ÎNFIAȚI! ÎNFIAȚI! ÎNFIAȚI! Este un gest dumnezeiesc!

DISCLAIMER! NU LUAȚI SFATURILE DE AICI DREPT CĂLĂUZIREA FĂRĂ GREȘEALĂ A LUI DUMNEZEU. ACESTA ESTE UN REZUMAT AL CÎTORVA DIALOGURI DIN ULTIMA VREME. Sînt un om păcătos și pot greși. Cine sînt eu să dau sfaturi altora, dar poate că unora le trebuie doar un bobîrnac să ia o decizie …

De asemenea, cred că trebuie neapărat precizat: a avea copii nu este o virtute spirituală și nu este obligatoriu să procreezi pentru a intra în Rai. Nu este nici dovadă de spiritualitate mai mare, nici de inteligență. Este mila și harul lui Dumnezeu.

Subiectul este extrem de dureros. Această postare îi are în vedere pe ACEI părinți care doresc NEAPĂRAT copii, dar ezită în fața înfierii, contemplă posibilitatea, dar nu se pot hotărî sau, mai rău, apelează la metode nelegiuite de a obține copilul ”din carnea lor”. Există cupluri care nu pot avea copii și nu sînt chemați la aceasta, așa cum unii nu sînt chemați la căsătorie, celibatul este o opțiune la fel de spirituală, dar toți aceștia sînt chemați la alte lucrări și energia lor poate fi folosită de Dumnezeu altfel. Din această pricină cer iertare de la început tuturor acelora care s-ar putea simți ofensați de anumite tușe ale articolașului meu.

În ultimul timp întîlnesc din ce în ce mai multe cupluri care au peste 5  ani de căsnicie, se apropie sau au trecut bine de vîrsta de 30-36 de ani, încearcă să procreeze, dar fără succes. Nu discutăm cazul cuplurilor care au trecut de 40-45 de ani și s-au așezat deja în situația de familie fără copii, discutăm despre acele cupluri care doresc cu ardoare un copil, dar sînt în stare să facă prostii din pricina faptului că intră în panică.

”Doctorii spun că nu se poate, dar noi tot avem credință că Dumnezeu ne va da un copil!”

Sigur, nu am nimic cu încredințarea nimănui … și totuși… Dumnezeu ne-a dat și rațiune. În orice altă situație, după consult repetat, după mai multe opinii, după analize evidente, cedăm, acceptăm, ieșim din negație. Mai greu este aici.

Paranteză: (V-ați pus vreodată problema și astfel? Poate că Dumnezeu nu dorește să aveți DELOC copii. Nici pe ai voștri, din carne, nici pe ai altora, tocmai pentru că dorește să vă folosească altfel sau … pur și simplu vrea să vă lucreze numai pe voi doi unul prin celălalt. Atît! O căsătorie fără copii nu este o căsătorie ratată neapărat. O căsătorie fără iubire este o căsătorie ratată. Am prieteni și frați în Cristos care nu au copii, dar sînt de un ajutor extraordinar în lucrarea lui Dumnezeu sau fac o mulțime de lucruri pentru societate și pentru alți ”copii spirituali”, fiind adevărați făcători de ucenici. Nici Aquila și Priscilla se pare că nu avut copiii lor naturali, dar l-au înfiat spiritual pe Apollo. )

Revin: Da, nu o singură dată medicii au greșit. Nu o singură dată minunea a avut loc. Nu o singură dată s-a dovedit credința mai puternică decît diagnosticul.

Dar, dacă tot doriți neapărat ”să risipiți” dragostea pe copii, pierdeți timpul, dragii mei, și irosiți tonele de dragoste și răbdare pe care le-ați putea ”irosi” pe capul unui copil, suflețel care ar avea nevoie de brațele, sărutările, obrajii, patul, mîncarea, resursele emoționale pe care Dumnezeu vi le-a dăruit.

