Comentariul politic

Mă declar incompetent, incompatibil și intoxicat de comentariul politic. Astăzi am fost la Biserică, la Euharistie, la Cina Domnului. M-am întîlnit cu frați și surori. Unii dintre ei au alte opțiuni politice decît mine, alte așteptări de la ce se întîmplă în țară. Pe unii i-au rănit ironiile mele legate de situația politică din țară.

Zilele acestea mi-am dat seama de cîtă apăsare și ură poate strecura între prieteni, frați, rudenii, coreligionari comentariul politic public.

Am opiniile mele politice și, la cerere, le fac publice, dar zilele acestea am ales altă modalitate de a mijloci pentru țară.

Chemîndu-mi prietenii la post și rugăciune, cred că mă voi abține și de la comentariul politic.

De ce?

sursa alamy stock photo

sursa alamy stock photo

Nu mă consider cel mai luminat, cel mai lucid în analiza națiunii. Am greșit de mai multe ori. Deci sînt incompetent. N-am studii politice de specialitate și se pare că anticii pe care i-am studiat făceau politică altfel. Facem politică oricum, dar eu voi alege în aceste zile să fac lucrarea față de cetate altfel, într-un mod considerat de cei mai mulți absolut inutil, naiv și fals spiritualizant: post.

Am păstorit o biserică în care din cînd în cînd mai predic. Pun relațiile deasupra altor condiționări. Ca pastor n-am fost implicat în politică. Retras din pastorală, lucrez drept capelan și trebuie să stau lîngă bolnavii terminali care vor fi avut diferite opțiuni politice. Nu vreau să îmi împiedic relațiile între alegeri politice, pe care să le mai afirm foarte zgomotos. Deci… sînt incompatibil.

După ce ieri am postat cîteva gînduri, limpezit fiind un pic după ce am privit cerul Bucovinei, cînd oameni la care nu m-aș fi gîndit mi-au sărit imediat la jugulară, m-am simțit intoxicat, ca atunci cînd stai și respiri ca biciclist în dreptul unei țevi de eșapament care iese din spatele vreunui camion. A trebuit aseară să șterg zeci de comentarii din dreptul postării pe care am retras-o. Nu cred că am nervi pentru așa ceva. Nu am nervi să le răspund tuturor, să îi lămuresc pe toți. Cred că sînt alții mai competenți, mai buni, mai răbdători decît mine. Sînt destui conducători evanghelici care s-au exprimat în public destul de ferm și clar.

S-ar putea ca acest gest să îmi fie considerat drept act de lașitate. Cei care mă cunosc știu foarte bine că nu mă dau în lături de la încăierări ideologice și dezbateri. Ba chiar mi-a făcut de multe ori plăcere. Poate că tocmai această plăcere păcătoasă a înfruntărilor mă face acum să dau un pas înapoi. Îmi place prea mult lupta de idei și argumentările de tot soiul ca să nu mă încerc puțin prin abstinență.

Voi urmări cu interes postările și luările de poziție ale unora cu mult mai înțelepți decît mine și le voi ține pumnii celor care nu s-au intoxicat încă de eșapamentul strigăturilor și injuriilor fraterne. Eu sînt din alt film și din acea narațiune voi încerca să postez în următoarele 70 de zile.

Să ne dea Dumnezeu tuturor lumina și țării izbăvire!

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în dulce Românie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Comentariul politic

  1. Cosmin zice:

    Pace! Ma bucur ca in sfarsit gasesc pe blogosfera o asemenea abordare a subiectului. Am experimentat si eu tensiunile ce apar ca urmare a diferitelor optiuni politice. Cele mai mari certuri pe care le-am avut in familie cu tatăl meu au fost provocate de aceste probleme. Va incurajez sa promovati tot mai mult aceasta pozitie.

