Requiem-ul de Mozart – o nouă interpretare favorită

Astăzi se împlinesc 43 de ani de la uciderea tatălui meu. În 17 decembrie 1975, ora 17.30. Pentru această reamintire am ales o altă variantă a Requiem-ului mozartian, preferat între alte bucăți de gen.

Am o nouă interpretare favorită pentru Requiem-ul lui Mozart. Cea a lui Celibidache. Căutînd luna trecută material despre acest extraordinar dirijor, am dat peste această interpretare absolut fascinantă. Deja nu mai pot asculta alte interpretări.

Ritmul, articularea, nuanțarea, creșterea spre momentele de intensitate maximă, sublinierile, toate acestea se coagulează pentru mine în INTERPRETAREA Requiem-ului. Cel puțin pînă acum. Tempo-ul este redus, mai rar decît în alte interpretări. Este probabil, așa cum comenta cineva, așa cum s-ar fi cîntat pe vremea lui Mozart și așa cum l-ar fi dirijat Mozart însuși. Auzim astfel mult mai bine tot ce se întîmplă pe partea de armonie.

0:01 Introitus 7:52 Kyrie 11:05 Dies irae 13:05 Tuba mirum 18:05 Rex tremendae 21:25 Recordare 27:40 Confutatis 31:44 Lacrimosa 35:50 Domine Jesu 40:20 Hostias 45:10 Sanctus 47:05 Benedictus 53:50 Agnus Dei 58:28 Lux aeterna

Înregistrarea a fost realizată în 1995 in memoriam Arturo Benedetti Michelangeli, care a murit în acel an.

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, lacrima din colțul ochiului, Muzica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Requiem-ul de Mozart – o nouă interpretare favorită

  1. Gabriel Băloi zice:

    În cazul acestui gen de lucrări încetinirea ritmurilor nu atrage și diminuarea intensităților piesei.
    Sînt piese intense prin complexitatea armoniei, dar și prin supunerea alcătuirii lor unui anumit studiu prozodic, prin cumpănirea accentelor și a lungimilor unor sunete/silabe, aranjate și așezate pe anumite grile de accente, anumite sunete fiind astfel supralicitate (pentru a da intensitate) prin accentuare și prelungire pe acele grile sau structuri ritmice.

    Binevenit requiem-ul și la momentul oportun!
    Aduce în cazul meu și o încercare de domolire a ritmului pe care l-am dat unor piese alerte la care lucrez acum. 🙂

  2. carmenmecu zice:

    Pentru Celibidache muzica se hrănea din comuniunea sufletelor artistului și publicului. Mai trăia și prin suprapunerea sunetelor cântate secvențial, deși inaudibilă, dacă am înțeles eu bine. Poate de aceea nu iubea „conservele”, înregistrările care simplifică întregul. Am avut marele noroc să-l văd la repetiții eu, o nepricepută la muzică. FASCINANT!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.