Sangele umbla prin corp, ca sa ii prinda pe microbi si sa ii inece.(6 ani) La ce folosesc sprancenele?
Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi. (6 ani)
De ce ne spalam cu sapun?
Noi ne spalam, ca sa dam sapun in ochi la microbi. (5 ani)
Ce sunt amprentele?
Amprentele e cand punem mana pe o clanta si raman degetele acolo si le gaseste politia. (8 ani)
Tocmai am aflat că o instituţie, care a mai luat nişte decizii rizibile şi în trecut (vezi cazul Ion Iliescu), s-a hotărît să ne răsplătească preşedintele prin titluri, plachete şi felicitări.
Vă rog să enumeraţi trei motive pentru care să nu rîdem de această instituţie şi alte trei motive să ne respectăm preşedintele, dacă se lăcomeşte la titluri nemeritate?
Eu am mult mai multe motive pentru care cred că acestă instituţie s-a făcut de rîs atît de tare încît ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată sau să se separe oile purtătoare de lîna aurită a ştiinţei de caprele cocoţate după titluri ca după frunzele de salcîmi care se strecoară printre garduri.
Pentru că tot sîntem la capitolul “holocaust şi evrei”, cineva mi-a spus că holocaustul s-a pornit din cauza invidiei faţă de bogăţia evreilor, totul ar fi avut o motivaţie pur economică etc .
Cred că explicaţia este mult prea simplistă şi trădează o lipsă de cunoaştere a vieţii evreilor din tîrgurile Estului.
Am locuit într-un oraş în care au fost cîteva zeci de sinagogi şi urmele civilizaţiei evreieşti se mai văd pînă azi. Am cunoscut evrei din Iaşi, Dorohoi sau Şimleul Silvaniei sau … din Ungaria sau Slovacia.
Afirmaţiile despre bogăţia tuturor evreilor sînt departe de adevăr, la fel despre felul în care erau suportaţi de naţiunile gazdă.
Recomand iarăţi filmul Fiddler on the Roof pentru o lecţie despre evreitate, de data asta cu o întrebare despre ideea de bogăţie….
În clasa a X-a am cunoscut-o pe Natalia. Eram atît de îndrăgostiţi, dar mai puţin decît acum. Eram înainte de treapta a II-a, înainte de clasa a XI-a şi a XII-a. Nu-i spusesem încă de iubire…Nu aveam voie. Cel la care făceam ucenicie îmi interzisese acest lucru şi bine a făcut. Abia aproape de sfîrşitul clasei a XII-a am încălcat “consemnul” şi i-am spus Nataliei ce simt pentru ea.
Mă întorc înapoi la clasa a X-a. Mi-era frică de treaptă, mai ales că luasem o decizie radicală. Voiam să trec de la profil mate-fizică la filologie. A fost o călăuzire dumnezeiască, dar despre asta … altă dată.
Liga Scriitorilor din Romania a cerut, marti, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane canonizarea poetului Mihai Eminescu ca sfant in calendarul ortodox roman, transmite Mediafax. Liga sustine ca unul dintre motive ar fi acela ca din paginile scrise de Eminescu “razbate spiritul national-ortodox”.
Nu intră în discuţie aici calitatea poeziei eminesciene, nici statutul acestuia între stelele slovelor. Chestiunea suferă o mutaţie periculoasă prin această propunere.
Sînt cîteva aspecte care trebuie analizate, după părerea mea:
De unde știm ce au mîncat? De unde știm de mere? M-a suprins chestiunea cînd am citat din Noica. Ne lăsăm așa de ușor duși de folcloristică, iconografie … sau de Apple… . A propos… de la ce vine sigla Apple!
Ce-au mîncat?
Dacă vor fi mîncat fructul… atunci … cel mai probabil este smochinul.
Datoria lor era să stea la turme şi gata. Erau în tură de noapte şi ar fi trebuit să stea cuminţi la post.
Ce i-a apucat?
Au avut “o vedenie” şi în urma unei “vedenii” (colective, admitem) au plecat, şi-au părăsit turmele (temporar, admitem şi asta, n-a fost chiar o tragedie… dacă erau operatori la o centrală atomică???) şi s-au dus să vadă …. o lăuză cu un prunc????!!!!
Cetăţeni iresponsabili! “Creştinii nu trebuie să fie aşa! Ei trebuie să fie serioşi, muncitori, sîrguincioşi, să vină primii la servici şi să plece ultimii!”
La un an după revenirea în blogosferă vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au devenit dascăli fie printr-o intervenţie pe email, în mod privat, fie în public, printr-un comentariu, două, trei sau zeci sau sute. Am făcut acest blog în primul rînd ca să învăţ mai multe de la voi, cititorii acestor gînduri.
Vă mulţumesc pentru tot ce mi-aţi dăruit. Dumnezeu m-a învăţat foarte multe lecţii de trei ani încoace prin dialog. Dacă nu mai putem recupera ucenicia peripatetică în mod total, iată că putem găsi înlocuitori.
Cînd prietenul meu, Natan Mladin, mi-a arătat pentru prima dată un blog, acum vreo patru ani, am respins ideea ca pe ceva absolut oripilant. Blogăreala, cel puţin aşa cum se făcea la vremea aceea, mi se părea ceva cel puţin inutil, dacă nu un duşman al adevăratei ucenicii. Astăzi gîndesc altfel. Îi mulţumesc lui, altor prieteni care m-au învăţat cum se realizează acest fel de comunicare.
Vă mulţumesc pentru răbdare, aplecare spre dialogul constructiv, pentru îngăduinţa altor parteneri de discuţie, care nu au fost întotdeauna comozi, dar care ne-au ajutat pe toţi să înţelegem mai bine anumite lucruri.
Acum, după un an, ceea ce mă încurajează să continui este faptul că am văzut ca rezultat al bloggingului lucruri care mă fac să nădăjduiesc spre mai bine.
Zi tristă azi. A murit o legendă. Nu azi a murit, dar azi am aflat. Saab este mașina mea preferată…. după VW Beetle … cel vechi, nu ăsta nou, care este o prostie. Dovadă? Nu s-a vîndut așa cum așteptau proiectanții. Saab nu s-a vîndut din alte motive.
Încă din campanie am spus că cel mai bun președinte al românilor ar fi o combinație de fermitate și consecvență a la Johannis, de încăpățînare calmă și intuiție politică de gen băsescian, de eleganță și spirit împăciuitor de tip Geoană, cu ochii albaștri ai lui Antonescu. La asta s-ar adăuga Tăriceanu, care a dovedit că nu este moliceanu în fața lui Băsescu, adăugați un pic de condiment iliescian, mai puneți un de neuron de tip Funeriu și spirit avocățesc care să îi BOCănească cu argumente juridice în cap pe adversari. Read the rest of this entry »
Am avut dreptate: au furat şi unii şi alţii. Cu hărnicie! Primari de comune, orăşele, oraşe, preşedinţei şi secretăraşi de filiale, toţi au vrut să demostreze că galbenul le este nepătat, roşul … nedecolorat, portocaliul …. aprins.
Asta-i frumos în ce priveşte ticăloşia: este previzibilă. Prostia este imprevizibilă.
Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
http://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/