(Cel puțin) trei tipuri de credință în Cristos

Astăzi, într-o discuție cu studenții asupra capitolului 5 din Prima Epistolă a lui Ioan, am revenit la o chestiune pe care am mai frămîntat-o cu altă ocazie. Verbul pisteuw din limba greacă se poate construi în mai multe feluri. La fiecare autor al Noului Testament regimul și semnificațiile sînt diferite. Cea mai bogată atestare, după cum bine bănuiți, este la Apostolul Pavel. Autorii Noului Testament construiesc verbul și fără și cu prepozițiile eis și en, și cu dativul și cu acuzativul. Există verbe care cer un anumit regim în ceea ce privește cazul și prepozițiile însoțitoare (vezi verbul akouw care cere genitivul și încurcă studentul începător), dar și verbe care se bucură de mai multă libertate. Mai multă libertate la regimul cazului, mai multă confuzie. Eh, ce să mai spunem de un genitiv de tipul genitivului acesta, interpretabil fie ca genitiv subiectiv, fie ca genitiv obiectiv.

Sintetizînd atestările (nu numai la Pavel) se pot identifica cel puțin trei tipuri de relaționare la Cristos:

  1. Credința propozițională. Voi nu L-ați învățat așa pe Cristos le spune Efesenilor Pavel. Credem niște lucruri DESPRE Isus. Credem că este Fiul lui Dumnezeu, credem că este Dumnezeu adevărat, credem că este Hristosul, Mesia, credem că este deopotrivă Om, deopotrivă Dumnezeu. Credem … Crezul! Toate aceste lucruri au fost scrise ca voi să credeți că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, ne spune Ioan în finalul Evangheliei sale. Acesta este tipul elementar de credință sine qua non. Fără de aceasta nu se poate imagina vreun fel de raportare la Dumnezeu. Dar acest tip de credință este și credința dracilor. Ne spune Iacov: și dracii cred și se înfioară. Nu ajunge! Putem să ÎI CREDEM cuvintele lui Dumnezeu, fără totuși a NE ÎNCREDE în El.
  2. Credința personal-relațională. Dracii n-ar obține mai puțin de nota maximă la orice examen la teologie dogmatică. Problema lor nu este autenticitatea afirmațiilor din crez, ci relația cu Fiul. Aceste lucruri au fost scrise ca voi să credeți și … al doilea pas, al doilea tip de credință se naște: și crezînd (punîndu-vă încrederea într-o relație personală cu El) să aveți viața veșnică. Fiul meu știe despre mine cîteva lucruri, dar nu ajunge ca să se și încreadă în mine, dacă îi spun ARUNCĂ-TE, tati te va prinde. Se aruncă în brațele mele în lumina unei istorii comune. Nu cred doar afirmațiile crezului despre Isus, MĂ ÎNCRED în el în orice vreme.
  3. Credința proiectiv-escatologică. Credința nu este doar o puternică încredințare asupra lucrurilor care nu se văd, cum ne spune autorul epistolei către Evrei, ci și o puternică încredințare asupra lucrurilor care nu se văd ACUM, dar pe care le vom vedea ATUNCI. Mîntuitorul ne-a spus: Mă duc să vă pregătesc un loc, ca acolo unde sînt Eu să fiți și voi. Apostolul ne vorbește în 1 Corinteni 15 despre noi trupuri, Apocalipsa ne trage perdelele să tragem cu ochiul la realitățile viitorului. Credința escatologică este cea care ne ajută să ne păstrăm nădejdea în cele mai cumplite pasaje ale vieții noastre. Dar nu poate fi imaginată fără fundamentul credinței propoziționale (căci eu știu în CINE am crezut), în afara gardului credinței personale, apropriate, însușite (oare nu acesta a fost unul dintre cele mai mari pretinse cîștiguri ale Reformei?). Știm că vom fi CU EL și vom fi CA EL. Această frază a lui Ioan este minimala credință proiectivă.

Într-un sens, dacă plasăm lucrurile în contextul ambelor epistole către Corinteni, celebra triadă (pe care am văzut-o și ca tatuaj de curînd!!! hmmm) credința, nădejdea și dragostea, dintre care cea mai mare și cea care rămîne în veac este dragostea, această triadă rezumă cumva cele trei tipuri de raportare nu numai la aproapele, ci la Însuși Dumnezeu. Acum dar rămîn acestea trei credința (propozițională, realizată discursiv), nădejdea (proiectivă, escatologică) și dragostea (relațională?).

Da, aceasta, dragostea, în contextul minimal din 1 Corinteni 13 pleacă spre ținta cea mai apropiată, relațiile cu semenii, dar, dacă punem lucrurile în contextul întregului Nou Testament, putem imagina iubirea de aproapele fără iubirea de Dumnezeu? Putem gîndi iubirea de Dumnezeu fără să îl iubim pe cel creat de Acesta? Aceasta ne întreabă Ioan.

