Destinație și Declin – De ce avem nevoie de părinții Bisericii?

Destinație și Declin, secvențe din istoria Bisericii. Acesta este titlul pe care pastorul Marius Sabău l-a dat unei serii de conferințe legate de istoria bisericii, conferințe ținute de dînsul și alți invitați în locașul liturgic al bisericii Betel din Cluj.

sursa https://www.facebook.com/betelmanastur/?fref=ts

Am fost invitat să dezvolt o temă de care m-am mai ocupat în conferințe publice din cînd în cînd. Mă ocup însă săptămînal de această tematică în cadrul Universității Emanuel din Oradea, universitate în care lucrez de 23 de ani. Am propus și am găsit deschidere în anul 1994 ca un curs de istoria dogmelor creștine, ținut de antecesorii mei, să se numească Patristică clasică și să îi schimbăm complet programa. Așa s-a și întîmplat. Mulți prieteni de-ai mei ortodocși au găsit cu totul ciudat faptul că un institut de învățămînt universitar protestant se ocupă de așa subiecte.

Nu, nu este o ciudățenie. Aprope peste tot în lume veți găsi materia Church FAthers, spre exemplu, în multe dintre instituțiile de învățămînt evanghelice.

În urmă cu ceva timp scriam despre nevoia de articulare teologică serioasă a evanghelicilor români. Notam atunci un fenomen interesant, convertirea unor evanghelici la ortodoxie. Avem nevoie de cunoașterea istoriei gîndirii creștine și trebuie să cercetăm sursele credinței noastre. Crezurile nu ne-au căzut din cer și folosim cuvîntul Trinitate, care nu este în Biblie. Iată de ce avem nevoie de părinții Bisericii.

Anul trecut am fost invitat la serile Dialogos, să vorbesc despre lucrurile care mă preocupă. Am intitulat conferința aceasta Tradiția – formă de smerenie. De ce avem nevoie de tradiție și de părinții Bisericii? 

Ieri am reluat o parte din aceste gînduri.

 

Aici sînt cîteva clarificări.

Avem oare cuvîntul tradiție (παραδοσιs) în Scripturile noastre?

Da, sigur, avem!

Pe lîngă mai multe ocurențe în care cuvîntul are o conotație negativă, termenul în 1 Corinteni 11:2 are o conotație pozitivă. Vă laud că în toate privințele vă aduceți aminte de mine și că țineți TRADIȚIILE ÎNTOCMAI cum vi le-am dat.

2 Tesaloniceni 2:15, Așadar, fraților, rămîneți tari și țineți TRADIȚIILE pe care le-ați primit, fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.

În ambele texte putem înțelege și elemente de învățătură, episteme, dogmatice, și chestiuni de ethos, de comportament.

Iată în 2 Tesalonicei 3:6 – vă poruncim, fraților, să vă departați de orice frate care trăiește în neorînduială și nu după TRADIȚIILE pe care le-ați primit de la noi. (παραδοσιs).

 

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Întrebările lui Ghiţă, Biserica Baptista, Conferinte, Dezbatere, Patristica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Destinație și Declin – De ce avem nevoie de părinții Bisericii?

  1. Pingback: Destinație și Declin – De ce avem nevoie de părinții Bisericii? |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s