”Ne-am apucat de casă” – în România – ziua 53

Astăzi am rostit vorba asta: ”ne-am apucat de casă”. Da! În România confuziei, haosului, compromisului și corupției! Da, știu!

A venit momentul acela și nu mi-am schimbat prea mult părerile de AICI. Eram în fața unui prieten mai în vîrstă cînd am rostit fraza cu pricina.

A făcut o grimasă. Parcă i-aș fi dat să stoarcă între măsele o jumătate de lămîie. Era ceva între milă profundă, temere, nostalgie, dar nostalghia în sensul etimologic al cuvîntului, de durere a reîntoarcerii în trecut. A oftat, a icnit mai degrabă, și-a pus palma pe obraz și a clătinat din cap ca unul trecut prin asta. Era ca un om tocmai scăpat din Purgatoriu, dar cu o imensă compasiune față de cel care tocmai intra în locul de ispășire:

-Ah, Marius, dar tu știi ce te așteaptă? Numai cu proiectul luni de zile, umblături, cozi, notari, audiențe, acte cu vecinii, bătaie de cap la primărie, ei și la primăria noastră aici, pentru că este sat merge mai repede, dar … de la proiect … una alta …

M-am uitat pierdut în ochii lui, pentru că deja computerul lăuntric mi se decuplase. Nu sînt un bun actor, astfel că omul și-a dat seama imediat că nu îl mai ascult. Am o siguranță care se arde sau sare cînd se declanșează plîngerea românului de lîngă mine.

Da, știu că are dreptate. Știu că birocrația ne omoară, știu că se schimbă actele cerute și listele de documente la fiecare 2 săptămîni, știu că un funcționar îmi va da o listă diferită față de alt funcționar chiar pentru aceeași problemă. Știu că voi avea probleme termenele, cu taxele neașteptate et c.

Știu toate acestea, dar nu vreau să mă plîng ca românul de rînd.

Nu vreau să mă plîng și nu vreau să descurajez! Am hotărît!

De asemenea, NU VREAU SĂ MĂ ÎMPRUMUT DIN BANCĂ!

Există parcă un fel de club al celor care s-au apucat de case și nu le mai termină. Ba una, ba alta, ba pe parcurs îți mai vine o idee … și mulți sînt deja certați cu arhitecții pentru că au aruncat demult schițele lor și, ca tot românul, se găsește el să facă mai bine. Unii mor în timp ce tot fac la case de 10-12 ani deja și nu mai apucă să se cuibărească în ele.

Cu schițe și planuri luate de pe internet, date la arhitecți care își vînd semnăturile fără să se bage deloc, negînd orice deontologie profesională, românii cred că sînt geniali în orice lucru, n-au nevoie de specialiști și apoi se miră de ce se chinuie trăind în niște buncăre orientate cu băile spre răsărit, cu ferestre mari la apus, cu camere și spații disproporționate față de nevoile lor.

N-am hotărît proiectul final (deși ideile năstrușnice nu m-au părăsit), dar ne mișcăm printre aceste idei. Mic, pe un singur nivel, tradițional, cu aspect românesc (dacă nu, în orice caz balcanico-carpato-danubiano-pontic), păstrînd tradiția locului.

Să vedem! Vorba americanului: cîte o zi … o dată! Mai vedem!

Ne trebuie răbdare. Oricum acesta este locul pe care îl pregătesc precum cîinele căruia i se apropie momentul morții: își alege locul să moară cu mare grijă.

De aceea orice casă după 50 de ani trebuie făcută cu acces ușor la cărucioarele medicale, tărgi, pefuzii, uși largi ca să intre un pat medical cu basculare, fără multe trepte, scările reduse la minim, ferestre largi pentru aerisire.

După ceva timp alături de colegii de la Hospice, care sînt aproape de bolnavii terminali, înțeleg ce important este să îți construiești o casă în care, atunci cînd va veni și dacă va veni vremea, să bolești demn și decent. E foarte important!

Noi ne facem case crezînd cumva că vom întineri, că ne vom distra săptămînal, vom face petreceri după petreceri, mici la grătar în spate și cîrnați afumați în grădină. Multe case construite de oameni care au trecut de vîrsta tinereții reprezintă visul lor arhitectonic din anii cei mai productivi. Atunci cîștigau bani mulți, puteau să întrețină așa ceva. Acum sînt pensionari, de ani de zile n-au mai urcat la etaj și mansardă.

Da, sigur, și acestea sînt părți din viață, dar acestora le urmează inevitabil bolirea (în cele mai multe cazuri) și moartea.

I-am cerut de la început unui prieten arthitect să se gîndească ȘI la acest aspect.

Ne-am mutat de prea multe ori. Probabil aceasta va fi ultima. Următorea? La Cimitirul satului! Vreau să te gîndești la casă ȘI ca la un loc în care să pot muri frumos, decent, fără  să mă chinuie gîndul că este prea mult pînă la baie unde trebuie să vomit sau prea lung drumul pînă în grădină, unde să îmi trag ultimele suflări. Am văzut ce înseamnă să nu ai unde muri! Vreau să mor în casa mea, dacă Dumnezeu îmi va îngădui. Construiește nu un mormînt, nu un mausoleu, ci un cuib de adormire întru Domnul.

