25 de ani de … căsnicie??? Nu, noi n-am avut o căsnicie, nici căsătorie!

Astăzi împlinim (incredibil!) 25 de ani de ”căsnicie”! Căsătorie?? Nu înțeleg termenul! Termenii! Sînt prea legați de imageria circumscrisă temeliilor, betoanelor, caselor de lut, metal, lemn, chirpici, bca. CĂSĂ-torie, CĂS-nicie. Ah, ce să mai spun că ne încurcăm cu totul dacă intrăm în regimul sufixelor.

Noi n-am avut o căsnicie, am avut o prelungită lună de miere, o îndrăgosteală adolescentină în care am rămas blocați de vreo 30 de ani, o pasiune pentru dialog și de furat clipe împreună de nestins, dar ceva mai mult decît atît … am avut un legămînt, termen înrudit cu legătură, ligatură, dar și cu agresivul verb …. a te lega de

Nu așa spunem? M-am legat de cutare și cutare, adică am intrat în încrucișări de săbii, de vorbe.

Noi ne-am încrucișat privirile. Știu că am enervat-o prima dată! M-am legat de ea, pentru că am fost sigur din prima clipă că nu mă voi mai îndrăgosti niciodată de altă fată!

Mi-a explodat în față frumusețea ei. M-a făcut să mă simt pitic statura ei. Aveam impresia că mă tîrăsc pe lîngă mersul ei elegant-săltat, un mers de aristocrată, cu profil de grecoaică, mers pe care și l-a păstrat și acum după ce mi-a dăruit copiii și s-a făcut de atîtea ori ajutor potrivit.

FullSizeRender (1)

M-am legat de o femeie blîndă și aspră, tăciturnă și aplecată spre dialog, plină de zîmbet și încruntată, reținută și plină de căldură sufletească, timidă și îndrăzneață ca o leoaică, atunci cînd puii îi vor fi fost în pericol, un nod de contraste și tensiuni fascinante (ah, nu știe că scriu despre ea, nu mi-ar da voie, se va enerva mîine … ) …. De cînd o cunosc am ajuns să cred că există extratereștri! 

portret-natalia

Da, mărturisesc, sînt mai îndrăgostit ca niciodată, o iubesc mai mult decît în ziua în care am văzut-o prima dată, în urmă cu 30 de ani, într-o vară fierbinte ca aceasta și ca orice îndrăgostit, deși ar fi trebuit să îmi țin bojocii în apnee, îmi vine să strig de pe acoperișuri dragostea ca un adolescent!

Da, iubesc, o iubesc, și toată îndrăgosteala asta își are sursa într-un izvor nepămîntesc!

Așa era ..

portret-natalia-in-87-alb-negru

Așa eram eu …

FullSizeRender (2)

Așa am ajuns împreună

IMG_2046

Nu, noi n-am avut o căsnicie, pentru că am fost peregrini tot timpul. Ne-am început viața împreună cu adevărat și literal de la o lingură, ne-am mutat de 11 ori în primii 10 ani de căsnicie. Am trecut prin multe. Avem mai mulți copii în cer decît pe pămînt.

Cu o lingură ne-am început viața exact în urmă cu 20 de ani! Prima noastră cumpărătură! Prima proprietate comună, dincolo de zestrea părinților. Acum? Acum sîntem în plină disoluție familială. La exact 25 de ani de la căsătoria noastră, copiii noștri, Titus și Neriah își pregătesc cuibul lor. Într-o lună și o zi își vor celebra legămîntul înaintea Domnului și înaintea noastră. Ce dulce ironie are viața!

N-am avut averi, nu ne-au dat banii afară din casă, am trăit în lipsuri mari, dar bucuria ne-a fost și mai mare, credința ne-a fost și mai puternică și toate acestea din pricina felului în care Natalia m-a ajutat să îl descopăr pe Dumnezeul pe care ea ni L-a adus în casă. Ne-a ajutat pe toți să înțelegem Scripturile într-un mod cu totul și cu totul nou. 

Cînd am fost să pierdem totul, ne-au rămas Credință, Nădejde și Dragoste, cele mai importate averi pe care Natalia a ales să le cultive între noi, exemplu fiind pentru copii, complexantă prezență pentru mine.

