38 prostii ”neconvenabile” pe care le-a zis Luther: ”femeile? ori soții, ori prostituate!” sau ”(evreilor) ardeți-le sinagogile și duceți-i să muncească, chinuindu-i … ”

Astăzi mi-am luat porția de înjurături pocăiești pentru tot restul anului. Sînt liniștit. Majoritatea acestora vine de la ignoranți agresivi. A propos, ce s-ar fi făcut Reforma și reformele fără agresivitate? Acesta este unul dintre produsele secundare ale Reformei, agresivitatea și sentimentul dreptății individuale. Sîntem siguri că avem dreptate și ne luăm de gît cu toată lumea pentru asta.

Am fost acuzat că sînt invidios pe Luther (mă simt măgulit, dar nu este cazul, singura asemănare dintre noi este că ambii ne-am îngrășat după căsătorie!), că nu sînt așa de mare celebritate ca dînsul sau că nu suport niciun fel de erou în preajma mea. Glume! Sigur, sînt invidios și pe Adam, că nu am gustat fructul pe care i l-a dat Eva, și pe David, că n-am avut praștie și harfă ca dînsul. Cu Batsheba nu m-a impresionat. Natalia e mai arătoasă! 🙂

Eh, fiecare dintre noi avem dreptul la a spune prostii, dar limitat și neconsecvent, mai ales de la o anumită vîrstă.

N-am încercat altceva decît să păstrăm echilibrul puțin, pentru că mi s-a părut că am cam sărit calul cu modificarea portretului istoric al lui Luther. Marele Reformator a spus și făcut nemernicii care ne-ar face pe mulți să ne ținem de nas și să ne rușinăm entuziast și care nu pot fi scuzabile nici măcar prin faptul că s-au spus și s-au împlinit acum 500 de ani. Prostia și lipsa de caracter sînt și peste veacuri impardonabile.

sursa Vasile Ernu

sursa Vasile Ernu

Repet: nimeni nu neagă meritele istorice ale lui Luther, așa cum nu putem nega nici meritele istorice ale lui Alexandru cel Mare. Că Luther n-a fost un înger se știe, că s-a aliat cu prinții în reprimarea unei răscoale țărănești este însă prea puțin cunoscut de unii cu mari înclinații spre stînga. Nu mai amintesc altele.

Dar, cu prudența necesară că aceste afirmații sînt scoase din context, să citim:

  1. Adolf Hitler Martin Luther on the Love of Jews

  2. “My advice, as I said earlier, is: First, that their synagogues be burned down, and that all who are able toss sulphur and pitch; it would be good if someone could also throw in some hellfire… Second, that all their books– their prayer books, their Talmudic writings, also the entire Bible– be taken from them, not leaving them one leaf, and that these be preserved for those who may be converted…Third, that they be forbidden on pain of death to praise God, to give thanks, to pray, and to teach publicly among us and in our country…Fourth, that they be forbidden to utter the name of God within our hearing. For we cannot with a good conscience listen to this or tolerate it… He who hears this name [God] from a Jew must inform the authorities, or else throw sow dung at him when he sees him and chase him away”. (ref. Martin Luther; On the Jews and Their Lies, translated by Martin H. Bertram, Fortress Press, 1955).
  3. “Burn their synagogues. Forbid them all that I have mentioned above. Force them to work and treat them with every kind of severity, as Moses did in the desert and slew three thousand… If that is no use, we must drive them away like mad dogs, in order that we may not be partakers of their abominable blasphemy and of all their vices, and in order that we may not deserve the anger of God and be damned with them. I have done my duty. Let everyone see how he does his. I am excused.” (ref. About the Jews and Their Lies,’ quoted by O’Hare, in ‘The Facts About Luther, TAN Books, 1987, p. 290).
  4. “If I had to baptize a Jew, I would take him to the bridge of the Elbe, hang a stone round his neck and push him over with the words I baptize thee in the name of Abraham” (ref. Grisar, “Luther”, Vol. V. pg. 413).
  5. “The Jews deserve to be hanged on gallows seven times higher than ordinary thieves.” (ref. Weimar, Vol. 53, Pg. 502).

continuarea AICI

și pentru cei căsătoriți… ceva foarte interesant:

Hai cu prostia la, dar ușurel cu ea pe scări, să nu se spargă, că miroase!

  1. “If the husband is unwilling, there is another who is; if the wife is unwilling, then let the maid come.” (ref. Of Married Life).

  2. “Suppose I should counsel the wife of an impotent man, with his consent, to giver herself to another, say her husband’s brother, but to keep this marriage secret and to ascribe the children to the so-called putative father. The question is: Is such a women in a saved state? I answer, certainly.” (ref. On Marriage).

  3. “It is not in opposition to the Holy Scriptures for a man to have several wives.” (ref. De Wette, Vol. 2, p. 459).