ÎNFIAȚI, dacă vă dă tîrcoale gîndul! Este un gest Dumnezeiesc! Dumnezeu ne-a înfiat pe noi și nu i-a fost frică și nici rușine și nici nu s-a dat înapoi de la ”complicațiile” necesare procesului de înfiere. Și-a dat în schimb Fiul natural, ca să ne poată înfia pe noi, copii de drac, frați cu minciuna.

Noi vrem să Îl imităm, nu-i așa? De ce întîrziem să o facem, dacă tot s-a născut gîndul? Iată cîteva motive posibile sau motive inventate:

  1. Nu găsim! ”Ăștia îi vînd, noi nu vrem să cumpărăm copii!” Ba da, găsiți copii! Pe cînd l-am scos pe Noah din Maternitatea din Oradea, erau acolo 24 de copii abandonați. Majoritatea nu făceau parte dintr-o etnie de care vă temeți. Erau copii albi, de român verde, de maghiar … tot verde. Copii abandonați sînt destui. Vă gîndiți cumva că tocmai această atitudine ezitantă poate încuraja avortul? Dacă tinerele acelea care contemplă întreruperea de sarcină ar ști că există destinatari pentru copiii lăsați să se nască și că vor fi în siguranță, nu vor mai recurge așa de ușor la avort. Să le putem și noi spune mai des: ”vă rugăm să nu îl ucideți, avem deja o familie care așteaptă înfierea!”
  2. Sistemul! Da, sistemul este încredibil de greoi, este nevoie de o grămadă de vizite ale asistenților sociali, interogări, chestionări. Este efectul de pendul al perioadei în care copiii erau luați în tîrg precum bicicletele, fără acte, fără urmărire. Sistemul este greoi, dar funcționează. Durează? Da! Dar cam atît durează și o sarcină. Sistemul poate fi mișcat și biruit, dacă vă doriți cu adevărat. Cu mult mai ușor este de luat din familie. Aici procedurile se simplifică foarte mult.
  3. Așteptăm să mai încercăm noi! Nu contest, încercarea este întotdeauna o plăcere! Și dacă nu reușiți? Ah, da, știu: fecundarea in vitro! Ați găsit soluția! V-ați interesat cu deamăruntul ce presupune? Care sînt consecințele? Sau nu vă interesează că deveniți părtași la un act criminal! Ați auzit voi ceva, v-a spus cineva ceva, dar nu vreți să ascultați. Cît voi ”încercați”, trece timpul, vă irosiți în disperări inutile, pierdeți momentele frumoase pe care le-ați putea petrece alături de o ființă creată de Dumnezeul Căruia vă închinați. Mai bine fără copii, decît cu vinovății pe conștiință că veți fi ucis.
  4. Dacă-i pui de țigan! Și? Care ar fi problema! Genetica? Se poate! Și, dacă este al vostru, natural, carne din carnea voastră, pui de ce este? Pui de păcătos, nu-i așa? Orice copil devine ceea ce va deveni în primul rînd prin educație, bună creștere. Vă temeți că veți avea probleme cu el din pricina moștenirii genetice? Sigur! Vreți un raport al problemelor pe care părinții le au cu ai lor copii naturali? Și, a propos, este un mit faptul că cei mai mulți copii abandonați sînt copiii de rromi. Rromii nu-și abandonează pruncii. Românii mai degrabă. Mai nou …. intelectălăii. Îi încurcă în carieră. Așa că aveți toate șansele să luați un copil de corporatist. Cunosc doar două cazuri destul de triste, este adevărat, de copii înfiați care s-au purtat execrabil cu părinții adoptivi. Se poate întîmpla. Cunosc cu mult mai multe cazuri de părinți naturali aruncați în azile de copiii lor, ieșiți din vintrele lor, părinți loviți, bătuți, uciși de copii naturali. A făcut cineva o comparație, un raport oficial? S-ar putea să fim suprinși de diferențe. Copiii înfiați tind să fie mult mai recunoscători și încearcă să compenseze dragostea primită printr-o răs-bunare în sens noician.
