Cum vă spuneam? Oare eu cît mai #REZIST? Aleșd – Șimleu – Aleșd (100 de km)

Era o tură pe care doream să o fac mai demult! Am ezitat! Am căpătat curaj acum alături de cumnatul meu, Ionuț Simțiu.

M-a obligat și anunțul făcut recent. 

Șimleul este orașul în care ne-am trăit așa-zisa ”lună de miere”. (În 13 iulie împlinim 26 de ani de căsnicie). Eu eram student în București. Natalia lucra în Șimleu. În vacanța aceea ne-am căsătorit. Am stat împreună vreme de trei luni în Șimleu. Acolo ne-am început viața de căsătorie împreună.

Aleșdul-Peștișul? Locul în care ne-am început slujirea pastorală. Doream cumva să leg aceste două orășele: Șimleul cu Aleșdul. Nu elevația mă speria, ci gîndurile și amintirile, deși urcările nu sînt de începător (8%), iar coborîrile sînt înșelătoare.

Total? 100 de km!

Acum, avînd în vedere campania pentru Hospice, mi-am făcut curaj, deși eram neantrenat, după un post de bicicletă de vreo 3 săptămîni.

Așa cum bănuiam, m-au năpădit gîndurile. Regrete, nostalgii, amintiri plăcute, gafele față de copii, durerea ieșirii din pastorală … am fotografiat locul în care am stat, sinagoga din Șimleu, acum devenită muzeu … După cum vedeți, am avut tot timpul susținere emoțională video!

Peisajul de afară contrasta cu furtuna din sufletul meu. La întoarcerea spre Aleșd gîndurile și vîntul din față aproape că mi-au venit de hac. Pe coborîrea spre Peștiș mi-au înțepenit mîinile pe frînă, dar nu din cauza efortului, ci din pricina amintirilor.

A fost frumos, cald, uneori prea cald, dar am mulțumit lui Dumnezeu pentru sănătate, pentru că eu pot face asta, cînd alții doar visează să poată merge. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru sănătate, pentru inima care încă îmi mai bate, pentru că m-a ferit de fibrilație, în ciuda efortului și a căldurii, pentru că n-am avut crampe, febră musculară.

I-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a făcut onoarea de a sluji aproape 20 de ani între oameni minunați (Aleșd – Peștiș), pentru că am o familie minunată, pentru cei 26 de ani de binecuvîntări alături de îngerul meu căruia încă îi caut aripile cînd nu este atentă ...

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în acțiuni umanitare, Biciclete, cugetări de pe bicicletă, Gînduri, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cum vă spuneam? Oare eu cît mai #REZIST? Aleșd – Șimleu – Aleșd (100 de km)

  1. Pingback: Ziua 70 … și noutăți în ce privește campania Hospice (Oare eu cît mai pot #rezista?) | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s