  2. Frate Marius,
    Înțeleg foarte bine situația! Soarta noastră este să ne facem dușmani de ambele părți ale baricadei pentru că, în general, oamenii își oferă suportul sau huiduielile unilateral. Când mă uit la spectrul politic românesc, ca și la cel american bunăoară, observ din ce în ce mai mult acest sindrom al exclusivismului. De exemplu, dacă soții Clinton sunt muma pădurii, îl bem pe Trump cu coarne și copite cu tot.
    N-are voie nimeni să-i reproșeze un bobârnac că e anatema, am îndrăznit să-i scăpăm o picătură de cerneală pe freză.
    Pas de-i împacă! Acu’ dacă e post, post să fie, înțelegem! Dar veți vedea că n-o să le placă nici tăcerea! Fiindcă, până la urmă, mai degrabă preferăm să fim contraziși și ofensați decât ignorați! :)))
    Dumnezeu să aibă milă!

    • Marius David zice:

      Frate Cristian,
      Așa este. Eu mă tem în dreptul meu. Mă tem tocmai pentru faptul că vocea mea este mult prea ”auzibilă” și responsabilitatea prea mare. Dacă nu îi călăuzesc pe oameni unde trebuie? Dacă sînt un orb care călăuzește alți orbi.
      În situațiile tulburi din viața mea postul mi-a clarificat gîndurile întotdeauna. Nu mi-a plăcut întotdeauna ce am văzut, dar sigur am văzut mai bine ca înainte. Sînt după 24 de ore de întrerupere alimentară și încep să văd în ceață din cauza foamei cu ochii trupești, dar întrezăresc ceva ce mă sperie atunci cînd mă uit la soarta țării și a lumii.LA întîljnirea de ruăgciune cu studenții, Dumnezeu ne-a dat un cuvînt interesant.
      Apoi am avut o viziune tristă. M-am gîndit că în martie va fi marșul pentru viață. În Oradea am ieșit 5000 de oameni, pînă în 7000 ieri. La Bodnariu s-au adunat peste acest număr.
      M-a intristat gîndul că în martie vom fi doar cîteva sute, din păcate, ori situația în care este țara este parte din blestemul pe care sîngele nevinovat îl strigă din pămînt, sîngele celor 22 de milioane de copii jertfiți idolului sexualității de mamele lor.
      Sîntem cam 500.000 de evanghelici probabil în România. Dacă 500.000 de oameni pot scoate zilele acestea o țară din Adormire, oare nu am putea oare alți 500.000 să ne întoarcem spre noi înșine spre pocăință?
      S-ar putea să cadă Guvernul. Va veni altul. Schimbarea țării trebuie să înceapă din interior. IAr în dreptul acestui lucru nu voi tăcea.
      voi continua să protestez, dar în felul meu. De tăcut? Nicio nădejde! 🙂

  3. marinelblaj zice:

    Fără a fi în dezacord cu ideea de bază a postării, aţi luat în considerare ŞI faptul că de multe ori tăcerea e complice? Vedeţi, eu cred că tocmai de asta e nevoie în vremuri tulburi precum acestea, adică de minţi lucide, nu neapărat „specializate”. Am convingerea că dacă ar exista mai multe voci care să explice, fără a fi partinice la extremă, ar exista o, fie ea şi minimă, şansă de a mai lumina nişte minţi…

    • Marius David zice:

      Draga Marinel, nu tac, după cum vezi. Astăzi am postat de două ori. Mîine voi împărtăși lista de rugăciune pe care am propus-o studenților care au venit la rugăciune în această seară.
      De ce mă tem mai mult acum este tocmai pseudo-luciditatea. Lucrurile sînt atît de întunecate încît mă tem că nu mai știm să deosebim stînga de dreapta. Mă tem că nu pot fi obiectiv, cum ar cere situația, nu pot fi partinic și de aceea nu sînt în stare să îi luminez pe alții. Sînt aproape după 24 de ore de post. Încep să zăresc ceva. Și ceea ce zăresc mă sperie.

  4. Camix zice:

    Mult mai bine așa.

