Sectanții lui ”Siberia” – de ce ne interesează?

Siberia este porecla lui Vasile Ernu. Este o poreclă știută și folosită doar între prietenii apropiați în vremea Iașiului din 1990-1993, pe vremea Comitetului Central.

L-am cunoscut pe Vasile prin 1990-1991. Sîntem de aceeași vîrstă. El este cu doar trei zile mai tînăr. Ne-am întîlnit prima dată la un curs de greacă platonică informal, apoi în garsoniera lui Dănuț, care funcționa tot ca un fel de bibliotecă publică informală. Datoria lui era filozofia, a mea era morfologia și sintaxa. Apoi am format un grup de studiu biblic, care a rezultat într-o tabără la Voroneț. Bune amintiri.

Vasile venea de aproape, din Republică, din Moldova, dar de departe totuși. Vorbitor de rusă, cu puternic accent moldovenesc, era o combinație care stîrnea curiozitatea, nu numai prin accentul lingvistic, ci mai ales prin accentele diferite de ale noastre, puse pe problematica discutată. Pentru cei care se întreabă asupra autenticității lumii din carte pot confirma. Vasile este un produs al acelei lumi, fascinantă și stranie, provocatoare și deranjantă pentru confortul nostru intelectual.

Mai tîrziu drumurile noastre s-au despărțit pentru o vreme. Ale lui s-au dus pe la stînga, ale mele pe la dreapta. Ale mele prin activitatea eclesială, ale lui prin activitatea scriitoricească și editorială. Pentru că așa ne-a învățat comunismul, amîndoi am fost militanți. Fiecare în dreptul lui. N-am fost de acord totdeauna cu opțiunile lui, n-a fost de acord cu opțiunile mele, dar am rămas prieteni nu numai din pricina civilității, ci și din cauza altor lucruri care ne leagă. Mult mai multe lucruri care ne leagă decît lucruri care ne dezleagă.

sursa libris.ro

sursa libris.ro

În 2015 sufletul lui Vasile a erupt într-o trilogie. Sectanții probabil lasă cele mai multe de văzut, dar aici sînt subiectiv, trag spuza pe turta mea. Cartea desface perdeaua de pe un suflet extrem de frămîntat și sensibil, încă pendulînd între ideologii și teologii, între ”stîngăcii” de stînga și calea dreaptă de la Dreapta Domnului.

sursa TV Romania

Vasile ne spune o poveste și ca orice poveste ridică întrebări asupra adevărului. Întrebarea: ”Tu, ăla din carte ești tu și ăia sînt ai tăi?” este o întrebare de frizeriță eliadiană.

Contează? Sectanții lui Siberia nu reprezintă o monografie istorică, nu este un eseu sociologic, nu este un roman autobiografic. Este cîte ceva din toate și ceva mai mult decît atît. Este o povestire catharhică a celui care își ispășește ”vina” părăsirii acelei comunități, spunînd povestea comunității, înviindu-și morții pe pagini, redesenînd conturul poveștii, idealizînd personajele. Prin spunerea poveștii și prin identificarea cu minoritarii lui, Vasile își obține public iertarea din partea celor pe care i-a părăsit cu ani în urmă, nefiind în interior, dar nici în afara comunității descrise.

Sectanții trebuie mai degrabă citită de Vasile. Ar merita o ediție de audio-book. Așa vom înțelege mai bine substratul exagerărilor, afirmațiilor șocante, descrierilor scandaloase, aplecărilor sentimentale. Cartea te enervează (p. 146, nu ”Gulagul nu a făcut decît să pună oameni de calitate împreună”), te pune pe gînduri, te provoacă la investigare să vezi cît și cum este adevărat din poveste, un lucru este clar: nu rămîi indiferent la istoria acelei mici comunități puriste, pietiste, față în față cu Leviathanul statului țarist, legionar și mai apoi comunist, fiară care i-a înghițit mulți copii pînă astăzi.

Vasile nu poate fi altceva decît este. Dacă încearcă să fie comunist, creștinismul supt cu laptele mamei îi stă împotrivă, dacă încearcă să fie ”pocăit”, încă are de rezolvat multe tensiuni lăuntrice și mai trebuie să își verse răul pe cărți catharhice. De aceea Siberia este greu de pus într-un raft, greu de clasificat, precum textele pe care le scrie. Mărturisirea din debutul cărții este ca o izbucnire ținută zeci de ani în plămîni?