  4. “The word and work of God is quite clear, viz., that women are made to be either wives or prostitutes.” (ref. On Married Life).

aceeași sursă

via Lucii Ghiață

și bonus AICI, dacă vreți să fiți insultați chiar prin cuvintele Marelui Reformator.

În rest, mă tem că ignoranții supraexcitați de celebrări feisbucizate iau poziții eroice fără măcar să fi citit 25 din cele teze ale lui Luther (că vin în serii de 25 în original). Eu măcar mi-am făcut datoria să le fi citit în originalul latinesc și în urmă cu ceva ani le-am și tradus studenților mei din ele la Latina Eclesială.

La surse, prieteni, nu la trăiri sentimentaloide sau thymotice!

Dacă vreți să vă visați visul frumos cu Harapi albii reformei în continuare, sigur, culcați-vă la loc! Aprecierea rolului istoric al cuiva, în ciuda defectelor și căderilor sale mi se pare o atitudine preferabilă. Se numește TREZIE. Adevărul ne face liberi, nu-i așa?

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Dezbatere, inventarul stricaciunilor spirituale, Perplexităţi, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii, theologia in nuce. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la 38 prostii ”neconvenabile” pe care le-a zis Luther: ”femeile? ori soții, ori prostituate!” sau ”(evreilor) ardeți-le sinagogile și duceți-i să muncească, chinuindu-i … ”

  1. Anca zice:

    Dle Cruceru,
    Ma minunez de fiecare data cand citesc postarile dvs superficiale, cu subiecte banale, uneori penibile. Cum poate un profesor, un pastor, sa piarda atata timp pe internet scriind despre lucruri fara valoare, in cazul acesta prostiile lui Luther. Sunteti in stare sa scrieti si despre aspectele importante din scrierile lui Luther?Dumnezeu s-a folosit de un om ca el ca sa schimbe istoria. Cum se foloseste Dumnezeu de dvs? Scriind banalitati? Cui ii sunt de folos? Cu durere va spun ca va risipiti!

    • Marius David zice:

      Stimată Anca, iertați-mă, mai mult nu pot, însă, dacă dvs. credeți că acest tip de postări sînt superficiale (aveți idee cît muncesc unii ca să ascundă sub preș astfel de afirmații luteriene?) înseamnă că nu aveți măsura vorbelor.
      Postările mele penibile? Sigur aceasta este una dintre ele. Mă simt penibil și este penibil să spui ce spune Luther după cîteva beri despre femei. Prima ofensată ar trebui să fiți dvs.
      Am marcat și cele 95 de teze chiar în ziua reformei, le-am publicat pe același blog în latină. Ați fost curioasă să citiți? Acolo v-ați fi pierdut un pic mai mult în profunzimile teologice ale celor afirmații.
      Sigur, Dumnezeu s-a folosit de Luther să schimbe istoria.
      Eu am un rol mult mai modest
      Se folosește de mine să exorcizez prostiile din capul unora. Puțini. Doar cei care sînt gata să plătească prețul lecturilor, informăriii corecte și prețul adevărului.
      Vă mulțumesc pentru compătimire și durerea pe care o resimțiți pentru modesta mea viață.
      Mi-ați dat o idee de epitaf: un risipit!
      Sper totuși ca rispirea mea să folosească măcar unora. Cît despre generalizarea cu postările mele superficiale și penibile, sînt sigur că, dacă insistați veți găsi în mulțimea de articole pe care le-am scris și lucruri utile: despre folosirea sării, despre postul cu apă, despre eliminarea ruginii, despre ungerea lanțului la bicicletă.

      Vă doresc numai bine!
      un risipit nerisipitor

      • Cristi B zice:

        Frate Marius, adevarul ii doare tare pe unii.. de aia e mai bine cu caputzu in nisip (aka feisbuc & co)… din partea mea aveti un mare MULTUMESC pentru postare.. chiar nu stiam aceste detalii „picante” din viata de zi cu zi a omului Luther.. Apreciez ca ati fost foarte obiectiv in postarile dvs despre „subectul” Reforma.

  2. Marius David zice:

    Stimate N., comentariul dvs. este de nepublicat. V-am accidentat idolașii? Imi pare bine, chiar asta am intenționat. Cît despre link-ul pe care l-ați vomitat pe pagina mea, mulțumesc, nu gust pseudo-bloggerul respectiv. Patologia își are locul în altă parte. Este clar că tipul este rău intenționat și răutăcios cu privire la mine.

