“VERSIUNEA ELVEŢIANĂ
Furnica munceşte greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig nu are nici hrană nici adăpost şi moare îngheţat.
SFÂRŞIT

VERSIUNEA ROMANEASCA
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.
Televiziunea realizează emisiuni în direct care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.
Românii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.
Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească “cât se cuvine”.
Se organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.
Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioadă nelimitată.
Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz .
Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.
Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent.
Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.
Furnica pleacă din România şi se instalează în Elveţia unde contribuie la bogăţia economică.
Televiziunea face un reportaj despre greiere care de acum s-a îngrăşat.
Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor de stânga.
Cântăreţul Ickxsulescu compune cântecul “Furnică, opreşte-te!”
Fosta casă a furnicii, devenită locuinţă socială pentru greiere, se deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.
Guvernului îi este reproşată lipsa mijloacelor.
Este înfiinţată o comisie de anchetă ce va costa 50 milioane de euro.
Greierele moare de supradoză cu etnobotanice.
Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.
Casa este invadată de o bandă de gândaci tuciurii, emigranţi.
Gândacii organizează cămatăria, prostitutia, taxele de protectie, traficul de droguri şi terorizează comunitatea.

Guvernul se felicită pentru diversitatea multiculturală a României.”

via Dr. Dorin Frandeş

Este bordul unui VW Broscuţă an 1971, anul în care  m-am născut eu.

De ce l-am pus ca header?

Este genul de maşină la care nu se merge “la cravată”, dar neapărat trebuie să te cobori din ea la papion. De fapt aceasta este şi mesajul header-ului pe care l-am purtat în ultimele luni… “fără cravată, dar cu papion, dacă se poate”. Beetle şi papionul se potrivesc mai bine decît s-au potrivit hippioţii cu aceste minunate maşini.

Dacă Pătrăţosu era maşină de demolat garduri şi spart ziduri (şi ce bine şi-a făcut treaba!)

(după care a plecat într-o călătorie mai lungă pe plaiurile însorite ale pistelor de încercare pentru maşini tari …)

după ce va fi ajuns primul în topul WP, a şi stat pe locul 1 ceva timp, fiind primul blog evanghelic care a devenit foarte vizibil (lucru evaluat cu acribie de risipitorii de timp),

Zic… dacă Pătrăţosu, maşină de teren, dărîma, însă Broscuţa a devenit un fel de maşină-”cult”, maşină de oraş, expoziţie, plimbare şi moft, maşină de parcat în faţa Operei.

sau de ieşit la cutreierat cîmpii … cu graţie, dacă se poate. Aşa am cutreierat în anul acesta printre muzici şi perplexităţi, cazuri care necesitau ajutor şi meditaţii şi … adăugaţi voi, dragi prieteni!

Probabil că în următoarea perioadă www.mariuscruceru.ro va suporta un “rebranding”, un alt facelift şi se va îndreptat într-o direcţie nouă, după cum am anunţat.

Sugestii? Reclamaţii?

De rîsul-plînsul este modul în care activiştii procanini s-au mobilizat în răsturnarea votului de pe site-ul meu. Ceea ce fusese o întrebare timidă a fost reclamat la toate oficiile. Ca unul am scris despre cîini cu simpatie care mi-am plîns cîinele mort, conside că am suferit pentru cauza atît de bine descrisă de domnul Pleşu, prea mult.