    Cred că, cu cât strigăm mai tare, cu atâta suntem mai orbi și mai surzi la ceea ce se întâmplă de fapt. Vom vedea totul mult mai clar după vreo 10, 20 de ani, dacă mai suntem. dacă nu, vor vedea cei de după noi. Oricum, m-am lămurit din nou că nu există discuție pe politică. Nu există decât înverșunare în politică. Cei care pot discuta relaxați pe subiectul politicii nu au avut de suferit de pe urma ei, iar dacă nu ai avut de suferit de pe urma ei, nici nu îi cunoști laturile pervertite. Și, paradoxal, dacă ai avut de suferit de pe urma ei, tinzi să devii subiectiv și să fii orb și surd la cealaltă parte a adevărului. Așa că, oricum am lua-o, suntem limitați, dar nu recunoaștem. Cei care vin acum cu contraargumentul că tăcerea e complice nu au înțeles când trebuie vorbit și când trebuie tăcut.

    Multă binecuvântare mai departe! 🙂

    • marinelblaj zice:

      Camix, am să te citez: „Cei care vin acum cu contraargumentul că tăcerea e complice nu au înțeles când trebuie vorbit și când trebuie tăcut.” Aşa au judecat în regimul trecut foarte mulţi, aş putea spune liniştit că majoritatea. Personal, dacă era să mă iau după această idee ar fi trebuit să fac parte din acea majoritate, şi totuşi n-am făcut-o! E drept, nu mi s-au oferit „premii” pentru asta şi, exact cum spui, am avut de suferit. Oare cum ar fi astăzi dacă această tăcere ar fi continuat? Da, e adevărat ce spui, cu singura observaţie că la fel de adevărat este şi faptul că unii pot alege greşit: vorbesc atunci când ar trebui să tacă şi tac atunci când ar trebui să vorbească. Evident, e alegerea fratelui Marius, şi o respect, însă întotdeauna în vremuri tulburi a fost nevoie de oameni care pot avea suficientă luciditate de a spune lucrurilor pe nume! Nimeni nu cere de la aceştia să spună oamenilor ce anume să facă, dar ei pot vedea mai uşor derapajele de la normal, indiferent că sunt la stânga sau la dreapta. Iar asta se numeşte echilibru. Şi, într-o societate dezechilibrată ca a noastră, prezenţa unor asemenea minţi e vitală!

      • Marius David zice:

        draga Marinel, dupa 45 de ore de nemîncate, după o oră superbă de rugăciune cu studenții, începe să nu îmi pară rău că mă autocenzurez. Sînt destule voci lucide în Romania astăzi. Sînt destui lideri evanghelici care au discursuri belicoase și critice pe toată apertura. Nu cred că mai este nevoie de unul în plus, mai ales că mie îmi vine ușor în firea mea pămîntească.
        Îmi place prea mult să îmi dau cu părerea, să argumentez, să intru în dezbateri ca să nu indentific în asta și o tendință păcătoasă. Iată, din nou au ieșit azi alți trei lideri evanghelici cu poziții asemănătoare cu a mea. Ce rost are redundanța? Eu încerc să fac altceva, ceea ce poate reprezenta o alternativă personală, subiectivă și clarificatoare mai ales pentru mine. La 46 de ani am învățat să nu-mi supraestimez luciditatea. Cel puțin atît!

        • marinelblaj zice:

          Mda, e o alegere şi, cum am spus, o respect. Regretele le păstrez, totuşi. Şi, da, e nevoie şi de acel „altceva”! Mare nevoie!

          • Marius David zice:

            IAtă ce i-am răspuns lui Camix, Marinel,
            asta este ce mă face să iau distanță

            Românii au avut întotdeauna ispita poenii lui Iocan. Ne place să credemm că stînt la taclale sîntem mai vajnici, cînd în loc ar trebui să ne modificăm etica muncii.
            dacă în țara asta s-ar munci altfel, dacă am aborda altfel lucrurile mărunte, probabil s-ar schimba multe. DA, nu este atît de romantic și poetic ca dansul de aseară din Timișoara, nu face tremurici în stomac ca la aprinderea luminilor la ora 22 pe cind cîntam immnul național, dar acestea se vor duce ca un praf și mă tem că cei care vor fi fost în piață nu vor ieși din nou la vot peste 3 ani numai pentru că sînt scîrbiți și au sictir, iar cei care se înjură acum politic, își vor da mîna precum Antonescu cu Ponta. Acum mor de gît unul cu altul, mîiine voi face alianțe. Cine a spus că politica n-a fost fată mare mare dreptate a avut!

