PS. 32 ”Ce (mai putem să) facem cu păcatul?” – 4: Ce face Dumnezeu, după ce facem noi ce trebuie cu păcatul?

Ce urmează de aici este mai fascinant decît orice s-a întîmplat pînă în acest moment al lecturii în Psalm!

Precum în Psalmul 23, cînd oaia plină de scaieți devine coregent și este așezată la masă, precum în Povestea Porcului, cînd porcul devine Prinț, după ce scapă de pielea de porc, firul narativ se fracturează. Atmosfera se schimbă radical. Întunericul se împrăștie, lumina penetrează penumbra, zoaiele și jegul păcatului sînt spălate și adunate, se limpezește cerul, se curăță perspectiva. Dumnezeu se îmbunează, norii se răzbună (ca în poezia lui Coșbuc).

Nu-i destul că Dumnezeu nu ne mai stoarce ca pe struguri și smochine! Nu-i destul că Mîna Lui nu mai apasă să ne crape oasele! Nu ajunge că nu se mai îndreaptă amenințător spre noi ca să ne ferim speriați.

6 De aceea, orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită!
Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz,
Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.

OPRIRE
8Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Așa cum spunea pastorul Ovidiu Hanc într-o predică recentă din același psalm la capela UEO:

Aceeași Mînă, care apăsa atunci, acum devine baraj în calea apelor mari. Mîna, care strîngea atunci, acum ne ține și ne smulge din necaz. Aceeași Mînă, care zdrobea atunci, acum ne ocrotește. Gura, care ne condamna atunci, acum ne cîntă în ureche cîntări de izbăvire.

Ba mai mult decît atît!

Nu numai că se îndepărtează furia. Oh, ce mulțumitori vom fi fost doar să scăpăm de urgia divină, de mînia dumnezeiască!

Dumnezeu nu este ca un tătuc supărat, care se îndepărtează și spune, ”he, he, ați fi putut să o luați mai tare, las că data viitoare …. mai vorbim noi” … ca apoi să se întoarcă cu spatele, iar noi să zburdăm fericiți că am scăpat de o altă scatoalcă!

Nu! Se întoarce spre noi și începe să ne vorbească, să ne comunice, să SE comunice …. se reface dialogul lăsat în suspensie în Grădina Edenului …

Ne învață! Se așează la catedră și ne dăscălește cum să nu mai facem ce-am făcut! Ne arată Căile Lui! Pasajele Sale secrete de scăpare din calea Răului! Tunelurile de război!

Ne devine Sfetnic Tare, Consilier tainic în toate. Șușotim cu Domnul dimineața în răcoare ca Adam cel dinainte de prihană!

Ne ține calea și Se uită după noi.

Dar nu ca un tată răutăcios care ne urmărește să vadă cînd vom cădea iarăși. Nu ca un țintaș cu luneta să ne împuște la prima mișcare greșită. Nu ca un pedagog aspru, care este în luptă cu noi, vînîndu-ne prima ezitare, ci precum părintele care își învață copilul să meargă și îi oferă degetele să meargă înainte.

Dumnezeul din fața noastră este Dumnezeul care Însuși ne spune:

Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Dumnezeul care ne învață, care ne arată, care ne sfătuiește, care ne privește cu drag … Minunat Sfetnic, Dumnezeu Tare, Prinț al Păcii …

Va urma …

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Periegeza, Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.