Care sînt încercările, provocările și bătăliile pe care vor trebui să și le asume creștinii secolului XXI? partea I

După părerea mea? După părerea altora? Să încercăm să tragem cu ochiul în stînga și în dreapta și să facem o sinteză. Cu aceste tendințe și direcții de dezvoltare a gîndirii creștine sînt de acord și în armonie mulți lideri din mai toate denominațiile creștine.

Să le luăm pe rînd!

Etica și etos-ul. Viitorul apropiat ne va oferi tot mai multe cîmpuri de bătălie în privința eticii personale, a etos-ului comunitar. Biserica nu este pregătită încă să răspundă la provocările pe care I le adresează știința contemporană. Nu ține ritmul cu frecvența descoperirilor științifice. Cuplul digital-biologic stîrnește din ce în ce mai mult interes. Putem imagina în următorii zece ani transplantul de cap cu succes (anul acesta va fi prima încercare), dar și simbioza cu materialele non-organice (paradoxal). Un nou creștin este pe cale de apariție. Creștinul interesat de sistemul filozofic și teologic al creștinismului, dar cu totul dezinteresat și chiar refuzînd etica care decurge din acest sistem filozofic și teologic. Tînărul milenial citatin este extrem de activ intelectual, la fel de activ sexual. Este un adevărat prădător. Este interesat de dezbaterile între calvinism și arminianism, dar nu va renunța să trăiască cu prietena sa sau … prietenul său, încercînd cumva să găsească o cale de mediere, o cale de alipire între cele două domenii care îi creează inconfortabile schizoidii. Va găsi și liderii spirituali care îi vor aduce liniștea și seninătate. Biserica contemporană este gata să își sacrifice etica și etosul pentru cîștigarea numerelor și popularității.

Hermeneutica. Din punct de vedere teoretic, teologii trebuie să se înarmeze cel mai mult în domeniul hermeneuticii. Toate bătăliile contemporane se vor purta în acest cîmp. O biserică cu o hermeneutică șchioapă și șleampătă este condamnată la izolare și apoi la dispariție. În plină criză a postmodernismului, în zorii epocii post-postmoderne, întrebarea referitoare la mecanica înțelesului, cum înțeleg ceea ce înțeleg, este absolut esențială. Din păcate majoritatea denominațiunilor și confesiunilor creștine se încăpățînează într-o paradă dogmatică triumfalistă, fără a-și asuma întrebările legitime ale generației care și-a construit o epistemologie fundamentată pe alte temelii decît cele ale optimismului precartezian: mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist; citesc, deci înțeleg! 

Știința. Frecvența descoperirilor științice este din ce în ce mai mare. Din păcate Biserica, altă dată o prințesă care nășea științele (ce epoci: cînd universitățile s-au născut în mănăstiri! Evul Mediu întunecat?) a pierdut deja ritmul în dezbaterile știință-credință. Apologetica actuală este o tristă glumă, bună de amețit retoric liceeni sau persoane care n-au lecturat mai mult decît revistele coordonate de Alexandru Mironov. Eu mi-am dat seama că tipul acesta de teme mă depășesc cu totul. M-am bucurat de consultanța unor prieteni, autentici oameni de știință. Dar tocmai din pricina lor am constatat tragica realitate. Proasta pregătire în domeniul gîndirii critice face victime și de o parte și de alta, proasta antrenare în domeniul dezbaterilor academice îi face de rîs și pe atei și pe creștini, și pe doctoranzii ”apologeți” cu pretenții de ”oameni de știință” și pe adversarii lor. Dezbaterile legate de cunoașterea ștințifică în spațiul românesc au nivelul unor dialoguri de facebook cu mici înjurături care dau sare și piper alături de simțul umorului și bășcălia specific românească. Nu văd pe nimeni care să fi scris o carte serioasă sau măcar să fi încercat să abordeze subiectul pornind de la fundamentarea științifică și sfîrșind cu retorica tehnică impecabilă. Tertullian a murit, Augustin a murit, Toma a murit și văd că și tinerele noastre speranțe apologetice sînt gripate.

Egologia. Nu ecologia. Egologia! Știința despre administrarea sinelui. Zilele trecute am aflat despre un italian care s-a căsătorit cu sine însuși. Bună alegere! Mă întreb cum și-a cerut mîna? Rîdem, dar nu este de rîs! Domeniu interdisciplinar, nu se va mai ocupa doar de psihologia ființei umane, ci de tot ce ține de sine. Prima dată am dat peste aceste studii odată cu teza de doctorat pe care o scria Dr. George Ille. Atunci am aflat despre tot ce s-a scris despre problema self-ului și modul de raportare la sine prin prisma hermenuticii contemporane și a teologiei trinitare. Modul în care ne înțelegem trupul, carnea, modul în care ne pricepem pe noi înșine parte vizibilă și parte nevăzută, a fost dramatic influențat de ce s-a întîmplat în ultimii 10 ani, mai ales de noile societăți virtuale, de noile comunități de pe rețelele de socializare. Boli psihice noi au fost inventariate în dicționarele de specialitate. Cum va reacționa Biserica, cum vor fi afectați creștinii în următorii 20 de ani de tot ce se va întîmpla în ce privește raportarea la sine?

