Cea mai mare problemă după Înviere: ”adevărat e Înviatul tău?”

Hristos a înviat! 

Adevărat a înviat! – răspundem din reflex.

Dar adevărat e Înviatul tău? această întrebare ar trebui să urmeze!

Cei care citesc evangheliile știu deja că, după Înviere, se întîmplă o ciudățenie. Maria în grădină are probleme serioase în a-Și recunoaște Maestrul. Cînd Îl recunoaște însă, explodează într-un ”Rabuni” hipocoristic.

Cei doi spre Emanus, la fel. Ascultă, vorbesc, abia la ”frîngerea pîinii” Îl re-cunosc. Le ardea inima în ei, dar ceva anume, trupul Lui de slavă, oboseala lor, înfățișarea Lui schimbată, depresia lor, ascunderea Lui intenționată …

Toma cere dovezi. Dintre toate imaginile referitoare la eveniment, cea mai spectaculoasă pictură este cea a lui Caravaggio. Toma își bagă degetul în rana abia închisă, stîrnind grimasa de durere a Mîntuitorului și o nouă sîngerare. Este carne și sînge, este rană re-deschisă și o re-cunoaștere spectaculoasă: ”Domnul meu și Dumnezeul meu!”

sursa imagine publica

sursa imagine publica

Problema identificării corecte a Înviatului este un obstacol chiar mai mare, din cîte se pare, decît identificarea corectă a Pruncului la Naștere. Acolo pare mai simplu!

Oare nu cumva sîntem împiedicați în credința noastră de prea multe imagini falsificate? De filmele pe care le vom fi văzut și care ne deformează realitatea?

Oh, acestea sînt cele mai ușoare boli ale credinței noastre în adevăratul Mîntuitor. Evanghelicii astăzi au alte obstacole ale minții. Nu imaginile îi încurcă cel mai mult, ci teologia proastă, țesută pe crăcana simplismului unei gîndiri cu adînci rădăcini în umanismul vulgarizat. Noi sîntem ombilicul universului. Pentru noi, nouă, rugăciunea noastră are putere … Omul își imaginează un isusuț plîngăcios care se roagă de proprietarul inimii în genul: ”deschide-mi ușa, lasă-mă să te salvez!”

N-are dracul bucurie mai mare decît să ne facă să credem în acest soi de păpuși religioase. Nu trebuie să facă absolut nimic, ne vom duce pe toboganul religiunilor noastre mincinoase fără să ne împingă deloc din spate.

Așa vom ajunge în Fața Aceluia pe care nu-L vom recunoaște, iar El ne va spune: Plecați de la Mine, nu v-am cunoscut niciodată!

Nu mă tem atît de mult că ai mei confrați nu Îl vor recunoaște pe Mîntuitorul, dacă Acesta ar veni în formă vizibilă acum înaintea lor, din pricina faptului că vor fi văzut prea multe filme cu Isus….Mă tem că deja nu Îi mai recunoaștem acțiunile, lucrările și vocea pentru că sîntem intoxicați cu tot felul de viruși via gîndire pozitivă, umanism, teologie de cafenea, teologhiseală de meme-uri.

Recentissime cineva a distribuit o prostiuță atribuită lui Max Lucado. Am fost puțin sceptic la început, dar s-a confirmat: nu numai sună în stilul său dulceag-smiorcăitor, ci chiar aparține dînsului afirmația.

sursa tobymac speaklife.

Genul acesta de afirmații sînt răspîndite cu lăcomie de evanghelici, la fel cum versetul din Evanghelia după Ioan 3:16 este numit versetul de aur al Bibliei (de parcă celelalte ar fi din platină sau titan). Am creat un Pink Jesus. Un isusuț blîndoc fals, greșit, în care credem greșit.

Genul acesta de afirmații au în spate o cu totul falsă imagine despre Dumnezeu, un zeu nebiblic, o fantoșă, un personaj jalnic, care nu are nicio legătură cu Dumnezeul revelat în Sfintele Scripturi.

Dumnezeul nostru nu are dragoste, El ESTE DRAGOSTE! Și ce presupune asta? Știți că celebrul verset de aur al Scripturii face aluzie la un pasaj îngrozitor? Din Numeri, în care un popor întreg este decimat de șerpi înfocați. Cine se uită la tabla de aramă a lui Moise ridicată într-un par scapă, cine nu … nu! Au murit atunci cu miile! Dar își amintește cineva acest context ca să Își depicteze Dumnezeul Adevărat, așa cum Întreaga Biblie Îl descrie? Nu! Nu ne convine un ”Leu care urlă, așa cum Îl descrie Amos, ci mai degrabă Îl facem pe Dumnezeu un pisoiaș de mîngîiat cînd avem noi chef să ne toarcă în brațe”.

El nu este un extraterestru sentimentaloid, care se plictisea în eternitate singur și a creat niște păpușele ca să Își rezolve compania, nu este un disperat după gașcă, un biet eon, nemuritor și cam rece, dar care se încălzește la gîndul că S-ar înconjura de noi, eroii Lui, cei în care, cum spuneau și alți predicăreți, CREDE ÎN NOI!

Mulțumesc, dați de pămînt cu idolașul!

Nu-mi trebuie un Dumnezeu Căruia Îi trebuiesc eu.