  3. marinelblaj zice:

    E greu să acceptăm că până şi oamenii mari au minusurile lor… E greu să acceptăm că idolatrizarea, fie şi a oamenilor importanţi, e la fel de păcătoasă (şi păguboasă!) precum idolatrizarea… moaştelor. Şi, se pare, e la fel de greu ca oamenii să păstreze echilibrul într-o lume care caută mai mult entuziamul de o clipă decât realismul. Cât despre risipă… risipiţi-vă în continuare, frate Marius! În fond, din risipa unora trăiesc cei ce ştiu aduna… 😉

    • Marius David zice:

      Corect, și oamenii mari au minusurile lor, uitați-vă la mine 🙂
      Tocmai am fost comparat cu Luther.
      Pe mîine am să rog pe cineva să mă compare cu Bach. Mi-e mai convenabil!
      eh, risipim și noi ce avem. Am lăsat să îmi curgă din traistă niște citate și pac mi se sare la jugulară că de ce fac mizerie pe internet.
      Oamenii erau foarte ocupați să bage sub preș niște chestii și eu am tras preșul, apoi am risipit mizeria de sub preș.

  4. Adriana zice:

    Foarte corect punctat. Ne caracterizeaza tot mai mult superficialitatea atat la nivel de natiune, cat si – ceea ce-i si mai trist -in biserici. Ne complacem tot mai mult in forme (din ce in ce mai stridente) carora le-am pierdut fondul. Inchidem ochii la tot ce nu concorda cu realitatea virtuala ce ne-o construim. Adoptam idoli si ne risipim identitatea… si asta in timp ce ne suparam si ii acuzam ca se risipesc pe putinii care mai trag semnalul de alarma.
    Adevarat. Doar Adevarul ne face liberi, dar pentru a fi liberi trebuie sa-l cunoastem.

  5. Dorin Stefanescu zice:

    dupa Eminescu si Stefan cel Mare a venit rindul lui Luther.
    musca rascoleste prin rahatul vulturilor.
    nu sunteti un spargator de idol ci un egolatru.
    un mititel cu narile dilatate de duhoarea fecalelor altora.

    vi se potrivesc versurile lui Eminescu:

    Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
    Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
    Ba să vezi… posteritatea este încă și mai dreaptă.
    Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
    Ei vor aplauda desigur biografia subțire
    Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
    C-ai fost om cum sunt și dânșii… Măgulit e fiecare
    Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
    Și le umflă orișicine în savante adunări
    Când de tine se vorbește. […]
    Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
    Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale –
    Astea toate te apropie de dânșii… Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
    Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

  6. Emi Zarnescu zice:

    http://beggarsallreformation.blogspot.no/2010/02/luther-word-and-works-of-god-is-quite.html
    Aici este un articol care explica totusi ca unele chestiuni citate in articol sunt scoase din context si nu exprima idea sau viziunea lui Luther – cel putin cele referitoare la casatorie si femei.
    Apoi este clar ca nici Luther si nici Calvin nu pot reprezenta autoritatea absoluta in materie de teologie, desi ptr multi exact asta au devenit, dar dvs. citati aici un articol de apologetica catolica, care are clar ca scop denigrarea lui Luther si scaderea credibilitatii teologiei si lucrarii lui.

  7. costica h. zice:

    Autoritate absoluta in materie de teologie, o are doar Dumnezeu; ceielalti dintre oameni sant inca implicati in procesul de descoperire a ceea ce Dumnezeu a dat prin revelatie.
    Noi inca descoperim ceea ce inaintasii nostri aveau; unii criticam alti invatam din ce au avut ei.
    Dar si noua in smerenie Dumnezeu cel bun ne mai da cate o faramitura, cate o picatura de undelemn, sau cate un bob de grau.

  8. Frate Marius, de dragul parității și dreptății față de Martinică, poate publicați și vreo 38 de contribuții bune pe care Luther le-a adus, mai ales evanghelicilor. Nu de alta, dar este ușor de spicuit de pe internet sau FB „perle” ale neamțului, mai ales că e la modă perspectiva exclusiv criticistă, că nu pot să spun critică, cu ocazia acestei așa zise „celebrări” a 500 de ani de la Reformă. Mă tem că afirmația „nimeni nu neagă meritele istorice ale lui Luther” este aproape insuficientă, în comparație cu dovezile „nemerniciei” acestuia, iar „fanii” dvs (sper că sunteți conștient de faptul că aveți simpatizanți), s-ar putea să nu rămână cu altceva. Acum că ați făcut „dreptate” portretului personajului istoric, aducând „echilibrul” mult dorit în evanghelicalismul românesc, mai ales că respectiva „sărbătoare” a trecut, poate spuneți și ceva legat de „meritele istorice”, așa, ca să o auzim din gura dvs.

    Cu respect,
    Alex Ghiță, un fel de rudă prin încuscrise, mai de foarte departe

    PS. Vă aștept pe la noi prin Oltenia, Floru, Icoana, Stoborăști. 🙂

  9. Pingback: Luther – Despre evrei | Marius Cruceru

  10. Felicitări pentru articol frate Cruceru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s