Deci … să spunem adevărul:

Am citit si eu multe comentarii ale aparatorilor drepturilor animalelor. Sa stiti ca au dreptate, cainii nu sunt caini, sunt un fel de oameni cu blana. Cum zicea un celebru politician iubitor de animale, cainii nu-i musca decat pe cei cu ganduri rele. Toti cei muscati de caini trebuie amendati pentru “posesie de ganduri marsave”. Cainii comunica nu numai prin latrat, ci si prin telepatie! Iar cand maraie, de fapt rostesc o mantra (atentie!, un grup de cercetatori de la Universitatea particulara “Cave canem” din Insula serpilor a descoperit ca rasa canina este mai curand atrasa de budism si hinduism).
Sa stiti ca asa e!
Eu am un caine la tara pe care l-am botezat M31 (dupa numele celebrei galaxii din Andromeda). Cand a auzit ce lege s-a votat a intrat in greva japoneza si a format un grup de initiativa cu ceilalti caini de pe vale (nu toti, au si ei lasii lor!). De curand au facut miting. Rasuna valea de latraturile lor antisistem. Au mers pana acolo, ca au strigat si ceva de genul “iesi afara, fiinta umana ordinara!”. Se pare ca si ei s-au mobilizat si au contribuit la rasturnarea votului pe mariuscruceru.ro. Din cate am auzit, au accesat internetul wireless, schelalaind metodic la un releu Vodafone. Cainele meu si-a luat-o in cap de cand a citit “In the Duty of Civil Disobedience” a lui Thoreau (am uitat sa va spun ca are lecturi serioase, spre deosebire de pisica – o semidocta care citeste numai Sandra Brown).
Cel mai mult mi-e teama ca va instiga la revolta si alte vietati din curte. Oile ar putea protesta pentru ca sunt tunse, pisicile pantru ca la TV sa se dea mai multa Mihaela Radulescu iar soarecii pentru ca granele din hambar nu sunt ecologice. La furnici s-a gandit cineva?! Oamenii merg fara sa se uite unde pun talpa! Daca pentru caini avem o lege, cine ne da dreptul sa pasim fara sa ne asiguram ca nu am omorat nicio furnica?!

Sursa

şi

Curata discriminare! Nu inteleg de ce nu se militeaza cu acelasi entuziasm si pentru drepturile porcilor, puilor sau gastelor. Doar pentru ca miros bine rumeniti in cuptor?! De ce nu si pentru drepturile soarecilor? Ce, ei nu au dreptul la viata? Va puteti imagina cate furnici omoara cei care lucreaza in constructii?! Si pescarii sunt niste criminali, care comit o dubla crima: rama pe care o pun in ac (cat sadism!) si pestele pe care-l prind! Cu ce drept pescuim pestii, ce ne-au facut?! Cainii tot ne ne mai musca, dar ce rau ne face un pestisor dragalas?! Si cu bacteriile ce avem? Jos cu doctorii nemilosi care omoara bacterii!

sursa

lupt pentru drepturile muscatei mele Pelargonia, ale pisicii Caissa si ale cainelui M31. Sunt impotriva eutanasierii de orice fel, inclusiv a plantelor (jos cu erbicidele!) si a insectelor (jos cu insecticidele!). Cu fungicidele inca nu sunt hotarat.
Ganditi-va, de ce sa eutanasiem plantele prin erbicidare sau prasila, cand le putem disloca cu sol cu tot si planta in alta parte (se vor gasi destui doritori de mohor si costrei, ca sa dau doar doua exemple de plante discriminate!). S-a dovedit stiintific ca plantele reactioneaza atunci cand li se face rau (pot da bibliografie in acest sens)! Deci, chiar vreau sa fac o asociatie pentru protejarea drepturilor plantelor. Luptatorii pentru drepturile animalelor sunt un exemplu pentru ceea ce trebuie facut. Asadar, la lupta!

sursa

Mărturisesc – nu m-am mai uitat (ce bun verb avem… “a te uita” pe tine însuţi) la desene animate, dar acum chiar este terapeutic.

Acest cîntecel din Alba ca Zăpada este departe de a fi un “cîntecel de prosteală”. Gen compozit (amestec de stiluri, chiar se poate auzi country între pasaje care vin din folclorul european nordic, muzică de revistă etc. ) este interpretat la nişte instrumente care vin din epoca renascentistă şi barocă. Desenatorii au desenat instrumente care seamănă cu oboiul renascentist, cu lăuta etc.