            • marinelblaj zice:

              Aşa este, şi o spun şi eu ori de câte ori am ocazia: schimbarea eticii, nu doar a muncii, ar duce la schimbările majore pe care le dorim (sper, cei mai mulţi). Dezamăgitor pentru mine este că această schimbare a eticii nu are loc suficient nici măcar acolo unde ea ar trebui să existe în baza moralei creştine. Dezamăgitor pentru mine să constat câţi evanghelici au o gândire „social-democrată”, şi asta fiindcă au ajuns dependenţi mai mult de firimituri decât de Dumnezeu! Dacă am o speranţă legată de mulţimile care invadează pieţele acestor seri, aceea e că vor fi învăţat că lucrul trebuie făcut la vremea lui şi că e mai greu să îndrepţi ceva lăsat în voia altora. Mă refer la vot. Din nefericire de prea mulţi ani societatea se ocupă de „jos cei ce sunt sus”, fără a produce şi promova valori care, odată ajunse sus, să nu se infecteze de mizeria existentă acum acolo, ci să o cureţe. La vârsta mea aş fi dispus să mai rezist zece ani ca să văd clipa aceea! 🙂

              • Marius David zice:

                Exact, Marinel. Îți imaginezi ce s-ar întîmpla în țara asta dacă cei 500.000 sau 600.000 de evanghelici, cîți or fi, ar produce o revoluție a moralității? Ne plîngem că liderii noștri nu glăsuiesc public. Ei pe cine reprezintă? Așa cum spui, în bisericile noastre, unele foarte îmbătrînite, s-au rupt generațiile. Sînt mulți pensionari cu simpatii de stînga, tinerii se coagulează în altfel de cubluri.
                Problema cu cei care sînt acum în stradă este, așa cum bine spunea psihologul Daniel David, cred, la un post de radio, acum merg pe emoție, dar emoția dispare și nu durează încă trei ani. Mulțimile sînt foarte ușor de dus și de legănat. Sînt, într-adevăr emoționante momentele din aceste seri. Și după? Cînd se termină ce urmează? la asta mă gîndsc eu acum.

      • Camix zice:

        Marinel,

        prima întrebare: cine își schimbă părerea în urma unui dialog politic? Eu nu am văzut niciunul.
        A doua: cine chiar ascultă într-un dialog politic?
        și a treia: cine pleacă cu sufletul liniștit dintr-un dialog politic?

        • marinelblaj zice:

          Aş putea să-ţi răspund cu (deja) clasicul: altă întrebare? 🙂 Dar, îţi răspund, totuşi… Depinde cine şi cum poartă dialogul politic. Eu am avut parte de oameni care şi-au schimbat părerea! Şi nu foarte puţini! La a doua întrebare: ascultă cine are CE să asculte (de aceea vorbeam despre oameni care POT purta un dialog!). La a treia întrebare: dacă cineva pleacă de la un dialog politic cu sufletul liniştit înseamnă că a avut parte ori de un monolog, ori dialogul n-a prea avut substanţă reală. Şi-apoi, neliniştea sufletului poate avea şi aspecte pozitive… 😉

          • Marius David zice:

            drag Marinel,
            pentru toate acestea trebuie să ai încrederea că ai foarte mare dreptate, că ai adevărul. Eu, odată cu vîrsta, am încredere într-unsingur Adevăr, pe care cred că îl dețin cu fermitate și care mă deține: Evanghelia. În rest? De nimic și de nimeni nu mai sînt sigur.