Am vorbit, de asemenea, cu un alt prieten grădinar în aceeași idee:

În grădina lui Adam am căzut. În grădină s-a pronunțat sentința la moarte. Dar în grădină, într-o altă grădină, cea apocaliptică vom găsi și frunzele pentru vindecarea neamurilor. Dacă este vara, vreau să mor în grădină. Haide să planificăm împreună o grădină cu idee! O grădină care să dea roadele vieții, dar care să fie primitoare și cu o sămînță care este gata să se însămînțeze în ideea semințelor Mîntuitorului și Apostolului. Nu putem renaște, dacă nu sîntem însămînțați.

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în CASA, Meşteşugăreşti, Visătorul de vise. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la ”Ne-am apucat de casă” – în România – ziua 53

  1. martzian zice:

    Acum să îmi spuneți și mie cum să ascund eu postarea asta de Dana… 🙂 Mâine va trece și ea de la „vreau o casă” la „gata, ne facem casă”. Glumesc. Am citit pe nerăsuflate. Abia aștept să văd cum va arăta când va fi gata, asumând că ne veți împartăși. Succes!

    • Marius David zice:

      Greu! Greu cu femeile 🙂
      Da, păi destul de asemănătoare cu ce vedeți prin poza aia. Aceea este o casă din Polonia. A propos, dacă este vreun neam în europa care are gusturi și eficacitate la case, aceștia sînt polonezii. Am bătut polonia la pedală. Extrordinară îmbinare de rigoare nemțească, seriozitate vestică, dar și căldură orientală și creativitate balcanică.
      Sînt ca noi, dar un pic mai disciplinați, mai eficace, mai luminați un pic. De aceea mi-a plăcut un model polonez.
      CAsa este prezentată pe site-ul Adelei Parvu, o blogeriță de mare succes în case și grădinărit. Vă recomand frecventarea. Nu prea citesc blogurile altora, dar pe al ei îl citesc.

  2. Dorin Pantea zice:

    Frate Marius, sunteti o permanenta inspiratie pentru mine si postarile in care va dezvaluiti trairile si experientele personale zugravesc ceva dintr-o lume pe care o vad prea putin in jurul meu si, din pacate, in mine. Imi doresc sa imi dea Dumnezeu curajul si echilibrul pe care le vad la dumneavoastra. Domnul sa va ajute sa duceti la bun sfarsit lucrurile bune pe care le incepeti!

    • Marius David zice:

      draga Dorin, cuvintele tale vin ca un balsam după înjurăturile pe care le-am primit în ultimele două zile. Mulțumesc. Știu că exagerezi 🙂 , dar îmi cade tare bine! 🙂
      Sper să duc la bun sfîrșit! Cardiac fiind, am toate șansele să mor acasă, de aceea îmi pregătesc cuibul. Voi mai aveți un pic de timp.

  3. Alm zice:

    Legat de faptul ca toata lumea spune „nu te incepe de casa, o sa ai batai de cap cu autorizatii, notari, vecini, constructori hoti, etc” – bine ca ati adaugat ulterior – nu vreti sa va plangeti ca romanul. Pot sa va spun din experienta multiplelor constructii ca si aceasta asa zisa birocratie nu e cu nimic mai mare decat in alte tari. Majoritatea celor care construiesc sau doar vor sa construiasca doar redau mai departe o placa stricata auzita de la altii…

    Va spun asa:
    – in Italia (dar si alte tari UE) de exemplu ai nevoie de mai multe aprobari tocmai ca sunt si mai rigurosi cu securitatea/siguranta constructiei; acolo trebuie sa respecti inclusiv coloristica strazii, forma gardului etc (nu ca nu ar fi asta bine! doar ca in RO inca nu suntem asa de rigurosi, asadar la aspectul asta avem mai putine nevoi de aprobari)
    – in Romania se rezolva aproape absolut totul din ce ati mentionat ca bataie de cap cu externalizare, deci teoretic cost (ceva) in plus. Normal ca multi care se plang chiar s-au lovit de aceste lucruri birocratice, insa cati au platit in plus cateva sute de euro (fie si 1-2 mii) pentru o firma/consultant pe care sa il imputernicesti sa faca toate astea? Fiindca e posibil! Asa cum, atunci cand am inmatriculat masina eu nu am trecut pe la RAR si nici la Politia Circulatie, asa se poate si la constructie. Hai sa zicem nu chiar la nivelul asta, ca nu poti externaliza chiar tot, dar se poate mult!
    Si la fel, normal ca ai probleme cu constructorii (mai nou la cat au de lucru, e drept ca ai cam cu toti, si cu firmele mai mari) daca alegi tot in regie proprie cu Ionut si Gheorghita penduland intre 3 santiere si mai au poate si un job pe langa… Sigur te vor intarzia si sigur vor face calitate de mantuiala.

