Vești bune, vești rele, vești bune!

Astăzi am petrecut o zi extrem de intensă! După sesiunile de la Targu Mureș și Iris, încheierea din seria Creștin în secolul XXI, am făcut două emisiuni pentru Credo Tv. Una dintre emisiuni a fost legată de cazul Smicală, cealaltă este legată de pseudo-creșterea economică a României.

Dar veștile despre cazul Smicală, răpirea copiilor din sînul familiilor, cazurile de tip Bodnariu, despre care am discutat cu domnii George Alexander și Ken Tucker, toate acestea mi-au lăsat o povară pe inimă care m-a urmărit tot drumul pînă la Oradea. Veți vedea emisiunea.

După ce am ajuns am aflat că micuțul A., unul dintre copilașii aflați în supravegherea Hospice Emanuel. S-a dus cu îngerii. Aceasta este cumva o veste care frînge inimile părinților, ne lasă cu gura uscată după Cer și cu ochii apă, dar este și o veste bună în alt fel. Suferința micuțului de 1 an și 4 luni s-a sfîrșit. Să spunem o rugăciune pentru părinții măcinați în lunile acestea grele!

Dar sînt și vești bune. Tocmai pentru acești micuți, odată cu donația Bisericii Baptiste nr. 1 din Tîrgu Mureș, o donație care provine din colecta duminicală (peste 780 de euro!!), am trecut deja de pragul de 10.000 de euro în campania noastră de anul acesta. Mai precis sîntem la 10.224 euro. Vă mulțumim pentru donații!

De asemenea, în acest week-end au alergat iarăși Edi Greciuc. Edi a făcut o cursă admirabilă. I s-au alăturat din nou alți bucovineni! Se pare că bucovinenii fac figură bună anul acesta! Costi Schipor și Ovidiu Lucescu au făcut 167 km X 2.

Dana Sisoeva se antrenează pentru o alergare extremă. La fel, Valentina M., eu și alți cîțiva!

Termin ziua în salata aceasta se sentimente amestecate: copil mort, hoți de copii, oameni care simt cu alții, tineri care și-ar da sufletul pentru a face bine altora, iar hoți, dar alții … buni! Apoi aflu de moartea unui tînăr tată cu cinci copilași în urma lui … și pe deasupra mai trebuie să recit psalmul 4: ”eu mă culc și adorm în pace … ”

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în acțiuni umanitare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s