#REZIST – (in)competența – ziua 9

Zilele trecute am văzut ceva ce m-a înfiorat. O DISTOPIE (nepotrivire de loc). Un biet și sărman schior se făcea de rîs și atingea culmile penibilului, coborînd pe zăpadă. Pentru o clipă mi-a fost milă de bietul om, după care am calificat faza ca parte din antologia recentă a prostiei. Prostia este evidențiabilă mai ales în distopii, oameni nepotriviți în locuri nepotrivite.

sursa Le Chroniqueur Marckois

sursa Le Chroniqueur Marckois

Am făcut un comentariu acid la chestiune. Imediat s-a stîrnit o discuție interesantă, care cred că are legătură cu mentalul care a generat și generația snowflakes din Statele Unite, pruncii care au primit premii cu toții numai pentru participare, pruncii cărora li s-au desființat notele, numai că sa nu se simtă discriminați.

Da, cred că există un cadru legitim al incluziunii. Biserica tocmai cu asta se ocupă: loc pentru toți, de la geniu la idiot, de la sfînt la hoțul pocăit, de la atlet la cel cu nevoi speciale, de la bogat la sărac, de la bătrîn la copil. Asta este treaba Bisericii, să primească cu dragoste, să deschidă brațele, dar nu a stadionului, nu a Academiei, nu a locului de lucru.

Despre ce a fost vorba.

Mi s-a reproșat că nu știu istoria din spate. Iată AICI istoria acestui schior. Frumos, dar pentru ora de sport din curtea școlii, unde cei grași nu trebuie discriminați. Impresionant, dacă ne gîndim la raportul posibilități-performante, dar oare nu despre aceasta este sportul care se practică în astfel de cadru, despre COMPETIȚIE? Luați seama la triunghiul competiție – competitivitate – competențe.

Cineva a făcut o paralelă între această prestație și prestația unor predicatori la amvon. Asta m-a aprins, mărturisesc! Dacă așa punem problema atunci, iertați-mă, dar astfel de povești nu mă mai impresionează deloc, pentru că aici cel puțin discutăm despre competențe și competiții. Cred și eu că există lucruri pe care TREBUIE să le facem incompetenți fiind. Eu cînt la chitară, dar sînt incompetent să dau un concert. Mă dau cu bicicleta, dar sînt incompetent pentru o competiție alături de Peter Sagan, spre exemplu. Nimeni nu cred că va sta la finish să mă aștepte pe mine doar pentru că am voință, că doresc, că n-am avut condiții și pentru că sînt bătrîn și gras, nu-i așa? Mai fac o mulțime de lucruri pe care le fac și le fac ca amator (cu accepțiunea pe care am dat-o acestui termen în teza mea de doctorat, accentul pe al doilea a). Le fac pentru că îmi place, pentru că s-ar putea să fie util pentru unii, enervant pentru alții, continui pentru că îmi place mie și întîmplător slujește altora, dar acolo nu intru în competiție cu nimeni. Iar, dacă asemănăm predicarea unora cu prestația acestui schior, atunci vinovate sînt bisericile care suportă asemenea ghidușii. Băiatul acesta nu este atît de vinovat cît de vinovați sînt cei care l-au lăsat să intre în competiție pentru a se face de rîs.

Mi s-a reproșat că sînt prea dur, că sînt nedrept cu bietul copil. Nu cred că voința cuiva de a face ceva, de a participa undeva, de a intra în astfel de competiții este de ajuns pentru a fi admis la linia de start, așa cum nu cred că mi-aș da orele de greacă cuiva care ar dori din toată inima să facă acest lucru, dar nu are competențele necesare. Aici este vorba de profesie și în profesie, ca și în sport, ni se pun la încercare competențele. Dăm examene pe post, avem grade didactice, sîntem examinați de examinatori din afara instituțiilor et c. N-ai competențe, nu faci! Rămîi șomer! Pleci! Asta este! S-au asta ar trebui să se întîmple! Vine altul mai bun, îți  ia locul. Slavă Domnului pentru capitalism și economia de piață! Slavă Domnului pentru competiție!

Nici cei care îmi reproșează duritatea sau lipsa de inimă nu cred că m-ar lăsa să intru în spațiul competențelor lor ca să îmi fac veacul pe acolo, doar pentru că eu doresc asta din toată inima. Mila, îngăduința, emoția, toate acestea își au locul lor în cu totul alte comunități decît cele sportive și cele academice, unde competitivitatea este una dintre valorile supreme. Pentru alte valori, pentru alte sentimente, există alte cadre: Biserica, ong-urile, asociațiile umanitare, grupurile asociate pe diverse interese, prieteniile.

Povestea lui Adrian Solano nu mă emoționează, dimpotrivă. Iată ce mă emoționează pe mine:

De aceea:

Astăzi #REZIST pentru a fi exorcizați ca nație de duhul de ”lasă, tată, că merge și așa”!

Astăzi #REZIST pentru oameni potriviți la locuri potrivite și în țărișoara asta, că de asta au ieșit în stradă tinerii în această lună, că avem ce avem în clasa politică și nu numai. De ce îi avem? Pentru că aceia s-au urcat pe schiuri. Simplu! Au vrut! Au ajuns!