„Da, sînt sectant, pentru că aşa ne‑a botezat Cezarul, aşa ne strigau dregătorii şi cărturarii «lumii acesteia», aşa ne etichetau majoritarii pravoslavnici. Da, sînt «oaia neagră» a unei secte radicale şi marginale. Sînt la a patra generaţie de sectanţi care de‑a lungul a peste o sută de ani au trăit în Bugeacul Basarabiei, în patru ţări diferite, chiar dacă nu ne‑am mutat prea mult. Am trăit sub atîtea regimuri şi dregătorii într‑un veac, încît le‑am uitat numele. Ei însă nu ne‑au uitat şi ne‑au numit mereu cu ură şi dispreţ: sectanţi.

În cele ce urmează vă voi mărturisi – atît cît am aflat şi mi s‑a spus, atît cît ştiu şi eu din experienţa directă – Tora sau Pentateuhul sectei mele. Să por­nim la drum, în faţă ne aşteaptă stepa Bugeacului şi Cărţile lui Moise repovestite prin istoria familiei şi comunităţii mele: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul.“ (Vasile Ernu)

De ce ne interesează Sectanții, de ce ne interesează ACUM?

1. Supraviețuirea stigmatizatului. Pentru că spune o poveste despre supraviețuire, despre condiția de minoritar, despre mai multe bătălii care se dau permanent. Orice ar crede sau spune un ”pocăit” astăzi, oricîd de mult se crede integrat, chiar dacă demonstrează în stradă fraternizînd cu alte diferite grupuri, este condamnat la izolare, la separare și bătaie de joc. Stigmatizarea este perpetuă. Mîine chiar cei alături de care am ieșit zilele acestea în stradă ne vor ironiza pentru opțiunile familiale. Iată ce ne spune chiar autorul despre cele tipuri de bătălii (sublinierile îmi aparțin):

Volumul cuprinde istoria de mai bine de  100 de ani a unei comunități religioase marginale și radicale din zona Bugeacului și Transnistriei. O comunitate care în decurs de 100 de ani locuiește sub diferite regimuri politice și diverse construcții statale: Rusia țaristă, Romania Mare, URSS, Republica Moldova sau Ucraina. Fără a părăsi zona, o zonă de periferie în continuă schimbare. Au cunoscut două regimuri devastatoare: fascismul și stalinismul, care culmea, nu au reușit să-i distrugă, ci chiar i-au făcut mai puternici.

Și ei, această comunitate mică, au de dus o bătălie atât cu statul, Leviatanul sau Cezarul, cum îl numesc ei, cît și cu biserica ortodoxă majoritară care îi tratează și ea cu un alt tip de violență. Mai au de dus o bătălie și cu lumea laică modernă și cu toate formele moderne de hegemonie culturală și economică.

Bătăliile lor sunt foarte diferite de bătăliile grupului majoritar. Violența care se răsfrînge asupra lor este mult mai mare decât cea care se răsfrânge asupra grupului majoritar.  Din această cauză ei sînt nevoiți să-și contruiască viața altfel, să aibă alte tehnici de supravețuire. Cum? Asta încerc să povestesc în carte.

sursa

Aflăm în carte despre cei care s-au îngropat de vii ca să nu fie pradă numărărilor și inventarierilor, aflăm despre familii despărțite, fracturate, oameni orbiți cu fierul roșu. Aflăm despre prigoană și rezistența înțeleaptă sau prostească, despre diferitele tipuri de adaptări, de la micul compromis, pînă la trădare și trecerea de partea Leviatanului. Poate că putem învăța ceva ”tehnici de supraviețuire”, cum le numește Vasile.

2. Lumea dispărută a pietiștilor și puriștilor. Fiind, cum mai mai spus, într-o triplă criză teologică-morală-liturgică, ca evanghelici ne mai interesază Sectanții pentru că există descrieri ale unei lumi pure și trecute în care corectitudinea, puritatea morală, ambiția școlărească, etica muncii, înțelegerea de afaceri cu DA – DA și NU-NU, detaliile vieții de zi cu zi ca parte a unui ansamblu care slujește unei cauze spirituale … toate acestea descriu o lume și o comunitate care a dispărut. După unele dintre acestea tînjim. După cum Vasile privește în urmă cu admirație spre antecesorii săi. Față de aceia și față de acea lume, nu numai Vasile este oaia neagră, toți sîntem capre și fii risipitori. Poate că un asemenea text este de scris și pentru că ne arată de unde am plecat, ne arată Genezele, Exodul, dar și locuri, atitudini, acțiuni la care ar trebui să ne reîntoarcem. Această anamneză ne este necesară, ca să ne redefinim identitar. Abia după o anamneză corectă, poate avea loc o diagnoză profitabilă.