Absolut fascinant, zic eu!

Dincolo de aceastsa, distraţi-vă un pic sîmbătă seara cu un cîntecel mai puţin cunoscut din Alba ca Zăpada, desen animat de pe vremea cînd desenele erau încă aproape pure, iar desenatorii mai cultivaţi şi mai puţin cinici. Un parfum romantic şi un umor sănătos se degajă din astfel de scene, de necomparat cu ce se poate vedea acum pe Cartoon Network.

Am făcut ochii cît cepele! Iar Windows-ul???

Nu, a fost o singură “fereastră”, spre lucrurile cele mai frumoase din viaţa mea.

Cineva m-a întrebat o vreme pînă acum: “De ce dormi atît de puţin? Ai chiar aşa de mult de lucru?”

I-am răspuns cu un citat pe care l-am auzit de curînd: “Cînd eşti îndrăgostit nu poţi dormi … pentru că realitatea este cu mult mai frumoasă decît orice vis!”

A apărut un nou fenomen printre blogări, mai ales printre cei tineri. Mi l-a sesizat un prieten, om de ştiinţă, bine format, cu lecturile la zi, care i-a frecventat cu atenţie şi la text pe Platon, dar şi pe Einstein. Nu-i nici wikipedist, nici googălist.  E om serios, cu şcoala bine făcută şi cu mintea clară, doctor în ştiinţe reci, bine citit în literaturi calde.

Avem un nou fel de raportare la resurse. Tinereii blogăraşi sînt prolifici creatori. Creează texte de tot felul, bine împănate cu wikipedieri, puternic fundamentate în motoarele de căutare, link-uite la maxim cu tot felul de youtuburi, trilulilu şi alte conferinţe, după care se citează între ei. Magister dixit!

Mai bine zis “magister chixit” (chix este nota ratată la clarinet, spre exemplu). Aceşti învăţăcei, unii dintre ei încă studenţi, nu şi-au dovedit competenţa indubitabilă în mai nimic, dar îşi dau cu părerea liber, dar agresiv, de ce nu, despre absolut orice, critică pe oricine şi pe orice şi totul este bine împănat cu false argumente şi cu o metodologie găunoasă, dar …. desigur, neapărat inter-intra-ultra-supra-meta-link-uit. “Magister linkxit!”

Aceşti pseudo-maeştri împixelaţi se inter-link-uiesc deşănţat. Mai mare rîsul. Asta nu-i totuşi aşa de grav. Creşte traficul, cresc blogurile prin topuri (dacă îi pasă cuiva sănătos la cap de ele… ), numai că aceste personaje vor deveni nişte specialişti în toate şi nimic, ducînd înspre compromis orice idee de formare intelectuală decentă, vorba prietenului meu: “bibliografia acestor copilaşi este formată din articolaşele propriilor prietenari, aceştia la rîndul lor deveniţi autori înainte de  fi citit ceva important şi de la un capăt la celălalt cu pixul în mînă.”

Multe lipsesc din dicţionarul limbii române, am aflat că pînă şi cuvîntul “mo(rgb)ul” a intrat , dar un cuvînt cu siguranţă este de negăsit: competenţă.

Aceşti pseudo-eseişti trebuie trimişi la şcoală mai înainte de orice. Vorba domnului Pleşu, nu poţi ventila printre dinţi nume ca Platon şi Aristotel, dacă nu ai avut oarece intimitate cu scrierile dînşilor. Ne mai mirăm că oameni ca domnul Puric au succes la “micul public”? Trăim într-o generaţie în care retorica şi informaţia sînt mai puternice decît formarea şi studiul sistematic.