Astăzi #REZIST pentru eliminarea profesorilor incompetenți din fața claselor de elevi năuciți de comentarii literare pe care trebuie să le memoreze și apoi să le ”vomite” teză. Copii, scrieți: ”Eminescu este cel mai mare poet al neamului”, ”Nică reprezintă copilăria copilului universal”. Să murim noi că e așa? Murim. De ciudă! Au vrut! Au ajuns acolo! Cu note de 5 la definitivate!

Astăzi #REZIST împotriva medicilor care și-au dat examenele copiind și apoi își bagă mîinile în corpurile noastre, fără să ne știe poziționarea corectă a organelor, împotriva medicilor-măcelari. Au vrut! Au ajuns acolo!

Astăzi #REZIST pentru susținerea celor care sînt competenți în diferite domenii, dar sînt respinși de sistemele corupte. N-au pile, n-au relații.

și dacă tot veni vorba Astăzi #REZIST pentru pastorii care își fac studiul din timpul săptămînii cu hărnicie și hrănesc bisericile duminică de duminică. Astăzi #REZIST împotriva pastorilor care își fac schițele de predici pe genunchi la amvon și care seamănă, este adevărat, cu acest schior.

Astăzi #REZIST împotriva politicienilor (ați văzut domnițele acelea care n-au făcut nimic în viața lor pînă acum și care au nimerit prin Parlament?) care n-au ce căuta în locurile în care competențele sînt valoare de nenegociat. Sînt exact ca acest schior. Sînt de acord cu domnul Pleșu, ar trebui din cînd în cînd să trecem printre scaunele din Parlament și să îi întrebăm pe unii și pe alții: dumneavoastră, de fapt, dumneavoastră ce știți să faceți totuși în viață? Iată, citiți AICI.

P.S.

Astăzi m-am gîndit și la (in)competențele mele. De atîtea ori am fost împins să fac lucruri pentru care nu eram pregătit sau am ezitat să fac lucrurile la care mă pricepeam cel mai bine. Mă rog acum, la vîrsta maturității, să îmi dea Dumnezeu lumină să fac diferența între acestea.

Și, a propos, m-am dat și cu schiurile. Sînt cu totul incompetent! De aceea m-am lăsat! 🙂

 

 

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în cugetări de pe bicicletă, Dezbatere, dulce Românie, Fabrica de barbati, inventarul stricaciunilor spirituale, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la #REZIST – (in)competența – ziua 9

  1. passionforhr zice:

    Ca om de HR si parte din biserica va pot spune ca in sarcinile zilnice, crestinii nostri de toate zilele in majoritate prefera mediocritatea. Sunt putini cei care inteleg nevoia dezvoltarii competentelor si chiar mai putini cei care pot pricepe de ce le spun simplu: „Nu, pe tine nu te-as angaja si nici nu te-as putea recomanda undeva.”
    Am ajuns in punctul in care evit sa mai fac recomandari din biserica, lucrand o vreme in consultanta am fost cel mai adesea dezamagita si prost reprezentata de fratii mei care doresc job-uri bune, munca putina si salarii de manager citind toata ziua ziarul, intarziind regulat la job si fiind cel mai adesea Gica contra, dovedind prea putin cu spirit de sacrificiu.
    De departe insa cel mai mult ma intristeaza cei care-si gasesc o scuza in „slujire” atunci cand nu au performanta (aici vorbim despre clopotarii lui Gauss, nu despre cine stie ce experti in domeniu) si nici motivatie pentru ca: ” Stiti, eu am luni rugaciune, marti cor, miercuri comitet, joi biserica, vineri tineret, sambata Awana, duminica doua servicii.” Cred ca slujirea te obliga sa fii lumina mai ales dincolo de poarta sanctuarului.
    Da, pentru competenta #rezist si eu, stiind ca mai am aspecte de imbunatatit la mine insami dar facand tot ce imi sta in putinta sa cresc si sa ma dezvolt in fiecare zi.

    • Marius David zice:

      Ce înseamnă ca om de HR?
      în rest înțeleg perfect simțămîntul. Am întîlnit meseriași care sînt creștini și lucrează excelent, dar există tentația unei delăsări, așa cum spuneți dvs., atunci cînd lucrăm … pentru ”frați”.
      Lucrez de 23 de ani între credincioși evanghelici. Contează foarte mult disciplina și etica muncii. Atunci cînd vorbim cu toții același limbaj în acest domeniu, lucrurile pot ieși bine. Suprizele apar atunci cînd îi spui unui ”frate” sau unei ”surori” că trebuie să plece din pricina incompetenței.
      TE acuză că …. ghici: N-AI DRAGOSTE!
      cu ultima parte a comentariului votez cu ambele mîini.
      Unii se ascund în ”darurile intraeclesiale” pentru că nu și-au putut dovedi competența în niciun alt domeniu din viața reală.

  2. Pingback: #REZIST – total 40 de zile | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s