3. Conviețuirea în amestecul de culturiSectanții ne oferă o lecție despre confluența culturilor. Sîntem în plină globalizare, culturile și religiile ni se amestecă. Cartea lui Vasile ne vorbește despre molocani, evrei mesianici, rascolnici, ruși, moldoveni, lipoveni, coloniști germani. Conviețuirea nu le-a anulat identitatea etnică sau religioasă, ci a creat o lume suprapusă, îmbogățită prin reciprocitate și schimb. Poate că și de aici putem învăța ceva tehnici de supraviețuire, cartea, care face o arheologie culturală de fapt, de drept poate să ne servească ca bază a unui manual despre o Europă și o Românie pe care niciunul nu o mai înțelegem. Sîntem într-o lume amestecată, în care încercăm să ne păstrăm identitatea. Comunitățile descrise de Vasile au reușit pentru aproape 100 de ani. Cum? Oare putem învăța o lecție de la ei?

4. Relația grupurilor religioase minoritare cu cetateaSectanții ne oferă o microistorie culturală, un model la scară a felului în care creștinii s-au raportat la cultură de-a lungul secolelor: integrare, refuz, ignorare. Comunitățile descrise de Vasile Ernu în cartea sa parcurg cumva într-un fel de recapitulatio stadiile creștinismului timpuriu, de la ascunderea în liniște, la prigoana extremă spre supraviețuire și conviețuire. Ce putem învăța din lecțiile pe care le oferă istoria despre tensiunile dintre Biserică și Cultură?

Ei bine, comunitățile despre care vorbesc au fost timp de peste 100 de ani niște indicatori perfecți. Puterea pentru ei era împărțită în aceste trei categorii mari și late, cum am mai spus: Stat, biserică majoritară și ”această lume”. Tehnica lor de a lupta și rezista era simplă: o combinație între cele trei tradiții. Când toți se mișcă spre centru, ei se mișcă spre margine, când toți vor sus, ei intră în catacombe. Când toată lumea care azi se declară anticomunistă intra în UTC și Partid pentru carieră sau pentru că ”toată lumea așa făcea”, ei refuzau deschis orice colaborare cu riscurile de rigoare. Nici ei, nici copiii lor nu intrau în PC sau UTC. Refuzau radical orice colaborare. Puterea îi arunca în puşcărie, iar pentru ei asta era un semn de respect și un indicator al calității și valorii lor. Ne arestează, deci suntem „aleşii” şi ne-am salvat.

Ei au înţeles foarte repede că la periferia sistemului este mult mai multă libertate și chiar se pot găsi destule resurse. Ei au reușit foarte repede să înțeleagă sistemul comunist mult mai bine decît toți kremlinologii și intelectualii de tot felul. Ei au dovedit că se poate construi chiar o mică economie alternativă fără a intra în conflict direct cu statul. Ei au arătat cum se poate construi autonomia şi „societatea civilă” într-un sistem totalitar. Ei își luau joburi prost plătite, dar care le dădea o acoperire legală și care le oferea  mult timp liber. În comunism, după cum știm, nemunca era pedepsită prin lege iar statul era obligat să-ți ofere un loc de muncă. Nu puteai fi șomer că deveneai imediat penal. De aceea ei aveau multe joburi gen paznici. Lucrai 24 de ore la o gradiniță, unde mai degrabă te odihneai și după aceea aveai trei zile libere. În cele trei zile libere tu aveai mica ta afacere semiprivată: meşteșuguri, agricultură proprie, cooperative etc. Exista o zonă gri bine dezvoltată despre care nimeni nu prea scrie. Istoria comunismului scrisă de neoconservatori şi liberali este în mare parte o tristeţe şi o mare revanşă a lor. Ca să-i liniştesc le spun că în comunism a fost mai multă suferinţă decât îşi imaginează ei însă din cu totul alte cauze. Dar pe cine interesează cauzele, când urmăreşti doar scopuri şi profituri.

sursa 

5. Crearea unei contraculturi de rezistență. Din Sectanții ne aducem aminte de modul în care comunitățile credincioșilor au creat o rezistență culturală prin micro-școli de exegeză, de retorică, de muzică (Vasile își amintește învățatul la mandolină, armonium cu pedale – eu am încă unul acasă). Pocăiții români au avut tradiții asemănătoare. Nu s-au bazat pe școala publică. Liceele de muzică din orașele mari sînt pline de pocăiți, pentru că aceștia vor fi făcut muzică acasă. Olimpiadele la Literatură beneficiază de prezența copiilor care învață memorarea și critica textelor din biserici. Numai că lumea aceasta reprezintă o fotogramă a ceva tocmai trecut, mort, deși cu trupul cald încă. Deși pe alocuri Vasile își idealizează comunitatea, retușînd realitatea, creează o lume la care te face să tînjești.