Avertizarea Apostolului de la finalul primei sale epistole ne îngheață sîngele în vine: copilașilor, feriți-vă de idoli. Asta după ce pe parcursul a 5 capitole încearcă să ne transmită cîteva criterii după care Îl putem recunoaște pe Cristosul Cel Adevărat, Domnul, Mîntuitorul.

Cum vom putea avea o mîntuire dreaptă pe o credință strîmbă?

Spuneam în altă parte:

Protestanţii sînt în primejdia de a cădea în isusism, părăsind creştinismul trinitar tradiţional.Văd scris pe toate gardurile: umbli cu Isus, Îl ai pe Isus în inima ta,  ne închinăm lui Isus, îl slujim pe Isus…

Acesta este isusism, o focalizare asupra Celei de a doua Persoane din Treime, desprinsă cu totul de ceea ce o co-determină ontologic, relaţiile cu Tatăl şi cu Duhul.

Avem o cristologie extrem de gonflată în dauna unei pneumatologii anemizate şi a unei teologii în sens propriu (doctrina despre Dumnezeu Tatăl) superbă, dar absentă cu desăvîrşire. Ne-am făcut un idolaş simpatic, efeminat, dulceag, inexpresiv, fără personalitate, docetic, numit „domnu Isus”, un isusuţ roz-bombon, bucălat, cu plete cîrlionţate blonde şi ochi albaştri, un isus blîndoc, care stă la uşă cu o privire de milog şi bate, aşteptînd ce emoţie ca omul suveran să îi deschidă, avem un isusuţ care a rămas singur singurel depneumatologizat şi desprins cu totul de Tatăl, care acţionează singur, vorbeşte singur, mîntuieşte singur, domneşte singur, ne ascultă rugăciunile singur şi ne va lua la sine singur. Unde s-a pierdut Trinitatea noastră? Cînd am devenit monişti? Cînd am deviat de la Niceea şi Calcedon?

Trebuie să recuperăm cu urgenţă cristologia autentică în locul isusismului de broşurilă, leaflet şi newsletter şi, după ce o vom fi recuperat, trebuie să articulăm o cristologie pneumatică în primă instanţă, o cristologie a Duhului, pentru că Isus n-a făcut nimic fără Duhul, de la umbrirea conceperii a fost împreună cu Duhul, după care să continuăm a elabora o pneumatologie cristologică.

Aberaţiile pendulare în ambele direcţii ne-au pogorît la mişcări înţepenite de o cristologie rece pînă la formalism sau la mişcări carismatice cu o pneumatologie deformată pînă la extaze învecinate cu boala psihică. Lipsa echilibrului dintre pneumatologie şi cristologie naşte patologii şi de o parte şi de cealaltă.

Isusismul este un pericol dogmatic care poartă o miză mai mare decît multe alte primejdii pentru mişcările evanghelice din România şi nu numai. Creştinism înseamnă urmarea unui Cristos-Fiul Tatălui şi Unsul Duhului.

Dacă teologii evanghelici nu se vor trezi, toate celelalte doctrine construite pe temelia unei triadologii fisurate vor fi compromise. Antropologia noastră va fi una vulgar psihologizantă, eclesiologia una deşănţat funcţionalistă şi infestată de un pragmatism construit pe premise sociologice mai degrabă decît cele teologice, escatologia va fi de utopism desenat cu instrumentele unei imagerii penibile, cu un confort din care lipseşte Treimea ca centru al lumii celei de veci. Tot constructul teologic se va prăbuşi într-o implozie zgomotoasă, trăgînd după sine însăşi mişcarea protestantă spre o jalnică dispariţie.”

Așadar, există vreo metodă, vreo grilă, vreun portret-robot după care să ne recunoaștem Cristosul?

Cum îl vom putea despărți de idolașii clociți de mințile noastre îmbolnăvite de păcat?

Astăzi la Biserica Baptistă Sfînta Treime din Aleșd vom încerca să descoperim din Cuvînt acestea. Apoi seara la Biserica baptistă din Peștiș și Luni dimineața la Biserica Baptistă Biruința din Arad.

 

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Evanghelia dupa Ioan, inventarul stricaciunilor spirituale, Meditaţii, Predici, theologia in nuce. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cea mai mare problemă după Înviere: ”adevărat e Înviatul tău?”

    • Marius David zice:

      Adevărat! V-am văzut blogul. Dacă încercați să vă faceți reclamă, plasînd link-ul, atunci luați un sfat: împrieteniți-vă cu limba română, cu ortografia în general și cu expresia în particular. Citiți multă, multă poezie înainte de a scrie. Alfel puteți să scrieți un fel de proză în versuri. E interesantă, dar nu este poezie. Poezia este cu totul altceva. Deci … succes!

      • Mihaela CD zice:

        Buna ziua, va multumesc pentru sfaturi! Va asigur ca nu am vrut sa va fur cititorii domnule Marius David, avem loc toti sub soare! Si daca salutul meu ”Hristos a inviat!” v-a deranjat, mi-l retrag! Ganduri bune!

        • Marius David zice:

          Nu stimată doamna/domnișoară! Nu am nicio teamă de declin de cititori. Stați liniștită! V-am răspuns, dacă nu mă înșel, cu ADEVĂRAT! ADEVĂRAT a înviat!
          Ce mi-e ciudă este că la talentul pe care îl aveți nu îl așezați într-un coș frumos, limba română corectă! Asta mi-a fost ciudă! Puteți face mai bine! Succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.