  5. Pe al meu îl voi iubi mai ușor. Pariezi? Ați auzit vorba: ”eu te-am făcut eu te omor”?. În păcat m-a zămislit mama mea, spune Psalmistul. Copiii sînt răi nu pentru că sînt copii de rromi sau de oameni săraci, ci pentru că sînt păcătoși, s-au născut în păcat și au nevoie de răscumpărarea divină. Dacă tot vă dați credincioși, ce mare ocazie este să evanghelizezi un suflet pentru vreo 18 ani de zile! Arată-i nici mai mult nici mai puțin decît dragostea pe care Dumnezeu ți-a arătat-o! Cunosc mulțime de cazuri în care copiii înfiați sînt la fel de iubiți, ba, uneori chiar mai alintați decît copiii naturali, lîngă care aceștia cresc.
  6. Dacă va veni al meu, atunci cu ăsta ce fac? Există foarte mari probabilități să se declanșeze minunea. Cunoaștem, la un moment dat chiar am dorit să inventariem, cunoaștem o mulțime de cupluri care au trecut prin experiența aceasta. Unul dintre verișorii mei este născut în urma unei asemenea înfieri. Este înfiat un copil, chiar cînd medicii spun că nu mai este nicio șansă. Se întîmplă ceva inexplicabil: apare copilul natural. Nu vreau să vă dau speranțe deșarte și nu de aceea ar trebui să înfiați, ca să declanșați cumva procesul de obținere a copilului ”adevărat”. Ce să faceți? Iubiți-i, iubiți-i și pe unul și pe celălalt! DAcă nu în acest veac, în veacul viitor vă va fi răsplătită iubirea. Iubirea nu este o cantitate epuizabilă, dacă ai irosit 70 de kg pentru unul, nu-ți mai rămîn decît 35 de kg pentru al tău. Dumnezeu este iubire. El este sursa oricărei iubiri și izvorîtorul de răbdare.
  7. Nu vreau să îmi complic viața. Aici ați spus adevărul! Așa este! De fapt problema esențială este egoismul și orgoliul acela nesatisfăcut de a-ți vedea progenitura. Ce crezi, dacă va veni copilul tău natural viața va fi cumva mai simplă? Veți scăpa mai ușor? Probabil că da, dacă îl turnați și apoi îl dați bonelor. Rămîne mîndria că e carnea voastră, dar nu vă complică prea mult viața ulterior, nu-i așa? Copilul, că este din pîntecul tău sau nu, este o ”complicație” oricum, o adevărată ”tumoră” pe viața ta ”normală”. Atunci, bucură-te de viața fără copii așa cum este. Faceți concediile unde doriți, ieșiți în fiecare seară în oraș, joia la filarmonică, vineri la cinema, sîmbătă la sushi, duminica, cu prietenii, iar marțea la bowling. Avînd copiii nu veți mai reuși niciodată să faceți atîtea. Nu vă complicați viața. Este mai simplu așa! Și chiar nu trebuie să vă simțiți vinovați și nu este niciun păcat în a trăi și fără copii. Nu sînteți în competiție cu nimeni și … ignorați mătușile bine intenționate din familia lărgită care vă tot toacă: ”da voi, mamă, nimic, nimic?”…. Există un mod de a trăi pentru Cristos, există bucurie și în celibat și în cuplurile care nu pot procreea. Dumnezeu ne va judeca numai după cît și cum ne-a dăruit, nu după ce nu ne-a dăruit.

