujba de o oră şi jumătate, scaune sau bănci, liturghia simplificată şi scurtată, sunday bible school pentru copii, studiu biblic…. un fel de struţo-cămilă între evanghelicalism şi ortodoxie). Există şi radicali, vezi cazul lui Frankie Schaeffer. Frankie este un caz special de proastă creştere, din păcate. Pe lîngă el însă există şi oameni care şi-au luat foarte în serios “călătoria spre Est”.

L-am vizitat acasă şi i-am luat un interviu prof. dr. Kallistos Ware. Cu aprobarea dînsului, dacă va fi cazul, voi de-scrie cîteva dintre ideile interviului. Două ore la Constanţa am dezbătut subiectul cu prof. dr. Andrew Louth. Vezi Daniel Clendenin şi alţii.

Unele argumente pentru părăsirea unei tradiţii evanghelice din ce în ce mai superficiale liturgic şi teologic sînt motive de gîndire pentru cei care sîntem convinşi că aceasta şi nu alta este calea. Dar Calea trebuie să fie şi dreaptă şi adîncă şi frumoasă.

Superficialitatea unor jalnice spectacole carismatice, lipsa oricărui fior în închinare, friendeţea arătata lui Dumnezeu, simplificarea vulgară a dogmaticii, desprinderea de tradiţia dogmatică a secolelor trecute, înlăturarea autorităţii mentorilor (avva) şi a formelor de ucenicie prin discipline spirituale, acestea pot fi cîteva dintre cauzele pentru care unii se despart de tradiţia în care fie au crescut, s-au convertit pentru o vreme şi acum se gîndesc să treacă spre o lume care îi fascinează ca spiritualitate, din punct de vedere liturgic, din punctul de vedere al autorităţii pastorale.

Deci?

Interpretarea? Extraordinară, precum această muzică o merită.

Se vede că violoncelistul vine din şcoala rusească, şcoală care a avut reprezentanţi şi în România.

via M.H.

Mă tem de altceva mult mai rău: că maşina armatei îl va ejecta pe lt. Alexandru Gheorghe şi maşina politicii îl va înghiţi şi digera. Parlamentar în viitor? S-ar putea să fie o opţiune ispititoare.

În 1990 prietenul meu lt. (CENZURAT NUMELE) de la Topraisar s-a înscris în C.A.D.A. Au pornit atunci o acţiunde de protest. A mers la Bucureşti împreună cu alte cadre militare …

Mă lua pe furiş în camera lui de cămin militar, eu, un simplu caporal, şi, pentru că în Topraisar la companie nu era apă, îmi dădea voie să fac o baie, să beau un ceai cu biscuiţi şi discutam din Biblie, despre ţară, despre viitor, despre o altfel de Românie. S-a întîmplat asta cu mari riscuri pentru el, pentru că eu deţineam o biblie ascunsă în valiză şi eram deja luat în vizor de C.I.-ist.

Era atît de entuziast. Era LM-ist, avea liceul militar. Asta înseamna “armată în sînge”, “apvist”, “armată pe viaţă”.

Ne-am despărţit la liberarea mea, în 31 martie 1990. L-am lăsat plin de entuziasm şi cu dorinţă mare de a schimba ceva şi în Armata Română.

Ne-am reîntîlnit în 1993 în Iaşi la hramul Sfintei Parascheva. El m-a văzut. M-a strigat….

- “Marius!” (m-a obligat atunci, în 1989, să îi spun pe nume, fără grade militare, fără “toarăşu locotenent”)

- “Aici” – prin barba lungă pînă la piept i-am descifrat chipul.”Să trăiţi, toarăşu… pardon domn.. locotenenent… pardon…  “

Ne-am îmbrăţişat.

- “Nu mai sînt nimic, nu mai sînt locotenent, m-am lăsat la vatră. Am ieşit din armată. De scîrbă! Am devenit frate într-o mănăstire. Vreau să mă călugăresc! Sînt scîrbit!”

L-am luat acasă. Am mîncat împreună. Am stat de vorbă pînă dimineaţa. M-am îngrozit de ce mi-a povestit despre C.A.D.A, presiunile care au urmat şi toată tevatura care s-a făcut după anul 1991 în mîndra şi demna de încredere Armată Română. Avea două opţiuni: să intre în “sistemul ticăloşit” sau să iasă cu totul din orice fel de sistem. A ieşit.

A plecat a doua zi spre aceeaşi mănăstire, alergînd cît l-au ţinut picioarele din faţa ispitelor lumeşti. Sper să-L fi găsit cu totul pe Dumnezeu. Bănuiesc că nici la mănăstire n-a dat peste o lume mai senină decît Liceu Militar şi apoi cea din Şcoala de ofiţeri…

Sper că este încă în viaţă şi că se îndeletniceşete cu rugăciunea şi citirea. Să se roage şi epntru lt. Alexandru Gheorghe. Îl aşteaptă vremuri grele. Are doar două opţiuni: să intre în sistem, fie acesta politic, sau să dispară.

Sper din toată inima să nu devină genul de parlamentar cu traseul pseudo-revoluţionarilor din 1989 sau al celor cu adevărat implicaţi în revoluţie, dar care au uitat pentru ce şi cum au ieşit în stradă.