TREI TESTE ESENȚIALE ALE CAZULUI BODNARIU

Popas pentru suflet

Cazul Bodnariu ne testează sub trei aspecte de esență ale mentalității noastre de creștini:

  1. Spiritul de acceptare plenară a Cuvântului lui Dumnezeu în competența Sa de a ne dicta cum să trăim crezul creștin, sau acela de selectivitate manifestat de orientările liberal-creștine;
  2. Spiritul de acceptare condiționată a autorităților pământești, doar atâta vreme cât nu intră în contradicție și nu se impun în locul lui Dumnezeu și al valorilor noastre creștine, sau acela de încredere și subordonare naivă și/sau complicitară;
  3. Spiritul de discernământ și simplificare a argumentelor în forma lor reală, sau acela de a înghiți redefinirile lingvistice și diversiunile ideatice în care se poartă un argument.

Cazul Bodnariu ne obligă să înțelegem că, prin Biblie sau Sfintele Scripturi, Dumnezeu ne învață nu doar ce să credem ci și cum să trăim, că aceasta include componenta creșterii și educării copiilor noștri, că aceasta la rândul ei include formele de disciplină care…

Vezi articol original 362 de cuvinte mai mult

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s