Nu, n-am avut o căsnicie, nici căsătorie, am avut și avem un legămînt de nedezlegat. Sîntem atît de legați, acum cînd ne cunoaștem de mai mult de jumătate din viața noastră.

Regrete? DA, le aveți AICI.

Ah, între timp am deconspirat și cîtev mituri, vedeți AICI și AICI.

Sînt fericit? DA! sper nu îi supraviețuiesc nici măcar o clipă!

Cîntarea noastră preferată? Am cîntat-o împreună la nuntă, mărturisind faptul că sîntem străini și înstrăinabili unul față de altul. Doar în măsura în care ne apropiem de Dumnezeu, sursa iubirii, Dragostea desăvîrșită, atunci ne vom fi apropiat și unul de celălalt.

iat-o!

De neînvins, de necuprins e dragostea,

Şi peste mări, şi peste zări, străbate ea.

Din cer de sus, veni Isus,

Şi S-a jertfit, Ca eu să ştiu,

Că Dumnezeu, chiar Tatăl meu,

E dragostea!

De-aş avea credinţă să mut munţii,

Şi de cunoştinţă aş fi plin,

De-s străin de iubire, eu nimica nu sînt,

Dar de sînt în Iubire,

Biruiesc şi-n mormînt.

De neînvins, de necuprins e dragostea,

Şi peste mări, şi peste zări, străbate ea.

Cînd e pustiu şi cînd sub cer,

Mă simt stingher,

Şi-atuncea ştiu,

Că Dumnezeu, chiar Tatăl meu,

E dragostea!

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Cîntarea cîntărilor, Gînduri, Jurnal de tată imperfect. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la 25 de ani de … căsnicie??? Nu, noi n-am avut o căsnicie, nici căsătorie!

  1. Nicusor Tanasescu spune:

    Frumos!

  2. Minunat poem! Pana si regele Solomon ar fi invidios daca l-ar citi. Va doresc multa sanatate ca sa va bucurati mai departe impreuna de acest dar minunat pe care l-ati capatat ,darul Dragostei !

    • Marius David spune:

      eh, să nu exagerăm,
      nu spun că nu-mi convine lauda, dar comparația nu rezistă.
      Da, avem un dar frumos, darul dragostei,
      poeme n-am scris în viața mea, nici măcar la început, pe cînd am cunoscut-o pe soția mea🙂

  3. Viorica Burca spune:

    Am ramas foarte impresionata de tabloul acesta superb al descrierii iubitei sotii si ” legamant „. Dumnezeu sa va binecuvanteze impreuna cu sotia si copiii. Intr-adevar cu dumneavoastra traieste Dumnezeu!
    Dumnezeu in inima, in familie, la amvon, la scoala, peste tot!
    Multumesc ca ati impartasit sentimentele acestea atat de marete!

    • Marius David spune:

      Mulțumim, sînteți prea generoasă.
      Da, am simțit nevoia să împărtășesc tuturor năvala de trăiri și sentimente din inima noastră. Paharul nostru este plin de dă peste el. â
      De ce să nu ne bucurăm că există și zile bune și senine, căci vor veni și zilele negre și de singurătate. Problema nu este DACĂ, ci CÎND

  4. Teo spune:

    Ma rog sa nu aveti parte nici de zile negre si nici de singuratate!

    • excelsior spune:

      Nu, sa nu va rugati asa! Pentru ca nu exista zile negre si nici singuratate cu Cel ce se chema Emanuel. Chiar si in valea umbrei mortii fiind, nu simti nici negura, nici frica, pentru ca prezenta Lui este coplesitoare in raport cu orice decor. Si invers, daca nu L-ai vedea pe El in cer, n-ai avea de ales, ti-ar spune ferm Ioan, decat sa plangi mult

    • Marius David spune:

      Da, doar dacă ne ascultă Dumnezeu rugăciunea și murim împreună. Îi dăm toate șansele, călătorim mult împreună cu trenul, avionul, mașina! Îi creștem astfel posibilitățile statistice lui Dumnezeu🙂

  5. Mecanick spune:

    Alo , sunteti siguri ca ati inceput de la lingura si nu de la …..Cana ? Altfel nu se leaga …..dezlegarea asta la indragosteala adolescentina , ai impresia ca ati pastrat vinul cel bun pentru mai tarziu !!??

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s