17 decembrie – 42 de ani

De vreo doi ani 17 decembrie a devenit o zi ca oricare alta. Am ieșit din pustiu. Timp de 40 de ani mi-am amintit cu greutate sufletească mare de uciderea tatălui meu.

Se întîmpla pe 17 decembrie 1975, la ora 17.30.

 

Acum este senin. Timpul vindecă. Panta rhei spunea grecul. Toate trec, și bunele trec, și relele trec.

Un singur gînd mă macină acum: mult mi-ar fi plăcut ca tata să îl fi văzut pe Noah. Atît! În rest sînt împăcat cu toate și cu toți și aștept să mă duc și eu. Unde?

Mi-au rămas niște obsesii auditive. Miserere me!

Și Elegia lui Faure!

Timpul și muzica! Ce pansamente bune pentru suflet!

 

 

 

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, lacrima din colțul ochiului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.