Arhive pe categorii: Jurnal de tată imperfect

Cel mai mare regret pe care l-am avut la căsătoria fiicei noastre …

Pe cînd eram pastor tînăr (am fost hirotonit la 25 de ani) îi judecam pe tații care lăcrimau atunci cînd își aduceau fiicele ”la altar”. Mi-am spus în barbă că eu nu voi face așa ceva la nunta fiicei noastre. … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului | 1 comentariu

13 iulie 1991 – 13 iulie 2019

Îți mulțumesc, Natalia Ștefănescu, că în urmă cu 28 de ani ai ales să mergem împreună pe același drum, sub același nume, în aceeași casă. Dumnezeu să te binecuvînteze și să te răsplătească pentru tot binele făcut mie și copiilor … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, exerciții de admirație, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Zidul rugăciunii | 3 comentarii

Ce este dulce-amar?

Este dulce-amar cînd copiii împachetează, dar ești liniștit și în același timp senin-îngrijorat că se mută la casa lor. Este dulce-amar cînd strîngi în plase și cutii amintiri și muzici pentru a le desface mai apoi departe de tine. Este … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, intrebările lui Naum, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Zidul rugăciunii | 1 comentariu

De dorit – cort permanent pentru copii

Prietenul A. S. (în cazul acesta nu știu dacă vrea să îl deconspir 🙂 ) mi-a arătat ceva care mi-a stîrnit entuziasmul. Care dintre noi n-a visat să își construiască în copilărie propriul cort sau casa în copac? Le-am făcut … Continuă lectura

Publicat în homeschooling, Jurnal de tată imperfect, Meşteşugăreşti, utile | Lasă un comentariu

Copiii … ca niște săgeți … (Psalmul 127)

În Psalmul 127 este o metaforă șocant de frumoasă, pe care am înțeles-o numai atunci cînd am început să trag cu arcul: copiii sînt ca săgețile în mîna unui războinic. Ferice de cel care își umple tolba …. Mai sînt … Continuă lectura

Publicat în Arcuri și tir cu arcul, cugetări de pe bicicletă, Fabrica de barbati, Gînduri, intrebările lui Naum, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Meditaţii, Zidul rugăciunii | 8 comentarii

”Țînțarul” și cîte ceva despre pasiunile copiilor săraci, ”ucise” odată cu moartea CPȘP-urilor

Ca mai toți decrețeii știu ce însemnă Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei. Comunistă, dar bună inițiativă. Vă amintiți cercurile de pictură, aeromodelism, navomodelism, traforaj, muzică, chitară armonie, montaje electronice și altele? Era șansa noastră, șansa copiilor săraci din perioada comunistă … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, homeschooling, Jurnal de tată imperfect, utile | Lasă un comentariu

”What is wrong with this picture?” – Concurs

Zilele trecute am petrecut un timp de cules și adunat amintiri cu Natalia și Noah. Natalia a grădinărit, Noah a cules frunze afectate de o ciupercă … pe care am uitat cum o cheamă, am pus împreună mraniță la copaci … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, homeschooling, Jurnal de tată imperfect, Perplexităţi | 4 comentarii

Tras cu arcul împreună cu Noah!

Copiii sînt precum săgețile într-o tolbă! Așa ne spune Cuvîntul! Tragem! Ratăm! Toți ratăm! Dar este un factor corector: pneuma (vîntul/Duhul). După ce săgeata a plecat din arc, te apucă frustrarea că nu mai poți schimba nimic din traiectoria ei. … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, homeschooling, Jurnal de tată imperfect, Meditaţii, Meşteşugăreşti | 2 comentarii

”Moștenirea pe care (ar trebui să) o lăsăm copiilor noștri” – întîlnire cu famiile tinere la Biserica Emanuel

Ieri am dat peste o piesă care mi-a stîrnit o grămadă de nostagii. Nostagia, etimologic vorbind, înseamnă ”durerea întoarcerii” în trecut. Mi-am amintit de ACEST text și de ACEST text. Este cîntată de Willie Nelson în anul 1997, an în … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Schimb de iutuburi | 2 comentarii

Ce-aș face imediat după moarte … dacă aș putea?

Mi-aș lua viața la rînd, fir cu fir, ca pe un covor cu ițe dezlegate și fire pierdute. Aș desface și aș împleti la loc totul fără greș.

