De citit: ”De ce a eșuat Noul Ateism?”

Un articol de citit:

La prima vedere, Noul Ateism – combaterea zeloasă a „iraționalismului religios“ cu argumente raționale, promovată sonor de Christopher Hichens, Sam Harris și Richard Dawkins – este împlinirea visului pozitivist al lui Auguste Comte. Umanitatea a progresat pînă în punctul luminos unde se poate sprijini pe propria ei rațiune, abandonîndu-și credințele iraționale și superstițiile din copilăria ei spirituală. Avînd de partea sa și imbatabila teorie evoluționistă, Noul Ateism a avut toate atuurile pentru a deveni noua religie universală a umanitățîi. De-a lungul anilor, Noii Atei nici n-au predicat – deseori în polemici cu creaționiștii – altceva. Sosise timpul – nu-i așa? – ca umanitatea să se lepede de miturile religioase infantile și să îmbrățișeze matur umanismul secular. După atîtea descoperiri științifice uimitoare, ar fi fost cazul să „ne coacem la minte“ și să abandonăm himerele vechilor misticisme.

Și totuși, nu numai că visul iluminist al secularizării totale și ireversibile nu s-a împlinit, dar, mai rău, au renăscut fanatismele și fundamentalismele religioase, de obicei combinate cu tot soiul de naționalisme primitive. La ora actuală, întîlnim forme gregare de manifestare național-religioasă nu numai în religiile abrahamice cu „istorii violente“, ci și în pacificul budism (de pildă, la budiștii ultranaționaliști din Myanmar).

Citiți mai departe AICI

Tereza-Brîndușa Palade este conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

și bonus

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Dezbatere, In-text-esant, intrebările lui Naum, inventarul stricaciunilor spirituale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la De citit: ”De ce a eșuat Noul Ateism?”

  1. Adrian Buzoianu zice:

    Habar nu aveam ca arca Noului Ateism a esuat.
    A esuat asa de bine incat cartile „noilor atei” inca se vand ca painea calda in milioane de exemplare.
    Uitati-va numai la noi, o zona greu permeabila la Noul Ateism, in cate editii s-a vandut o carte veche a lui Dawkins (din 1976!) – „Gena egoista”. Pana si versiunea romaneasca a lui „God Delusion” are (pana acum) doua editii. Cartile lui Sagan s-au reeditat si se vand inca foarte bine.
    E ciudat cum intr-o lume in care irationalitatea pare sa fie regula, cartile rationalistilor „neo atei” se vand inca in tiraje astronomice?
    Oare nu cumva, din directia opusa, unii ar putea pune intrebarea „de ce a esuat crestinismul?” si ar da ca semne ale acestui naufragiu tocmai recrudescenta irationalismului si fanatismului religios?
    Faptul ca au renascut fanatismele si fundamentalismele politico-religioase inseamna ca Noul Ateism a esuat?! Pentru ca lideri populisti castiga in alegeri e un alt semn ca Noul Ateism a esuat?! Daca dementii, circarii si infractorii castiga in alegeri iar oligofrenii, repetentii si geișele ajung ministri inseamna ca ideile lui Dawkins, Hitchens, Hawking, Kraus&Comp sunt „pe duca”?!
    Nu cumva semnele vremurilor pe care le traim ne spun ca nu Noul Ateism, ci, de fapt, Vechiul Bun-Simt a esuat?!

    • Marius David zice:

      Da, asta nu-i problemă cu vînzarea. Vînzarea nu este un indice pentru succes. Știu că ești de acord cu această afirmație.
      Ce sesizează doamna este interesant, cum că corectidudinea politică creează o nouă sectă și își alungă deștepții, păstrîndu-i pe proști.
      Alt gen de fanatism, de partea cealaltă a pendulului.

      De acord cu afirmația, cred că bunul simț de fapt a eșuat fără graniță de credință și de țară.
      Probabil ar terbui făcut un partid politic, o școală, o universitate în care să reînvățăm intuitivul bun simț.

      • Adrian Buzoianu zice:

        Sigur ca nu vanzarea este criteriul principal, desi depinde cum definim „succesul”. Dar este un indicator al faptului ca exista interes. E ca si cum ai spune ca manele au esuat, chit ca toata lumea le asculta. Daca „Gena egoista” se vinde si se citeste din 1976 ar trebui sa trag concluzia unui esec? Vanzarile nu implica automat succes, dar nici succesul nu inseamna ca e musai sa ti se vanda 3 exemplare. Daca vrei, pot sa reformulez: cartile scrise de ei „se cauta”. Nu doar se vand, ci se si citesc. Mai mult, produc adepti, uneori chiar “deconvertesc” crestini (cel putin, asa marturisesc “deconvertitii”).
        Apropo de vanzari, Biblia ramane cea mai vanduta carte din lume si, din cate stii, pentru unii, acesta este de multa vreme un argument apologetic. De cealalta parte, desi baietii astia sunt cititi si citati intr-una, ar trebui sa tragem concluzia ca programul lor e un esec total?
        Dincolo de vanzari, noii atei sunt cititi si „dezbatuti”. Ne place sau nu, unele argumente din tabara lor au ajuns si prin manuale. Ne putem preface ca noii atei sunt KO, macar ca sa ne simtim minunat si proclamam la „strangeri” disparitia lor.

        Ce legatura esentiala este intre „noul ateism”, un program rationalist si scientist prin excelenta, si corectitudinea politica – acest nou motiv de cruciada al crestinismului modern? Cumva Noul Ateism = corectitudine politica? Sunt adeptii noului ateism, ca o consecinta a (anti)crezului lor, exponenti ai corectitudinii politice? Face asta parte din programul lor? Daca da, pe ce ne bazam cand spunem asta (in afara de faptul ca ne sun antipatici)?

        Nu cumva chiar fobia crestinilor fata de corectitudinea politica este rampa de lansare pentru o serie de lideri abjecti, a caror singura calitate este discursul populist impotriva corectitudinii politice?
        Din cate inteleg eu, (putin, se pare), doamna nu sesizeaza nimic esential legat de Noul Ateism. As cam indrazni sa spun ca, poate cu exceptia lui Hitchens, nu le-a prea citit cartile.
        Pe ce se bazeaza concluzia dansei ca acesta „a esuat”? A scazut numarul de atei? Poate are niscaiva statistici, desi, nu-I asa?, nici asta nu e un criteriu de insucces? Sunt ateii in dificultate „epistemologica” mai putin decat teistii? Au gasit teistii argumente irevocabile si noii ateii au plecat pe o insula pustie ca sa le rezolve? Cum a stabilit cauzalitatea pe care o invoca in articol?
        Din pacate, Noul Ateism nu e deloc esuat. Mi se pare ca are, mai mult ca oricand, vant la pupa. Ceea ce sesizeaza autoarea articolului are de-a face cu Noul Ateism cam cat are de-a face incalzirea globala cu cazinourile lui Trump.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s