Post negru pentru o țară albă – a doua zi (Televizorul împotriva Smartphone)

Se apropie ora 22.00. Așa cum spuneam ieri, ne adunăm cîțiva ca să postim cu post negru pentru țărișoara asta timp de trei zile. Poate se albește, din roșie cum e. Am fost 12. Ce număr! Cinci au renunțat din motive de sănătate sau din pricina slujbelor solicitante. Am mai rămas 7. Tot este un număr bun. 12? 7? Numere biblice!

La ora 22.00 ne vom ruga pentru ruptura dintre generații. Mi se rupe inima să văd părinți și copii cu spume la gură unii împotriva altora. Mi-am adus aminte de primele mele dispute cu cei mai în vîrstă în vremea primelor alegeri pentru Iliescu. La noi a trecut repede, mama cultivînd o cultură a dialogului în casă cu noi de mici.

Astăzi avem țara fracturată în mai multe felii. O ruptură este conflictul între generații. Părinți sînt la Cotroceni, copii sînt în Victoriei. Mînia, atunci cînd devine thymotică, irațională, pectorală și viscerală, este toxică pentru cel care o izvorăște și o economisește.

Astă seară ne rugăm pentru copiii întorși împotriva părinților și a părinților întorși împotriva nepoților. Puroiul din trupul țării izvorăște prin rănile tăiate de televiziuni și rețelele de socializare. Părinții la televizor, copiii pe smartphone. Televizorul versus smartphone-ul este o tensiune simbolică în aceste zile. Generația de pe sofa versus generația din cafeneaua cu wi-fi.

Numai în 90-91 a mai fost țara atît de sfîșiată precum astăzi. Atunci ne luptam cu părinții noștri intoxicați de televizoare, iar noi citeam ziarele studențești și ne luam informațiile din Piața Universității.

Este Unul Singur care poate întoarce inimile părinților spre copii și inimile copiilor spre părinți, Dumnezeu, pe Care să îl facem sprijinul nostru și adăpostul nostru din … neam în neam, din generație în generație.

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în dulce Românie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s