Publicat în cugetări de pe bicicletă, Gînduri, Jurnal de tată imperfect | 8 comentarii

40 de motive? Mie îmi sînt de ajuns 5

Iată despre ce este vorba aici. Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să depui atît de mult efort să te convingi: Dumnezeu care este Dragoste, nu neapărat pentru că are ale Sale 10 porunci, căci împotriva acestor lucruri nu … Continuă lectura

Publicat în Fabrica de barbati, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect | Lasă un comentariu

De ziua rememorării Holocaustului – începem înscrierile pentru turul Gino Bartali

Astăzi, așa cum obișnuim de cîțiva ani, începem înscrierile în turul dedicat Holocaustului. În acest an turul se va desfășura în Italia, in memoriam Gino Bartali, după ce în ceilalți ani am făcut pelerinaje in memoriam Eva Heyman, vezi și … Continuă lectura

Publicat în acțiuni umanitare, cugetări de pe bicicletă, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului | 13 comentarii

Versetul meu preferat

Nu, nu este Ioan 3:16, un fel de mantră neînțeleasă a evanghelicilor de pretutindeni. De vreo 5 ani încoace versetul meu preferat este Ieremia 17:9 Inima (omului) este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? … Continuă lectura

Publicat în disciplinele spirituale, Fabrica de barbati, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect | 9 comentarii

Copiii în fața ecranelor – cum ne creștem copiii în lumea digitală?

Nu credeam să mai trec prin chinurile de a răspunde personal și cu acțiune la această întrebare. Noah crește într-o casă plină de dispozitive mobile, tablete, telefoanele noastre mobile. Fiecare zi este o luptă pentru mutarea spre activități cu mîinile, … Continuă lectura

Publicat în homeschooling, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect | 4 comentarii

”Îți spun ce îmi doresc în fiecare zi pentru tine … ”

Am început anul cu un cîntec frumos. Este dedicația unor fiice către tatăl lor, prietenul meu fermecător Dan Surducan, un adevărat personaj de nuvelă. Muzica și text: Elida și Lorena Surducan Am reunit două continente ca sa dedicăm acest cantec … Continuă lectura

Publicat în Jurnal de tată imperfect, Muzica, Schimb de iutuburi | Lasă un comentariu

”Luni” cu Amalia Decean

Un cîntec despre viața dublă, despre ipocrizie, despre săptămîna noastră mult prea ocupată de alte lucruri, despre priorități greșite. sursa Amalia Decean Despre și cu Amalia am mai discutat AICI.

Publicat în Între Scriptură și ziar, Jurnal de tată imperfect, Muzica | Lasă un comentariu

Rătăcit între cîntece de leagăn

Sînt rătăcit de vreo 3 ani între cîntece de leagăn. Cîntece de leagăn din diferite culturi. Iată un proiect minunat pe care l-am re-descoperit de curînd. În urmă cu un an jumătate îi căutam lui Noah cîntece de leagăn. I-am … Continuă lectura

Publicat în homeschooling, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Muzica, Schimb de iutuburi | 11 comentarii

”Cei care își educă copiii acasă îi vor destina ratării!” – Cazul Curcubet

Am auzit-o și pe asta. Spunea cineva care n-a crescut nici măcar pui de găină de o zi pînă la stadiul tăierii, n-a păscut nici măcar o capră, n-a îngrijit nici măcar un cîine. Era foarte convins și specialist informal … Continuă lectura

Publicat în dulce Românie, exerciții de admirație, homeschooling, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect | 2 comentarii

”Din ce biblie (să) le mai citim copiilor?”

Se știe! După Reformă, că tot a fost vorba de ”dînsa” zilele trecute, în familiile de protestanți și neoprotestanți se citește Scriptura. Tatăl citește familiei cu voce tare (sau așa ar trebui să facă! ), mama citește pruncilor. Zilele trecute … Continuă lectura

Publicat în Întrebările lui Ghiţă, cugetări de pe bicicletă, Cărţi de citit, homeschooling, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect, Mitraliera cu cărţi, Pt. studenţii mei | 1 comentariu

”Moara Dracului”

Ieri, sîmbătă, am fost într-o excursie montană împreună cu Natalia și Noah. Destinația? Hmmm! O cascadă cu un nume la care avem tresăriri la pronunțare: MOARA DRACULUI! Este o cascadă nespectaculoasă (de fapt noi trei nici măcar nu am ajuns … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Eyesavers, Gînduri, Jurnal de tată imperfect | 5 comentarii

”Ziua lui Eeyore”

Nu am numărat, dar cred că acest desen animat a fost vizionat deja de vreo cîteva zeci de ori de întreaga familie. Natalia îi traducea lui Noah fiecare frază. Acum nu mai este nevoie. Noah știe întreaga desfășurare. Sînt mai … Continuă lectura

Publicat în Eyesavers, homeschooling, Jurnal de tată imperfect, Schimb de iutuburi | Lasă un comentariu

