#REZIST – frica – ziua 33

Am recitit în aceste zile portretele lui Rădulescu-Motru și Daniel David. Frica joacă un rol important în economia noastră emoțională ca români. Sîntem un neam fricos. Viteji la aglomerație, dar în general fricoși, mai ales atunci cînd sîntem izolați și puși la încercare.

Ar merita cîndva să încercăm a realiza o taxonomie a fricii  românești.

Am fost un fricos cînd eram copil. Rămas fără tată de mic, de la vîrsta de 5 ani, crescut într-un cartier de golani, între frații Gangal, Pasnicu și Onofraș, mi-a fost frică. Pînă la prima înjurătură de mamă și pînă frații Gangal au vrut să ia ceasul dăruit de ziua mea. Am făcut bătăi pînă aproape de intrarea în școala de corecție. Slavă Domnului pentru doamna dirigintă Silvia Durnea, binecuvîntată fie-i amintirea, că ea m-a salvat de o asemenea soartă! Dar asta este altă istorie …

Izbăvirea de frică nu vine dintr-o copilărie cu bătăi. Izgonirea fricii vine din dragoste! Dragostea desăvîrșită izgonește frica. Iar fricoșii sînt pe primul loc în iad, nu-i așa? Steinhardt face o temă recurentă din frică în cărțile sale, mai ales în Jurnalul fericirii.

Astăzi #REZIST împotriva fricii de orice fel, de valuri, înălțime et c. Dumnezeu este peste tot și stăpînul Cosmosului.

Astăzi #REZIST împotriva fricii de oameni. Aceasta este o cursă, după cum ne spune Scriptura.

Astăzi #REZIST împotriva fricii tradiționale românești de stăpînire, care îl face să spună: ”capul plecat sabia nu-l taie”. Rezist împotriva lingușelii și lașității românești, împotriva fricii care ne-a paralizat nația sute de ani.

Astăzi #REZIST împotriva tuturor celor care manipulează frica și se joacă cu cele mai profunde resorturi ale ființei umane, unul dintre ele fiind frica.

Iată ceva de lecturat pe această temă AICI.

Pe mine sportul m-a ajutat să înving multe frici. Parapanta, bicicleta, artele marțiale, călăria, trasul cu arma, toate acestea m-au izbăvit de frici adînc sădite în suflet, frici care te schilodesc, dar nu este frică mai puternică și mai dramatică decît frica de tine însuți. Odată cu mîntuirea prin Cristos vine și mîntuirea de sine și de fricile din sine.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, inventarul stricaciunilor spirituale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la #REZIST – frica – ziua 33

  1. Mai greu sa intalnesti oameni onesti, oameni cinstiti, oameni pentru care functiile inalte sau banii altora sa nu-i impiedice sa spuna ceea ce gandesc si sa actioneze ca atare.

  2. Pingback: #REZIST – total 40 de zile | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s