Deci… înfiați, înfiați, înfiați, dar numai dacă aveți chemarea spre asta. Este un gest dumnezeiesc, dar nu orice gest dumnezeiesc trebuie făcut neapărat de către oricine!

 

About Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în acțiuni umanitare, Fabrica de barbati, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la ÎNFIAȚI! ÎNFIAȚI! ÎNFIAȚI! Este un gest dumnezeiesc!

  1. dana lucia spune:

    Dumnezeu să vă binecuvânteze și să lucreze prin fiecare cuvânt în inimile celor ce citesc ! Ați scris despre un mare adevăr. Știu asta din experiența familiei noastre. Domnul S-a îndurat și ne-a încredințat spre creștere un singur fiu, în urmă cu 31 ani. A fost o minune că l-am avut, așa cum mi-au spus mai târziu unii medici. Când el era în liceu, Domnul l-a folosit ca să-L cunoaștem pe EL. De atunci EL este lumina călăuzitoare a vieții noastre. Tot atunci s-a întâmplat să am în clasă (învățătoare fiind) mai mulți copii de la casa de copii din localitate. În urmă cu aproximativ 14 ani am adus în familia noastră primul copil din centrul de plasament. Era elevul meu. Mic, obraznic, răutăcios…și totuși dornic de afecțiune și protecție. Emanuel. L-am adus în familia noastră la îndemnul fiului nostru, la început la sfârșit de săptămână, în vacanțe…apoi l-am luat în plasament, împreună cu sora lui de 11 ani. A fost începutul. Nu i-am înfiat, sunt luați în plasament familial, dar suntem părinții lor, iar ei copiii noștri. Acum familia noastră este formată din zece copii . Nu este ușor, deloc! Aș minți și m-aș lăuda să afirm asta, dar e minunat să simți că Domnul te folosește ca să modeleze alte vieți. Încurajez pe oricine are chemare de la Dumnezeu să nu ezite să ofere dragoste, protecție și timp unor copii ce par a fi ai nimănui. De fapt, ei sunt ai lui Dumnezeu și ni-I încredințează spre creștere. Toți copii sun tai Lui! Noi îi creștem așa cum putem, cum știm, dar EL este cel care definitiviază lucrarea și-i șlefuiește! Acum Emanuel este student la istorie în Cluj, sora lui a terminat facultatea, iar ceilalți sunt elevi la liceu sau scoala gimnazială. Cele mai mici au opt ani. Așa cum am spus, nu e ușor, este foarte greu uneori, dar de fiecare dată când ne e greu, revenim la picioarele tronului și cerem ajutorul Tatălui nostru drag. Avem nevoie de rugăciune pentru toți cei zece copii ai noștri și pentru noi ca părinți, ajunși în amurgul vieții. Personal, îmi doresc ca atunci când voi merge Acasă să am convingerea că am scris iubirea în inimile celor din jurul meu și că s-a văzut slava lui Dumnezeu în viața mea! Dumnezeu să vă binecuvânteze în tot ceea ce faceți și scrieți!

  2. AlM spune:

    Mulțumesc de acest articol.
    Ar fi câteva mențiuni dacă se permite din postura de „trecut pe acolo”. Din capul locului spun situația noastră, avem un copil natural al nostru și am decis sa și infiem ulterior; copil de țigan abandonat în maternitate de bebeluș de câteva luni.

    1) copiii abandonați mai ales de nou născuți sunt mult mai multi de etnie rroma – îmi place sa le zic țigani fără sa aibă conotație negativa. Româncele, din păcate, care nu doresc copii, avortează, insa țigăncile nu au asta în cultura lor. De abandonat nu au neapărat o problema, deci dacă doriți sa înfiați așteptați-vă ca mare șansă să fie țiganel sau „amestec”.

    Însă chiar dacă noi inițial aveam rezerve la a înfia țigan, pot sa spun cu mana pe inima ca atunci când decizi sa înfiezi treci peste multe decizii de genul asta fiindcă copiii nu se aleg ca pepenele verde… deci nu va faceți griji…mergeți cu credință înainte.

    2) hartogaria și procesul de înfiere e asa cum spuneti: nu e asa o corvoada; adică ai mult mai multe drumuri și bătăi de cap sa îți autorizezi o casa decât actele de adopție. Da, ia timp, insa nu e criminal…

    3) as fi poate puțin mai radical (strict interpetare subiectiva) cu privire la decizia unor cupluri (creștine) care nu pot avea copii și deja au epuizat sa zicem toate metodele în afara de infiere; nu cred ca e o opțiune de a nu adopta – strict în cazul celor care, sa zicem, sunt în rol de conducere (presbiter de ex) fiindcă Biblia vorbește despre niște cerințe și zice de termenul ‘copii’ în cazul lor. Bun, se poate comenta ca dacă Dumnezeu nu ți-a dat copii nici nu îți cere sa ii ții în ascultare. Totuși, m-aș întreba ca enoriaș tot timpul de ce pastorul meu nu a putut face acest pas de dragoste…fără sa încerc sa fac pe interesantul. E doar un lucru de meditat.