Da, sînt gata să îl ascult pe domnul Pleşu vorbind despre îngeri cu prudenţă şi smerenie, spre exemplu, după ce şi-a demonstrat deja competenţele de netăgăduit într-un domeniu. Cine este credincios în lucrurile mici are şanse să fie credincios şi în alte cîteva lucruri măricele. Însă nu am răbdare să îl ascult pe domnul Puric, actor de toată competenţa cînd mimează, vorbind despre chestiuni transcedendale. Între îngeri şi estetică este oarece legătură, între şcoala de actorie şi teologia apofatică este o relaţie mai degrabă indirectă şi cu ocoliş pe la Zimnicea.

Din acestă pricină dis-preţuiesc genul de blogăraş obrăznicuţ spre tupeist, care se bagă cam în toate, probîndu-şi priceperea doar prin capacitatea de a googăli şi de a reda citate tocate praf din diferite resurse de mîna a treia, dar toate prezentate cu ceva ce seamănă a acribie. Ar fi un Puric în devenire, dacă ar avea şi histrionismul necesar.

Avem însă o boală. Prediculoza. Unii au prediculoză. Prediculoza se manifestă aproape la fel precum pediculoza (păduchi în cap adicătelea). Tot la cap se urcă şi tot în cap rămîne.

Prediculoza se manifestă foarte agresiv. Bolnavul … pe bolnav îl mănîncă, dar rău. Vrea să predice cu orice preţ. Are ceva de demonstrat. Biserica este singurul loc în care nu este cu totul ratat. Nu şi-a demonstrat competenţele în nimic altceva şi n-a slujit nicăieri “ca pentru Domnul” pentru a fi convingător că lucrurile mici vor vorbi lucrurilor mari despre priceperile şi caracterul său.

Prediculoza nu-i dă pace. Este într-o continuă agitaţie, are glas, n-are pricepere, are dorinţă, n-are voinţă, are manuale, nu-are pregătire, are tupeu, dar n-are îndrăzneală sfîntă, are gură, n-are minte. Se crede profet, e un simplu strigaci. Se închipuie evanghelist, nu-i decît un repetaci al unor lozinci arhiuzate. Se imaginează retor demn de Cicero şi Quintilian, dar nu şi-a făcut lecturile nici măcar pînă la Cronicari. În cele mai bune manifestări ale sale repetă pe de rost o predică a altcuiva, şi cele mai reuşite grimase îi sînt imitaţiile vreunui alt predicator cunoscut.

Se plasează în linii de ucenicii în care n-a căzut la sorţi niciodată şi revendică întîlniri “providenţiale” de care n-a avut parte decît prin îndepărtare. (L-am cunoscut personal pe Liviu Olah şi pe Billy Graham… adevărul? Cu Liviu Olah a dat mîna o dată la uşa bisericii, lui Billy Graham i-a făcut poză de la 25 de metri distanţă )

Chicotelile sînt răspunsul la cele mai serioase afirmaţii pe care le face, feţele înţepenite sînt oglinda celor mai bune glume pe care le încearcă.

Vestea bună? Prediculoza se vindecă. Precum pediculoza.

Se taie pleata tupeului rapid şi fără mofturi. Creşte la loc, dar trebuie să avem grijă. Pe vremuri …. după tuns scurt, aproape milităreşte, gazul lampant era ideal pentru stingerea păduchilor. Fumătorii erau mai ghinionişti, ceilalţi scăpau oarecum neatinşi.

La prediculoză se dă din belşug cu gazul sfintei descurajări, care este un dar spiritual rar şi pe care mie Dumnezeu mi l-a dat cu generozitate. Bolnavul trebuie dat cu acest gaz, învelit bine cu broboada smereniei şi izolat în casă spre vajnică şi îndelungă pregătire înainte de a mai scăpa în public la amvoane.

Unii nu scapă uşor, dar merită efortul. Alţii nu scapă niciodată, rămîn nişte prediculoşi.

Se ruga o soră. A trecut dincolo acum.

- Doamne, ai milă de toate amvoanele Tale…

Iată dovada