    Din pacate, totul porneste tot de la mentalitate si intr-un final de la buget. Noi vrem sa facem case cu buget minim, calitate maxima, seriozitate maxima. Cum zicea o firma: „we can offer quality, speed of execution and low prices; please choose any combination of maximum two of them”

    In concluzie cu postarea asta lunga, e doar un apel cat puteti si dumneavoastra sa va „educati” cititorii sa nu se mai planga atata, sa vada lucrurile mai pozitiv si sa nu se mai lase influentati atata de parerea media. Sa mai circule prin Europa (petrecand putin timp cu oamenii locului si discutand cu ei) si sa vada ca nu suntem asa de dezastru. Asa negativista presa/media ca in Romania gasesti rar in lume…Exagerand putin, inchideti stirile si media pentru 2-3 saptamani si va garantez ca automat va veti simti mai bine si parca traiti in alta tara 🙂 E foarte mult zgomot care trece in cateva saptamani, si de-asta si saracii romani din diaspora nu prea se intorc, ca ei citesc numa de dezastrele ce sunt in tara noastra dar cand se intorc in vizita raman perplecsi de si mai multe carucioare cu cumparaturi, si mai multe strazi asfaltate, case construite, oameni in mall-uri…Pe cine sa creada?

    PS: ma doare si ca ati inceput cu paragraful: „in tara haosului, compromisului, coruptiei….” Atata timp cat ati pune o virgula sau paranteza si ati mentiona (aproximativ la fel de haos si coruptie sau confuzie e si in Grecia, Italia, Malta, Ungaria, Portugalia…) atunci totul e ok. Sa privim ceva mai optimist (realist?) zic 🙂

  4. aida zice:

    Se tot plânge lumea de România, dacă nu e una, e alta. Și nu știu dacă ce spun aici e în legătură directă cu articolul, cel mai probabil nu, doar că vine ca o dorință de a mă exprima undeva iar citind articolul, și mai mult. Plus văd în multe locuri plângeri de ale româilor legate de tot și nimic. Și da, e greu în România, și da, e nedrept în România, însă mi se pare că în acest plâns e undeva ascunsă și o impresie că altundeva (oriunde, doar ca să spunem că există) e mai bine. Nu am trăit mult în altă parte, momentan nu am trăit așa de mult punct, dar aș îndrăzni să spun că oriunde poate fi greu, și în alte locuri e corpuție, sărăcie, lipsuri de multe, birocrație și alte bariere. E greu și în altă parte. Cred însă că nu trebuie folosit contextul drept pretext pentru lipsă din partea noastră de tot ce nu îndrăznim să facem. Cred că rolul nostru e să facem și atât să batem până se deschide, chiar dacă obosim. Cred că îndrăzneala noastră produce schimbarea pe care ne-o dorim și dictează un nou model. Cred că Dumnezeu binecuvintează. Condiții ideale nu cred să existe.

  5. Adrian Burghelea zice:

    Curaj frate Marius…noi stam cu chirie de 20 de ani si sunt la a treia incercare de a avea casutza noastra…
    La prima am fost tare neintelept si am luat-o innaintea Domnului , am intrat in mari datorii…aveam si o banca pe 10 ani…enorm de greu .Ajunsesem la stadiul „la gri ” in exterior si „la rosu ” in interior. Am preferat sa vindem sa ne dam datoriile acumulate…am zis ca innebunesc …numai dormeam noaptea si plangeam enorm…vedeam cu ochii deschisi fiecare copacel sadit din care nu am mancat nici un fruct copt, fiecare colt al casei imi venea mereu innaintea ochilor rosi de plans amar…Apoi cu ceea ce mi-a ramas …am avut o a doua tentativa de a construi si trageam nadejde ca Domnul ma v-a ajuta sa izbandesc …dar iarasi am clacat si necazul a fost si mai profund…am vandut iarasi si dupa doi ani , am incercat din nou….dar de data aceasta am luat-o nu pe intreg proiectul ci pe etape mici dar cu ajutorul Domnului….suntem asa de aproape si totusi inca de parte de clipa cand sa ne putem muta in casa careia m-am gandit sa-i pun numele „OSANA”. Domnul sa va daruiasca ajutor , Cuvant de Sus, intelepciune si putere ….ca nu-i usor , dar asa cum cineva m-a incurajat pe mine la a treia incepere a lucrarilor, asa va spun si eu acum , ca daca este dupa voia Domnului , „Lucrul acesta nu se va face, nici prin putere , nici prin tarie , ci prin Duhul Meu,- zice Domnul ostirilor !”-Zaharia 4:6.
    Eu proiectul de acum l-am facut cu Domnul si ma bucur ca Domnul dupa vreo trei caiete „studentesti ” de matematica mi-a daruit proiectul final…la care proiectantul nu a avut nici o contributie decat la transpus in programul Sau.
    Domnul cu dvs, fr Marius !

  6. Mihai H. zice:

    Mergi inainte cu puterea pe care o ai si cu credinta pe care ai primit-o.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s