Familia. Probabil cea mai complicată bătălie care ne așteaptă în următoarele decenii este în domeniul relațiilor tradiționale din familie. Bărbații și-au abandonat rolul, femeile și-au prezentat demisia de la chemarea maternității. Structurile de autoritate dintre părinți și copii sînt zguduite din temelii. Agresiunea asupra familiei definită în mod tradițional, în conformitate cu standardele și valorile creștine vine din mai multe direcții. Chiar Biserica își redefinește propria înțelegere asupra familiei în chiar dauna familiei și a Bisericii.

VA URMA …

o parte dintre aceste lucruri vor fi tratate în următoarele momente, în acestă seară la Tîrgu Mureș, apoi, mîine seară, la Iris, Cluj!

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Conferinte, inventarul stricaciunilor spirituale, serile Iris, theologia in nuce. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Care sînt încercările, provocările și bătăliile pe care vor trebui să și le asume creștinii secolului XXI? partea I

  1. XLucian zice:

    Atît timp cît o mare parte dintre „pocăiți” încă au concepția că nu au existat dinozauri, sau că hermeneutica se face după „așa am primit, frate”, nu vom avea parte de progres [în sensul conservator, bun].

    Ceea ce ai remarcat referitor la „filozofeală” este ceva ce văd de multe ori în anumite cercuri evanghelice [nu dau nume denominaționale ca să nu supăr…momentan].
    Nu se predică din Cuvînt [expozitiv, de preferat], ci se încearcă o apropiere „pe departe” de text ca nu cumva să supere auditoriul [mai multe capre decît oi]. Face lucrul acesta prin apelarea la diferite „povești cu tîlc”, similitudini cu diferite concepte gîndite de anumiți „eminenți”, un ton „răstit” [nu accentuat] etc.
    Au scos, de multe ori, pînă și cuvintele esențiale ca păcat, vină, condamnare, pocăință, sînge etc., și apoi se miră de ce „oița”, „convertită” [de ei!] de ceva timp, arată tot precum o capră, fără urmă de remușcare.
    Unde se va ajunge? Tim Challies spunea despre „predici goale rostite unor biserici pline pînă la refuz” și despre faptul că „a ajuns obosit de vechile adevăruri și urmărește respectul prin originalitate”.

    • Marius David zice:

      Da, am atins aceste lucruri în prelegerea publică, vedeți pe înregistrare!
      Din păcate eu nu cred prea mult în șansele apologeticii moderne, așa cum se face acum. Mici șmecherii retorice, fără profunzime în analiza științifică și de un stil îndoielnic.
      de fapt am mai spus-o, apologetica creștină este scrisă pentru creștini nu pentru atei, să ne mai întărim noi puțin credința.

      • XLucian zice:

        Corect!
        Ateii nu vor crede nici cu mii de dovezi. Şi avem peste nivelul miilor!
        Un pămînt creat cu o anumită vîrstă pune probleme doar unor ignoranți. 😊
        Dacă privim din perspectiva Domnului Dumnezeu vom spune că dacă cine nu este „rînduit să creadă” nu va crede, orice/oricîte tehnici de convingere am utiliza.
        Dar noi sîntem chemați să luăm lucrurile din perspectivă umană [teologie de jos] şi să le judecăm prin prisma nivelului final, divin.

        • Marius David zice:

          da și nu, nu este chiar foarte simplu. ce s-ar fi făcut și ce ne-am fi făcut daca pentru un Augustin nu era un Ambrozie?

          • XLucian zice:

            Da frate.
            Nu am absolutizat cum că niciodată să nu comunicăm/argumentăm cu ateii [e adevărat că așa pare :)].
            Nici vorbă! Am spus că perspectiva corectă este să privim la oameni fără să gîndim „acesta sigur nu va crede” sau „acesta sigur va crede”, deoarece nu sîntem în locul Domnului Dumnezeu ca să cunoaștem „tainele inimii” și, mai ales „planul suveran”.

  2. FS zice:

    barbatii si-au abandonat rolul? si generatia care i-a crescut (si infestat cu sindromul Peter Pan) n-are nici o vina, nu-i asa? sigur, e tardiv acum cand „produsul e deja pe piata” sa mai aruncam vina, dar nici sa n-o atribuim unilateral „tinerilor astora fara respect” nu-i corect, nu?

    in vest (mai precis lumea anglo-saxona) deja se spune ca generatia ce ajunge acum la maturitate (circa 18 ani) este mult mai conservatoare decat mult-hulitii „mileniali”. noi inca asteptam unda, ca de obicei suntem in urma.

  3. Pingback: Vești bune, vești rele, vești bune! | Marius Cruceru

  4. Eliza zice:

    Recomand cu caldura cartea „The gift of being yourself” de David G. Benner pe subiectul ego-ului,
    „Some Christians base their identity on being a sinner. I think they have it wrong—or only half right. You are not simply a sinner; you are a deeply loved sinner. And there is all the difference in the world between the two.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s