Baltagul

Am auzit că există o propunere aiuritoare din partea unui … să-i zicem … cadru didactic. Nu putem să îi spunem profesor sau învățător sau pedagog, acestea sînt cuvinte care au o încărcătură semantică presupunînd inteligența, compentența, pregătirea, relația cu … Continuă lectura

Publicat în Fabrica de barbati, Gînduri, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect, Meşteşugăreşti, Oameni, Recenzii-critică, utile | 3 comentarii

”Iepurele de catifea”

Motto: „Adevărat nu-nseamnă felul cum ești făcut… E un lucru care ți se-ntâmplă. Când un copil ține la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubește CU ADEVĂRAT, atunci devii și tu Adevărat… nu … Continuă lectura

Publicat în Cărţi de citit, homeschooling, Jurnal de tată imperfect, Mitraliera cu cărţi | Lasă un comentariu

Tată de copil de trei ani

Astăzi Noah a împlinit trei ani. Este foarte pătruns de eveniment și emoționat. Și-a primit el toți musafirii. Le-a deschis ușa și apoi le-a deschis cu înfrigurare… cadourile. A primit tot felul de cărți, materiale educaționale, jocuri utile. Astăzi a … Continuă lectura

Publicat în Fabrica de barbati, Gînduri, homeschooling, Jurnal de tată imperfect, Visătorul de vise, Zidul rugăciunii | 9 comentarii

”Broscoiul fermecat”

Astă seară cred că a fost a 23-a oară cînd am citit numai eu, fără să mai pun la socoteală lectura Nataliei, povestea Broscoiul Fermecat. Este chiar această ediție (o prefer și vă spun imediat de ce): Noah nu se … Continuă lectura

Publicat în Gînduri, Jurnal de tată imperfect, Meditaţii, Mitraliera cu cărţi, Periegeza, theologia in nuce | 2 comentarii

”Calul” sau despre creștinismul leșinat și ne-îmbărbătat

Astăzi am fost cu grupul de ucenicie peripatetică Fabrica de bărbați la lecția de călărie. Noah, cînd a aflat unde mă duc … degeaba mi-am luat echipamentul … s-a ținut scai de mine, a sărit peste somnul de amiază să … Continuă lectura

Publicat în Comentarii, Fabrica de barbati, Jurnal de tată imperfect, Meditaţii, Periegeza | 4 comentarii

”al cui ești, unde stai, cum îl cheamă pe tăticul tău” sau despre ”supra-viețuire”

Noah va împlini trei ani în cîteva zile. Învață cîteva lecții importante în viață și despre viață, despre supra-viețuire. Dispare cînd nu te aștepți, trebuie să fim cu ochii pe el tot timpul. Este plin de energie. Deși ne-am reîncărcat … Continuă lectura

Publicat în Gînduri, Jurnal de tată imperfect, Meditaţii | 10 comentarii

La plantat de brazi cu Noah – plantarea pomilor toamna și gardul viu – întrebări de începător în ale grădinăritului

Ieri ne-am făcut planuri. Să plantăm brazi împreună. Am plantat!

Publicat în Fabrica de barbati, homeschooling, Jurnal de tată imperfect, Meşteşugăreşti, utile | 21 comentarii

”Sînt eu păzitorul fratelui meu?” – un articol despre vaccinare

Da, știu, discuția asta este foc și pară. Am făcut și o emisiune Între Scriptură și ziar despre vaccinare și despre deciziile pe care trebuie să le ia fiecare familie în parte, asumîndu-și riscurile și de partea vaccinării și de … Continuă lectura

Publicat în Întrebările lui Ghiţă, Dezbatere, Jurnal de tată imperfect | 6 comentarii

”Lacrimi în cer” – istoria unui cîntec sau despre frustrarea de a nu fi fost un tată bun

Tears in Heaven mi-a fost multă vreme ”ear-worm”. L-am ascultat, l-am fredonat, l-am cîntat. Aveam să aflu povestea lui cu mult timp în urmă de la prietenul meu bun Sebastian Thaci.   Este unul dintre cîntecele care ascund o istorie … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Muzica, Scrisori către Dumnezeu | 3 comentarii

13 iulie 1991 – 13 iulie 2017 – căsătorit cu o fiică de Dumnezeu

Pe 11 iulie a fost ziua botezului ei. Atunci am celebrat faptul că a devenit fiică de Dumnezeu. N-am întîlnit în viața mea urmaș al lui Cristos mai dedicat și mai chitit să împlinească poruncile Mîntuitorului. Sînt omul care o … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Cîntarea cîntărilor, exerciții de admirație, Jurnal de tată imperfect, Oameni, zîmbetu din colţu gurii, Zidul rugăciunii | 9 comentarii