6. Prigoana și ”beneficiile” eiSectanții, deși enervează prin ideea că stalinismul este ultima epocă de aur a creștinismului, are dreptate la o evaluare istorică. Prigoana a fost întotdeauna vreme de mare înflorire pentru Biserică. Asemenea istorii s-ar putea să ne ofere lecții valoroase despre modul în care Biserica a suferit și suportat regimurile totalitare, supraviețuind. Radicalitatea trebuie reinventată și reînvățată.

7. Sectanții lui Vasile și Vasile. Și în sfîrșit la ce îi folosește lui Vasile Ernu Sectanții. Îi aduce aminte că este doar oaie neagră și că nu este capră. Vasile face ce face și se tot întoarce la sectanții lui. Face ce face și între Capitalul lui Marx și Biblie, revine tot timpul la Biblie. Acest soi de demers îi servește drept răscumpărare transgeneraținală și îi amintește de faptul că rugăciunile mamelor nu rămîn neascultate.

În această seară, pentru cei care vor veni la lansare vom cînta două cîntece. Unul este reprezentativ și simbolic legat de ideile cărții. Un cîntec cu o melodie din Republica Moldova, cu versuri compuse în România. În carte, în comunitățile descrise de Vasile Ernu, dacă ești persecutat este de bine, înseamnă că ești pe calea salvării. Opțiunile sînt clare. Cristos față de restul lumii. Ori Cristos, ori nimic.

 

Chiar daca-ar fi să-ndur din greu dureri
Şi lacrimi şi ruşine
Ajută-mi, Dumnezeul meu, să nu
Pot să mă las de Tine

Chiar daca-ar fi să mi se ia tot ce-am
Avut pe lîngă mine
Sărac şi gol de-aş rămînea să nu
Pot să mă las de Tine

Chiar daca-ar fi să zac flămînd, bolnav
Şi-uitat la uşi străine
Lovit şi alungat nicicînd să nu
Pot să mă las de Tine

Chiar daca-ar fi cei dragi ai mei răpiţi
Şi duşi de lîngă mine
Zdrobit de dorul după ei nicicînd
Să nu mă las de Tine

Chiar daca-ar fi să ştiu că mor departe
Dus în zări străine
Tînjînd de-al casei mele dor să nu
Pot să mă las de Tine

Chiar daca-ar fi să fiu ucis de cei
Cu mîini de sînge pline
Pîn la sfîrşit să spun deschis că nu
Pot să mă las de Tine

Iar pentru toate acestea sus tot ce
Doresc eu de la Tine
E ca să ştiu atunci Isus că nici
Tu nu te laşi de mine

Al doilea cîntec este unul pe care Vasile l-a cerut. De fapt aceasta este istoria cîntecului apărut de curînd pe blogul meu, n-are nicio legătură cu vreo situație politică actuală.

1. Sunt un pribeag fără de ţară
Rătăcitor prin lung pustiu
Dar am în ceruri o comoară
Că ţara mea e-n veşnicii.

R: Mă-ndrept spre cer să-L văd pe Domnul
Să nu mai fiu un pelegrin
Căci după ce-am sa trec Iordanul
Se va sfârşi al meu suspin.

2. Voi lepăda a mea povară
Eliberat de crucea grea
Nădejdea mea nu o să moară
Şi voi intra-n odihna Sa.

3. Tu vezi ce grea e-naintarea
Mă lupt sa biruiesc mereu !
Un dor nespus mă cheamă-acasă:
E dorul după Dumnezeu !

4. Şi voi parcurge calea toată,
Şi voi ajunge-al meu sfârşit,
Primit voi fi cu bucurie
Acasă, când voi fi sosit

sursa 

PS. Iată un cuvînt de bine și dintr-o sursă neașteptată. AICI. 

P.P.S.

iată duetul care  ieșit.

16819065_10154869310447349_7809154195706450235_o

sursa Teofil Stanciu

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Cărţi de citit, Lecturi, Mitraliera cu cărţi, Portrete. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Sectanții lui ”Siberia” – de ce ne interesează?

  1. sam zice:

    Au trecut doar cativa ani si lumea descrisa de Vasile, ca si cele inrudite cu ea, are sanse sa dispara in neantul istoriei. Asa iti dai seama cate lumi traite in alte lumi traite in alte lumi, ca o matriosca, au existat si nu le va sti nimeni socoteala niciodata.
    Frumoasa oda din partea ta: lui Vasile si sectantilor lui.

  2. Pingback: ”Chiar dacă … ” | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s