”Lacrimi în cer” – istoria unui cîntec sau despre frustrarea de a nu fi fost un tată bun

Tears in Heaven mi-a fost multă vreme ”ear-worm”. L-am ascultat, l-am fredonat, l-am cîntat. Aveam să aflu povestea lui cu mult timp în urmă de la prietenul meu bun Sebastian Thaci.

 

Este unul dintre cîntecele care ascund o istorie cutremurătoare, un cîntec care n-a fost menit să fie cîntat în public, n-a putut fi cîntat live pentru aproape 10 ani, un cîntec-miracol, care a rupt și viața artistică a lui Eric Clapton în două, după ce moartea lui Conor i-a frînt destinul. 

Aici este istoria cîntecului.

Cîte regrete, cîte frustrări sînt în acest cîntec! Dar cuprinse între rînduri și între note.

După 2013 am reînceput să ascult acest cîntec mai mult, gîndindu-mă la greșelile mele ca tată. 2013-2015 i-am petrecut în remușcări și în nostalgii (în sensul etimologic al cuvîntului, dureri ale întoarcerilor împosibile). Apoi ni s-a născut Noah și am făcut un fel de prioritate zero din a petrece cît mai mult timp cu el, încercînd să recuperez cumva timpul pierdut față de ceilalți copii.

Am descoperit curînd că mai mult timp petrecut cu un copil nu te transformă neapărat într-un tată mai bun și nici nu-ți va oferi garanții asupra destinului acelui copil.

Eram jos de tot și descurajat pe cînd m-am văzut cu Gigi Cosman, el însuși greu încercat ca părinte.

– Regret, i-am spus, am dat lecții atîtora, am vorbit despre creșterea copiilor, m-am ocupat de copiii altora …

– Cunoști vreun tată perfect?

– Nu! i-am răspuns

– Eu cunosc Unul, Dumnezeu … și uite cîți copii care nu-L urmează are… majoritatea. Cunoști vreun tată mai bun ca Tatăl Nostru? Cunoști vreunul mai Înțelept ca El? Cunoști vreunul mai perfect în Iubire decît El, Însuși Iubire … și … totuși.

Tears in Heaven rămîne pentru mine strigătul unui tată cu regrete de neostoit, un cîntec manifest, un cîntec de ascultat în picioare, un cîntec sobru, serios, un bocet pe care nu-l poți asculta conducînd sau picior peste picior, relaxat în fotoliu între boxe.

În același timp … există speranță.

Noi evanghelicii avem un cîntec pe care l-am auzit des de la mama după ce a rămas văduvă la 27 de ani:

Lacrimi în ceruri nu-s! 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Muzica, Scrisori către Dumnezeu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la ”Lacrimi în cer” – istoria unui cîntec sau despre frustrarea de a nu fi fost un tată bun

  1. Subiect greu! Puţin spus, greu.
    Complicat? Nici atît nu poate fi rostit! Ce e complicat poate fi, într-un final, descîlcit, înţeles.
    Dar această realitate cruntă se pare că nu poate primi un răspuns clar, iar teologia nu ne ajută în înţelegerea acestor „pierderi” aparente.
    Ne rămîne speranţa, care dorim să învingă aparenţa!
    Domnul să se îndure de copiii noştri şi de noi!
    (mă cutremură acest subiect! nici nu am curaj să-l dezvolt)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s