Atunci, cînd ne vom încheia alergarea, credința propozițională va fi înlocuită de contemplare, Îl vom vedea așa cum este! Credința proiectivă va deveni inutilă, căci acolo vom fi ajuns la destinație. Dar credința personală va înflori în celebrare, în laudă neîntreruptă. Dragostea va rămîne pentru veac!

credem Lui Cristos, Să ne încredem în Cristos, să Îl credem pe Cristos, să avem încredere în El, să credem că El S-a întrupat, S-a răstignit, S-a îngropat și a fost înviat pentru noi și pentru a noastră mîntuire și va veni cu nori și vom trăi în viața veacului ce va să vie și să fie!

În 22 la București și în 28 la Cluj voi dezvolta puțin subiectul.

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Conferinte, CREDO IRIS, Meditaţii, Periegeza, Predici, Pt. studenţii mei, serile Iris, theologia in nuce. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la (Cel puțin) trei tipuri de credință în Cristos

  1. mcosma zice:

    Interesanta maparea tipurilor de credinta pe triada din Corinteni. Cred in Cristos, il iubesc pe Cristos, nadajduiesc in Cristos.

    Am putea zice, cu riscul conflarii conceptelor, ‘credinta personal-relationala nu va pieri niciodata’ 🙂

  2. Buna seara, dle Cruceru! Ma bucur sa vad in ochii dvs. deosebirea dintre a crede si a te increde. Diferenta este enorma, secretul la fel.

    Daca imi ingaduiti un test pentru studentii dvs. care nu inteleg diferenta, le puteti propune sa aleaga un drum drept, lat, fara obstacole. Cereti-le sa mearga cu ochii inchisi in linie dreapta. Primii pasi vor crede, dupa 15 pasi in sus vor intelege increderea.

    Cu regret ca tocmai pe data de 22 Ianuarie voi lipsi din Bucuresti, poate se va ivi o alta ocazie sa va strang mana.

    Cele bune,

    • Marius David zice:

      Bună seara,
      da, una este a crede, a proiecta gîndul în afară noastră și alta este să ne încredem, să ne întoarcem gîndul spre noi înșine.
      Cînd mă încred în mine, atunci mă întorc spre mine.
      Copilul meu crede că îl voi prinde și se încrede în puterea mea că îl voi prinde. Dacă îi spun ARUNCĂ=TE, se aruncă în virtutea unei credințe-informație, a unei încrederi-relație.

  3. foolfield zice:

    A crede `în` nu înseamnă neapărat a te încrede în cineva. A crede `în`, poate aduce în atenție teorii, ideologii, teologii de crezut. A te încrede, presupune să te încrezi în cineva, cu totul altceva decît credința în ceva abstract și impersonal. Încrederea e un act interpersonal.

  4. Heinrich zice:

    Buna dimineata.

    Nu reprezinta verbul pisteuw o problema de traducere? Daca in lb. rom spun: Cred ca Ion vine. am o componenta de nesiguranta, de-oarece s-ar putea ca Ion sa nu vina. Die cate inteleg eu aceasta componenta nu este in greaca.
    La o traducere recenta in lb. germana (DaBhaR) fratii au rezolvat problema cu crearea unui verb nou din substantivul „credinciosie” care mie personal mi se parea foarte potrivita.
    In diferitele stadii de „a crede” se ia totdeauna starea de acceptare a adevarului fara nici o componenta de nesiguranta. Chiar si despre credinciosia dracilor si poate spune ca ea este acceptarea unui fact, si anume existenta lui Dumnezeu. Ca ei nu au legatura de credinciosie si legatura personala este altceva. Ca si la crestini „credinciosia” este una activa in crestere, care cere mai mult timp pentru a intra in legatura aceea care o numeste Pavel: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos in mine.”
    Cat despre versetul din 1Cor 13 eu personal vad acest act de credinciosie ca un act care nu se va schimba in contemplativ, ci in siguranta ca din credinciosie Dumnezeu va dezvalui si va descoperi lucruri nevazute, fara ca noi sa putem sa ne inchipuim vre-odata un sfarsit.
    Sper ca nu mi-am intortocheat prea mult gandirea in propozitile de mai sus.

    Multe salutari din Ingolstadt, Germania

    • Marius David zice:

      ba da, sînt multe probleme de traducere cu regimul prepozițiilor față de cazuri la multe pasaje din NT. La berbul pisteuo lucrurile se complică. Există, spre exemplu, schimbări de sens și arie semantică ale unor verbe odată cu diateza.
      În exemplu dvs. cred că Ion vine este vorba de credința proiectivă. În aceasta tot timpul se strecoară nesiguranța, de aceea este credință, altfel ar fi certitudine, nu credință. Ion vine!
      credința propozițională este urmare a unei constatări. Diavolii știu ceea ce noi nu știm. Ei au constatt deja, de aceea ei cred și se înfioară.

  5. Daniel zice:

    Crede in aceasta putere divina ! Nu e nimic la intamplare oricat de mincinoasa sau adevarata este istoria !

  6. Ioan M. zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s