    4) când ai deja inima setata ca vei iubi acel copil, nu exista dragoste graduala sau alegere între cel natural și înfiat. Pur și simplu e corecta comparația dvs cu ce a făcut Isus pt noi cum ne-a înfiat. Nu mai faci diferența. Și dacă copilul tău natural ajunge sa fie fiul risipitor, nu îl mai iubești? Poate fi risipitor oricare dintre ei. Factorul genetic e probabil 30% în comportament, dar 70% e educația. Și sigur, peste toate vine planul și binecuvântarea lui Dumnezeu…

    În concluzie, eu din experienta nostra, plus a altor prieteni cu copii adoptați, putem spune cu mana pe inima ca nu exista niciun dezavantaj. Poate doar (inca) în unele medii de școlarizare trebuie sa mai suporte anumite impunsaturi finuțe dacă chiar are tenul foarte colorat…dar și asta cu răbdare și pregătire se depășește.

    • Marius David spune:

      vă mulțumim foarte mult pentru aceste informații!

    • bcc spune:

      Cand ati adoptat si din ce oras? Este extrem de important. In orasele mari, ca Bucuresti, se asteapta si 4 ani, pt un copil de 4-7 ani de etnie rroma si cu probleme de sanatate. Ce treaba are cu avutul copiilor? Eu nu as adopta daca nu as putea avea copii, adopt tocmai ca pot. Nu vreau ca copilul adoptat sa se simta ca ultima resursa. Adoptia pt noi este doar un alt mod de a avea copii, si atat. Si in alte medii exista mai multa deschidere decat intre pocaiti, ma mir profund.

      • Marius David spune:

        Stimata bcc, abc, brr,
        da, cred că se pot întîlni excepții, cred că Bucureștiul, ca în multe altele, poate fi un loc cu practici aberante.
        asta nu înseamnă să îi descurajați pe cei care doresc totuși să facă acest gest.
        După cum vedeți din mărturia de aici, după cum puteți citi și din comentariile de pe profilul meu de facebook, mai multe familii care AU COPII au adoptat pe alții.
        Copilul adoptat nu este o soluție de ultimă urgență atunci cînd nu putem avea copii.
        Și noi am fi dorit ca alături de Noah să adoptăm cel puțin încă un copil.
        Problemele de sănătatea ne-au impiedicat.
        repet: adoptia nue ste UN ALT MOd de a avea copii.
        Poate n-am fost înțeles bine: ADOPTIA ESTE UN MOD DE A NE ARĂTA DRAGOSTEA FAȚĂ DE APROAPELE, dragostea care ne-a fost arătată nouă de Dumnezeu.
        De aceea am spus… este un gest dumnezeiesc, nu am spus că este un gest disperat sau un gest pragmatic, ca să aveți cui vă încredința ca să nu mergeți la azil la bătrînețe.

        • Mara spune:

          Buna ziua, Dl David Marius, exista vreo statistica din care sa reiasa procentul de parinti care au adoptat copii si care au primit ün pahar de apa la batranete „de la copii pe care i-au crescut ? Apreciez speranta dumneavoastra,asa sa fie cum va doriti. Consider ca daca nu ai fost binecuvantat sa ai copii,nu ai punct. Spun asta atat din experienta personala cat si ca obsevator .Dumneavoastra sunteti perseverent,,,trei copii plecati la cer,,,de ce oare ? Nu spun ca sunt contra adoptiilor ,desi am crescut un copil adoptat ,poate nu am fost cea mai norocoasa ,genele isi spun cuvantul in final ,suferinta este foarte grea.Este foarte adevarat ca poti suferi si din cauza propriilor copii ,si poti astepta mult si bine acel pahar de apa ,,,este posibil sa vina doar la mostenire.
          Daca as putea intoarce timpul ,eu una nu as mai face asrfel de greseli,as ajuta un copil,mai multi,dar fara adoptie.Poate asa intr-o buna zi,,,acel copil imi va spune sarut mana cand ne intalnim,in nici un caz nu ma judeca ,,cine te-a pus sa ma iei,,,asta o spune la 25 de ani.