        • Camix zice:

          Întrebările sunt, de fapt, retorice. E bine să ne răspundem la ele în timp (cu bătaie lungă) ce îi privim pe alții dialogând, în timp ce ne privim pe noi înșine dialogând. Ah, nu, asta e imposibil, să te vezi pe tine devenind altcineva atunci când pui țara la cale.
          Dar noi știm întotdeauna mai bine ceea ce trebuie să aleagă țara.

          • Marius David zice:

            Românii au avut întotdeauna ispita poenii lui Iocan. Ne place să credemm că stînt la taclale sîntem mai vajnici, cînd în loc ar trebui să ne modificăm etica muncii.
            dacă în țara asta s-ar munci altfel, dacă am aborda altfel lucrurile mărunte, probabil s-ar schimba multe. DA, nu este atît de romantic și poetic ca dansul de aseară din Timișoara, nu face tremurici în stomac ca la aprinderea luminilor la ora 22 pe cind cîntam immnul național, dar acestea se vor duce ca un praf și mă tem că cei care vor fi fost în piață nu vor ieși din nou la vot peste 3 ani numai pentru că sînt scîrbiți și au sictir, iar cei care se înjură acum politic, își vor da mîna precum Antonescu cu Ponta. Acum mor de gît unul cu altul, mîiine voi face alianțe. Cine a spus că politica n-a fost fată mare mare dreptate a avut!

        • Camix zice:

          Și să ne întrebăm cât e luciditate în ceea ce spunem și cât e orgoliu și dorința de putere. atât.

          • Marius David zice:

            Corect! Și să ne întrebăm cît și cine se va folosi de aceste valuri? Noi am citit astăzi la capela Hospice Psalmul 39. Este extraordinar pentru aceste vremuri. A propos de tărcere, Camix!

        • Marius David zice:

          da, trei întrebări bune!

    • Marius David zice:

      Draga CAmix, am fost dezamăgit să îi văd pe unii plini de spume. Oameni pe care i-am considerat raționali și echilibrați. Înțeleg mînia, dar atunci cînd ea devine thymotică este toxică în primul rînd pentru cel care o administrează și o economisește.
      Mă doare pentru copiii întorși împotriva părinților și a părinților întorși împotriva nepoților. O generație demontrează la Cotroceni, ceilalți la Palatul Victoriei.
      Este Unul Singur care poate întoarce inimile părinților spre copii și inimile copiilor spre părinți, Dumnezeu, pe Care să îl facem sprijinul nostru și adăpostul nostru din … neam în neam, din generație în generație.

      • Camix zice:

        Da. și asta se întâmplă la fiecare perioadă de alegeri sau criză politică. Aceleași comportamente. Nu învățăm absolut nimic din istorie..
        Și mai arată ceva: că părerile politice sunt mai importante decât relațiile, chiar decât familia.

        Mai este o chestiune. Fiecare votează după cum crede el că e mai bine pentru viața lui. Dar asta înseamnă că e diferit de cum crede celălalt. Totuși feicare vrea ca restul să voteze ca el, deci pentru binele lui sau pentru binele pe care îl vede el. Vrea ca toate voturile să fie identice. Nici nu ar trebui să fie. Nu e culmea democrației să vrei să-i anulezi pe votanții altora? Într-o vreme chiar așa era pentru că nu erau opțiuni și lumea își dorea ca acele opțiuni să existe. Acum ele există, dar la ce bun.. 🙂

        Un articol care tratează în sfârșit falsa vinovăție a părinților:
        http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/parintii-sint-sistemul-1

  5. Goron Gh zice:

    Poate (cred) că totul este o MARE diversiune ce ne absoarbe energiile, care ar trebui canalizate într-o altă direcție. Acum se separă grâul de neghină. Aceste crize sunt ideale pentru a conștientiza unde ne este inima!

  6. Pingback: Iadul politic – sau despre demonizarea adversarului | Depozitarul lui Dumnezeu

  7. Pingback: Cum ne petrecem timpul? | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s