Ave Maria – un Verdi neverdian

De data aceasta trebuie să recunosc: am fost umilit fără drept de apel.

Îl disprețuiam pe Verdi în tinerețe. În copilărie l-am adorat. Mama ne-a învățat cu Opera. La Opera din Iași mi-am dezvoltat gusturile pentru muzica de operă și priveam fascinant în fosa orchestrei de cîte ori aveam ocazia.

Toată admirația și mulțumirea pentru o văduvă care a făcut și asta pentru noi.

În tinerețe l-am considerat pe Verdi prea slăgăresc, prea facil.

Domnul Șerban Marcu m-a suprins din nou. Mi-a trimis această bucată, care are o istorie foarte interesantă. Verdi a răspuns mai mult în joacă unei provocări. A scris acest Ave Maria, care este construit în jurul Scalei Enigmatice.

Îl ascult de ieri încoace. De peste 40 de ori l-am ascultat. Călătoresc prin toate tonalitățile, urcînd și coborînd odată cu vocile. Este atît de ne-verdian!!! Jos pălăria! Verdi este un mare compozitor! Foarte mare!

Dacă a făcut asta astfel …

Iată și un bonus:

Un Tatăl Nostru!

Tuturor prietenilor mei care se află acum în Vinerea Mare … cu anticipare… CRISTOS A ÎNVIAT!

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Muzica, Schimb de iutuburi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ave Maria – un Verdi neverdian

  1. Acest „Ave” este mai mult decît o compoziţie polifonică; este, dacă vreţi, o disciplină şi o metodă de formare şi de dezvoltare a auzului muzical, a perspectivei noastre muzicale.
    Aici se cuprind acele veritabile, aşa-numite, dimensiuni muzicale, adică acele planuri (verticale, orizontale, textuale, structurale, dinamice, intonaţionale, comunicaţionale, etc.) pe care se manifestă muzica în cadrul creării şi funcţionării ei ca fenomen complex şi multiaspectual.
    Este magnific discantul între vocile/partiţiunile înalte feminine şi formele multiarmonice pe care le crează celelalte voci mai joase, care le însoţesc în armonii complexe pe cele dintîi, creîndu-se, astfel, un fel de dramatică muzicală, un fond armonic cu feeling dramaturgic, care crează stări tensionale.
    Sau, vorba lui Gică Hagi, satirizat de nişte cabotini pe Antena 1 : cu’ să zic eu? (pronunţia fiind aproape legată într-un singur cuvînt, cu „ă”-ul aproape imperceptibil)! 🙂

    • Marius David zice:

      Stați să vedeți ce am pus de două zile încoace.
      Într-adevăr am căpătat o nouă viziune asupra lui Verdi, așa cum am căpătat acum o nouă viziune asupra lui Bach, ascultîndu-l cu ochii închiși și nemișcat de boală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.