          • Marius David spune:

            Stimată Mara, nu cred că există astfel de statistici. Și ce sînt statisticile în fond.
            Atunci cînd înfiem, cînd naștem un copil, indiferent de situație, ne asumăm oricum un risc.
            Nebunia este lipită de inima copilului, ne spune Scriptura,
            În păcat m-a zămislit mama mea, ne spune psalmistul.
            Da, și asta este o opțiune. DAcă nu ți-a dat Dumnezeu copii. Asta este.
            Așa cum spuneam în articol, cine vrea să se complice se căsătorește.
            cine vrea să se complice și mai mult, își asumă copiii.
            Nu a fost o chestie de perseverență la noi. A fost altceva. Nu detaliez acum.
            Imi pare rău pentru situația dvs.
            Dar, nu este timpul pierdut,
            știu situații asemănătoare cu ale dvs.
            Cînd copilul adoptat a avut propriul copil, cînd și-a dat seama ce înseamnă sacrificiul creșterii unui copil, grija, atunci i-a venit mintea la cap.
            Nu deznădăjduiți și nu vă amărîți.
            Chiar dacă cel adoptat nu răspunde cum ați fi așteptat, răsplata nu vă este aici. Cel ce răsplătește vă va răsplăti finalmente.
            Nu vă pierdeți speranța.

            • Mara spune:

              Va multumesc pentru incurajari,cred ca cel mai bine este sa nu mai am asteptari.Sa fie sanatos si fericit ,oriunde s-ar afla. Spune o vorba : cine are sa-i traiasaca,cine nu sa nu-si doreasca ,cine este mai intelept decat mine sa asculte la timp ,nu de alta,dar nu are nimeni mai multe vieti sa-si dedice una cauzelor pierdute.Pe de alta parte porunca a x-a :Sa nu doresti nimic din ce are aproapele tau” ,nu cumva este valabila si in cazul adoptiilor ?Cunosc destule cazuri in care parinti care au adoptat copii au ramas fara ei dintr-un motiv sau altul.

  3. Brr spune:

    Doamne, dvoastra v-ati documentat un pic inainte sa scrieti aberatiile acestea? In romania exista niste pasi legali de a adopta un copil, si este consumator de timp si bani. Nu se poate merge si lua din maternitate un copil, este furt si este ilegal, acel copil trebuie sa treaca printr-o procedura care sa il declare adoptabil, care pe noua lege dureaza intre 1-2 ani, iar cuplul trebuie sa fie evaluat din punct de vedere familial, financiar si psihologic inainte sa i se ofere un atestat ce confirma calitatea de parinte adoptator (pe baza de anchete la locul de munca, acasa si printre vecini). In prezent tot acest proces dureaza in orasele mari intre 1 – 3 ani. Deci, instigarea la a merge in maternitati este ilegala si nefolositoare. Cu tot respectul pt varsta dvoastra, articolul este scris pe genunchi. P.s. dvoastra nu aveti cumva copii nascuti dupa 40 ani?

    • Marius David spune:

      Stimate Brr, abc, bcc și alte pseudonime pe care le-ați mai folosit,
      1. da, m-am documentat și am asistat spiritual și am stat lîngă familii care au dorit să adopte.
      2. da, este un sacrificiu, consumator de timp, este adevărat, consumator de nervi și în general și procesul și rezultatul, copilul în sine te mănîncă de viu. Dacă doriți confort, băut cafeluța liniștit și să folosiți timpul pentru chestiuni mai nobile decît un copil (un articol bazat științific despre încălzirea globală, spre exemplu și relația dintre topirea ghețarilor cu gazele intestinale ale vacilor din Noua Zeelandă), atunci nu vă gîndiți deloc la adopție. Nu are rost, precum spuneți, este consumator de timp, iar autoritățile române nu sînt deloc prietenoase celor care vor să adopte.
      3. da, este adevărat, cuplul trebuie evaluat. Contactul cu maternitatea este important însă ca primă parte a procesului de adopție, pentru a se constata disponibilitatea și intrarea în bazele de date ale autorităților.
      4. Puteți să mă acuzați că am scris pe genunchi un articol pe care îl țin în inimă de vreo 5 ani de zile și am tremurat tot cînd l-am scris. Puteți face asta. Nu este un tratat despre adopție, nu este un eseu științific, nu este nici măcar o broșură Sînt, așa cum am spus în disclaimer, cîteva gînduri care vin din inimă și din cîteva discuții pe care le-am avut cu cei pe care am dorit să îi conving să adopte.
      5. Încercați să mă răniți și să jigniți fără succes, stimată doamnă. Avem copii, vreo 6, numărăm 7 în total, cu Miriam, pe care am ”adoptat-o” ca pe fiica noastră pentru patru ani. Este Neriah, născută pe cînd aveam 22 de ani, acum este căsătorită la casa ei, este David Sebastian, la Domnul, apoi Naum Lucas, 19 ani, student acum, apoi Maria Sarah, la Domnul, Noah, cel pe care îl incriminați, da, s-a născut după 40 de ani, împreună cu fratele lui geamăn pe nume Ahinoam (fratele meu este o plăcere – asta înseamnă numele lui), care este de asemenea în ceruri, Avem deci .. 3 pe pămînt, 3 în ceruri. pentru fiecare copil de pe pămînt avem cîte unul sus.
      dacă mai aveți alte întrebări, vă stau la dispoziție.
      cu regret că aveți atîta amărăciune,
      mc

    • Janeth spune:

      Ma bucur sa vad ca sunteti documentat. Ati putea sa le dati un sfat si celor din Norvegia care merg si rapesc copiii nu de la spital, ci direct de la sanul mamei ?! Cu tot respectul….

  4. Abc spune:

    Dar dvoastra v-ati interesat de ce presupune fertilizarea in vitro? P.s. ce imi place mie de lupii moralisti care dau afaturi de pe margine, si cu copii acasa. Adoptati. Da sigur, in orasele mari dureaza si 4 ani, plus ca nu sunt copii si trebuie mers in toata tara. Dar dvoastra de ce nu infiati? Este un act divin, sau este conditionat doar de faptul ca o familie nu are copii? Eu si sotul meu am vrut sa adoptam si in momentul in care asteptam gemeni; si asa ar trebui sa fie. Adoptia este o alta cale de a deveni parinte, nu ca ultima optiune. Ce trist ca aveti asa mentalitate ca si formator de opinie.

    • Marius David spune:

      Stimată abc, clau, brr et c.,
      Da, m-am interesat. Am citit literatura de specialitate.
      Am stat de vorbă cu ginecologi.
      Doriți să vă descriu pe larg procedura și implicațiile sau doriți doar bibliografia?
      Există tratate de etică, atît etică creștină cît și tratate de deontologie medicală în care subiectul este discutat pe larg cu toate implicațiile.
      În măsura în care avortul nu este crimă și în măsura în care folosirea unui embrion drept material experimental nu este o problema etică, în aceeași măsură fecundare in vitro nu presupune absolut nicio problema morală.
      După cum v-am răspuns în primul text, am experimentat adopția, este adevărat, într-o altă formă.
      Avînd copiii noștri, am luat în casa noastră spre creștere și grijă pentru cîțiva ani o fată. Nu avem regrete de niciun fel.
      Știu ce înseamnă grija și pentru unii și pentru alții.

  5. Janeth spune:

    Apreciez foarte mult articolele pe care le scrieti, asa cum putini o fac, asa cum avem nevoie, adica fara perdea sau cravata 🙂
    Fiti binecuvantat si va asteptam la Suceava (Ipotesti)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s